MARANATA !!!

MARANATA !!!

Thursday, May 30, 2013

CARTE- PACATE RESPECTABILE -CONFRUNTAREA PACATELOR PE CARE LE TOLERAM (18)Invidia, gelozia si alte pacate inrudite

522040_421900591241578_1145683396_n

PACATE RESPECTABILE

CONFRUNTAREA PACATELOR PE CARE LE TOLERAM

de Jerry Bridges

TRADUCEREA :MIHAI DAMIAN, 2009

Capitolul 18
Invidia, gelozia si alte pacate inrudite

Am aflat recent ca un prieten care a scris tot asa de multe carti ca mine primeste in mod frecvent invitatii din toata lumea pentru a tine prelegeri. Cand am auzit asta m-am gandit, Eu am scris tot atatea carti ca el. De ce nu primesc eu aceste invitatii?Am fost ispitit, desi pentru scurt timp, sa fiu invidios.

Invidia este constientizarea dureroasa, insotita cateodata si de resenti­mente, a unui avantaj de care se bucura altul.Cateodata dorim si noi acelasi avantaj, ajungand astfel mai departe la pacatul lacomiei. Altadata doar simtim resentimente fata de celalalt pentru ca are ceva ce noi nu avem. Noi nu invidiem pe oameni la modul general. De obicei, exista doua conditii care ne fac invidiosi. Mai intai, suntem tentati sa-i invidiem pe cei cu care ne putem identifica cel mai bine. In al doilea rand, ii invidiem in domeniile pe care le pretuim cel mai mult.

Prietenul de care v-am spus indeplineste amandoua aceste doua criterii. Amandoi lucram in acelasi domeniu—invatarea altora si scrierea de carti, un domeniu de care sunt foarte atasat. Amandoi ne bucuram in aceeasi masura de binecuvantare in lucrare, insa nici unul dintre noi n-a ajuns scriitor sau invatator “de talie.” Deci ne identificam foarte bine ca scriitori si invatatori colegi, mai mult sau mai putin egali intr-un domeniu foarte drag.

Deci, ce anume mi-a provocat invidia? Faptul ca se bucura de un avantaj pe care eu nu-l aveam. El primeste invitatii din toata lumea, iar eu nu primesc aproape deloc. Ironia este ca mie nici nu-mi plac calatoriile peste hotare. Nu-mi plac zborurile lungi, nici sa trec prin filtrele din vami, nici sa platesc in bani straini, nici sa fiu intre oameni a caror limba nu o inteleg. De ce am fost, deci, tentat sa simt invidie? Pentru ca el primea mai multa atentie si mai multa recunoastere decat mine. Intelegeti cat de subtila poate fi ispita invidiei?

Nu sunt niciodata tentat sa fiu invidios pe muzicieni sau pe artisti sau pe oameni de afaceri priceputi sau pe meseriasi buni. Poate ca pe unii ii admir, insa nu sunt invidios. Talentele si domeniul lor de expertiza lor sunt complet diferite de ale mele, deci nu sunt tentat sa ma compar cu ei. Si chiar in domeniul invataturii si scrisului, exista multi care sunt evident mai dotati decat mine, si nu sunt deloc invidios. Lucreaza intr-un domeniu scump mie, insa sunt atat de mult deasupra mea incat nu ma pot identifica cu ei.

Sa ne gandim la un jucator de fotbal din echipa de juniori, care spera intr‑o zi sa ajunga la echipa mare. El nu invidiaza starurile din echipa campioana. Acestea nu joaca in “liga” lui. Insa el poate fi invidios pe un coleg al sau de echipa care alearga mai repede ca el, in special daca i se pare ca respectivul este in gratiile antrenorului. Un lucrator la o firma de asigurari nu va fi probabil invidios pe un atlet profesionist care are un salariu cu multe zerouri. Il poate invidia insa pe un coleg de breasla care a vandut mai multe asigurari decat el. Un pastor al unei biserici mici sau mijlocii probabil ca nu va fi invidios pe pastorul unei mega-biserici. Insa poate ca va ispitit sa-l invidieze pe pastorul unei biserici apropiate a carui biserica creste mai mult decat a lui. Motivul pentru care suntem tentati sa invidiem in astfel de situatii este ca avem destule lucruri in care suntem la fel, astfel incat diferentele ne izbesc.

Parintii ii pot invidia pe alti parinti ai caror copii sunt mai buni la invatatura, sau la sport, sau daca ceilalti parinti au slujbe mai bune. Putem sa-i invidiem pe prietenii care au o casa mai frumoasa sau conduc o masina mai scumpa. Posibilitatile pentru invidie sunt nelimitate. Oridecate ori ne comparam cu altii ale caror circumstante par sa fie mai bune deccat ale noastre, simtim ispita de a-i invidia. Poate ca nici nu dorim sa avem lucrurile mai bune ale vecinului sau prietenului; ne deranjeaza insasi faptul ca el are ce are. Insa oridecate ori suntem tentati spre invidie, ar trebui sa intelegem ca invidia, chiar subtila sau poate minora in ochii nostri, este in lista pacatelor respingatoare insirate de Pavel in Romani 1:29 si Galateni 5:21.

GELOZIA (SAU PIZMA)

O ruda foarte apropiata a invidiei este pacatul geloziei sau pizmei, cum este tradus in alte versiuni ale Bibliei. De fapt, de multe ori noi punem egalitate intre invidie si gelozie, si le tratam ca sinonime. Exista insa intre ele o distinctie subtila, care ne va ajuta si mai mult sa ne vedem pacatosenia inimii. Gelozia este definita de obicei ca o intoleranta la rivalitate. Exista ocazii legitime pentru gelozie, ca de exemplu cand cineva incearca sa-ti cucereasca si sa-ti ia nevasta. Insusi Dumnezeu se declara a fi un Dumnezeu gelos care nu trece cu vederea inchinarea la oricine sau orice in afara de El (vezi Exodul 20:5). Gelozia pacatoasa apare, totusi, atunci cand ne temem ca cineva va ajunge la nivelul nostru sau chiar superior noua.

