Monday, October 24, 2016


Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

Daca Ma iubiti, veti pazi poruncile Mele.(Ioan.14:15)

Ma Iubesti - Teo Family feat. Ionut Craciun & George Ciurdas

Published on May 27, 2016

© Teo Family (2016) - Official Music Video 

In urma cu zeci de ani, un baietel de 7 ani pe nume Mihai Wurmbrand, se juca in apropiere de parintii lui intr-un parc din Bucuresti. La un moment dat, baietelul a vazut pe o banca, un om cu Biblia in mana, iar baietelul a inceput sa-i povesteasca ce stia el despre Dumnezeu, la anii sai. Strainul de pe banca cu numele de Costache Ioanid l-a primit pe Hristos in inima chiar in ceasul acela, devenind ulterior, unul dintre cei mai cunoscuti poeti crestini. 
Costache Ioanid a scris si poezia ''MA IUBESTI'' iar astazi dupa zeci de ani ma simt onorat, alaturi de Ionut si George sa pot canta aceste versuri DUMNEZEIESTI care lasa in inimile tuturor aceeasi intrebare mii de ani.

1. Mă iubești tu mai mult decât ceilalți
Mă iubești ca un frate ceresc
Mă iubești tu ca rob din iubire
Eu așa, Eu așa te iubesc!

R1: Mă iubești tu când sunt lângă tine
Dar și-n ceasul amar și umbrit
Mă iubești tu când ceru-i departe
/: Eu așa, Eu așa te-am iubit! 

2. Mă iubești tu mai mult decât ceilalți
Decât cei ce arar Mă-nsoțesc
Mă iubești tu privind veșnicia
Eu așa, Eu așa te iubesc!

R2: Mă iubești tu când sunt lângă tine
Dar și-atunci când te simți părăsit
Mă iubești și-ntre flori și-ntre suliți
/: Eu așa, eu așa te-am iubit! 

3. Mă iubești tu mai mult decât ceilalți
Mai presus de-orice gând pământesc
Mai presus de-orice dragoste-a firii
Eu așa, Eu așa te iubesc!

R3: Simți că-n lume străine ți-s toate?
Simți că-n Mine ți-e totu-mplinit?
Mă iubești tu mai mult ca pe tine?
/: Eu așa, Eu așa te-am iubit.


  • Cine are poruncile Mele si le pazeste acela Ma iubeste; si cine Ma iubeste va fi iubit de Tatal Meu. Eu il voi iubi si Ma voi arata lui." (Ioan.14:21)



Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce« 

14681781_10154818084994063_6287148540594557685_n~Sukkot (the Feast of Tabernacles) is also known as the season of our joy.

~In temple times, a special ceremony depicted a prophetic promise in the festival.

~The event was called simchah beyt hasho’evah (rejoicing in the place of water drawing).

~During the celebration a priest would take a pitcher and draw from the pool of Siloam in Jerusalem.

~He would lead the people in a procession of praise back to the temple where they would chant Psalms 113-118.

~The highlight of the ceremony came when the priest poured the water onto the altar. Why? Isaiah 12:3 taught the time when God would pour out His Holy Spirit in the days of the Messianic redemption.

~An amazing thing happened during the first century Sukkot celebration in Jerusalem:

John 7:37-38 “In the last day, that great day of the feast (Hosha’na Rabbah), Yeshua stood and cried, saying, If any man thirst, let him come unto me, and drink. He that believeth on me, as the scripture hath said, out of his belly shall flow rivers of living water.

~By this Yeshua was proclaiming that He was the Messiah, the fulfillment of the Isaiah 12:3.

~Today let us drink from the living waters of Yeshua by allowing the Holy Spirit to take control of our lives.

~I encourage everyone to study the Feasts of the Lord. They really do reveal to us the first and second coming of our Messiah. The Feasts are all about Him.

John 1:14 “And the Word became flesh and tabernacled among us, and we beheld His glory, the glory as of the only begotten of the Father, full of grace and truth.”

Learn about Messiah in the Feast of Tabernacles.

Julie Elaine Page, from F.B


Thursday, October 20, 2016


Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce


1. Iehova Elohim – “Eternul Creator”
Iehova Adonai: -„Domnul Puternic”
El e Iehova Şhur:– „Stânca Veacurilor”
El e Iehova – „Atotputernic Domn”.
El Marele: „Eu Sunt” – tatăl lui Avraam
Iehova-Şhalom: „Domnul e pacea mea”
Iehova Rohi: “Domnul Păstorul meu”
El e Iehova singurul Dumnezeu.
Refren: /:Cânt Aleluia, cânt Aleluia,
Cânt Aleluia, cânt Aleluia,
El e Iehova: Domnul Puternic
El e Iehova – Domnul ce m-a iubit:/
2. Iehova Iire – “Poartă de grijă”
Iehova Rafa- “Domnul mă vindecă”
Iehova Nissi- “Domnul e steagul meu”
Iehova Şhama “Aici e Dumnezeu.”
3. Iehova Ţidkhenu: „Dreptul Judecător”
Iehova Savaoth: „Domnul Oştirilor”
Iehova Hoşhenu: „Al nostru Creator”
El e Iehova: “Al nostru Salvator”.

Wednesday, October 19, 2016

SUKKOT -FEAST OF TABERNACLE-Are we ready for the celebration?

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce


“And it shall come to pass, that every one that is left of all the nations which came against Jerusalem shall even go up from year to year to worship the King, the LORD of hosts, and to keep the feast of tabernacles (Sukkot).” Zechariah 14:16

We know that all of God’s appointed times have a prophetic significance for believers in Yeshua (Jesus). Sukkot (Feast of Tabernacles), the last feast mentioned inLeviticus 23, receives special emphasis in the Scriptures. All the other feasts will have already been fulfilled when Tabernacles takes its rightful place in God’s timetable.

Distinctive to Sukkot is the fact that seventy oxen were sacrificed in Temple days (Numbers 29:13-24). These oxen were to be offered for the proverbial seventy Gentile nations of the world. Hence, Sukkot is the one feast that is international in nature.

Why would all the nations keep the Feast of Tabernacles?

Answer: Sukkot/Tabernacles is seen as a representative of the Kingdom of God coming to earth. God will finally complete His plan of dwelling in the midst of His people through the person of Messiah Yeshua (Jesus).

Because of the prophetic meaning of Sukkot/Tabernacles, we can celebrate the Kingdom of both Jewish and Gentile believers in Yeshua HaMashiach (Jesus the Messiah). Messiah is coming soon to dwell with us.

Are we ready for the celebration? I am. All of the feasts are for all people. They are the feasts of the Lord not the feasts of the Jews. The feast teach the first and second coming of Messiah. That is for everyone. I celebrate all seven feasts plus Hanukkah and Purim. . So much fun. 


John 1:14 “And the Word was made flesh, and dwelt among us, (and we beheld his glory, the glory as of the only begotten of the Father,) full of grace and truth.”

