LUCRAREA MEA DE LAUDA ESTE PENTRU IMPARATUL,DOMNUL ESTE AL TAU, ADUI INCHINACIUNILE TALE Psalmul 45 :11

CUVINTE PLINE DE FARMEC…..

“Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă, şi zic: Lucrarea mea de laudă este pentru împăratul! … Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale.”

Psalmul 45.1-2

 

Mulţi dintre credincioşi mărturisesc că la rugăciune şi la citirea Cuvântului lui Dumnezeu se zidesc puţin iar la Masa Domnului de multe ori sunt neputincioşi să aducă adorarea cuvenită Domnului. Nu se întâmplă oare aceasta din cauză că inima în viaţa practică nu gustă comuniunea cu Domnul şi că prea puţin, în adevărată supunere, se aştern la picioarele Domnului ca să asculte glasul Lui şi să privească măreţia Persoanei Sale?

Trebuie oare să ne mai mirăm că există puţină putere, iar la Masa Domnului este puţină laudă şi puţină bucurie? Oare putem aduce în ziua Domnului un coş plin de fructele cereşti dacă toată săptămâna nu am călcat pe pajiştea cerească? (Citeşte Deut. 26.1-11).11. Apoi sa te bucuri, cu levitul si cu strainul care va fi in mijlocul tau, de toate bunurile pe care ti le-a dat Domnul Dumnezeul tau tie si casei tale.

Cât de schimbată era situaţia cu Maria! Ea nu se pierdea în gândurile proprii şi nu a fost copleşită de împrejurări. Inima ei a fost în întregime centrată pe Mântuitorul. Inima o împingea să verse mirul curat pe picioarele Domnului – gest prin care a dat deplina expresie a admiraţiei şi a adorării faţă de El.

Ce trist este pentru Domnul, când venim cu coşul gol şi cu inima goală, din cauză că nu am căutat dragostea Lui şi nici nu am dorit să cunoaştem Persoana Lui. „Domnul este al tău, adu-i închinăciunile tale” scrie în vers 11 a Psalmului nostru. Ce frumos ar fi dacă s-ar găsi şi la noi această dependenţă de Domnul nostru Isus Cristos.

Marele nostru învăţător, ISUS CRISTOS, nu a făcut un pas, nu a rostit o vorbă şi nu a făcut cel mai neînsemnat pas fără Cuvântul lui Dumnezeu. Se poate spune şi despre tine la fel?

DOMNUL ESTE APROAPE Meditatii 9 sept 2012

SCRISOAREA DESCHISA PENTRU PREDICATORI

SCRISOAREA DESCHISA PENTRU PREDICATORI

Posted on august 3, 2012 by strainisicalatori

SCRISOAREA DESCHISA PENTRU PREDICATORI

Dragi frati care ne aduceti Cuvantul din partea Lui Dumnezeu…Cerintele de mai jos reprezinta parte din durerile noastre si ceea ce am dori sa auzim de la voi… Intelegem ca viata pe pamant e o sansa de a o trai cu lumea sau cu Dumnezeu. Am ales sa o traim cu Dumnezeu,de aceea ne pasa ce sfaturi primim prin  predicile voastre,si va rog in numele Domnului Isus:

*SPUNETI-NE ca putem avea fanfare si coruri profesioniste,solisti si predicatori exceptionali si totusi,doar sa ne mearga numele ca traim,asemenea Biserici din Sardes.

*SPUNETI-NE ca putem avea programe incarcate pe diferite puncte,organizate ca la carte,fara prezenta Domnului in ele,precum Biserica din Laodicea careia ii spune Domnul :”Iata Eu stau la usa si bat”.

SPUNETI-NE mai multe marturii din viata voastra din experientele cu Dumnezeu ce le-ati trait si mai putine din vietile misionarilor care au trait cu nu stiu cate sute de ani in urma..

*SPUNETI-LE baietilor si nu numai,ca pornografia se combate cu monitorul stins si cu Biblia deschisa.

*SPUNETI-LE fetelor ca e mai ferice sa fie batatorit (in genunchi) covorul din odaita decat cel din fata oglinzii (in picioare).

*SPUNETI-NE ca o ora de rugaciune face mai mult 1000 de ore pe yahoo messenger /F-book.

