DRAGĂ FRATE MUSULMAN…Vreau să-ţi spun de ce am crezut

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

DRAGĂ FRATE MUSULMAN………….

Dragă frate musulman…   …vreau să-ţi spun de ce am crezut

Cuprins:

1. Introducere

2. Acceptă provocarea Bibliei

3. Ce este credinţa?

4. Un sumar al religiilor lumii

5. Unde este adevărul?

6. Este transmisia protejată o dovadă suficientă?

7. Te duce în cer credinţa în existenţa lui Dumnezeu?

8. Provocarea Coranului pentru cei ce nu sunt musulmani

9. Evidenţa din profeţia biblică

10. Iată adevărul!

11. Despre venirea şi moartea lui Cristos

12. Legea probabilităţii

13. Despre restaurarea Israelului

14. Evreii şi arabii

15. Israel: o profeţie în Coran

16. A terminat-o Dumnezeu cu evreii?

17. Profeţia Bibliei despre înfrângerea alianţelor arabe împotriva Israelului

18.  Despre poarta de răsărit

 19. Despre rezidirea celui de al treilea templu

20. Gog şi Magog (Judecata la viitoarea invazie a musulmanilor din Rusia în Israel)

21.  Despre distrugerea viitoare a Iraqului

22. Profeţia islamică despre Ierusalim

23. Islamul şi războiul

24. Problema dietei

25. Versetul sabiei

6. Nazismsau greaţă?

27. Creştinismul şi războiul

28. Islamul şi răzbunarea

29. Asculţi tu pe o frecvenţă greşită?

30. Adevăratul război

31. Islamul şi mormonismul (ca sursă de inspiraţie)

32. O altă Evanghelie?

33. Ce este “Evanghelia”?

34. Moartea lui Mohamed

35. Mielul lui Dumnezeu

36. Problema păcatului

37. Scriptura este demnă de încredere

38. Denaturarea Bibliei vs. Denaturarea Coranului

39. Cine denaturează?

40. Cristos şi istoria

41. Este Apusul în favoarea creştinismului?

42. Evidenţe istorice

 43. Istorie creştină

44. A pretins Isus că este Dumnezeu?

45. Ce este cu trinitatea?

46. Evidenţe ştiinţifice din Biblie care nu se găsesc în Coran

    Despre stele

    Orionul

    Despre circuitul apei în natură şi despre vreme

    Despre ştiinţa medicală

47. Evidenţe ştiinţifice în Coran

    Despre crearea omului

    Despre amprentele digitale

    Despre biologie

    Despre pământ şi geologie

    Undele electromagnetice

49. Concluzie (Ce crezi tu?)

50. Poarta cel strâmtă

Notă: Având în vedere cititorii vizaţi, această carte foloseşte un limbaj simplu.   Pentru cititorii musulmani, multe nume au fost traduse în limba arabă.

1. Introducere

Astăzi peste jumătate din populaţia lumii este sau musulmană sau creştină, având două cărţi de învăţătură  religioasă şi două credinţe separate, dar care învaţă că într-o zi toţi oamenii vor sta înaintea lui Dumnezeu  pentru a fi judecaţi. Fiecare din acestea pretind că ei şi doar ei au adevăratul mesaj de la Dumnezeu. Musulmanii  pretind că Biblia pe care o avem acum este o versiune modificată faţă de original, în timp ce creştinii spun că  Dumnezeu nu va permite niciodată ca “Biblia,” Cuvântul Său, să fie alterată. Cu toate acestea, judecata lui  Dumnezeu care va decide destinul nostru etern – raiul sau iadul – depinde de acceptarea adevărului Său. Islamul  pretinde că drumul spre cer este a-l declara pe Allah ca unicul şi singurul Dumnezeu şi pe Mohamed ca ultimul  mesajer al său către omenire, mesagerul final. Creştinismul pretinde că doar credinţa în răscumpărarea lui Cristos  prin moartea pe cruce, ca ultim act venit de la Dumnezeu, este calea spre cer. Concluzia este că una din aceste  variante este corectă iar cealaltă trebuie să fie greşită. Alegerea corectă ne conduce la eternitatea în cer, iar  cealaltă la eternitatea în iad. Voi împărtăşi cu voi de ce am ajuns eu să cred că alegerea creştină este singura  cale spre cer.

Pentru a înţelege diferenţele ar trebui să petrecem mult timp cercetând argumentele fiecărei părţi. După cum  declară Coranul: “Arătaţi dovada că sunteţi cu adevărat credincioşi.” (Al-Baqarah[2]:112). Biblia pe de altă  parte spune: “Apăraţi-vă pricina, zice Domnul, arătaţi-vă dovezile cele mai tari”, zice Împăratul lui Iacov” (Isaia  41:21). Şi respectând ambele cereri şi în conformitate cu ele, voi reflecta la aceste lucruri şi voi cântări fiecare  pretenţie într-o balanţă ştiinţifică.  Mi-am dedicat câţiva ani studiind fiecare subiect în parte, comparând Biblia cu Coranul, şi acum împărtăşesc  experienţa mea după ce m-am aplecat asupra Bibliei căutând să aflu presupusele modificări de care este  acuzată. Rezultatele acestei comparaţii sunt uimitoare. Cititorii îşi vor îmbogăţi cunoştinţele prin evidenţele  adunate de mine în materie de profeţie, istorie şi ştiinţă.

Materialele vor include o comparaţie între Biblie şi Coran în ce priveşte subiecte, evenimente şi persoane, de  exemplu: Pacea şi Războiul în Islam, Ştiinţa în Biblie şi Coran, Israel şi Naţiunile musulmane în profeţii, Profeţiile în  Coran, Dovezile istorice, manuscriptice, profetice şi arheologice ale Bibliei.  Scopul meu este să scot în evidenţă problemele referitoare la modul în care văd musulmanii credinţa creştină şi  să pun la dispoziţie sute de adevăruri şi de evidenţe care să dovedească musulmanilor că creştinismul este  singura cale.

Trăind 18 ani în Ţara Sfântă, fiind crescut ca musulman, am trăit, am respirat şi am umblat pe cărările islamului,  studiind Coranul şi practicând credinţa. Nădăjduiesc că cititorul va avea o minte şi o inimă deschisă în timp de  citeşte aceste rânduri. Mă rog ca Dumnezeu să deschidă inimile şi minţile să înţelegem mai bine adevărul Său. Fie  ca Dumnezeu să fie cu fiecare din voi în timp ce cugetaţi la aceste lucruri. Lui îi dăm slava, şi Lui ne supunem.

