INVATA-NE să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă! Psalmul 90.12

Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!
Psalmul 90.12

Sfârşit de an

A mai trecut un an din viaţă! Viaţa noastră este ca o lumânare, care arde până la stingere. Nimeni nu ştie câte zile mai are. Totuşi ne este clar că fiecare zi, ce trece, ne aduce mai aproape de sfârşitul vieţii noastre. Văzut din această perspectivă, număratul zilelor noastre ar putea să ne întristeze. Dar Moise, omul lui Dumnezeu, nu s-a referit la acest lucru, când s-a rugat. Dorinţa lui a fost ca Dumnezeu să ne aducă în faţa ochilor cât de repede trece viaţa şi astfel să cerem o inimă înţeleaptă.

Ce înseamnă acest lucru? Potrivit Scripturii, înţelept este acela, care crede că este o veşnicie, în care vom intra după ce viaţa se sfârşeşte. Înţelept este acel om, care se împacă cu Dumnezeu cât mai repede şi apoi tot timpul vieţii trăieşte într-o supunere faţă de voia Sa. Nu câştigăm nimic, dacă ne plângem că viaţa este scurtă. Trebuie să ne lăsăm învăţaţi de Dumnezeu cum să trăim intens această viaţă potrivit cu Biblia.

Dumnezeu doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Întoarcerea la Dumnezeu trebuie să aibă loc acum – aceasta este clipa prielnică. Cine află mântuirea prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, va folosi zilele vieţii sale într-un mod preţios, care nu poate fi înlocuit cu nimic altceva din această lume.

Sămânţa Bună

Marţi, 31 Decembrie 2013

CUGETARI DESPRE MOARTEA SI INVIEREA DOMNULUI ISUS

„Împreună cu El, au fost răstigniţi doi tâlhari: unul la dreapta şi celălalt la stânga Lui." Matei 27.38

  Pocăinţa tâlharului

Să urmărim pocăinţa unuia dintre tâlharii răstigniţi de o parte a crucii Mântuitorului! La început, şi acest tâl­har a fost luat de valul batjocurilor care erau aruncate asupra Mântuitorului. În ziua veşniciei vom afla cu exactitate ce l-a condus pe acest om la pocăinţă. Până atunci, să urmărim calea pe care a parcurs-o spre veş­nicie, după cele scrise în Luca 23:

Temerea de Dumnezeu: „Nu te temi tu de Dumne­zeu, tu, care eşti sub aceeaşi osândă?"

Recunoaşterea vinovăţiei sale: „Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădele­gile noastre."

Recunoaşterea nevinovăţiei Mântuitorului: „dar Omul acesta n-a făcut nici un rău."

Rugăciunea către Mântuitorul: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine..."

Credinţa că Isus va reveni: „ ...când vei veni în îm­părăţia Ta."

La o astfel de atitudine de inimă sinceră, Mântuitorul răspunde cu asigurarea vieţii veşnice: „Astăzi vei fi cu Mine în rai." Iată calea simplă şi sigură de apropiere de Mântuitorul! Fiecare poate merge pe această cale.

 „ ...pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi."Ioan 14.19 „Vivit!"

 Piatra de pe mormântul Domnului Isus Hristos a fost pecetluită şi soldaţii au păzit mor­mântul. Dar în ciuda acestor măsuri de siguranţă, duş­manul nu a putut împiedica învierea glorioasă a Dom­nului, care a fost văzută de peste 500 de martori ocu­lari. Aceştia au mărturisit că Hristos trăieşte.

Martin Luther a avut deseori de luptat contra depri­mării. În astfel de zile întunecate se consola cu cu­vântul: „Vivit!", adică: „El trăieşte!" Acest cuvânt l-a scris cu cretă pe masă, pe uşi şi pe pereţi. Când a fost întrebat odată ce înseamnă, el a răspuns: Isus trăieş­te. Dacă El nu ar trăi, nici eu n-aş mai dori să trăiesc nici o clipă. Dar pentru că El trăieşte, vom trăi şi noi prin El, după cum a spus: „Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi."

