MARANATA !!!

MARANATA !!!
Showing posts with label VESTEA BUNA. Show all posts
Showing posts with label VESTEA BUNA. Show all posts

Wednesday, January 29, 2020

Harta lui Trump, Israelul lui Dumnezeu sau când profeția bate geografia (despre identitate)

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

Harta lui Trump, Israelul lui Dumnezeu sau când profeția bate geografia (despre identitate)

E miezul nopții, 28 spre 29 ianuarie 2020.
Eram acuma seara cu soția în fața Spitalului Militar, unde m-am dus să mă întâlnesc cu cineva care mi-a adus o carte de la Chișinău.
Ne-a prins ora 19.00 când Times of Israel transmitea direct din Statele Unite prezentarea  Planului de Pace propus de Donald Trump pentru Israel și „Palestina”.
Am stat în mașină mai bine de o jumătate de oră și ne-am uitat pe telefon la Trump și Netanyahu cum se bucurau ca doi copii de planul de pace prezentat.
A apărut pe net și o hartă, asta:
Captură de ecran din 2020.01.29 la 00.04.37
Sunt cel puțin 4 elemente noi:
1. Anexarea văii Iordanului
2. Anexarea tuturor așezărilor din Iudeea și Samaria
3. Un tunel care să lege Gaza de „Iudeea” (zona Hebron), e vorba de 35 de km distanță
4. Câteva zone în Neghev, „donate” palestinienilor, una ca zonă industrială, cealaltă ca zonă agricolă
Drumuri, poduri, treceri, treversări, ziduri, enclave, astea deja sunt vechi, oricine a fost în Israel, le-a văzut.
Dar le-a „văzut” și cine a citit Biblia, pe vremea Domnului Isus era la fel („trebuia să treacă prin Samaria„), era la fel pe vremea patriarhilor, era la fel pe vremea împăraților.
Mă uitam astă-seară cât de singuri erau cei doi: americanul Trump cu evreul Netanyahu și mă gândeam cum o lume întreagă urăște acest plan, urăște Israelul, urăște America chiar, și cum urăsc Israelul mai ales oamenii a căror identitate a fost deformată de „educația” atee, să se creadă că descind din maimuțe și că toți oamenii suntem turme în conflict.