2. Acceptă provocarea Bibliei

În urmă cu câţiva ani am trecut pe lângă un stand care avea o reclamă: “Acceptă Provocarea Pepsi.” M-am  gândit în mine însumi, “De ce nu, am băut Coke toată viaţa, să văd dacă îmi place mai mult decât asta.” Erau  două pahare cu suc pe masă, fără etichete, nu puteam şti care e care una şi care alta, am gustat din fiecare şi  am ales. A fost o simplă alegere, evident, şi probabil că nu era mare lucru pentru viaţa mea dacă alegeam Pepsi  sau Coke. Pe de altă parte, n-aş fi ştiut niciodată pe care o prefer fără a gusta din amândouă.

Îmi dau seama că această comparaţie nu este nici pe departe cea mai bună, dar nu există un mod mai bun de a  şti dacă Biblia sau Coranul sunt mai bune, decât să gustăm cuvintele fiecăreia. Nu trebuie să le înghiţim, trebuie  doar să le gustăm şi să decidem dacă vrem să le înghiţim sau să le respingem. Într-o zi, o mare dorinţă m-a  făcut să deschid Biblia şi s-o compar cu Coranul, le-am pus una lângă alta şi am început să le studiez. Studiul a  durat multe luni şi Dumnezeu m-a copleşit cu adevărul Său.  Am jurat să nu mă opresc până nu voi afla dacă ele sunt egale, cântărite în balanţa ştiinţifică. A fost singura  cale… am acceptat Provocarea Bibliei. Toată documentarea mea v-o pun la dispoziţie. Vă provoc să acceptaţi  Provocarea Bibliei.

3. Ce este credinţa?

Indiferent în ce credem, fiecare din noi avem credinţă în cineva sau în ceva care dictează felul în care trăim. În  cazul de faţă, din moment ce atât musulmanii cât şi creştinii cred într-un destin etern (rai sau iad), alegerea pe  care o facem devine cea mai importantă luptă pentru adevăr şi viaţă. Dacă-ţi este frică să citeşti aceste  rânduri, aceasta este poate un indiciu că nu ai o cunoştinţă puternică despre ceea ce crezi. N-ar trebui să te  temi dacă ştii că ceea ce crezi este adevărat.  Pe de altă parte, din acelaşi motiv cineva ar putea să ignore complet acest subiect, gândindu-se că nu  contează ce crede cineva, fiindcă oricum va afla la final ce a fost adevărat. Este alegerea ta, şi nimeni – chiar  Dumnezeu – nu te va forţa, dar dacă greşeşti şi ajungi în chinul veşnic să nu mă acuzi pe mine. Eu mi-am făcut  partea, ţi-am pus în faţă provocarea.

Provocarea Coranului către credinţa iudeo-creştină: În Islam, Coranul spune clar: “Ei spun: ‘Nimeni nu va  intra în paradis dacă nu este evreu sau creştin.’ Acestea sunt poftele lor. Spuneţi: “Arătaţi dovada că sunteţi cu  adevărat credincioşi.” (Al-Baqarah[2]:112).

Provocarea Bibliei: “Apăraţi-vă pricina, zice Domnul, arătaţi-vă dovezile cele mai tari”, zice Împăratul lui Iacov.  “Să le arate, şi să ne spună ce are să se întâmple, care sunt proorociile pe care le-aţi făcut vreodată? Spuneţi,  ca să luăm seama la ele şi să le vedem împlinirea; sau, vestiţi-ne viitorul. Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai  târziu, ca să ştim că sunteţi dumnezei, faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să vedem şi să privim cu toţii. Iată că  nu sunteţi nimic şi lucrarea voastră este nimic, o scârbă este cine vă alege pe voi.” (Isaia 41:21-24).

Deci, pentru provocarea din ambele cărţi, şi din moment ce amândouă ne încurajează să aducem “dovezi” sau  evidenţe la fiecare pretenţie, voi răspunde la fiecare provocare în parte. Trebuind să fie ascultători de  Dumnezeu, creştinii trebuie să răspundă, să împlinească însărcinarea, să apere credinţa, să lupte lupta credinţei,  adevărata luptă pentru suflete, nu prin sabie, ci prin Cuvânt.

Ni se porunceşte de Dumnezeu să aducem dovezi şi să mărturisim celor pierduţi în întuneric, lumii pe care căutăm  s-o aducem la Cristos. După cum spune Biblia:“Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Cristos ca Domn. Fiţi totdeauna  gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi” (1 Petru 3:15).  În Vechiul Testament, Dumnezeu încurajează dezbaterea şi face provocarea: “Veniţi, totuşi, să ne judecăm [să  discutăm unul cu altul], zice Domnul” (Isaia 1:18a).

Amândouă aceste provocări ne arată că nu este nevoie să luăm pietre şi să ne batem, nu este nevoie să ne  aprindem de mânie sau să ne înfuriem. Doar să judecăm împreună, să aducem dovezi fiecare în favoarea părerii  sale.

Biblia afirmă că adevărata credinţă creştină este singura cale spre Dumnezeu, în timp ce Coranul islamului spune  cu totul altceva. Am văzut multe dezbateri pe această temă şi problema cu aceste dezbateri era că nici una din  părţi nu-şi putea exprima în întregime opinia. Timpul era întotdeauna un factor cheie şi discuţiile aprinse îi  întărâtau tot timpul pe musulmanii prea grăbiţi să arunce cu sloganul “Allahu Akbar” (Dumnezeu este cel mai  mare). Dar trebuie să vedem cum este Dumnezeu mare şi nu doar să strigăm asta. Avem nevoie de răbdare,  lăsând la o parte judecăţile pripite.

Concluzia este că una din cele louă părţi (musulmanii sau creştinii) se înşeală, şi că pentru a înţelege  înşelăciunea trebuie să înţelegem natura lui Satan. Biblia ne dă cea mai bună explicaţie despre el, arătând că el a  fost cea mai inteligentă, capabilă şi frumoasă creatură a lui Dumnezeu. El a înşelat 1/3 din îngeri. El i-a înşelat pe  Adam şi Eva. El îi poate înşela şi pe cei aleşi. Nu poţi avea nici o şansă în faţa şiretlicurilor lui dacă nu-L ai pe  Dumnezeu şi Duhul Său în tine. Satan este cel mai bun scamator. El apare ca un „înger de lumină.” El a creat  toată teologia falsă, pretinzând că e Dumnezeu. Biblia îl descrie ca fiind falsul dumnezeu al acestei lumi, cel ce  vrea să stăpânească lumea.

Pe de altă parte Coranul ne dă nişte descrieri diferite ale lui Satan. Coranul îl numeşte “Iblees” care este  creatura de foc “jin,” cuvânt din care trage cuvântul englezesc “genie” sau spiriduş. Musulmanii neagă afirmaţia  Bibliei că diavolul ar fi un înger, dar nu se poate ignora versetul din Coran: “Şi spunând îngerilor să se plece în  faţa lui Adam, toţi s-au plecat cu excepţia lui Iblees (Satan) care a refuzat. El era unul dintre jini” (Al-Kahf  [18][18]:50). Am putea întreba: De ce Dumnezeu, după ce a poruncit doar îngerilor să se plece, să aştepte să  facă acelaşi lucru şi Satan, care – după cum declară Coranul – era un “jin”? Este o referinţă logică la “jini” ca  îngeri căzuţi, nu un alt fel de creaturi de foc, cum spune Coranul în alte versete.

