IN 2010 GOD NEEDS WOMEN BY ZAC POONEN

GOD NEEDS WOMEN

Zac Poonen

God needs women today who will faithfully portray through their lives, the glory that He originally intended to manifest through a woman, when He created Eve.

Her Glory As Man's Helper

When God made Eve, it was in order that she might be a helper suitable for man (Gen. 2:18). The glory of this ministry is seen, when we notice that the title of 'Helper' is what Jesus used to refer to the Holy Spirit as well (Jn. 14:16)!

As the Holy Spirit invisibly and silently, yet powerfully helps the believer, even so the woman was created to help the man. The ministry of the Holy Spirit is 'behind the scenes'. So is the woman's to be.

The life of Jesus also is an example to woman; for God's Word states that man is the woman's head in exactly the same way as God (the Father) is the head of Christ (1 Cor. 11:3). Jesus always acted in submission to His Father. A God-fearing sister will act likewise in relation to her husband. Eve's mistake in the garden of Eden was that she failed to consult her husband before she took a decision. Thus Satan deceived her (1 Tim. 2:14). Where Eve failed, God calls Christian wives today to manifest the glory of submission to their husbands, exactly as Jesus was to the Father and as the church is to Christ (Eph. 5:24).

Sin entered the universe through the rebellion of Lucifer. Salvation came through the submission of Christ. The spirit of humble submission to God's authority is the greatest power that there is in the universe - for it is the Spirit of Christ. That Spirit conquered all the spirits of rebellion on the cross. When a wife submits to her husband, she is actually submitting to the authority of God's Word which commands her to do so; and she is then being influenced by the greatest power in the universe. Even unconverted husbands can be won over by that power (1 Pet. 3:1,2). If she lives in that submissive spirit during her earthly life, she will be an overcomer, and will qualify to reign with Jesus for eternal ages (Rev. 3:21).

Here is where Satan deceives the woman again. As he led the angels astray, he leads the woman astray - through the spirit of rebellion. A rebellious wife converts her home into a barren wasteland, worse than any desert (that is the implication of Prov. 21:19). On the other hand, a virtuous, submissive wife, crowns her husband as a king and thus converts her home into a palace (Prov. 12:4). Your home can either be a palace or a desert, spiritually speaking. It all depends on the type of wife that you are. No wonder that what God values most highly is a meek (gentle) and a quiet spirit (1 Pet. 3:4).

Prov. 31:10-31 describes some of the characteristics of this virtuous wife. Her heart, hands and tongue are described as excellent.

Nothing is mentioned about her physical beauty or her feminine charms, for these are declared to be worthless and deceptive (v. 30). It would be an excellent thing if all women and young girls, and especially young men considering marriage, realised this fact.

The virtuous woman described here, has a heart that fears God (v. 30). This is the foundation for her whole life. She works with her hands, stitching clothes, cooking meals, planting trees and helping the poor (v. 13-22). She uses her tongue at all times with kindness and wisdom (v. 26). She is God-fearing, hard-working and kind - even if she is not beautiful. The glory of God is manifested through her pure heart, rough hands and soft tongue. (Worldly women, in contrast, have an impure heart, soft hands and a rough tongue!). It is in these areas that God looks for women today to manifest His glory.

As a wife, this virtuous woman is a true helper to her husband. She does him good consistently till the end of her life - not in fits and starts (v. 12). In other words, she never loses her first love for him. She also adjusts herself to his profession and calling in life, supplementing his income with her own quiet labours at home, being thrifty and careful in expenditure, so that no money is wasted. She relieves her husband of home responsibilities, so that he can have a ministry in the land for the Lord (v. 23-27). No wonder her husband praises her saying that of all the women in the world (including women prime ministers and women preachers), she is the best of the lot (v. 29). Such a woman certainly deserves to be praised publicly too (v. 31), for she has understood the glory of her calling as a woman.

The New Testament places great emphasis on 'serving the saints' in our homes. "Cheerfully share your home with those who need a meal or a place to stay in the night. ... and get into the habit of inviting guests home for dinner" (1 Pet. 4:9; Rom. 12:23 - LB). Hospitality is primarily the responsibility of the wife in the home. She can receive a prophet's reward, without ever being a prophet herself, merely by welcoming a prophet into her home (Matt. 10:41). She will be rewarded for hospitality shown to the least of Jesus' disciples as well (Matt. 10:41). To receive an apostle into our homes is equivalent to receiving Jesus Himself (Matt. 10:40). Likewise, to receive a child in Jesus' name is also equivalent to receiving Jesus (Matt. 18:5). What fantastic possibilities are opened up for sisters in the area of hospitality! The early Christians (to whom Paul and Peter wrote concerning hospitality), were by and large, very poor. Simple food and a place to sleep on the floor however, were all that they were asked to offer the saints. It is when believers seek the honour of men that they feel that they cannot be hospitable, until they are capable of offering rich food and grand accommodation. 1 Tim. 5:10 indicates that even poor widows in the first century, served the saints in their homes!

