MARANATA !!!

MARANATA !!!
Showing posts with label MANGAIERE. Show all posts
Showing posts with label MANGAIERE. Show all posts

Thursday, February 1, 2018

2018 FEBRUARIE -4 FELURI DE MEDITATII-CUVINTE DE MANGAIERE,ZIDIRE,IMBARBATARE SI TREZIRE

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Joi, 1 Februarie 2018

Și Cuș a născut pe Nimrod; el a început să fie puternic pe pământ. El era vânător puternic înaintea Domnului … Și începutul împărăției lui a fost Babel și Erec și Acad și Calne, în țara Șinear. Din țara aceea a ieșit în Asiria și a construit Ninive, și Rehobot-Ir, și Calah, și Resen între Ninive și  Calah. Geneza 10.8-12

Nimrod – Babel – Ninive

Nimrod a fost conducătorul celor împrăștiați de Domnul, când limbile le-au fost încurcate la Babel. „Începutul împărăției lui a fost Babel [confuzie]“, iar Nimrod (rebel) a adăugat curând și alte cetăți la împărăția sa.

Nimrod este numit „vânător puternic înaintea Domnului“, o expresie folosită întotdeauna în sens negativ în Scriptură și care contrastează puternic cu ideea de „păstor“. Domnul Isus Se numește pe Sine „Păstorul cel Bun“, în Ioan 10. Vânătorul ia viața prăzii sale, în timp ce păstorul își protejează turma, hrănind-o, conducând-o și chiar dându-și viața pentru ea.

Nimrod a construit un imperiu de cetăți aici pe pământ, cetăți care arată caracterul său în Cuvântul lui Dumnezeu. Babilonul a devenit cunoscut pentru idolatria sa. Avraam, prin contrast, „aștepta cetatea care are temelii, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu“ (Evrei 11.10). Ninive a ajuns cunoscută pentru cruzimea ei în Vechiul Testament. Binecuvântatul nostru Domn stă într-un contrast complet cu ea; apostolul Pavel face referire în 2 Corinteni 10.1 la „blândețea și bunătatea lui Hristos“.

Împărățiile pământești, de-a lungul veacurilor, au urmat modelul răzvrătirii lui Nimrod împotriva instrucțiunilor lui Dumnezeu, crescând prin forță și prin cucerire. Cetatea pe care noi o așteptăm va coborî curând „din cer, de la Dumnezeu, având gloria lui Dumnezeu“ (Apocalipsa 21.10,11). DOMNUL ESTE APROAPE – GBV – FEBRUARIE 2018                                                                                                            E.P.Vedder, Jr

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI 

 Volumul V-Jean Koechlin

1 FEBRUARIE

Psalmul 119.17-40

         De fiecare dată când ne deschidem Biblia, să-I cerem mai întâi Domnului să ne deschidă ochii, pentru a putea dis­cerne în Scripturi lucrurile Sale minunate (v. 18). In acelaşi timp însă, să-I cerem să ne abată privirile de la deşertăciune (v. 37) – şi cât de multe lucruri acoperă acest cuvânt! Pentru că este cu neputinţă să-ţi găseşti plăcerea în acelaşi timp şi în Cuvânt şi în lucrurile acestei lumi, de exemplu, dragostea pentru bogăţii (v. 36; citiţi Luca 16.13). Un alt obstacol care prea adesea ne închide Scripturile este o conştiinţă rea. Şi cum ne-ar putea bucura ceva care ne mustră? Trebuie mai întâi să ne mărturisim vina sau starea. „Ţi-am istorisit căile mele” – spune psalmistul. Şi abia după aceea el poate adăuga: „învaţă-mă… (v. 26,33; Psalmul 32.5,8), fă-mă să înţeleg… (v. 27), dă-mi pricepere… (v. 34)” – toate rugăciuni plăcute Domnului. Mărturiile Lui sunt sfătuitorii met’ (v. 24). Din nou trebuie să mă las sfătuit de acestea!

