E dureros când biserica ta se destramă

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

E dureros când biserica ta se destramă

“Doamne, te rog să faci ca biserica noastră să nu se destrame!” a sunat astăzi rugăciunea sinceră și tristă a băiatului nostru de 12 ani, în timp ce eram adunați cu familia în jurul mesei.  El tocmai ce aflase că o parte din colegii lui cu care se întâlnea în fiecare duminică la școala duminicală vor pleca împreună cu părinții lor pentru a constitui o nouă biserică.

Unul din cele mai dureroase momente din viața unui creștin se întâmplă atunci când disensiunile din biserica lui sunt atât de mari încât conduc la ruperea ei. Din păcate, biserica noastră se află în această situație, nereușind să rezolve tensiunile cauzate de diferențele de perspectivă dintre două grupuri majore, tensiuni apărute pe fondul unor neînțelegeri personale între anumiți lideri.

Am participat la mai multe cursuri în care s-a accentuat importanța multiplicării bisericilor. Eu însumi am promovat ideea că Biserica Domnului trebuie să se extindă prin înmulțirea comunităților de credincioși. Înțeleg prin aceasta un proces intenționat în care un grup dintr-o biserică, având binecuvântarea liderilor locali, caută să  planteze o comunitate creștină într-o zonă nouă, cu scopul de a extinde mărturia despre Domnul Isus.

Nu toți creștinii însă au aceeași viziune. Am auzit de o biserică evanghelică din Cluj care este atât de plină la fiecare slujbă încât în unele duminici există oameni care leșină din pricina aglomerației. Când în comitetul de conducere s-a discutat această problemă, cineva a sugerat ideea ca un grup de credincioși să plece și să formeze o nouă biserică, într-un alt cartier. Care credeți că a fost răspunsul liderilor? „Tăceți! Ce, vreți să rupeți biserica noastră?”

Este trist când liderii creștini țin atât de mult la “unitatea” bisericii lor locale și au o viziune mică pentru extinderea Bisericii universale a lui Cristos. Sigur, este tentant să ai într-un oraș o biserică cu 1.000 membri, îți conferă o mulțime de avantaje, dar în vederea misiunii cred că ar fi mai eficient să existe 10 biserici de câte 100 membri sau 100 biserici cu câte 10 membri fiecare.

Deci, eu sunt pentru înmulțirea bisericilor. Doar că mi-aș dori ca aceasta să se întâmple pe cale naturală, ca urmare a unei viziuni coordonate de extindere și nu ca rezultat al unor conflicte.

Ruperea unei biserici în două sau în trei are un puternic impact negativ în “interior”, impact care va fi de lungă durată.  Mulți vor experimenta dezamăgire și deznădejde. Unii vor intra în depresie și vor avea nevoie de rugăciune și consiliere. Alții nu vor mai frecventa deloc biserica o perioadă. Rănile vor fi cu greu cicatrizate. Statisticile arată că de obicei cei care pleacă o fac cu supărare, iar cei care rămân vor avea o lungă perioadă de stagnare.  Va fi nevoie de aproximativ 5 ani până când credincioșii își vor reveni din impactul despărțirii. Efectul cel mai negativ însă adesea este cel suferit de liderii bisericii și familiile lor- aceștia vor fi marcați pentru tot restul slujirii lor.

Ruperea unei biserici are un impact negativ și în “exterior”. Veștile despre neînțelegerile și conflictele dintre creștini se răspândesc rapid. Lipsa lor de unitate le va afecta mărturia în fața necredincioșilor. Astfel, cei din jur se vor bucura să adauge încă o “ștampilă neagră” pe reputația oamenilor religioși.

Cu toată durerea ce rezultă din dezbinarea unei biserici, este posibil totuși să existe și efecte pozitive. În primul rând, la nivel personal astfel de evenimente ne cercetează, ne smeresc și ne provoacă să trăim mai profund în dependență de Domnul.  În al doilea rând, la nivel instituțional e posibil ca influența combinată a celor două noi grupuri formate să fie mai mare decât ar fi fost în cazul în care ar fi rămas împreună.

În cazul bisericii noastre, eu sunt optimist. Cred că prin această experiență Dumnezeu poate să ne facă mai puternici. Cred că lucrurile pot evolua într-o direcție pozitivă, spre binele nostru al tuturor. Și cred că Dumnezeu are capacitatea să vindece rănile credincioșilor, oricât de adânci ar fi ele.

Cu toată anticiparea unor rezultate pozitive în viitor, trebuie să recunoaștem că în prezent ruptura a provocat durere. Tocmai de aceea, rugați-vă împreună cu mine:

• pentru cercetarea inimilor și pentru curajul de a ne pocăi și a ne asuma greșelile
• pentru păstrarea și întărirea credinței în Dumnezeu
• împotriva uneltirilor celui rău
• pentru a trăi în unitatea la care ne cheamă Domnul
• pentru dorința de a ierta și a acționa cu dragoste, indiferent de răul suferit
• pentru lideri noi, care să manifeste grijă față de oile risipite, care să știe cum să aline rănile, care să aducă pace și speranță, care să cheme într-un mod vizionar la ascultare de Dumnezeu și la împlinirea planurilor Lui

• November 15, 2015 Florin Pentru suflet

Share this:https://pentrusufletultau.wordpress.com/2015/11/15/e-dureros-cand-biserica-ta-se-destrama/

REACTII LA PARASIREA BISERICII

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

Cum să reacționezi față de cei care părăsesc Biserica?

Se întâmplă un lucru trist. Întâlnesc tot mai mulți oameni care părăsesc Biserica. Unii, este adevărat, se transferă la o altă biserică locală, cu nădejdea unei experiențe viitoare mai pozitive. Alții însă renunță la credință. Când sunt întrebați de motivația deciziei lor, ei împărtășesc de obicei experiențe dureroase, argumente științifico-filozofice sau incapacitatea de a trăi la un standard moral înalt.

Cine sunt aceștia?

• Un licean care a ajuns la concluzia că evoluționismul are baze științifice mai solide decât creștinismul
• Un student care a crescut în biserică, a fost dus la școala duminicală, a recitat poezii în adunare, dar nu a rezistat atracțiilor și plăcerilor lumești
• Un tânăr dezamăgit de ipocrizia pe care a văzut-o în jurul lui (creștini care nu trăiau la standardele pe care le predicau)
• Un adult care a fost rănit de prietenii săi creștini egoiști

Sau mulți alții. Care declară că experiențele lor negative le-au subminat credința în Biserică și în cele din urmă în Dumnezeu.

Cred că cei mai mulți dintre noi au cunoscut credincioși care au părăsit credința. Poate știm pe cineva care e gata să o facă chiar acum. Cum ar fi cel mai bine să răspunzi într-o astfel de situație?

1. Ascultă-i și caută să-i înțelegi

Tendința noastră va fi să le predicăm. Să le spunem cât de greșită este decizia lor și cât de rău vor ajunge. Să le cităm versete din Biblie.

Să nu uităm însă că unii dintre ei vor fi fost crescuți în familii de credincioși. Au mers la o școală creștină. Au participat la tabere biblice de vară. Au memorat versete. Ei știu că Isus a venit să moară pentru păcatele lor. Ei știu că El vrea să le dea o viață din belșug. Și deși știu toate acestea, au ales să dea înapoi de la calea credinței.

Pentru că ei cunosc toate acestea lucruri, urechea le va fi închisă la predicile tale. Mai degrabă ar avea nevoie de cineva să îi asculte. S-ar putea ca în mintea lor decizia luată să fi părut logică și necesară. Au petrecut săptămâni, luni sau chiar ani înainte de a face acest pas. Nu le-a fost ușor.

În loc să le recităm amenințător pasaje din Scriptură, mai degrabă să încercăm să îi ascultăm și să înțelegem ce s-a întâmplat. Cum s-a ajuns aici? Este vorba despre experiențe dureroase? Sau despre nelămuriri la nivel doctrinar? Care ar trebui să fie pașii următori?

2. Nu îi privi ca pe niște dușmani

De-a lungul anilor, am văzut numeroși tineri care au început să umble pe calea credinței pentru ca mai târziu să se abată de la ea. Fiecare caz este o reamintire că în jurul nostru se poartă o bătălie spirituală pentru sufletele oamenilor. Cei ce pleacă din Biserică nu sunt dușmanii noștri. Sunt mai degrabă victime ale celui rău.

Mulți dintre ei sunt oameni care au fost răniți. Au trecut prin experiențe dureroase. Le-a murit un copil. Un prieten a căpătat o boală incurabilă. Fata le-a fost violată. Ei ajung să se întrebe, “Cum poate un Dumnezeu iubitor și atotputernic să permită atâta suferință în lume?”- și nu sunt mulțumiți de răspunsurile primite.

Umblarea pe calea lui Dumnezeu presupune plătirea unui preț pe care unii nu sunt gata să îl acorde. Văzând comportamentul lor și auzind cuvintele lor, vei fi ispitit să te superi, să îi socotești ca pe niște dușmani care te-au trădat. Caută însă să reacționezi diferit, arătând compasiune. Făcând astfel, s-ar putea să le încetinești pașii prin care se îndepărtează de Dumnezeu.

      3. Continuă să le arăți dragoste

Astăzi, sunt tot mai mulți cei care pleacă și închid după ei ușa bisericii. Nu înseamnă că nu mai cred în Dumnezeu. Nu înseamnă că sunt atei. Eventual sunt agnostici. Sau dezamăgiți. Sau dornici să profite măcar un timp de plăcerile pe care lumea le oferă.

Unii vor pleca furioși, alții dezamăgiți, alții indiferenți. Oricum ar fi, spune-le că vei continua să îi iubești, să te rogi pentru ei și să fi disponibil când vor avea nevoie de tine. Că la tine vor găsi adăpost și compasiune. Spune-le că ușa ta va fi mereu deschisă pentru ei.

Ar fi groaznic ca ei să găsească în lume prieteni loiali care să îi înțeleagă mai mult, să îi iubească mai mult, să îi respecte mai mult, sau să le acorde mai mult har decât au primit în Biserică.

4. Caută să adresezi din timp propriile-ți îndoieli sau ale celor din jur

Deși nu ne place să o recunoaștem, niciunul dintre noi nu are o credință perfectă. Undeva în străfundul nostru fiecare experimentăm îndoiala. La urma urmei, suntem într-un proces continuu de creștere în credință.

Biserica ar trebui să creeze un mediu în care oamenii să se simtă liberi să-și adreseze întrebările, să-și exprime îndoielile. Am văzut părinți care și-au certau copiii pentru că au pus întrebări “ciudate”. Nu cred că e sănătos ca întrebările să fie evitate. Întrebările copiilor mei mă forțează să caut răspunsuri cu privire la ce și de ce cred.

Isus a cerut credință de la urmașii Săi, dar El a avut răbdare cu cei îndoielnici ca și Toma. Dacă noi nu abordăm întrebările incomode, dacă îi disprețuim și ridiculizăm pe cei care le pun, atunci să nu ne mirăm că mai târziu aceștia vor întoarce spatele creștinismului și ulterior chiar a relației cu Dumnezeu.

     5. Nădăjduiește că acea persoană se va întoarce înapoi la credință

Credincioșii ai căror rude sau prieteni aleg să părăsească Biserica nu trebuie să dispere. Ei pot să rămână încrezători. În loc să-i condamne, ei ar trebui să continue să-i iubească, să le arate răbdare și să le ofere un model cristic de viață creștină.

Din păcate, unii din cei care părăsesc Biserica au parte de comentarii atât de acide din partea credincioșilor încât nu vor regreta vreun moment pasul făcut. Dacă însă li se va arăta dragoste, s-ar putea ca ulterior să le pară rău, să își vină în fire și într-o zi să se întoarcă la Dumnezeu, care e gata să îi ierte- ca un Păstor care caută oaia rătăcită și ca un Tată care așteaptă întoarcerea fiului risipitor.

6. Întreabă-te dacă nu cumva și cei care rămân au o parte de vină

În cele din urmă, fiecare persoană care pleacă trebuie să constituie un moment de cercetare pentru cei care rămân. Oare puteam face mai mult? Oare nu puteam preîntâmpina această plecare? Oare problema este doar nebunia, egoismul și păcatul celui care pleacă? Oare am fi putut să îi purtăm de grijă mai bine? Oare ne-am rugat suficient? Oare în focalizarea noastră pe proiecte mari nu am neglijat sufletul lui/ei? Oare nu am trecut cu vederea semnalele primite? Oare am manifestat față de el/ea dragostea lui Cristos? Oare nu am fost prefăcuți?

Iar dacă greșelile trecutului nu le mai putem îndrepta, măcar să învățăm din ele și să nu le mai repetăm în viitor.

June 4, 2016 Pentru suflet

https://pentrusufletultau.wordpress.com/2016/06/04/cum-sa-reactionezi-fata-de-cei-care-parasesc-biserica/

IN CE FEL DE ADUNARE ESTI?

IN CE FEL DE ADUNARE ESTI?

Mai este adunarea voastra ceea ce ar trebui sa fie ea? Sau este un loc la care nu-s bineveniti decat sfintii, decat cei cu costum si cravata, doamnele cu rochii elegante si cu palarie, cei ce vin cu Biblia sub brat, cei carora le plac doar cantecelele din “harfele negre”, cei care se potrivesc unui tipar prestabilit, care stiu programul pe de rost, care stiu ce inseamna “ispasire” si “justificare”, care poseda limbajul crestin si saluta politicos cu “Pacea Domnului” si-ti zic frate si sora, cei ce nu stiu sa zambeasca dar stiu sa critice … La ce fel de adunare mergi?
Si daca vine cineva care-i altfel, care mesteca guma si are plete si vine in blugi, si poate e tatuat, daca e o femeie care a fost casatorita de vreo 2-3 ori si divortata tot de atea ori, iar acum are un prieten cu care traieste, daca vine unul cu cercel in ureche, este el/ea binevenit/a la adunarea la care mergi tu? In cat timpt si cate miscari trebuie ei ca sa devina ca si voi ca sa se potriveasca locului aceluia?
Poveste adevarata in randurile de mai jos:
O doamna din Chicago veni intr-o zi la un birou de consiliere. Primita de unul dintre specialistii de acolo, ea incepu sa-si spuna problemele:
- Am o probleme, un viciu … Consum droguri, cocaina. Consilierul dadu din cap, el mai auzi astea de mii de ori.
- Recent, ca sa fac rost de bani ca sa imi alimentez viciul, am inceput sa ma prostituez. Consilierul dadu din cap. Si asta o mai auzise de mii de ori.
- Dar ca sa fiu sincera pana la capat… am o fetita de 2 ani, si am descoperit ca daca imi dau fetita la prostitutie, face mai multi bani intr-o ora cat pot face eu itr-o saptamana. La asta consilierul ramase inmarmurit, fara cuvinte, asa ceva nu mai auzise niciodata! Asa ca, dupa un timp de tacere el sugera:
- Nu ai incercat sa te duci la vreo biserica, poate gasesti acolo ajutor pentru problema ta?
Socata, femeia zise:
- Biserica? De ce m-as duce acolo? Nu ma simt deja destul de deprimata si murdara? De ce sa ma duc sa ma simt si mai rau decat sa ma simt acuma?
Daca DOMNUL ISUS ar fi in vreo adunare, ISUS cel real, din Biblie, atunci cu astfel de oameni ar sta el de vorba! De astfel de femei ar fi EL interesat. De fapt EL a fost omorat printre altele deoarece si-a petrecut vremea si pe langa astfel de oameni cu care fariseii timpului nu vroiau sa stea cu ei. Si astfel de oameni vroiau sa petreaca timpul cu Isus, pentru ca DOMNUL ISUS nu ii facea sa se simta mai rau, ci sa se simta iubiti si posibil de iertat si transformati!
Ah ce mi-as dori o adunare care sa ii iubeasca pe cei neiubiti, sa lase oamenii sa fie reali si autentici cu ceilalti si cu DUMNEZEU , care sa nu condamne, ci sa arate iubirea lui DUMNEZEU !

De la :Insemnari din vale

LIPSA DE VITALITATE SPIRITUALA- Articol repostat de la :Elemente de Eclesiologie Învățătura despre Adunarea copiilor lui Dumnezeu

 

Lipsa de vitalitate spirituală

Elemente de Eclesiologie

Învățătura despre Adunarea copiilor lui Dumnezeu

„Eu am venit ca oile Mele să aibe viața și s-o aibe din belșug” – Ioan 10:10

via Lipsa de vitalitate spirituală.

http://eclesiologie.wordpress.com/anexe/lipsa-de-vitalitate-spirituala/

 Viața creștină este o viață de biruință și de belșug spiritual.  Dorința Domnului Isus este ca noi toți „să rămînem în El și să aducem multă roadă”   (Ioan 15:4-11).  O permanentă însuflețire pentru tot ceea ce este bun ar trebui să ne stăpînească în toate zilele noastre. (Filipeni 4:8)  O activitate cu sens și cu împliniri personale ne este promisă și în Psalmul 1: „El este ca un pom sădit lîngă un izvor de ape, care își dă rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se veștejesc; tot ce începe duce la bun sfîrșit” (Psalmi 1:3).  Bogăția lăuntrică se răsfrînge și în afara noastră producînd o atmosferă de veselie, de optimism și de laudă adresate Numelui lui Dumnezeu:  „Vorbiți întree voi cu psalmi, cu cîntări de laudă și cu cîntări duhovnicești și cîntați și aduceți din toată inima laudă Domnului” (Efeseni 5:19).

 Adeseori însă, unii creștini trec prin perioade de „secetă spirituală”. Aceste sezoane de „uscăciune” vin pe neașteptate și îi cufundă pe cei credincioși într-o stare de apatie, de indiferență și uneori, chiar de împotrivire față de Dumnezeul mîntuirii lor. Care să fie cauza acestor „crize spirituale”?  Și ce trebuie să facă un credincios ajuns într-o astfel de „uscăciune spirituală”?

 În studiul care urmează vă propunem discutarea acestor întrebări și soluționarea lor în ascultare de Cuvîntul Domnului.

 Crizele spirituale pot fi prilejuri de creștere

 Uneori, Dumnezeu însuși ne lasă să trecem prin astfel de crize pentru a ne cunoaște pe noi înșine și pentru a ne da seama că „nimic bun nu locuiește în noi, adică în firea noastră pămîntească” (Romani 7:18). Alteori Dumnezeu produce El însuși aceste crize pentru a ne desprinde de păcat și pentru a ne apropia și mai mult de El însuși. Chiar și atunci cînd crizele spirituale sînt produse de nevegherea sau de vinovăția noastră, Dumnezeu le poate folosi înspre un bine superior.  Mulți credincioși din istorie au mărturisit cum Dumnezeu a folosit chiar și căderile lor pentru adîncirea pocăinței și pentru așezarea lor în situații noi din care să răspîndească binecuvîntarea.  „Pe de altă parte știm, că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sînt chemați după planul Său”.  Aduceți-vă aminte numai de „lepădarea lui Petru” despre care Domnul Isus a știut mai dinainte, dar pe care nu a căutat s-o prevină, ci a folosit-o spre desăvîrșirea interioară a apostolului. (Luca 22:31-34)

 Atitudinea corectă într-o situație de criză spirituală

 Este bine ca atunci cînd se abate asupra noastră o stare de „uscăciune duhovnicească”, noi să știm să ne refugiem în „harul Domnului” și să căutăm să facem două lucruri foarte importante:

 a. Mai întîi trebuie să căutăm să identificăm cauzele acestei stări de cădere.  Se spune că un diagnostic corect aduce mari șanse de vindecare în medicină.  Și în viața duhovnicească situația se prezintă la fel.  „Medicul bun” va ști să ne arate unde se ascunde răul, dacă vom ști să stăm de vorbă cu El, într-o atmosferă de studiu, de post și de rugăciune.

 b. Apoi trebuie să căutăm să înlăturăm cît mai repede cauzele suferințelor noastre sufletești.  În tot acest proces accentul va trebui să fie pus nu pe strădaniile noastre, oricît de mari ar fi ele, ci pe puterea și pe harul lui Dumnezeu, „căci de la El vine și voința și înfăptuirea” (Filipeni 2:13).

 Cauze comune ale lipsei de vitalitate spirituală

 A.   Cauza:  Păcatul

 Nimic nu ne desparte de Dumnezeu mai repede și mai catastrofal decît păcatul. „Nu, mîna Domnului nu este prea scurtă ca să mîntuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre v- ascun fața Lui și-L împiedică să v-asculte”, spune profetul Isaia. (Isaia 59:1,2)

 Un păcat poate fi o încălcare voită a poruncilor lui Dumnezeu (1 Ioan 3:4), o stare de împotrivire tacită față de intențiile lui Dumnezeu cu viața noastră (bani, timp liber, servici, domiciliu, etc.), sau o șovăire vinovată în înfăptuirea anumitor lucrări pe care Dumnezeu le așteaptă de la noi. (Iacov 4:17)

 Două exemple ne stau imediat înainte cînd ne gîndim la păcatul care-l desparte pe om de bucuria prezenței lui Dumnezeu.  Cel dintîi este cazul lui Iona care a ajuns să-și dorească moartea, din cauză că neascultarea lui l-a împins într-o stare de derută și de întunecime. (citiți în întregime cartea lui Iona)  Cel de-al doilea este cazul împăratului David, care după ce a păcătuit cu Bat-Șeba, a căzut într-o stare de „uscăciune” și de „sfîrșeală lăuntrică”.  În această situație, el scrie Psalmul 51: „Ai milă de mine Dumnezeule, în bunătatea Ta !  După îndurarea Ta cea mare, șterge fărădelegile mele !… “ (Psalmi 51:1-12).  Păcatul săvîrșit îl făcuse necurat înaintea Domnului și-i interzisese accesul la sursa bucuriei și-a binecuvîntărilor:  „Curățește-mă cu isop și voi fi curat, Spală-mă și voi fi mai alb decît zăpada.  Fă-mă să aud veselie și bucurie și oasele pe care le-ai zdrobit Tu, se vor bucura”. Cine trăiește în păcat este tăiat de la sursa de energie a cerului !!

 Soluționarea problemei:  Pocăința

 Slăvit să fie Dumnezeu, pentru că El ne-a lăsat deschisă calea pocăinței !!  Cel ce a păcătuit poate și trebuie să se „întoarcă” la Dumnezeu, părăsind cu desăvîrșire păcatul.

 Împăratul David, de care am amintit, a trecut el însuși prin această experiență.  Ascultați-l cum o descrie în Psalmul 32:  „Cîtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.  Căci ziua și noaptea mîna Ta apăsa asupra mea, mi se usca vlaga cum se usucă pămîntul de seceta verii.  Atunci Ți-am mărturisit păcatul meu și nu mi-am ascuns fărădelegea.  Am zis:  Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile !  Și Tu ai iertat vina păcatului meu.  … Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit !  Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul și veseliți-vă !  Scoateți strigăte de bucurie, toți cei cu inima fără prihană.”

 Dumnezeu ne disciplinează din cauza păcatului, prin pedeapsă, dar și aceasta este spre binele nostru.  Pedeapsa trebuie înțeleasă ca un semn al iubirii și-al grijii pe care ne-o poartă Dumnezeu, ca Tată:  „Fiule, nu disprețui pedeapsa Domnului și nu-ți pierde inima cîndești mustrat de El.  Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește” (Evrei 12:5-11).

 Uneori, nu este suficient să îndreptăm păcatul prin pocăință.  Mai este nevoie și să îndreptăm paguba făcută.  Cine a furat, trebuie să dea înapoi, cine a jignit trebuie să-și ceară iertare, etc.  Pînă nu sînt respectate toate acestea, Dumnezeu ne poate refuza reintrarea în prerogativele vieții spirituale îmbelșugate.

 B. Cauza:  O viață lipsită de idealuri

 Lipsa de idealuri este izvorul lipsei de sens.  Nimeni nu trebuie să se mulțumească cu „a trăi pentru… a trăi”.  Purtăm în noi energii creatoare, care se vor cheltuite.  Uneori se întîmplă cu noi așa cum se întîmplă și în afaceri:  Dumnezeu renunță să mai investească în persoane „nerentabile”.  „Apele stătătoare prind miros urît”, spune un proverb din vechime.  Un creștin fără idealuri este un peisaj trist, ca o corabie cu pînzele sfîșiate.  Vîntul suflă degeaba, căci catargele sînt rupte.

 Există astăzi, atîția creștini care se învîrtesc pe loc, încurcîndu-se unii în alții.  „Secerișul este copt”, dar cei chemați stau la umbră, ferindu-se de arșița zilei.  Nu este de mirare că Dumnezeu, retrage seva de viață din „mlădițe” care refuză să „rodească”.

 Soluția problemei:  Stabilirea unor idealuri  precise într-o ordine stabilă de priorități:

 1. Dumnezeu ne-a mîntuit „pentru faptele bune pregătite mai dinainte pentru ca noi să umblăm în ele” (Efeseni 2:10).  El vrea să lucreze „în noi”  și apoi „prin noi”.  Ca mădulare în trupul lui Christos, noi sîntem instrumentele lui Dumnezeu în lumea de astăzi.  Apostolul Pavel le scrie Filipenilor să se lase „însuflețiți” de lucrările necesare 

 împărăției, iar pe Tit îl sfătuiește să spună apăsat că  „cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintîi în fapte bune” (Tit 3:8).

 2. Retrași într-o atmosferă de rugăciune, trebuie să ne formulăm o strategie creștină a vieții, cu scopuri imediate și cu scopuri de lungă durată.

 3. Cunoașterea aptitudinilor personale ne poate fi de mult folos, în restabilirea unor obiective viitoare.  Dumnezeu ne-a dat anumiți „talanți” pe care îi vrea puși în „negoț“.  Aduceți-vă aminte că Pavel îi scria lui Timotei:  „Nu fi nepăsător de darul care este în tine” (1 Timotei 4:14).

 Dacă nu știi ce trebuie să faci, începe prin a face ceea ce este nevoie.  Du-te la unul dintre păstorii bisericii și întreabă-l ce este de făcut în adunare. Roagă-l să-ți dea o lucrare de care să fi răspunzător.  Vei vedea „din mers” unde îți este locul și care îți sînt abilitățile.  Obișnuiește-te să ții un jurnal personal și o listă de rugăciune.

 C. Cauza:  Lipsa de hrană spirituală

 Creșterea spirituală se poate asemăna perfect cu creșterea biologică.  Un copil care nu mănîncă va ajunge un copil rahitic.  Tot așa cum hrana materială ne este necesară în fiecare zi, nici hrana spirituală nu trebuie să lipsească.

 Cum să ne hrănim pentru suflet?

 Hrana spirituală este un dar de la Dumnezeu care se coboară înspre noi în clipele de meditație, de părtășie și de rugăciune.  Domnul Isus este  „pîinea venită din cer” ca să aducă lumii viața. (Ioan 6:32-35)  Tot ceea ce ne poate apropia de Domnul Isus este de 

 dorit să se petreacă în viața noastră.  Citirea unei cărți creștine, ascultarea unei predici bune, participarea la un servici de rugăciune, postul și slujirea împreună cu sfinții, stăruință asupra paginilor Sfintelor Scripturi, sînt tot atîtea căi de „hrănire spirituală”.

Soluția problemei:  Disciplina vieții de credință

 Medicii de astăzi au lansat un proverb:  „Spune-mi ce mănînci, ca să- ți spun cine ești”.  Noi îl preluăm și spunem că sufletul trebuie hrănit sistematic cu „hrană aleasă” pentru a fi în formă maximă.  „Să doriți laptele duhovnicesc și curat ca prin el să creșteți…”, le spunea Petru credincioșilor, iar autorul epistolei către evrei își mustra cititorii pentru lipsa de hrănire adecvată:  „ați ajuns să aveți nevoie de lapte , nu de hrană tare”  (1 Petru 2:2;  Evrei 5:12).

 Lipsa de vitalitate din viețile multor credincioși dovedește o lipsă serioasă în felul în care ei se hrănesc duhovnicește.  Programatorii de computere au creat și ei un proverb:  „Garbage in, garbage out”.  Cu alte cuvinte:  „Ce pui înăuntru, aceea iese apoi afară.”  Mintea și inima noastră funcționează și ele după același principiu.  Cine se uită la lucrurile păcătoase ale lumii, cine se hrănește toată ziua mintal și afectiv cu „plăcerile de o clipă ale păcatului”, va sfîrși prin a trăi lumește și a-și duce sufletul într-o stare de „leșin spiritual”. „Din dragoste pentru lumea de acum”, Dima l-a părăsit pe apostolul Pavel și, dacă nu s-a pocăit, și-a ratat veșnicia. (2 Timotei 4:10)  Un creștin adevărat trebuie să-și disciplineze mintea și plăcerile.  „Și orice gînd îl facem rob ascultării de Christos” (2 Corinteni 10:5).  Marile treziri spirituale au început totdeauna cu oameni care s-au întors la Biblie și la rugăciune.  Dacă simți că ești „sleit de puteri” și „însetat” după o viață îmbelșugată, ascultă cum cheamă Dumnezeu prin profetul Isaia:  „Voi toți cei însetați veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani.  veniți și cumpărați bucate,, veniți și cumpărați vin și lapte, fără bani și fără plată.  De ce cîntăriți argint pentru un lucru care nu hrănește?  De ce vă dați cîștigul muncii pentru ceva care nu satură?  Ascultați-mă dar și veți mînca ce este bun și sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase” (Isaia 55:1,2).

 D. Cauza:  Singurătatea

 Poate părea paradoxal, dar în societatea „supra-aglomerată” de astăzi, unii oameni trăiesc singuri „ca în codru”.  Pentru un creștin, o astfel de stare este inadmisibilă.  Ea nu se poate justifica în nici un mod, căci Christos ne-a chemat la o viață de părtășie cu ceilalți.  Biserica este o „comuniune spirituală”, în care fiecare sîntem mădulare „unii altora”.  Totuși, pe unii mîndria, pe alții timiditatea și pe alții chiar păcatul îi face să se izoleze de „trup” și să încerce să supraviețuiască singuri.  Așa ceva nu se poate !  Dumnezeu nu poate să binecuvinteze o asemenea stare.  În cîntarea „An de an” scrisă de fratele C. Ioanid sînt următoarele cuvinte:  „Spic de spic se țin în vînt,  cine-i singur cade frînt”.  Aduceți-vă aminte cît de singur s-a simțit Ilie și cum din cauza singurătății și-a depresiunii nervoase a vrut mai bine să moară decît să trăiască. (1 Împărați 19:3,4,10)

 Singurătatea este deseori o metodă prin care Dumnezeu ne încearcă, dar ea nu va fi niciodată un mediu permanent în care Dumnezeu vrea să ne crească. Mi se pare că Blaga spunea că:  „Geniul se formează uneori în biblioteci, dar caracterul omului se formează întotdeauna în șuvoiul vieții, printre lovituri și binecuvîntări.”

 Soluția problemei:  Stabilirea unor relații sănătoase cu ceilalți

 1. Începe prin a mulțumi Domnului că ți-a dat tot ceea ce trebuie pentru a putea fi de folos celorlalți.  Recunoaște investiția făcută de Dumnezeu în tine și dă-ți seama că nu ți s-a dat degeaba ceea ce ai.

 2. Măsoară-te cu modestie și dă-ți seama că nu ești nici mai bun și nici mai rău decît alții.  Dacă ai fi mai bun, te-ai umple de mîndrie, dacă ai fi mai rău, te-ai îneca în invidie.  Ești așa cum este toată lumea, cu puncte bune și puncte slabe.

 3. Privește în jur și identifică pe cei ce au aceleași scopuri cu tine.  Caută apoi să te apropii de ei.  Începe prin a aprecia ceea ce ei sînt și ceea ce fac.  Întinde o punte de simpatie pe care vei fi invitat apoi să te apropii.  Nimeni nu se poate împrieteni cu o „biserică”.  Începe prietenia ta cu o singură persoană.  Restul va veni de la sine.

 4. Caută un grup restrîns de părtășie.  Cantitatea nu înseamnă întotdeauna calitate.  Mulți creștini au găsit mîngîiere și îmbărbătare în grupuri restrînse care se întîlnesc periodic pentru părtășie și studiu.  Deschide și casa ta pentru găzduirea unor astfel de întîlniri.

 E. Cauza:  O Biserică închisă

 Dacă am vorbit de singurătatea unor credincioși, putem adăuga la acest subiect și ceva despre singurătatea unor biserici.  În mod normal, adunarea creștină trebuie să fie larg deschisă înspre lume și activă din punct de vedere misionar.  Din păcate, astăzi multe adunări s-au transformat într-un fel de „cluburi”, sau „societăți selecte ale sfinților”.  Nu se poate să fim în același timp și împotriva scopului cu care ne-a lăsat Dumnezeu pe pămînt și în șuvoiul binecuvîntărilor divine.  Dumnezeu nu răsplătește neascultarea.  Duhul Sfînt este întristat în biserici împietrite în forme și fără simpatie față de sufletele care pier.  Unele biserici sînt mult mai preocupate să-și adune membrii, decît să răspîndească Evanghelia.  Dumnezeu a folosit în unele cazuri prigoana pentru a îndrepta această atitudine greșită.

 Soluția problemei? Începerea unei activități de evanghelizare

 

 1. Christos a fost numit „prietenul păcătoșilor”.

 2. El a venit pe pămînt să caute și să mîntuiască „ce era pierdut”.

 După înălțarea Sa la cer, El nu și-a schimbat planurile. (Ioan 12:32)

 4. Nicăieri nu scrie:  „Închideți-vă în biserici și rugați-vă ca alții să vină la voi”.  Dimpotrivă este scris:  „Mergeți în toată lumea și vestiți Evanghelia” (Marcu 16:15).

 F. Cauza:  Lipsa de iertare

 Dumnezeu condiționează atitudinea Lui fața de noi, de atitudinea noastră față de ceilalți.  Mulți din cei ce se află într-o stare de „secetă spirituală”, au ajuns acolo pentru că au greșit față de frații lor din adunare.  Vrînd să le facă altora rău, ei și-au făcut rău lor înșiși, căci Dumnezeu, a întors asupra capului lor, atitudinea pe care ei au avut-o față de ceilalți.  În Matei 6:14,15, Domnul Isus spune: „Dacă iertați oamenilor greșelile lor și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre.  Dar dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre”.  Nimeni nu-l poate ține pe altul în robie fără să fie el însuși rob.  Acest lucru se vede și mai deslușit din pilda despre robul nemilostiv din Matei 18:21-35.  Cel care n-a vrut să ierte pe cel ce-i era dator, a ajuns el însuși să fie dat pe „mîna chinuitorilor”.  Concluzia anunțată chiar de Domnul Isus este: „Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său” (Matei 18:35).

 Apostolul Iacov adăuga la aceasta, următoarea înștiințare:  „Căci judecata va fi fără milă pentru cel ce n-a avut milă; dar mila biruiește judecata” (Iacov 2:13).

 Soluția problemei:  O inimă gata să ierte

 Cineva spunea foarte bine că noi nu trebuie să dăm din iertarea noastră, căci firea pămîntească este neînduplecată și rea; noi trebuie să dăm din iertarea primită de la Domnul.  De multe ori ajungem să spunem ca și Petru: „Doamne, de cîte ori să iert pe fratele meu… “ (Matei 18:21), simțind în inima noastră că am ajuns la capătul puterilor și că nu mai avem puterea să iertăm.  Într-un fel este bine că se întîmplă așa, căci ajungem să ne vedem limitele strîmte ale „bunătății firești”.  Pilda robului nemilostiv ne învață însă că noi trebuie să dăm altora din iertarea care ni s-a dăruit nouă de către Dumnezeu.  Fiecare din noi este fericit că a fost iertat de păcate și că nu va mai ajunge să fie judecat odată cu lumea. (1 Corinteni 11:32;  Ioan 5:24)  Aceeași eliberare trebuie însă să o arătăm și celor care se fac vinovați față de noi, altfel Dumnezeu va face să cadă asupra noastră procesul Lui nemilos de disciplinare: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați.  Căci cu ce judecată judecați, veți fi judecați; și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura” (Matei 7:1,2).

 Nimic nu este mai folositor decît un cuget curat și o inimă pornită să acorde iertarea mai dinainte de a i se fi greșit cu ceva.  Aceste două caracteristici aduc pace în suflet și bucuria neîngrădită a cerului.  Într-adevăr, Dumnezeu găsește plăcere să ierte.  Pentru a ajunge la această bucurie, a fost gata să-L trimită în lumea noastră chiar pe Fiul Său ca să moară pe cruce.  În chiar acel ceas de mare suferință, Dumnezeu a simțit bucuria acordării iertării.  Cît de dulci au trebuit să fie pe buzele Domnului Isus cuvintele adresate tîlharului pocăit:  „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu mine-n rai” (Luca 23:43).  Autorul epistolei catre Evrei ne lămurește și mai bine acest lucru atunci cînd scrie că: „Pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea… “ (Evrei 12:2).  Iar Isaia, comentînd crucea și răstignirea, spunea: „Va vedea rodul muncii sufletului Lui și se va înviora” (Isaia 53:11).

 G. Cauza:  Lipsa armoniei familiale

 Dumnezeu nu poate binecuvînta o familie dezordonată sau dezbinată împotriva ei înșiși.  Un text dintr-o poezie romînească spunea că:  „Iubirea se cere păzită cu săbii de oțel,  și de ea și de el, la fel.”  Multe din clipele noastre de „sărăcie duhovnicească” și de lipsă de vitalitate sînt datorate proastelor relații din cadrul familiei.  Apostolul Petru, cu experiența unui om căsătorit, îi avertiza pe bărbații din biserică: „să se poarte cu înțelepciune cu nevestele lor, dînd cinste femeii, ca unui vas mai slab, ca unele care vor moșteni împreună cu voi harul vieții, ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre” (1 Petru 3:7).   Pavel scrie: „Bărbaților, Iubiți-vă nevestele și nu țineți necaz pe ele”. (Coloseni 3:18)  Lipsa de armonie familială duce la lipsa armoniei cu Dumnezeu.  Nicăieri nu se vede ce sîntem noi mai bine decît în universul intim al familiei.  Acolo cad toate măștile și tot acolo se manifestă toată măsura caracterului nostru.  Mulți „slujitori” ai celorlalți în societate, sînt adevărați „despoți” în casele lor.  Multe femei „elegante” în societate, sînt „delăsătoare” și „fără nici un pic de farmec” față de cei din familie. Dumnezeu nu poate fi indiferent față de stări ca acestea.  El este „creatorul” familiei umane și fiecare sîntem răspunzători înaintea Lui de felul în care ne îndeplinim îndatoririle.  Cei din Vechiul Testament cunoșteau foarte bine lucrul acesta.  Unii dintre ei au fost înștiințați să-și pună în rînduială casa, căci trebuie să se înfățișeze înaintea Creatorului.  Iată ce scrie în 2 Împărați 20:1: „În vremea aceea Ezechia a fost bolnav pe moarte.  Proorocul Isaia, fiul lui Amoț, a venit la el și i-a zis:  Așa vorbește Domnul:  Rînduiește ce ai de rînduit casei tale, căci vei muri și nu vei mai trăi.”  Același text sună puțin mai diferit în cartea lui Isaia: „Așa vorbește Domnul:  Pune-ți în rînduială casa, căci vei muri și nu vei mai trăi” (Isaia 38:1).  Aceeași expresie (și-a pus casa în rînduială) o găsim și în cazul lui Ahitofel. (2 Samuel 17:23)

 Apostolul Pavel este de părere că: „Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință și este mai rău decît un necredincios”  (1 Timotei 5:8).

 Gîndiți-vă un pic numai la expresia folosită de Petru  „ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre”  (1 Petru 3:7).  Ce poate fi mai trist și mai sărac decît un om ale cărui rugăciuni nu sînt ascultate?  Rugăciunea este un fel de respirație a sufletului și dacă ea nu funcționează așa cum trebuie, oare de ce ne mai mirăm că uneori ne pierdem „suflul”?

 Soluția problemei:  Reparațiile necesare și o grijă deosebită pentru familie

 După noi înșine, primul lucru de care vom da socoteală înaintea lui Dumnezeu sînt cei din familia noastră.  Cine încearcă să fie o binecuvîntare pentru alții în același timp în care este o „pacoste” pentru propria-i familie, se înșeală singur și nu va ajunge bine.

 Trebuie să citim încă o dată textele din Noul Testament consacrate familiei și să căutăm să ne „punem casa în rînduială”.  Cînd ne vom apuca să facem aceasta, vom observa că textele despre viața familială sînt relativ puține la număr și restrînse ca întindere.  De ce oare?

 Iată de ce:  Familia a fost un subiect pe care Dumnezeu l-a tratat în amănunțime încă din Vechiul Testament și între timp Dumnezeu nu Și-a schimbat părerea.  Chiar unele texte din Noul Testament sînt de fapt reluări ale unor principii enunțate în timpul în care Domnul își făcea cunoscută voia Evreilor. (De exemplu: Efeseni 6:2,3)

 Astăzi există o goană după cărți de educație familială.  Mulți autori au  făcut averi frumoase exploatînd această sete de cunoaștere.  Părerea noastră este că noi avem o problemă nu cu ceea ce nu știm, ci cu ceea ce știm deja foarte bine, dar zăbovim să punem în practică.  Goana după cărți „de specialitate” este uneori doar „o scuză” a amînărilor vinovate și o încercare zadarnică de „liniștire” a conștiinței.

 Pentru îndreptarea situației se cere să trecem prin pocăință și prin lepădare de sine.   Cine se preocupă mai mult de bunăstarea celorlalți, încercînd să fie o binecuvîntare pentru fiecare, n-are nevoie nici de cărți și nici de „principii”.  Dragostea găsește întotdeauna căi, lipsa ei se manifestă întotdeauna prin scuze.

Adeseori se uită că Însăși Domnul Isus a fost membru al unei familii ca toate familiile.  Cînd vrea să învețe ceva de la El și în domeniul acesta, va ajunge să vadă grija cu care Mîntuitorul Și-a încredințat mama lui Ioan, cînd știa că moare și deasemenea grija cu care i-a recuperat pentru credință și pentru veșnicie pe ceilalți frați ai Săi (Fapte 1:14;  1 Corinteni 9:5 și mai ales 1 Corinteni 15:7, unde Pavel ne spune că Domnul i s-a arătat în mod deosebit lui Iacov, cel mai vîrstnic dintre frații Săi, cel care a devenit mai apoi un stîlp în biserică și care ne-a lăsat și o epistolă

 

SPERANTE RELIGIOASE DESARTE VOR TRIMITE MULTI OAMENI IN IAD

 

Sperante religioase desarte care vor trimite multi oameni in iad

de Kevin Williams | illbehonest.com/romana

Biblia ne avertizeaza ca exista multi falsi convertiti care se bazeaza pe o nadejde falsa (Mat 7:13-15) iar aici este o lista cu sperante religioase desarte care pot trimite oamenii in iad. Pe masurace le parcugeti, “incercati-va daca sunteti in credinta” (2Cor 13:5) si asigurati-va ca nu v-ati pus nadejdea intr-o speranta desarta. In joc este chiar viata voastra vesnica.

Selecteaza o intrebare

1. Esti nascut intr-o familie de crestini ?

2. Esti botezat si frecventezi o biserica ?

3. Ai o intelegere Intelectuala a Evangheliei ? / Crezi doctrinele biblice ?

4. Esti pastor sau slujitor in biserica sau evanghelist ?

5. Ai o conduita morala impecabila ?

6. Ai trait experiente emotionale de genul bucurie sau remuscare ?

7. Ai fost vindecat de vreo boala ?

8. Ai avut vreo vedenie / vreun vis cu ingeri ?

9. Ai parte de binecuvantari materiale / lucruri / bani ?

10. Implinesti Legea ? / Legalism (incedere cauzata de propriile fapte bune)

11. Esti impresionat de stilul radical de predicare ?

12. Primesti raspuns la rugaciuni ?

13. Ai “Crestin“ ca “Religious Views “ pe facebook sau ceva de genul ?

14. Te-ai rugat vreodata “Rugaciunea pacatosului” sau ceva similar ? L-ai invitat vreodata pe Isus in inima ta ? Ai luat vreodata o decizie pentru Isus ? Ai ridicat mana la evanghelizare sau ai iesit in fata?

15. Ti-a spus vreodata un pastor ca esti salvat sau ceva de genul “bine ai venit in biserica lui Hristos”?

16. Ai vreun dar spiritual de genul profetie, vorbire in limbi ?

1. Esti nascut intr-o familie de 

crestini ?

Fiind adus pe lume intr-o familie crestina nu te face un copil al lui Dumnezeu. Isus a spus:“Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sange, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu..” (Ioan 1:12-13)

Fariseii se bazau pe genealogia lor, si anume pe faptul ca aveau pe Avraam ca tata (Ioan 8:33) si totusi Ioan Botezatorul ii avertizeaza: “Si sa nu credeti ca puteti zice in voi insiva: “Avem ca tata pe Avraam!” (Mat 3:9) iar Isus le spune “Voi aveti de tata pe diavolul; si vreti sa impliniti poftele tatalui vostru.” (Joan 8:44)

Cand cineva spune ceva de genul: “Am fost crestin din totdeauna” aceasta afirmatie ar trebui sa ne dea de gandit pentru ca Isus a zis: “Daca nu sunteti convertiti, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor.” (Mat 18:3).

Este posibil totusi ca cineva care a crescut intr-o familie crestina sa aiba evidentele unei convertiri autentice si sa nu stie exact cand a fost convertit deoarece respectiva persoana se poate uita inapoi in timp la mai multe momente in care convertirea putea sa se produca. Salvarea este chemarea “din intuneric la lumina Sa minunata” (1 Pet. 2:9). Deci, ar trebui ca persoanele aflate in astfel de situatii sa fie capabile sa identifice posibile momente cand aceasta chemare a avut loc.

Nota: 2 Tim. 3:15 este des folosit pentru a evidentia faptul ca Timotei nu a stiut cu exactitate momentul convertirii sale si pentru a sustine ideea ca, convertirea ar fi un process progresiv, lucru care nu reiese din text.

2. Esti botezat si frecventezi o 

biserica ?

In Faptele Apostolilor capitolul 8, dupa auzirea cuvantului predicat de Filip, Simon vrajitorul “a crezut; si dupa ce a fost botezat, nu se mai despartea de Filip si privea cu uimire minunile si semnele mari care se faceau” (s-a alaturat ucenicilor / bisericii). Dar in versetul 21 Petru ii spune :“Tu n-ai nici parte, nici sort in toata treaba aceasta, caci inima ta nu este curata inaintea lui Dumnezeu.”.Deci, a fi botezat si a frecventa o biserica nu inseamna neaparat convertire.

3. Ai o intelegere Intelectuala a Evangheliei?/Crezi doctrinele biblice?

“Tu crezi ca Dumnezeu este unul si bine faci; dar si dracii cred… si se infioara!” (Iac. 2:19)Demonii au strigat catre Isus: “Ce legatura este intre noi si Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici sa ne chinuiesti inainte de vreme?” (Mat 8:29) aratand ca stiau cine este Isus, ca stiau de judecata ce avea sa vina si de asemennea stiau de existenta unui loc de chin pentru cei pacatosi.

Credinta incepe prin a avea o intelegere corecta a Evangheliei Si totusi convertirea inseamna mai mult decat a poseda o intelegere corecta a faptelor.

4. Esti pastor sau slujitor in biserica sau evanghelist ?

Isus ne-a avertizat: “Multi Imi vor zice in ziua aceea: “Doamne, Doamne! N-am prorocit noi in Numele Tau? N-am scos noi draci in Numele Tau? Si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau?” (Mat. 7:22) Acesti oameni au fost foarte ocupati in biserica dar in versetul urmator Isus le spune: “Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege.” (Mat. 7:23) Remarcati va rog ca Isus nu le spune ca i-a cunoscut candva dar ei si-au pierdut mantuirea ci mai de graba ca nu i-a cunoscut niciodata. Chiar daca L-au proclamat pe Isus drept “Doamne, Doamne“ (v.21) ei nu au fost niciodata convertiti cu adevarat.

5. Ai o conduita morala impecabila ?

Fariseii erau considerati de catre multime ca fiind oameni de o conduita morala impecabila. (Mat 5:20) si totusi, exista oameni care arata curati pe din afara fara sa fie convertiti (Mat 23:27).Tanarul bogat, tinand legea (Mat 19:20) si Pavel, inainte de convertire (Rom 7:9), se vedea bun din punct de vedere moral, aceasta pana cand Duhul lui Dumnezeu a inceput sa lucreze in inimalui. Cand Isus a spus la ultima cina cu ucenicii: ”unul din voi ma va vinde” (Ioan 13:21), nici unuldintre ucenici nu a aratat catre Iuda spunand “el este tradatorul” ci ni se spune ca “Ucenicii se uitau unii la altii si nu intelegeau despre cine vorbeste” (Ioan 13:22) asta deoarece este posibil ca Iuda sa fi fost, in aparenta, un om de caracter.Multi necredinciosi renunta la bautura, fumat limbaj vulgar, etc. Totusi, o reforma morala nuinseamna convertire.

6. Ai trait experiente emotionale de genul bucurie sau

 remuscare ?

In pilda semanatorului Isus vorbeste despre acei ascultatori simbolizati printr-un pamant stancos “care, cand aud cuvantul il primesc cu bucurie”. Acestia au o stare de euforie cand aud Evanghelia, totusi versetul continua: “dar n-are radacina in el, ci tine pana la o vreme; si, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvantului, se leapada indata de el.” Sunt genul de oameni care “primesc” cuvantul “cu bucurie” si traiesc o stare emotionala deosebita, “cred pana la o vreme” dar nu sunt convertiti cu adevarat, cum ni se spune (vers. 15) despre cei simbolizati prin “pamantul cel bun”. Acestia aduc roade tipice convertirii pe cand falsii convertiti sunt de fapt convertiti ai diavolului (Mat 13:39. De asemenea, Iuda a avut un sentiment de vinovatie si s-a caitde ce-a facut “Atunci Iuda, vanzatorul, cand a vazut ca Isus a fost osandit la moarte, s-a cait” dar el nu a fost niciodata un convertit.

Esau a avut si el o experienta emotionala, dar nu a fost convertit deoarece “Stiti ca mai pe urma, cand a vrut sa capete binecuvantarea, n-a fost primit; pentru ca, macar ca o cerea cu lacrimi, n-aputut s-o schimbe.” (Evr. 12:17)

Felix a avut si el o experienta emotionala. Cand Pavel ii predica Evanghelia si vorbea ” despre neprihanire, despre infranare si despre judecata viitoare “ (Fapt. 24:25) ni se spune ca “Felix era ingrozit” dar nu a fost niciodata convertit.

7. Ai fost vindecat de vreo boala?

Cand Isus a vindecat cei zece leprosi, numai unul a fost convertit si s-a intors sa aduca multumiri, ceilalti noua, desi vindecati, erau in continuare pierduti.

“Isus mergea spre Ierusalim si a trecut printre Samaria si Galileea. Pe cand intra intr-un sat, L-au intampinat zece leprosi. Ei au stat departe, si-au ridicat glasul si au zis: “Isuse, Invatatorule, ai mila de noi!” Cand i-a vazut Isus, le-a zis: “Duceti-va si aratati-va preotilor!” Si pe cand se duceau, au fost curatati. Unul din ei, cand s-a vazut vindecat, s-a intors, slavind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu fata la pamant la picioarele lui Isus si I-a multumit. Era samaritean. Isus a luat cuvantul si a zis: “Oare n-au fost curatati toti cei zece? Dar ceilalti noua unde sunt? Nu s-a gasit decat strainul acesta sa se intoarca si sa dea slava lui Dumnezeu?” Apoi i-a zis: “Scoala-te si pleaca; credinta ta te-a mantuit.” (Luca 17:11-19)

Vindecarea supranaturala poate conduce spre convertire. “Nu vezi tu ca bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta?” (Rom. 2:4) dar nu reprezinta neaparat convertire. Din cei zece leprosi vindecati de Isus doar unul a fost mantuit.

8. Ai avut vreo vedenie / vreun vis cu ingeri ?

Multi isi pun nadejdea gresit in niste “experiente pe patul de moarte” pe care le-au avut in care “vad o lumina stralucitoare” sau au avut o viziune, un vis, o intalnire cu ingerii, dar aceasta nu inseamna neaparat convertire iar Biblia ne avertizeaza ca “Satana se preface intr-un inger de lumina.” (2 Cor 11:14)

9. Ai parte de binecuvantari materiale / lucruri / bani ?

In Matei 19 cand Isus ii cere tanarului bogat sa renunte la toata averea lui si sa-L urmeze ni se spune ca tanarul bogat “a plecat foarte intristat; pentru ca avea multe avutii.”Acest om era foarte bogat dar nu era convertit. De fapt chiar banii si averile sale au fost lucrurile care l-au tinut departe de viata vesnica in Hristos. . Isus a zis “este mai usor sa treaca o camila prin urechea acului, decat sa intre un bogat in Imparatia lui Dumnezeu.” (Matt.19:24) iar in Luca 12:13-21 Isus a spus pilda bogatului nebun. “Petru a spus: “Argint si aur n-am” (Fapt 3:6) Isus a spus: “Vulpile au vizuini, si pasarile cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Si odihnicapul.” (Mat. 8:20) ceea ce inseamna ca binecuvantarile materiale nu reprezinta o dovada ca suntem placuti lui Dumnezeu si nici dificultatile materiale nu reprezinta o dovada ca suntem abandonati de Dumnezeu. Proorocii mincinosi care predica evanghelia prosperitatii pretind ca Isus trebuie sa fi fost bogat “pentru ca avea un trezorier” si sustin ca “numai oamenii bogati au nevoie de un trezorier”.Faptul ca Iuda, care cara punga cu bani pentru apostoli, L-a vandut pe Isus pentru doar “treizeci de arginti” (Mat 26:15) ceea ce reprezinta mai putin decat salariul pe trei luni al unui muncitor obisnuit dovedeste faptul ca nu erau prea multi bani in punga aceea altfel nu ar fi fost tentat cu o suma asa de mica si ar fi putut pleca oricand cu toata punga.

10. Implinesti Legea ?/ Legalism (incedere cauzata de propriile fapte bune)

Multi se inseala crezand ca sunt “oameni buni” sau ca ei “tin cele zece porunci” sau alte ceremonii, dar Biblia spune ca “nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunostinta deplina a pacatului.” Cine vrea sa fie socotit neprihanit prin Lege trebuie sa tina Legea lui Dumnezeu in mod perfect in fiecare moment din viata lui.

“Blestemat este oricine nu staruie in toate lucrurile scrise in cartea Legii, ca sa le faca.” (Gal 3:10) dar “toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu.” (Rom 3:23)Orice “fapta buna” prin care incercam sa-l impresionam pe Dumnezeu este ca “o haina manjita” (Isa 64:6) deoarece, incercand sa-l impresionam pe Dumnezeu prin faptele noastre bune este ca si cum am incerca sa mituim un judecator, dar Dumnezeu nu este un judecator corrupt si deci, nu va accepta mita de la noi.

11. Esti impresionat de stilul radical de predicare ?

Unii oameni se inseala crezand ca sunt salvati deoarece asculta cu regularitate predicatori precum Paul Washer sau Tim Conway care predica un mesaj dur si fara compromis. Iuda a ascultat si el cu regularitate mesajul puternic si fara compromis rostit chiar de Isus si totusi, nu a fost convertit.

