MARANATA !!!

MARANATA !!!

Sunday, March 13, 2011

FERESTRE DESCHISE MEDITATII T.AUSTIN SPARKS - 12 Martie

DE LA:FERESTRE DESCHISE

12 Martie

La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”

T. Austin-Sparks

Ferestre deschise

Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks

Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine. (Galateni 2:20)

Ca și copii ai Domnului, adesea ne aflăm în situații încurcate, greutăți, suferință, adică într-un loc unde lucrurile sunt dificile pentru noi. În astfel de vremuri suntem în stare să luăm un pasaj din Cuvântul lui Dumnezeu, să mergem cu el înaintea Domnului și pe baza lui, să cerem eliberarea noastră. Uneori, acest lucru poate fi în regulă; totuși, dacă motivele noastre sunt pur personale, putem fi siguri că promisiunea nu se va împlini. Cât de mulți au descoperit că așa merg lucrurile! Într-o anumită situație, datorită greutății, încercării, suferinței sau adversității, ați mers înaintea Domnului cu Cuvântul Lui și I-ați cerut să vă schimbe situația, să vă aducă eliberare, să depășiți momentul sau să îndepărteze ceva din calea voastră; iar voi nu ați descoperit decât că v-ați lovit de un zid de piatră. Ați descoperit că erați terminați și ajunseserăți la un impas: nu mai puteați înainta. Cerul părea închis, nu exista cale de ieșire, niciun glas care să vă răspundă, nicio ureche care să v-audă și prin acele stări adânci ale inimii în situația respectivă, ați fost ispitiți să vă îndoiți de promoisiunea lui Dumnezeu, să puneți la îndoială credincioșia Lui și să ridicați întrebări cu privire la autenticitatea Cuvântului Său.

Dar în cele din urmă, Domnul v-a arătat că în voi trebuia lucrat ceva. Voiați ceva pe care-l considerați necesar și foarte important, dar undeva exista un interes personal ascuns, poate în mod inconștient, dar acel interes era foarte real în ochii lui Dumnezeu și datorită lui, nu puteați accepta situația. Cu timpul, ați ajuns să vedeți că voi Îl căutați pe Domnul nu datorită intereselor divine care erau legate de situație, ci la bază se afla modul în care situația avea să vă afecteze. Domnul trebuia să aducă o criză în viața voastră, un loc unde puteați accepta complet încercarea ca fiind voia lui Dumnezeu pentru viața voastră! Dacă Domnul dorea acel lucru, atunci vă dădeați pe deplin consimțământul și spuneați: ”Ei bine, Doamne, dacă aceasta este voia Ta pentru mine, o accept complet și deplin. Tot ceea ce îți cer este să știu că aceasta este voia Ta și în acest caz, o accept din inimă.” Când ați ajuns în acel loc, zidul se surpă și aveți simțământul că ați depășit situația. Și foarte des, deși nu întotdeauna este așa, ați primit de la Domnul lucrul pentru care v-ați dus înaintea Lui. A venit eliberarea și o schimbare a avut loc în voi! Prin astfel de experiențe învățăm că promisiunile Lui nu sunt pentru noi lucruri de interes personal, ci ele au de-a face în mod absolut cu slava lui Cristos, cu o măsură mai mare a plinătății lui Cristos în noi. Așadar, încă odată, prin chin, am ajuns în locul unde ”nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine”. Acesta este terenul solicitat de Dumnezeu pentru împlinirea promisiunilor Lui.

Din: Poruncile lui Dumnezeu

Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.

Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html

No comments:

Post a Comment