SI TOTUSI... DESPRE MANGAIERE SI COMUNIUNE CAPITOLUL 10

SI TOTUSI...

DESPRE MANGAIERE SI COMUNIUNE CAPITOLUL 10

2 Corinteni 7:6

In a doua epistola a lui Pavel catre adunarea din Corint exista o multitudine de cuvinte care exprima dureri de diferite feluri—cuvinte ca mahnire, chin, batai, necaz, posturi, lupta, osteneli, primejdie, prigoana, intristare, nuiele, suferinte, lacrimi, rascoala, slab si slabiciuni. Ele izbesc auzul cititorului si-l socheaza prin ferocitatea lor, sugerand un chin evident si imposibil de consolat, in care mangaierea este de neimaginat.

Caci si dupa venirea noastra in Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihna. Am fost necajiti in toate chipurile: de afara lupte, dinlauntru temeri.

—2 CORINTENI 7:5

Chiar si in mijlocul epistolei cele mai pline de durere din tot Noul Testament, exista cuvantul... totusi.

Dar [Totusi] Dumnezeu, care mangaie pe cei smeriti, ne-a mangaiat prin venirea lui Tit; si nu numai prin venirea lui, ci si prin mangaierea cu care a fost mangaiat si el de voi. El ne-a istorisit despre dorinta voastra arzatoare, despre lacrimile voastre, despre ravna voastra pentru mine, asa ca bucuria mea a fost si mai mare.

—2 CORINTENI 7:6-7

Cu siguranta Duhul Sfant este Mangaietorul, dar persoanele umplute de Duhul intr-o comunitate aduc mangaiere celorlalti.

Un prieten care si-a trimis fetita la culcare a auzit-o scancind si s-a dus sa vada ce este.

"Care-i necazul, iubitica mea?"

"Tati, mi-e frica aici singura."

"Dar nu esti deloc singura," i-a explicat el. "Domnul Isus este chiar aici langa tine."

"Stiu," s-a plans ea mai departe. "Dar vreau aici langa mine pe cineva la care sa-i pot atinge fata."

Toti dorim asta. Scriptura spune ca Dumnezeu locuieste in mijlocul laudelor poporului Sau (vezi Psalmul 22:3). El este de asemenea mangaierea poporului Sau. Batut, indurerat, prigonit, in suferinta si slabiciune, Pavel apostolul a gasit mangaierea lui Dumnezeu—prin venirea lui Tit si prin raportul adus de el despre dragostea si purtarea de grija a crestinilor din Corint. Dumnezeu l-a mangaiat pe Pavel? Sau Tit? La amandoua intrebarile raspunsul este "Da."

Comunitatea celor credinciosi n-o ia peste picior pe o vaduva mahnita in durerea ei, nici n-o alunga repede. Oamenii lui Dumnezeu nu spun celorlalti dintre ei care sufera: "Nu va doare, n-aveti dreptul sa va doara." Cu toate acestea, noi nu suntem muti in fata durerii lor. Avem un cuvant de spus.

Totusi, noi suntem aici.

La fel ca Tit, noi suntem aici. Dumnezeu este in noi, si la fel ca El noi suntem cu voi, si va mangaiem la fel cum Dumnezeu l-a mangaiat pe Pavel prin venirea lui Tit.

In 2 Corinteni 7:6 Pavel scrie ca Dumnezeu "mangaie pe cei smeriti," adica pe cei aruncati la pamant. Daca, asa cum cred unii, Dumnezeu ar fi infuriat pe cei cazuti si daca ar fi iritat de lipsa lor de credinta, atunci i-ar dojeni, nu i-ar mangaia. Noi, comunitatea credinciosilor, la fel ca Dumnezeul nostru, trebuie sa-i mangaiem ce cei care sunt jos, care asteapta un cuvant, o mana intinsa, o atingere calda.

Dincolo de "totusi" al lui Pavel a fost un Tit foarte uman. In acelasi fel, pentru o alta persoana aflata in necazul cel mai adanc, noi putem fi de cealalta parte a lui "totusi."

John Wesley a spus odata, "Nu cunosc o alta sfintenie decat sfintenia sociala." A vrut sa spuna prin aceste cuvinte ca nu ne putem trai pietatea in relatie cu Dumnezeu singuri, ci doar in comuniune , in legatura cu altii. Aceasta comuniune are, insa, doua aspecte. Partea neplacuta este ca nimeni nu-ti poate testa sfintenia asa de bine ca "antihristul" de alaturi. Partea luminoasa este ca chiar in momentul cand esti gata-gata sa te prabusesti sub povara durerii si intristarii, vine la tine Tit si-ti aduce vesti bune si scrisori de dragoste din Corint.