Exista cateva ilustrari ale geloziei in Biblie, care ne ajuta s-o pricepem. In zilele de inceput ale bisericii pe cand autoritatile evreiesti inca aveau puterea, Luca ne spune ca preotii cei mai de seama si Saducheii s-au umplut de gelozie (sau de pizma) contra apostolilor din pricina faptului ca tot mai multi iudei se intorceau la Cristos(vezi Fapte 5:17-18).Mai tarziu, in cursul lucrarii de slujire a lui Pavel, Luca ne spune ca iudeii din Antiohia Pisidiei s-au umplut de gelozie pe Pavel si Barnaba, pentru ca mari multimi se adunau in jurul lor sa-l auda predicand pe Pavel (vezi Fapte 13:44-45). Ilustratia clasica din Biblie despre gelozia pacatoasa este cea a imparatului Saul care era gelos pe David. Dupa ce David l-a ucis pe Goliat, femeile din Israel cantau, “Saul a batut miile lui, iar David zecile lui de mii” (1 Samuel 18:7). Saul s-a maniat pentru ca i-au dat mai multa onoare lui David decat lui. De atunci inainte, el l-a privit pe David ca rival si a fost gelos pe el.

Si noi putem fi gelosi daca am fost binecuvantati de Dumnezeu in vreun domeniu al vietii sau lucrarii, si apoi apare un altul ale carui performante si rezultate sunt superioare. Sa presupunem ca Ben, un vanzator de masini, a avut succes si a vandut cele mai multe masini in ultimii trei ani. Dar ulterior apare un alt vanzator care-l depaseste rapid pe Ben. Acesta incearca sa castige recunoas­terea si premiile care inainte erau a lui Ben. Foarte probabil ca Ben va fi ispitit sa devina gelos.

Situatii ca a lui Ben se intampla mereu. Intotdeauna se pare ca se gaseste unul mai tanar sau mai destept sau mai talentat sau mai daruit decat noi. Cand se intampla acest lucru, multi din noi ne simtim gelosi. Nu dorim ca altul sa aiba parte de succesul sau binecuvantarea lui Dumnezeu de care mai inainte ne-am bucurat noi.

Cum ne putem deci impotrivi tentatiei de a invidia sau de a fi gelosi?

Mai intai, putem, ca in cazul multor alte pacate subtile, sa-L lasam pe Dumnezeu sa fie suveran.Trebuie sa recunoastem ca Acel ce ne da talente, abilitati si daruri spirituale este Dumnezeu. Daca vrem sa luptam cu succes impotriva ispitei invidiei si geloziei (pizmei), trebuie obligatoriu sa facem exercitiul mental de a-L include pe Dumnezeu in ecuatie. Trebuie sa ne amintim ca El determina nu doar ce fel de abilitati avem, ci si nivelul in care le avem si binecuvantarea pe care El o va revarsa in folosirea lor. Este foarte evident cand privim in jurul nostru ca unii sunt mai buni ca altii la vandut masini. Unii sunt pastori mai buni. Unii sunt mai priceputi sa lucreze cu mainile lor in constructii sau in mecanica. Nu doar ca exista talente si daruri diferite ci este si o varietate diversa in modul cum Dumnezeu binecuvanteaza aceste daruri. Toate sunt de la Dumnezeu, care saraceste si imbogateste pe oameni, care ii smereste sau ii inalta (vezi 1 Samuel 2:7). Dumnezeu coboara pe unul si inalta pe altul (vezi Psalmul 75:7).Trebuie sa recunoastem ca a fi invidios sau gelos pe cineva inseamna sau ca L-am eliminat pe Dumnezeu din ecuatia vietii sau ca-L acuzam ca este nedrept.

A doua unealta impotriva ispitei de a invidia sau de a fi gelos pe cineva este sa ne amintim ca fiecare din noi, cei ce suntem credinciosi, suntem “un singur trup in Cristos, si fiecare in parte suntem madulare unii altora” sau asa cum suna o alta traducere (NIV), “fiecare madular apartine tuturor celorlalte” (Romani 12:5).De aceea Pavel ne spune, “In cinste, fiecare sa dea intaietate altuia” (versetul 10). In loc sa fim invidiosi pe cei care au un avantaj mai mare decat noi sau sa simtim gelozie fata de cei ce ne depasesc intr-un fel sau altul, noi ar trebui sa le dam dreptate si sa-i aplaudam, caci suntem membri ai aceluiasi trup in Cristos.

In al treilea rand, ar trebui sa intelegem ca daca cheltuim energie emotionala invidiind si pizmuind pe altii, vom scapa din vedere ce vrea sa faca Dumnezeu, in mod unic, in noi.Daca ar fi sa folosim o metafora din atletism, nu exista in echipa Domnului rezerve de grad inferior nici oameni care sa stea pe tusa in timp ce altii lupta in teren. Nu, Dumnezeu are un loc si o insarcinare pentru fiecare din noi, o functie de indeplinit. Este fara indoiala ca unele posturi atrag mai multa recunoastere din partea oamenilor, insa toate sunt importante in planul lui Dumnezeu.

CONCURENTA

Foarte apropiat de invidie si de gelozie este spiritul de concurenta—impulsul de a castiga intotdeauna sau de a fi cel mai important in toate domeniile.Impulsul de concurenta incepe la o varsta frageda. Copiii micuti se supara tare sau chiar se manie cand nu castiga un joc simplu, de copii. Dar nu numai copiii au o problema. Am vazut oameni maturi, care erau in alte aspecte crestini model, cum si-au pierdut cumpatul cand echipa lor sau echipa fiilor lor a pierdut un meci. Concurenta este in mod esential o expresie a egoismului. Este pornirea de a castiga chiar pe socoteala altuia. In mod sigur concurenta nu inseamna sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti.

Imi dau seama ca in aceste momente pun la indoiala o “vaca sacra,” consacrata in cultura noastra, fiindca noi am ridicat spiritul de competitie la nivel de virtute. Ne invatam copiii direct sau prin exemplul personal ca este bine sa fie competitivi, sa concureze, acesta fiind modul prin care se reuseste in viata.

