SI TOTUSI...DESPREBIRUINTA CAPITOLUL 42 Samuel 5:1-7; 1 Cronici 11:4-9David. Un geniu complex, multilateral, care ar putea excela—nu doar participa—ci spulbera totul in competitii la care ar participa, in diverse discipline fara legatura intre ele, apare poate odata intr-o generatie. Asa a fost Imparatul David. A fost poet comparabil lui Shakespeare, geniu militar de nivelul lui Patton, muzician, compozitor, mistic si, nu in ultimul rand, un politician desavarsit. Cand la sfarsitul unui razboi civil lung si sangeros a fost uns, in sfarsit, imparat peste o natiune unita, el a stiut ca Hebronul trebuie sa ramana lui Iuda, semintia lui. Pentru perioada sangeroasa care a trecut, Hebronul fusese capitala perfecta, dar nu pentru noua natiune, nu pentru Israelul unit. O capitala regionala, doar atat. David stia ca daca ramane la Hebron, toate celelalte semintii nu vor putea prinde viziunea sa despre un stat evreiesc innoit, unit. Si totusi, care din celelalte centre ale diverselor semintii ar fi mai bun sa fie capitala? Politicianul din David stia ca o noua natiune are nevoie de o noua capitala. Evreii impartiti in semintii trebuia sa invete sa se considere cetateni ai natiunii lui Israel. Saul, cel dintai imparat, a condus tara de la Ghibea lui Beniamin, fiindca era din semintia lui Beniamin. Toti se asteptau ca David sa-si stabileasca resedinta la Hebron in Iuda. O astfel de actiune mareata, de a stabili o capitala noua, neutra, trebuia sa transmita un mesaj politic care sa nu fie ambiguu. David voia sa fie perceput ca imparat al tuturor. Nu sa existe douasprezece capitale ale celor douasprezece semintii, ci o capitala nationala pentru o natiune unificata. Un astfel de centru urma sa fie un centru national al religiei si guvernarii ebraice. Dar unde sa fie? David a acceptat uleiul ungerii, si-a stabilit o guvernare “temporara” la Hebron si in asteptarea raspunsului lui Dumnezeu, a inceput actiunea dificila si sangeroasa de izgonire a Iebusitilor, Filistenilor si altor popoare straine de pe teritoriul natiunii care inmugurea. Pentru asa ceva nu era potrivita orice cetate. Un imparat ales de Insusi Dumnezeu trebuia sa conduca dintr-un loc ales de Insusi Dumnezeu. Dupa sapte ani, doar fortareata de necucerit a Iebusului a reusit sa scape de ascutisul sabiei lui David. Fortareata a rezistat cu o usurinta evidenta toturor atacurilor. Masiva, inaccesibila si usor de aparat, doar Iebusul, din toate cetatile Iebusitilor, il sfida pe David. “Cetatea noastra este asa de tare,” se laudau Iebusitii, “ca chiar si cel mai slab dintre noi o poate apara.” Cand emisarii lui David au cerut armatei principale din Iebus sa se predea, raspunsul lor a fost iritant. “Sunteti incercuiti,” a strigat trimisul lui David spre zidul cetatii. “De ce sa suferiti un asediu? Oricum veti fi infranti. David va intra in cetate mai devreme sau mai tarziu. Supuneti-va si veti trai.” “Orbii si ologii nostri pot sa apere aceasta cetate,” au ras Iebusitii. “Pana nu trece mai intai de orbi si de ologi... nu va intra David aici.” “Mi-e teama ca au dreptate, Inaltimea voastra,” a soptit discret un ofiter la urechea imparatului David. “Se poate,” cugeta David. “Se poate.” “Ar trebui sa se intample o minune sa putem cuceri Iebusul,” a mormait un altul cu pesimism. Auzind aceasta David a parut ca se lumineaza binisor. “Adevarat? Atunci poate ca acesta-i locul.” “Ce loc?” “Locul pe care-l caut de sapte ani.” “Priveste zidurile, domnule,” s-a tanguit un capitan tanar. “Aceasta cetate nu va cadea. Pur si simplu nu va cadea.” “Am auzit un cuvant de la Domnul,” a soptit David. Toti s-au aplecat catre el. “Ce cuvant, Maiestate?”