*SPUNTI-NE ca NU vom vedea Canaanul ceresc daca credem ca Isus e o stanca pe care o lovesti cand ai nevoie de apa.

*SPUNETI-NE ca Isus nu e doar o trusa de prim ajutor la care alergi doar cand copilul are o boala fizica,ci e acelasi Domn la care ar trebui parintii sa alerge si  cand copii sunt loviti de boli spirituale.

*SPUNETI-LE celor care vin la 9:25 la adunare si pleaca la 12 fara 5 ,ca Isus a “stat”mai mult timp pe cruce decat stau ei pe scaun.

*SPUNETI-NE ca diplomele si carierele noastre fara o viata de pocainta reala palesc in fata Mantuitorului si a copiilor Lui.

*NU NE SPUNETI ca pacatele mici nu sunt importante,

*NU NE SPUNETI doar de Har ,ci amintiti-ne ca Hristos e si un foc mistuitor.

*SPUNETI-NE ca Recabiti au fost incercati in singurul lucru care il putem face mai usor din tot ce le-a poruncit tatal lor.Cu siguranta era mai usor pentru Ieremia sa le ceara sa bea vin decat sa isi faca case.Si era mai usor si pentru ei sa se scuze ca cel mai mare proroc din tara le-a cerut asta.

*SPUNET-NE ,asadar parinti nostri  au fost oameni verticali,care au trait Biblia si noi suntem tentati sa “vindem”principile prin scolile unde ne aflam.

*SPUNETI-NE ca bunicii nostri  preferau o vizita la orfani,vaduve sau bolnavi,intre cele doua programe de duminica,decat trei ore de somn.

*SPUNETI-NE ca ei posteau 3 zile pe saptamana si mergeau la sapa si lucru la camp toata ziua,iar noi lucram la birou si multi dintre noi nu avem nici macar o zi de post pe saptamana.

*SPUNETI-NE ca ei plangeau la fiecare predica,noi mai mult zambim,oare ce o mai fi si asta?!Ca predici nu sunt!.

*SPUNETI-NE ca praful de pe Biblia noastra ne va condamna in ziua judecatii daca nu o citim si nu o traim. Cand stiti ca urmeaza o duminica,sau joi,sau orice alta zi cand trebuie sa ne aduceti un mesaj,va rugam stati mai mult pe genunchi ,decat in fata buletinelor de stiri,vrem predici cu adevarat nu stiri despre politica.(ca am vazut ca politica o jucati bine de tot).

*SPUNETI-NE ,dragi predicatori “Adevarul”.fara sa va fie teama ca nu veti fi alesi la urmatoarele alegeri in comitet.Adevarul a biruit in arenele romane,cu atat mai mult va birui unde sunt oameni care doresc sa traieasca.

*SPUNETI-NE sa ne rugam ca Domnul sa scoata lucratori la secerisul Lui,oameni cu darurile Duhului Sfant.Nu va multumiti ca in biserica aveti doar oameni care stiu sa spuna poezi ori sa   cante. Oratori, sunt si in lume.Profesionalism gasim si la Filarmonica. Ceea ce ne dorim este mai multa prezenta a Duhului si mai putina prezenta a “noastra”.Mai multa rugaciune,mai multe predici pentru nevoile noastre si mai putin spectacol religios (daca s-ar putea deloc).

*SPUNETI-NE ca exista si IAD ,nu doar numai RAI.

*SPUNETI-NE ca putem  sa stim  capitole din Biblie pe de rost si totusi sa ajungem in iad,daca nu le implinim.

*SPUNETI-NE ca putem trai langa oameni ca Pavel si totusi sa ne intoarcem la lucrurile lumi din Tesalonic ca si Dima,daca nu avem o relatie personala cu Domnul.

*NU VA MULTUMITI ca aveti in biserica oameni care va lauda.Nu uitati de roaba cu duh de ghicire care s-a luat dupa Pavel si striga:”Oamenii acestia sunt robi Dumnezeului Celui Prea Inalt si ei va vestesc calea manturii”. Diferenta dintre Pavel si alti predicatori (voi) a fost ca,el nu amesteca sfintenia cu nelegiuirea. Vroia  sa fie oameni sfintii . Si pentru ca vroia asta,au fost batuti cu nuiele.De ce? Pentru ca s-a eliberat pe el si   pe Sila de …aplauze.