As followers of Yeshua/Jesus it is only natural that we would want to celebrate His birth. We can know when Yeshua was born by looking at God’s appointed times for clues. John was describing the first coming of our Messiah by using terminology which is simple, yet profound: “And the Word was made flesh (a human being), and dwelt [literally, “tabernacled”] among us. 
The message of Messiah coming to tabernacle with us is connected with Sukkot. Yeshua’s (Jesus’) birth, in the late fall, is a perfect picture of the Feast of Tabernacles/Sukkot. Sukkot is the ideal time to celebrate that God, in the Messiah, was born to tabernacle among his people!


Zechariah 9:9 talks about the first coming of our Lord and Savior. So let us look at what this verse tells us about the first time Jesus came to the earth.
Zechariah 9:9 “Rejoice greatly, O daughter of Zion; shout, O daughter of Jerusalem: behold, thy King cometh unto thee: he is just, and having salvation; lowly, and riding upon an ass, and upon a colt the foal of an ass.”Rejoice greatly-tells us that this is during the time of Sukkot/Feast of Tabernacles also called the “season of our joy” and Jesus was born at the feast of tabernacles.
Zion speaks of prophetic Jerusalem.
Shout is associated with the wedding and we are now betrothed to our Messiah.
O’daughters-refer to the un-walled cities in Israel and Jesus was born in Bethlehem (an un-walled city) and He traveled to all the cities around Jerusalem. Zechariah was saying, behold (which means look, pay attention) your King is coming, He is just (Holy) and having Salvation (Yeshua means Salvation) riding on a donkey. (Matthew 21:5)
We know that 2,000 years ago this prophecy was fulfilled when our Lord Jesus was born in Bethlehem and died for us on the cross at calvary. The first time He came lowly and riding on a Zechariah 9:9 talks about the first coming of our Lord and Savior. So let us look at what this verse tells us about the first time Jesus came to the earth.
Zechariah 9:9 “Rejoice greatly, O daughter of Zion; shout, O daughter of Jerusalem: behold, thy King cometh unto thee: he is just, and having salvation; lowly, and riding upon an ass, and upodonkey, the next time He comes He will be riding on a horse to concur, rule and reign as King.
Zechariah 14:5 “…….and the LORD my God shall come, and all the saints with thee”
Zechariah 14:5 tells us that we (saints) will becoming back with Jesus at His second coming.
So let us continue to look up, and lift up our heads; for our redemption draweth nigh. In short, Our King is Coming.Feast of Tabernacles is when He was born and it is normally our September/October    

Julie Elaine Page, from F.B.



Tuesday, October 18, 2016

DOMNUL ISUS HRISTOS VINE! (1 Tesaloniceni 4.15-18)Gheorghe Cornilescu

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce


st%20michaels%20mount%20cornwallDomnul Isus Hristos vine!

                               (1 Tesaloniceni 4.15-18)

    Evenimentele din vremea noastra pun mereu inainte intrebarea: Nu  va veni oare curand Domnul Isus Hristos pe acest pamant? Nu a trecut de mult peste ceasul al unsprezecelea?

    Sfanta Scriptura nu ne lasa in necunostinta cu privire la aceste lucruri. Mai intai ea raspunde la intrebarea: Cand va veni Domnul Isus? cat se poate de lamurit: Intr-o vreme cand ne asteptam mai putin. Deodata si pe neasteptate va fi venirea Domnului Isus. Despre vreun semn deosebit inainte de venirea Lui, Biblia nu ne spune nimic. De aceea este nepotrivit sa credem ca, fiindca este asa si asa in lume, de ceea va veni curand Domnul.

    Semnele lasate in Sfanta Scriptura nu sunt in legatura cu venirea Domnului Isus pentru credinciosi, pentru  Biserica Lui, ci sunt in legatura cu vremea de cand S-a inaltat la cer si pana la venirea Lui pentru judecata popoarelor aflate in viata, adica pana la sfarsitul domniei lui Antihrist. De asemenea nici “ziua Domnului”, cum o numeste mereu Scriptura, nu sta in legatura cu rapirea, ci cu judecata si imparatia de o mie de ani, pe care o va intemeia Domnul Isus pe acest pamant dupa vremea lui Antihrist (2 Tesaloniceni 2.2).

    La intrebarea “Cum va veni?” ni se da raspuns in carteaFaptele Apostolilor 1.11: “Acest Isus, care S-a inaltat la cer, va veni in acelasi fel cum L-ati vazut mergand la cer”.Deci, asa cum S-a inaltat la cer, tot asa va veni iarasi pe pamant. Sa nu ne facem dar iluzii, ci sa fim multumiti cu acest raspuns. 

    O alta problema pentru credinciosi o ridica intrebarea: Ce se va intampla cand va veni Domnul Isus? Si in aceasta privinta Scriptura ne da un raspuns foarte clar. Intai vor invia cei morti in Hristos, oamenii care au primit pe Domnul Isus ca Domnul si Mantuitorul lor in viata lor, si ei vor iesi in intampinarea Lui in vazduh. Toti ceilalti care au stat departe de El si L-au tagaduit, raman in mormintele lor (Apocalipsa 20.5). Asadar, in clipa in care Domnul Se ridica de pe scaunul Sau, vor invia toti ai Lui si vor merge in intampinarea Lui cu un trup nou.

    Mai departe, ce este in legatura cu venirea lui este schimbarea in acelasi timp si mergerea in intampinarea Lui a copiilor lui Dumnezeu. Toti cati traiesc in acel timp nu vor mai trece prin moarte, ci intr-o iuteala ca de fulger se vor schimba si vor primi acelasi trup de inviere ca si acela pe care Domnul Isus Insusi Il are. Aceasta miscare a mortilor si a celor vii o numeste Scriptura rapire. Ea se va face cu o iuteala care nu va da niciun ragaz pentru pregatire sau punere in ordine. De aceea este bine sa punem la inima cu toti indemnul Domnului Isus:“Vegheati, caci nu stiti cand va veni clipa aceasta!”

    La aceasta rapire, Domnul Isus va fi vazut numai de aceia care au legatura cu El si se stiu copii ai Tatalui Sau. Ceilalti oameni isi vor da seama numai din disparitia lor, ca s-a petrecut ceva neobisnuit in lume, ce sta in legatura cu ceea ce au spus mai dinainte mereu cei credinciosi.

    Si acum, o intrebare personala pentru noi: Facem noi parte dintre aceia care vor merge cu Domnul Isus cand va veni El? Sau facem parte dintre aceia care vor ramane aici? Ferice de acela care asteapta pe Domnul si nu are nevoie sa se teama de aceasta clipa despartitoare! Din cele ce urmeaza vom vedea ce nespus de insemnat lucru este sa facem parte din “mireasa” Lui.

    Indata dupa ce are loc aceasta rapire, Antihristul in persoana va lua in stapanire acest pamant. Antihristul, intruchiparea Satanei, este o persoana cu posibilitati extraordinare, care are puterea sa ia intreaga lume in mana.

