O COMOARA IN VASE DE LUT

O COMOARA IN VASE DE LUT 2 Cor. 4:7-15

7 "Dar comoara aceasta o purtam in niste vase de lut, pentru ca aceasta putere nemaipomenita sa fie dela Dumnezeu si nu de la noi. 8. Suntem incoltiti in toate chipurile, dar nu la stramtorare; in grea cumpanai, dar nu deznadajduiti; 9. prigoniti, dar nu parasiti, trantiti jos, dar nu omoriti. 10. Purtam intotdeauna cu noi, in trupul nostru, omorirea Domnului Isus pentru ca si viata lui Isus sa se arate in trupul nostru. 11. Caci noi, cei vii, totdeauna suntem dati la moarte din pricina lui Isus, pentru ca si viata Lui sa se arate in trupul nostru muritor. 12. Astfel ca in noi lucreaza moartea si in voi viata. 13. Insa, fiindca avem acelas duh de credinta, potrivit cu ce este scris: "Am crezut si de aceea am vorbit", si noi credem si de aceea vorbim. 14. Si stim ca Cel ce a inviat pe Domnul Isus ne va invia si pe noi impreuna cu Isus, si ne va face sa ne infatisam impreuna cu voi. 15. Caci toate aceste lucruri se petrec in folosul vostru, pentru ca harul mare capatat prin multi, sa faca sa sporesca multumirile, spre slava lui Dumnezeu.

Introducere

Cineva a scris un vers care suna astfel: "Slava Omului in locurile prea inalte, pentru ca omul este stapanul lucrurilor." Evident, o asemenea exprimare nu reprezinta gandirea crestina. Si, totusi, asemenea expresii pot fi adesea folosite in unele cercuri crestine, pentru ca, natura umana are in ea insasi dorinta de a se inalta pe sine si de a se lauda.. Oriunde teologia il pune pe om in centru, ea spune: "Slava omului!". Si, fie ca este vorba de pelagianism, semi-pelagianism sau arminianism – toate aceste scoli au o trasatura comnuna – ele sugereaza ca omul se poate mantui pe el insusi sau poate sa-L ajute pe Dumnezeu sa faca acest lucru.

Ce inseamna asta? Un imn de preamarire a omului.

Acesta este un punct cu privire la care Pavel se opunea legalistilor din Corint, Iudaizantilor: ei invatau ca Cristos nu este de ajuns, ca ispasirea Lui nu este deplina, si ca mantuirea se implineste prin tinerea legii de catre om. In 2 Cor. 4: 7-15 Pavel are in vedere a asemenea invatatura falsa, cand Pavel ne descrie pe noi, oamenii ca pe niste "vase de lut". Nu este o comparatie magulitoare.

Bine inteles, scopul lui Pavel cand a facut acest lucru a fost nu ca sa-l deprecieze pe om, ci ca sa-L inalte pe Dumnezeu. In fapt, invataturile cuprinse in paragraful citit sunt de natura sa ne incurajeze: puterea lui Dumnezeu este atat de mare incat ea biruie toate slabiciunile noastre, ca sa ne faca folositori.

Una dintre temele majore a Epstolei a doua catre Corinteni este cea a puterii lui Dumnezeu care se face desavarsita in slabiciune. In asta nu este pricina

de lauda. Toata slava I se cuvine lui Dumnezeu. Iata un punct important.

Explicatia pe versete

v. 7 Pavel pune aici in contrast bijuterii de pret imens cu niste vase de lut. Contrastul este sugerat de v. 6 care vorbeste de "lumina cunostintei slavei lui Dumnezeu pe fata lui Isus Cristos" deci despre spendoarea evangheliei pe care o avem. Contrastul este indicat prin conjunctia adversativa "dar", cu care incepe v. 7. Pavel scrie: "Dar comoara aceasta o purtam in niste vase de lut, pentru ca aceasta putere nemaipomenita sa fie dela Dumnezeu si nu de la noi."

Nu este un contrast mai mare decat cel dintre slava divina si slabiciunea umana. Nu suntem decat lut: fragili si avand doar pretul tårânii. Acest lucru este adevarat chiar pentru cel mai bun dintre noi. Nu este greu de descris slabiciunea naturii umane. Sub aspect mental, gresim adesea in judecatile noastre; sub aspect fizic – cå suntem supusi deteriorarii, vulnerabili la boli si la raniri. Facem planuri, pe care le gandim si le pregatim cu atentie. Dar nu avem garantia ca le vom implini cu succes. Si, in final, chiar cel mai incununat de succes om se poate prabusi si, in cele din urma, poate muri. Deci, oamenii, eu si Dumneavostra, suntem "vase de lut".