Unii credinciosi tind sa supra-spiritualizeze asa de mult credinta lor incat aspectul relational incepe sa se piarda in aureola lor stralucitoare. Domnul Isus, spre deosebire de toti ceilalti invatatori ai vremii, a facut un lucru dureros: a decojit pielita superficiala de religiozitate si spiritualitate pentru a da la iveala realitatile interioare adanci ale sfinteniei relationale sau lipsa acesteia. Se poate ca acesta sa fi fost motivul principal care I-a atras moartea.

Tema de aur din intreaga tesatura a Predicii de pe Munte este sfintenia relationala. In toata aceasta invatatura mareata, scopul Domnului Isus n-a fost teologia (teoria spirituala). Scopul Sau a fost aplicarea umana (faptele spirituale). El nu ne-a invatat despre ceea ce ar trebui sa credem, ci despre felul cum ar trebui sa actionam, sa iubim, sa traim si sa iertam. Daca vrei sa-i superi intr-atat pe oameni incat sa caute sa te omoare, lasa la o parte taramul teoretic si ocupa-te de realitatea orizontala, relationala. Daca predici despre dragoste, vei fi decorat. Daca-i vorbesti unui om despre cum sa se poarte cu soacra-sa vei sfarsi tintuit cu fata la perete.

Isus a invatat pe oameni ca totul—chiar si, sau in mod deosebit, darnicia pentru Dumnezeu—trebuie vazuta in lumina relatiilor umane. "Asa ca, daca iti aduci darul la altar, si acolo iti aduci aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa-ti darul acolo inaintea altarului, si du-te intai de impaca-te cu fratele tau; apoi vino de adu-ti darul" (Matei 5:23-24).

Biblia nu ne vede niciodata impacati cu Dumnezeu daca nu suntem impacati cu semenii. Limbajul spiritual, oricat de mult si frumos, nu poate schimba aceasta realitate. Cu adevarat, exista un alt si totusi relational in epistola catre Efeseni care face legatura minunata intre lucrurile spirituale si cele pragmatice.

Pavel ne aduce o expresie draguta a relatiei cu adevarat spirituale si tainice dintre Hristos si Biserica Sa, apoi adauga repede—,,Totusi" aceasta realitate trebuie sa fie `intrupata' in casatorii trupesti intemeiate." Pavel a inteles ca nici o relatie umana nu poate fi separata de relatia noastra cu Dumnezeu, la fel cum si legamantul nostru cu Hristos nu poate fi separat complet de legamintele noastre relationale de pe pamant.

Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos si despre Biserica). Incolo [cu toate acestea], fiecare din voi sa-si iubeasca nevasta ca pe sine; si nevasta sa se teama de barbat.

—EFESENI 5:32-33

Barbatii raspund in cor: Doamne, Te iubim.

Iubiti-va si sotiile.

Iar sotiile raspund inapoi in cor: Doamne, Tu vezi. Tu vezi cum sunt sotii nostri. Sunt asa de nespirituali, atat de firesti si... ei, bine... atat de omenesti. Ei nu inteleg ca noua ne place sa-Ti aducem Tie lauda.

Trebuie sa invatati sa va placa sa-i laudati si pe ei. Ei au nevoie de asta. Doresc asta.

Si sotiile raspund: Nu ni se pare prea spiritual sa facem asta, Doamne.

Credeti-Ma pe Mine: este.

Si sotii, ca un ecou, raspund inapoi: Acum, Doamne... Acum vezi cum sunt ele?

Stiu cum sunt ele.

Evident ca stii, Doamne. Stii ca nu-i prea usor sa le iubesti cateodata.

Dar voi? Voi sunteti intotdeauna usor de iubit?

Acum, si barbati si femei striga la unison: Doamne, fa-ne mai spirituali. Asta-i tot ce dorim.

Practicati dragostea si lauda.

Noi suntem Biserica Ta. Noi Te iubim si Te laudam pe Tine.

Iubiti-va si aduceti-va laude si unii altora.

Dar sotiile raspund in cor: Doamne, e atat de greu sa-i iubim si sa-i laudam.

Iar sotii se aud si ei spunand: Noi nu stim cum sa le iubim si sa le laudam.

SI TOTUSI

La urma, si sotii si sotiile raspund: Da, Doamne.

