MARANATA !!!

MARANATA !!!
Showing posts with label SI TOTUSI..'' (NEVERTHELESS )de Mark Rhutland traducere de Mihai Damian Timisoara. Show all posts
Showing posts with label SI TOTUSI..'' (NEVERTHELESS )de Mark Rhutland traducere de Mihai Damian Timisoara. Show all posts

Thursday, October 8, 2009

SI TOTUSI... DESPRE ASCULTARE CAPITOLUL 5

SI TOTUSI... DESPRE ASCULTARE CAPITOLUL 5

Luca 5:5

Porunca lui Isus suna ca o luare in ras o pescarului transpirat si obosit. Era lumina deplina. Chiar si acest tamplar trebuia sa stie ca in Marea Tiberiadei nu se prinde peste ziua, pe lumina. Petru s-a straduit toata noaptea—la timpul potrivit—cu plasele ude si grele, pana cand spatele-i urlase de durere. De multe ori a avut impresia ca plasele goale sunt mai grele decat pline. Chinuindu-se sa prinda peste cand era posibil sa prinda peste, oare acum, in plina lumina, se mai cuvenea sa intinda plasele cand era in mod evident fara rost sa o faca?

Apoi, mai erau si oamenii de pe tarm. Marea, de fapt lacul, nu era prea lat si de pe tarm se putea vedea barca cu pescarii si cu pasagerul misterios. Petru stia ca arata ca un prost sa arunce mrejele deasupra apelor stralucitoare. Ii si auzea razand, zeflemisindu-l pe deasupra unduielilor zambitoare si a pestilor. Si nu-i placea sa fie luat in ras.

Oricum, era trudit, foarte trudit si descurajat si nu-i venea deloc sa urmeze capriciile lipsite de sens ale rabinilor itineranti. Pana la urma, nu era oare barca lui, spatele lui si timpul lui? Oare acest Nazarinean deranjant avea sa puna mana sa-l ajute? Mai mult ca sigur nu. Vizitatorului care tot invartea de carma, ca si cand ar fi stiut totul despre pescuit, putin parea sa-i pese de muschii lui Petru. Si ce daca? Ce daca era obosit, peste masura de obosit, si mort de foame? N-avea dreptul? N-ar fi trebuit sa se duca acasa, ca orice pescar obosit, sa manance si sa doarma dupa noaptea fara peste, fara sa-i tina profetii din satele de pe uscat lectii despre cum se pescuieste?

Bine, bine! O va face, dar nu inainte de a-si spune parerea despre tampenia asta, destul de tare ca sa stie toti de pe mal ca n-a fost idea lui. Bine, bine. Tamplarul vrea mreje—va primi mreje, ude, grele, goale in lumina soarelui. Daca asta vrea, asta va avea.

"Toata noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic," i-a explicat Petru, stapanindu-si cu greu inima razvratita, ca sa nu ridice tonul. Cum sa fie de acord? Avea nevoie de un cuvant care sa-l treaca din impotrivirea nerostita la ascultare. Si totusi... A lasat el cumva bunavointa sa-i patrunda in inima? Spera ca nu. O indoiala trista, epuizata, o repulsie? Poate ca da, putin... Ceva s-a strecurat intr-un colt al inimii lui, si cuvantul a iesit. "Totusi, la cuvantul Tau, voi arunca mrejile."

Da, a spus-o deja. Acum trebuia sa o faca. Azvarlind mreaja si intinzand-o fara nadejde ca o retea deasupra suprafetei de azur a lacului, Petru zambea rabdator catre invatatorul care privea fix la fata lata si decolorata a pescarului. N-a spus nimic nici cand plasa s-a scufundat, lasand pe suprafata apei diamante de lumina. Sa pescuiesti ziua! Asta arata cat de mult stiu tamplarii si rabinii despre meseria asta.

