Joaca cu focul de Halloween
Ştiind că se apropie Halloween-ul, vreau să pofit de ocazie şi să scriu în acest articol despre teribilismul unora care se joacă cu focul cu ignoranţă şi în naivitatea lor pun doar pe seama distracţiei joaca cu lucrurile păgâne. Măştile fioroase, schelete, costume horor şi alte bazaconii sunt obişnuite de Halloween pentru creştinii superficiali şi care cred că pot face din libertatea oferită de har tot ce doresc. Realitatea este că unii habar nu au în ce se bagă şi cum Satan abia aşteaptă să-i prindă în laţ pe naivii care-i folosesc mijlocele. Alţii chiar dacă nu se prostesc de Halloween cu schelete ţin în casele lor lucruri precum statuete ce înfăţişează zei păgâni, totemuri, talismane, rugăciuni păgâne gravate pe diferite plăci, antichităţi şi alte „suveniruri” aduse din cine ştie ce ţări orientale. Adevărul este că slaba educaţie creştină, chiar din biserici îi face pe unii să se creadă protejaţi de orice lucru rău. Însă lucrurile închinate prin ritualuri diavolului sau altor idoli sunt obiecte ce aparţin de drept lui Satan. El are drept asupra lor şi le poate folosi împotriva celor care le ţin în casă ca pe bibelouri. Au fost cazuri de misionari care au suferit atacuri demonice şi chiar coşmaruri din cauza unor astfel de obiecte păgâne care se aflau în casa în care locuiau. M-a impresioant cazul adevărat al unei familii creştine care s-a mutat într-o casă nouă. Din momentul mutării au început cu toţii, părinţi şi copii, să aibă coşmaruri noaptea. Fiindcă se repetau noapte de noapte au apelat la ajutorul unor lucrători creştini care i-au sfătuit să se mute o săptămână din casă şi dacă coşmarurile încetează înseamnă că de vină este casa cea nouă. S-au mutat în altă locaţie şi coşmarurile au încetat. S-au mutat înapoi în casa lor şi groaza nopţii a revenit. Atunci au fost sfătuiţi că caute cu atenţie în toată casa şi toată proprietatea să vadă dacă nu cumva aveau pe acolo lucruri oculte. Au căutat zile întregi dar n-au găsit absolul nimic. După o perioadă au decis să dea tapetul de pe pereţi jos. În timp ce îl dezlipeau au rămas înmărmuriţi: pe toţi pereţii erau gravaţi înseamne sataniste folosite în ritualuri. Casa lor fusese folosită de satanişti ca templu. Au decis să vândă casa şi după o anumită perioadă au descoperit că noii cumpărători erau satanişti. Biblia spune „Feriţi-vă de orice rău!”(1 Tesaloniceni 5: 22) „să nu daţi prilej diavolului.”(Efeseni 4: 27). Textele bilice ne avertizează să nu ne lăsăm înşelaţi de naivitate crezând că nu-i nici o problemă dacă mai cochetăm cu câte un lucru păgân, un film de groază sau o petrecere de Halloween. Satan pândeşte ocazia să ne lovească. Haideţi să fim înţelepţi şi să nu-i oferim prilej gratuit.
No comments:
Post a Comment