*CHEMATI-NE mai aproape de Isus ,la o viata adevarata de pocainta!

*CHEMATI-NE la sacrificiu,pentru lucrarea Domnului.!

*CHEMATI-NE la dragoste si iubire pentru Domnul si pentru frati !

-Am citit despre o tanara care pana la 21 de ani nu a fost chemata macar o data la rugaciune cu familia.Tatal ei era slujitor in adunare.

SPUNETI-LE la astfel de parinti ca pocainta din famile e mai importanta decat cea afisata la oricare biserica din tara la amvon.

*INCA CEVA ERA SA UIT :Voi sunteti batrani (cei mai multi dintre voi) ar fi bine  sa veniti la lucrurile cu care ati inceput :la adevarata slujire  si sa sfarsiti la fel, in pocainta ca no sa mai traiti mult printre noi si de ce  sa nu plecati cu sufletul impacat si constinta treaza: ca ne-ati impartit drept Cuvantul Adevarului…

~VA MULTUMESC~ (un tanar ce traieste inca in Babilonul acestei lumi,cu fereastra deschisa spre Ierusalim,nu departe de groapa cu lei)

****PS.Cine crede ca acest mesaj e doar pentru predicatori,este rugat sa  il reciteasca.

~strainisicalatori~http://strainisicalatori.wordpress.com/2012/08/03/scrisoarea-deschisa-pentru-predicatori/

(dutu)

O INTREBARE REFERITOARE LA MANTUIRE

 

O

intrebare

referitoare

la mantuire

Daca mantuirea daruita de Dumnezeu pacatosilor prin Domnul Isus este deplina, vesnica, sigura, de ce, totusi , Ap. Pavel ii indeamna pe Filipeni:

“Duceti pana la capat mantuirea voastra, cu frica si cutremur” (Filipeni 2:12). Cum trebuie sa intelegem acest text?

Mai intai, sunt de remarcat doua pericole care ii amenintau pe credinciosii din Filipi; primul, pericolul “de a se lasa infricosati de protivnici”, cu alte cuvinte pericolul adversitatilor din afara (1:28).

Al doilea, pericolul adversitatilor dinlauntru: disensiuni intre frati sau surori (vezi Fil. 2:1-3). Se pare ca Filipenii au primit harul sa faca fata cu curaj adversitatilor din afara, dar mult mai periculoase erau disensiunile dinlauntrul adunarii, de aceea, Ap. Pavel le aminteste de exemplul Suprem al Domnului Isus Christos, care S-a smerit pana la moarte si inca moarte de Cruce, de aceea Dumnezeu L-a inaltat cu inaltare suprema.

Conflictele in adunarea din Filipi au intervenit intr-un timp cand Ap. Pavel nu mai putea fi intre ei: era in lanturi., la Roma. In asemenea imprejurari, Filipenii trebuiau sa dea dovada de o vie veghere spirituala, pentru a ramane intr-o stare placuta lui Dumnezeu, in ciuda dificultatilor pe care le intampinau. Trebuiau sa duca pana la capat mantuirea lor. Atentie, insa: nu mantuirea sufletelor lor.

Slavit sa fie Dumnezeu! UN ALTUL a dus pana capat mantuirea sufletului lor, Cel despre care la Evrei 10:14 se spune “ Caci printr-o singura Jertfa a facut desavarsiti pentru totdeauna pe cei ce sunt sfintiti”.

Atunci despre ce mantuire este vorba?

Raspuns: despre mantuirea umblarii noastre de crestini in viata noastra de zi cu zi.

Acesta mantuire, a vietii noastre de fiecare zi presupune doua laturi:

• · mai intai, este un fapt esential, subliniat la Fil. 2:13: “Caci Dumnezeu este Acela care lucreaza in voi si va da dupa placerea Lui si vointa si infaptuirea.”.

• · in al doilea rand, este o consecinta esentiala: vointa si infaptuirea lucrate de Dumnezeu in viata credinciosului inseamna harnicie spirituala. Crediciosul, in trairea zilnica a mantuirii isi “da toate silintele sa uneasca cu credinta fapta, cu fapta cunostinta, cu cunostinta infranarea, cu infranarea rabdarea, cu rabdarea evalavia, cu evalvia dragostea de frati, cu dragostea de frati iubirea de oameni. (2 Petru 1:5-7).