         De remarcat, de asemenea, evoluţia din versetele 30, 32 şi 35. Credinciosul a ales calea credincioşiei; şi-a propus să alerge pe ea, iar pentru aceasta Îi cere lui Dumnezeu să-i lăr­gească nu calea, ci inima, astfel încât Obiectul afecţiunilor sale să-l atragă cu mai multă putere (Filipeni 3.14); în sfârşit, el contează pe Dumnezeu pentru umblarea pe această cale.SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI VOLUMUL V – FEBRUARIE

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass
1 FEBRUARIE

TOTUL POATE FI SIMPLIFICAT!

„Nu vă îngrijorați de viața voastră” (Matei 6:25)

Thoreau a spus: „Ne irosim viețile zadarnic în detalii… simplifică, simplifică.” Domnul Isus a spus-o altfel: „Nu vă îngrijorați de viața voastră … uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, și nici nu strâng nimic în grânare; și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește” (v. 25-26). Charlie Shedd a păstorit o biserică mare cu multe probleme si pretenții. El și soția lui au făcut o listă a simplității pe care au scris: TOTUL POATE FI SIMPLIFICAT! Problema ta poate fi inerția că nu ai făcut destul. Interesul propriu nu simplifică niciodată – el complică lucrurile. Pune voia lui Dumnezeu pe primul plan. Viața ta este în ordine atunci când ai un scop esențial după care să ți-o călăuzești. Renunță la idealurile inutile. Nu te epuiza în alergări lipsite de sens. Te frustrezi atunci când îți dedici viața lucrurilor neimportante. Tu nu poți face totul. Dacă Dumnezeu ar fi vrut să fii șase persoane, El te-ar fi divizat! Lasă-i și pe alții să „construiască lumea”. Trăiește fiecare zi pe rând. Fă-ți planuri si pune-ți speranțe în viitor, dar nu trăi în viitor. „Ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși” (v. 4). Trăiește frumos astăzi și puterea de mâine va veni. Oriunde ai fi – fii prezent acolo. Nu mai crede că fericirea apare la ora cinci sau la petrecerea din seara aceasta sau când adormi. Trăiește în prezent. Dezvoltă-ți un hobby. O schimbare a activității îți menține prospețimea. Timpul petrecut jucându-te este un timp petrecut cu folos. Nu poți încetini lumea, așa că încetinește-te pe tine însuți. Învață să reduci viteza. Când nu poți schimba ritmul, retrage-te în sanctuarul tău lăuntric și schimbă-te tu însuți. Adoptă tiparul perfect: Hristos … a cărui viață a tăiat istoria exact în două. Urmează-L căci El are o viață plină de putere, și fă din următorul verset motoul vieții tale: „Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus”. (Filipeni 2:5).CUVANTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTAZI-FEBRUARIE 2018

SĂMÂNŢA BUNĂ

Joi, 1 Februarie 2018

„Mai bine o mustrare pe față… Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui, dar sărutările unui vrăjmaș  sunt mincinoase.“Proverbe 27.5,6

Regele şi prietenul său

Se spune că în vremuri străvechi un rege a mers la vânătoare cu suita sa. Printre ei se afla și un vechi prieten al regelui. Acesta era un bărbat care vedea tot timpul partea bună a lucrurilor. Sarcina lui era ca să încarce armele. Printr-o nefericită întâmplare, o armă s-a descărcat și i-a retezat regelui o parte din degetul mare de la o mână. Gândind că situația putea fi mult mai rea, prietenul regelui a spus: „Este foarte bine că a fost numai așa!“ „Nu, nu este bine deloc“, a spus regele și l-a aruncat în închisoare.

Peste un an de zile, regele era din nou la vânătoare, dar de data aceasta în Africa într-o regiune periculoasă cu canibali. Aceștia l-au prins pe rege și, pe când se pregăteau să-l mănânce pe rege, au observat că îi lipsea o bucată din deget. La canibali exista superstiția să nu mănânce nimic care nu era întreg și astfel l-au eliberat pe rege. Acesta s-a întors acasă și plin de recunoștință l-a eliberat pe vechiul său prieten, spunându-i: „Îmi pare tare rău pentru felul cum te-am tratat.“ Ca de obicei, bărbatul răspunse: „Dimpotrivă, este foarte bine!“ „Cum poți să spui că este bine după ce ai stat la închisoare?“ „Dacă nu eram la închisoare, aș fi fost cu tine în Africa și atunci canibalii aveau ce mânca din mine“, spuse vechiul prieten al regelui.SĂMÂNŢA BUNĂ FEBRUARIE 2018