Păi, dacă descindem din maimuțe, atunci avem drept geografic asupra locului pe care stăm, aceasta este legitimitatea proprietății noastre, avem drept asupra pământului pe care-l ocupăm, asupra pomilor pe care ne cățărăm, asupra movilelor pe care ne urcăm….și ne lăudăm, că noi am fost primii acolo.
Și nu care cumva să îndrăznească vreun alt descendent să ne vrea movila, nu, nu….
Dar pentru că nu ne tragem din maimuțe, pentru că am fost creați direct oameni, și deștepți, și compleți, și pentru că Tatăl nostru ne-a lăsat o carte, identitatea noastră nu este dată de turma în care ne luptăm, nici de movila pe care ne-am urcat, nici de locul geografic unde ne-am născut.
Identitatea noastră este definită de Dumnezeu.
Granițele popoarelor, Dumnezeu le întinde și El le retrage.
Din El ne tragem și noi, iar dacă credem Cuvintele Lui, suntem copiii Lui.
Fiii ai lui Avraam sunt cei ce au credință.
Personal mă socotesc descendent al lui Avraam, am credința lui Avraam, credința aceea care l-a făcut să peregrineze întreaga viață ca străin printr-o țară care nu era a lui, știind bine că sămânța lui, urmașii lui, la multe generații după el, vor stăpâni acel pământ.
După 3000 de ani profeția se împlinește exploziv.
Cine citește Biblia și privește știrile, crede și vede.
Se împlinește profeția din Ezechiel 37, „oasele” s-au adunat și sunt o mare oștire.
Se împlinește Ezechiel 38, munții lui Israel nu mai sunt pustii, se împlinește Ieremia, când vânătorii îi vânează pe evrei, se împlinesc profețiile Bibliei, rânduleț cu rânduleț.
S-a împlinit profeția din Daniel, că după 2300 de ani de când s-a bătut un Țap cu un Berbece, sfântul locaș va fi curățat.
Asta am văzut eu astă-seară pe telefon stând în mașină cu soția și am dat dreptate lui Netanyahu care a spus deja a nu știu câta oară: trăim vremuri profetice.
Citeam zilele trecute cum evreii din Ucraina fug în Israel, fugăriți de război, cum evreii din Franța pleacă în Israel datorită antisemitismului islamic etc. etc.
Aceste lucruri, extinderea și întărirea Israelului, exodul evreilor spre Israel, ura lumii, nu se întâmplă pentru că vrea Trump sau pentru că evreii au bani, ci pentru că Dumnezeu a profețit și a planificat să fie așa.
Unde este sufletul tău în toată ecuația asta istorică și geografică?
La ce te raportezi, cine ți-a scris buletinul de identitate, profeția sau geografia?
Ești al lui Dumnezeu, cuvântul lui te ghidează, sau ești al obiectelor din jur, al celor pe care le ai sau al celor pe care le dorești și pentru care tragi și lupți.
Nu cumva ai o viziune de 2 metri cubi, mărginită strict de materie?
Cercetează-te!
Crezi cuvântul lui Dumnezeu, vezi în știri și evenimente împlinirea profețiilor, Îl aștepți pe Domnul Isus?
Cum stai cu cugetul?
Te silești să fi găsit „înaintea Lui fără prihană, fără vină și în pace„?
Orice criteriu de atașament și orice formă de apartenență îți pot oferi o senzație de protecție cam ca și cea oferită de fiecare din cele două turme de maimuțe din filmul de mai sus (mai ales când este și un conflict) dar identitatea ta nu este acea ambiție și râcă.
Să vă arăt și ce carte mi-a trimis astă-seară prietenul din Chișinău:
Captură de ecran din 2020.01.29 la 01.10.39
Am realizat după ce am citit cartea „Biserica trebuie să rămână biserică” că Stalin a aplicat științific tehnologii de construcție identitară, și de demolare identitară în același timp. Și pentru etnii…și pentru religii. Și nu numai Stalin, și Barnevernet face asta și educația atee din școli face o demolare de identitate oră după oră, poveste după poveste.
Identitatea se poate construi și se poate demola, există tehnici. 