    Fireste ca antihristul nu va lua de la inceput o pozitie cu totul impotriva lui Dumnezeu, ci va incerca sa insele pe oamenii care vor inca sa fie evlaviosi si buni si sa-i atraga de partea lui. Dar dupa scurta vreme se va arata ca dusmanul si impotrivitorul cel mai mare al lui Dumnezeu si va stapani lumea. Acestea ni le arata Apocalipsa de la capitolul 5 pana la 19. Catastrofe, cutremure, plagi, boli, razboaie si alte lucruri asemanatoare se vor arata intr-o forma cum nu le-a cunoscut lumea pana atunci. Niciun om nu va avea posibilitatea sa se miste pe acest pamant ca un copil al lui Dumnezeu. Fara nicio deosebire, toti cati au fost miscati prin rapirea credinciosilor si vor pune mana pe Biblie, vor plati credinta lor cu viata lor.

    In acest timp, cand se petrec acestea pe pamant si care vor dura cativa ani, in cer se petrec urmatoarele: Domnul Isus Hristos va judeca si va rasplati, dupa credinciosia, dragostea si predarea lor, pe ai Sai, pe care i-a adunat din toate partile pamantului (2 Cor. 5.10).

    Cat timp dureaza acestea, Scriptura nu ne spune. Ea ne spune numai ca, in timpul acestei judecati ingrozitoare care va veni peste pamant, scaunul de judecata al Domnului Hristos va fi asezat acolo, unde fiecare credincios va primi ce a fost in urmarea Domnului, in predarea si slujba pentru El. Lucrul acesta ne arata cat de serios este indemnul ce ni se da sa rascumparam vremea si sa urmam pe Domnul cu toata inima si sa-I slujim cu credinciosie.

    Mantuirea este un dar al harului lui Dumnezeu. Fiecare este mantuit fara sa faca el ceva pentru aceasta. Dar rasplata va atarna de felul cum am trait aici pe pamant pentru El. Domnul este drept si putem fi cu totul linistiti ca El va da fiecaruia ce i se cuvine. Daca omul s-a pus la dispozitia Lui in intregime, va primi mult. Daca omul a trait alaturi de credinta in Domnul Hristos si pentru sine, el va avea desigur parte de mantuire, dar nu si de rasplata(1 Corinteni 3.12-15).

    Dupa ce se va termina aceasta judecata a credinciosilor, va avea loc “nunta Mielului”, pe care ne-o descrie capitolul 19 din Apocalipsa.

Siguranta ca fiecare a primit, prin harul lui Dumnezeu, tocmai rasplata pe care trebuia s-o primeasca, va trezi in fiecare o bucurie negraita, care se va arata in nunta Mielului.

    Ce deosebire izbitoare intre ceea ce se petrece in cer si ceea ce se intampla pe pamant, sub domnia groaznica a lui Antihrist! Unde vom fi noi atunci?

    In timpul domniei lui Antihrist, pe pamant se va mai petrece un fapt: iudeii, poporul Domnului, vor fi mereu impinsi in necredinta lor, sa mearga in tara lui Israel. Legamantul pe care l-au facut la inceput cu antihristul, va fi rupt de acesta, deoarece el tinteste sa nimiceaca orice tine de Dumnezeu si ei sunt tocmai cea din urma dovada de adevarul Bibliei.

    Groaznica va fi aceasta vreme pentru poporul Israel, pe care Vechiul Testament ne-o descrie mai bine cu “necazul lui Iacov”. Intreaga asa-zisa crestinatate de pana acum, a carei viata arata cea mai cumplita contrazicere a adevaratului crestinism, va lua parte la nimicirea lui Israel.

    Intelegem bine pe apostolul Pavel, cand, in epistola catre Galateni 6.7 spune: “Nu va inselati! Dumnezeu nu Se lasa batjocorit. Ce seamana omul, aceea va si secera.” Iar in epsitola catre Evrei (10.31) citim: “Grozav lucru este sa cazi in mainile Dumnezeului Celui Viu!” Caci va fi ingrozitor ce va suferi Israel in acest timp, ca pedeapsa pentru necredinciosia lui, pentru neascultarea fata de Dumnezeu. In clipa aceea va fi – omeneste vorbind – platita toata nedreptatea lui fata de Dumnezeu.

    In urma acestui necaz (prorocul Zaharia descrie in chip deosebit apasarea lui Israel), unii din poporul Israel isi vor pune intrebarea: Sa fi avut oare dreptate Dumnezeu? – si vor gasi drumul spre Dumnezeu si-I vor cere ajutor. La acest strigat, Domnul Isus Hristos va veni pe pamant cu ai Sai, pe care i-a luat la El mai inainte; si anume va veni pe acelasi munte de pe care a plecat spre cer.

    Si atunci va avea loc judecata celor vii. Cei morti raman mai departe in mormintele lor. Aceasta o gasim descrisa amanuntit in evanghelia dupa Matei 25. Toate popoarele pamantului se vor aduna inaintea Lui si vor astepta osanda Lui. Antihristul va fi nimicit si Satana legat.

    Domnul Hristos va lua stapanirea in mainile lui pentru o mie de ani si va domni cu ai Sai pe acest pamant(Apocalipsa 20.1-10).

    Aceasta imparatie de o mie de ani va arata ce intentii avea Domnul Isus cu omenirea vremii Sale. Dreptatea desavarsita va deosebi stapanirea Domnului Hristos, cu totul deosebit de stapanirea lui Antihrist. Scriptura vorbeste ca Domnul Hristos va stapani cu un toiag de fier, asa incat raul nu poate sa se mai arate in niciun fel. Tot ceea ce ne spun Psalmii despre domnia Domnului Isus Hristos se va implini in aceasta vreme. Catastrofe, cutremure, plagi etc nu vor mai fi; omul la varsta de o suta de ani va fi inca un copilas; iudeii care pana acum au fost vrajmasi, se vor intoarce la Dumnezeu si vor vesti pe Domnul; leul va paste impreuna cu mielul etc.

    Dar vremea groazei n-a trecut. Dupa vremea aceasta de o mie de ani, Satana va fi dezlegat pentru putin timp si va insela pe toti cati s-au supus stapanirii Domnului Hristos in afara, dar inauntrul lor au ramas razvratiti impotriva Lui si au asteptat numai vremea in care sa poata lua din nou carma in mana lor. Va izbucni o mare razvratire impotriva Domnului Hristos si alor Lui, dupa care va urma, in scurt timp, judecata din urma, care va arunca in focul vesnic pe Satana si ajutorul sau.

    In timp ce la inceputul venirii din nou a Domnului Isus Hristos pe acest pamant pentru toate popoarele a avut loc numai judecata celor vii, acum are loc judecata celor morti care au murit fara sa recunoasca pe Domnul Isus Hristos ca Mantuitor al lor (Apocalipsa 20).