Si, totusi, Pavel spune ca in aceste "vase de lut" – cum suntem noi, toti, Dumnezeu a pus cea mai mare comoara a Lui: adevarul evangheliei. Sau, folosind o exprimare mai cuprinzatoare, cunostinta lui Dumnezeu in evanghelia lui Cristos.

Imaginea pe care o avea Pavel in minte, putea fi cea a unei procesiuni victorioase romane, cand generalul desfasura parada prin capitala cu trofeele de biruinta pe care le castigase. Se obisnuia ca aurul si argintul capturat sa fie purtate in "vase de lut".

Istoricul Plutarch a descris o astfel de parada de biruinta a Romei asupra Macedoniei, in care trei mii de barbati urmau care care duceau monede de argint dispuse in sapte sute cinzeci de vase de lut. Parada descrisa de Plutarch a fost o paradå romana, totusi figura folosita e biblica. Profetii Isaia si Ieremia Il descrie pe Dumnezei ca fiind Olarul iar pe om ca fiind lutul...

Dumnezeu este Suveran absolut, iar omul este total dependent de Creatorul Lui. Dumnezeu este Cel ce determina infatisarea si soarta omului, ca un olar care ia in mana un pumn de tarana, il face clei si-l modeleaza. Asa citim la Geneza 2:7 : "Si Domnul Dumnezeu a facut pe om din tarana pamtului si i-a suflat in nori suflare de viata." Iata deci, un vas de lut, care primeste o comoara dumnezeiasca: "suflare de viata" In paragraful pe care l-am citit mai la inceput, Pavel se refera la adevarul evangheliei, la cunostinta lui Dumnezeu.

Francis Bacon a spus: "Cunostinta este putere". Crestinilor li s-a incredintat cea mai mare, cea mai inalta cunostinta din cate exista: este o cunostinta care schimba viata si care duce in cer. Este o cunostinta care da putere si bogatie. Cu ea, Dumnezeu ne da puterea de a duce altora, cu succes, bogatii imense conducandu-i pe oameni la cunoasterea Domnului Isus Cristos, cunoastere care duce la mantuire.

Cand Pavel spune "comoara aceasta o purtam in niste vase de lut" el vorbeste despre sine insusi, dar acesta este un adevar valabil pentru toti crestinii adevarati. Fiecare dintre noi are aceasta comoara si este echipat s-o impartaseasca altora. Desi slabi, desi, trecand uneori prin greutati coplesitoare, prin harul lui Dumnezeu noi suntem "mai mult decat biruitori", cum spune Pavel la Rom. 8:27. De fapt, slabiciunea noastra arata tuturor, si mai limpede, harul si puterea lui Dumnezeu in noi.

Faptul ca Dumnezeu foloseste vase de lut slabe, fragile – nu este accidental. El o face in mod deliberat "pentru ca aceasta putere nemaipomenita sa fie dela Dumnezeu si nu de la noi". Domnul spune: "Slava Mea n-o voi da altuia" (Isaia 42:8; Isaia 48:11). Asa cum creatiunea este lucrarea exclusiva a lui Dumnezeu, si mantuirea este lucrarea exclusiva a lui Dumnezeu.

Nimeni nu are vreun merit permtru binecuvantarile pe care le-a primit: totul este prin har. Nimeni nu are puterea de a se ridica pe sine insusi din lipsa lui sau a ei de putere spirituala. Totul vine de la Dumnezeu, numai de la El. Daca avem rezultate in slujba Lui, toate I se datoresc Lui, totul este prin harul lui Dumnezeu. Este limpede acest lucru, din moment ce suntem numai niste "vase de lut".

O ilustrare a acestu fapt o gasim in viata lui Ghedeon. Cu o mana de luptatori, a invins marea ostire a Madianitilor – 300 impotriva a 135 de mii. Au obtinut biruinta strigand si spargand ulcioarele de lut, care contineau faclii. Deodata, luminile Israelitilor au stralucit puternic in toate partile. Vrajmasii au intrat in panica si si-au indreptat sabiile unii impotriva celorlalti. A fost o mare biruinta, dar ea a fost castigata de Dumnezeu.