Nu lăsa pe alții să îți scrie povestea, să îți spună cine ești tu.
Înainte să vă mai scriu ceva despre identitate, mă reîntorc la conflictul israeliano-arab.
Să știți că în lumea aia (și asta) „confuză și nebună” există și oameni normali, chiar foarte normali, cu buletin corect.
Când am fost în Israel, primele 4-5 zile am fost de capul nostru: mașină închiriată și mers unde am vrut…ca Avraam, apoi în grup.
Într-una din zile, am fost la Jaffa la adunare, o adunare de frați, mică, pe bulevardul principal din Jaffa (oraș mixt, totuși cu 35% arabi) sala mică cu intrare direct din bulevard, fără hol și ușa fără să fie încuiată. Acolo am și vorbit puțin, am fost tradus în ebraică de o soră plecată din România, evreică, adunare de evrei-evrei, creștini. Doar creștini, fără alt nume.
Mi-a povestit sora asta o întâmplare parcă de pe altă planetă.
Cu mulți ani în urmă erau ei strânși acolo la adunare când s-a deschis ușa și au intrat în sală un grup mare de arabi, familii, care văzuseră ce scria afară.
Captură de ecran din 2020.01.29 la 01.24.43
Au zis: „și noi suntem creștini, suntem ca voi.”  Erau din Samaria, (West-Bank, Cis-iordania, „teritoriile ocupate”, cum zic la radio).
S-au întrebat unii pe alții, s-au cercetat și au început ulterior să se viziteze periodic, de atunci merg unii la alții, fac frângerea pâinii împreună, stau la agape, aduc fiecare mâncare și petrec timp.
Acea istorie mi s-a părut cel mai miraculos lucru din Israel.
Se poate să renunți la identitatea ta greșită, să-ți arzi buletinul tipărit de dușmanul sufletului tău și să-ți asumi identitatea cărții, a Tatălui tău drept.
Cu buletinul ăsta vei putea și intra în țara Lui, fără viză.
Să mai scriu despre identitate.
E o problemă de căpătâi.
La Corint a fost prima problemă, cea mai mare, cea dintâi: „unul zice: eu sunt al lui Pavel….
Asta nu-i identitate corectă, Pavel e prea puțin, apoi ca Pavel mai sunt, noi toți oamenii suntem ieșiți dintr-un singur om, avem un singur Tată în ceruri.
Duhul de „noi și voi”, de „turmă de maimuțe luptătoare” poate hrăni nevoia de apartenență, poate simula senzația de protecție a comunității, dar nu are suport logic.
Cu cine să ne identificăm?
Cu Cel din care venim, cu Cel spre care mergem, cu Cel care ne-a trimis în lume și ne ține, cu Cel care trage și ne iubește.
Asta e identitate.
Dacă ai buletin pe care scrie creștin și încă ceva, creștin cu codiță, cum zicea fratele Moldoveanu, ăsta-i certificat de turmă, nu-i identitate creștină.
Nu te-ai făcut una cu Hristos când mai ai un nume, ci cu grupul a cărui etichetă o porți.
Iar pentru că „de la început n-a fost așa” și cineva a folosit tehnici de deconstrucție identitară asupra ta, trebuie să-ți revii, să-ți „refaci buletinul” și să îți asumi singura identitate onorabilă și valabilă.
La conflictul israeliano-arab vedem cum se conturează tot mai ascuțit două puncte de vedere: unul ateist, istorico-geografic, darwinist, care spune că palestinienii au drept istoric și evreii n-au ce căuta acolo și celălalt punct de vedere, biblic, credincios, profetic, care spune că întoarcerea evreilor și stăpânirea Israelului de către ei sunt evenimente profetice.
E vorba de două surse de identitate care crează aceste două puncte de vedere, aceste două legitimități. Dar mai multe despre identitate voi relata când voi descrie tehnicile de reconstrucție identitară aplicate de Stalin și urmașii săi, la ruși, la noi, în China și de alții după el din păcate și în America și Europa acestor zile.
La fel e și sufletul tău: o luptă pentru definire identitară.
Cine îți scrie numele și cine îți face planul vieții?
Profeția lui Dumnezeu sau geografia, istoria, nația, conjunctura. etc.?
(Linkurile le pun mâine cu voia lui Dumnezeu, scriu deja de două ore și mâine (azi) merg la lucru.)
Cu pace!https://vesteabuna.wordpress.com/2020/01/29/harta-lui-trump-israelul-lui-dumnezeu-sau-cand-profetia-bate-geografia-despre-identitate/

Friday, August 9, 2013

NICOLAE MOLDOVEANU-CE PARFUM A DAT O FLOARE !Cântări reîntemnițate și eliberate: Cântările Harului volumul 1, cântări din temniță.

1069954_596827983690725_1006235338_n

Ce parfum… a dat o floare...