Petru a strans coarda ca sa inchida mreaja si a inceput sa o traga, dar nu usor cum se astepta ci cu un efort care-i indoia spatele. Nu se poate. Mreaja se apropia de suprafata, iar soarele, asemeni unui ras zglobiu, se juca si dansa deasupra trupurilor argintii care incercau nebuneste sa sara afara, departe unul de altul si de mreaja. Petru era incremenit. Niciodata, nici in cea mai grozava noapte de pescuit n-a facut o captura ca asta. Nu era ceva normal; era ceva supra...

Pe deasupra umarului L-a privit pe Rabi. Zambea oare? Avea o sclipire in ochi sau era doar soarele? Pestele e peste, a hotarat Petru. Nu vazuse sensul pescuirii in mijlocul zilei, Totusi, cat a prins acum era munca de o saptamana. Da, chiar asa.

SI TOTUSI

Lucram uneori cu iluzia intrucatva apasatoare ca ascultarea este intotdeauna bucurie. “Sa fiu rastignit cu susul in jos? Oh, Iti multumesc, Doamne. Cum sa nu, cu bucurie. Ha, ha, poate fi ceva mai fain?” Sa nu cadem in absurd. Exista locuri in care El ne duce sau ne cheama, poveri pe care ne cere sa le ridicam si obligatii asa de obositoare incat nu au mai mult sens ca pescuitul in miezul zilei pentru Petru.

Ne este permis, in ciuda a ceea ce zic unii, sa ne explicam lui Dumnezeu. El nu se supara. Se parea ca Isus n-a inteles situatia, si Petru s-a dat peste cap sa-I explice. Si tu poti face asta. Dumnezeu te va lasa sa-I vorbesti. El este suveran, nu rudimentar.

“Doamne, biserica asta nu este potrivita pentru mine. Eu am nevoie de o biserica care creste, in centrul orasului.” “Doamne, stiu ca Tu mi-ai spus sa-mi chem colegul la adunare, dar el este ateu, si inca unul foarte morocanos, om de nimic.” “ Doamne, stiu ca Tu vrei s-o iert pe soacra-mea, dar Tu inca n-ai intalnit-o pe soacra-mea.” “Ridica-te si umbla? Nu vezi, Doamne, ca am picioarele strambe si nu le pot folosi?”

Dumnezeu e mare. El nu este afectat sau descurajat de obiectiunile, comentariile sau explicatiile noastre. Spune-I Lui totul. Sigur... ca Lui ii scapa nuantele subtile ale problemei; din punctul Lui de vedere atat de limitat nu poate vedea ramificatiile atat de evidente tie... deci spune-I-le. Sunt sigur ca va aprecia ajutorul tau!!!

Totusi, dupa ce termini de spus totul si El sta doar la celalalt capat al barcii si te priveste, trebuie sa iei o decizie. Dumnezeu te asculta, dar nu se va certa cu tine. El doar asteapta muindu-si degetul in apa in timp ce iti studiaza fizionomia. El ti-a spus deja ce sa faci. Tu i-ai spus motivele pentru care n-are rost. Acum, ce vei face?

SI TOTUSI

Si totusi al ascultarii neconditionate aduce mai multe minuni decat ne putem imagina. Podul de legatura dintre descurajarea noastra si voia lui Dumnezeu este si totusi, iar de cealalta parte ne asteapta plase bombate pline cu binecuvantarile Sale.

C. T. Studd avea peste cincizeci de ani, bolnav si cu o nevasta invalida. Nici un bord de misiune englez nu s-ar fi gandit macar sa-l trimita in misiune, si inca in cea mai periculoasa regiune a Africii. Studd si sotia sa Priscilla lucrasera pentru Domnul in India si dupa orice logica aveau acum nevoie de odihna in Anglia. Dar Studd a auzit chemarea Domnului sa plece in Africa Centrala.

Necunoscuta, fara harti, cu tulburari in multe locuri, violenta si plina de boli tropicale, Africa Centrala din secolul al nouasprezecelea era considereata un “cimitir al misionarilor.” Daca Dumnezeu chema pe cineva acolo, cu siguranta nu pe un englez in varsta, infirm, fara sprijin din partea vreunui bord de misiune. Dumnezeu nu-l va chema pe un astfel de om sa-si lase nevasta tintuita la pat in Anglia sa se roage, sa scrie scrisori si sa adune sprijin financiar pentru sotul ei.