Asa suntem si noi: niste vase de lut care contin marea comoara a luminii evangheliei. Pare ceva neinsemnat, o arma ne-instare sa aduca biruinta, dar Cel ce o face folositoare si efectiva este Dumnezeu... Cu alte cuvinte, succesul nu vine prin auto-inaltare ci prin auto-coborirre, prin moartea zilnica fata de sine si prin inaltarea lui Dumnezeu; prin trairea in atarnare smerita de El; printr-o traire care Il slaveste.

Taria crestina sta in slabiciune, in a sti ca suntem slabi si ca ne putem bizui pe El, care este tare. Aceasta ne deschide catre deplina suficienta a harului Sau si ne face sa ne bucuram in slabiciune.

v. 8-9 Pavel ilustreaza taria lui Dumnezeu in v. 8 si 9 prin patru probe care arata cat de fragile vase de lut suntem si cum Dumnezeu ne prezerva prin puterea Lui nespus de mare care lucreaza in noi. Pavel vorbeste din propria experienta. Lucrarea de slujire a lui Dumnezeu, viata crestina, nu este o viata usoara, ea este plina de greutati. Pavel a avut o viata de continui greutati. Fiecare proba refecta lupta unui gladiator or soldat in batalie... El spune: "Suntem incoltiti in toate chipurile'….in graa cumpana,…prigoniti…trantiti jos"…Acestea nu erau experiente ocazionale pentru Pavel. El foloseste timpul prezent, aratand astfel ca aceasta era o viata tipica in cazul lui. A avut o viata de permanente confruntari.

In aceste conditii, unii ar putea spune: "Pai viata lui Pavel a fost, in fapt, o viata de infrangeri, N-au fost biruinte. A fost ceva nepotrivit, fie cu teologia lui, fie cu viata lui. A avut totdeauna incercari sau a fost respins". Sunt unii care gandesc si azi astfel, sunt invatatori care promit o viata de putere, de prosperitate si pace, desi Dumnezeu n-a fagaduit ca asa ar fi viata crestina. Si falsii invatatori din Corint poate ca sustineau astfel de lucruri, un fel de triumfalism, un fel de efect al fapelor pentru o viata mereu victorioasa, fara vreo insatisfactie si fara dureri de cap. Dar Pavel ne ofera o fereastra catre realitate: viata crestina, care este o viata de ascultare, va fi totdeauna o viata de confruntari, de greutati si de impotrivire. In mod constant, aceasta a fost experienta lui Pavel. Dar descriind aceasta experienta, Pavel subiliniiaza ca alaturi de impotrivirea oamenilor, el se bucura de protectia permanenta a lui Dumnezeu. La fiecare "proba" a adversarilor, Dumnezeu avea un "dar". Ultimul cuvant il aveau nu adversarii ci Dumnezeu. "Suntem incoltiti in toate chipurile, dar nu la stramtorare; in grea cumpanai, dar nu deznadajduiti; prigoniti, dar nu parasiti, trantiti jos, dar nu omoriti."

Fiecare proba arata ca Pavel nu era decat un vas de lut, insa la fiecare proba Dumnezeu avea un "dar nu". Acest "dar nu" al lui Dumnezeu arata ca puterea lui Dumnezeu care lucreaza in noi este infinit mai puternica decat presiunile din afara, asfel incat credinciosul este facut in stare sa ramana ferm, sub ocrotirea si intarirea de sus.

Fratilor, sa nu gandim ca daca aratam credinciosie fata de Dumnezeu, nu vom experimenta niciodata greutati. Incercari pot veni, dar putem fi siguri ca Dumnezeu este totdeauna credincios sa ne treaca nevatamati prin toate greutatile. Pavel a dovedit aceasta: el a fost ca un luptator pe frontul de lupta, adesea incercuit de inamici, adesea acoperit de ceatza razboiului, urmarit, trantit la pamant, dar nu omorit. Cand parea ca a ajuns pe mana puterii inamicului, Dumnezeu il izbavea. Aceast lucru s-a intamplat adesea, ca sa arate ca puterea lui Dumnezeu lucra pentru el. Numai asa se poate explica cum scapa Pavel din situatii imposibile. Scapa nu pe contul resuselor lui proprii, nici ca tarie, nici ca indemanare, nici ca pricepere. Scapa datorita interventiei lui Dumnezeu.