Iebusul era o cetate de necucerit, garnizoana intarita a unei natiuni razboinice. Soldatii dinlauntru nu erau orbi sau ologi, dar si daca ar fi fost tot l-ar fi putut tine pe David afara. Aveau sursa de apa, teren inalt, fortificatii; timpul era de partea lor, nu de partea Israelitilor care erau in afara zidurilor, in corturi. Este de remarcat ca atat in relatarea despre caderea Iebusului din Cronici cat si in inregistrarea lui Samuel, exista acest cuvant semnificativ: “si totusi.” (2 Sam.5:7; 1 Cron.11:5 – Dar David a pus mana pe cetate...) Exista cateva lectii minunate referitoare la viata si la conducere in cucerirea Iebusului de catre David. Prima este pentru toti credinciosii. Cu fiecare noua oportunitate vin si schimbarile si provocarile. David a stiut asta. Hebronul a fost acceptabil pentru o perioada, dar el a prevazut ca vine ziua schimbarilor. David a asteptat momentul hotarat de Dumnezeu si a fost pregatit pentru schimbare. Nici nu s-a pripit, nici n-a urat schimbarea. Tine minte, poti sa fii imparat sau poti sta comod la Hebron, dar s-ar putea sa nu le ai pe amandoua pentru mult timp. Accepta cu drag inevitabilul schimbarii ca un pas necesar avansarii, dar asteapta calauzirea lui Dumnezeu. Graba sau repulsia te pot costa amandoua. A doua lectie este ca noile “oportunitati” pot sa-ti rezerve mari provocari si lucruri descurajatoare. Daca nu esti imparat, n-ai treaba cu Iebusitii. Pune-ti numai coroana, si imediat capul tau ingreuiat va trebui sa gaseasca solutii. La Hebron nu exista opozitie notabila. Marsaluieste numai catre Iebus, si intalnesti lupta. Poti sa stai la Hebron in siguranta, dar fara sansa unei victorii glorioase. Poti avea o mare biruinta la Iebus, dar nu daca stai confortabil si la caldurica la Hebron. A treia lectie si cea mai mare: nu exista sansa producerii unui miracol pana nu este nevoie de el. Nu-i nici o nadejde de biruinta grandioasa decat atunci cand sansele de reusita sunt minime. Cei slabi si fricosi privesc la zidurile semete ale Iebusului si vad o infrangere sigura. Cei plini de credinta vad momentul lui Dumnezeu. Lasii mormaie vorbe indoielnice si disperate. Cuceritorii spun, „Si totusi.” David n-a fost inconstient de realitatea din fata lui. Iebusul era acolo, era in mod evident de necucerit, usor de aparat chiar si de orbi sau ologi. Negarea realitatii nu este, asa cum gandesc unii, acelasi lucru cu credinta. Observa punctele tari ale cetatii Iebusului si enumera motivele pentru care nu poate fi infranta. Haide, fii realist. Apoi, dupa ce ai facut asta, rosteste cuvantul care biruieste ceea ce este de nebiruit. “Si totusi... asa cum a cazut Iebusul, asa va fi si cu obstacolele care stau in fata mea.” Satana vrea sa te convinga ca credinta ta este pur si simplu inutila, la fel ca planurile tale. El iti va scoate in evidenta cu mare bucurie toate punctele tari ale Iebusului pe care le-ai remarcat si tu—inaltimea zidurilor, rezistenta portilor si taria armatei impotrivitoare. Satana este dornic sa-ti explice situatia ta deznadajduita: Dependenta de droguri nu poate fi niciodata biruita. Nici o biserica nu s-a dezvoltat in orasul asta. Retelele de banditi din jur nu pot fi oprite. Situatia financiara este ireversbila. Toate acestea sunt doar variatii ale aceleiasi idei, ca “orbii si ologii ar putea ei singuri apara Iebusul. David nu va intra aici cu nici un chip.” In fata dificultatilor de netrecut, a puterii superioare si a opozitiei peste seama, foloseste vorba lui David, “totusi.” Dupa tot ce-ti spune Satana pentru a te convinge de infrangerea ta, aminteste-i de infrangerea lui la Iebus. In final, aminteste-ti ca secretul caderii Iebusului poate fi o abordare creativa, vizibila doar ochilor credintei. Frica ii orbeste pe multi sa nu vada raspunsurile, dar in fata unei provocari la care ratiunea da inapoi, exista un raspuns dincolo de cuvantul “totusi.” Indaratul unui punct tare al Iebusului era raspunsul catre biruinta lui David, si el l-a vazut. Locuitorii din Iebus se simteau in siguranta chiar si intr-un asediu prelungit pentru ca aveau o sursa de apa. De pe Muntele Sionului, unde era zidita fortareata era un canal de apa secret pana la