Raspunsul lui Studd? Si totusi. Studd s-a dus acolo, si Dumnezeu i-a asigurat nevoile, si trezirea spirituala a venit in Africa Centrala. Nu si-a vazut sotia timp de doisprezece ani. A fost frecvent criticat, subiect de controversa, dar folosit cu tarie de Dumnezeu.

Exista o alta realitate care asteapta dupa si totusi al ascultarii. Nu trebuie s-o facem tema centrala, dar este si ea o componenta a intregului. Binecuvantarile. Binecuvantari miraculoase, supranaturale, abundente, asteapta sa umple mrejele celui trudit din cale-afara care, in ciuda tuturor lucrurilor, mai arunca odata mreaja, exact cum i se cere.

Cand Petru si-a tras mrejele afara, erau in mod miraculos pline. Petru a recunoscut imediat ca este vorba de o pescuire miraculoasa si a fost mai deschis ca niciodata sa auda un cuvant care sa-i schimbe destinul. Asta nu inseamna ca trebuie sa facem cu Dumnezeu un targ de felul: “Bine, bine, Te voi asculta, dar fa bine si umple-mi plasele!”

Nonsens! El vorbeste; noi ascultam—punct. Cu toate acestea, trebuie sa spunem ca ascultarea elibereaza puteri miraculoase. Zidurile Ierihonului n-au cazut doar prin credinta din inima lui Iosua, ci si prin credinta din picioarele lui si ale armatei sale. In mod frecvent se intampla astfel: cu cat porunca este mai imposibila cu atat minunea este mai mare.

Nu ne uita la soarele care straluceste luminand apele si la improbabilitatea de a prinde ceva. Uita-te dincolo de suprafata. Priveste cu ochii credintei, si arunca odata mreaja. Mai intai este si totusi. Doar apoi vine minunea.

Va veni un punct, un moment cumplit de dureros, cand noi, de la un capat al barcii, vom privi fix in ochii nemiscati ai Domnului Hristos sezand calm la celalalt capat si cerandu-ne sa actionam, sa ascultam, sa lucram sau sa sacrificam in ciuda tuturor rationamentelor firesti. Nu, nu vor fi impulsuri nebunesti ale unui om dezechilibrat din punct de vedere emotional. Un om religios dar cu gandirea ratacita se poate duce cateodata spre moarte lasand in urma, pe tarmul marii, un bilet in care sa afirme ca Dumnezeu i-a cerut sa umble pe ape. Acela nu este “si totusi” al credintei, ci doar o presupunere.

Cand, asemeni lui C. T. Studd, sfintii maturi, caliti, au primit un cuvant de la Dumnezeu si apoi, dupa ce s-au luptat, dupa ce I-au spus lui Dumnezeu tot ce simteau, dupa ce I-au prezentat toate argumentele posibile si obiectiunile lor, El a ramas in continuare neschimbat in cerinta Lui, mai este un singur cuvant care sa-i treaca de la rezistenta la actiune. Aminteste-ti, tu nu trebuie sa intelegi ce ti se cere, sa fii incantat sau macar sa-ti placa. Tu doar trebuie sa arunci mreaja, indiferent ce simti.

Ai auzit vocea lui Dumnezeu sa faci un lucru greu si aparent nerealist? Nu-ti face probleme. Esti intr-o companie excelenta. Moise era un octogenar balbait cand Dumnezeu l-a chemat sa se intoarca in Egipt, in Egiptul unde pe capul lui era pus un pret. Avraam era insurat cu obligatii cand Dumnezeu l-a chemat sa iese si sa plece, fara sa stie macar incotro se va duce. David Wilkerson era pastorul unei adunari de sat, fara experienta in mediul urban, cand Dumnezeu l-a chemat sa lucreze intre gastile din New York. Parintele Damien a fost un preot tanar si sanatos, fara obligatii bisericesti, cand Dumnezeu i-a spus sa se duca sa traiasca intre leprosi, unde in cele din urma a contractat boala si a murit. Si nimanui, nici chiar la maica Teresa, nu i-a facut placere sa ingrijeasca de nenorocitii murdari si bolnavi in stadiu terminal din India. De ce a pus-o Dumnezeu sa-si iroseasca energiile intre muribunzi cand cei vii au atatea nevoi?