În Coran găsim că diavolii fac muncile lui Solomon la porunca lui Allah. De asemenea găsim că Allah îi protejează,  aşa după cum scrie în Coran: “Şi diverşi diavoli se scufundau pentru el şi făceau alte munci pe lângă asta: şi Noi  îi păzeam” (Alanbya [21]:82). Aceşti diavoli găsim în Coran că erau mesagerii lui Solomon: “El a spus (Solomon):  ‘Voi căpeteniilor! care din voi îmi poate aduce tronul ei [al împărătesei din Seba] înainte ca ei să ajungă aici cu  supunere? Un ifrit al jinilor [diavolilor] a răspuns: “Eu îl voi aduce înaintea ta înainte ca să se sfârşească sfatul:  cu adevărat eu am putere deplină pentru această slujbă şi sunt vrednic de încredere” (Al-Naml [27]:38-39).  Astfel de pretenţii sunt respinse de creştinătate, în nici un loc din Biblie diavolii nu sunt folosiţi să presteze vreo  muncă fizică, mai ales să construiască templul lui Dumnezeu, la care Dumnezeu i-a folosit pe Solomon şi pe  poporul său (poporul ales al lui Dumnezeu). Cea mai interesantă parte a descrierii pe care Coranul o face  diavolilor este în Surah Saba [34]:14, unde Allah declară: “Apoi am decretat moartea lui Solomon, nimic nu le-a  arătat (diavolilor) că este mort până când termitele au ros toiagul pe care se sprijinea corpul său. Şi când a  căzut, diavolii şi-au dat seama că dacă ar fi ştiut…” Interpreţii musulmani spun că Solomon a murit brusc în timp  ce se sprijinea pe toiag. A trecut un an întreg, timp în care trupul lui încă se sprijinea pe toiag. În final, termitele  au ros o parte din toiag, acesta s-a rupt şi Solomon a căzut la pământ. Doar atunci au realizat diavolii că  Solomon era mort. Şi noi întrebăm: Ce au făcut slujitorii lui Solomon, soţiile lui şi armata în timp ce el era mort  sprijinit pe toiagul său timp de un an? Învăţaţii musulmani au concluzionat că demonii sunt fiinţe nătângi a căror  principală lucrare este de a şopti la urechile oamenilor îndemnuri de a păcătui, o descriere diferită de a Bibliei,  care ne avertizează că demonii sunt îngeri căzuţi, în stare să amestece un ciorchine de adevăruri cu o mână de  minciuni, destul cât să provoace moarte.

Jamal Badawi, un binecunoscut apologet musulman în dezbaterile cu creştinii acuză întotdeauna că conceptul  Trinităţii din creştinism se trage din credinţele păgâne antice, de exemplu mithraismul [1]. Ceea ce dl.Badawi  ignoră să spună este că ideea trinităţilor păgâne nu se trage de la Persani, Romani sau alt imperiu antic, ci  tocmai de la relatarea căderii omului în grădina Edenului. Satan l-a sfidat pe Dumnezeu şi i-a înşelat pe Adam şi  Eva. El a luat forma unei false trinităţi – Satan, viitorul Antihrist (Al-Maseeh Al-Dajal), şi Proorocul mincinos. Cea  dintâi profeţie din Biblie s-a referit chiar la acest subiect. În Geneza 3:15 a fost arătată judecata lui Dumnezeu:  “Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei  zdrobi călcâiul.” În această profeţie găsim promisiunea naşterii din fecioară a lui Cristos (sămânţa ei). Femeia era  Eva şi sămânţa ei era Cristos din moment ce Cristos nu este sămânţa lui Adam, El neavând un tată uman.  Aceasta este prima profeţie din Biblie referitoare la venirea lui Cristos. Ea prevedea răstignirea lui Cristos când  Satan avea “să-I zdrobească călcâiul” prin străpungerea mâinilor şi picioarelor (călcâielor) Sale. Profeţia îl  prezintă de asemenea pe Antihrist ca sămânţa lui Satan. După cum Cristos, fiul Mariei, era în mod unic “sămânţa  femeii,”într-un fel tainic Antihrist va fi “sămânţa” lui Satan. Cristos va zdrobi până la urmă capul lui Satan  manifestat în chip trupesc în Antihrist. Antihristul va fi sămânţa lui Satan.

Trinităţile false şi dumnezeii falşi au fost introduşi prin veacuri de către Satan într-un efort de a ascunde  adevărul. El este înşelătorul viclean care îl va prezenta la urmă pe fiul său, pe Antihrist, acela care se va angaja  în cea mai mare misiune de înşelare – de a-l face pe om să se închine lui Satan şi de a se declara pe sine  Dumnezeu al omului.

În timp ce toate religiile false cred că diavolii sunt simple fiinţe care încurajează păcatul şi discordia, Biblia le  dezvăluie ca fiinţe inteligente care nu încetează să promoveze scopurile lui Satan în bătălia reală dintre Satan şi  Dumnezeu, o bătălie despre care nici nu se aminteşte în multe religii false. Deşi noi nu conştientizăm această  bătălie, Dumnezeu în Biblie ne avertizează: “Noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva  căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii  care sunt în locurile cereşti” (Efes.6:12). Biblia îl descrie pe Satan ca “stăpânitorul întunericului,” “tatăl  minciunii,” şi“stăpânitorul lumii acesteia.” El îl imită pe adevăratul Dumnezeu. La urmă el se va manifesta în  trupul lui Antihrist pentru a conduce pământul pentru un timp. El va fi reprezentat de proorocul mincinos.  Trinitatea falsă (Satan, Antihrist, Proorocul mincinos) este o înscenare amăgitoare pusă la cale de Satan pentru  a imita pe adevăratul Dumnezeu şi a-l atrage pe om să se închine Satanei, gândind că-L urmează pe Dumnezeu.

Această imitare este de la începuturi, când Satan s-a înălţat să fie mai mare decât Dumnezeu: “Mă voi sui pe  vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt” (Isaia 14:14).Biblia arată în mod clar că Satan este o imitaţie, un impostor,  el pretinde că este Dumnezeul cel Preaânalt. Dacă el face acest lucru azi, prin ce sistem religios lucrează oare,  şi pe cine credeţi că minte?

