SI TOTUSI...
DESPRE MANGAIERE SI COMUNIUNE CAPITOLUL 10
2 Corinteni 7:6
In a doua epistola a lui Pavel catre adunarea din Corint exista o multitudine de cuvinte care exprima dureri de diferite feluri—cuvinte ca mahnire, chin, batai, necaz, posturi, lupta, osteneli, primejdie, prigoana, intristare, nuiele, suferinte, lacrimi, rascoala, slab si slabiciuni. Ele izbesc auzul cititorului si-l socheaza prin ferocitatea lor, sugerand un chin evident si imposibil de consolat, in care mangaierea este de neimaginat.
Caci si dupa venirea noastra in Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihna. Am fost necajiti in toate chipurile: de afara lupte, dinlauntru temeri.
—2 CORINTENI 7:5
Chiar si in mijlocul epistolei cele mai pline de durere din tot Noul Testament, exista cuvantul... totusi.
Dar [Totusi] Dumnezeu, care mangaie pe cei smeriti, ne-a mangaiat prin venirea lui Tit; si nu numai prin venirea lui, ci si prin mangaierea cu care a fost mangaiat si el de voi. El ne-a istorisit despre dorinta voastra arzatoare, despre lacrimile voastre, despre ravna voastra pentru mine, asa ca bucuria mea a fost si mai mare.
—2 CORINTENI 7:6-7
Cu siguranta Duhul Sfant este Mangaietorul, dar persoanele umplute de Duhul intr-o comunitate aduc mangaiere celorlalti.
Un prieten care si-a trimis fetita la culcare a auzit-o scancind si s-a dus sa vada ce este.
"Care-i necazul, iubitica mea?"
"Tati, mi-e frica aici singura."
"Dar nu esti deloc singura," i-a explicat el. "Domnul Isus este chiar aici langa tine."
"Stiu," s-a plans ea mai departe. "Dar vreau aici langa mine pe cineva la care sa-i pot atinge fata."
Toti dorim asta. Scriptura spune ca Dumnezeu locuieste in mijlocul laudelor poporului Sau (vezi Psalmul 22:3). El este de asemenea mangaierea poporului Sau. Batut, indurerat, prigonit, in suferinta si slabiciune, Pavel apostolul a gasit mangaierea lui Dumnezeu—prin venirea lui Tit si prin raportul adus de el despre dragostea si purtarea de grija a crestinilor din Corint. Dumnezeu l-a mangaiat pe Pavel? Sau Tit? La amandoua intrebarile raspunsul este "Da."
Comunitatea celor credinciosi n-o ia peste picior pe o vaduva mahnita in durerea ei, nici n-o alunga repede. Oamenii lui Dumnezeu nu spun celorlalti dintre ei care sufera: "Nu va doare, n-aveti dreptul sa va doara." Cu toate acestea, noi nu suntem muti in fata durerii lor. Avem un cuvant de spus.
Totusi, noi suntem aici.
La fel ca Tit, noi suntem aici. Dumnezeu este in noi, si la fel ca El noi suntem cu voi, si va mangaiem la fel cum Dumnezeu l-a mangaiat pe Pavel prin venirea lui Tit.
In 2 Corinteni 7:6 Pavel scrie ca Dumnezeu "mangaie pe cei smeriti," adica pe cei aruncati la pamant. Daca, asa cum cred unii, Dumnezeu ar fi infuriat pe cei cazuti si daca ar fi iritat de lipsa lor de credinta, atunci i-ar dojeni, nu i-ar mangaia. Noi, comunitatea credinciosilor, la fel ca Dumnezeul nostru, trebuie sa-i mangaiem ce cei care sunt jos, care asteapta un cuvant, o mana intinsa, o atingere calda.
Dincolo de "totusi" al lui Pavel a fost un Tit foarte uman. In acelasi fel, pentru o alta persoana aflata in necazul cel mai adanc, noi putem fi de cealalta parte a lui "totusi."
John Wesley a spus odata, "Nu cunosc o alta sfintenie decat sfintenia sociala." A vrut sa spuna prin aceste cuvinte ca nu ne putem trai pietatea in relatie cu Dumnezeu singuri, ci doar in comuniune , in legatura cu altii. Aceasta comuniune are, insa, doua aspecte. Partea neplacuta este ca nimeni nu-ti poate testa sfintenia asa de bine ca "antihristul" de alaturi. Partea luminoasa este ca chiar in momentul cand esti gata-gata sa te prabusesti sub povara durerii si intristarii, vine la tine Tit si-ti aduce vesti bune si scrisori de dragoste din Corint.
Unii credinciosi tind sa supra-spiritualizeze asa de mult credinta lor incat aspectul relational incepe sa se piarda in aureola lor stralucitoare. Domnul Isus, spre deosebire de toti ceilalti invatatori ai vremii, a facut un lucru dureros: a decojit pielita superficiala de religiozitate si spiritualitate pentru a da la iveala realitatile interioare adanci ale sfinteniei relationale sau lipsa acesteia. Se poate ca acesta sa fi fost motivul principal care I-a atras moartea.
Tema de aur din intreaga tesatura a Predicii de pe Munte este sfintenia relationala. In toata aceasta invatatura mareata, scopul Domnului Isus n-a fost teologia (teoria spirituala). Scopul Sau a fost aplicarea umana (faptele spirituale). El nu ne-a invatat despre ceea ce ar trebui sa credem, ci despre felul cum ar trebui sa actionam, sa iubim, sa traim si sa iertam. Daca vrei sa-i superi intr-atat pe oameni incat sa caute sa te omoare, lasa la o parte taramul teoretic si ocupa-te de realitatea orizontala, relationala. Daca predici despre dragoste, vei fi decorat. Daca-i vorbesti unui om despre cum sa se poarte cu soacra-sa vei sfarsi tintuit cu fata la perete.
Isus a invatat pe oameni ca totul—chiar si, sau in mod deosebit, darnicia pentru Dumnezeu—trebuie vazuta in lumina relatiilor umane. "Asa ca, daca iti aduci darul la altar, si acolo iti aduci aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa-ti darul acolo inaintea altarului, si du-te intai de impaca-te cu fratele tau; apoi vino de adu-ti darul" (Matei 5:23-24).
Biblia nu ne vede niciodata impacati cu Dumnezeu daca nu suntem impacati cu semenii. Limbajul spiritual, oricat de mult si frumos, nu poate schimba aceasta realitate. Cu adevarat, exista un alt si totusi relational in epistola catre Efeseni care face legatura minunata intre lucrurile spirituale si cele pragmatice.
Pavel ne aduce o expresie draguta a relatiei cu adevarat spirituale si tainice dintre Hristos si Biserica Sa, apoi adauga repede—,,Totusi" aceasta realitate trebuie sa fie `intrupata' in casatorii trupesti intemeiate." Pavel a inteles ca nici o relatie umana nu poate fi separata de relatia noastra cu Dumnezeu, la fel cum si legamantul nostru cu Hristos nu poate fi separat complet de legamintele noastre relationale de pe pamant.
Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos si despre Biserica). Incolo [cu toate acestea], fiecare din voi sa-si iubeasca nevasta ca pe sine; si nevasta sa se teama de barbat.
—EFESENI 5:32-33
Barbatii raspund in cor: Doamne, Te iubim.
Iubiti-va si sotiile.
Iar sotiile raspund inapoi in cor: Doamne, Tu vezi. Tu vezi cum sunt sotii nostri. Sunt asa de nespirituali, atat de firesti si... ei, bine... atat de omenesti. Ei nu inteleg ca noua ne place sa-Ti aducem Tie lauda.
Trebuie sa invatati sa va placa sa-i laudati si pe ei. Ei au nevoie de asta. Doresc asta.
Si sotiile raspund: Nu ni se pare prea spiritual sa facem asta, Doamne.
Credeti-Ma pe Mine: este.
Si sotii, ca un ecou, raspund inapoi: Acum, Doamne... Acum vezi cum sunt ele?
Stiu cum sunt ele.
Evident ca stii, Doamne. Stii ca nu-i prea usor sa le iubesti cateodata.
Dar voi? Voi sunteti intotdeauna usor de iubit?
Acum, si barbati si femei striga la unison: Doamne, fa-ne mai spirituali. Asta-i tot ce dorim.
Practicati dragostea si lauda.
Noi suntem Biserica Ta. Noi Te iubim si Te laudam pe Tine.
Iubiti-va si aduceti-va laude si unii altora.
Dar sotiile raspund in cor: Doamne, e atat de greu sa-i iubim si sa-i laudam.
Iar sotii se aud si ei spunand: Noi nu stim cum sa le iubim si sa le laudam.
| SI TOTUSI |
La urma, si sotii si sotiile raspund: Da, Doamne.
Posts
No comments:
Post a Comment