The glory of God is seen in a woman who has seen her calling as a home-maker.

Her Calling As A Mother

Adam called his wife 'Eve', because she was a mother. In the pure light of God's presence, in Eden, he knew clearly what his wife's ministry was. Eve knew it as well. Sin and human traditions (influenced by Satan) have now, however, clouded women's understanding, so that she no longer sees her glory as a mother. Children are now called by the Satanic name of 'accidents', when God calls them 'gifts' (Psa. 127:3). They are also considered to be a 'nuisance', when God considers them to be a 'blessing' (Psa. 127:5; 128:4). This is but another indication of how far, even so-called Christians have drifted away from God and become Satanic in their thinking!

Timothy's mother, Eunice, however, was quite different. She had seen her calling clearly. Even though her husband was an unbeliever (Acts 16:1), it did not dampen her faith. She was a woman with a 'sincere faith' (2 Tim. 1:5) who knew the word of God. She taught God's Word to Timothy (2 Tim. 3:14,15); and more than that - she imparted her sincere faith to him as well. Timothy's home was one where his mother enabled him to breathe the pure air of 'faith' in the midst of a world full of the poisonous fumes of unbelief. He probably saw his mother frequently in prayer, frequently praising God, trusting God in difficult situations and never nagging or complaining - for these are but some of the characteristics of a 'sincere faith'. It is not surprising then that Timothy grew up to be an apostle and a close co-worker of the apostle Paul. His mother's labours finally bore fruit.

That should be a challenge to all 21st century mothers. Eunice, Timothy's mother, did more for the Lord and the church, by being a first class mother at home for 16 to 20 years, than she could ever have done if she had travelled the world as a preacher for 100 years! In more recent times, we have heard of Susannah Wesley, who was the mother of 15 children. Poverty stalked her home and some of her children died in childhood. But she brought up the others in the fear of God, personally instructing each one of them. One of her sons, John Wesley, grew up to be a mighty instrument in God's hands. Millions throughout the world have been blessed during the last two centuries, through his labours and his writings. Susannah Wesley could never have done even a small fraction of what her son did, if she had neglected her home and gone to work to make more money, or even travelled the world as a Bible teacher or evangelist.

In talking about the ministries of men and women, Paul tells Timothy, that although women cannot have either the ministry of teaching or eldership, they can have the ministry of motherhood (1 Tim. 2:12,15). In the context of the letter, it is obvious that Paul considers motherhood to be a ministry in the church. This is the second ministry that God calls women to - to be a God-fearing mother to her children. Timothy had seen the glory of this in his own childhood home. He was now to teach that to others in Ephesus.

Men excel women in all professions in life. In one area alone do women stand out as unique - as 'mothers'. This, by itself, indicates what God created woman to be. Mothers who have neglected their children either to go to work to earn more money (to live in greater luxury) or even to be preachers, have invariably had the sad experience, later on in life, of seeing their children suffer in one way or another, due to their being neglected in their early years. They can do nothing but regret now. This should be a warning to the younger generation of mothers. If a mother goes to work, for the sake of her family's financial survival, God will certainly give such a family extra grace. But where the motive is luxury and a higher standard of living, she can only expect to reap corruption, for God cannot be fooled (Gal. 6:7,8).

May the eyes of all mothers be opened to see the glory of their calling.

Her Glory As A Witness For Christ

A woman's primary witness for Christ, as we have seen, is by being a man's helper and a mother to her children. But God also calls her to be a witness by her mouth. God has never called a woman in the New Testament age, to be an apostle, prophet, evangelist, shepherd or teacher. There were prophetesses under the old covenant - the last being Anna. But the only prophetess in the New Testament (after the day of Pentecost) is Jezebel, the false prophetess (Rev. 2:20). Every woman who claims to be a prophetess or preacher today, is therefore a follower of Jezebel. Let no one be mistaken about that fact. All 'Elijahs' of God must resist and expose such 'Jezebels' (1 Ki. 21:20-23). In the New Testament, women could prophesy occasionally as Philip's daughters did. (But it is clear that these sisters were not prophetesses; for when God wanted to give a message to the apostle Paul, while he was in Philip's house, He did not use any of Philip's four daughters, but brought a prophet, Agabus, from 50 miles away (Acts 21:8-11)). Jesus never called a woman to be one of His apostles, for He never intended a woman to have authority over man (1 Tim. 2:12). But although none of these ministries are open to women, yet they can be witnesses for the Lord in many other ways.