Se pare ca a fost, totusi, o situatie, in care Pavel a fost "trantit jos" cand Domnul a ingaduit sa sfarseasca viata pe pamant ca martir. Potrivit vechii traditii, a fost dat mortii din pricina marturiei lui pentru Cristos. Dar chiar moartea de martir, n-a fost o lipsa a izbavirii lui Dumnezeu, pentru ca moartea pentru credincios nu inseamna anihilare ci inseamna intrarea in prezenta lui Cristos, in binecuvantarea vesnica. Conditia temporara este separarea sufletului de trup, care va dura pana la Rapire, cand credinciosii vor primi trupuri de slava, atat cei ce vor fi vii in momentul rapirii cat si cei ce au "adormit" in Cristos. Ce curaj ne da faptul ca stim, chiar si in focul incercarilor, ca Domnul are un scop cu ele, si ca nu acesta este sfarsitul ci sfarsitul este implinirea planului lui Dumnezeu.

Ioan Crysostom, vestitor cu "Gura de Aur" al Cuvantului lui Dumnezeu a fost rapit de la biserica lui din Constantinopol de catre vrajmasii lui si fortat sa fuga in regiunile salbatice ale Armeniei, unde a murit de friguri. Cuvintele rostite de el pe patul de moartea au fost: "Slava lui Dumnezeu pentru toate lucrurile!" El nu considera moartea ca o infrangere sau ca o cadere, si nici nu era. Pe orice drum, in viata aceasta sau chiar in moarte, noi suntem mai mult decat biruitori.

v. 10 Pavel continua in v. 10 si 11 sa explice semnificatia suferintelor lui. Cele patru probe de incercare care veneau zilnic peste el le caracterizeaza prin cuvintele "suntem dati la moarte din pricina lui Isus" Martirajul lui Pavel nu s-a limitat doar la momentul omoririi lui la Roma, ci a fost o experienta de zi cu zi. El a intampinat impotrivire continua, asa cum s-a intamplat cu Domnul Isus Cristos in timpul vietii Lui pe pamant. In alte epistole, el spune "noi suntem in primejdie in fiecare clipa" (1 Cor. 15:30) si "dati mortii toata ziua" (Rom. 8:36). Putini crestini au suferit pentru credinta lor atat cat a avut de suferit Pavel, dar si noi putem avea, intr-o masura, din experientele lui Pavel, daca traim o viata crestina deschisa si in ascultare: putem fi ostarcizati de famile sau de prieteni din cauza marturiei noastre, putem fi omisi de la avansare sau ne putem pierde serviciul din pricina purtarii evalavioase si cinstite si a neinvoirii de a ne lasa induplecati sa incalcam regulele corectitudinii,.

Asta intelegea Pavel cand folosea expresia: "purtam totdeauna cu noi, in trupul nostru, omorirea Domnului Isus". Impotrivirea si persecutiile sunt incercarile "lumii" de a-L rastigni din nou pe Cristos. Suntem vulnerabili, pentru ca trupurile noastre nu sunt decat niste "vase de lut". Putin putem face ca sa ne protejam pe noi insine. Suntem fapturi slabe. Dar greutatea care vine peste noi nu este o suferinta fara scop. Suferintele vin "pentru ca si viata lui Isus sa se arate in trupul nostru" - ceea ce inseamna: suferim ca sa aratam ca Isus este viu. Ii slujim unui Mantuitor Viu, iar izbavirea din incercari dovedeste acest lucru.

Prin urmare, comoara evangheliei a fost pusa in Pavel, un vas de lut, si el a fost incoltit din toate partile, prigonit si trantit jos, pentru ca izbavirea lui din toate acestea sa fie dovada ca Isus traieste. Cel ce conduce vietile noastre este viu, El nu este mort. Este drept, a fost rastigniat si pus in mormant, dar a inviat, a parasit mormantul, S-a inaltat la cer si sade la dreapta Tatalui si are domnia asupra noastra si ne pastreaza. El nu numai ca ne prezerva cu grija Lui providentiala, dar este cu noi in lucrarile noastre, si ne face sa fim efectivi in slujba Lui. El ne da izbanda,

