Pomul necrescut …despre bonsaii spirituali
Desigur NU.
Strugurii cresc în vița de vie iar smochinele în smochin. Este o imagine a roadei Duhului care rodește în omul duhovnicesc, în omul cel nou, de fire nouă, în ”pomul bun”.
În locul îngrijorării lipsei roadei e mai bună îngrijirea pomului bun, căci nu-i așa?: ” ..cine îngrijește de un smochin va mânca din rodul Lui:”
La fel ne învață și Domnul Isus: ”..ori faceți POMUL BUN și rodul lui bun…” punând accentul pe creșterea Omului
Duhovnicesc ce ve ajunge să rodească Roada Duhului.
Nu vreau să scriu despre absurditatea pretenției de a dori să culegi struguri din spini sau a te mira că mărăcinii nu fac smochine, nu că n-am găsi-o chiar în inima noastră, ci vreau să spun că deși a fi chior e mai bine decât orb nu e sănătate curată. Vreau să scriu despre maturizare spirituală, despre creștere.
Omul Duhovnicesc, Pomul Bun este sădit, udat și făcut să crească, nu pică din cer.
Creșterea este tot un imperativ, nu numai viața!
Rodirea este Gloria spre care am fost chemați. Nu putem vorbi de rodire fără creștere. Unii se mulțumesc că trăiesc, că sunt mântuiți. Dar Fiul a venit să aducă pe mulți fii la Slavă(Glorie), nu numai la mântuire.
Diferența este dată de creștere.
Fără creștere nu este rodire sau este una firavă, anemică, rușinoasă nu glorioasă. Creșterea dă rodirea, rodirea înseamnă Glorie.
Să ilustrez:
Bonsaii sunt tot pomi. Crescuți chinuit ….dar să luăm de pe wikipedia: ”Un bonsai nu este genetic o plantă pitică, ci este o plantă normală, arbust sau arbore, care prin limitarea spațiului de “locuit”, dublată de o atentă tăiere a rădăcinilor și ramurilor, la care se adaugă o anumită conducere a creșterii plantei devine un exemplar pitic al speciei”.
Iată câteva exemple chiar de soiuri ilustrate de Domnul Isus: viță și smochin.
Creșterea este oprită voit prin limitarea mediului de dezvoltare. Viața există dar acea viață care era destinată dezvoltării în grădină este înghesuită într-un vas mic, alimentată cu puțină apă……(Apolo n-a mai udat) și nici Dumnezeu nu poate face să crescă.
Unde?
Adunarea este comparată cu o grădină, nu cu o seră: ”ești o grădină închisă soro mireaso…”.
Dreptul la spațiu, la pământ, la apă, este LIBERTATEA GLORIEI COPIILOR LUI DUMNEZEU. Unde acestă libertate este limitată se produc bonsai, pomi ne-buni, nu pomi buni.
Desigur va zice cineva, dar uite câți bonsai încap într-o seră, într-o sală. Chiar…mulți! Iată: 
Parcă sunt ”la biserică”!
Altcineva va zice că sunt și bonsai cu roade!
Desigur: 
iar cine n-a văzut niciodată o Vie adevărată va rămâne chiar entuziasmat.
Am prezentat aceste imagini pentru a ilustra comparația dintre limitările creșterii duhovnicești într-o organizație religioasă (sau într-o megabiserică) ostilă firii noi și Libertatea din Împărăția Fiului Dragostei Lui, din Adunarea unde Domnul Isus e Cap și noi toți suntem frați. Pomul cel Bun este Domnul Isus, firea Lui, Omul ascuns, Omul cel Nou. Dacă-L iubim, nu-l putem strangula într-un mediu ”bonsai”, cu puțină apă, puțin pământ dar mult decor și…vas frumos. Spre delectare nu spre hrănire.
Gloria cultivatorului de bonsai nu este rodul, ci numărul de plante și micimea lor, poate bătrânețea lor, grosimea tulpinii. El va limita cât va putea creșterea, nu o va încuraja, el nu este slăvit prin roadă ci prin număr, formă și aspectul artistic al vaselor. Cât de multe vase cu bonsai vrea el, nu urmărește rodul.
Gloria Adevăratului Viticultor stă în roadă: ”prin aceasta Tatăl Meu este proslăvit, ca voi să aduceți Roadă….” (Roadă înseamnă Roada Duhului-Virtuți.)
Poate într-o grădină sunt numai un smochin-doi sau trei fire de viță, nu încap mai mulți. Dar cât spațiu, câtă libertate, câtă umbră, câtă apă, câtă bucurie, să nu fi ciopârțit ci curățit, să nu-ți umble nimeni cu foarfeca la Rădăcină pentru că e sfântă, să fii sădit lângă un izvor de ape.
Cât har!
În Efeseni ne este scris ”trupul crește prin ceea ce DĂ fiecare închietură, prin lucrarea fiecări părți în măsura ei”. Unde lipsește părtășia în a da și a primi har nu este nici creștere.
Am scris aceste lucruri pentru încurajarea fraților, obișnuiți poate cu pretențiile absurde, limitate și reduse ale crescătorilor de bonsai, cu foarfeca de decor(taie tot, abuziv, chiar și ce e bun), nu de rod(care taie doar ce e neroditor). Am scris să aibă așteptări mai mari de la Harul Credinței decât standardul bonsaizat al ”grădinarilor” începători, epitropi și îngrijitori ai prunciei neînțărcate. Am scris pentru ca să nu fie mulțumiți cu roade puține, slabe și rare.
Pentru cei ce sunteți încă ”în ghiveci” nu în grădină: rugați-vă să fiți răsădiți! Nu vă mulțumiți cu a fi creștini de ghiveci frumos, de magazin, de expoziție. După ce aduci un copăcel de la supermarket, spargi sau tai vasul acela și-l răsădești în Grădină. Arunci eticheta Învățătorilor începători(megasupermarketurilor(megachurchuri) lăudate) și vei crește spre a aduce roadă pentru Cel ce îți dă creșterea. Uitați acel ghiveci odios și restrictiv al formei ce nu te lasă nici să mori nici să trăiești!
PS
Despre bucurie:
Mulți vor observa că în orice mediu, chiar ”bonsaic” atunci când cineva este adus la viața cea nouă se bucură mult, bucuria este reală și ”întreagă”.
Este un lucru interesant la bonsai: nu fac flori pitice: să lăsăm pe wikipedia: ” Este de remarcat că orice bonsai nu este mai puțin sănătos sau activ ca exemplarele similare crescute liber în natură. O dovadă simplă de “normalitate” este proporția florilor unui bonsai. Dimensiunile florilor unui arbore sau arbust bonsai…sunt întotdeauna “normale”, deoarece în ciuda miniaturizării trunchiului, ramurilor și frunzelor unui bonsai, florile nu pot fi pitice.”
FLORILE NU POT FI PITICE. Nu e o mângâiere. Nimeni să nu se laude cu florile. Am scris mai sus despre roade, ”bonsaiul” le are aproape normal de mari dar extrem de puține, pe când dorința Tatălui este să aducem MULTĂ roadă.
http://vesteabuna.wordpress.com/2011/11/21/pomul-necrescut-despre-bonsaii-spirituali/
Posts
No comments:
Post a Comment