    Apoi pamantul cu tot ce este pe el va disparea si va face loc unui cer nou si pamant nou, pe care nu va mai stapani niciun pacat.

    Cu aceasta descriere se sfarseste cea din urma carte a descoperirii lui Dumnezeu. Dar este de ajuns ca sa ne arate seriozitatea vremii si ce avem de facut pentru a avea viata vesnica. Ferice de omul care a inteles bine si cu toata inima s-a predat Domnului si Mantuitorului, pentru ca sa traiasca impreuna cu El din vesnicie in vesnicie!

                                                           Gheorghe Cornilescu

Multumim  si apreciem  bunavointa fr. Horia Azimioara prin care am primit meditatiile fr. Gheorghe Cornilescu22febd37255af33aefa64b11c34c9174

JERTFIREA LUI ISAAC – Gheorghe Cornilescu

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce


Jertfirea lui Isaac

    Grea insarcinare a primit Avraam cand i s-a spus: “Ia pe fiul tau Isaac, pe singurul tau fiu pe care-l iubesti si adu-Mi-l jertfa pe muntele pe care ti-l voi arata”. Era grea aceasta insarcinare, cand se gandea ca l-a dobandit asa de greu pe Isaac, cand nu mai astepta nimic de la el insusi, nici de la sotia lui, la adanci batranete. Isaac era bucuria lor, era sprijinul lor. Pe deasupra, el era mostenitorul lui si nadejdea fagaduintei pe care i-o facuse Dumnezeu. Cine stie daca in tacerea lui, mergand spre Moria, nu se va fi gandit la toate acestea? Si cine stie daca nu va fi ajuns, in urma acestei gandiri, la hotararea aceasta trainica de a-l aduce jertfa, tocmai pentru ca stia ca Dumnezeu, care i l-a dat impotriva oricarei nadejdi, i-l va da si de data aceasta? Oricum, insarcinarea era grea. Daca ar fi murit Isaac sau daca i s-ar fi intamplat ceva, fireste ca si atunci ar fi fost greu pentru Avraam, dar totusi nu ar fi fost adus jertfa de mana lui ,asa cum i se cerea.
    Daca asa stau lucrurile, ne intrebam: De ce oare cere Dumnezeu aceasta jertfa mare din mana chiar a tatalui lui Isaac? Pentru ca Dumnezeu izbutise in cele din urma – este drept, prin grele incercari, dar izbutise – sa aiba primul loc in inima lui Avraam; de cand a venit Isaac insa, se pare ca inima lui Avraam aluneca din zi in zi tot mai mult spre baiatul lui, iar Dumnezeu era pe al doilea plan. Cand ii spune: “Ia pe fiul tau, pe unicul tau fiu pe care-l iubesti”, aici, in aceste cuvinte avem cheia pentru intelegerea intrebarii: De ce? De ce i-a cerut Dumnezeu o astfel de lucrare lui Avraam? Pentru ca, vazand primejdia spre care aluneca Avraam, vroia sa-l scoata din aceasta primejdie. Si Dumnezeu vrea sa aiba intreaga inima a lui Avraam, incat, cand ii cere sa-l aduca jetfa, pare ca-i spune: Avraame, ori Eu, ori Isaac!
    Dar, cum am spus, in tacerea lui spre Moria, Avraam a inteles: fara Isaac pot trai. Am dus-o eu o suta de ani fara el si am trait; fara Dumnezeu, in niciun caz, ma ingrozesc numai cand gandesc la acest lucru. De aceea l-a adus ca jertfa din mana lui. Nu l-a adus in fapt, este adevarat, dar prin credinta, asa cum spune Cuvantul lui Dumnezeu, el s-a desfacut complet de Isaac.
    Nu cumva, iubitilor, insarcinarea pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Avraam asa de grea este si pentru noi? Nu cumva si noi avem Isaacul nostru, care se pare ca a luat loc mai mult decat Dumnezeu, fara sa ne dam seama, in viata noastra?
    Unii si-au  dat cu parerea ca Isaacul acesta al fiecaruia dintre noi ar fi un pacat iubit, de care ne-ar fi greu sa ne despartim. Dar nu cred ca este drept ce spun ei. De ce? Pentru simplul motiv ca Isaac era daruit de Dumnezeu, era fiul fagaduintei si nu putea in niciun caz sa fie ceva pacatos.
    De aceea, daca este vorba sa vedem cumva, sa decoperim pe Isaacul care a pus stapanire mai mult decat Dumnezeu in inima noastra, atunci trebuie sa-l cautam in fiintele noastre, in lucrurile noastre, in darurile pe care Dumnezeu ni le-a daruit – nu este vorba de vreun pacat. Acestea pot sa ia locul lui Dumnezeu, acestea pot deveni un Isaac al nostru, pe care Dumnezeu ni-l cere, hotarat.
    Sau El, sau Isaacul nostru. Dumnezeu ne vrea in intregime inima. A umblat atata vreme dupa noi si a lucrat atat de puternic in inima noastra, cu un pret mare ne-a rascumparat, nu mai suntem ai nostri, de aceea inima intraga ne-o vrea Dumnezeu. Cu o inima impartita nu putem merge pe calea lui Dumnezeu decat schiopatand si nu aducand slava lui Dumnezeu si nici macar folos pentru noi. De aceea se ivesc crize in viata noastra de credinciosi, asa cum se ivesc in viata bolnavilor crize. O trec, sunt scapati; n-o trec, este pericol.
    Un barbat statea la capataiul sotiei sale care era pe moarte si, fiindca era credinios – cel putin asa sustinea el – ingenunche la capataiul sotiei sale si spune: Doamne, Tu trebuie sa-mi scapi sotia, nu se poate altfel! Dar Dumnezeu n-a vrut. Si atunci omul acesta, care se pregatise in tineretea lui si acum urma sa vesteasca Evanghelia in toata lumea, omul acesta n-a trecut biruitor peste aceasta piedica. S-a luat la cearta cu Dumnezeu si a patit-o.
    O tanara vine la un credincios care vestea Evanghelia si ii spune: Am venit sa va cer un sfat. Eu sunt profesoara, sunt credincioasa Domnului Isus de mai multa vreme. De la o vreme s-a ivit in calea mea un doctor in orasul in care traiesc eu. Si doctorul acesta este un doctor vestit, un doctor care se bucura de multa trecere in oras, din pricina priceperii si dibaciei lui in meseria lui. Si el m-a cerut in casatorie. Cred ca as avea o partida buna langa omul acesta… Credinciosul ii spune: Din felul cum te intrerupi in vorbire se pare ca mai ai ceva pe inima. – Da, nu este credincios. Crede el in Dumnezeu, dar nu cunoaste pe Domnul Hristos ca Cel ce a murit pentru pacatele lui, ca Cel caruia sa-I slujeasca… Atunci, spune credinciosul, d-ta trebuie sa-ti alegi: ori el, ori Dumnezeu. Fiindca in privinta aceasta avem o indrumare precisa in Cuvantul lui Dumnezeu:“Nu va injugati la un jug nepotrivit cu cel necredincios.” Atunci tanara spune: Alegerea mea s-a facut. Si intreaba credinciosul: Pot sa stiu si eu care este? – De Domnul si Mantuitorul meu nu ma despart in niciun caz. A biruit credinta. Domnul sa te inecuvanteze, ii spune credinciosul. Si intr-adevar a binecuvantat-o, pentru ca a fagaduit toate binecuvantarile Lui celui ce asculta de El.