Ca atare, in toate aceste incercari, noi aratam viata lui Cristos, intrucat, prin harul lui Dumnezeu, suntem facuti in stare sa zimbim in greutati si in dureri, si sa zicem ca si Ioan Crysostom – "Slava lui Dumnezeu in toate lucrurile!" Aceasta este o slujba importanta fata de alti crestini, si totodata, aceasta ne ajuta sa vedem ca avem un Cristos viu, care lucreaza pentru noi. Desigur, asta este o incurajare pentru noi in fata incercarii si a aratare a felului cum trebuie sa traim.

v. 11 Totusi, incercarea este grea, punand la incercare credinta noastra. In acest verset, Pavel spune: "totdeauna suntem dati la moarte din pricina lui Isus." Philip Hughes gandeste ca Pavel avea in vedere imaginea unui om care era aruncat de viu in fata fiarelor salbatice in arena: o asemenea scena era foarte comuna crestinilor pe vremea aceea. Dar, din nou: era un scop in asta. Scopul era ca "viata lui Cristos sa se arate in trupul nostru muritor." Cu alte cuvinte, in aceste "vase de lut" se arata viata lui Cristos, care ne izbaveste din greutati si in final ne izbaveste de Vrajmasul care ne lovise ca sa ne doboare,

Pavel fusese izbavit de multe ori din ghearele mortii... Unul din momentele impresioanate a fost la Listra, cand o multime impotrivitoare, l-a improscat cu pietre, l-a tarit afara din cetate si l-a abandonat, crezandu-l mort. Dar Pavel, dupa aceea s-a ridicat recapatandu-si puterea si vitalitatea. (Fapte 14:19-20), A fost o minune: vrajmasul il trantise la pamant, dar Domnul l-a ridicat. Crestinii sunt in mod constant aruncati in fata leilor, dar tot in mod constant sunt izbaviti, cu scopul de a arata "viata lui Isus", de a arata ca Isus este Viu, inaltat la dreapta Tatalui.

Viata crestina este o viata supranaturala: Dumnezeu vegheaza permenent asupra noastre si El a fagaduit ca umbland noi prin credinta, increzandu-ne in El, nu vom fi biruiti de imprejurari. El ne va izbavi.

Dumnezeu L-a izbavit pe Cristos din moarte prin inviere. El ne poate izbavi din orice situatie. Vrajmasii pot aproape sa ne zdrobeasca, dar nu de tot si nu definitiv: Dumnezeu nu va ingadui asta. De aceea, cand viata este grea acasa sau la serviciu, priveste la Cristos. El e viu. El vegheaza asupra noastra si lucreaza. Incercarile ne sunt trimese cu un scop. Ele sunt prilejuri sa demonstreaze puterea Domnului si harul Lui.

Dumnezeu ti-a incredintat comoara evangheliei si prin tine, El vrea sa se arate pe Sine Insusi in viata ta cu harul si puterea Lui, ca sa fi un martor celor din jurul tau.

v. 12 Asa s-au petrecut lucrurile la Corint. Suferintele lui Pavel au lucrat spre beneficiul Corintenilor, Pavel scrie in acest verset: "In noi lucreaza moartea, iar in voi viata." Pavel s-a sacrificat mult si a trecut prin grele suferinte ca sa duca evanghelia in Corint, dar el a fost martor pentru Corinteni, in ciuda impotrivirii unora si a slabiciunii pesonale. Si Dumnezeu a lucrat prin Pavel ca sa binecuvinteze pe Corinteni. Pentru o asemenea cauza, pentru asemenea scop inalt, care Il slaveste pe Dumnezeu, face sa suferi!

Dumnezeu ne foloseste, asa slabi cum suntem noi. "vase de lut" fragile, ca sa aduca altora comoara evangheliei, sa poarte in mijlocul intunerecului lumina adevarului si sa dea viata. Nu gandi ca nu te poate folosi chiar pe tine! Duhul Sfant care locuieste in orice credincios, adevarul te poate face efectiv, ca unul care dai altora si traiesti evanghelia. NU fii descurajat: ti s-a dat o mare comoara. Impartaseste-o cu altii.