Din cartea:,,SI TOTUSI..''-NEVERTHELESS- de Mark Ruthland traducere de Mihai Damian Timisoara, CAPITOLUL 10

SI TOTUSI... DESPRE LUCRARE CAPITOLUL 6

SI TOTUSI... DESPRE LUCRARE CAPITOLUL 6

2 Timotei 1:12

Oarba si subreda, cu parul ei sarmos si albit batut usor de briza slaba si fierbinte, misionara in varsta, o femeie de origine germana, venea spre mine incet. Nu putea sti ca eu o asteptam impreuna cu doi africani care o priveau purtandu-si incet pasii de-a lungul gazonului ars si deteriorat al casei de oaspeti.

“Cine este?” am intrebat.

“Traducatoarea Bibliei. Acum are orbire de rau.”

“Va muri?”

“Sigur ca da. Se intoarce in Germania. Va muri acolo.”

“Ce a facut aici?” am intrebat.

“A tradus Biblia in doua limbi.”

“Ea singura?”

“Da, ea singura.”

“Acum se intoarce acasa sa moara in Germania.”

“Da, singura.”

Nu e drept. Aceasta convingere directa, oarba si dureroasa m-a coplesit. Am ramas acolo cufundandu-ma incet intr-o mlastina fara fund a nedreptatii. Ar fi trebuit sa fie pe o platforma la masa de onoare, primind aprecieri si aplauze si recunostinta nesfarsita a multora. Un zbor neobservat al companiei Lufthansa si inca cateva luni petrecute, fara sa fie vizitata, intr-un salon unde sfarsesc doamnele imbatranite si saracite, par sa fie un sfarsit gresit pentru o viata sfanta plina de impliniri mari pe taramul Imparatiei lui Dumnezeu.

Atunci, ca si cum i-as fi putut auzi gandurile—sau poate erau gandurile lui Dumnezeu?—am gasit usurare, chiar bucurie, in acel mare cuvant...

SI TOTUSI

“Si din pricina aceasta sufar aceste lucruri; dar[totusi] nu mi-e rusine, caci stiu in cine am crezut. Si sunt incredintat ca El are putere sa pazeasca ce I-am incredintat pana in ziua aceea.”

Biblia nu promite niciodata ambasadorilor lui Hristos carari presarate cu petale de trandafiri, carari ale sigurantei in lumea plina de suferinta. In adevar, exista texte din Scriptura care spun exact contrariul, de exemplu Psalmul 34:19: “De multe ori vine nenorocirea peste cel fara prihana...” Chiar si cei mai buni dintre noi mai spun uneori, “sufar aceste lucruri,” asa ca si Pavel.

Oricum am incerca sa-i impunem lui Dumnezeu doctrinele noastre limitate despre ce e corect sau nu, El nu se supune noua. Mama a trei copii trebuie sa aiba trei batoane identice de ciocolata sau deloc. Daca are doar unul, trebuie sa-l imparta egal, masurandu-l cu liniarul, in timp ce cei trei o privesc cu nerabdare.

Nu ne-o putem imagina pe mama aceea punand pe cel mic inaintea celorlalti doi si dandu-i lui batonul intreg, daca nu are vreun merit de necontestat.

“Priviti,” sa-i avertizeze mama pe cei doi mai mari fara batoane de ciocolata. “Uitati-va cum savureaza fratele vostru ciocolata aia gustoasa. Se poate vedea placerea in ochii lui si in felul cum isi linge buzele. Bucurati-va impreuna cu el si fiti fericiti.”

Si totusi, exact asta face Dumnezeu. Il ridica pe unul la mare vaza inaintea celorlalti, ii pune picioarele la loc larg si-i binecuvanteaza lucrarea in fata lumii. Altul, insa, isi cheltuie viata in jungla, Fortele Aeriene Peruviene ii doboara avionul omorandu-i nevasta si copiii. Lucrare, greutati, suferinta, binecuvantare, miracole, semne, minuni si o agonie de nedescris sunt talmes-balmes in cosul lui zilnic, sfidand explicatiile noastre confortabile si formulele noastre ingrijite dar marunte despre credinta.

Doar un singur cuvant poate sa le dea sens tuturor, sa le dea un inteles de biruinta si bucurie, intrucat acest cuvant imprastie miezul de noapte al confuziei temporale si-l schimba cu zorii unei semnificatii eterne.

SI TOTUSI

Satana si-a repetat argumentele, si-a memorat bine lectia, si nu pierde niciodata ocazia de a-si infinge pumnalul adanc in tesutul moale, fara aparare, al durerii noastre. “Vezi,” zice el, ”ce este Dumnezeul tau. Vezi cum e. Te lasa sa muncesti ca un rob, sa-si desarti inima, sa predici pana cazi, sa te rogi fara incetare, si apoi te rasplateste cu o ruptura in biserica, cu batrani maniosi si oi turbate care sunt in stare sa te rupa in bucati. Poti sa zici ca nu-i asa?”

“Nu pot.”

“Suferi sau nu suferi?”

“Sufar.”

“Si ce ai de zis in fata acestor incurcaturi fara capat?” te ia el in ras.

SI TOTUSI

Daca pe o parte a acestui mare cuvant se afla confuzia si rana noastra, ce este oare de cealalta parte? Noi stam neclintiti langa cuvantul “totusi.” De o parte a cuvantului este greutatea straduintelor noastre aparent nerasplatite, atat de coplesitoare in densitatea lor. De alta este un adevar biblic neschimbat si care nu poate fi schimbat.

In 2 Timotei 1:12, Pavel ne prezinta un imn format din doua parti, care urmeaza lui "dar [totusi] nu mi-e rusine." Fiecare din cele doua parti este, prin sine insusi, minunata. Impreuna sunt magnifice:

1. Pavel spune, “Stiu in cine am crezut...” In mijlocul incercarii focului, faptul ca stii cine este Dumnezeu ramane adevarul mare, infinit mai mare decat ceea ce se intampla. Pune-ti credinta in minunile lui Dumnezeu, si vei fi pregatit in fata atacului celui rau. Ancoreaza-ti sufletul in Dumnezeul minunilor si imprejurarile nu-ti vor putea clinti nadejdea. Cel in care ai crezut s-ar putea sa-ti fie intr-o zi singurul sprijin. Dar iti va fi de ajuns.

2. “...si sunt incredintat ca El are putere sa pazeasca ce I-am incredintat pana in ziua aceea.” Viata ta, credinta ta si faptele facute pentru Hristos din dragoste nu sunt pierdute in fata lui Dumnezeu, ca sub un morman de hartii pe o masa dezordonata. Indiferent de ce gandesti chiar acum, sau ce-ti tipa Satana in ureche, Dumnezeu, cu grija si dragoste, pastreaza tot ce I-ai dat in maini. Nimic nu este pierdut. Nimic nu este nici macar ratacit pentru un timp. In acea zi, in zorii minunati ai revelarii depline a adevarului, totul va fi chiar acolo, in mainile Lui.

Aceasta parte a pasajului poate fi foarte bine citita exact invers,”Stiu in cine am crezut. Si sunt incredintat ca El are putere sa pazeasca ce mi-a incredintat pana in ziua aceea.”

Citit astfel acest cuvant aduce o asigurare dulce ca Dumnezeu nu va pune peste noi nici o povara, chemare, responsabilitate sau lucrare pe care sa le lase din mana Sa. Responsabilitatea ultima a rezultatului nu este a mea—ci a Lui. Responsabilitatea mea este de a aseza din nou, intentionat, in mainile Sale ceea ce El mi-a dat.

Acest lucru nu este valabil doar pentru misionarii care mor in lucrare, ci pentru toti cei care se simt fara apreciere in viata. Pentru mama ale carei sacrificii zilnice sunt nebagate in seama de cei pentru care trudeste. Pentru tipul de sot si tata obisnuit, fara stralucire si creativitate deosebite, care plateste ratele, care sapa gradina din spatele casei si se duce la sedintele cu parintii. Pentru fostul sef care se intreaba daca fostii sai subalterni isi mai amintesc sau apreciaza eforturile sale de a-i tine pe stalele de plata prin trei perioade de recesiune. Pentru invatatoarea plina de dedicare creativa, dintr-o scoala saraca, care-si risipeste energia cu niste barbari ticalosi carora nici in cot nu le pasa de eforturile ei eroice de a aprinde o scanteie de viata in ei.

In vacarmul batjocoritor al acuzatiilor demonice de pierdere de timp, noi putem sopti acel cuvant maret care pune vrajmasul pe fuga si transforma in sarbatoare vietile celor lipsiti de apreciere.

SI TOTUSI

Eu stiu cine este Dumnezeul meu, si sunt pentru veci convins ca El nu va lasa nimic sa ramana nevazut si nerasplatit. Cand Satana infasoara incet valul mohorat, dar asa de molatic, al auto-compatimirii in jurul umerilor nostri cazuti in jos si incepe sa ne sopteasca in ureche, nu trebuie sa-l lasam sa-si sfarseasca propozitia.

“Ce zici de toate...?”

Totusi.

“Cine-ti va plati toate...?”

Si totusi.

“Uita-te, au uitat toate...”

SI TOTUSI

Din cartea:,,SI TOTUSI..''-NEVERTHELESS- de Mark Ruthland traducere de Mihai Damian Timisoara, CAPITOLUL 6