Aceste cuvinte le-a spus Domnul ucenicilor Săi. Prin credinţa în El, ei primiseră viaţa veşnică, iar viaţa lor era acum legată de El însuşi şi de viaţa Lui. Domnul spusese cu altă ocazie: „Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viată."

„Pentru ce căutaţi între cei morţi Duminică pe Cel ce este viu? Nu este aici ci a inviatLuca 24.5-6

În creştinătate, Pastele se află în legătură cu bucuria şi victoria. Dar ziua învierii Domnului nu a început cu strigă­te de bucurie. Ucenicii încă nu puteau înţelege cum S-a lăsat Isus fără împotrivire să fie prins şi răstignit, deşi El le spusese toate acestea înainte. Şi Maria Magdalena, ca­re a aflat într-o măsură deosebită harul Domnului, era foarte întristată. În prima zi a săptămânii a venit la mor­mântul lui Isus, dar El nu mai era acolo! Dorea să-i arate Domnului ei iubit ultima slujbă, îmbălsămarea, dar a fost dezamăgită! Nici ucenicii, pe care i-a chemat în grabă, nu au ştiut ce să spună. Au văzut acolo doar pânza. Dar un­de era El? Îl luase cineva? Dimineaţa învierii a început pentru ei cu o dezamăgire. Încă nu avuseseră o întâlnire cu Cel înviat. În mijlocul întrebărilor şi nedumeririi, o reali­tate era de netăgăduit: mormântul era gol!

Unde era Domnul? Răspunsul l-au dat îngerii: „Nu este aici, ci a înviat!" Ei L-au numit pe Isus „Cel viu" şi s-au mi­rat că este căutat printre cei morţi. Când Isus Hristos a fost răstignit în slăbiciune şi aparent ca Cel care a pier­dut, a început momentul triumfului Său cel mai mare. El este Acela care prin moartea Sa a nimicit pe cel care avea puterea morţii, adică pe diavolul. Moartea nu-L pu­tea ţine pe Biruitorul de pe Golgota! „Isus trăieşte, El a biruit! Cine poate vesti slava Sa?" Ferice de toţi aceia care pot intona cu convingere acest cântec de triumf!

  „Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi, că nu este o înviere a morţilor?"    1Corinteni 15.12  Cum a murit un rege?

 În dimineaţa de Paşte a anului 1548, un rege credin­cios din Polonia, Sigismund I lagello, se duse cu suita sa la capela regală ca să se roage. Acolo, în capelă, re­gele avea pregătit şi un mormânt de marmoră.

Bătrânul şi evlaviosul rege, oprindu-se în faţa mor­mântului, îşi ridică ochii spre cer şi zise către suita sa: „Eu ştiu că Mântuitorul meu trăieşte. După ce voi adormi în acest mormânt, El mă va trezi iarăşi din somnul acesta. El îmi va deschide ochii ca să văd ceea ce n-am văzut până acum. Atunci îl voi vedea pe Acela care a murit şi a înviat pentru mine."

Zicând acestea, regele căzu în genunchi şi începu să se roage. Dar din această rugăciune nu se mai ridică; peste câteva clipe adormi. Domnul şi Mântuitorul său îl chemase acasă, acolo unde nu mai sunt dureri şi lacrimi. În dimineaţa de Paşte, Domnul îl trecuse din moarte la viaţă.

Siguranţa credinţei nu este numai partea acelui rege, ci a tuturor celor care L-au primit pe Isus Hristos ca Mântuitor. Toţi credincioşii au înviat la o nădejde nouă, toţi au în inimile lor siguranţa că Mântuitorul lor tră­ieşte. Fericită nădejde!   

Din meditatiile zilnice  SAMANTA BUNA -2009