Eu ma indoiesc insa ca acest spirit de concurenta este o virtute crestina. Cred ca Scriptura subliniaza virtutea de a face tot ce poti mai mult (vezi, de exemplu 2 Timotei 2:15). In munca noastra trebuie sa lucram din toata inima (vezi Coloseni 3;23), ceea ce este un alt mod de a spune, ‘Fa tot ce poti mai bine.”Insa, evident, ca acest “mai bine” nu este egal la toti. Unii au fost binecuvantati sa fie mai priceputi in meseria lor, sa fie mai inteligenti sau mai daruiti din punct de vedere spiritual. Si evident, incercarea noastra de a face tot ce putem mai bine trebuie sa fie motivata de dorinta de a-L glorifica pe Dumnezeu, nu de a primi noi insine recunoasterea oamenilor. Recunoasterea s-ar putea sa vina, dar nu aceasta trebuie sa fie motivatia noastra.

De aceea, Ben vanzatorul de masini ar trebui sa se concentreze in a realiza maxim posibil in a vande masini intr-un mod care sa-L onoreze pe Dumnezeu.Daca straduinta sa il face numarul unu in vanzarea de masini, el n-ar trebui sa se mandeasca, ci sa-i fie multumitor lui Dumnezeu pentru succesul. Daca straduinta lui maxima il duce doar pe locul trei sau patru sau indiferent ce alt loc in clasamentul vanzatorilor de masini, se poate consola ca s-a straduit cat a putut de mult.

Unii poate vor argumenta ca Pavel a incurajat in mod tacit concurenta in 1 Corinteni 9:24: “Nu stiti ca cei ce alearga in locul de alergare, toti alearga, dar numai unul capata premiul? Alergati dar in asa fel ca sa capatati premiul!” Insa analogia nu se mai potriveste atunci cand vorbim de premiu. Intr-o cursa, doar unul din concurenti castiga si primeste premiul. Insa in alergarea crestina, toti vor primi premiul. Pavel nu ne incurajeaza sa concuram unul cu altul. Dimpotriva el spune, “Alergati in alergarea care va sta inainte cu aceeasi intensitate cu care alearga cei ce concureaza pentru un premiu.”

Dati-mi voie sa spun clar faptul ca nu sunt impotriva competitiei fratesti, ci impotriva spiritului de concurenta care cauta intotdeauna si cu orice pret sa castige sau sa fie cel mai bun. De fapt, cred ca competitia sanatoasa este buna, mai ales pentru copiii si elevii de scoala, ea punandu-le la dispozitie un cadru in care sa incerce sa dea ce au mai bun. Si acest tip de competitie nu se limiteaza doar la jocurile sportive. Exista competitie la olimpiadele de stiinta sau intre grupurile de cantareti sau la concursurile de gramatica.Insa in orice competitie, intrebarea pe care copilul sau adolescentul sau parintii lor ar trebui sa si-o puna nu este, “Am castigat?” ci “Am facut tot ce putem mai bine?”

Puteti vedea acum ca exista o relatie stransa intre invidie, gelozie si concurenta.Avem tendinta sa invidiem un coleg care este inaintea noastra intr‑un domeniu pe care-l pretuim mult. Devenim gelosi pe persoana care ne depaseste. Si amandoua acestea alimenteaza un spirit de concurenta care spune, “Trebuie sa inving intodeauna si sa fiu numarul unu.” Toate aceste atitudini sunt rezultatul egoismului pacatos, cand cautam exclusiv folosul propriu.

DUHUL DE A CONTROLA

Invidia, gelozia si competitia pot fi grupate toate sub un singur cuvant: rivalitate. In loc sa ne consideram si sa ne tratam unii pe altii ca madulare ale trupului lui Cristos, noi putem aluneca usor intr-o atitudine de a-i privi pe ceilalti ca niste rivali cu care concuram.Mai este inca un pacat subtil pe care l-am putea include in acest grup. Este pacatul incercarii de a-i controla pe altii spre avantajul nostru sau spre a obtine ceea ce vrem.

Am intrebat odata pe un pastor despre sursa frictiunilor intre doi soti din biserica sa. Fara ezitare mi-a raspuns, “Ea vrea sa controleze totul. De fiecare data vrea sa fie cum doreste ea.” Folosind acest exemplu, nu doresc sa singularizez femeile ca fiind cele intotdeauna vinovate. Atat barbatii cat si femeile pot incerca sa aiba controlul. In cele mai multe relatii interpersonale, exista unul care are de obicei o personalitate mai puternica sau dominanta. Si daca respectivul sau respectiva nu sunt atenti, el sau ea pot controla relatia. Acest lucru nu se intampla doar intr-o casnicie, ci in orice situatie in care doi sau mai multi oameni lucreaza impreuna, se joaca sau fac alta activitate care-i tine unul cu altul. Atitudinea aceasta poate fi vazuta la copii, cand se joaca unul cu altul. Deseori unul dintre ei doreste sa hotarasca el in toate aspectele si se manie daca nu se face cum vrea el.

Am vazut tipul acesta de gandire, incercarea de a controla totul, chiar si in biserica locala, la un cantaret incapatanat care “lupta” continuu impotriva dirijorului. Acest fel de situatie nu este unic. Recent un prieten mi-a spus despre o situatie similara in biserica lor. Am un prieten, fost pastor acum misionar, care si-a dat demisia din pastorat dupa doar sase luni din pricina unei familii de oameni foarte incapatanati care voiau meincetat sa se faca cum vor ei. Am observat atitudini similare si in lucrarea cu studentii in campusurile universitare.

Cel care vrea sa controleze va cauta sa-si impuna vointa folosind diferite metode. Una din metode este sa domine in totalitate relatia prin forta bruta a vointei lui, astfel incat celalalt (sau ceilalti) sa cedeze intotdeauna si sa-i faca pe plac. O alta metoda este sa se supere cand hotararile sale sau dorintele sale nu-i sunt satisfacute imediat. De multe ori, cand o astfel de persoana nu poate ajunge usor la rezultatul dorit, va recurge la manipulari pentru a-si atinge scopul. Poate folosi mijloace prin care-l face pe celalalt sa se simta vinovat sau incompetent. Sotul care doreste sa detina controlul pune cateodata intrebari de felul, “De ce nu e gata masa niciodata la timp?” cand de fapt masa de obicei este gata. Sotia cu acest caracter poate zice, “Esti exact ca taticul meu” (fiindca tatal ei nu ceda intotdeauna sa-i faca pe plac). In cazul cantaretului care dorea sa controleze el muzica din biserica, el a recurs impotriva dirijorului la o distrugere a reputatiei.