- Dar de ce “cu frica si cu cutremur’?

- - Pentru ca nu este vorba de frica “terorii”, ci de frica sau reverenta, de respectul sfânt al unui copil bun, care nu vrea sa se abata de la voia tatalui

Intr-un cuvant, textul in discutie se refera la aspecte ale mantuirii prezente, la umblarea noastra de fiecare zi ca oameni credinciosi.

Serban Constantinescu Postat pe http://groups.yahoo.com/group/Virtualfellowship/message/12

CUGETARI DESPRE MOARTEA SI INVIEREA DOMNULUI ISUS

„Împreună cu El, au fost răstigniţi doi tâlhari: unul la dreapta şi celălalt la stânga Lui." Matei 27.38

  Pocăinţa tâlharului

Să urmărim pocăinţa unuia dintre tâlharii răstigniţi de o parte a crucii Mântuitorului! La început, şi acest tâl­har a fost luat de valul batjocurilor care erau aruncate asupra Mântuitorului. În ziua veşniciei vom afla cu exactitate ce l-a condus pe acest om la pocăinţă. Până atunci, să urmărim calea pe care a parcurs-o spre veş­nicie, după cele scrise în Luca 23:

Temerea de Dumnezeu: „Nu te temi tu de Dumne­zeu, tu, care eşti sub aceeaşi osândă?"

Recunoaşterea vinovăţiei sale: „Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădele­gile noastre."

Recunoaşterea nevinovăţiei Mântuitorului: „dar Omul acesta n-a făcut nici un rău."

Rugăciunea către Mântuitorul: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine..."

Credinţa că Isus va reveni: „ ...când vei veni în îm­părăţia Ta."

La o astfel de atitudine de inimă sinceră, Mântuitorul răspunde cu asigurarea vieţii veşnice: „Astăzi vei fi cu Mine în rai." Iată calea simplă şi sigură de apropiere de Mântuitorul! Fiecare poate merge pe această cale.

 „ ...pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi."Ioan 14.19 „Vivit!"

 Piatra de pe mormântul Domnului Isus Hristos a fost pecetluită şi soldaţii au păzit mor­mântul. Dar în ciuda acestor măsuri de siguranţă, duş­manul nu a putut împiedica învierea glorioasă a Dom­nului, care a fost văzută de peste 500 de martori ocu­lari. Aceştia au mărturisit că Hristos trăieşte.

Martin Luther a avut deseori de luptat contra depri­mării. În astfel de zile întunecate se consola cu cu­vântul: „Vivit!", adică: „El trăieşte!" Acest cuvânt l-a scris cu cretă pe masă, pe uşi şi pe pereţi. Când a fost întrebat odată ce înseamnă, el a răspuns: Isus trăieş­te. Dacă El nu ar trăi, nici eu n-aş mai dori să trăiesc nici o clipă. Dar pentru că El trăieşte, vom trăi şi noi prin El, după cum a spus: „Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi."

Aceste cuvinte le-a spus Domnul ucenicilor Săi. Prin credinţa în El, ei primiseră viaţa veşnică, iar viaţa lor era acum legată de El însuşi şi de viaţa Lui. Domnul spusese cu altă ocazie: „Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viată."

„Pentru ce căutaţi între cei morţi Duminică pe Cel ce este viu? Nu este aici ci a inviatLuca 24.5-6

În creştinătate, Pastele se află în legătură cu bucuria şi victoria. Dar ziua învierii Domnului nu a început cu strigă­te de bucurie. Ucenicii încă nu puteau înţelege cum S-a lăsat Isus fără împotrivire să fie prins şi răstignit, deşi El le spusese toate acestea înainte. Şi Maria Magdalena, ca­re a aflat într-o măsură deosebită harul Domnului, era foarte întristată. În prima zi a săptămânii a venit la mor­mântul lui Isus, dar El nu mai era acolo! Dorea să-i arate Domnului ei iubit ultima slujbă, îmbălsămarea, dar a fost dezamăgită! Nici ucenicii, pe care i-a chemat în grabă, nu au ştiut ce să spună. Au văzut acolo doar pânza. Dar un­de era El? Îl luase cineva? Dimineaţa învierii a început pentru ei cu o dezamăgire. Încă nu avuseseră o întâlnire cu Cel înviat. În mijlocul întrebărilor şi nedumeririi, o reali­tate era de netăgăduit: mormântul era gol!