Biblia arată nişte nume opuse Dumnezeului adevărat, şi le atribuie lui Antihrist. Cristos este numit “Adevărul,” în  timp ce Antihristul este numit “Minciuna.” Cristos este numit “Cel sfânt,” în timp ce Antihristul este numit “Cel  nelegiuit.” Cristos este numit “Fiul lui Dumnezeu,” în timp ce Antihristul este numit “fiul pierzării.” Cristos este  numit “taina evlaviei,” în timp ce Antihristul este numit “taina nelegiuirii.” Dumnezeu îi permite celui rău să  continue, deşi ar putea să-l distrugă. Biblia ne învaţă că în final Isus Cristos îl va nimici pe fiul pierzării, fiul lui  Satan – Antihristul, “şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.” Tactica principală a lui Satan în nimicirea planului lui  Dumnezeu este aceea de a falsifica profeţiile biblice referitoare la venirea lui Cristos. În decursul veacurilor,  Satan a încercat să distrugă planul lui Dumnezeu prin arderea, interzicerea şi discreditarea Bibliei, cât şi prin  prigonirea creştinilor şi a evreilor. El a introdus doctrine false, cărţi false şi profeţi falşi. Ascunderea Adevărului lui  Dumnezeu sub minciuni a fost una din sarcinile principale ale lui şi ale demonilor săi. Până la urmă, Satan a fost  întotdeauna înfrânt în misiunea sa de a distruge şi a cuceri, fiindcă planul lui Dumnezeu este indestructibil.

Dumnezeu ne avertizează de multe ori în Biblie în legătură cu Satan şi lucrările lui:  “Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii, şi va spune lucrurinemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va  împlini” (Daniel 11:36). Voia lui Antihrist este voia tatălui său (tatăl minciunii sau diavolul), în timp ce voia lui  Cristos este voia Tatălui Său (Dumnezeul adevărului). Misterul naturii lui Dumnezeu este prezentat în Biblie. El  este Un Dumnezeu în Sfânta Trinitate: “Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.” Caracteristica de unitate a lui Dumnezeu este sprijinită atât de Vechiul cât şi de Noul Testament.

Când Ilie a fost faţă în faţă cu preoţii lui Baal, s-a ridicat în faţa poporului şi a strigat, “Până când vreţi să  şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi  după Baal!” (1 Împăraţi 18:21). Ilie a câştigat bătălia pentru că era de partea lui Dumnezeu. Profeţii falşi care  sunt de partea lui Satan îşi pierd viaţa şi sufletul pentru veci. Atunci Dumnezeu a trimis foc din cer care a mistuit  jertfa de pe altar. Rugăciunea lui Ilie am rostit-o şi eu: “O, Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov.”  Dumnezeu ne descoperă adevărul, doar să-L întrebăm şi să spunem, “O, Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi  Iacov, descoperă-mi te rog adevărul!”El este Dumnezeul cel drept şi credincios.

 Mai multe materiale pentru Theophilos  şi cărţi electronice găsiţi pe Internet la:    www.theophilos.3x.ro

CONTINUA AICI   http://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/draga-frate-musulman/             SI AICI 

CARTE-PACATE RESPECTABILE- CONFRUNTAREA PACATELOR PE CARE LE TOLERAM de Jerry Bridges(21Ultimul Capitol)Ce facem de acum Inainte?

PACATE RESPECTABILE

      CONFRUNTAREA PACATELOR PE CARE LE TOLERAM

de Jerry Bridges

TRADUCEREA :MIHAI DAMIAN, 2009

Capitolul 21

Ce facem de acum Inainte?

Daca ati ramas alaturi de mine pana acum, stiti ca am discutat de lucruri deloc placute. Am privit in detaliu la multe pacate subtile pe care le toleram in vietile noastre. Cateodata poate am fost atinsi. Nadajduiesc sa se fi intamplat acest lucru, fiindca asta inseamna ca tu ai fost suficient de onest si suficient de umil sa admiti prezenta unora din aceste pacate In viata ta. Si daca este asa, mai este speranta.Adu-ti aminte, “Dumnezeu sta impotriva celor mandri, dar celor smeriti le da har” (1 Petru 5:5).

Propozitiile de la inceputul Predicii de pe Munte (vezi Matei 5:1-7) ar trebui sa te incurajeze. Cei saraci in duh si cei ce plang sunt cei constienti de propria pacatosenie. Din pricina acestui lucru ei sunt blanzi si milosi in atitudinile si actiunile lor fata de altii, si sunt flamanzi si insetati dupa neprihanirea pe care realizeaza ca nu o au inca. Intreaga lor comportare este exact opusul comportarii celor mandri, superiori din punct de vedere moral, cu o neprihanire proprie. Cu toate acestea Isus spune ca acestia, cei saraci in duh (nu cei cu o neprihanire a lor insisi) sunt binecuvantati.

Prin pildele Sale, Domnul Isus a creat niste caractere prin care si-a transmis mesajul in cel mai puternic mod. Ganditi-va la pilda Fariseului si a vamesului care se rugau in templu (vezi Luca 18:9-14). In ochii Iudeilor, contrastul dintre un Fariseu si un vames urat de oameni era unul maxim. Iar in pilda fiului risipitor (vezi Luca 15:11-32), trairea demna de dispret era scandaloasa pentru audienta iudaica. Totusi, in cele doua pilde Fariseul cel neprihanit si fiul mai mare cel neprihanit sunt cei care primesc mustrarea si condamnarea implicita din partea Domnului. Intre timp, vamesul pleaca acasa socotit justificat, iar fiul risipitor pocait este primit in imbratisarea calda a tatalui sau. Nu ne spune asta despre cat de mult uraste Dumnezeu pacatul neprihanirii de sine si cu cata indurare raspunde El In fata unui duh umil si zdrobit?

Am inchieat capitolul precedent cu o referire la predica lui Thomas Chalmers intitulata “Puterea de excludere a unei noi iubiri.” Se ridica intrebarea fireasca, “Cum putem creste in aceasta iubire noua?”Raspunsul este ca ea vine dintr-o constientizare tot mai mare a pacatoseniei care mai exista in noi si din dragostea lui Cristos pentru noi pana acolo incat a murit pentru acest pacat.

In relatarea lui Luca despre femeia pacatoasa care i-a spalat si i-a uns picioarele cu mir (Luca 7:36-50), Isus spune, “Dar cui i se iarta putin, iubeste putin” (versetul 47). Si reversul este adevarat, asa cum arata Isus foarte clarIn versetele 41-43, adica, cui i s-a iertat mult, iubeste mult. Simon Fariseul n-a realizat cat de pacatos era si cat de multa nevoie avea de iertare, asa ca iubit putin sau de fapt n-a iubit deloc. Femeia pacatoasa a realizat cat de pacatoasa era si cat i s-a iertat de mult, asa ca a iubit mult. Calea spre a creste in noua noastra iubire [iubirea pentru Cristos]despre care a predicat Chalmers este sa crestem in constientizarea dragostei lui Cristos pentru noi, dragoste care ne este revelata In evanghelie.Apostolul Pavel scrie ca dragostea lui Cristos pentru noi ne strange, sau ne constrange, ne obliga sa traim pentru El (vezi 2 Corinteni 5:14-15). O astfel de iubire pentru El, care va exclude, adica va da la o parte iubirea de lume, poate rezulta doar din perceperea adanca, din inima, a iubirii Sale fata de noi.

Deci trebuie sa fim destul de onesti si de umili sa admitem pacatele noastre subtile. Doar asa vom experimenta dragostea care vine prin iertarea acestor pacate. Insa trebuie sa si luam atitudine impotriva lor pentru a ne putea elibera de ele. Pacatul cel mai grav dintre toate, in termeni practici, ar fi acela sa negam pacatele subtile din noi. Nu ne putem impotrivi lor pana nu le recunoastem prezenta. Primul pas pe care tu-l poti face spre eliberarea de pacat este sa-l recunosti si sa te pocaiestiin atitudinea fata de el. Asta nu Inseamna ca vei face progrese rapide in scoaterea acestui pacat din viata. Carnea sau firea pacatoasa nu se da batuta asa de usor. Mai degraba, pentru a folosi cuvintele apostolului Pavel, aceste pacate subtile trebuie “facute sa moara” (Romani 8:13; Coloseni 3:5). Mai mult de atat, am dezvoltat obiceiuri de a pacatui. Am dezvoltat obiceiuri sau tipare de gandire pacatoasa: ingrijorare, ingaduinta fata de propria persoana, atitudini critice fata de altii, barfa, si altele asemanatoare. Ce facem de acum inainte? Cum putem aplica mesajul general al acestei carti?

Nadajduiesc ca in timp ce am parcurs si analizat aceste asa-zise “pacate respectabile” te-ai rugat cu onestitate in legatura cu fiecare, cerand lui Dumnezeu sa-ti descopere orice evidenta a lor in viata ta. Insa din nou ar fi bine sa le reluam cu rugaciune. Pentru a facilita acest lucru, iata o schita a pacatelor subtile pe care le-am discutat:

Capitolul 7 — Lipsa evlaviei

Capitolul 8 — Ingrijorarea si frustrarea

·                     Framantarea

Capitolul 9 — Nemultumirea

Capitolul 10 — Nerecunostinta

·                     Lipsa multumirii In circumstante dificile

Capitolul 11 — Mandria

·                     Mandria auto-neprihanirii morale

·                     Mandria doctrinei corecte

·                     Mandria realizarilor proprii

·                     Un spirit independent

Capitolul 12 — Egoismul

·                     In interesele noastre

·                     In banii nostri

·                     In lipsa noastra de consideratie

Capitolul 13 — Lipsa Infranarii

·                     In ce priveste mancarea si bautura

·                     In ce priveste temperamentul

·                     In ce priveste finantele personale

·                    In ce priveste televizorul, hobby-urile, impulsul de a cumpara

Capitolul 14 — Lipsa rabdarii si iritabilitatea

Capitolul 15 — Mania

·                     Mania fata de Dumnezeu

Capitolul 16 — Buruienile maniei

·                     Resentimentul

·                     Amaraciunea

·                     Vrajmasia si dusmania

·                     Ciuda sau necazul

Capitolul 17 — Duhul de judecata

·                     Cu privire la convingeri diferite

·                     Cu privire la neIntelegeri doctrinare

·                     Duhul de critica

Capitolul 18 — Invidia, gelozia si alte pacate Inrudite

·                     Invidia

·                     Gelozia (sau pizma)

·                     Concurenta

·                     Duhul de a controla

Capitolul 19 — Pacatele limbii

·                     Barfa

·                     Calomnia

·                     Minciuna

·                     Cuvintele aspre, sarcasmul, insulta, ridiculizarea

Capitolul 20 — Spiritul lumesc

·                     Banii

·                     Imoralitatea prin substitutie

·                     Idolatria

In timp ce privesti aceasta lista, continua sa-i ceri lui Dumnezeu sa-ti deschida ochii la pacatele pe care le-ai tolerat sau pe care ai refuzat sale recunosti ca fiind prezente in viata ta.Nu exista un substitut pentru umilinta si pentru marturisirea sincera a pacatului, ca prim pas in a-l scoate afara din viata ta. Ai cerut altora o evaluare iIn ceea ce priveste prezenta acestor pacate in viata ta? Daca nu, acum este timpul potrivit pentru a o face.Rezerva-ti timp in care sa stai cu sotia ta, cu fratele sau sora ta, sau cu un prieten de incredere. Cere-le sa-ti spuna parerea in mod onest. Asigura-i ca nu vei deveni artagos si nu le vei pune la indoiala sinceritatea evaluarii. Doar asculta-i, fara sa raspunzi. Poti sa le ceri sa te evalueze In fiecare domeniu conform unei grile de felul:

 ·         Nu reprezinta o problema la tine

·         Ocazional reprezinta o problema

·         In mod frecvent reprezinta o problema

·         Este o caracteristica a vietii tale

Chiar daca nu esti de acord cu parerile lor in ceea ce te priveste, puneti-le la inima cu umilinta. Dumnezeu il poate folosi pe celalalt in a-ti deschide ochii In lucruri pe care nu le-ai constientizat.

Intoarce-te si reia pe rand regulile de lupta cu pacatul enuntate in capitolul 6. Si daca simti cumva ca esti prea coplesit, da o atentie speciala cele dintai reguli de a confrunta intotdeauna pacatul in contextul evangheliei.

Aminteste-ti ca sfintirea noastra progresiva—adica dezbracarea de pacat si imbracarea cu Cristos—se bazeaza pe doua temelii tari: neprihanirea lui Cristos si puterea Duhului Sfant. Priveste intotdeauna la Cristos si la desavarsita Lui neprihanire ca sursa a pozitiei si acceptarii tale inaintea lui Dumnezeu. Aminteste-ti: daca esti unit cu Cristos, Dumnezeu te vede imbracat in neprihanirea Lui perfecta. Si priveste totdeauna la Duhul Sfant care sa te faca in stare sa te impotrivesti pacatului si sa produca in tine roada Duhului.

Lumea din jurul nostru ne observa, chiar in vreme ce ne ridiculizeaza valorile si ne respinge mesajul. Putem crede ca pacatele noastre subtile sunt ascunse de ochii lor, insa intr-un anume fel ei le percep. Percep neprihanirea noastra de sine, mania noastra, duhul nostru de judecata. Ne percep ca “oameni mai sfinti ca noi,” sau invers, ca prefacuti care nu practica ceea ce propovaduiesc. A ne ocupa cu umilinta si onestitate de pacatele noastre “acceptabile” poate conta mult de tot in schimbarea in bine a acestei imagini. In final, dati-mi voie sa repet cuvintele din 1 Petru 5:5, “Dumnezeu sta impotriva celor mandri, dar celor smeriti le da har.”