Mary Magdalene was the first witness of the risen Christ. She was not an evangelist, but a faithful witness who testified about what she had seen and experienced. Every woman should be baptised in the Holy Spirit and fire (like Mary and the other women were, on the day of Pentecost) in order to be such a witness for Christ (Acts 1:8,14). The restrictions of Indian culture prevent many of the Indian women from ever hearing the gospel through the mouths of men. Only Spirit filled women can reach them. Every God-fearing sister in Christ, should therefore take this responsibility of giving the gospel to those with whom she is in contact - relatives, friends, neighbours, women-servants, etc.

The New Testament teaches that a woman can pray and prophesy in the church too, provided she has her head covered (1 Cor. 11:5). Prayer is one of the primary ministries that all sisters can engage in, for the building of the church. God is certainly looking today for women who will engage in secret prayer for the fulfilment of His purposes. Women can prophesy too. Acts 2:17,18 clearly states that when the Spirit is outpoured, both men and women will prophesy. This is part of a woman's privilege under the new covenant. She can share God's word in a spirit of submission in the meetings of the church, provided she does not try to teach (1 Tim. 2:12). Older women are however exhorted to teach the younger sisters practical matters related to their conduct at home (Tit. 2:4,5). 'Helps' is one of the gifts that God has appointed in the church (1 Cor. 12:28). All sisters - young and old - should seek for this gift so that they can help in the church in various practical ways. There were many such godly sisters in the early church ("Phoebe has been a helper of many" - Rom. 16:1,2. See also v. 3,6,12). God desires that there be many in the church today as well.

The covering of a woman's head (taught in 1 Cor. 11:1-16) is meant to symbolise:

(a) That the glory of man is to be covered in the church (v. 7).

(b) That the glory of woman should also be covered in the church (v. 15) - for a woman's long hair is her glory.

(c) That she is submissive to the authority of the man (v. 10) - whether husband, father or elder.

A woman is also to be a faithful witness for Christ through her clothing. The Holy Spirit urges women to dress modestly and discreetly. "Christian women should be noticed for being kind and good, not for the way they fix their hair or because of their jewels or fancy clothes" (1 Tim.2:9,10; 1 Pet.3:3). Clothes are meant to cover a woman's body, not to expose it. No God-fearing sister will ever permit a tailor to cut and 'shape' her clothes according to the fashions of the women of the world. The low-worn sari and the low-cut blouse are marks of worldly women, not of the disciples of Jesus Christ. (Read Isa.3:16-24 carefully, to see how God denounces the dress fashions of the worldly daughters of Zion).

Satan is eager to destroy the God-appointed distinction between the sexes. And he has got 21st-century women to act and behave like men in many ways. Domineering wives and women preachers are all part of the drift of Christendom's women further and further away from God and His Word.

In the midst of all this, God needs women who will stay within the boundaries that He has laid down in His Word, and who will manifest the true glory of womanhood throughout their lives. Determine with all your heart then, that you will be a woman after God's own heart, in these last days, in the midst of a sinful and adulterous generation and a compromising Christendom.

God will give you grace for this, if you earnestly desire it yourself.

CHAPTER 3 from NEW VINE IN NEW VINESKINS

http://www.cfcindia.com/web/mainpages/book_window.php?book=new_wine_in_new_wineskins

IN 2010 DUMNEZEU ARE NEVOIE DE FEMEI-Zac POONEN

Dumnezeu are nevoie de femei

Zac POONEN

Dumnezeu are nevoie astăzi de femei care să portretizeze cu credincioşie, prin viaţa lor, slava pe care încă de la început a intenţionat să o manifeste El printr-o femeie, atunci când a creat-o pe Eva.

Slava ei ca ajutor al bărbatului

Dumnezeu a creat-o pe Eva ca ea să poată fi un ajutor potrivit pentru bărbat (Geneza 2:18). Vedem slava acestei slujbe atunci când observăm că titlul de „Ajutor” este cel folosit de Însuşi Domnul Isus, când a vorbeşte despre Duhul Sfânt (Ioan 14:16) (în biblia Cornilescu apare „Mângâietor”, dar cuvântul grecesc „Paracleton” poate fi tradus şi ca „Ajutor” – nota trad.).