Unde era Domnul? Răspunsul l-au dat îngerii: „Nu este aici, ci a înviat!" Ei L-au numit pe Isus „Cel viu" şi s-au mi­rat că este căutat printre cei morţi. Când Isus Hristos a fost răstignit în slăbiciune şi aparent ca Cel care a pier­dut, a început momentul triumfului Său cel mai mare. El este Acela care prin moartea Sa a nimicit pe cel care avea puterea morţii, adică pe diavolul. Moartea nu-L pu­tea ţine pe Biruitorul de pe Golgota! „Isus trăieşte, El a biruit! Cine poate vesti slava Sa?" Ferice de toţi aceia care pot intona cu convingere acest cântec de triumf!

  „Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi, că nu este o înviere a morţilor?"    1Corinteni 15.12  Cum a murit un rege?

 În dimineaţa de Paşte a anului 1548, un rege credin­cios din Polonia, Sigismund I lagello, se duse cu suita sa la capela regală ca să se roage. Acolo, în capelă, re­gele avea pregătit şi un mormânt de marmoră.

Bătrânul şi evlaviosul rege, oprindu-se în faţa mor­mântului, îşi ridică ochii spre cer şi zise către suita sa: „Eu ştiu că Mântuitorul meu trăieşte. După ce voi adormi în acest mormânt, El mă va trezi iarăşi din somnul acesta. El îmi va deschide ochii ca să văd ceea ce n-am văzut până acum. Atunci îl voi vedea pe Acela care a murit şi a înviat pentru mine."

Zicând acestea, regele căzu în genunchi şi începu să se roage. Dar din această rugăciune nu se mai ridică; peste câteva clipe adormi. Domnul şi Mântuitorul său îl chemase acasă, acolo unde nu mai sunt dureri şi lacrimi. În dimineaţa de Paşte, Domnul îl trecuse din moarte la viaţă.

Siguranţa credinţei nu este numai partea acelui rege, ci a tuturor celor care L-au primit pe Isus Hristos ca Mântuitor. Toţi credincioşii au înviat la o nădejde nouă, toţi au în inimile lor siguranţa că Mântuitorul lor tră­ieşte. Fericită nădejde!   

Din meditatiile zilnice  SAMANTA BUNA -2009

SUVERANITATEA LUI DUMNEZEU ASUPRA TUTUROR PLANURILOR OMENESTI-Dar Paştele a fost timpul ales de Dumnezeu cel mai potrivit, ca Mielul lui Dumnezeu să moară pentru păcatele lumii.

  „Paştele iudeilor era aproape... Ei căutau pe Isus şi vorbeau unii cu alţii în templu... Iar preoţii cei mai de seamă şi fariseii porunciseră că, dacă va şti cineva unde este, să le dea de ştire ca să-L prindă.“ Ioan 11.55-57

Timpul potrivit

Era timpul pregătirii Paştelui. Ţinta împotrivirii, a urii mai-marilor poporului era să-L prindă pe Isus cu vicleşug şi să-L omoare. Dar ziceau: „Nu în timpul praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor.“ Fără îndoială, doreau să-L omoare cu cât mai puţină zarvă. Ei voiau s-o facă excluzând publicul, evitând să ia naştere o răscoală.
Aceasta ne face să vedem din nou suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor planurilor omeneşti. Ei voiau să evite un scandal public cu ocazia sărbătorii, în timp ce Dumnezeu intenţiona să lase pe Hristos să moară în timpul Paştelui, ca în felul acesta cât mai mulţi să vadă evenimentul. Din punctul de vedere al conspiratorilor era cel mai rău timp să prindă pe Isus, dacă voiau s-o facă pe ascuns şi în linişte. Ei au văzut cum a fost El întâmpinat de către mulţime cu strigăte de osanale. Dar Paştele a fost timpul ales de Dumnezeu. Exact acel timp a fost cel mai potrivit, ca Mielul lui Dumnezeu să moară pentru păcatele lumii. Şi când complotul a fost pus în fapte, acesta a avut loc potrivit timpului hotărât de Dumnezeu şi nu după gândurile oamenilor. Oamenii nu puteau să amâne planul desăvârşit al lui Dumnezeu