12. Primesti raspuns la rugaciuni ?

In marea mila a lui Dumnezeu, Cain a primit raspuns la rugaciunea sa (Gen 4:13-15) dar nu a fost convertit (v5, v16) si de asemenea, cei zece leprosi au primit raspuns rugaciunii lor si au fost vindecati, dar numai unul a fost convertit. Exista cazuri in care Dumnezeu raspunde la rugaciunile oamenilor neconvertiti iar in aceste cazuri “bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta” (Rom. 2:4). Doar pentru ca ai avut niste rugaciuni implinite nu inseamna ca esti convertit cu adevarat..

13. Ai “Crestin“ ca “Religious Views “ pe facebook sau ceva de genul ?

Doar pentru ca sustii ca esti crestin, nu inseamna ca si esti. Isus a zis ca in ziua judecatii multi vor sustine ca sunt crestini (Mat. 7:21-22), dar Isus le va spune, “Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege.” (v.23)Multi rastalmacesc cuvintele lui Isus din Mat 10:32 “De aceea, pe oricine Ma va marturisi inaintea oamenilor il voi marturisi si Eu inaintea Tatalui Meu care este in ceruri;” spunand ca cine il marturiseste public pe Hristos este cu adevarat crestin chiar daca prin stilul sau de viata il neaga pe Isus : “Cine pacatuieste este de la diavolul” (1 Ioan 3:8) iar Isus spune:: “De ce-Mi zic eti: “Doamne, Doamne!”, si nu faceti ce spun Eu?” (Luca 6:46)

14. Te-ai rugat vreodata “Rugaciunea pacatosului” sau ceva similar ?

L-ai invitat vreodata pe Isus in inima ta ? Ai luat vreodata o decizie pentru Isus ?Ai ridicat mana la evanghelizare sau ai iesit in fata ?Multi se inseala crezandu-se salvati doar pentru ca au rostit candva o rugaciune de genul “rugaciunea pacatosului” sau ca si-au notat in Bibliile lor data si ora la care au rostit aceasta rugaciune. Dar, din pacate, ambele sunt niste sperante desarte. Cand tanarul bogat L-a intrebat pe Isus “ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?” (Marc 10:17) El nu i-a raspuns “repeta aceasta rugaciune dupa mine” ci i-a spus ca trebuie sa renunte la idolii sai “Apoi vino, ia-ti crucea si urmeaza-Ma.” (Marc 10:21) Suntem mantuiti prin Isus Hristos si nu ca rezultat al faptelor noastre (Efes 2:8-9) Este o rastalmacire a textului (Rom 10:9) “Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn si daca crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat din morti, vei fi mantuit..” sa crezi ca cineva este mantuit doar pentru ca a rostit o rugaciune sau ca a luat o “decizie pentru Isus” Acest verset trebuie luat in contextul in care a fost scris, fiind adresat Bisericii din Roma care suferea o mare persecutie (Rom 8:35-36) iar cine marturisea cu gura ca este crestin avea de suferit anumite consecinte: inchisoare, tortura sau moarte. Isus a spus ca in ziua judecatii nu oricine il marturiseste cu gura va intra in Imparatia cerurilor “Nu oricine-Mi zice: “Doamne, Doamne!” va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri.” (Mat. 7:21) Acesti oameni sunt convinsi ca sunt sinceri si fac multe lucrari “in Numele lui Isus” (vers. 22) Isus le va spune “Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege” (v.23).

Isus nu le spune celor “multi” (vers.22) care-L marturisesc cu gura ca Domn ca au fost mantuiti candva dar si-au pierdut mantuirea ci, mai de graba “Niciodata nu v-am cunoscut” (v.23) ceea ce inseamna ca acestia nu au fost niciodata convertiti. Cei care spun “Eu simt, in inima mea, ca sunt mantuit” ar trebui sa ia aminte la ceea ce spune Scriptura care avertizeaza ca “Inima este nespus de inselatoare si de deznadajduit de rea,” (Ier.17:9)

15. Ti-a spus vreodata un pastor ca esti salvat sau ceva de genul “bine aivenit in biserica lui Hristos”?

Dupa cum numai stilul de viata de-a lungul timpului este o evidenta clara daca cineva a fost sau nu mantuit (Mat 7:16) tot asa nimeni, nici chiar pastorul bisericii, nu poate fi sigur de conditia spirituala a unei alte persoane. Isus avertizeaza ca va fi neghina (falsi convertiti) printre grau (adevarati convertiti) si va fi destul de greu pentru oameni sa-I separe (Mat 13:29). Daca ti sa spus vreodata “sigur ca esti mantuit” asta nu inseamna nimic si nu ar fi indicat sa te bazezipe o astfel de afirmatie. Biblia ne avertizeaza ca sunt multi invatatori mincinosi care le spunoamenilor ca “totul este bine”cand in realitate, nu este asa (Ier 8:11,  Mat 7:13-20) iar Isus, in pilda semanatorului avertizeaza ca exista acele “pamanturi stancoase” care, la prima vedere, arata ca si cum ar fi convertiti, dar in timp arata ca de fapt nu au fost niciodata convertiti (Mat 13:20-21)

16. Ai vreun dar spiritual de genul profetie, vorbire in limbi ?

Sa ai un anume dar spiritual nu inseamna neaparat convertire si nu ar fi indicat sa te increzi in acel dar.. Cei “multi” din Matei 7, carora Isus le va spune “Departati-va de la Mine, niciodata nu v-am cunoscut !” prooroceau si faceau minuni dar, nu au fost niciodata convertiti..“Multi Imi vor zice in ziua aceea: “Doamne, Doamne! N-am prorocit noi in Numele Tau? N-am scos noi draci in Numele Tau? Si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau?” Atunci

le voi spune curat: “Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege.”’” (Mat. 7:22-23)

Caiafa, de asemenea, a proorocit “Unul din ei, Caiafa, care era mare preot in anul acela, le-a zis: “Voi nu stiti nimic; oare nu va ganditi ca este in folosul vostru sa moara un singur om pentru norod, si sa nu piara tot neamul?” Dar lucrul acesta nu l-a spus de la el; ci, fiindca era mare preot in anul acela, a prorocit ca Isus avea sa moara pentru neam.”. (Ioan 11:49-52)

Cartea Evrei vorbeste despre “cei ce au fost luminati odata – si au gustat darul ceresc, si s-au facut partasi Duhului Sfant, si au gustat Cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veaculuiviitor -” (Evr. 6:4-5) dar care totusi s-au indepartat aratand ca nu au fost niciodata convertiti cu adevarat (1 Ioan 2:19; Mat. 7:23)

Pe ce te bazezi cand spui ca te tuci in rai?

Nu exista nimic altceva care sa poata trimite pe cineva in rai in afara de lucrarea perfecta a Domnului Isus terminata la cruce. (Ioan 19:30, Evr 10:10, Iuda 1:3).Multi pretind ca “cred in Isus” dar daca ii intrebi “Ce te face sa crezi ca ajungi in rai?” iti raspund ceva de genul “Pentru ca l-am acceptat pe Isus” sau “Pentru ca ma duc la biserica”, dovedind astfel ca se bazeaza pe o speranta desarta.Daca iti pui nadejdea de a ajunge in rai in orice altceva decat in persoana Domnului Isus as vrea sa iti spun ca este ceva in neregula cu sufletul tau. Isus a spus “eu sunt usa” (Ioan 10:7) iar “cine nu intra pe usa in staulul oilor, ci sare pe alta parte, este un hot si un talhar.” (Ioan 10:1)

Nu exista alt drum catre viata vesnica, “Isus a zis… “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine..” (Ioan 14:6)

Epistola catre Evrei afirma ca temelia unei convertiri reale este “pocainta de faptele moarte si  credinta in Dumnezeu ” (Evr. 6:10). Contextul cartii Evrei este bazat pe faptul ca unii crestini s-au dus inapoi la Lege (Legalism) iar termenul de “fapte moarte” care apare aici reprezinta de fapt,sperantele false ale acelor oameni care pe langa credinta in Isus se mai bazeaza si pe altceva pentru mantuirea lor. De aceea cartea Evrei ne spune ca pentru a fi salvati trebuie sa renuntam la acele “fapte moarte” si sa ne punem increderea numai in Dumnezeul cel viu.

http://illbehonest.com/romana/Sperante-religioase-desarte-care-vor-trimite-multi-oameniin-iad-Kevin-Williams