Doamne, Petru a fost diferit de noi.

Nu, nu era.

Nu era? Dar Iosua? El cu siguranta era diferit, asa e?

Nu.

Pavel, atunci.

Gresit.

Ilie?

Ca si voi.

Ei bine, cum de au facut atunci atatea minuni?

Pentru ca atunci cand Eu am poruncit, ei au raspuns.

Ce Ti-au raspuns, Doamne?

SI TOTUSI

Cand esti prea obosit, prea batran, prea tanar, sarac sau prins cu obligatii pentru lucrarea Domnului, spune-i Lui despre acestea toate. Spune-i Lui despre noptile lungi si negre de pescuit fara rezultat. Spune-i ca te doare spatele si bratele si ca, oricum, in lacul unde te gasesti pestii nu musca ziua si ca esti suprins ca El nu stie asta. Spune-i Lui toate acestea.

Apoi priveste in ochii Lui minunati, linistiti, senini, si spune:

“Totusi, la cuvantul Tau...”

Din cartea:,,SI TOTUSI..''(NEVERTHELESS ) de Mark Rhutland traducere de Mihai Damian Timisoara, CAPITOLUL 5

Saturday, October 3, 2009

SI TOTUSI...DESPRE LUCRURILE GRELE CAPITOLUL 3

SI TOTUSI...DESPRE LUCRURILE GRELE

CAPITOLUL 3

2 Imparati 2:10

Se aduna nori. Nori amenintatori si negri. Se apropie ploaia. Toti fac destul de des astfel de rationamente despre evenimente naturale. Stiu cum merg lucrurile, cum vremea isi tradeaza cursul ei si informeaza pe omul care o observa despre ce va fi. Cum se intampla asta pe plan spiritual este mai putin clar.

Norii care se adunau erau cu siguranta prezenti. Multi oameni i-au simtit, independent unul de altul. Elisei a vazut primul si cel mai clar norii. I-a vazut este un termen incorect. I-a simtit? Nu este cu mult mai bine. Oricum, multi prooroci au devenit in curand constienti de climatul spiritual care se pregatea pentru o schimbare importanta. Dar ce insemna aceasta?

Rugandu-se, asteptand, ascultand in scolile de prooroci din Ghilgal, Ierihon si alte locuri, toti ciuleau urechile sa prinda soaptele purtate de vant. Ceva urma sa se intample. Stiau ca se va intampla ceva—dar ce?

Elisei a fost din nou primul care a auzit. Stapanul sau pleca la Dumnezeu. Elisei stia asta, a mirosit ploaia care se apropia, briza uda si rece. Marele om, Ilie, si-a sfarsit lucrarea. Dumnezeu urma sa... ce? Sa-l ia? Cum adica? Elisei stia doar ca Ilie va fi curand cu Dumnezeu. Si daca el stia asta, in curand si fiii proorocilor din tot Israelul vor sti. Oare doar nasul lui putea mirosi ploaia?

Ilie nu spunea nimic, viitorul parand sa atarne in vazduh undeva intre ei, mai real ca prezentul. Doi prooroci care-si evita unul altuia privirea, intocmai ca doi copii care si-au furat unul altuia pepenii nu stiu cum sa deschida discutia.

“Tu ramai aici,” zice pana la urma Ilie. “Domnul ma cheama la Betel. Asteapta aici. Ma duc singur.”

“Viu este Domnul,” spune Elisei, “ca nu voi ramane aici. Nu vreau sa te scap din privire.”