Aşa cum Duhul Sfânt, în mod invizibil şi tăcut, şi totuşi plin de putere, îl ajută pe credincios tot aşa femeia a fost creată ca să-l ajute pe bărbat. Misiunea Duhului Sfânt este, cum s-ar spune, în spatele cortinei, iar misiunea femeii trebuie să fie la fel.

Viaţa Domnului Isus este de asemenea un exemplu pentru femeie, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu afirmă că bărbatul este capul femeii exact la fel cum Dumnezeu (Tatăl) este Capul lui Hristos (1 Corinteni 11:3). Domnul Isus a acţionat întotdeauna în supunere faţă de Tatăl Său; şi o soră temătoare de Dumnezeu va acţiona în acelaşi fel în raport cu soţul ei. Greşeala Evei în grădina Edenului a fost aceea că a omis să-l consulte pe soţul ei înainte de a lua o decizie. Astfel Satan a înşelat-o (1 Timotei 2:14). În zona în care a eşuat Eva, Dumnezeu cheamă astăzi soţii creştine să manifeste slava supunerii faţă de soţii lor, exact aşa cum Domnul Isus S-a supus Tatălui şi după cum Biserica este supusă lui Hristos (Efeseni 5:24).

Păcatul a intrat în Univers prin răzvrătirea lui Lucifer; mântuirea a venit prin supunerea lui Hristos. Duhul de supunere smerită faţă de autoritatea lui Dumnezeu este cea mai mare putere din Univers, pentru că este Duhul lui Hristos. Acest Duh a învins, pe cruce, toate duhurile de răzvrătire. Când o soţie se supune soţului ei, ea se supune, de fapt, autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu care îi porunceşte să se supună bărbatului; şi atunci ea este influenţată de cea mai mare putere din Univers. Prin această putere chiar şi bărbaţii necredincioşi pot fi câştigaţi pentru Domnul (1 Petru 3:1,2), şi dacă femeia trăieşte călăuzită de acest Duh de supunere în timpul vieţii ei pământeşti ea va fi mai mult decât biruitoare şi se va califica pentru a împărăţi cu Hristos pe veci (Apocalipsa 3:21).

Aceasta e zona în care Satan o înşeală din nou pe femeie. Aşa cum i-a dus pe îngeri în rătăcire, el le duce acum pe femei, prin acelaşi spirit de răzvrătire, pe calea pierzării. O soţie răzvrătită îşi transformă căminul într-un loc pustiu, mai rău ca orice deşert (aceasta e semnificaţia pasajului din Proverbe 21:19). În schimb, o femeie cinstită şi ascultătoare îşi încununează bărbatul ca rege şi îşi transformă astfel casa într-un palat (Proverbe 12:4). Din punct de vedere spiritual, casa ta poate fi un palat sau un deşert; totul depinde de ce fel de soţie eşti. Nu este de mirare că ceea ce preţuieşte Dumnezeu cel mai mult este un „duh blând şi liniştit” (1 Petru 3:4).

Pasajul biblic din Proverbe 31:10-31 descrie câteva din trăsăturile unei soţii pline de virtute. Starea inimii, lucrul mâinilor şi vorbirea limbii ei sunt descrise ca fiind excelente.

Nu se menţionează nimic în legătură cu frumuseţea ei fizică sau farmecul feminin, fiindcă acestea sunt declarate de Scriptură a fi lipsite de valoare şi înşelătoare (versetul 30). Ar fi ceva minunat ca toate femeile şi fetele să-şi dea seama de acest fapt, şi mai ales băieţii care se gândesc la căsătorie.

„Femeia cinstită” descrisă în acest pasaj are o inimă care se teme de Dumnezeu (versetul 30). Aceasta e temeiul pentru întreaga ei viaţă. Ea lucrează cu mâinile ei: coase haine, pregăteşte mâncare, plantează pomi şi îi ajută pe săraci (versetele 13-22). „Ea deschide gura cu înţelepciune şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă” (versetul 26). Ea are frică de Dumnezeu, este harnică şi binevoitoare. Chiar dacă nu este frumoasă la faţă, slava lui Dumnezeu se manifestă prin inima ei curată, prin mâinile ei aspre şi prin vorbirea ei blândă. (Prin contrast, femeile lumeşti au o inimă murdară, mâini fine şi o vorbire vulgară!). Dumnezeu caută astăzi femei prin care să se manifeste slava Sa tocmai în aceste domenii-cheie.

Ca soţie, această femeie cinstită este un ajutor adevărat pentru soţul ei. Ea îi face bine soţului ei nu numai din când în când, ci în mod sistematic şi până la sfârşitul vieţii ei (versetul 12); cu alte cuvinte, ea nu îşi pierde niciodată dragostea dintâi pentru el. De asemenea, ea se adaptează profesiei şi chemării lui în viaţă, suplimentând venitul lui prin munca ei de zi cu zi de-acasă; este cumpătată şi foarte atentă la cumpărături astfel încât să nu irosească banii familiei. Ea îl eliberează pe soţul ei de responsabilităţile casei, ca el să se poată implica într-o misiune, în teren, pentru Domnul (versetele 23-27). Nu e de mirare că soţul ei o laudă (versetul 29) spunând că ea le întrece pe toate femeile din lume (inclusiv pe femeile prim-ministru şi pe femeile-predicator). O asemenea soţie merită, desigur, să fie lăudată şi în public (versetul 31), pentru că ea a înţeles slava chemării ei ca femeie.

Noul Testament pune un accent deosebit pe „slujirea sfinţilor” în casele noastre. „Puneţi cu bucurie la dispoziţie casele voastre celor care au nevoie de hrană sau de un loc unde să stea peste noapte (…) şi formaţi-vă obiceiul de a invita musafiri la masă (1 Petru 4:9; Romani 12:23 trad.LB).

Ospitalitatea în casă este în primul rând responsabilitatea soţiei. Ea poate primi răsplata unui prooroc, fără a fi ea însăşi o proorociţă, pur şi simplu prin găzduirea în căminul ei a unui prooroc (Matei 10:41). Ea va fi răsplătită şi pentru ospitalitatea cu care i-a primit pe unii dintre cei „foarte neînsemnaţi fraţi” ai Domnului Isus (Matei 10: 41). A-l primi pe un apostol în casa noastră este echivalent cu a-L primi pe Isus Însuşi (Matei 10:40). La fel, şi primirea unui copil în Numele lui Isus este echivalentă cu primirea Domnului Isus (Matei 18:5). Ce posibilităţi excepţionale sunt deschise pentru surori în domeniul ospitalităţii! Creştinii din primul veac (cărora le-au scris Pavel şi Petru cu privire la ospitalitate) erau, în general, foarte săraci; totuşi erau îndemnaţi să ofere sfinţilor ceea ce puteau: o mâncare simplă şi un loc de dormit pe podea. Când credincioşii caută lauda din partea oamenilor ei se simt incapabili de a primi oaspeţi până când nu vor putea oferi mâncăruri alese şi condiţii excelente de cazare. Însă din 1 Timotei 5:10 reiese că în primul secol până şi văduvele sărace au slujit sfinţilor în casele lor!

Slava lui Dumnezeu străluceşte printr-o femeie care şi-a înţeles chemarea de a fi făuritoarea unui cămin cald şi primitor.

Chemarea ei ca mamă

Adam a numit-o pe soţia lui „Eva” pentru că ea a fost o mamă. În lumina curată a prezenţei lui Dumnezeu, în Eden, el ştia clar care va fi misiunea soţiei lui, iar Eva înţelegea clar slava ei ca mamă. Păcatul şi tradiţiile omeneşti, însă, (influenţate de Satan) au ajuns să tulbure într-o asemenea măsură percepţia maternităţii în gândirea femeii, încât ea nu mai poate înţelege slava chemării ei de a fi mamă. În timp ce Dumnezeu numeşte copiii „daruri” (Psalmul 127:3), ei sunt etichetaţi acum în mod satanic ca ”accidente”. Tot despre aceşti micuţi se spune că sunt o ”bătaie de cap” în timp ce Dumnezeu îi consideră o „binecuvântare” (Psalmul 127:5; Psalmul 128:4). Aceste fapte ne arată cât de departe s-au abătut chiar aşa-zişii creştini de Dumnezeu devenind satanici în gândirea lor!