dscn1281

Ana Dobra, Portland, Oregon

din revista Debora de Aurelia Gabor -Portalnd

Cine nu a auzit de fratele Niculiță Moldoveanu ? În anul 1979, împreună cu soțul meu, Pavel, am avut harul să îl vizităm în casa dânsului, la Sibiu. Când am ajuns, aveam impresia că îngerii Domnului erau prezenți și înconjurau casa. În duhul meu era numai veselie și cântec. Am simțit prezența divină. Cu un zâmbet ceresc, sora Moldoveanu ne-a invitat să intrăm în casă și am pășit înlăuntru în sunetul muzicii. Fratele Niculiță cânta la orgă. Fața îi era senină, vocea era blîndă și cu un zîmbet ceresc cânta cântările veșniciei. Îndată, ne-am contopit cu prezența cerului, care era peste casa lui. Avea pregătite două scaune pe care să stăm și ne-a spus : ,,Eu am cîntat deja 10 cîntări Domnului, acum am să cînt și pentru voi...”
Și așa, privindu-ne blând a început să ne povestească : ,,Într-o zi, Domnul mi-a spus : ”Cânți pentru toată lumea și Mie nu-Mi cânți...” A fost momentul în care, în duhul lui, a înțeles vocea Lui și a luat hotărârea să-I cânte Domnului, câte 10 cântări în fiecare dimineață, la ora 5, când răsuna doar cântecul păsărilor și cîntarea lui, care se îndrepta spre ceruri. Și simțea prezența Domnului, care îi primea jertfa de dimineață. Casa dânsului era plină de cărți cu cântări și dînsul ne-a povestit cum fiecare cântare avea istoria ei.
Soțul meu, pe lângă multele daruri pe care le are, are și darul de a cânta la orgă astfel că, în ziua aceea a cântat împreună cu fratele Moldoveanu mai multe cântări și ne-am bucurat mult împreună de părtășia sfinților.
,,În ziua în care m-au arestat – a început fratele Niculiță să ne povestească - am fost dus într-un birou la Securitate. S-au adunat cu toții acolo și au început să mă amenințe : ,,De aici n-ai să mai ieși, n-ai să găsești nici milă, nici înțelegere, nici îndurare. Duceți-l în celulă !,” M-au dus într-o celula de 2/3m, cu 4 paturi suprapuse. Deși era amiază, soarele nu ajunsese pînă în celula mea și era foarte întuneric. M-am dus într-un colț și am început să plâng și să-I mulțumesc Domnului pentru harul acesta de a suferi pentru El. Nu făcusem nimic, nici măcar nu vorbisem împotriva regimului sau conducătorilor țării, nu jignisem pe nimeni, nu eram certat cu nimeni și, totuși, eram acolo... Spre seară a mai fost adus cineva în celulă, arestat că se găsiseră la el doi cocoșei, două monede de aur vechi. Omul a rămas foarte surprins că sunt arestat pentru credința mea în Dumnezeu dar, după un foarte scurt timp m-a părăsit. Rămas singur, m-am întins pe pat, dar liniștea a fost întreruptă din nou de gardianul care mi-a bătut la ușă : ,,Ce, te-ai culcat ? Tu nu știi că trebuie să respecți regulamentul ?”. Nedumerit, l-am rugat să-mi spună despre ce regulament vorbea, pentru că eu nu-l văzusem, datorită întunericului din celulă. ,,Care regulament ? Nu-i voie să te apropii de pat, numai în momentul în care se dă stingerea !” M-am conformat ordinului și nu m-am mișcat de acolo nici atunci când am auzit câteva bătăi de toacă, pentru că nu știam că acesta este semnalul ,,stingerii”. După un timp, mi-a ordonat să mă culc. M-am uitat la mine : toate hainele îmi erau albe și am înțeles motivul : pereții erau dați cu praf pentru paraziți (DDT) și hainele mele negre semănau foarte bine acum cu cele ale unui morar. Eram flămând, nimeni nu-mi adusese mâncare. Dimineața, ei mă luaseră de la masă, în timp ce-mi serveam ceaiul, iar soția mea a rămas așa de surprinsă că nici nu s-a gândit că voi avea nevoie de supliment așa că, în seara aceea, m-am culcat flămând. După câteva săptămâni, timp în care nu mi-am retras și nici nu mi-am schimbat declarațiile am fost dus la Cluj, unde am fost judecat de Tribunalul Militar”.
Timp de 5 ani, fratele Moldoveanu a fost mutat din celulă în celulă și anchetat zilnic, dar a rămas statornic în credință. În cei 5 ani de închisoare a primit de la Domnul circa 350 de cântări pe care, fără hârtie, fără creion, dar cu multe repetiții și exerciții zilnice, le-a reținut pe toate. Nu toate cântările lui au fost despre suferință ci multe au fost de laudă, mulțumire sau despre jertfa Domnului Isus.
,,Cântarea este un har, un dar al lui Dumnezeu pentru alinarea suferințelor”, spunea fratele Moldoveanu. În cei 5 ani nu a avut dreptul nici măcar la o singură scrisoare acasă sau de acasă. A luat însă totul ca din mâna lui Dumnezeu : ,,Nu fac pe eroul, dar știu că nici un fir de păr nu cade fără știrea Tatălui. Știu că cei care m-au închis au fost unelte în mâna Lui și știu că, prin tot ce m-a trecut, a vrut să mă crească, să desăvârșească în mine lucrarea ,,omului cel nou”, afirma fratele.
Într-o zi, nişte fraţi din SUA s-au gândit să-i facă o bucurie şi l-au dus în câteva biserici din Europa. În acest turneu s-au oprit într-o capitală, la cel mai mare hotel - Hilton. Când fratele a intrat şi a văzut tot luxul de acolo, toată mâncarea şi tot ceea ce ochiul român rar poate vedea, privind cele 5 stele ale hotelului a exclamat : „Atâtea stele şi nici un soare !” Dezamăgirea fratelui a fost că toţi banii se puteau cheltui pe tipărirea de cărţi, pe ajutorarea săracilor şi alte lucrări duhovniceşti.
Prima zi a fost în regulă. A doua zi a rezistat. A treia zi s-a simţit ca la Gherla. Şi din a treia zi a început : „Vreau lângă fraţi !”. Nimeni nu putea sta de vorbă cu el, pentru că voia lângă fraţi. „Vreau să mor între fraţi, nicidecum între stele !” După un drum lung, au ajuns la o biserică. Bucuria a fost mare şi serviciul din adunare s-a prelungit, pentru că era între fraţi. Acela era mediul lui. Cu siguranță că, dacă ar fi avut de ales între Hilton singur şi Gherla cu fraţii, ar fi ales Gherla.
Cântările dânsului au impresionat și continua să aibă un profund impact chiar și asupra generației tinere.

În Canada, Liliana Balcan, o soră care iubește cântarea și, în mod special, cântările fratelui Moldoveanu, a înregistrat zeci de cântări de-ale dânsului. În numărul viitor vom avea mai multe informații despre website-ul sorei Liliana.
Pe lângă o scurtă Enciclopedie biblică, un Dicționar biblic și câteva volume de Meditații zilnice, fratele Nicolae Moldoveanu a compus peste 3000 de cântări și a pus pe melodie câteva sute de poezii scrise de Traian Dorz, Costache Ioanid și alții. După mulți ani de persecuții și prigoane și-a continuat activitatea la Sibiu, într-o discretă modestie, slujind lui Dumnezeu și fraților săi din România, până când Domnul l-a chemat acasă, la 12 iulie 2007. A lăsat în urmă un model demn de urmat precum și exemplul că se poate trăi sfânt chiar dacă nu ai casă sau bogăţii materiale, dar ești bogat spiritual. Iată doar cîteva din cîntările sale : ,,Ce- ar fi făptura-mi fără tine”, ,,Odată L-am văzut trecând”, ,,Iartă-mă, iartă-mă, Dumnezeul meu”, ,, De dorul Tău Isus iubit”, ,,Din tine am venit iubire”, ,,Mi-e dor de veșnicie”, ”Mi se bucură inima-n Domnul”, ”Facă-mi-se totdeauna” si multe altele.

DE LA VESTEA BUNA

Cântări reîntemnițate și eliberate: Cântările Harului volumul 1, cântări din temniță.nicolae moldoveanu 1

7 august 2013

http://vesteabuna.wordpress.com/2013/08/07/cantari-reintemnitate-si-eliberate-cantarile-harului-volumul-1-cantari-din-temnita/

Volumul 1 din Cântările Harului de Nicolae Moldoveanu conține cântări compuse în temniță între 1959-1964.
E vorba de 361 de cântări compuse fără hârtie și creion, doar cu suportul memoriei.
Acest volum de cântări a fost tipărit într-un număr limitat de exemplare, tiraj epuizat demult.
Ar fi de dorit ca aceste cântări să nu rămână roabe unor mijloace limitate de distribuire, așa cum este o carte, în acest binecuvântat an 2013 de la întruparea Celui pentru care au fost compuse, ar fi de dorit să fie publicate gratis pe internet.
Consider că atât timp cât nu se găsește o soluție pentru distribuirea pe scară largă a acestor cântări, nici chiar pentru distribuirea cu mijloacele bunicilor (la hârtie și carte mă refer), a face publice textele și melodiile acestor cântări este o eliberare a lor din temnițele de carton și celulele de hârtie.
Fratele Ioanid își socotea cântările porumbițe pe care le lăsa să zboare pentru a mângâia hulubărește pe cei la care ajung.
Acest lucru îl fac și eu acum aici: public adresa de blog pe care de câteva luni am pus integral Cântările Harului volumul 1.
Cântările Harului, volumul 1
Dacă cineva se va simți deranjat de ceea ce fac eu aici să protesteze la autorități, începând de la Cele mai înalte.

