VIS DE TATA -POEZIE DE LUCICA BOLTASU-27/07/14, Barcelona-

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

Vis de Tată

Visul de Tată al lui Dumnezeu,
Este ca noi, cei credincioşi să ducem
Cuvântul Lui. Că-i grec, că e iudeu,
Că-i religios sau că este ateu,
Noi la Cristos pe oameni să-i conducem.

Expresia caracterului cel Sfânt
Al Tatălui, ni se arată-n Lege,
Prin ea vedem ce-i omul pe pământ,
Un nestatornic! Dar prin legământ,
Vrea Dumnezeu pe veci să îl dezlege.

Până când omul nu îşi vede starea
De păcătos, de răzvrătit, mă-ntreb:
Cum o să ceară Tatălui iertare,
Când viaţa lui corectă i se pare
Şi cum va sta pe muntele Horeb?

Dar Dumnezeu în marea-i bunătate,
A prevăzut declinul şi-a gândit,
Un plan de mântuire care poate,
Să pună-n om un dor de libertate,
Dorinţa-acerbă de-a fi mântuit.

Gândeşte-te serios prieten, frate,
Dac-al tău vis a fost, este Cristos!
De-ai acceptat convenţii idolatre
Şi L-ai respins, să ştii că Domnul poate,
Să dea iertare-oricărui păcătos.

Caută deci să duci lupta cea bună
Şi conştiinţa să-ţi păstrezi curată,
Tu pentru cer comorile adună
Căci vei primi răsplată o cunună 
Ce nu se veştejeşte niciodată.

Sfinţirea e credinţa la prezent!
Fără sfinţire, nu-i glorificare!
Victorie ai de ai încredinţare,
Că viaţa ta nu este o-ntâmplare,
Că ai un Domn ce-I viu şi-omnipotent.

De-aceea azi dacă auzi Cuvântul
Şi nu eşti încă fiu de Împărat,
Te pocăieşte, ia-ţi spre cer avântul,
Căci brazda îşi revendică pământul,
Dar cel născut din nou, va fii-nălţat.

Răsplata Evangeliei…o planetă,
Pe care să trăiască-n armonie
Fiice şi fii….Să fim toţi o ştafetă,
Lumină pentru naţia procletă
Şi un drumeag ce duce-n veşnicie.

27/07/14, Barcelona-

LUCICA BOLTASU

VOIA DOMNULUI -poezie de Lucica Boltasu- 26/07/14, Barcelona-

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

Voia Domnului

În tot ce sunt văd binecuvântare,
Chiar şi atunci când viaţa pare grea,
Căci nu e zi lăsată la-ntâmplare
De Dumnezeu şi tot ce e sub soare,
Îşi are rostul doar prin voia Sa.

Că sunt urcuşuri, că mă cobor, El ştie,
De-aceea ochii mi-i ridic spre zări,
În încercări, gândesc la veşnicie
Şi mă-ntăresc, Fiinţa Lui e vie,
Căci mă veghează şi îmi dă puteri.

Când cei mai mulţi şoptesc că sunt blesteme,
Atunci când rana sapă-n trupul meu,
Eu le răspund că nicicând nu m-oi teme,
Că tot ce-i pe pământ are o vreme
Şi-un rost ce-l ştie numai Dumnezeu.

Doar El, Preasfântul ştie ce lucrare,
Ce rol ne-a dat şi ce valoare-avem,
De-aceea-accept această prelucrare,
Căci transformarea-ntotdeauna doare,
Mă-ncred în El, mă-ncred şi nu mă tem!

Ce-i ne-nţeles de om, e-o provocare…
Cel credincios se-ncrede-n Dumnezeu,
Dar cei mai mulţi vorbesc cu-apostrofare
Şi nu găsesc cuvânt de-mbărbătare
Pentru sărmanul ce-a ajuns la greu.

Cunosc că nu-i nimic în omenire
Găsit curat, de-aceea Dumnezeu,
În planul Său perfect de mântuire,
Alege oameni înspre şlefuire
Şi-i modelează după placul Său.

LUCICA BOLTASU  26/07/14, Barcelona-

ASEAZA-MI PICIORUL PE STANCA-Poezie de Lucica Boltasu-25/03/14, Barcelona-

ASEAZA-MI PICIORUL PE STANCA

Mai plâng uneori în ceasuri târzii,
Mai leg câte-o rană uitată,
Şi-n clipe de dor aştept ca să vii,
Iar pleoapele-mi uită să bată.

Şi tremură glasul şi vorbe nu am,
Tăcută mi-e însăşi trăirea,
Căzut în ţărână ca frunza din ram,
Aştept cu speranţă, trezirea.

Mai spun câte-o rugă, în murmur şoptesc
Când lacrima udă obrazul
Atunci când mi-e greu, Domnul meu, Te slăvesc,
Căci Tu ţii în palme, talazul.

Tu poţi cu o vorbă furtuna s-opreşti
Şi marea s-o-mparţi pe din două,
Prin valea de plângeri mereu mă-nsoţeşti
Şi râvna mi-o faci veşnic nouă.

Când noaptea m-acoperă-n negru şi frig
Şi taina e tot mai adâncă,
Privind spre Golgota, la Tine eu strig:
“Aşează-mi piciorul pe Stâncă!”

Dă-mi Tată izbândă, dă-mi pacea de sus,
Să pot duce crucea-n tăcere,
Aşa cum făcu Domnul slavei, Isus,
Ca un miel ce e dus la tăiere.

În totul şi-n toate să văd planul Tău,
Când dalta loveşte mai tare,
Să strig: “Aleluia! Bun şi Sfânt Dumnezeu,
Doar Tu poţi să dai vindecare!”

Mai plâng uneori în ceasuri târzii,
Mai leg câte-o rană uitată,
În clipe de dor aştept ca să vii
Şi pleoapele-mi uită să bată.

Şi tremură glasul şi vorbe nu am,
Tăcută mi-e însăşi trăirea,
Căzut în ţărână ca frunza din ram,
Aştept cu speranţă, trezirea.

25/03/14, Barcelona- Lucica Boltasu