skip to main |
skip to sidebar
ULTIMA DORINTA A SILVIEI A FOST CA MISIUNEA EI SA CONTINUIE SI DUPA PLECAREA EI
În dimineața zilei de 19
septembrie 2013, când zorii dimineții încep să alunge întunericul nopții
Silvia noastră dragă a plecat în cea mai lungă călătorie din viața ei.
Biletul a fost cumpărat cu mulți ani înainte dacă nu greșesc tocmai din
anul 1967. Un bilet numai dus (one way)
și fără însoțitor. Poate s-ar fi bucurat să aibă un însoțitor dar nu a
fost posibil. Imediat după ce și-a prezentat pașaportul a fost preluată
cu multă dragoste de iubitul inimii ei și condusă până la destinația
finală. În acea dimineață mohorâtă de septembrie împreună cu Silvia era
doar familia ei, Elena, Lidia și Tudorică Sfatcu din California.
Tudorică a fost dispecerul de serviciu care a transmis instrucțiunile de
zbor pentru toți membrii familiei și a urmărit cu lacrimi în ochi plecarea lui Silvia.
La doar câteva ore după
plecarea Silviei au început să sosească la ”aeroportul” de lângă pădure
și alți călători care priveau nedumeriți la cei rămași pe pista de
plecare. Nu au lipsit nici florile dar nici lacrimile. Am mai înălțat o
rugăciune spusă din toată inima dar Silvia nu ne-a mai auzit. Am cântat
lângă ea dar nu a mai schițat nici un gest pentru noi toți. Cu obrajii
brăzdați de lacrimi familia i-a pregătit rochia de mireasă și a dat-o
celor doi spravegheatori cu intrucțiunile de rigoare. Coafura i-a fost
făcută și apoi în liniște a fost așezată în ”scaunul de stejar” al
miresei care era frumos sculptat de ameșii care au cunoscut-o pe Silvia.
Au urmat trei zile de ”nuntă”
ca-n povești, exact cum Silvia și-a dorit, dar fără famfară și
instrumente. A fost o adevărată sărbătoare de comemorare a călătoriilor
Silviei în cei 62 de ani pe planeta Pământ, călătorii presărate cu tot
felul de peripeții care cu greu ar putea fi cuprinse în cărțile lui
Silvia.
Aș dori pe cât posibil ca
minunile din viața ei să să circule pe toate meridianele lumii în limba
dulce și frumoasă a moldovenilor și să poată încuraja mai departe pe
frații noștri dragi de limbă și culoare dar în același timp să vorbească
tot mai mult de Dumnezeul lui Silvia, al românilor și al tuturor
credincioșilor.
În acest scop aș ruga pe toți
cei care ați călătorit cu Silvia în cei 62 de ani să vă căutați agendele
de bord și să începeți să colectați însemnările voastre. Aș dori dacă
se poate ca toate aceste fărâmituri să fie adunate într-un singur coș
din care să curgă râul binecuvântării peste sufletele noastre. M-aș
bucura dacă aș primii toate aceste însemnări de călătorie pe adresa mea
de E-mail gcotlet@camoh.org și apoi să găsim persoana potrivită care să facă lucrarea.
Ultima dorință a Silviei scrisă
cu cerneală neagră și udată cu lacrimi a fost ca misiunea ei (God Knows
Ministries) să continuie și după plecarea ei.
Singurul care a fost gata să
preia această dorință a fost Bill Mullet, unul dintre frații menoniți cu
inimă de român dar mai presus de toate cu dragoste pentru lucrarea
Domnului.
Sunt lucruri complet
necunoscute pentru noi toți, dar cunoscute de bunul nostru Dumnezeu.
Deocamdată doar atât putem spune că avem voință și viziune dar avem
nevoie de binecuvântarea Domnului. Personal am încrederea că Dumnezeul
lui Silvia și Dumnezeul nostru ne va ajuta să continuăm tot ce Silvia a
început. Dacă va fi voia Domnului dorim ca toate dorințele ei să devină
realitate și cerem binecuvântarea Domnului peste aceste proiecte mari.
Silvia a fost doar făclia care a
aprins focul misiunii românilor din diaspora. Acest foc a cuprins și
inimile noastre și dorim din toată inima ca să-l putem duce mai departe
pe toate meridianele. După cum spunea
fratele Valentin Popovici la priveghiul de vineri seara a fost doar
cenușa adunată în tigăile de aramă, a fost una din copcile de aur care
țineau covoarele cortului împreună. Am dori ca aceste copci să ne unească pe români și americani sau orice altă națiune, să fim legați ca și o
”brățară care mâna-Ti înconjoară
Ca un brâu de piatră rară,
Ca veșmântul Tău de in.
Să nu poată-a ne desparte
Nici furtună și nici moarte,
Ci cum scrie-n sfânta Carte,
Să fim una pe deplin,
Ca veșmântul Tău de in”.
Am vrea ca toți să știe că, fie că trăm fie că murim, noi suntem ai Domnului.
Fiecare din noi trăim zilnic
minunile Domnului și vedem purtarea lui de grijă. Singurul lucru pe care
îl puteți face la ora actuală este să ne purtați în rugăciune și să
cereți ca voia Domnului să se facă în toate cele istorisite de mine până
acum.
Când timpul îmi va permite voi
continua să vă țin la curent cu înaintarea lucrării începută de Silvia.
Am vrea ca fiecare dintre noi să fim motivați de vestetul ”Nu voi muri, ci voi trăi și voi povesti lucrările Domnului” (Ps. 118:17).
Am vrea ca prin tot ce vom face
Numele Domnului să fie înălțat și nu numele noastre. Am vrea ca noi să
fim cenușa adunată în cenușarul de argint, să fim potirul de aur din
care să bea cel însetat din apa dulce și cristalină a Cuvântului lui
Dumnezeu.
Aș dori ca scrisoarea mea să
fie doar o provocare venită din partea celui mai neînsemnat dintre voi
toți, cel căruia Dumnezeu i-a mai dat o șansă să se pocăiască, o șansă
să mai spună celor dragi că Domnul Isus este bun cu cei cu inima curată,
și are îndelungă răbdare cu noi cu toți.
Din dragoste pentru Domnul Isus și din respect pentru cea care a fost sora noastră Silvia Tărniceriu,
Gicu Cotleț, Septembrie 26. 2013
Posts
No comments:
Post a Comment