Promit că atunci când voi vedea aceste cântări publicate integral în orice alt loc pe net, eu mă voi retrage bucuros.

http://cantarileharului.wordpress.com/cantarile-harului-caietul-1-cantari-din-temnita/

Cântarile Harului 1, 1-51, .pdf
Cântările Harului 1, 52-100 .pdf
Cântările Harului 1, 101-149 .pdf
Cântările Harului 1, 150-199,pdf
Cântările Harului 1, 200-250,pdf
Cântările harului 1, 251-299, pdf
Cântările Harului 1, 300-361 si cuprins, pdf

66825_376393972475974_1166116209_n
Adunare în casa fratelui Niculiță Moldoveanu, Sibiu 2006 from Vestea Buna on Vimeo.
http://vimeo.com/57268948

Monday, January 14, 2013

DE LA BLOGUL ,,VESTEA BUNA''-Adunare în casa fratelui Niculiță Moldoveanu, Sibiu 2006


  Adunare în casa fratelui Niculiță Moldoveanu, Sibiu 2006 from Vestea Buna on Vimeo.

http://vimeo.com/57268948
from Vestea Buna on Vimeo.

”Primea pe toți cei care veneau să-l vadă”, cam acesta era motto-ul fratelui Niculiță. În filmul acesta vedeți un crâmpei din felul cum era adunarea din casa lor. Mărturii, cântări, rugăciune, frângerea pâinii de fiecare dată(se făcea și la adunările de miercurea seara), dialog și masă împreună.

http://vesteabuna.wordpress.com/2013/01/12/la-adunare-acasa-la-fratele-niculita-moldoveanu-sibiu-2006/

Wednesday, June 6, 2012

VESTEA BUNA -DESPRE MARTURIA LUI ALIN BLAINE LOLOS-”Să aducem jertfe duhovnicești…”

”Să aducem jertfe duhovnicești…”, despre mărturia lui Alin Blaine

28 mai 2012

Cam acolo se termină slujba preoțească, la aducerea de jertfe.
Iar noi sunt o preoție…duhovnicească.

Nu avem preoți, suntem preoți.

Nu mergem la slujbe(servicii divine, în sfârșit) ci ne aducem pe noi ca jertfă, mărturiile care le rostim.

La acesta am fost chemați: să aducem jertfe duhovnicești.

Mult timp am avut impresia că jertfa duhovnicească ar însemna sacrificarea personală prin inhibarea până la anihilare a oricăror porniri ”lumești”, o dedicare de nebun spre o pantă a unei religiozități de ”serviciu deplin” cum zic martorii în …ofertele lor.

Acum înțeleg că jertfa duhovnicească are de-a face cu mărturia. Acolo în fața mărturiei(chivotului) era capătul drumului Marelui Preot. Iar noi avem un Mare Preot al Mărturisirii noastre, deci jertfa noastră duhovnicească este Mărturia noastră: ”ca să-L vestesc printre neamuri”.

Nu-mi iese din minte Mărturia lui Alin.
Nu-L cunosc, nu știu cine l-a învățat (se pare că l-a învățat destul de bine), nu știu la ce adunare merge, dar ceva știu:

Dumnezeu și-a făcut Numele de Glorie prin mărturia lui Alin de la Antena 1.
Iar aceasta este de multe ori destul.

Acea canapea albă a strălucit mai bine ca orice amvon.

Batjocorirea pe care credeau ei că o aduc prin faptul că pun pe jumătatea ecranului pe ”Alin cel vechi” a mărit impactul mesajului, adâncind contrastul.

Acel Stoian Mircea parcă era vocea Diavolului, bietul de el, are nevoie de rugăciunile noastre.
Dan Căpătos a fost o voce destul de imparțială, Dumnezeu să se îndure de el, se vedea că este realmente cercetat de schimbarea lui Alin.