CELELALTE 10- CLASICE- SE GASESC  POSTATE  IN TOATE LUNILE ANULUI  2016 LA ADRESELE URMATOARE :

                http://nowheresoonthere.blogspot.com/

POT FI DESCARCATE  DEPOZITATE SI RETRIMISE DE ORICINE . NIMIC NU E COPYRIGHT, DACA LE PASTRATI ASA CUM LE LUATI  NEMODIFICATE SI CU  ADRESELE PROVINIENTEI LOR ORIGINALE,ACOLO  UNDE SANT MENTIONATE .

Tuesday, January 2, 2018

2018 IANUARIE -4 FELURI DE MEDITATII-CUVINTE DE MANGAIERE,ZIDIRE,IMBARBATARE SI TREZIRE

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

 Iubitii nostri,

Va trimitem cele mai alese salutari si binecuvantari la acest inceput de an!Ne rugam ca Domnul Dumnezeu sa va binecuvinteze ,sa va foloseasca la potential maxim si sa va umple de bucuria LUI! Fiti ucenici si faceti ucenici pt Domnul Isus!

Fie ca inimile noastre sa slaveasca in adorare, nepretuitul dar -ISUS HRISTOS- si bucuria mintuirii pe care El a adus-o in vietile noastre: viata vesnica impreuna cu Tatal, Fiul si Duhul Sfint.

Va dorim un An Nou binecuvintat, plin de roada pentru Imparatie.

Maranatha!

https://www.youtube.com/watch?v=aDJ9GL_6i0Y


Marius Gorcea -
Incă un an Incă un an sa scurs din viața ta acum omule drag
Şi-n filele care s-au scris nimic nu mai poți schimba
Incă un an sa scurs acum îți şopteşte cineva ....
E firul alb din parul tău , e ridul de pe fața ta
Incă un an sa scurs acum , .... poți să crezi aşa ceva ? ....
Căci ca şi el s-au dus chiar zeci , s-au scurs fără voia ta
Incă un an sa scurs acum
La judecată îl vei vedea
Dacă în sfințenie ai trăit tu fața sus o vei ținea
Incă un an sa scurs acum Curând Isus va reveni
Fă tot ce poți pentru Isus să fii cu El în veşnicii

Rugă la început de an

Tu, Părinte-al veșniciei
Ce-ai trimis din cerul sfânt
Încă-un an de îndurare
Pe acest bătrân pământ
Tu, ce-ai întrupat Iubirea
Într-un Prunc nevinovat
Și-ai privit spre noi cu milă
Și de moarte ne-ai salvat
Tu, Lumină din lumină,
Scut și Tată și Păstor
Ce ne duci la reci izvoare
Și ne vii în ajutor
Tu, Părinte-al veșniciei
Fă să fie acest an
An de cântec, de trezire
Pentru inimă balsam...
Să fii Tu, Cârmaci destoinic
Peste valuri și furtuni
Iar noi să-nvățăm prin Tine
Să fim drepți, statornici, buni!

Maria Luca 

DOMNUL ESTE APROAPE

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape/2018-01-01

Luni, 1 Ianuarie 2018

Această lună va fi pentru voi începutul lunilor; ea va fi

pentru voi întâia lună a anului.Exod 12.2

Prima zi din calendar este timpul când multora le place să ia hotărâri pentru anul care urmează. Alții, precum Jonathan Edwards, iau hotărâri în orice perioadă a anului. Edwards a jucat un rol important în marea trezire din secolul 18 care a avut loc în America. Tânăr fiind, el și-a făcut o listă cu șaptezeci de hotărâri. Prima de pe listă suna așa: «Iau hotărârea de a face, de a gândi și de a spune doar lucruri spre slava lui Dumnezeu și de a nu lua în considerare confortul, folosul sau plăcerea mea». Cea de-a doua hotărâre însă suna așa: «Iau hotărârea ca, dacă voi eșua sau voi slăbi în a împlini oricare dintre hotărâri, să mă pocăiesc din toată inima». Se pare că el și-a dat seama că era foarte posibil să falimenteze în a-și împlini hotărârile.