În schimb, gândirea mamei lui Timotei, Eunice, a fost una total diferită. Ea şi-a înţeles chemarea în mod clar. Chiar dacă bărbatul ei era necredincios (Faptele Apostolilor 16:1), acest fapt nu i-a diminuat credinţa. Era o femeie cu o „credinţă neprefăcută” (2 Timotei 1:5) care cunoştea Cuvântul lui Dumnezeu. Ea a semănat acest Cuvânt în inima lui Timotei (2 Timotei 3:14-15) şi, mai mult decât atât, i-a transmis lui Timotei şi credinţa care era în inima ei. Căminul în care a crescut Timotei a fost o oază, pregătită cu grijă de mama lui, în care Eunice l-a ajutat să respire „aerul curat” al credinţei în mijlocul unei lumi pline de „gazele otrăvitoare” ale necredinţei. Din moment ce în viaţa Eunicei existau roadele unei „credinţe neprefăcute”, putem fi aproape siguri că Timotei a văzut-o adesea pe mama lui rugându-se, lăudându-L pe Dumnezeu, punându-şi toată încrederea în Dumnezeu în situaţii dificile şi evitând întotdeauna cicălirile şi lamentările. Deci, nu e de mirare că Timotei a devenit un apostol, un colaborator apropiat al apostolului Pavel. Munca depusă de mama lui a adus, în final, rodul mult dorit.

Aceasta e o provocare pozitivă care ar trebui să motiveze toate mamele secolului douăzeci şi unu. Prin faptul că pentru o scurtă perioadă, de 16 - 20 de ani, Eunice a fost o mamă de nota zece pentru Timotei, în căminul ei, ea a făcut mai mult pentru Domnul şi pentru Biserică decât ar fi putut face în 100 de ani, dacă ar fi călătorit ca predicatoare prin lume! O altă femeie a lui Dumnezeu, care a trăit într-un trecut mai apropiat şi care a fost mamă a cincisprezece copii, a fost Susana Wesley. Sărăcia i-a decimat familia, unii din copiii ei decedând la vârste fragede. Ea, însă, i-a crescut pe cei rămaşi în viaţă cu frică de Dumnezeu, ocupându-se personal de instruirea fiecăruia în parte. Unul dintre fiii ei, John Wesley, crescând, a ajuns un instrument deosebit de puternic în mâinile lui Dumnezeu. Prin lucrarea şi scrierile lui au ajuns binecuvântaţi în ultimele două secole milioane de oameni din toate colţurile lumii. Susana Wesley n-ar fi putut face vreodată nici o mică parte din ceea ce a făcut fiul ei, dacă şi-ar fi neglijat casa şi s-ar fi dus să lucreze pentru a câştiga bani sau ar fi călătorit prin lume ca învăţătoare a Bibliei sau ca evanghelistă.

Conversând cu Timotei despre slujirile bărbaţilor şi ale femeilor, Pavel scrie că deşi femeia nu poate avea slujba de învăţător sau de cârmuitor, ea poate avea slujba de mamă (1 Timotei 2:12, 15). Din contextul acestei scrisori este evident că Pavel recunoaşte calitatea de mamă ca pe o slujbă a Bisericii. Aceasta e a doua slujbă la care o cheamă Dumnezeu pe femeie: să fie o mamă temătoare de Dumnezeu pentru copiii ei. Timotei văzuse slava acestei slujbe în familia lui, în care a crescut, iar acum era rândul lui să îi înveţe pe efeseni despre această slavă.

Se vorbeşte adesea de superioritatea, pe plan profesional, a bărbaţilor faţă de femei, însă există în mod sigur un domeniu în care femeile sunt neîntrecute, şi anume, domeniul maternal. Însuşi acest fapt arată că Dumnezeu a creat-o pe femeie să fie mamă. Mamele care şi-au neglijat copiii, fie mergând să lucreze pentru câştigarea mai multor bani (pentru dobândirea unui trai şi mai luxos), fie chiar ca să devină predicatoare, au avut întotdeauna, după trecerea anilor, trista experienţă de a-şi vedea copiii suferind într-un fel sau altul, din cauză că acei copii fuseseră neglijaţi. La momentul constatării acestei stări de fapt, ele, cu tot regretul, nu mai puteau întoarce timpul înapoi. Aceasta ar trebui să fie o atenţionare pentru generaţia mamelor tinere. Dacă o mamă este nevoită să lucreze pentru asigurarea supravieţuirii familiei ei, în cazul acesta Dumnezeu va da în mod sigur un har suplimentar familiei respective; dar dacă motivul este sporirea confortului şi dobândirea unui nivel de trai ridicat atunci se poate aştepta la faptul că „va secera din firea pământească [numai] putrezirea” pentru că Dumnezeu nu va fi obiectul batjocurii nimănui (Galateni 6:7-8).