 

„Dar satan a intrat în Iuda, zis şi Iscarioteanul...“ Luca 22.3

Iuda şi iubirea de bani

Iuda asistase la acea întâmplare emoţionantă în casa lui Simon leprosul, când Maria a turnat mirul foarte scump pe capul lui Isus. Dar inima lui Iuda, împietrită de iubirea de bani, cu toată pretinsa lui milă pentru săraci, l-a lăsat cu totul indiferent faţă de ceea ce se petrecea. Dacă Isus avea un aşa mare preţ pentru Maria, Iuda nu vedea în Învăţătorul decât un mijloc de a-şi procura bani. Acesta este un lucru înspăimântător, care ne arată unde se poate ajunge îngăduind apariţia înclinaţiilor rele, în loc de a le judeca cu scopul de a fi izbăviţi.
Ne-am putea întreba pentru ce satan n-a intrat în alt ucenic pentru a-l face capabil să săvârşească o asemenea nelegiuire. Cât priveşte firea lor, ceilalţi ucenici nu valorau mai mult ca Iuda. Dar ceea ce i-a dat posibilitatea lui satan să pună stăpânire pe Iuda era faptul că vocea ispititorului îi era familiară. Iuda ascultase de sugestiile vrăjmaşului, deşi trăia în apropierea lui Isus. Prezenţa Domnului, caracterul divin pe care El Îl manifestase nu a avut nicio influenţă asupra inimii lui Iuda, care era plină de iubirea de bani şi de dorinţa de a-i obţine. Astfel, el era foarte pregătit pentru ora fatală, care l-a dus la sinucidere şi nenorocire veşnică. Satan a intrat în Iuda şi nenorocitul nu a mai fost stăpân pe sine.

“...Iuda Iscarioteanul s-a dus la preoţii cei mai de seamă şi le-a zis: «Ce vreţi să-mi daţi şi-L voi da în mâinile voastre?» Ei i-au cântărit treizeci de arginţi.“ Matei 26.14-15

Preţul trădării

Probabil că Iuda s-a dus în casa lui Caiafa tocmai în momentul când sinedriul se strânsese ca să plănuiască complotul împotriva lui Isus. În orice caz, intenţiile de trădare ale lui Iuda s-au unit cu atacul, cu marea lor împotrivire şi ură faţă de Isus. Ei i-au cântărit preţul trădării şi i-au dat arginţii. Acesta era preţul unui sclav. Fără îndoială, membrii sinedriului s-au bucurat mult că uneltirea lor a fost susţinută de unul din aparţinătorii cercului restrâns de ucenici. Probabil, şi-au imaginat că aceasta era o aprobare a planurilor lor rele.
Din clipa aceea, Iuda a căutat un prilej potrivit să-L trădeze pe Isus. După ce a primit banii pentru faptă, era dator să-şi împlinească obligaţiile. Trebuia să găsească ocazia când Isus era singur, sau aproape singur, ca să poată împlini planul sinedriului de a prinde în linişte pe Isus.
Privit din punctul de vedere al duşmanilor lui Isus, toate se potriveau foarte bine. În momentul acela însă nimeni nu ştia că era o hotărâre mult mai înaltă, cunoscută de Mântuitorul. Era planul veşnic al lui Dumnezeu care a dovedit că are totul sub control şi că toată această întâmplare dramatică s-a derulat în concordanţă cu hotărârile Sale veşnice.

„El (Isus) le-a răspuns: «Duceţi-vă în cetate la cutare om şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: Vremea Mea este aproape; voi face Paştele cu ucenicii Mei în casa ta.»“ Matei 26.18