La începutul acestui an, mai degrabă decât să luăm hotărâri, să ne ridicăm ochii către Hristos. În El nu există faliment și doar Lui Îi aparține orice nou început. Vedem un exemplu despre aceasta în prima noapte de Paște în Egipt: „Această lună va fi pentru voi începutul lunilor“ (Exod 12.2). Jertfirea mielului în fiecare casă marca un nou început pentru israeliți. Ei aveau să fie la adăpost de judecată și să-și înceapă călătoria către o nouă țară – către țara promisă. Acesta era cu adevărat un nou început pentru fiecare dintre ei și începutul unui nou popor. Toate nevoile lor aveau să fie împlinite în călătoria care urma, însă începutul ei era reprezentat de vărsarea sângelui unui miel.

Nu de hotărâri avem nevoie, ci de a privi din nou către Cel care a murit pentru noi. Hotărârile sunt prea adesea încălcate, din cauza slăbiciunii cărnii noastre. Solomon ne atenționează: „Mai bine este să nu promiți, decât să promiți și să nu împlinești“ (Eclesiastul 5.5). Hristos însă, care ne-a mântuit prin sângele Său, ne va susține și ne va purta de-a lungul întregii noastre călătorii.  B ReynoldsTOATA LUNA AICI:DOMNUL ESTE APROAPE - GBV- IANUARIE 2018




SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI  - Volumul V-Jean Koechlin

IANUARIE
Parcurgerea Bibliei în cinci ani
 «Scripturile în fiecare zi»
In primul an :de la Geneza la Iosua.
 In al doilea an  :  de la Judecători la Estera.
 În al treilea an   :  Iov; Psalmii 1+ 41;
                                 Proverbe 1+ 15 : Isaia;
                                 Matei;
                                 Ieremia; Plângerile lui Ieremia;
                                 Marcu
 În al patrulea an :  Psalmii 42+ 89; Ezechiel;
                                 de la Luca la Corinteni.
 In al cincilea an   :   Psalmii 90+50;
                                 Proverbe 16 + Cântarea Cântărilor,
                                 de la Daniel la Maleahi;
                                 de la Galateni la Apocalipsa.
                       http://www.clickbible.org/meditatii-zilnice/scripturile-in-fiecare-zi/
1  IANUARIE

Psalmul 90

         Un an care începe este un moment prielnic pentru a face bilanţul. Privind în urmă, cel credincios poate striga cu recunoştinţă: „Doamne, Tu ai fost locuinţa noastră..." (v. 1 Ce bucurie şi ce siguranţă pentru cel credincios să-L aibă pe Însuşi Dumnezeu ca „stâncă de locuit' (Psalmul 71.3) Privind spre prezent, el măsoară scurta durată a existenţei sale pământeşti — optzeci de ani pentru cei mai tari - înainte să se facă auzită pentru fiecare porunca reîntoarcerii în ţărână. Şi Îi cere lui Dumnezeu să-l înveţe să-şi numere zilele, pentru a căpăta o inimă înţeleaptă (v. 12). Înţelepciunea, potrivit cu Efeseni 5.15,16, ne va ajuta să folosim ocazia (să răscumpărăm timpul, să-l punem în valoare; vezi şi Coloseni 4.5). Dar aceşti ani care trec şi vin, să nu-i irosim, ci să-i folosim pentru Domnul (v. 9)!

         Această „rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu", va fi în gura Israelului pocăit în zilele din urmă. Răscumpărații Domnului Isus însă, care-I cunosc infinita dragoste, pot cere încă de acum: „Satură-ne dimineaţa (adică la tinereţe) de bunătatea Ta, ca să cântăm de veselie şi să ne bucurăm toate zilele noastre” (v. 14). Aceasta să fie şi rugăciunea noastră în pragul acestui nou an!TOATA LUNA AICI:SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI VOLUMUL 5 IANUARIE




                                      CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

1 IANUARIE_ANUL NOU (2)
„La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință" (Matei 19:26)

Jon Gordon ne oferă câteva hotărâri practice pentru anul în care am intrat:

1) Fii pozitiv, îi poți asculta pe cinici și să crezi că succesul este imposibil sau să crezi că „la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putința."

2) În fiecare zi când te trezești completează următoarea declarație: „Scopul meu este să ascult de Dumnezeu."

3) Dimineața fă o plimbare și exprimă-ți mulțumirea. Lucrul acesta te ajută să-ți deschizi mintea spre izbândă. Nu este posibil să fii în același timp stresat și mulțumitor, iar când combini mulțumirea cu exercițiile fizice primești un impuls dublu de energie și anti-depresive naturale.

4) În loc să fii dezamăgit de locul în care ai ajuns, privește cu optimism la locul înspre care mergi.

5) Fă-ti un mic dejun de rege, un prânz de prinț și o cină de student de facultate care are un card gol!

6) Crede că totul se întâmplă cu un scop, iar lucrurile bune vin din experiențe solicitante.

7) Nu-ți irosi energia pe bârfă, întâmplări trecute, gânduri negative și lucruri pe care nu le poți controla. Investește în clipa pozitivă din prezent. 8) la-ți ucenici și fii la rândul tău un ucenic.

9) Trăiește după cei trei E: energie, entuziasm, empatie.

10) Nu uita că nu există înlocuitor pentru strădanie.

11) Întreabă-te: „care sunt trei dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le fac astăzi?"

12) Aplică regula „nu mă plâng." Văicăreala e ca vomitatul; la sfârșit te simți mai bine, însă celor din jurul tău le este rău!

13) Citește mai multe cărți decât anul trecut.

14) Odihnește-te mai mult. Somnul nu poate fi înlocuit cu o cafea dublă!

15) Înainte de culcare, completează aceste declarații: „Sunt mulțumitor pentru ______________". „Astăzi am reușit să___________________".

16) Gândește-te că mintea ta e ca o grădină. Dacă smulgi buruienile și uzi ce este bun timp de o zi nu obții mare lucru, dar când o faci în fiecare zi, creezi o grădină nemaipomenită."TOATA LUNA AICI:CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTAZI-IANUARIE 2018

 

SĂMÂNŢA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2018-01-01

Luni, 1 Ianuarie 2018

„Cine crede în Fiul are viața veșnică, dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viața,

ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.“Ioan 3.36

Anul Nou trezeşte speranţă nouă

Plini de speranță înainte!

S-au împlinit anul trecut așteptările noastre? Sau am avut parte de dezamăgiri? Suntem bucuroși să întoarcem în sfârșit această pagină? Exact după motto-ul: Nu poate fi decât tot mai bine!

Astfel sperăm la:

o relație fericită în familie,

un climat plăcut la locul de muncă,

o sănătate mai stabilă,

vreme frumoasă în concediu etc.

Cine ne garantează nouă că dorințele noastre se împlinesc? Nu ne agățăm pur și simplu de un pai?

 Fără iluzii!

Treziți din visele destrămate anul trecut, am putea ajunge la concluzia: Totul va rămâne așa cum a fost! De ce să ne facem iluzii?

Astfel începem anul nou fără așteptări mari și luăm totul așa cum vine. Numai să nu lăsăm să apară dorul după o viață cu adevărat împlinită! Munca de zi cu zi este dură de ajuns.

„Atunci am urât viața, căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deșertăciune și goană după vânt“ (Eclesiastul 2.17).TOATA LUNA AICI:SĂMÂNŢA BUNĂ





CELELALTE 10- CLASICE- SE GASESC  POSTATE  IN TOATE LUNILE ANULUI  2016 LA ADRESELE URMATOARE :

                http://nowheresoonthere.blogspot.com/

POT FI DESCARCATE  DEPOZITATE SI RETRIMISE DE ORICINE . NIMIC NU E COPYRIGHT, DACA LE PASTRATI ASA CUM LE LUATI  NEMODIFICATE SI CU  ADRESELE PROVINIENTEI LOR ORIGINALE,ACOLO  UNDE SANT MENTIONATE .

Wednesday, November 1, 2017

2017 NOIEMBRIE-4 FELURI DE MEDITATII-CUVINTE DE MANGAIERE,ZIDIRE,IMBARBATARE SI TREZIRE

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Miercuri, 1 Noiembrie 2017

Og, împăratul Basanului, a ieșit împotriva noastră la luptă,el și  tot poporul său, la Edrei.Deuteronom 3.1

În timp ce Israel se pregătea să intre în țara promisă, Og, împăratul Basanului, i s-a împotrivit. El avea șaizeci de cetăți întărite, cu ziduri înalte, cu porți și încuietori. Og însuși era un uriaș, judecând după dimensiunile patului său. Poporul său stăpânea acel ținut, în pace și în siguranță. Dacă cineva le amenința pacea și teritoriul, erau gata să iasă la luptă. Din această cauză n-au vrut să-i lase pe israeliți să le traverseze țara.

Acest lucru ne amintește că cei care locuiesc pe pământ caută bunurile și lucrurile acestei lumi, pentru a le acumula și păstra pentru ei înșiși, așa cum făcea Og. Ei încearcă să-și întemeieze un loc confortabil, în care să trăiască în pace și în siguranță. Lucrurile acestui pământ sunt piedici serioase pentru progresul nostru spiritual și mulți au fost împiedicați de ele. Dacă înaintăm cu hotărâre pentru a intra în stăpânirea binecuvântărilor noastre din locurile cerești (Efeseni 1.3), lucrurile pământului se vor interpune imediat în calea noastră.

Aceste lucruri pământești sunt necesare pentru umblarea noastră pe acest pământ. Avem nevoie de hrană, de haine, de o locuință; trebuie să muncim pentru a ne întreține. Ele însă devin vrăjmași atunci când ocupă un loc nepotrivit, când suntem preocupați cu ele și când le dorim. Într-un astfel de caz, orice progres este imposibil. Biruința se obține prin renunțarea la orice dorință de a le avea, având încrederea că Tatăl nostru știe de ce avem nevoie(Matei 6.32), și prin administrarea cu credincioșie a acelor lucruri care nu sunt decât pentru puțin timp, preocupându-ne astfel doar cu Hristos. Doar atunci ne vor fi încredințate adevăratele bogății, care sunt ale noastre (Luca 16.10-13). DOMNUL ESTE APROAPE-GBV- NOIEMBRIE 2017

 A. Leclerc   

                                                              

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul IV-
Jean Koechlin

1 NOIEMBRIE
Romani 8.1-11

            O pace minunată succedă chinurile din capitolul 7. Vinovat — am înţeles că nu mai este acum nicio condamnare pentru mine: sunt în Hristos Isus, în siguranţă deplină. „Om nenorocitfără nicio putere de a face binele — am descoperit o putere numită: „legea Duhului de viaţă”, care mă eliberează de sub „legea păcatului”, adică de sub dominaţia sa. Acestea sunt cele două mari adevăruri pe care mi le-am însuşit prin credinţă.

            Cel mai îndemânatic sculptor, dispunând de cele mai bune unelte, nu va putea finisa nimic dintr-un lemn mâncat de carii. Dumnezeu este Maestrul cel bun, iar legea, această unealtă bună (cap. 7.12), care însă s-a dovedit slabă şi ineficace prin „carnea”noastră coruptă prin păcat (v. 3,7). Noi eram „în car­ne” (v. 9), obligaţi să lucrăm „potrivit” voii sale. De acum însă noi suntem în Hristos Isus,umblând potrivit Duhului

            Este adevărat că, deşi noi nu mai suntem „în carne”, carnea încă este în noi. Abia după ce am crezut, Duhul lui Dumnezeu a venit El însuşi să locuiască în noi ca adevăratul Stăpân al casei. Carnea, „omul cel vechi”, vechiul proprietar, nu mai este prezentă decât ca un locatar nedorit, închis într-o cameră. Nu mai are niciun drept, … însă trebuie ca eu să ve­ghez să nu-i deschid uşa.SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI-NOIEMBRIE (1)