Fie ca ochii tuturor mamelor să fie deschise ca să vadă slava la care sunt chemate.

Slava ei ca o martoră pentru Hristos

Aşa cum am văzut, prima mărturie a femeii în favoarea lui Hristos este să fie un ajutor potrivit pentru soţul ei şi o mamă pentru copiii ei. Însă Dumnezeu o cheamă, de asemenea, să fie o martoră prin vorbirea ei. În vremea Noului Testament, Dumnezeu nu a rânduit niciodată o femeie în slujba de apostol, în slujba de prooroc (ca slujbă [Efeseni 4:11; 1 Corinteni 12:28-29], nu ca dar [Faptele Apostolilor 21:9; 1 Corinteni 11:5; 1 Corinteni 14:31] - nota trad.), în slujba de evanghelist, de păstor sau de învăţător. În vremea Vechiului Legământ au existat femei cu slujba de prooroc (proorociţe), ultima fiind amintită Ana (Luca 2:36). În Noul Testament (după Ziua Cincizecimii), singura femeie care a pretins că este rânduită în slujba de prooroc a fost ”proorociţa” mincinoasă Izabela(Apocalipsa2:20). De aceea, fiecare femeie din zilele noastre care pretinde că are slujba de proroc sau de predicator este o urmaşă a . Să nu ne înşelăm în privinţa acestui fapt. Toţi cei ce sunt un „Ilie” ai lui Dumnezeu trebuie să se împotrivească unor astfel de „Izabele” şi să dea în vileag falsitatea lor (1 Împăraţi 21:20-23). În Noul Testament femeile pot prooroci ocazional, aşa cum au proorocit şi fiicele lui Filip (Faptele Apostolilor 21:9). (Însă din context reiese clar că aceste surori nu aveau slujba de proroc, deoarece atunci când Dumnezeu a vrut să-i transmită un mesaj apostolului Pavel, pe când acesta era la casa lui Filip, El nu a folosit-o pe niciuna dintre cele patru fiice ale lui Filip, ci l-a adus pe Agab care avea slujba de prooroc, de la o depărtare de 80 de kilometrii [Fapte 21:8-11]). Domnul Isus nu a chemat niciodată pe vreo femeie în slujba de apostol, pentru că nu a intenţionat vreodată ca o femeie să aibă autoritate peste bărbat (1 Timotei 2:12). Însă, cu toate că nici una dintre aceste slujbe nu sunt accesibile femeilor, ele pot, totuşi, să fie martore pentru Domnul în multe alte feluri.

Maria Magdalena a fost primul martor ocular al învierii lui Hristos. Ea nu avea slujba de evanghelist, dar a fost o martoră credincioasă care a certificat lucrurile văzute şi experimentate de ea. Pentru a putea fi martore eficiente, aşa cum au fost ucenicele lui Isus, fiecare femeie ar trebui să fie botezată cu Duhul Sfânt şi cu foc (aşa cum au fost botezate Maria şi celelalte femei în ziua Cincizecimii) (Fapte 1:8, 14). Restricţiile culturale le împiedică pe multe femei din India să audă vreodată Evanghelia de la vreun bărbat, aşa că la ele pot ajunge numai femeile pline de Duhul Sfânt. De aceea, fiecare soră temătoare de Dumnezeu în Cristos trebuie să-şi asume responsabilitatea de a împărtăşi Evanghelia femeilor cu care vine în contact: rudenii, prietene, vecine, slujnice, etc.

Din învăţătura Noului Testament reiese că o femeie se poate ruga cu voce tare şi poate prooroci şi în biserică, cu condiţia, însă, ca ea să aibă capul acoperit (1 Corinteni 11:5). Una dintre principalele slujbe, în care se pot angaja toate surorile, este slujirea de mijlocire în rugăciune pentru zidirea Bisericii. În aceste zile din urmă, Dumnezeu caută în mod sigur femei care vor intra în mijlocire tainică pentru împlinirea scopurilor Lui. De asemenea, femeile pot să şi proorocească. Pasajul din Fapte 2:17-18 afirmă în mod clar că atunci când Se va revărsa Duhul Sfânt vor prooroci atât bărbaţii cât şi femeile. Aceasta e unul dintre privilegiile acordate femeii în Noul Legământ. Într-un spirit al supunerii, ea poate împărtăşi Cuvântul lui Dumnezeu în adunările Bisericii, cu condiţia să nu încerce „să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat” (1 Timotei 2:12). Totuşi, femeile mai în vârstă sunt îndemnate să le înveţe pe surorile mai tinere lucruri practice legate de gospodărirea căminelor lor (Tit 2:4-5). Darul „ajutorărilor” este unul dintre darurile pe care Dumnezeu le-a rânduit în biserică (1 Corinteni 12:28). Toate surorile, tinere sau în vârstă, ar trebui să caute acest dar astfel încât să poată ajuta în biserică pe diferite căi practice. Citind Romani 12, vedem că în Biserica Primară erau multe astfel de surori evlavioase; una dintre ele era Fivi care „s-a arătat de ajutor multora” (Romani 16:1-3, 6, 12). Dumnezeu doreşte să fie şi în Biserica de astăzi multe astfel de surori.