CITESTE TOATA CARTEA AICI

MISIONARI-IN ASTEPTAREA ZORILOR-(O povestire adevarata a unor tineri misionari in Guatemala.)

   In asteptarea zorilor

 http://www.scribd.com/doc/33340830/In-asteptarea-zorilor
De la : http://hardeladumnezeu.wordpress.com/2013/06/02/in-asteptarea-zorilor-o-povestire-adevarata-a-unor-tineri-misionari-in-guatemala/#respond

CARTE -CRIZA INTEGRITATII-WARREN W.VIERSBE

CARTE CRIZA INTEGRITATII-WARREN W.VIERSBE

   Criza integritatii by Theophilos Romania

http://www.scribd.com/doc/35191228/Criza-integritatii

Recommended

91 p.

Implinitori sau calcatori ai promisiunilor

Theophilos Romania

331 Reads

41 p.

Tu si casa ta sau Crestinul la el acasa

Theophilos Romania

278 Reads

140 p.

Criza integritatii

Theophilos Romania

275 Reads

44 p.

Cum sa valorificam beneficiile Testamentului

Theophilos Romania

224 Reads

More From This User

1160 p.

Dicţionar de construcţii şi arhitectură german-român

Theophilos Romania

201 Reads

420 p.

Lucrarea cu tinerii - Doug Fields

Theophilos Romania

369 Reads

185 p.

Biblia cu ilustratii pentru ochisori micuti

Theophilos Romania

4608 Reads

161 p.

Dicţionar de mediu (2)

Theophilos Romania

4227 Reads

Notes

CARTE –PACATE RESPECTABILE–de Jerry Bridges-CONFRUNTAREA PACATELOR PE CARE LE TOLERAM-(3)Gravitatea pacatului

PACATE RESPECTABILE

CONFRUNTAREA PACATELOR PE CARE LE TOLERAM

de Jerry Bridges

TRADUCEREA: MIHAI DAMIAN, 2009

Capitolul 3

Gravitatea pacatului

Cancer! Este un cuvant temut, un cuvant care da un sentiment de disperare si uneori chiar de deznadejde. Pentru mine, cancerul fusese intotdeauna ceva ce s-a intamplat in alte familii. Insa in 1987 el a intrat si la noi, cand sotia mea a fost diagnosticata cu un anumit tip de limfom. Imi amintesc reactia: Asta nu se poate! Dar s-a intamplat, si dupa aproape un un si jumatate sotia mea a murit dupa o boala grea.

Un termen care se aplica bolii de cancer este acesta: malign, sau deosebit de grav. Din punct de vedere medical, cuvantul malign descrie o tumoare care creste continuu, care se extinde local in tesutul invecinat prin invazie si sistemic, si produce metastaze in alte parti ale corpului. Lasat in voia lui, cancerul malign are tendinta sa se infiltreze si sa umple intregul trup, cauzand in cele din urma moartea. Nu e de mirare ca cele doua cuvinte, cancer si malign, sunt atat de temute.

Pacatul este corespondentul spiritual al cancerului malign. Lasat nesupravegheat, el va infecta intreaga noastra fiinta interioara si va contamina toate zonele vietii. Chiar mai rau de atat, din noi el va afecta negativ vietile altor credinciosi cu care intram in contact, si va produce “metastaze” in vietile lor. Niciunul din noi nu traieste pe o insula spirituala si sociala proprie. Atitudinile, cuvintele si actiunile noastre, si de multe ori chiar gandurile noastre nerostite, au in mod obisnuit un efect asupra celor din jurul nostru.

Pavel probabil ca s-a gandit la asa ceva cand a scris, “Nici un cuvant stricat sa nu va iasa din gura; ci unul bun, pentru zidire, dupa cum e nevoie, ca sa dea har celor ce-l aud” (Efeseni 4:29). Vorbirea noastra, fie ca vorbim despre altii sau ca vorbim catre altii, sau va darama sau va zidi. Sau va strica mintea ascultatorilor nostri, sau le va da har. Asa putere au cuvintele noastre. Daca eu barfesc, il si daram pe cel ce ma asculta si ii si stric mintea. Daca ma plang de circumstantele dificile ale vietii, contest suveranitatea si bunatatea lui Dumnezeu, dar il si ispitesc pe cel ce ma aude sa faca si el la fel. In acest fel, pacatul meu produce o “metastaza” in inima celuilalt.

Cu toate acestea, pacatul este mult mai mult decat niste actiuni rele, decat niste cuvinte fara dragoste, sau decat niste ganduri nepotrivite pe care nu le exprimam niciodata. Pacatul este un principiu sau o forta morala in inima noastra, in fiinta noastra interioara. Actiunile, cuvintele si gandurile noastre pacatoase sunt doar expresii ale principiului pacatului care locuieste in noi, chiar si in cei a caror inima a fost reinnoita. Apostolul Pavel numeste acest principiu carne (sau firea pamanteasca, in unele traduceri ale Bibliei). Acest principiu, numit carne, este o asa realitate incat Pavel uneori o personalizeaza (vezi, de exemplu, Romani 7:8-11; Galateni 5:17).

Acum, avem aici un adevar gol-golut la care trebuie sa luam aminte. Chiar daca inimile noastre au fost innoite, chiar daca am fost eliberati de domnia coplesitoare a pacatului, chiar daca Duhul Sfant locuieste in trupurile noastre, principiul pacatului pandeste in noi si lupta impotriva sufletelor noastre. Daca nu vom reusi sa intelegem realitatea teribila a acestui adevar, vom crea conditiile favorabile si solul fertil in care pacatele “respectabile” si “acceptabile” vor creste si vor inflori.

Noi, credinciosii, suntem inclinati sa ne evaluam caracterul si conduita in lumina culturii in care traim. Din moment ce de obicei avem un standard moral mai inalt decat restul societatii, este usor sa avem o parere buna despre noi insine si sa presupunem ca aceasta este si parerea lui Dumnezeu despre noi. Nu reusim sa intelegem realitatea ca pacatul inca locuieste in noi.

Unul dintre adevarurile aproape generale despre cancer este ca trece nedetectat pana atinge un nivel de criza sau chiar un nivel care se dovedeste a fi terminal. Cand sotia mea s-a dus la doctor, in 19 iunie 1987, n-avea nici macar o idee ca in abdomenul ei exista o tumoare maligna in expansiune. Si chiar medicii experti care i-au tratat cu succes tumoarea n-au detectat ca se produsese deja o metastaza in sistemul ei limfatic. De fapt, putem folosi si aici cuvantul inselator, care este un termen moral, pentru a descrie modul in care pare sa opereze cancerul. Pare sa fi fost tratat cu succes, dar deodata reapare neasteptat cine stie unde in alta parte din corp.