Iar acele două fete, săracele de ele, jalnic job, penibilă pâine, să găsească Har…

Am ascultat de două-trei ori înregistrarea. Se vedea moștenirea primită de Alin, tare ”bogat” copil.
”Pe orice limbă se va ridica la judecată împotriva ta o vei condamna, aceasta este moștenirea slujitorilor Domnului, dreptatea lor este de la mine…”

Parcă era Ștefan: ”nimeni nu putea să stea împotriva duhului cu care vorbea el”.

Le-am trimis la mai mulți frați sms să urmărească, iar sâmbătă și duminică la adunări am discutat… Un frate a amintit de ”omul sărac care scapă o cetate prin înțelepciunea lui”. Și apoi? Apoi nimeni nu și-a adus aminte de omul acela sărac.
Alin Blaine spusese: ”mi-a vorbit cineva despre Isus”.

Și fratele a concluzionat: să fim noi acei cineva care vorbim despre Isus, ”omul sărac” despre care nu-și mai amintește nimeni.

Mărturia lui Alin Blaine de la Antena1 a fost o jertfă de bun miros, mireasma cunoștinței Lui.
În templu nu se lăsa carne să se strice. Totul se consuma sau se ardea. Mirosea frumos, a tămâie, a fum, nu rămânea nimic să se strice.

Nici gândurile noastre să nu se strice  de la simplitatea și curăția care este în Cristos. Să nu ne gândim mai dinainte, să cântăm cântare nouă, să vorbim(mărturisim, jertfim) cu har(sare), să fim convinși că aduși în fața lor vom primi o abilitate instantă căreia nu-i vor putea  sta împotrivă toși potrivnicii noștri. Face parte din moștenirea noastră(Isaia 54).

S-a împlinit în prezența lui Alin acolo o poruncă a Domnului din Ezechiel 3:9-11
” Îţi voi face fruntea ca un diamant, mai aspră decît stînca. Nu te teme şi nu te speria de ei, căci sînt o casă de îndărătnici!”. El mi-a zis: „Fiul omului, primeşte în inima ta şi ascultă cu urechile tale toate cuvintele pe cari ţi le spun! Du-te la prinşii de război, la copiii poporului tău: vorbeşte-le, şi, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, să le spui: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu!»

Citez din Poul Madsen: ”Deci, revelaţia nu este dată ca eu să pot sta acasă şi să meditez la ea, nici ca să pot scrie câteva poezii despre ea, şi nici chiar ca să pot spune altor creștini despre ea. Nu, revelația este dată ca să pot ieşi şi întâlni oameni care nu au primit-o, precum şi să transmită ceva de la  Hristos către ei. Dumnezeu dă oamenilor revelaţia Fiului Său, dar El are nevoie, de obicei, de un agent uman pentru a face această revelaţie reală.”

http://vesteabuna.wordpress.com/2012/05/28/sa-aducem-jertfe-duhovnicesti-despre-marturia-lui-alin-blaine/

Thursday, October 27, 2011

CALEA LUI ABEL



Calea lui Abel

http:/vesteabuna.wordpress.com/

ianuarie 3, 2010 de vesteabuna

De peste 6000 de ani toate fiicele Evei nasc doar două feluri de fii: Caini şi Abeli.

De peste 6000 de ani Cainii i-au ucis pe Abeli, Cainii au supravieţuit şi Abelii au murit placuţi lui Dumnezeu.
Abelii n-au lasat urmaşi.

Aici e minunea!
De peste 6000 de ani fiicele Cainilor nasc tot doua feluri de fii: Caini şi Abeli.
Altfel n-am înţelege de ce Ilie a fost trimis la Sarepta iar la Elisei a venit un sirian!

Noi toţi, eu ce care scriu, tu cel care citeşti suntem născuţi din Caini, dar nu neapărat suntem Caini. Abelii au murit ucişi de stramoşii noştri, de Caini. Avem un arbore genealogic ucigaş. Străbunii noştri şi-au ucis fraţii, un alt arbore negenealogic, nelegat, de martiri ucişi de fraţii lor.