izvorul Ghihon. Indiferent cat ar fi durat asediul, Iebusul n-ar fi dus lipsa de apa. Dar acolo unde altii au vazut un punct tare al Iebusului, David a vazut toata slabiciunea de care avea nevoie. Oricine va ajunge la canal si va bate pe Iebusiti, pe schiopi si pe orbi... va fi capetenie si domn. —2 SAMUEL 5:8; 1 CRONICI 11:6 In orice proiect mare vor exista intotdeauna prietenii lui Iov sa-ti spuna ce este imposibil, ineficace, si ca, orice vrei sa faci, vei sfarsi rau. Poate ca este sau nu vorba de preocupare sincera cu privire la binele tau. Gelozia, invidia si interesele ascunse pot schimba asociati plini de preocupare in obstructionisti maniosi. Cand Neemia s-a intors la Ierusalim si a anuntat intentia sa inspirata de Dumnezeu de a reconstrui zidurile Ierusalimului, Sanbalat si Tobia si-au batut joc de el cu inversunare (Neemia 4:2). In patru moduri diferite au atacat verbal visul lui Neemia: 1. Iudeii erau prea neputinciosi pentru o astfel de lucrare. 2. Nu erau in stare sa se intareasca ei, dar sa mai intareasca si zidurile. 3. Nu aveau resurse. Materialele din zidul anterior erau inutilizabile, ingropate sub mormane de praf si arse. 4. Era zadarnic sa si incerce. “Si daca veti zidi la inceput,” ziceau ei, “tot nu se va alege nimic pana la urma.” Intotdeauna va fi cineva langa tine care sa-ti spuna cat de imposibil de realizat este visul tau. Astfel de voci descurajatoare sunt cu sutele. De ce sa le dai credibilitate? Sfaturile intelepte care te ajuta sa evaluezi costurile, riscul si potentialul profit sunt valoroase, insa oamenii slabi si gelosi ale caror vise proprii au murit nu doresc altceva decat sa ti-l distruga si pe al tau. Neemia, ca si David, a cunoscut cuvantul potrivit unei astfel de lucrari si unei astfel de armate de impotrivitori. “Totusi, “ scrie el, “ noi ne-am rugat Dumnezeului nostru, si am pus o straja zi si noapte ca sa ne apere impotriva loviturilor lor” (Neemia 4:9). Esti agasat de critici suparati care, vazandu-si propriile lor vise murind, il dispretuiesc pe al tau? Drumul tau spre victorie este calea credintei si a perseverentei. Indreapta-ti rugaciunea catre Dumnezeu si tine-i pe Tobia si Sanbalat departe. Exista undeva o mica biserica intr-o cladire din metal cocotata intr-o pozitie mai degraba precara pe umarul unui munte, cu un drum sepuitor in partea de miazazi. Nici macar nu este situata in intravilanul vreunei localitati, daca poti numi asa ciorchinele de case nearanjate, depozite de marfuri si un oficiu postal antic. Totusi pe tabla din fata poti citi, “World Outreach Center” sau “Centrul de Evanghelizare a Lumii.” La inceput am chicotit nestiutor la nerusinarea numelui. Ce atitudine de parada! Cu adevarat un Centru Mondial de Evanghelizare. Si atunci mi-a venit gandul: Stai asa, cineva acolo vede ce eu nu pot vedea, viseaza dincolo de realitatea imediata si refuza sa fie descurajat de unii ca mine. Ce nume! Imi plac astea. Iti plac? Chiar? Chiar Imi plac. Imi aminteste de ceea ce am spus ca trebuie sa faca poporul Meu. Doamne, Tu vorbesti asa? Doar eu dau visele. Satana nu are vise si nu poate naste vise. Nu observi un vis in acel nume? Trebuie sa recunosti ca este un pic prea grandios. Si totusi. Da, Doamne. Sa fie binecuvantati ei si visul lor in Numele Tau. Asa da. Cand batalia pentru Iebus s-a terminat si David a stat biruitor pe Muntele Sionului, el a facut anuntul uimitor ca Iebusul va fi redenumit Ierusalim si ca va deveni noua capitala a tarii. Ceea ce a fost odata fortareata de necucerit a Iebusului, a devenit Orasul Sfant pomenit astfel in rugaciuni, amintit astfel in cantari, dorit de Diaspora si rezidit mereu si mereu de poporul lui Dumnezeu. Oamenii si ofiterii armatei lui David au considerat cucerirea Iebusului imposibila, in timp ce David vedea deja o cetate noua pentru o natiune noua. Ei au privit fortificatiile invulnerabile ale Iebusului si au vazut o infrangere sigura. David a privit un canal de apa si a vazut o biruinta sigura. Iebusul era imbatabil. SI TOTUSI Ierusalimul este dar Iebusul nu mai este. |
Monday, October 5, 2009
SI TOTUSI... DESPRE BIRUINTA CAPITOLUL 4
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment