MEDITATII – CUVINTE DE IMBARBATARE SI TREZIRE – 22 MARTIE-13 FELURI

Meditatii Charles H. Spurgeon

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

22 Martie

DIMINEAŢA

Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi s-a rugat. Matei 26:39

Iată câteva precizări referitoare la rugăciunea Mântuitorului din ceasul încercării. A fost o rugăciune singuratică. Chiar şi cei trei ucenici favoriţi au fost lăsaţi deoparte. Credinciosule, stăruie în rugăciune singuratică, mai ales în timpuri de încercare. Rugăciunea în familie, rugăciunea socială şi rugăciunea în biserică nu ajung. Acestea sunt preţioase, dar rugăciunile tale personale sunt o jertfă de bun miros, fiindcă nu sunt auzite decât de Dumnezeu. A fost o rugăciune umilă. Luca spune că Isus a îngenunchiat, dar Matei spune „a căzut cu faţa la pământ”. Care, deci, este locul tău, umil slujitor al marelui Stăpân? Cât praf şi câtă cenuşă ar trebui să-ţi presari în cap! Umilinţa este sprijinul nostru în rugăciune. Dacă nu ne umilim pentru ca El să ne poată aprinde la timpul potrivit, nu există nici o speranţă să fim înălţaţi. A fost o rugăciune filială. Isus a strigat „Ava, adică Tată” (Marcu 14:36). Dacă îţi vei striga adopţia în ziua încercării, te vei simţi întărit. Nu ai nici un drept ca cetăţean, fiindcă ţi-ai călcat în picioare toate drepturile prin trădarea ta, dar nimic nu poate şterge dreptul unui copil la protecţia tatălui. Nu te teme să spui „Tată ascultă-mi strigătul”. Observă că a fost o rugăciune perseverentă. Isus s-a rugat de trei ori. Nu te opri până nu învingi. Fii ca văduva nedreptăţită, ale cărei cereri repetate au câştigat până la urmă. „Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri” (Coloseni 4:2). In cele din urmă, a fost rugăciunea resemnării. „Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu” (Matei 26:39). Oferă, şi Dumnezeu îţi va oferi. Lasă-L pe Dumnezeu să-şi împlinească voia, şi El va face ce este mai bine. Fii mulțumit că te poţi preda în mâinile Celui care ştie când să dea, cum să dea, ce să dea şi ce să oprească. Aşadar, roagă-te sincer, insistent, totuşi cu umilinţă şi resemnare, şi vei triumfa cu sigurantă.

SEARA

Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu. Ioan 17:24

Moarte, de ce ai atins copacul ale cărui ramuri ne-au oferit odihnă? De ce ne-ai răpit desăvârşirea în care am aflat desfătare? Dacă trebuie să-ţi foloseşti securea, foloseşte-o pe un copac neroditor; atunci îţi vom mulţumi. De ce vrei să dobori cedrii din Liban? O, retrage-ţi securea, şi cruţă-l pe cel drept. Dar nu, aşa trebuie să fie. Moartea ne ia cei mai buni prieteni; cei mai generoşi, cei mai credincioşi în rugăciune, cei mai sfinţi, cei mai consacraţi trebuie să moară. De ce? Fiindcă Isus s-a rugat: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine fi acei pe care Mi i-ai dat Tu” (Ioan 17:24). Rugăciunea Lui ne poartă pe aripi de vultur spre cer. Fiecare credincios de pe pământ care urcă spre paradis este un răspuns la rugăciunea lui Christos. Un sfânt din vechime remarca: „De multe ori, Isus şi poporul Său trag unul într-o parte şi unul într-alta în rugăciune. Noi ne plecăm în rugăciune şi spunem: «Tată, vreau ca sfântul acesta să rămână aici cu mine. » Christos spune: «Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu. »” Astfel, credinciosul intră în contradicţie cu Domnul său. Sufletul nu poate fi în două locuri; cel iubit nu poate fi şi cu Christos, şi cu tine. Care dintre cereri va avea succes? Dacă ai vedea că Regele ar coborî de pe tron şi ar spune: „Avem două rugăciuni care se contrazic, la care să răspundem?”, sunt sigur că ai sări în picioare şi ai spune: „Isuse, nu voia mea, ci voia Ta să se împlinească”. Ai renunţa la rugăciunea pentru viaţa celui iubit dacă ai realiza că Isus vrea altceva: „Tată, vreau cu acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine fi aceia pe care Mi i-ai dat Tu”. Doamne, poţi să-i iei. Prin credinţă, îi vom lăsa să plece.