    Va dati seama, iubitilor, cum noi suntem uneori ucigasii copiilor nostri, mai ales mamele, care sunt asa de plapande? Cum? Prin faptul ca in iubirea noastra fata de copil putem sa trcem dincolo de marginile ingaduite si socotim ca in copiii nostri s-a salasluit toata intelepciunea si toata frumusetea pamantului. Facem din ei ingerasi, idolasi si, cand nu spunem tot ceea ce gandim, asa este. Dumnezeu, care vrea sa ne trezeasca din aceasta primejdioasa inchinare la idoli, ne instiinteaza in chip special in Cuvantul Sau: “Copilasilor, feriti-va de idoli!”
    Si multe lucruri pot sa ajunga Isaacul nostru pe care il iubim. Sotul trebuie sa-si iubeasca sotia, sotia sa-si iubeasca barbatul; asa este porunca lui Dumnezeu, asa spune Cuvantul lui Dumezeu. Dar cand trecem dincolo de ceea ce este ingaduit, atunci nu mai suntem pe un teren bun. Atunci Isaacul nostru este din ce in ce mai mare si Dumnezeu Se micsoreaza pana acolo incat sa dispara din calea noastra. Domnul Isus Hristos ne spune lamurit, pentru cine vrea sa asculte: “Daca iubeste cineva pe tata, pe mama, pe fiu sau pe fiica mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine”. Dar Domnul nu cere sa-i iubim? Este porunca: “Iubiti-va unii pe altii asa cum v-am iubit Eu”, nici mai mult, nici mai putin. Dar cine ii iubeste mai mult de cat este ingaduit? Si cine poate sa spuna daca am gresit? Duhul lui Dumnezeu, El ne poate spune: Aici ai trecut masura, aici opreste-te!
    Iata daruri ale lui Dumnezeu care pot sa ajunga Isaacul nostru pe care Dumnezeu ni-l cere sa-l jertfim. Cineva are un talent de la Dumnezeu. Nu este pacat. Cineva are un dar deosebit de a talcui locurile grele din Scriptura. Cine poate sa spuna ca asta este un pacat? Este un dar al lui Dumnezeu. Ni se spune ca Dumnezeu a dat pentru Biserica evanghelisti si invatatori, intre altele. Dar daca talentul nostru sau darul pe care ni l-a daruit Dumnezeu se strecoara in inima noastra si privim de sus pe ceilalti care nici macar nu stiu sa silabiseasca in Cuvantul lui Dumnezeu, atunci este primejdie. Atunci darul acesta care ne-a fost daruit de Dumnezeu devine primejdios pentru noi, este Isaacul nostru pe care il iubim si pe care Dumnezeu ne cere sa-l jertfim.
    In Apocalipsa 2, in epistola adresata catre biserica din Efes, se vede ca aceasta biserica avea fapte bune. Si de vreme ce erau credinciosi, erau faptele bune daruite de Dumnezeu in care sa umblam. Deci nu erau pacat. Domnul recunoaste: “Stiu faptele tale, osteneala ta, rabdarea ta… “ Daca le recunoaste Domnul Isus, putem noi spune ca sunt lucruri rele? Dar, s-ar putea ca aceste lucruri sa ia locul Domnului Hristos. Caci iata ce spune Domnul Isus: “Dar ce am impotriva ta este ca ti-ai parasit dragostea dintai”. Toate acestea pe care Dumnezeu Isi pune pecetea Lui: osteneala, truda, rabdarea, suferinta pentru El, toate sunt un dar de la Dumnezeu. Totusi, daca acestea ajung sa fie spre preamarirea noastra si ajung sa inlature pe Domnul Hristos din viata noastra, au ajuns Isaacul nostru iubit, pe care trebuie sa-l jertfim. Altfel, ne ia sfesnicul din locul lui.
    Lucrul pentru Dumnezu poate sa ajunga Isaacul nostru. Ce mult se ostenea Marta pentru Domnul Hristos, dar aceasta osteneala, in loc s-o duca la preamarirea Aceluia Caruia vroia sa-I slujeasca, duce nu numai la revolta impotriva surorii ei, dar si la dojana pe care I-o face Domnului Isus: “Nu-Ti pasa ca sora mea nu vine sa-mi ajute?” Aici poate sa duca lucrul pentru Dumnezeu – sa-L pierdem din vedere pe Domnul Hristos si atunci astfel de daruri ale lui Dumezeu ajung Isaacul nostru pe care trebuie sa-l aducem jertfa.
    Cate alte lucruri, daruri bune din partea lui Dumnezeu, nu pot sa ajunga Isaacul nostru! Bagati de seama, nu este vorba de un pacat, ci este vorba de un dar al lui Dumnezeu pe care, printr-o intrebuintare nedibace si neatenta, putem sa-l facem Isaacul nostru pe care trebuie sa-l jertfim.
    Dar Avraam prin credinta l-a jertfit pe Isaac. A ajuns pe o inaltime asa de mare in durerea lui si in necazul lui din pricina relei intrebuintari a darului primit de la Dumnezeu, incat spune cu toata incredintarea: Dumnezeu poate. El, care mi l-a dat impotriva oricarei nadejdi la nasterea lui, El poate sa mi-l dea si acum. Fara Dumnezeu nu pot trai, dar fara Isaac pot trai. Si il aduce ca jertfa.
    O, iubitilor, nimic din ceea ce nu poarta pecetea jertfei nu poate fi sfintit de Dumnezeu, nu poate fi in slujba lui Dumnezeu. Eul nostru care ne este asa de drag, daca nu-l jertfim asa cum ne invata Cuvantul lui Dumnezeu, nu avem biruinta.
    Pierdem noi oare ceva cand ni se cere sa jertfim pe Isaacul nostru? A pierdut ceva Avraam cand a adus jertfa pe Isaac? Pacea, bucuria, linistea deplina, abia atunci au venit in viata lui, cand a vazut ca Dumnezeu poate sa i-l dea ca inviat din morti, daca il jertfeste. Si noi, daca ne jertfim viata noastra, eul nostru, ce reiese de aici? Ce flori frumoase, care nu cresc pe pamantul acesta! Poarta aceleasi nume ca acelea pe care le stim noi pe pamant din firea noastra, dar ca de la cer la pamant sunt deosebite: dragostea, bucuria, pacea, infranarea si toate celelalte. Ce parfum, ce mireasma de viata!
    “Ia pe fiul tau Isaac, pe singurul tau fiu pe care il iubesti, du-l intr-o tara pe muntele pe care ti-l voi arata si acolo jertfeste-l”. Stiti ca Golgota face parte din Moria? Acolo unde a fost jertfit Isaacul ceresc, Domnul Isus, pentru pacatele noastre, acolo unde a fost rastignit El, acolo ni se cere sa-l jetfim si pe Isaacul nostru. Golgota face parte din Moria. Sa aducem jertfa Domnului si darurile pe care El ni le-a incredintat, sa poarte pecetea aceasta a mortii. Atunci El le sfinteste, atunci El le foloseste nu numai pentru altii, nu numai pentru slava Lui, dar si pentru cel mai mare bine al nostru.
    Gheorghe Cornilescu
Multumim  si apreciem  bunavointa fr. Horia Azimioara prin care am primit meditatiile fr. Gheorghe Cornilescuyungas-road-banner-01

Monday, October 17, 2016

LUCRAREA DUHULUI SFANT FATA DE LUME- Gheorghe Cornilescu 4 aprilie 1965

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce


Lucrarea Duhului Sfant fata de lume

                                (Ioan 16.8-11)


Cea dintai slujba a Duhului Sfant  fata de oameni, fata de lume, este cum ne arata aici Cuvantul lui Dumnezeu, in versetul 8“Cand va veni El, va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul, fiindca n-au crezut in Mine”

    Trei ani de zile vorbise Domnul Hristos in mijlocul poporului, asa de minunat incat a fost silit poporul sa spuna: “Niciodata n-a vorbit un om ca omul acesta”. Iar felul in care punea stapanire pe ei vorbirea Lui era uimitor, incat poporul spunea: “Vorbeste ca unul care are putere”. In adevar, poporul nu se mai satura ascultand pe Domnul Hristos vorbind chiar zile intregi, asa cum s-a intamplat in pustie, unde oamenii au uitat si de mancare si de tot si L-au ascultat timp de doua zile. Se vede treaba ca vorbirea era pe intelesul lor si vorbirea mergea drept la inima lor, incat oamenii acestia nici nu si-au dat seama cand a trecut timpul si au flamanzit.

    Dar mai minunate ca vorbele au fost poate faptele Domnului Hristos. Va inchipuiti ce impresie trebuie sa fi produs asupra poporului, faptul cand acoperisul casei unde Se gasea Domnul Hristos este dat la o parte si in fata Lui este pus un slabanog pe un pat. La glaul Domnului Hristos, slabanogul acesta este mantuit nu numai de pacatele lui, dar este facut si sanatos. Ce miscare trebuie sa fi fost in popor, cand trebuiau sa se dea la o parte, sa faca loc omului acestuia, care, la porunca, la cuvantul Domnului Hristos, isi luase patul si mergea acasa ca un om sanatos? Ce impresionat trebuie sa fi fost poporul in clipa cand, in Ierihon, orbul isi capata vederea la cuvantul Domnului Hristos: “Capata-ti vederea!” Om orb, care n-a vazut niciodata lumina zilei, pleaca de langa Domnul Hristos vazand toate lucrurile, vazand toti oamanii din jur.

    Ce impresie, de alta parte, trebuie sa fi facut asupra poporului, indracitul acela din tinutul Gadarenilor, cand Domnul Hristos porunceste duhului necurat din el: “Iesi afara!” si omul nu mai este chinuit si se duce sanatos acasa.

    Domnl Hristos nu Si-a ispravit lucrarea cu acestea. Se atinge, fara teama ca Se molipseste, de un lepros si boala care nici azi nu are vindecare, numai la o simpla atingere a Domnului Hristos, dispare. Ce impresie trebuie sa fi produs asupra poporului care vedea cu ochii lui aceste lucruri! Dar cand Domnul Hristos ii spune lui Lazar:“Lazare, iesi afara!” si omul iese din mormant, ca si cand moartea nu si-ar fi facut nicio lucrare asupra lui, este viu printre oamani; oamenii il vad, il pipaie. Ce impresie adanca trebuie sa fi facut asupra poporului!

    Cu toate acestea, poporul ajunge sa poata vorbi, ca si mai-marii lui, ca toate acestea le face cu Beelzebul, domnul dracilor. N-au crezut in El. Au fost uimiti, fara indoiala, de vorbirea puternica a Domnului Hristos; au fost izbiti de faptele care intr-adevar nu puteau sa fie facute decat cu puterea lui Dumnezeu – dar n-au crezut. Rostul slujbei Duhului Sfant pe care avea sa-L trimita Domnul Hristos era sa incredinteze pe oameni de pacatul lor de a nu fi crezut in Domnul Hristos.

    Intr-adevar, iata la Faptele Apostolilor 2 cum le vorbeste Petru, poate acelorasi oameni: “Barbati israeliti, ascultati cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu inaintea voastra prin minunile, semnele si lucrarile pline de putere pe care le-a facut Dumnezeu prin El in mijlocul vostru, dupa cum bine stiti; pe Omul acesta, dat in mainile voastre, dupa sfatul hotarat si dupa stiinta mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ati rastignit si L-ati omorat prin mana celor faradelege. Dar Dumnezeu L-a inviat, dezlegandu-I legaturile mortii, pentru ca nu era cu putinta sa fie tinut de ea”. Simpla de tot este aceasta marturie despre moartea si invierea Domnului Hristos; nicio putere de convingere. Sunt sigur ca el vorbea mai slab decat Domnul Hristos, semne nu facea inca pentru ca sa se vada puterea lui Dumnezeu. Dar aceste cuvinte simple despre moartea si invierea Domnului Hristos fac o lucrare asa de puternica in sufletele ascultatorilor, incat acestia spun: “Ce sa facem?”“Pocaiti-va”, adica schimbati-va felul de gandire cu privire la moartea si invierea Domnului Hristos. Cine a facut aceasta lucrare? Duhul lui Dumnezeu.

    Iata cum se arata lucrarea Duhului lui Dumnezeu fata de lume, atunci cand se vesteste jertfa curata a Domnului Hristos. Noi ne-am obisnuit asa de mult cu moartea si invierea Domnului Hristos incat atunci cand vorbim oamenilor, ni se par lucruri prea cunoscute. Dar ne inselam amarnic. “Poporul piere din lipsa de cunostinta”.Cand i se aduce la cunostinta vestea despre moartea si invierea Domnului Hristos, o socoteste si astazi ca o invatatura noua. Credinta in Dumnezeu, da; credinta in Domnul Hristos, mort si inviat pentru noi, este socotita o invatatura noua.

    De aceea sa marturisim jertfa Domnului Hristos simplu, cu incredintarea ca nu noi vom incredinta pe oameni de starea lor de pacat, ci Duhul lui Dumnezeu va insoti marturia noastra si El va face schimbarea pe care o asteptam.

