Ce parfum… a dat o floare...
Ana Dobra, Portland, Oregon
din revista Debora de Aurelia Gabor -Portalnd
Cine nu a auzit de fratele Niculiță Moldoveanu ? În anul 1979, împreună
cu soțul meu, Pavel, am avut harul să îl vizităm în casa dânsului, la
Sibiu. Când am ajuns, aveam impresia că îngerii Domnului erau prezenți
și înconjurau casa. În duhul meu era numai veselie și cântec. Am simțit
prezența divină. Cu un zâmbet ceresc, sora Moldoveanu ne-a
invitat să intrăm în casă și am pășit înlăuntru în sunetul muzicii.
Fratele Niculiță cânta la orgă. Fața îi era senină, vocea era blîndă și
cu un zîmbet ceresc cânta cântările veșniciei. Îndată, ne-am contopit cu
prezența cerului, care era peste casa lui. Avea pregătite două scaune
pe care să stăm și ne-a spus : ,,Eu am cîntat deja 10 cîntări Domnului, acum am să cînt și pentru voi...”
Și așa, privindu-ne blând a început să ne povestească : ,,Într-o
zi, Domnul mi-a spus : ”Cânți pentru toată lumea și Mie nu-Mi cânți...”
A fost momentul în care, în duhul lui, a înțeles vocea Lui și a luat
hotărârea să-I cânte Domnului, câte 10 cântări în fiecare dimineață, la
ora 5, când răsuna doar cântecul păsărilor și cîntarea lui, care se
îndrepta spre ceruri. Și simțea prezența Domnului, care îi primea jertfa
de dimineață. Casa dânsului era plină de cărți cu cântări și dînsul
ne-a povestit cum fiecare cântare avea istoria ei.
Soțul meu,
pe lângă multele daruri pe care le are, are și darul de a cânta la orgă
astfel că, în ziua aceea a cântat împreună cu fratele Moldoveanu mai
multe cântări și ne-am bucurat mult împreună de părtășia sfinților.
,,În
ziua în care m-au arestat – a început fratele Niculiță să ne
povestească - am fost dus într-un birou la Securitate. S-au adunat cu
toții acolo și au început să mă amenințe : ,,De aici n-ai să mai ieși,
n-ai să găsești nici milă, nici înțelegere, nici îndurare. Duceți-l în
celulă !,” M-au dus într-o celula de 2/3m, cu 4 paturi suprapuse. Deși
era amiază, soarele nu ajunsese pînă în celula mea și era foarte
întuneric. M-am dus într-un colț și am început să plâng și să-I
mulțumesc Domnului pentru harul acesta de a suferi pentru El. Nu făcusem
nimic, nici măcar nu vorbisem împotriva regimului sau conducătorilor
țării, nu jignisem pe nimeni, nu eram certat cu nimeni și, totuși, eram
acolo... Spre seară a mai fost adus cineva în celulă, arestat că se
găsiseră la el doi cocoșei, două monede de aur vechi. Omul a rămas
foarte surprins că sunt arestat pentru credința mea în Dumnezeu dar,
după un foarte scurt timp m-a părăsit. Rămas singur, m-am întins pe pat,
dar liniștea a fost întreruptă din nou de gardianul care mi-a bătut la
ușă : ,,Ce, te-ai culcat ? Tu nu știi că trebuie să respecți
regulamentul ?”. Nedumerit, l-am rugat să-mi spună despre ce regulament
vorbea, pentru că eu nu-l văzusem, datorită întunericului din celulă.
,,Care regulament ? Nu-i voie să te apropii de pat, numai în momentul în
care se dă stingerea !” M-am conformat ordinului și nu m-am mișcat de
acolo nici atunci când am auzit câteva bătăi de toacă, pentru că nu
știam că acesta este semnalul ,,stingerii”. După un timp, mi-a ordonat
să mă culc. M-am uitat la mine : toate hainele îmi erau albe și am
înțeles motivul : pereții erau dați cu praf pentru paraziți (DDT) și
hainele mele negre semănau foarte bine acum cu cele ale unui morar. Eram
flămând, nimeni nu-mi adusese mâncare. Dimineața, ei mă luaseră de la
masă, în timp ce-mi serveam ceaiul, iar soția mea a rămas așa de
surprinsă că nici nu s-a gândit că voi avea nevoie de supliment așa că,
în seara aceea, m-am culcat flămând. După câteva săptămâni, timp în care
nu mi-am retras și nici nu mi-am schimbat declarațiile am fost dus la
Cluj, unde am fost judecat de Tribunalul Militar”.
Timp de 5 ani, fratele Moldoveanu a fost mutat din celulă în celulă și
anchetat zilnic, dar a rămas statornic în credință. În cei 5 ani de
închisoare a primit de la Domnul circa 350 de cântări pe care, fără
hârtie, fără creion, dar cu multe repetiții și exerciții zilnice, le-a
reținut pe toate. Nu toate cântările lui au fost despre suferință ci
multe au fost de laudă, mulțumire sau despre jertfa Domnului Isus.
,,Cântarea este un har, un dar al lui Dumnezeu pentru alinarea suferințelor”,
spunea fratele Moldoveanu. În cei 5 ani nu a avut dreptul nici măcar la
o singură scrisoare acasă sau de acasă. A luat însă totul ca din mâna
lui Dumnezeu : ,,Nu fac pe eroul,
dar știu că nici un fir de păr nu cade fără știrea Tatălui. Știu că cei
care m-au închis au fost unelte în mâna Lui și știu că, prin tot ce m-a
trecut, a vrut să mă crească, să desăvârșească în mine lucrarea ,,omului
cel nou”, afirma fratele.
Într-o zi, nişte fraţi din SUA
s-au gândit să-i facă o bucurie şi l-au dus în câteva biserici din
Europa. În acest turneu s-au oprit într-o capitală, la cel mai mare
hotel - Hilton. Când fratele a intrat şi a văzut tot luxul de acolo,
toată mâncarea şi tot ceea ce ochiul român rar poate vedea, privind cele
5 stele ale hotelului a exclamat : „Atâtea stele şi nici un soare !”
Dezamăgirea fratelui a fost că toţi banii se puteau cheltui pe
tipărirea de cărţi, pe ajutorarea săracilor şi alte lucrări
duhovniceşti.
Prima zi a fost în regulă. A doua zi a rezistat. A treia zi s-a simţit ca la Gherla.
Şi din a treia zi a început : „Vreau lângă fraţi !”. Nimeni nu putea
sta de vorbă cu el, pentru că voia lângă fraţi. „Vreau să mor între
fraţi, nicidecum între stele !” După un drum lung, au ajuns la o
biserică. Bucuria a fost mare şi serviciul din adunare s-a prelungit,
pentru că era între fraţi. Acela era mediul lui. Cu siguranță că, dacă
ar fi avut de ales între Hilton singur şi Gherla cu fraţii, ar fi ales
Gherla.
Cântările dânsului au impresionat și continua să aibă un profund impact chiar și asupra generației tinere.
În
Canada, Liliana Balcan, o soră care iubește cântarea și, în mod
special, cântările fratelui Moldoveanu, a înregistrat zeci de cântări
de-ale dânsului. În numărul viitor vom avea mai multe informații despre
website-ul sorei Liliana.
Pe
lângă o scurtă Enciclopedie biblică, un Dicționar biblic și câteva
volume de Meditații zilnice, fratele Nicolae Moldoveanu a compus peste
3000 de cântări și a pus pe melodie câteva sute de poezii scrise de
Traian Dorz, Costache Ioanid și alții. După mulți ani de
persecuții și prigoane și-a continuat activitatea la Sibiu, într-o
discretă modestie, slujind lui Dumnezeu și fraților săi din România,
până când Domnul l-a chemat acasă, la 12 iulie 2007. A lăsat în urmă un
model demn de urmat precum și exemplul că se poate trăi sfânt chiar dacă
nu ai casă sau bogăţii materiale, dar ești bogat spiritual. Iată doar
cîteva din cîntările sale :
,,Ce- ar fi făptura-mi fără tine”, ,,Odată L-am văzut trecând”,
,,Iartă-mă, iartă-mă, Dumnezeul meu”, ,, De dorul Tău Isus iubit”, ,,Din
tine am venit iubire”, ,,Mi-e dor de veșnicie”, ”Mi se bucură inima-n
Domnul”, ”Facă-mi-se totdeauna” si multe altele.
DE LA VESTEA BUNA
Cântări reîntemnițate și eliberate: Cântările Harului volumul 1, cântări din temniță.
7 august 2013http://vesteabuna.wordpress.com/2013/08/07/cantari-reintemnitate-si-eliberate-cantarile-harului-volumul-1-cantari-din-temnita/
Volumul 1 din Cântările Harului de Nicolae Moldoveanu conține cântări compuse în temniță între 1959-1964.
E vorba de 361 de cântări compuse fără hârtie și creion, doar cu suportul memoriei.
Acest volum de cântări a fost tipărit într-un număr limitat de exemplare, tiraj epuizat demult.
Ar fi de dorit ca aceste cântări să nu rămână roabe unor mijloace
limitate de distribuire, așa cum este o carte, în acest binecuvântat an
2013 de la întruparea Celui pentru care au fost compuse, ar fi de dorit
să fie publicate gratis pe internet.
Consider că atât timp cât nu se găsește o soluție pentru distribuirea pe
scară largă a acestor cântări, nici chiar pentru distribuirea cu
mijloacele bunicilor (la hârtie și carte mă refer), a face publice
textele și melodiile acestor cântări este o eliberare a lor din
temnițele de carton și celulele de hârtie.
Fratele Ioanid își socotea cântările porumbițe pe care le lăsa să zboare pentru a mângâia hulubărește pe cei la care ajung.
Acest lucru îl fac și eu acum aici: public adresa de blog pe care de câteva luni am pus integral Cântările Harului volumul 1.
Cântările Harului, volumul 1
Dacă cineva se va simți deranjat de ceea ce fac eu aici să protesteze la autorități, începând de la Cele mai înalte.
Promit că atunci când voi vedea aceste cântări publicate integral în orice alt loc pe net, eu mă voi retrage bucuros.
http://cantarileharului.wordpress.com/cantarile-harului-caietul-1-cantari-din-temnita/
Cântarile Harului 1, 1-51, .pdf
Cântările Harului 1, 52-100 .pdf
Cântările Harului 1, 101-149 .pdf
Cântările Harului 1, 150-199,pdf
Cântările Harului 1, 200-250,pdf
Cântările harului 1, 251-299, pdf
Cântările Harului 1, 300-361 si cuprins, pdf
Adunare în casa fratelui Niculiță Moldoveanu, Sibiu 2006 from Vestea Buna on Vimeo.
http://vimeo.com/57268948
No comments:
Post a Comment