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

NOIEMBRIE 2017

www.fundatiaseer.ro

1 NOIEMBRIE_NU TRECE LA FAPTE DACĂ NU Al PACE!

„Umblarea după lucrurile Duhului este … pace” (Romani 8:6)

Atunci când gândurile tale, faptele tale și planurile tale sunt aprobate de Dumnezeu, El le va confirma, dându-ți o „înștiințare” lăuntrică a acestui fapt (vezi 1 loan 2:20). Biblia spune: „Pacea Lui Hristos, la care ați fost chemați, ca să alcătuiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, și fiți recunoscători” (Coloseni 3:15).Când ești condus de Dumnezeu, vei avea pace chiar și în mijlocul celor mai dificile circumstanțe. Pacea Lui este asemenea unui arbitru de tenis care hotărăște ce este „safe” (în teren) și ce este aut pentru tine. Ai grijă la pacea falsă. Uneori dorința ta de a face anumite lucruri va fi atât de puternică încât va produce o pace care vine din propriul tău entuziasm vizavi de acea idee. Pe măsură ce trece timpul, această pace falsă va dispărea și va ieși la lumină voia lui Dumnezeu care este adevărată. Deci, ai răbdare. Ca regulă, nu trebuie să te grăbești prea tare atunci când iei decizii importante. Biblia spune: „Umblarea după lucrurile Duhului este … pace.”Așadar, nu trece la fapte dacă pacea lăuntrică nu este o contrapondere la ceea ce crezi sau auzi. Nu trebuie să le explici altora de ce nu ai pace; firește, uneori nu știi de ce. Spune: „Simt că nu e înțelept să fac lucrul acesta deocamdată pentru că nu am pace.” Când ai pace, ai putere. Si încă ceva: Atunci când știi că ai auzit clar vocea lui Dumnezeu, fă tot ce-ți stă în putință pentru a-ți păstra pacea și nu te neliniști.CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI – NOIEMBRIE 2017

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

                                 SĂMÂNŢA BUNĂ

Miercuri, 1 Noiembrie 2017

Înțelepciunea este un izvor de viață pentru cine o are …Proverbe 16.22

Afirmaţii

„Cei ce nu cred într-o altă lume sunt morți în această viață.“

J. W. Goethe, poet german

„Eu mă bazez pe ceva sigur. Eu știu că Răscumpărătorul meu este viu și, fiindcă El trăiește, și eu voi trăi.“Michael Faraday, fizician englez

„Dacă eu cred că există o altă viață, iar la moarte să presupunem că nu există, eu nu am pierdut nimic, în schimb, dacă eu cred că există și la moarte se adeverește că da, există, eu am câștigat totul, iar tu ai pierdut totul.“Blaise Pascal, scriitor francez

„Minunata organizare și armonie a universului nu poate să fi fost realizată decât conform planului unui Creator atotputernic. Aceasta este și rămâne unica mea convingere.“Isaac Newton, fizician englez

„Nu este de părerea ta cel ce te aprobă, ci cel ce te imită.“

Grigore Moisil, matematician român

„Toți se gândesc să schimbe lumea, dar nimeni nu se gândește să se schimbe pe sine.“Lev Tolstoi, scriitor rus SĂMÂNŢA BUNĂ-NOIEMBRIE

LUNA NOIEMBRIE 2017 TRIMITEM NUMAI CELE 4 FELURI DE  MEDITATII

CARE SANT NOI IN FIECARE AN

 CELELALTE 10– CLASICE- SE GASESC  POSTATE  IN TOATE LUNILE ANULUI TRECUT 2016 LA ADRESELE URMATOARE :

POT FI DESCARCATE  DEPOZITATE SI RETRIMISE DE ORICINE . NIMIC NU E COPYRIGHT, DACA LE PASTRATI ASA CUM LE LUATI  NEMODIFICATE SI CU  ADRESELE PROVINIENTEI LOR ORIGINALE,ACOLO  UNDE SANT MENTIONATE