    Dar sa nu uitam sa vestim pe Domnul Hristos, sa lasam la o parte morala: sa faci asa, sa faci altminteri. Sa lasam la o parte legea: tu trebuie sa faci -, caci acestea nu aduc viata. Duhul lui Dumnezeu nu insoteste astfel de marturii, oricat de apropiate de adevar ni s-ar parea noua.

    Credeti oare ca in biserici se spun lucruri rele? Imi spunea unul odata: Ce, noi invatam pe oameni sa fure, sa injure, sa faca lucruri rele? Nu, nu spunem lucrul acesta. Invata de bine, dar nu spun singurul lucru care trebuieste. Omul recunoaste ca intr-adevar este bine sa nu minti, sa nu injuri, este bine sa nu se imbete. Dar spun adevarul, cand spun: Nu pot! Si atunci, daca noi nu ii aratam pe Cel ce a luat asupra Lui neputinta noastra si poate sa dea o viata noua, vina noastra este mare. Nu prin ceea ce spun oamenii acestia, ci prin ceea ce nu spun sunt vinovati. Si nu spun pentru ca nu au.

    Dar noi sa nu cadem in aceeasi greseala si sa nu tabaram asupra oamenilor cu legea, cu morala, sa se lase de cutare, sa faca cutare. Aceasta nu este Evanghelie, si oamenii vor spune pe drept cuvant: Nu putem! Aratati pe Domnul Hristos care a murit pe cruce, care a inviat pentru neprihanirea noastra si fiti incredintati ca Duhul lui Dumnezeu va insoti marturia noastra si va incredinta El pe oameni de pacat, pentru ca nu cred in Domnul Hristos.

    Duhul lui Dumnezeu va incredinta pe oameni nu numai despre pacat,El va incredinta pe oameni si in ce priveste neprihanirea, in ce priveste starea omului dupa voia lui Dumnezeu.

    Ce ganduri ciudate aveau oamenii din vremea Domnului Hristos despre neprihanire! Mai-marii preotilor, fariseii si carturarii invatau ca neprihanit este omul care nu se aseaza la masa cu mainile nespalate, nu bea vin fara sa-l strecoare; neprihanit este omul care tine sabatul, neprihanit este omul care da zeciuiala, neprihanit este omul care isi indeplineste asa-zisele indatoriri religioase. O, cat de departe este aceasta neprihanire pe dinafara, de neprihanirea pe care a adus-o Domnul Hristos!

    Ne-am obisnuit sa privim de sus pe fariseul din Evanghelie. Dar si azi oamenii inteleg neprihanirea ca si fariseii de odinioara cand spun: Nu sunt ca altii, n-am spart casa nimanui, am o inima buna. Iata neprihanirea pe care si-o dau oamenii inaintea lui Dumnezeu. Dar, daca este explicabila aceasta continuare a traditiei fariseilor de odinioara in poporul care nu cunoaste jertfa Domnului Isus, ce trist este sa vezi acest lucru la cei ce au trecut de partea Domnului Hristos! Pare ca s-a alcatuit un fel de lege a neprihanirii intre cei credinciosi, lege care ar suna cam asa: Sa nu bei, sa nu fumezi, sa nu dansezi, sa nu mergi la cinematograf – si cu asta s-a incheiat neprihanirea!

    Nu, aceasta nu este neprihanirea pe care a adus-o Domnul Hristos; aceasta este neprihanirea pe care ne-o facem noi. Caci si intre necredinciosi se gasesc oameni care nu beau, nu fumeaza, n-au fost niciodata la cinematograf si totusi nu putem sa spunem ca sunt credinciosi. Toate acestea arata cat de usor se strecoara chiar in gandirea celor credinciosi, felul de a gandi al fariseilor de odinioara, felul de a gandi al lumii in ce priveste neprihanirea.

    Neprihanirea nu se capata in veci de veci prin ceea ce facem noi nici macar in slujba lui Dumnezeu, ci numai prin ceea ce a facut odata pentru totdeauna Domnul Isus Hristos prin jertfa de pe cruce. “In El avem rascumpararea, prin sangele Lui iertarea pacatelor” – nu prin ceea ce facem noi, nu prin ceea ce gandim noi. Chiar viata pe care o traim noi, ca oameni credinciosi, este lucrarea lui Dumnezeu. Nu avem niciun merit cand intram in aceasta lucrare si luam din izvorul bogat al vietii Domnului Hristos. Nici macar atunci nu avem ceva de la noi, totul este har, totul este darnicie, daruire, totul vine din partea lui Dumnezeu.

    Dar despre aceasta numai Duhul lui Dumnezeu poate sa incredinteze pe oamenii necredincisi, cu atat mai mult pe noi, care am crezut in Domnul Hristos. Numai Duhul lui Dumnezeu poate sa ne incredinteze ca neprihanirea, starea omului dupa voia lui Dumnezeu, nu se capata altfel decat prin jertfa de pe cruce a Domnului Hristos. Multa vreme, cat am fost necredinciosi, si noi am trecut pe langa jertfa Daomnului Hristos fara sa intelegem neprihanirea lui Dumnezeu. Numai cand Duhul lui Dumnezeu a patruns in inima noastra si a facut vii cuvintele lui Dumnezeu, atunci am inteles cat de patata este neprihanirea noastra inaintea lui Dumnezeu si cat de drept este ca sa ne imbracam cu haina neprihanirii pe care ne-a pregatit-o Domnul Isus in crucea de pe Golgota.

    Sa nu uitam ca noi suntem lucrarea lui Dumnezeu, nu numai in ce priveste iertarea pacatelor noastre, ci si in ce priveste viata pe care suntem chemati s-o traim ca oameni credinciosi. Sa ne lasam calauziti de Duhul lui Dumnezeu in toate, ca nimic strain, nimic din ceea ce facem noi sa nu patrunda in neprihanirea pe care ne-a castigat-o Domnul Hristos.

    Citeam mai deunazi intr-o carte un vis al unui vestitor al Evangheliei. Se parea, in visul lui, ca este inaintea judecatii lui Dumnezeu, judecata pentru cei credinciosi, fireste. Si, in lumina lui Dumnezeu trecea pe dinaintea lui toata viata lui. Intai au trecut predicile lui. De unde el socotea ca prin predicile lui, el a facut o lucrare foarte insemnata, in lumina judecatii lui Dumnezeu au aparut toate petele acelea pe care el nu le-a vazut. In predicile lui frumoase, s-a inaltat putin, fara sa-si dea seama, in fata oamenilor. N-au fost gasite la inaltime predicile lui in fata luminii judecatii lui Dumnezeu. Au venit apoi rugaciunile lui si a descoperit, la lumina lui Dumnezeu, ca multe din ele pareau mai mult decat erau. Si cand o voce i-a spus ca nimic nu i s-a gasit neprihanit din faptele lui inaintea lui Dumnezeu, el s-a ingrozit si s-a trezit.