Cainii sunt oamenii trudei, ai acţiunii, ai transpiraţiei, ai succesului.
Abelii sunt oamenii odihnei, ai păcii, ai jertfei plăcute, ai renunţării.

Noi ce suntem, fiecare, eu şi tu, Cain sau Abel?

Depinde pe ce cale umblăm!

Iuda 1:11 “Vai de ei! Caci au urmat pe calea lui Cain!”

Abelii umblă pe calea lui Abel, cel ucis, pizmuit, batjocorit. Calea lui Abel e calea lui Hristos, o “Cale nespus mai bună”, cale a îngăduinţei calde, a dragostei jertfitoare, a răbdării tăcute, a smereniei, a slujirii cu bucurie, a altruismului, a bucuriei de adevăr, a “speranţei într-o înviere mai bună“. Calea lui Abel nu are viitor pe pământ, sfârşeşte repede de mâna fratelui de pe calea cealaltă. Lumea e o autostradă cu sens unic şi cu două benzi, una lată, a lui Cain şi una îngustă, a lui Abel. Îngustă tare, cât un trotuar, cât o potecă.

Să fim bine încredinţaţi că cei de pe calea lui Abel nu au viitor în lumea lui Cain. Sunt marginalizaţi, împinşi, ridiculizaţi sau …”cainizaţi”.
“Cine isi iubeste viata, o va pierde; si cine isi uraste viata in lumea aceasta, o va pastra pentru viata vecinica ” Ioan 12:25 Calea lui Abel sfârşeşte temporar sub cosorul fratelui său Cain.
“Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!” Matei 5:11
“Atunci va vor da sa fiti chinuiti si va vor omori; si veti fi urati de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci multi vor cadea, se vor vinde unii pe altii si se vot uri unii pe altii.” Matei 24:9-10

d.

http://vesteabuna.wordpress.com/2010/01/03/calea-lui-abel/

vesteabuna spune:

6 ianuarie 2010 la 23:29

Cei ai lui Hristos au Duhul lui Hristos, Duhul Mielului, gata de jertfa, de renuntare, plini de incredintare si resemnare. E mediul in care rodeste Pomul Vietii. Hai sa vorbim intre noi cu psalmi, au spus-o mai bine cei dinaintea noastra:

Parinte-al suferintei noastre
Ce lungul plans ne-ai masurat,
Tu, ce stii lunga noastra jale
Si-amarul cat am indurat,
In orice zi si-mprejurare,
Cu sufletul de pace plin,
Ca pentru o binecuvantare,
Iti multumim de orice chin;

De-atunci de cand, asa ca mieii
La lupi ai spus ca ne trimiti,
Aceeasi multumire-adus-am
Si alungati
Ca si primiti.
Durerea stim ca-i partea noastra
In lumea asta de dureri,
Si-Ti multumim de orice-amaruri
Ca pentru orice mangaieri,

Caci am stiut ca Tu, Parinte,
Cu grija dragostei ceresti,
Ii treci prin incercari pe-aceia
Ce vrei sa-i scapi; caci ii iubesti…
Incredintati de-aceasta, Doamne,
Sub voia-ti sfanta ne-am plecat
Si pentru rau,
Ca pentru bine
Aceleasi multumiri Ti-am dat.

Noi am stiut ca in voia-Ti sfanta
Asa, din veci, ai hotarat
Sa fim zdrobiti de-atatea cazne
Si totusi fericiti atat!…
De-aceea in glasul nostru fost-au
Aceleasi multumiri mereu
Si pentru clipa cea usoara
Ca pentru ceasul cel mai greu.

Caci stim ca orice greu, Parinte
E cantarit de mana Ta
Si peste cat putem noi duce
Tu niciodata nu ni-i da.
De-aceea noi ti-aducem pururi
A noastre calde multumiri
Si pentru noaptea fara stele
Ca pentru a zilei straluciri.

Si suntem fericiti!…
Parinte,
Suntem atat de fericiti,
Chiar daca maine dimineata
Ar trebui sa fim jertfiti,
Caci stim ca unde se sfarseste
Aceasta clipa de amar
Incepe vesnicia plina
De stralucire si de har.

Traian Dorz