In mod clar, cel ce doreste controlul doreste sa se faca dupa placul sau. In loc de a ne supune unii in fata altora (vezi Efeseni 5:21), este impulsul de a ne controla unii pe altii.Evident, acest lucru vine din egoism. Dificultatea rezolvarii acestui pacat consta in faptul ca omul doritor de control este ultimul sa recu­noasca aceasta tendinta in viata sa.

Din moment ce toti pastram inca in noi firea pamanteasca care lupta razboiul ei de gherila in interiorul nostru, inseamna ca fiecare mai avem in viata “pete oarbe”—pacate pe care nu le constientizam, mai ales dintre pacatele subtile. Avem nevoie de puterea de convingere a Duhului Sfant, si avem nevoie de ajutorul altora pentru a identifica aceste pete oarbe. Te indemn dar, iubitul meu, sa ceri ajutorul lui Dumnezeu spre a putea identifica in viata ta tendintele spre invidie, spre gelozie, spre concurenta sau spre a-i controla pe altii. Roaga pe unii din cei mai apropiati prieteni sa-ti spuna parerea lor sincera despre tine. Daca esti tipul care controleaza pe altii, poate unora le va fi greu sa te ajute din pricina comportarii tale trecute. Deci trebuie sa demonstrezi o umilinta adevarata cand le ceri ajutorul. Apoi, in momentul cand vor fi sinceri cu tine, in loc sa devii defensiv—sau chiar sa te razbuni—fii intelept si accepta ce ti-au spus si vino in fata lui Dumnezeu sa fii ajutat.

Eu am confruntat odata un astfel de om care lucra impreuna cu noi si caruia-i placea sa controleze pe altii (de fapt cred ca am fost a treia persoana care i-a spus adevarul in fata). In loc sa ma asculte ce am de spus, s-a infoiat deodata, s-a maniat si a rupt orice relatie cu noi. M-a evitat sistematic de atunci inainte, si nu l-am mai vazut de ani buni. Ultima data, insa, cand am auzit de el, inca mai avea aceeasi problema. A refuzat sa-si accepte si sa-si lase pacatul.

Tu sa nu fii asa. Nu merge prin viata acumuland in tine invidie, gelozie, sau cautand intotdeauna cu orice pret sa castigi si sa se faca cum vrei tu. Aminteste-ti,“Dumnezeu sta impotriva celor mandri, dar celor smeriti le da har” (1 Petru 5:5). Nu te pune in postura de a fi in tabara opusa lui Dumnezeu.

408372_528074770566867_1474686485_n

DAYS OF PRAISE-That I May Know Him



dop_spring_day30_125email_footer_100

DAYS OF PRAISE

 May 30, 2013
That I May Know Him

“That I may know him, and the power of his resurrection, and the fellowship of his sufferings, being made conformable unto his death.” (Philippians 3:10)

Paul deeply desired to know Christ in an intimate fashion–to experience an even deeper relationship. In our text, he lists three things which will also be known if we know Christ.The power of His resurrection: The victory of Christ over sin and death exhibited His great power. Paul not only longed for an ultimate resurrected body, “if by any means I might attain unto the resurrection of the dead” (v. 11), but he longed for the power over sin as well “to be dead indeed unto sin, but alive unto God through Jesus Christ our Lord” (Romans 6:11). The fellowship of His sufferings: Paul’s desire to know Christ was so great he was willing, if need be, to suffer as He suffered. And, indeed, Paul did suffer in many ways (as seen in 2 Corinthians 11:23-27 and elsewhere). “For even hereunto were ye called: because Christ also suffered for us, leaving us an example, that ye should follow his steps” (1 Peter 2:21). “If so be that we suffer with him, that we may be also glorified together” (Romans 8:17).Being made conformable to His death: Paul was willing to die as Christ died and soon did die a martyr’s death, beheaded in a Roman prison. But that is not in view here. Rather, he wanted to be like Christ in His death, gaining complete victory over all sin. “For he that is dead is freed from sin” (Romans 6:7).

To know Christ in this way, to be conformed to Him as Paul desired, primarily demands developing the servant’s heart and selfless humility that took Christ to the cross (Philippians 2:5-8) to make it possible for us to know Him. JDM

11249_516444288407695_441866899_n

http://www.icr.org/articles/type/6/
The Faithful Saying
“It is a faithful saying: For if we be dead with him, we shall also live with him: If we suffer, we shall also reign with him: if we deny him, he also will deny us: If we believe not, yet he abideth faithful: he cannot deny himself.” (2 Timothy 2:11-13) More…

At God’s Good Pleasure

“But our God is in the heavens: he hath done whatsoever he hath pleased.” (Psalm 115:3) More…

Christian Freedom

“For, brethren, ye have been called unto liberty; only use not liberty for an occasion to the flesh, but by love serve one another.” (Galatians 5:13) More…

What Is Sin?

More…

More Articles


List of previous Days of Praise Articles
1798_10151350820307903_2024551077_n

I NEED THEE EVERY HOUR

I NEED THEE EVERY HOUR

255672_509459649114710_415906073_n

Annie S. Hawks, 1872
Robert Lowry, 1872 (Refrain)

I need thee ev’ry hour, most gracious Lord;
no tender voice like thine can peace afford.
I need thee, O I need thee, ev’ry hour I need thee;
O bless me now, my Savior, I come to Thee.

I need thee ev’ry hour; stay thou nearby;
temptations lose their pow’r when thou art nigh.
I need thee, O I need thee, ev’ry hour I need thee;
O bless me now, my Savior, I come to thee.

I need thee ev’ry hour, in joy or pain;
come quickly and abide, or life is vain.
I need thee, O I need thee, ev’ry hour I need thee;
O bless me now, my Savior, I come to thee.

I need thee ev’ry hour; teach me thy will,
and thy rich promises in me fulfill.
I need thee, O I need thee, ev’ry hour I need thee;
O bless me now, my Savior, I come to thee.

I need thee ev’ry hour, Most Holy One;
O make me thine indeed, thou blessed Son.
I need thee, O I need thee, ev’ry hour I need thee;
O bless me now, my Savior, I come to thee.

http://sacollinsvogan.wordpress.com/2013/05/11/i-need-three-every-hour/


I Need Thee Every Hour _Hymnal_MV

O Lord God I need You everyday in my life... I love you Lord..
WHEN ALL YOU HAVE IS GOD, YOU HAVE ALL YOU NEED.