v. 13 Descurajarea – totusi – poate fi de inteles: toate experientele pe care le descrie Pavel, conflicte, lupte invesunate puteau sa conduca la disperare. Fiind "vase de lut" suntem inclinati spre asta. Dar Pavel n-a disperat pentru ca puterea lui Dumnezeu care era in el, depasea cu mult presiunile din afara. Un alt motiv pentru care Pavel nu dispera. era faptul ca Pavel avea credinta si nadejde, care il motivau in slujba lui sa fie insistent, sa continuie lupta. Ca si David in Ps. 116, Pavel care avea credinta, afirma asta in v. 13, citandu-l pe David: "Insa, fiindca avem acelas duh de credinta, potrivit cu ce este scris: "Am crezut si de aceea am vorbit", si noi credem si de aceea vorbim". Psalmul 116 este un psalm despre incercare si despre izbavire. David trecuse prin situatii incordate: "Ma inconjurasera legaturile mortii" – spune el. Dar L-a chemat pe Dumnezeu, care a auzit si l-a izbavit. Chiar in mijlocul incercarii, credinta lui David n-a dat gres. David a privit la Domnul, s-a increzut in promisiunile Lui si si –a marturisit increderea totala in bunatatea Domnului. Asa a fost si experienta lui Pavel. El a fost testat zi de zi, dar si-a pastrat increderea in Domnul, a continuat sa se odihneasca in promisiunile lui Dumnezeu si cu o credinta ca cea a lui David a continuat sa lucreze pentru Dumnezeu si sa spuna despre Mantuitorul

v. 14 Una din fagaduintele care il incurajau pe Pavel sa continuie sa vorbeasca era invierea - "Si stim ca Cel ce a inviat pe Domnul Isus ne va invia si pe noi impreuna cu Isus, si ne va face sa ne infatisam impreuna cu voi". Aceasta este si nadejdea noastra: in ciuda greutatilor prin care avem de trecut, sfarsitul nostru va fi glorios; vom invia la venirea Domnului Isus, vom fi biruitori. Suntem indestructibili. Desigur, aceasta nadejde a invierii este numai pentru cei ce sunt uniti cu Cristos. Pavel spune "vom invia si noi impreuna cu Isus". Acesta expresie "impreuna cu Isus", nu inseamna, evident, invierea simultana a noastra si a Domnului Isus, ci inseamna ca vom invia din pricina unirii noastre cu Isus Cristos cel Inviat,

Orice crestin adevarat este unit cu Cristos. In temeiul acestei uniri, noi participam la viata lui Cristos, atat in ceea ce priveste trupul nostru cat si in ceea ce priveste omul nostru launtric: afecteaza atat aspectul nostru fizic cat si cel spiritual. Si din pricina ca suntem uniti cu Cristos prin credinta, vom fi partasi la viitorul Lui.

Acest lucru a fost facut cert in vesniciile trecute cand, dupa cum scrie Pavel la Efeseni 1:4 "In El (Cristos) ne-a ales inainte de intemeierea lumii". Din vesnicie, Dumnezeu a ales poporul Lui sa fie prezentat de Cristos in viata Lui, in moarte si in inviere. Ce a facut Cristos, a facut pentru noi, si prin asta ne-a asigurat binecuvantarea vietii vesnice. Dar alegerea nu este numai spre mantuire, ci este spre mantuire prin credinta: de aceea, cei alesi vor crede. Ei vor intelege cine este Cristos, ce a implinit El pe cruce, si vor crede in El, si numai in El pentru mantuire. Cand se intampla asta, ei se unesc cu viata lui Cristos pentru totdeauna si devin partasi ai destinului Lui vesnic, cu trupul, sufletul si duhul. Asta este nadejdea noastra, nadejde care este certitudine,

Pavel stia acest lucru, el stia ce are sa se intample... Era sigur ca vom invia, pentru ca Cristos Insusi inviase. El scria la 1 Cor. 15:20 "Dar Cristos a inviat, parga celor adormiti". Ce mare nadejde avem! Vom triumfa: iata viitorul nostru. Aceste trupuri slabe, aceste "vase de lut", tarana – va invia si va fi slavita.