Ultimul Paşte

Acela care urma să Se înfăţişeze ca adevăratul Miel de Paşte, Mielul lui Dumnezeu, dispunea de atotştiinţa Sa divină şi de autoritatea Sa de Învăţător, pentru a-i face pe ucenici să găsească locul unde El va lua cu ei ultimul Paşte. Pătruns de momentul care se apropia, El a pus să se spună stăpânului casei: „Vremea Mea este aproape.“ Câte gânduri năvăleau în această inimă, capabilă de a pătrunde totul în mod divin: moartea, trădarea, împotrivirea, tăgăduirea lui Petru, ura unui popor pe care El l-a iubit şi a dorit să-l adune şi să-l binecuvânteze, şi atâtea alte lucruri neplăcute!
Seara, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici ai Săi. Pe când mâncau, El a zis: „Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.“ Isus ştia că era Iuda; dar El dorea să cerceteze inima şi cugetul fiecăruia şi să-i facă să simtă cât de groaznic era gândul trădării. Ucenicii s-au întristat foarte mult şi au început să-i zică unul după altul: „Nu cumva sunt eu, Doamne?“ Isus a răspuns: „Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde.“ La întrebarea lui Iuda, auzim răspunsul Domnului: „Da, tu eşti.“ Iuda a ieşit în grabă. Afară era noapte; dar şi în inima lui Iuda.

“...Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!“ Matei 26.42

Liniştea Mântuitorului

Când Mântuitorul a ajuns în grădina Ghetsimani, a ştiut că acolo va fi prins, şi că Îl vor duce la o succesiune de procese, şi că Îl vor umili, şi în cele din urmă Îl vor răstigni fără milă. Vedem mereu că scriitorii Evangheliilor scot în evidenţă atotştiinţa lui Isus în toate relatările despre suferinţa Lui. Nimic nu avea loc la întâmplare în noaptea aceea. Nimic nu era, care să nu fie în mâna Lui şi în mâna Tatălui Său.
Aceasta înseamnă că Hristos ştia în detaliu ce va aduce cu sine moartea Sa. A ştiut mai dinainte toate împotrivirile, chinurile, batjocurile şi umilirile pe care va trebui să le îndure. Şi cu toate acestea a fost gata să Se plece şi, fără nicio rezervă faţă de voia Tatălui, să înfăptuiască planul veşnic de răscumpărare a oamenilor.
Cine poate înţelege durerea acestui scump Mântuitor, pus de satan în prezenţa grozăviilor morţii pentru a-L abate de la lucrarea pe care El avea să o facă? Acolo, ca şi cu ocazia ispitirii în pustiu, ascultarea Sa a biruit. De aceea într-o linişte desăvârşită, Mântuitorul a putut spune ucenicilor:”...odihniţi-vă!... Iată că a venit ceasul ca Fiul Omului să fie dat în mâinile păcătoşilor.“ De atunci înainte vinovaţii care cred în lucrarea Lui pot să se bucure de odihnă, pentru că Cel nevinovat a îndurat moartea în locul lor.

“...Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.“ Luca 22.42

„Facă-se voia Ta!“

Când Mântuitorul S-a rugat: „Facă-Se nu voia Mea, ci a Ta“, nu trebuie să ne gândim că voia Tatălui ar fi fost alta decât a Fiului. Ce recunoaştem noi aici este faptul că Fiul S-a supus conştient şi de bunăvoie cu toate sentimentele Lui umane voii desăvârşite a Tatălui. Rugăciunea prezintă exemplul de neegalat cum Hristos în natura Sa umană a supus totdeauna, în toate lucrurile, voinţa Sa voinţei Tatălui – şi totodată că nu exista nicio contradicţie între voinţa divină şi sentimentele Lui umane.
În rugăciunea lui Hristos nu era vorba ca paharul să se depărteze cu orice preţ. Isus S-a rugat ca paharul să se depărteze de la El numai atunci când exista o altă posibilitate pentru împlinirea planului lui Dumnezeu. Răspunsul lui Dumnezeu la această rugăciune lasă să se recunoască clar, că nu exista nicio altă alternativă la jertfa Fiului Său prin care păcătoşii ar fi putut fi mântuiţi. Desigur, Hristos a ştiut adevărul acesta atunci când S-a rugat. Desfăşurarea acelor evenimente a fost stabilită în hotărârile veşnice ale lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii – cu mult timp înainte ca Hristos să vină pe pământ. Isus a ştiut că El va trebui să fie Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. De aceea a fost gata să facă voia Tatălui.