I Need Thee Every Hour - Selah


Andy Griffith - I Need Thee Every Hour


181287_536607173043497_1474976448_n

Wednesday, May 29, 2013

CARTE-PACATE RESPECTABILE de Jerry Bridges -CONFRUNTAREA PACATELOR PE CARE LE TOLERAM (17)Duhul de judecata

943332_493397567392991_676390790_n

PACATE RESPECTABILE

CONFRUNTAREA PACATELOR PE CARE LE TOLERAM

de Jerry Bridges

TRADUCEREA :MIHAI DAMIAN, 2009


Capitolul 17

Duhul de judecata

Pacatul duhului de judecata este unul din cele mai subtile din pacatele noastre “respectabile” datorita faptului ca este practicat sub masca ravnei pentru bine. Este evident ca in cadrul cercurilor noastre evanghelice conservatoare exista miliarde de opinii referitor la orice subiect, de la teologie pana la comportament si stil de viata si politica. Nu doar ca exista opinii multiple, dar noi consideram de obicei ca opinia noastra este cea corecta. Aici incepe necazul nostru cu duhul de judecata. Noi ne asimilam opiniile cu adevarul.

Evident, duhul de judecata nu se limiteaza la cercul evanghelicilor conservatori. El a patruns in toata societatea noastra si poate fi intalnit de ambele parti ale spectrului cultural. Activistii pentru drepturile animalelor care dau foc clinicilor de cercetare medicala si ecologistii extremisti care luptand pentru protectia mediului vandalizeaza partiile de schi actioneaza astfel datorita unui duh de judecata. Cel care spune, “Isus n-ar conduce niciodata un SUV [autovehicul sport, de obicei cu tractiune 4x4, n.tr.],” arata un duh de judecata, nu pentru ca Domnul Isus n-ar conduce un SUV (nu asta-i lucrul esential) ci pentru ca respectivul face o afirmatie dogmatica si o judecata bazata strict pe o opinie personala.

Eu am crescut pe la mijlocul secolului al douazecilea, cand oamenii se inbracau frumos pentru a merge la biserica. Barbatii purtau jacheta si cravata (de obicei costum si cravata) iar femeile purtau rochii. Candva dupa anul 1970, barbatii au inceput sa vina la biserica purtand pantaloni obisnuiti si camasa cu gulerul descheiat. Multe femei au inceput sa poarte pantaloni. Timp de mai multi ani, am avut fata de acestia un duh de judecata. Nu aveau oare pic de respect fata de Dumnezeu? S-ar fi imbracat tot atat de obisnuit daca s-ar fi dus intr-o audienta la presedinte? Mi se parea un rationament convingator.

Numai ca... greseam. In Biblie nu scrie nimic despre cum sa ne imbracam cand venim la biserica. Cat despre a te imbraca sa te duci sa-l intalnesti pe presedinte, este o chestiune culturala valabila doar pentru capitala. Daca ai fi invitat sa-l intalnesti pe presedintele aflat in vacanta la ferma lui, probabil ca te-ai duce in blugi, nu in costum. Reverenta fata de Dumnezeu, am concluzionat in cele din urma, nu este o chestiune de imbracaminte, ci de inima. Domnul Isus a spus ca inchinatori adevarati sunt acei ce se inchina Tatalui in duh si in adevar (vezi Ioan 4:23). Acum, este adevarat ca o imbracaminte neglijenta poate dovedi o atitudine neglijenta fata de Dumnezeu, insa eu nu pot discerne acest lucru. De aceea, ma voi feri sa atribui o atitudine de lipsa de reverenta bazata doar pe stilul de imbracaminte al cuiva.

Eu am mai crescut si intr-o perioada a imnurilor marete de demult, cantate cu acompaniament de pian si orga. Era maiestuos. In urechile mele suna ca o inchinare plina de reverenta inaintea lui Dumnezeu. Astazi in multe biserici imnurile marete de altadata au fost inlocuite cu muzica contemporana, iar pianul si orga cu chitare si tobe. Din nou, am avut un duh de judecata. Cum era posibil oare sa se inchine lui Dumnezeu cu aceste instrumente? Insa bisericile de inceput ale Noului Testament nu aveau nici piane nici orgi, si totusi au reusit sa se inchine Domnului cu psalmi, cantari de lauda si cantari duhovnicesti (vezi Coloseni 3:16). Este adevarat ca multa din muzica contemporana este goala si centrata pe ceea ce place oamenilor. Inca mai am si astazi o preferinta pentru muzica cantata ca atunci cand eram mai tanar, insa este doar atat—o preferinta—nu o convingere cu baza biblica. Dar exista si multa muzica contemporana tot asa de buna si valoroasa in glorificarea lui Dumnezeu ca imnurile traditionale. Deci sa evitam a judeca in mod gresit.

In multe lucruri, avem convingeri pe care le consideram de aceeasi valoare cu adevarurile biblice. Am scris odata ca am ajuns pana la urma la concluzia ca in cele mai multe cazuri Biblia ne invata moderatia nu abstinenta. A trebuit sa reiau acest subiect si din pricina faptului ca am descoperit ca i-as judeca in mine insumi pe credinciosi daca i-as vedea cu un pahar de vin in fata la un restaurant. Totusi, dupa ce am scris ce am scris despre moderatie, am primit o scrisoare politicoasa dar ferma de la o doamna, prin care imi cerea socoteala. Era convinsa ca eu lucrez la distrugerea uneia din pietrele de temelie ale moralei crestine. Inteleg preocuparea ei, insa ea nu mi-a adus nici o dovada din Scriptura. Era convingerea ei personala.

Va rog, nu ma intelegeti gresit. Cred ca din pricina abuzurilor repetate in folosirea alcoolului in societatea de azi exista motive intemeiate sa practicam abstinenta. Si in alt context as putea aduce argumente solide in favoarea abstinentei, bazat pe aceste ingrijorari legate de folosirea alcoolului. Insa in acest capitol discutam duhul de judecata, de aceea v-am dat niste exemple la persoana intai despre cat de usor este sa-i judecam pe altii in legatura cu chestiuni asupra carora Biblia sau nu are nimic de spus, sau nu are claritatea pe care am dori-o noi.