Modul de operare al cancerului este o analogie buna a modului de operare al pacatului, in mod deosebit al asa-ziselor pacate acceptabile sau rafinate. Dupa cum am spus in prefata, un alt termen potrivit pentru a descrie aceste pacate este cel de pacate subtile. Cuvantul subtil are multe intelesuri diferite, unele chiar pozitive, ca, de exmplu, cand spunem “nuante subtile de albastru intr-o pictura.” Insa de multe ori are conotatii negative puternice care inseamna siret, viclean, insidios sau inselator. Acesta este sensul cuvantului in expresia pacate subtile. Pacatele acceptabile sunt subtile in sensul ca ne pacalesc sa credem ca nu sunt chiar asa de rele, sau sa nu le consideram pacate, sau, mai grav, sa nu le mai bagam deloc in seama! Da, intr-adevar unele din pacatele noastre rafinate sunt atat de subtile incat le comitem fara sa ne gandim la ele, nici in momentul respectiv, nici ulterior. Traim de multe ori intr-o negare inconstienta a pacatelor noastre “acceptabile.”

Credinciosii de astazi au fost influentati, intr-o anumita masura, de filozofia moderna a “parerii pozitive despre propria persoana.” Prin contrast, credinciosii din era puritana a secolului al saptesprezecelea aveau o alta parere despre ei insisi. Ei se temeau de realitatea pacatului care era prezent in ei. Am in biblioteca mea patru carti care trateaza subiectul pacatului, scrise de pastori din acea perioada. Iata titlurile lor:

Pacatosenia pacatului

Pacatul teribil de daunator

Anatomia pacatelor secrete

Raul relelor sau Pacatosenia grozava a pacatului

Acesti pastori au vazut toti pacatul asa cum este de fapt: o forta diabolica in interiorul nostru. Ralph Venning, autorul celei dintai din cartile mentionate, Pacatosenia pacatului, foloseste cuvinte deosebit de colorate (in sensul negativ) pentru a descrie pacatul. In cuprinsul a numai catorva pagini, el spune ca pacatul este josnic, urat, odios, grav, contagios, periculos, hidos, vrajmas, otravitor, virulent, marsav, scarbos, si fatal.

Opreste-te cateva momente pentru a analiza aceste cuvinte pentru a simti in intregime impactul lor. Aceste cuvinte descriu nu doar pacatele scandaloase ale societatii ci si pacatele respectabile pe care le toleram in vietile noastre. Gandeste-te la astfel de pacate tolerate de felul lipsei de rabdare, mandriei, resentimentului, frustrarii, sau plangerii de mila fata de propria persoana. Ti se par acestea odioase si periculoase? De fapt, sunt. Tolerarea lor este tot asa de periculoasa pentru viata noastra spirituala cum este tolerarea cancerului in trupul nostru. Se pare ca pacate mici ne duc la altele mai serioase. Privirile pofticioase duc de multe ori la dependenta de pornografie si poate chiar la adulter. Uciderea isi are de multe ori geneza in manie, care devine apoi amaraciune, apoi ura, si in final ucidere.

Poate ca chiar la acest moment esti tentat sa arunci aceasta carte cat colo. N-ai luat-o sa te osandeasca sau sa-ti dea pe fata pacatele subtile. Pana acum tot ce ai gasit in aceasta carte este intunecos si mohorat. Tu doresti sa fii incurajat, nu condamnat. Daca simti asa cum am spus, te rog, mai ramai alaturi de mine. Vom avea mai incolo niste vesti bune. Insa chiar acum trebuie sa continuam sa ne ocupam de vestile rele. Si de fapt, vor fi tot mai rele. Cand ne dam seama cat de rele sunt vestile rele, vom putea aprecia mai bine cat de buna este vestea buna.

Deci cum ajung vestile deja rele sa fie si mai rele? Pana acum am privit la pacatele noastre doar prin prisma faptului cum ne afecteaza pe noi. Am vazut gravitatea lui atat in viata noastra cat si in vietile celor care ne inconjoara. Lucrul cel mai important, insa, este felul in care Il afecteaza pacatul nostru pe Dumnezeu. Cineva a descris pacatul drept o tradare cosmica. Daca vi se pare exagerata aceasta afirmatie, sa ne gandim la cuvantul “calcare de lege” asa cum il gasim in Biblie in cartea Leviticul 16:21. El inseamna de fapt o razvratire impotriva autoritatii—in acest caz, autoritatea lui Dumnezeu. Deci, cand barfesc eu ma razvratesc impotriva lui Dumnezeu. Cand pastrez in mine resentimente fata de cineva, in loc sa-l iert, ma razvratesc impotriva lui Dumnezeu.

In Isaia 6:1-8, profetul Isaia are o viziune a lui Dumnezeu in maiestatea Sa absoluta. El aude fiintele angelice strigand, “Sfant, sfant, sfant este Domnul ostirilor! Tot pamantul este plin de marirea Lui!” (versetul 3). Orice evreu putea sa inteleaga ca repetarea intreita a cuvantului sfant dorea sa transmita un nivel maxim de sfintenie. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este infinit de sfant. Dar ce inseamna afirmatia ca Dumnezeu este infinit de sfant? Cu siguranta aceasta afirmatie vorbeste de puritatea Sa morala absoluta, insa e mai mult decat atat. Intai de toate, cand este folosit cu referinta la Dumnezeu, cuvantul sfant vorbeste despre maiestatea Lui infinita, transcendenta. Vorbeste despre domnia Lui suverana asupra intregii Sale creatii. De aceea, cand pacatuim, cand calcam in orice mod legea lui Dumnezeu, oricat de neinsemnata ni se pare aceasta incalcare, noi ne razvratim impotriva autoritatii suverane si maiestatii transcendente a lui Dumnezeu. Este intr-adevar o tradare cosmica.

Sa continuam cu vestile rele. Va amintiti din istoria lui David de pacatul adulterului cu Bat-Seba si apoi scenariul pus la cale pentru uciderea sotului ei, Urie, in incercarea de a-si ascunde pacatul? Aceste fapte L-au nemultumit pe Dumnezeu, ca sa nu spunem mai mult, si profetul Natan a fost trimis sa-i puna lui David pacatul in fata. Iata cuvintele lui Natan:

 Pentru ce dar ai dispretuit tu cuvantul Domnului, facand ce este rau inaintea Lui? Ai lovit cu sabia pe Urie, Hetitul; ai luat de nevasta pe nevasta-sa, si pe el l-ai ucis cu sabia fiilor lui Amon. Acum niciodata nu se va departa sabia din casa ta, pentru ca M‑ai dispretuit, si pentru ca ai luat de nevasta pe nevasta lui Urie, Hetitul. (2 Samuel 12:9-10)

 Remarcati folosirea cuvantului dispretuit atat in versetul 9 cat si in versetul 10. Prima data David a dispretuit cuvantul (legea) Domnului. A doua oara, Dumnezeu, vorbind prin Natan, spune, “M-ai dispretuit pe Mine.” De aici vedem ca pacatul este o dispretuire a legii lui Dumnezeu. Vedem in acelasi timp ca dispretuirea legii lui Dumnezeu inseamna a-L dispretui pe El.