Învelirea capului femeii (învăţătură descrisă în 1 Corinteni 11: 1-16) simbolizează următoarele:

(a) Că slava bărbatului trebuie să fie acoperită în Biserică (versetul 7)

(b) Că şi slava femeii trebuie să fie acoperită în Biserică (versetul 15), deoarece părul lung este podoaba (slava) femeii. (Femeile sunt conştiente de aceasta şi de aceea multe dintre ele nu îşi acoperă capul decât parţial!)

(c) Că ea este supusă autorităţii bărbatului (versetul 10) fie că este vorba de soţ, fie de tată sau de prezbiterii Bisericii.

Potrivit versetului 16, fiecare dintre bisericile care sunt ale lui Dumnezeu vor insista asupra acestei acoperiri a capului femeii.

O femeie trebuie să fie o martoră credincioasă pentru Hristos şi prin îmbrăcămintea ei.

Duhul Sfânt interzice cu desăvârşire tuturor femeilor creştine trei lucruri: coafurile extravagante, hainele scumpe şi bijuteriile (menţionate de două ori: 1 Timotei 2:9 şi 1 Petru 3:3). Fiecare soră temătoare de Dumnezeu, care tremură în faţa Cuvântului lui Dumnezeu, va împlini cu scumpătate chiar şi „cea mai mică din aceste” trei porunci (Matei 5:19). Femeile trebuie să fie, de asemenea, modeste şi discrete în modul lor de a se îmbrăca (1 Timotei 2:9). Scopul îmbrăcămintei este de a acoperi trupul femeii, nu de a-l expune. Nici o femeie temătoare de Dumnezeu nu va permite ca hainelor ei să li se dea un croi şi-o „formă” după moda femeilor din lume. Fustele scurte, bluzele decoltate, buzele rujate şi unghiile vopsite sunt semne ale urmaşelor Iezabelei (2 Împăraţi 9:30), nu ale unor martore ale Domnului Isus Hristos. (Citiţi cu atenţie Isaia 3:16-24 şi veţi vedea cum denunţă Dumnezeu vinovăţia purtării îmbrăcămintei moderne şi a bijuteriilor la fiicele lumeşti ale Sionului).

Din moment ce Satan luptă cu înverşunare să distrugă, printre altele, şi deosebirile pe care le-a pus Dumnezeu între sexe, nu este de mirare că a convins-o pe femeia din secolul douăzeci şi unu să îşi taie părul scurt, ca bărbaţii, şi să poarte haine bărbăteşti (fapte despre care Dumnezeu a spus că sunt o urâciune înaintea Lui - Deuteronom 22:5). Toate soţiile dominante şi femeile-predicator fac parte din grupul femeilor creştinătăţii rătăcite care se depărtează tot mai mult de Dumnezeu şi de Cuvântul Său.

Dumnezeu are nevoie de femei care, în mijlocul tuturor acestor comportamente dezonorante ale femeilor din lume, vor avea atitudini care se încadrează în limitele stabilite de Cuvântul Lui şi vor manifesta în toate domeniile vieţii adevărata slavă a feminităţii. Hotărăşte, deci, din toată inima ta că în aceste zile din urmă vei fi o femeie după inima lui Dumnezeu în mijlocul acestui neam păcătos şi preacurvar şi în mijlocul unei creştinătăţi pline de compromisuri.

Capitolul 3 din cartea:VIN NOU IN BURDUFURI NOI

Postata in original pe
http://harulzalau.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1267:vin-nou-in-burdufuri-noi&catid=113:carti-crestine&Itemid=175#vin_nou_cap_2_titl

Titlul cărţii în limba engleză este: New Wine in New Wineskins,

postată pe pagina de WEB: http://www.cfcindia.com/