    S-ar putea ca si viata noastra, in fata ochilor nostri sa para frumoasa. Nu uitati insa ca noi nu avem sa dam socoteala inaintea lui Dumnezeu de viata noastra privita prin felul nostru de a vedea, ci avem de dat socoteala inaintea lui Dumnezeu care are ochii ca para focului si care patrunde pana unde noi, oamenii, nu puem parunde.

    Ma gandesc iarasi la ce spunea un alt vestitor al Evangheliei. Gaseste intr-un sant pe un om beat, se apropie de el si vrea sa-l scoale. Acela, in betia lui, ii spune – Domnule, eu te cunosc pe d-ta. – De unde ma cunosti? – Pai nu m-ai intors d-ta la Dumnezeu? – Se vede ca te-am intors eu la Dumnezeu, nu te-a intors Duhul lui Dumnezeu la Dumnezeu.

    Se poate ca vorbele noastre sa aiba oarecare trecere in fata oamenilor, dar daca nu sunt insotite de incredintarea aceasta ca Duhul lui Dumnezeu lucreaza, atunci o sa avem treziri, o sa avem intoarceri la Dumnezeu, dar nu ale Duhului lui Dumnezeu, ci ale noastre.

    Sa fim foarte atenti in ceea ce priveste neprihanrea pe care o da Dumnezeu.

    Si acum sa vedem cum Duhul Sfant incredinteaza pe oameni cu privire la judecata. Este vorba, fireste, de judecata vrajmasului care a incurcat treburile de la inceput si a adus starea de pacat a omenirii, tinand pe oameni inclestati in lantul pacatului si nu-i lasa sa fie slobozi in Domnul Hristos. Vrajmasul a incurcat pe oameni nu numai ca sa nu-si mai vada pacatele, dar i-a incurcat sa nu vada nici neprihanirea pe care a castigat-o Domnul Hristos pe cruce pentru noi.

    Cand este vorba sa cercetam pe acest vrajmas si sa ajungem la cunostinta la care a ajuns apostolul Pavel si toti credinciosii, ca nu suntem in necunostinta de planurile lui, atunci trebuie sa tinem socoteala de doua lucruri: intai sa nu subestimam puterea vrajmasului si in al doilea rand sa nu suprapretuim puerea acestui vrajmas.

    In adevar, vrajmasul are o putere cum nici nu va puteti inchipui. Vorbim cu dispret deseori de el, dar gresim. Cineva din partea luil lui Dumnezeu nu a vorbit cu el cu dispret, ci a zis: Domnul sa te mustre! Stia ca are destula putere. Sa rasfoim putin Biblia in primul rand si in al doilea rand sa privim putin in vietile noastre, ca sa vedem ce mare putere are acest vrajmas si cat de viclean este.

    Ce frumos traiau in legatura cu Dumnezeu cei dintai oameni in gradina Edenului! Deodata insa aceasta legatura este rupta, Edenul inchis, oamenii dati afara. Cine a facut acest lucru, cine i-a indemnat sa faca un pacat, nu greu dupa parerea noastra, un pacat usor, neascultarea? Vrajmasul a facut lucrul acesta.

    Noe, om al neprihanirii, care timp de aproape o suta douazeci de ani vestise neprihanirea lui Dumnezeu, dreptatea lui Dumnezeu, este scapat in chip minunat din mijlocul poporului necredincios, printr-o corabie. Dupa asta, sta in cortul lui in nesimtire si cu mintile pierdute: s-a imbatat. Cine a facut lucrul acesta? Vrajmasul.

    Avraam, parintele celor credinciosi, cum isi pleaca  fruntea, rusinat in fata paganului faraon, din pricina ca l-a dovedit ca a mintit cu privire la sotia lui. Cine a facut lucrul acesta? Vrajmasul, fara indoiala.

    David, om dupa inima lui Dumnezeu, om ai carui psalmi si azi alcatuiesc o imbarbatare zi de zi, se face vinovat de un indoit pacat: defraneaza si, ca sa-si acopere acest pacat, ucide. Cine a facut lucrul acesta? Vrajmasul.

    Sa ne gandim putin si la vietile noastre, ale celor credinciosi, nu din trecut, ci de cand ne-am intors la Dumnezeu. Nu sunt oare cuvinte in viata noastra, pe care le-am rostit si in fata carora stam uimiti: cum a fost cu putinta sa iasa din gura noastra astfel de cuvinte, care nu numai ca intineaza, dar si darama? Cum a fost cu putinta sa ne calce piciorul in cutare loc, sa ne infasoare asa de grozav pacatul, incat sa uitam ca este pacat inaintea lui Dumnezeu? Cine a facut aceasta? Vrajmasul sufletelor noastre, care de la inceput este mincinos, este viclean si cauta sa puna piedici copiilor lui Dumnezeu, ca sa-i faca sa alunece de pe calea lui Dumnezeu. In adevar, mare este puterea acestui vrajmas, mare este viclenia acestui vajmas!

    Dar oricat de puternic, oricat de viclean este acest vrajmas, sa nu-l suprapretuim. El este un vrajmas infrant. Samanta femeii, fagaduita inca de la inceput, a zdrobit capul acestui vrajmas. El este infrant si nu face decat ceea ce ii este ingaduit de Dumnezeu, spre binele nostru.

    Acest lucru ni-l arata asa de bine istoria lui Iov. Vrajmasul Ii spune lui Dumnezeu: Iov Te cinsteste pentru ca l-ai daruit cu bunuri materiale; dar ia atinge-Te de el, sa vezi cum se duce toata credinta lui. Dumnezeu ii ingaduie sa se atinga de bunurile lui, de copiii lui. Dar Iov ramane alipit de Dumnezeu: “Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Lui binecuvantat”.

    Credeti ca se da batut Satana? Incearca iar: Ia sa te atingi de trupul lui, sa vezi cum o sa se ridice impotriva Ta. Ii ingaduie Dumnezeu si acest lucru, numai de viata lui sa nu se atinga. Si intr-adevar, grele suferinte au venit peste Iov. Si totusi, in mijlocul acestor suferinte, cand nu mai era nimic de spus, el se agata de Dumnezeu si spune, inca in Vechiul Testament: “Stiu ca Mantuitorul meu traieste”. Mai mult nu spune, pentru ca se intelege de la sine: daca traieste Mantuitorul meu, fara indoiala ca nu ma va lasa sa pier.

    Asadar sa nu-l suprapretuim pe Satana, oricat de mare putere ar avea, pentru ca este un dusman infrant. Si daca suntem ascunsi in cetatea de scapare care este sangele Domnului Hristos, vom putea spune impreuna cu psalmistul: sunt pazit din toate partile si mana Lui atotputernica este asupra mea. Din experienta noastra vom marturisi, spre slava lui Dumnezeu, ca nimeni nu ne va smulge din mainile Lui.

                                               Gheorghe Cornilescu

                                                     4 aprilie 1965

Multumim  si apreciem  bunavointa fr. Horia Azimioara prin care am primit gandurile fr. Gheorghe Cornilescu

The tide begins its return, water lapping at the edge of the causeway at St Michael's Mount