Acum, este usor sa ne gandim ca pacatul lui David a fost intr-adevar un pacat cumplit, si sa nu realizam cum ni se aplica noua cuvintele lui Natan. Insa asa cum am vazut deja, toate pacatele, fie ele mari sau mici in ochii nostri, Il lovesc pe Dumnezeu. De aceea, cand ma complac in oricare din pacatele asa-zis acceptabile, nu doar ca dispretuiesc legea lui Dumnezeu ci, in acelasi timp, Il dispretuiesc pe Insusi Dumnezeu. Gandeste-te la acest lucru data viitoare cand esti tentat sa vorbesti cu duh de judecata sau fara dragoste despre cineva. Vezi acum de ce am spus ca descrierea pacatului va fi tot mai intunecoasa?

N-am terminat inca. Mai avem vesti rele. In contextul discutarii pacatului in relatia noastra unul cu altul (vezi Efeseni 4:25-32), Pavel spune, “Sa nu intristati pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu, prin care ati fost pecetluiti pentru ziua rascumpararii” (versetul 30). Cand ne gandim la pacatele noastre ca fiind o rebeliune impotriva autoritatii suverane a lui Dumnezeu si o dispretuire atat a legii Sale dar si a persoanei Sale, Il intelegem pe Dumnezeu in rolul Sau care I se cuvine de drept, ca domnitor si judecator. Insa cand ne privim pacatul ca fiind o intristare a Duhului Sfant—adica o intristare a lui Dumnezeu—Il vedem pe Dumnezeu ca Rascumparator si Tata. Pacatul nostru Il intristeaza pe Tatal ceresc. Si in cazul in care ne purtam urat cu cineva si in cazul cand suntem neiertatori cand altul se poarta urat cu noi, noi intristam inima Tatalui nostru.

Nu doar Il intristam pe Tatal ceresc cu pacatul nostru, ci si facem presupuneri neintemeiate cu privire la harul Sau. Pavel ne spune ca Dumnezeu ne-a iertat pacatele, dupa bogatiile harului Sau (vezi Efeseni 1:7). Acesta este intr-adevar un adevar binecuvantat, insa pacatul, cu inselaciunea lui subtila, ne va sugera ca vorbirea noastra fara dragoste si gandurile noastre rele nu conteaza, fiindca Dumnezeu le-a iertat. Iertarea, totusi, nu inseamna trecerea cu vederea sau tolerarea pacatului. Dumnezeu nu face asta niciodata. Nu, ci Dumnezeu intotdeauna judeca pacatul. Dar in cazul nostru (adica in cazul tuturor celor care cred in Isus ca Mantuitor al lor), Dumnezeu ne-a judecat pacatul in persoana Fiului Sau. Asa cum a scris profetul Isaia, “Noi rataceam cu totii ca niste oi, fiecare isi vedea de drumul lui, dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor” (Isaia 53:6). Sa abuzam de harul lui Dumnezeu tolerand in viata noastra insasi pacatele care L-au tintuit pe Cristos pe cruce?

Acum sa ne gandim ca orice orice gand si cuvant si fapta pacatoasa pe care le infaptuim sunt infaptuite in prezenta lui Dumnezeu. David a scris,

 Doamne, Tu ma cercetezi de aproape si ma cunosti.

Stii cand stau jos si cand ma scol,

      si de departe imi patrunzi gandul.

Stii cand umblu si cand ma culc

      si cunosti toate caile mele.

Caci nu-mi ajunge cuvantul pe buze

      si Tu, Doamne, il si cunosti in totul.

(Psalmul 139:1-4)

 Dumnezeu ne cunoaste orice gand; El aude cuvintele noastre inainte de a le rosti si ne vede orice fapta. El ne cerceteaza si motivatiile, fiindca Pavel scrie ca atunci cand va veni Domnul, El “va scoate la lumina lucrurile ascunse in intuneric, si va descoperi gandurile [motivatiile] inimilor” (1 Corinteni 4:5).

Asta inseamna ca orice razvratire a noastra, orice dispretuire a lui Dumnezeu si a legii Sale, orice intristare a Duhului Sau cel Sfant, orice presupunere neintemeiata in legatura cu harul Sau, orice pacat al nostru, sunt infaptuite la vedere, in fata ochilor lui Dumnezeu. Este ca si cum ne-am comite pacatele in fata Lui, in timp ce El sta pe tronul Sau imparatesc.

M-am referit mai devreme la cartea puritanului Ralph Venning, Pacatosenia pacatului. Titlul suna ca o tautologie, o repetare fara rost. Insa in titlul sau, Venning incerca sa sublinieze ceva, si iata sublinierea in propriile sale cuvinte: “Dimpotriva, la fel cum Dumnezeu este sfant, cu totul sfant, numai si numai sfant, cu desavarsire sfant, si intotdeauna sfant, tot asa pacatul este pacatos, cu totul pacatos, numai si numai pacatos, cu desavarsire pacatos, si intotdeauna pacatos.[i] Nu conteaza daca pacatul nostru este scandalos sau respectabil, pacatul, oricare ar fi el, este pacatos, in totul pacatos, cu desavarsire pacatos. Chiar daca e mare sau mic in ochii nostri, el este oribil in ochii lui Dumnezeu. Dumnezeu ne iarta pacatele din pricina sangelui lui Cristos, insa El nu-l tolereaza. Dimpotriva, orice pacat infaptuit, chiar si pacatul subtil pe care nu-l luam in seama, L-a apasat pe Cristos cand purta blestemul lui Dumnezeu in locul nostru. Si chiar in asta sta gravitatea pacatului. Cristos a suferit din pricina pacatelor noastre.

Iata deci vestile rele in legatura cu pacatul, si, dupa cum vezi, sunt foarte, foarte rele. Cum vei raspunde tu? Cand vei auzi de pacat te vei gandi la altii pe care-i stii ca traiesc in pacat? Vei dori ca o anumita alta persoana sa fi citit acest capitol? Sau citind aceasta prezentare a realitatii despre pacat vei cadea pe genunchi inaintea lui Dumnezeu in pocainta si frangere a inimii in legatura cu pacatele pe care le-ai tolerat in propria ta viata?

Daca cea de-a doua varianta este cea adevarata, atunci esti gata sa auzi vestile bune, si acestea sunt intr-adevar foarte, foarte bune.

---

CAPITOLUL 3: Gravitatea pacatului

 [i] Ralph Venning, The Sinfulness of Sin (Edinburgh, Scotland, and Carlisle, PA: The Banner of Truth Trust, 1965, publicată initial în 1669), 31.

 VA URMA