Apostolul Pavel ataca direct aceasta problema in Romani 14. Se pare ca erau in biserica din Roma doua subiecte care generau atitudinea de judecata. Unul era vegetarianismul in contrast cu mentalitatea “mananca orice doresti.” Al doilea subiect de judecata era chestiunea considerarii anumitor zile ca fiind zile sfinte. In cuvintele lui Pavel, “Unul socoteste o zi mai presus decat alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel” (Romani 14:5).

Se pare ca acei ce mancau doar verdeturi ii judecau pe cei care mancau de toate (probabil carne), in timp ce acei care mancau de toate ii dispretuiau pe cei care mancau doar verdeturi (vezi versetul 3). Amandoua taberele aveau duh de judecata fata de ceilalti. Vegetarienii credeau ca erau mai sus din punct de vedere moral, iar din aceasta cauza erau cu nasul (“nasul religios”) pe sus fata de cei care mancau de toate. Cei din tabara opusa credeau ca ei sunt superiori in cunoastere. Ei stiau ca in fata lui Dumnezeu nu este important ce mananca din moment ce era primit cu multumire (vezi 1 Timotei 4:4). Deci ei ii judecau pe ceilalti intr-un fel diferit.

Exista si astazi atitudini similare. Aparatorii muzicii contemporane ii dispretuiesc pe cei care prefera muzica traditionala ca fiind de moda veche si in neconcordanta cu vremurile. Dupa cum mi-a spus un pastor tanar, “Cu muzica noastra va vom fura toti tinerii din biserica voastra.” Si ei pot avea duhul de judecata intr-un mod invers fata de cei care tin la imnurile traditionale. La fel se intampla si in chestiunea cu moderatia sau abstinenta. Am cunoscut cazuri cand cei care privesc folosirea alcoolului drept o chestiune de libertate crestina sunt dispretuitori fata de cei ce practica abstinenta.

Ce vreau eu sa subliniez aici este ca oridecare parte ne situam in aceste situatii, este foarte usor sa-i judecam pe acei ale caror opinii sunt diferite de ale noastre. Iar apoi ne ascundem atitudinea de judecata sub haina convingerilor crestine.

Raspunsul lui Pavel la situatia din Roma a fost, “Terminati odata sa va tot judecati unii pe altii, indiferent ce pozitie ati avea.” Si apoi adauga, “Cine esti tu, care judeci pe robul altuia? Daca sta in picioare sau cade, este treaba stapanului sau; totusi, va sta in picioare, caci Domnul are putere sa-l intareasca pentru ca sa stea” (Romani 14:4). In esenta, Pavel spunea, “Nu faceti voi pe Dumnezeu, nu luati voi rolul lui Dumnezeu in relatia cu fratii vostri de credinta in Cristos. Dumnezeu este judecatorul, nu voi.”

Asta facem noi cand ii judecam pe altii ale caror preferinte si practici difera de ale noastre. Ne arogam un rol pe care Dumnezeu l-a rezervat pentru Sine Insusi. Poate ca acesta era gandul lui Isus din pasajul binecunoscut din Matei 7:1-5, unde El spune, “De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tau, si nu te uiti cu bagare de seama la barna din ochiul tau?” Oare s-ar putea ca barna din ochiul nostru sa fie barna atitudinii de judecata, prin faptul ca ne arogam noua insine rolul lui Dumnezeu?

Aici Il observam din nou pe Domnul Isus folosind o hiperbola pentru a face clar mesajul pe care voia sa-l transmita. Fizic, este imposibil ca o persoana sa aiba o barna in ochi. Insa asa cum cei zece mii de talanti din pilda robului nemilostiv reprezinta adevarata masura a pacatului nostru impotriva lui Dumnezeu, tot asa barna din ochiul cuiva poate reprezenta verdictul lui Dumnezeu impotriva pacatului atitudinii de judecata. Daca am dreptate, atunci seriozitatea pacatului atitudinii de judecata nu consta atat de mult in faptul ca-l judec pe fratele meu cat in faptul ca facand asa imi asum rolul lui Dumnezeu.

Ce am scris pana acum nu inseamna ca nu trebuie niciodata sa facem o judecata a practicilor si teologiei altora. Cand stilul de viata sau conduita cuiva este in mod clar in contradictie cu Scriptura, atunci avem dreptul sa spunem ca respectivul pacatuieste. Exista practici condamnate clar de Scriptura. Vedeti, de exemplu, panta morala care duce spre depravarea totala, descrisa de Pavel in Romani 1:24-32. Sau descrierea “faptelor firii” (Galateni 5:19-21), sau caracteristicile “vremurilor din urma” (2 Timotei 3:1-5). Aceste practici sunt in mod clar pacatoase. Si cand le judecam ca atare, noi nu facem altceva decat sa fim de acord cu Cuvantul lui Dumnezeu. In acest caz judecatorul este Biblia, nu noi.

Dupa ce am spus acest lucru, sa avem grija totusi, fiindca putem pacatui si cand judecam cu Scriptura in mana. Pacatuim daca judecam cu o atitudine de neprihanire proprie, sau daca judecam cu asprime, sau daca felul nostru de a fi este intotdeauna unul de critica. Pacatuim daca condamnam pacatele evidente si flagrante ale altora fara a recunoaste in acelasi timp ca si noi insine suntem pacatosi inaintea lui Dumnezeu. Unul din obiectivele majore ale acestei carti este sa ne ajute sa nu facem asta.

 564971_365127076906845_1305091297_n

JUDECATA DOCTRINARA

O zona in care putem aluneca usor in duhul de a judeca este cea a diferentelor doctrinare. Pentru multi evanghelici din vremurile noastre aceasta nu este o problema, pentru ca pentru ei doctrina nu este importanta. Imi amintesc de o ocazie cand am luat o pozitie impotriva teismului deschis, credinta ca Dumnezeu nu stie si nu poate sti viitorul. Un prieten mi-a spus, “De ce-ti bati capul cu asta? De ce nu putem doar sa-L iubim toti pe Isus si sa ne intelegem unii cu altii?”