Ilie se uita serios la el dar nu spune nimic. Incuviinteaza cu capul, ridica din umeri, nimic altceva, si proorocul cel batran se scoala si-si indreapta fata spre Betel. Merg amandoi, dar nu schimba nici un cuvant, poate ocazional, insa tot la fiecare kilometru Elisei intoarce capul doar atat cat sa zareasca profilul pietros al stapanului sau.

La Betel un grup de profeti ingrijorati se apropie de Elisei, si-l trag la o parte. Ilie inca nu zice nimic, doar se uita la cer ca si cand... ce? Ce?

“Stii tu...” incep proorocii sa trancaneasca ca fetele batrane cand prind un subiect siropos de birfa din care ciugulesc cate putin. “Domnul va lua astazi pe stapanul tau deasupra capului tau. Ilie va...”

“Sssst,” ii mustra Elisei. “Stati linistiti. Bineinteles ca stiu. Oare Dumnezeul care vorbeste la Betel tace la Ghilgal?”

Problema cu proorocii din scolile astea de prooroci, se gandeste Elisei, este ca se transforma in stupi de barfa spirituala forfotind de soapte de felul “Ai auzit ca...?” sau “Stii ca..?” Proorocii in roiuri devin curand ca vaduvele si fetele batrane, se gandeste el, ramanand in urma la inmormantari si plecand ultimii de langa mormintele femeilor.

“Ierihon,” zice Ilie cand Elisei se apropie din nou, lasandu-i pe proorocii din Betel nedumeriti. “Trebuie sa ma cobor la Ierihon, dar tu ramai aici. Mai stai de vorba cu ei. Trebuie ca te-ai saturat deja de compania unui batran.”

“Raspunsul meu a ramas acelasi,” a raspuns Elisei destul de raspicat incat stapanului sau sa i se ridice o spranceana. “Viu este Domnul ca nu te voi parasi.”

La Ierihon proorocii erau in fierbere. “Stii ca...?” Il credeau oare surd la vant, la Vocea divina? “Astazi,” adauga unul, “astazi Ilie va fi luat de la tine.”

“Stati linistiti,” ii cearta Elisei. Si ei s-au tras inapoi, dar aruncau priviri lungi si sopteau intre ei.

“Ramai aici,” zice Ilie. “Eu trebuie sa cobor pana la Iordan. Domnul ma trimite pana la rau.”

“Voi merge cu tine. Intelegi? Nimic nu ma va abate de la acest plan.”

“Vom vedea.”

La rau, Ilie si-a luat mantaua si a lovit cu ea, ca din intamplare, apele, care s-au despartit in doua la moment, ca un pepene lovit de un topor. Lui Elisei i s-a ridicat parul si simtea furnicaturi pe spate. Curand. Foarte curand. Ploaia inlocuieste briza. Vocea se aude mai tare.

“Cere ce doresti,” ii spune Ilie. “Stim amandoi ce se va intampla. Ce pot face pentru tine inainte ca sa fiu luat?”

“Sa vina peste mine o masura dubla din duhul tau!”

“Greu lucru ceri.”

Elisei era uimit. Niciodata, nici macar odata in toate calatoriile lor nu l-a auzit vreodata pe Ilie sa vorbeasca de “un lucru greu.” Nici cand a orbit o ostire, nici cand a coborat foc din cer, nici cand a incuiat cerul—acelea nu au fost “lucruri grele.” Nici nimicirea casei imparatului Ahab n-a fost “lucru greu.” Acum insa, o masura dubla era “un lucru greu.”

“Totusi,” zice Ilie, “daca ma vei vedea cand voi fi rapit de la tine, vei avea ce ai cerut. Daca nu, nu vei avea. Hai sa mergem un pic mai departe. Sa mai vorbim pentru ultima oara.”

Dintr-o data, direct catre ei, infricosator si irezistibil, s-a repezit un car cu patru cai, totul numai foc. Nu erau o substanta naturala in flacari, ci erau ei de foc. Nava a trecut printre ei ca un fulger, dar ochii lui Elisei erau tintiti la Ilie. Nu privi in alta parte! Nu privi alaturi! Lasa carul de foc. Urmareste-ti stapanul.

Briza a devenit un Vant iar Vocea un bubuit. Un ciclon involburat l-a cuprins pe Ilie si el urca, mai sus, mai sus, mai departe, ascuns apoi de furia furtunii.

"Ilie!" s-a auzit o tanguire. "Parinte!"

Nici un vant nici o voce nu l-au mangaiat pe Elisei. Tacere. Tacere asurzitoare. Apoi a vazut: o haina aruncata gramada. Samanta unei viitoare maretii profetice. O bucata de tesatura roasa, tot ce mai ramas in urma uriasului suit intr-un vartej de vant. Mantaua lui Ilie. Sa indrazneasca? El ceruse un lucru greu. Ce anume i-a spus Ilie?

SI TOTUSI

Recuperand mantaua, Elisei s-a intors sa infrunte Iordanul si grupul proorocilor care il scrutau cu privirea de dincolo de apa. Asta era. Rugaciune grea sau nu, trebuia sa stie. Din adancul fiintei, dintr-un acces al credintei furibunde, din sufletul lui Elisei a zvacnit catre ceruri un strigat.

“Unde este Dumnezeul lui Ilie?”

Spontan, dintr-un instinct al proorocului, a plesnit cu mantaua lui Ilie apele care asteptau. In acea miscare si-a insusit mantaua, iar raul s-a despicat in doua. Elisei a mers apoi spre proorocii Ierihonului care-l asteptau; se intorcea exact asa cum era la plecarea cu Ilie.

“Duhul lui Ilie! Duhul lui Ilie este peste Elisei,” au strigat proorocii.

Elisei ceruse in adevar un lucru greu. O masura dubla, indoita, din duhul lui Ilie? Un lucru foarte greu...

SI TOTUSI

“Nu ti se pare ca vrea cam prea mult?” De cate ori am auzit asta! Insa teama de a nu cere prea mult ii face pe multi credinciosi sa ceara prea putin. Dovezile biblice ne arata ca Dumnezeu este suparat mai tare pe cei timizi decat pe cei agresivi!

Sa ne apropiem dar cu deplina incredere de scaunul harului...

—EVREI 4:16

Nu doar aici, in intamplarea cu mantaua, ci in tot cursul lucrarii sale, Elisei a inteles valoarea faptului de a cere “lucruri grele.” Chiar si pe patul de moarte, cand a fost vizitat de imparatul Ioas care a venit sa-l planga (2 Imp.13:14-21).Realizand ca lacrimile imparatului erau pe de o parte durere si pe de alta parte frica de Sirieni, in lipsa proorocului Elisei, omul lui Dumnezeu ii spune imparatului sa traga cu arcul pe fereastra.

Aceasta, ii exlica Elisei dupa ce a tras, este o sageata de izbavire din partea Domnului, o sageata impotriva Sirienilor. Elisei a presupus ca Ioas isi va da seama ca acesta era un moment profetic, o combinatie supranaturala de cuvinte, fapte si credinta.

“Acum,” ii zice el, “ia sageti si loveste in pamant.” Ioas a facut asa, a facut asa de trei ori, lucru care l-a infuriat si l-a scandalizat pe Elisei.

“Trebuia sa lovesti de mai multe ori. De ce te-ai oprit la trei? De ce n-ai dat de cinci? Sau de sase? Acum ii vei bate pe Sirieni de trei ori. Trebuia sa continui sa lovesti mai mult, pana ai fi avut victoria deplina.”

Multi dintre noi nu lovesc destul, nu cauta, nu plang, nu se roaga si nu cer destul. Elisei a crezut, in mod evident, ca afirmatia sa profetica, “Aceasta este o sageata de izbavire din partea Domnului impotriva Sirienilor,” il va face pe Ioas sa simta in mod clar ca Domnul vrea sa-i dea mult.

De multe ori credinciosii pierd momentul profetic din cauza insensibilitatii, al comoditatii sau neatentiei, si ajung sa ceara prea putin. Cand Dumnezeu iti spune sa lovesti—LOVESTE—si continua sa lovesti. Ti se pare ca rugaciunea din adancul inimii tale este in mare parte imposibil de a fi implinita? Asa a fost si rugamintea de a primi o portie dubla din duhul celui mai mare prooroc al vremii de atunci.

SI TOTUSI

Iata cateva lucruri de baza in legatura cu a cere lucruri grele:

1. Fii sensibil la “lucruri grele” care sunt importante. Solomon a cerut intelepciune, Iaebet binecuvantare, Caleb a cerut un munte intreg, iar Elisei a cerut ungere de sus. Lasa-L pe Dumnezeu sa puna in inima ta dorinta dupa “lucruri grele” si pregateste-te sa le ceri. (Vezi 1 Imparati 3; 1 Cronici 4:10; Iosua 14; 2 Imparati 2).

2. Fii atent la momentul potrivit al lui Dumnezeu. Va fi un moment cand usa divina catre incaperea tronului se va deschide, si tu vei stii: Acesta este momentul sa cer un “lucru greu.” Ilie a spus, “Cere ce vrei sa-ti fac!” Cere! Fara ezitare, prinde momentul prin credinta.

3. Nu te lasa distras. Intreaba-i pe cei mai multi din cei ce citesc Biblia, si iti vor spune ca Ilie s-a ridicat la cer intr-un car de foc. Nu e asa. Carul de foc a avut rolul de a-i separa pe cei doi si de a testa concentrarea lui Elisei. Daca privirea lui Elisei ar fi urmarit imaginea glorioasa a carului de foc si a bidiviilor de flacari, el ar fi pierdut din ochi pe Ilie care s-a ridicat intr-un vartej de vant. Aminteste-ti, oricat de grozav ar fi carul de foc, daca-ti lasi ochii, mintea si credinta sa se abata de la tinta rugaciunii tale, poti pierde vartejul de vant care urmeaza. Dorinta din rugaciunea lui Elisei a fost sa fie uns cu puterea lui Ilie. Carul de foc era altceva. Ilie era tinta. “Daca ma vei vedea cand voi fi rapit de la tine...” a spus Ilie. Acel “daca” este de importanta uriasa cand este vorba de un “lucru greu.” Deci fii atent la tinta.

4. Aminteste-ti ca termenul de lucru greu este omenesc. Ce poate fi “mai greu” sau “mai usor” pentru Dumnezeu? A fost “mai greu” pentru El sa faca un elefant decat un soarece? Este pentru El “mai greu” sa vindece o anumita boala decat alta?

Cere “lucruri grele” de la Dumnezeu gandindu-te ca Lui ii place credinta, nu gandindu-te ca El ar fi intimidat cand I se cer lucruri mari. “Greu lucru ceri...” a fost parerea lui Ilie. “Greu lucru ceri...” se poate sa fi fost mai degraba un compliment la credinta lui Elisei, decat o plangere in legatura cu cererea lui.

Indiferent cum ar fi, cuvantul lui Dumnezeu prin Ilie a fost cu siguranta clar.

SI TOTUSI

Cere-Mi.

Doamne, spui sa cer; Imi pare rau ca Te deranjez.

Cere doar.

Doamne, n-as vrea sa fiu prea indraznet.

Fii indraznet. Hei, nu vrea cineva sa fie indraznet in rugaciune?

Nu vrem, Doamne, sa Te stresam.

Ce-ati spus?

Scuze. Cuvantul imposibil este un cuvant mare.

Da, este mare. Dar exista si unul mai mare ca el.

Care, Doamne?

SI TOTUSI

Din cartea:,,SI TOTUSI..''
(NEVERTHELESS ) de Mark Rhutland traducere de Mihai Damian Timisoara, CAPITOLUL 3