Dar apostolul adauga "si ne va face sa ne infatisem impreuna cu voi." Asta inseamna ca toti crestinii vor fi infatisati inaintea lui Cristos, Imparatul Imparatililor. Iuda, in scurta lui scrisoare la v. 24 "Iar a Aceluia care poate sa va pazeasca de orice cadere si sa va faca sa va infatisati fara prihana si plini de bucurie inaintea slavei Sale….sa fie slava!" Iata viitorul nostru! Va fi deplin! Va fi limpede, va fi fericit, va fi plin de bucurie si slava! Nu avem cuvinte care sa exprime, nici minti care sa conceapa tot ceea ce ne astepata. Aceste ganduri il sustineau pe Pavel in incercari. In decursul istoriei. Aceste adevaruri i-au sustinut pe credinciosii Domnului, dandu-le pace in vremuri turburi. Invierea lui Cristos este garantia slavei noastre viitoare. Ea ne da certitudine cu privire la lucrurile care se vor intampla. Invierea noastra si infatisarea noastra inaintea Domnului decurg din asta.

Charles Hodge scria: "nu este eveniment al istoriei mai bine confirmat, decat faptul ca Cristos a inviat din morti".

De aceea, asa slab cum era, Pavel era totusi neinfricat in slujba lui, pentru ca stia ca orisice i se va intampla, Dumnezeu il va invia in slava.

v 15 Dar motivatia lui Pavel nu era viitoarea lui slava personala. Motivatia era slava lui Dumnezeu. Acest lucru il incuraja cel mai mult pe Pavel sa slujeasca si sa sufere pentru Cristos. In v. 15 el le scrie Corintenilor "toate aceste lucruri se petrec in folosul vostru". Asta insemna ca tot ce el a suferit, a suferit pentru beneficiul Corintenilor, astfel incat harul sa sporeasaca in vietile lor. In acest fel, tot mai multi vor fi mantuiti prin evanghelie si va fi mai multa lauda si slava pentru Dumnezeu. Acesta este sensul v. 15: "Caci toate aceste lucruri se petrec in folosul vostru, pentru ca harul mare capatat prin multi, sa faca sa sporesca multumirile, spre slava lui Dumnezeu." Iata motivarea zelului misionar al lui Pavel: Dumnezeu ii dadea acest zel. Dorea sa castige suflete, pentru ca era atent la nevoile sufletelor. Le iubea si voia sa le conduca la Cristos. Dar mai mult decat atat. Voia ca prin aceasta sa-L slaveasca pe Dumnezeu

Cristos suferise infinit de mult pentru Pavel, de aceea si Pavel era bucuros sa sufere pentru Cristos, pentru cei ai lui Cristos, pentru Corinteni, dar mai ales, pentru slava lui Cristos.

Este o trasatura a omului natural sa caute sa se slaveasca pe sine insusi, sa faca afirmatii goale de continut ca "omul e masura tuturor lucrurilor" sau sa-si intoneze singuri laude de genul versului "Slava omului in locurile preinalte!" Dar un asemenea drum este un drum spre ruina, nu spre slava. Omul este o fiinta inchinatoare: el a fost creat ca sa I se inchine lui Dumnezeu. Omul poate fi implinit numai inchinandu-se lui Dumnezeu. Cand omul se smereste si in umilinta se inchina lui Dumnezeu, omul se inalta. Cu cat ne gandim mai putin la noi insine si cu cat Il slavim mai mult pe Dumnezeu, cu atata suntem mai fericiti si suntem totodata mai binecuvantati. Trebuie sa cantam si noi imnul "Slava lui Dumnezeu in locurile Preinalte" asa cum au cantat ingerii (Luca 2:14). Cu cat suntem mai patrunsi de ideea unui asemnea imn, putem intelege ce comoara imensa purtam in niste "vase de lut". Cu cat suntem mai procupati de cunoasterea lui Dumnezeu in Cristos, vom avea o gandire mai clara, ii vom sluji mai mult si vom trai mai frumos

Concluzie

Ai si tu comoara despre care vorbeste textul de astazi? Il cunosti pe Cristos ca pe Mantuitorul tau personal? Daca nu poti raspunde DA la aceste intrebari esti pierdut si vei face fata unei judecati vesnice.

Esti un vas de lut fragil. Dar este un remediu, este solutie: prin Isus Cristos, care a murit si a inviat este iertare a tuturor pacatelor si viata vesnica pentru toti cei ce cred in El.

Deci, crede in Isus. Uneste-te cu Isus in viata Lui indestructibila. Domnul sa-ti ajute sa faci asta!

Cercetarea celei de a Doua Epistole catre Corinteni

Believers Chapel Dallas, Texas Dan Duncan

Traducere din limba engleza în romana

Serban Constantinescu