Multi dintre noi stim totusi ca doctrina este importanta, si pentru ca credem asta putem cadea usor in pacatul de a judeca. De exemplu, doctrina ispasirii pacatelor noastre prin moartea inlocuitoare a lui Cristos si doctrina complementara a justificarii numai prin credinta in Cristos, sunt pentru mine doctrine cruciale. Acestea sunt acel fel de doctrine unde, ca sa spun asa, trag o linie de demarcatie si spun, “Fara compromis. De nici un fel. Punct!” Cu toate acestea exista scriitori si invatatori care neaga ispasirea inlocuitoare a lui Cristos si care se considera a fi evanghelici. In conceptia lor, Cristos n-a murit pe cruce in locul nostru pentru a plati pentru pacatele noastre, ci El s-a dus la cruce doar sa ne fie un exemplu de urmat cand trecem prin suferinta. Altii desconsidera moartea lui Cristos, spunand ca noi ar trebui sa ne concentram nu asupra mortii lui Cristos ci asupra vietii Lui, pe care ar trebui s-o luam drept exemplu. Oridecate ori subiectul expunerilor mele imi da ocazia, ma opun acestor oameni. Si cred ca fac bine. Marturisesc insa ca au fost situatii cand am cazut in pacatul de a-i judeca. Sunt atat de impotriva invataturii pe care o propaga, incat uneori i-am demonizat. Si nu cred ca sunt singurul. Am observat acest lucru si la altii din cadrul comunitatii noastre evanghelice. Datorita faptului ca credem cu atata convingere in importanta doctrinei corecte, putem deveni foarte lesne exagerat de critici fata de cei cu pareri diferite. Trebuie sa ne exprimam parerile diferite, insa intr-un fel care nu degenereaza intr-o distrugere de caracter.

 21158_518551754870671_346719052_n

DUHUL DE CRITICA

Cei mai multi dintre noi cad din vreme in vreme in pacatul de a judeca pe altii. Insa exista intre noi oameni care-l practica in mod continuu. Acesti oameni au ceea ce s‑ar putea numi un duh de critica. Ei cauta si gasesc defecte in oricine si in orice. Indiferent de subiectul unei conversatii—fie el o persoana, o biserica, un eveniment, sau orice altceva—ei ajung sa vorbeasca doar de rau. Eu nu  vorbesc aici despre persoane iluzorii, ci am fost alaturi de astfel de oameni, si nu este prea placut sa fii cu ei.

In capitolele anterioare, am mentionat faptul ca unele din pacatele noastre acceptabile, cum sunt egoismul, lipsa rabdarii, si mania, pot fi vazute mai mult  acasa intre membrii familiilor noastre, decat in public, mai ales cand publicul este crestin. Acest lucru poate fi adevarat si in cazul duhului de judecata. Cateodata sotul sau sotia gasesc incontinuu cusururi partenerului lor de viata, sau unuia sau altuia dintre copii. Cel care este obiectul unei astfel de critici continue ajunge sa creada ca nu e bun de nimic.

Un prieten al meu povesteste ca a crescut intr-o familie crestina de clasa un pic peste medie, in care tatal era exagerat de critic, mai ales fata de copilul mijlociu, o fetita. Cu vremea, ea a ajuns o persoana, “care nu era buna de nimic”—cel putin asa ar fi crezut cineva auzindu-l pe tatal ei ocarand-o. Dar cu cat o critica mai tare, cu atat ea decadea mai tare. Cu cat el ii reprosa mai mult ca n-are curajul sa-l priveasca in fata, nefiind buna de nimic, cu atat ochii ei deveneau mai ficsi si mai pironiti in pamant. Daca cuvintele lui injositoare “spuse pentru binele ei” au avut un rezultat, acesta a fost un fel de profetie care s-a implinit. Ea a perceput critica continua a tatalui ca pe o respingere, si a juns sa se respinga si ea pe sine insasi. Cand a crescut, prioritatea ei numarul unu a fost sa-i gaseasca pe cei care o acceptau, si curand “prietenii” ei au invatat cum sa profite de nevoia ei de a fi acceptata. Pe patul de moarte, tatal sau a realizat pacatul lui si s-a pocait cu lacrimi de duhul de critica fata de fiica sa. Insa era prea tarziu. Deja in mod secret ea traia in promiscuitate si ajunsese dependenta de cocaina.

 Este un exemplu extrem al naturii distructive al faptului de a vorbi cu un duh critic si de judecata. Dar vedem in jurul nostru multe dovezi ale pacatoseniei acestui pacat. Se spune de multe ori ca este nevoie de sapte complimente pentru a anihila efectele unei singure critici. Sa ne cercetam deci pe noi insine, sau si mai bine, sa ne expunem examinarii altora. Avem un duh critic? Gasim tot timpul defecte in altii, in special in membrii familiei noastre sau in membrii bisericii noastre?

In final, ma gandesc ca unii din prietenii mei dragi au gasit in acest capitol lucruri cu care nu sunt de acord. Unii nu considera felul de imbracaminte purtat in biserica sau tipul de muzica ales ca fiind doar preferinte. Pentru ei, acestea sunt convingeri. Le respect modul de gandire, si nici macar nu doresc sa-l schimb.

Mi-ar place sa fiu ca Pavel, care a luat o pozitie similara in legatura cu subiectele care-i desparteau pe cei din Roma. N-a incercat sa schimbe convingerile nimanui referitor la ce mancau sau la zilele pe care le tineau, ci le-a spus, “Fiecare sa fie deplin incredintat in mintea lui” (Romani 14:5). O asemenea declaratie ne face pe multi dintre noi sa ne simtim inconfortabil. Nu ne place ambiguitatea in materie de practici crestine. Ne este dificil sa acceptam ca parerea cuiva poate diferi de a noastra si totusi amandoi sa fim primiti de Dumnezeu. Insa asa spune Pavel in Romani 14. Si daca-l luam in serios pe Pavel si ne tinem convingerile cu umilinta, vom fi paziti de pacatul duhului de judecata.