„Un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea.“ Matei 28.2

Piatra este dată deoparte

După ce L-au văzut murind pe cruce pe Domnul Isus, duşmanii Săi cei mai înverşunaţi, marii preoţi şi fariseii, nu s-au liniştit. Ei se temeau de Cuvântul Său: „ …dar a treia zi va învia“ (Matei 20.19). De aceea au pecetluit mormântul şi au pus strajă.
Ar fi putut vreo creatură să-L împiedice pe Dumnezeu să-Şi exprime recunoaşterea Sa, satisfacţia Sa deplină în lucrarea desăvârşită a Fiului Său preaiubit şi să-L învieze din morţi? Imposibil! În zorii zilei dintâi a săptămânii, Domnul Isus a înviat ca Biruitor.
Îngerul venise pe pământ cu însărcinarea din partea lui Dumnezeu de a rostogoli piatra de la uşa mormântului, pentru ca oricine să poată vedea mormântul gol. „Şi s-a aşezat pe ea.“ Acum, nu un om, ci un înger a preluat supravegherea mormântului gol. Acum nu mai era în stare nicio putere din lume să închidă mormântul.
În ciuda tuturor atacurilor duşmanilor, învierea Domnului Isus rămâne o realitatea minunată şi este confirmarea lui Dumnezeu pentru lucrarea Domnului Isus la cruce. De aceea ne bucurăm că avem un Domn înviat, care este pentru totdeauna dincolo de moarte.

 „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat.“ Luca 24.5,6

Învierea – un fapt de netăgăduit

Creştinismul este caracterizat de trei adevăruri mari: moartea Domnului Isus la crucea de pe Golgota, învierea Sa şi înălţarea Sa la cer. Învierea Domnului Isus este o realitate despre care ni se mărturiseşte în multe locuri în Scriptură. Citiţi vă rugăm capitolul 15 din 1 Corinteni, unde sunt numiţi mulţi martori, care L-au văzut şi au vorbit cu Domnul înviat. Învierea este deci o realitate, indiferent că o acceptăm sau nu. Ea a avut loc şi nu poate fi tăgăduită. Aşa cum soarele stă pe cer, tot aşa de sigur este faptul că Hristos a înviat din morţi şi S-a înălţat la cer, unde şade la dreapta lui Dumnezeu.
De ce neagă mulţi oameni învierea Domnului Isus? Pentru că ştiu că învierea are urmări care îi privesc pe toţi oamenii, indiferent dacă cred sau nu în înviere. Deoarece Hristos a înviat există şi o înviere a morţilor, pentru că Domnul Isus Însuşi a spus: „Vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată“ (Ioan 5.28, 29). Şi tu vei aparţine de una din aceste învieri. Dacă ai făcut binele, adică dacă L-ai acceptat în viaţa ta pe Salvatorul Isus Hristos trimis de Dumnezeu, vei învia pentru viaţă, dar dacă L-ai respins şi lepădat, vei învia pentru judecată

„Începutul evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.“ Marcu 1.1

„Acesta este Isus, Împăratul Iudeilor.“ Matei 27.37

Isus a devenit om ca noi, dar fără păcat. El a crescut într-o cetate dispreţuită, Nazaret. Acolo a exersat meseria de tâmplar. Modest şi smerit, un om printre oameni!
Şi totuşi, El a fost total diferit. El era Fiul lui Dumnezeu şi Împăratul lui Israel. Oamenii au vrut să-i conteste ambele poziţii. Dar Dumnezeu a purtat de grijă întotdeauna ca Fiul Său să fie distins public.
La naşterea Sa, îngerul a vestit că acel copil născut era „Hristos, Domnul“. Câtva timp mai târziu înţelepţii de la Răsărit s-au interesat în Ierusalim de „împăratul iudeilor“ şi L-au onorat cu daruri corespunzătoare.
La începutul slujbei Sale când Isus S-a lăsat botezat, Dumnezeu a deschis cerul deasupra Lui. El a arătat că Fiul Său nu era pe aceeaşi treaptă cu cei care îşi recunoşteau păcatele şi a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.“
În timpul slujbei Sale, Dumnezeu a deschis cerul încă o dată. Pe muntele schimbării la faţă, ucenicii au auzit cum Dumnezeu a făcut cunoscut plăcerea Sa în Fiul Său preaiubit (Matei 17.5). La sfârşitul vieţii Sale, Dumnezeu S-a îngrijit ca inscripţia de pe cruce: „Acesta este Isus, Împăratul Iudeilor“ să nu se schimbe. Iar după ce Mântuitorul a murit, căpitanul roman a mărturisit: „Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!“

Din ciclul de Meditatii SAMANTABUNA 2012