CITESTE TOATA CARTEA AICI

nature_pic_24

Tuesday, May 28, 2013

IUDEII ,NEAMURILE SI BISERICA-ENGLISH-Jew, Gentile and Church The Three Companies With Whom God Deals


59671_458253004213327_65214209_n933925_492969684105113_1810861090_n

 166086_493544934047937_1625635_n

Iudeii, Neamurile și Biserica

Jew, Gentile and Church

The Three Companies With Whom God Deals

FROM

http://semnelevremurilor.wordpress.com/biblia-profetic/iudeii-neamurile-si-biserica/

“Give none offense, neither to the JEWS,
nor to the GENTILES,
nor to the CHURCH of God” (1Cor.10:32)

ISRAEL

God’s chosen, earthly people
Deut.7:6-7, Isa.44:1

THE GENTILES

All other nations or nationalities
Deut.32:8, Acts 4:27

THE CHURCH

God’s heavenly people the body of Christ
Eph.1:22-23, 2:6

Destination

The 1000 year kingdom
Matt.25:34

Destination

The judgment
Matt.25:41, Rev.20:13

 Destination

In glory, with Christ
Phill.3:20, 1Thess.4:16-17

Christ Crucified

A stumbling block
1Cor.1:23, 1Pet. 2:8

Christ Crucified

Foolishness
1Cor.1:18, 23

Christ Crucified

The power of God and the wisdom of God  1Cor.1:24

Tendency

Require signs, miracles
1Cor.1:22

Tendency

Seek after wisdom
1Cor.1:11-22

Tendency

To preach Christ crucified
1Cor.1:23, 2Cor.4:5

The message

“Repent” (nationally)
Matt.3:2, Acts 2:38

The message

“Believe on the Lord Jesus Christ” Acts 16:31

The message

“Walk worthy” of calling
Eph. 4:1-3

The baptism

Water baptism
Matt.6:10, 9:35, 25:34
John 1:31-33

The baptism

Fire (judgment)
2Thess.1:8

The baptism

The “one baptism” of the Holy Spirit
Eph.4:5, 1Cor.12:13

The hope

“Thy kingdom come”
Matt.6:9

The hope

“Having no hope”
Ephesians 2:12

The hope

The rapture, that “blessed hope”
Titus 2:13, 1Cor.15:52

420584_521723541198910_229758465_n
This diagram gives only a few of the differences which the Word of God draws concerning these three companies with which God deals. It is always a joy to a babe in Christ to begin to see these differences, for it brings him out of the fog of confusion, making the blessed old Book an intelligent and living reality. Protestantism, to say nothing of Rome, is almost totally ignorant of this simple but important secret in “rightly dividing” the Word of truth (2Tim. 2:15). For that reason, they grope about in darkness, trying to make Jewish ordinances and Jewish promises work on church ground, “which say they are Jews, and are not” (Rev. 3:9). They try to inherit the kingdom promises that are for the nation of Israel, and not for the Church. They expect the unsaved Gentile to behave like a believer, who has been made a “new creature” in Christ, and wonder why things don’t seem to work.
The Three Classes
Jews, Gentiles, Church
In 1 Cor.1:22-23, we are told that, “the Jews require a sign, and the Greek (or Gentiles) seek after wisdom; But we (the Church) preach Christ crucified.” You will find the people of Israel, almost from their very beginning, seeking after signs, miracles and wonders in order to believe. Even Gideon had to have his fleece. And God worked signs and miracles as long as He was dealing with Israel, up to the end of the Acts period. But after Acts 28:28, signs and miracles ceased, because Israel was set aside for the present age, and God’s completed Word is sufficient for men of faith today.
By the term “Jews”, Israel as a nation is meant, and not the individual Jew in this present age. The Gentiles are those of all races and tongues, other than Jews, who have not been regenerated by the new birth. The church is God’s elect company in this present age, and is composed of all born-again humans.
Through the twelve sons of Jacob, God called out unto Himself a special nation of twelve tribes, to be His special testimony to the nations of the earth. Even in the days of Jacob’s grandfather, Abraham, God had this special nation in mind when He said: “I will make thee a great nation, and I will bless thee ….and I will bless them that bless thee, and curse him that curseth thee; and in thee shall all the families of the earth be blessed” (Gen. 12:2-3).
So Israel was to be God’s earthly testimony, and through them He eventually brought the Messiah and Saviour into the world. In due time, Christ will return and God will deal with nations (Matthew 25:31-46).
In dealing thus with an earthly nation, many earthly and physical ordinances and regulation had to be given, especially in the Old Testament. Even the four Gospels are linked with Jewish promises in the Old Testament. They are not church doctrine. But they are most precious to us as divinely inspired pictures of the Person, character, and work of our blessed Lord and Saviour. Like the Old Testament, they give us a most precious acquaintance-ship with our Lord, and also wisdom as to our personal walk as a child of God.
976991_577238248982575_1113783860_o
The church is a new thing which began during the Acts period, and was said to be a mystery, hidden from past generations. It is a heavenly company, composed of both Jews and Gentiles. Satan has sought to confuse the issue by causing many man-made churches to be formed, but the Lord’s own church is clearly marked out in the scriptures. In Acts 2:47 He added to the Jerusalem assembly those who were saved. That is still the way He adds members to the church which is His body. His church is destined to leave this world suddenly one of these days- quite suddenly, (1Cor. 15:51-53). Then God will go back to dealing with His earthly nation, Israel.
943332_493397567392991_676390790_n
John the Baptist came as a minister to Israel, preaching the gospel of the kingdom (Matt.3:2). This kingdom message will be resumed after the rapture of the church and God goes back to dealing with Israel (Matt. 24:14). The gospel for the present age is the gospel of the grace of God and is referred to as Paul’s gospel (Acts 20:24; Rom. 2:16; 2Tim. 2:8).
We would have no confusion about the instructions in the New Testament if we would only ask: “To which company is this particular scripture written?” Many, for instance, ask why it is that James 5:14-15 doesn’t seem to work. A dear one is sick; they call for the elders, who pray over him and anoint him with oil, but nothing happens, although this scripture promises that “the Lord shall raise him up.” Their error is that James does not write directly to the church, and does not claim to. In the beginning of his epistle he says he is writing “to the twelve tribes (Israel) scattered abroad.”
For church doctrine, present day truth, we must turn to Paul’s epistles. In Eph. 3:2-10 Paul says this special revelation of the church was committed unto him. In Gal. 2:9, he says that he and Barnabas were sent unto the Gentiles, while Peter, James and John were sent unto the Jews.
“Study to show thyself approved unto God, a workman that needeth not be ashamed, RIGHTLY DIVIDING the Word of truth” (2 Timothy 2:15)
17233429_451966_208612446ED436FEBD3240D3AD5CCA98F0776A60.ashx