MANA DE DIMINEAŢĂ

 MARTIE   22

NUMERI 9:8

“Aşteptaţi să vedem ce vă porunceşte Domnul”

Moise era, cum spune la Numeri 12:3, cel mai blînd om de pe pămînt. El a avut caracterul să recunoască într-o împrejurare, că el nu ştia ce răspuns să dea la întrebarea care îi era pusăşi a fost atît de sincer că a putut spune poporului: “Aşteptaţi şi voi afla ce porunceşte Domnul cu privire la voi.” Cu toată mulţimea de binecuvîntări şi de descoperiri pe care le primise, cu toată părtăşia lui intimă cu Dumnezeu pe munte, el ştia că depindea cu totul de Dumnezeu pentru tot, şi nu voia să de un sfat sau să facă un pas fără să fie sigur de voia Sa… el ştia să aştepte în linişte.şi noi credincioşii ar trebui să avem aceeaşi atitudine, ca să evităm orice hotărîre pripită. Ne lăsăm presaţi şi constrînşi să luăm hotărîri şi să dăm sfaturi fără ca, mai întîi, să ascultăm ce ne porunceşte Domnul. în viaţa febrilă de astăzi, credinciosul trebuie să rămînă “ascuns cu Hristos în Dumnezeu”, altfel este luat de curentul de a face şi a spune lucruri de care Domnul său este străin. Săştim şi noi să spunem “Aşteptaţi” persoanelor care ar dori să ne smulgă un sfat negîndit bine, prematur şi care nu vine de la Dumnezeu. Domnul Isus care avea o înţelepciune dumnezeiască, pentru că era Fiul lui Dumnezeu, se retrăgea în singurătate pe munte, unde, desigur, cerea şi primea sfaturile Tatălui Său pentru lucrarea mare şi grea pe care o avea de făcut pe pămînt ca OM. Cîtă nevoie avem şi noi să ne retragem în singurătate pentru a fi cu Domnul Isus, Singurul de la care avem de învăţat ce decizii să luăm, atît cu privire la noi cît şi cu privire la alţii sau la adunare! Tinerii au nevoie să asculte şi să urmeze îndemnurile pe care le primesc de la cei mai în vîrstă, pe care aceştia le-au căutat şi le-au găsit în prezenţa lui Dumnezeu. Cîţi tineri au început-o bine pe calea credinţei, dar s-au rătăcit din pricina unei hotărîri pripite sau din dorinţa de a asculta un sfat care nu s-a născut în “sfînta sfintelor” şi pînă la urmă, şi-au pierdut cununa! Totul ar fi cu mult mai uşor şi spre slava lui Dumnezeu dacă am căuta în Domnul Isus, răspunsul la orice întrebare şi soluţia oricărei probleme.Săştim să aşteptăm în tăcere răspunsul Domnului. Mîntuitorul nostru cînd Se retrăgea la sfîrşitul zilei, pe munte, petrecea ore în rugăciuni către Tatăl Său pentru că era conştient de solemnitatea lucrării pe care avea s-o facă în fiecare zi. Poate că rugăciunea noastră este superficialăşi de rutină. Să cerem Tatălui nostru un Duh de rugăciune care să ne facă să nu simţim rugăciunea ca o corvoadă ci ca o favoare reală pe care El ne-o dă ca să-I cerem tot ce avem nevoie!

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

22 Martie

 Geneza 48:8-22

 „Prin credinţă, Iacov, când era pe moarte, i-a binecu­vântat pe fiecare dintre fiii lui Iosif“ (Evrei 11.21). Dând celui mai tânăr binecuvântarea celui mai în vârstă şi invers, gândul îl va fi purtat spre tristul incident din capitolul 27. Acum este orb, cum fusese şi Isaac, dar ştie să discearnă gândul lui Dumnezeu. Se spune că Iacov nu a umblat niciodată atât de bine ca atunci când era şchiop şi n-a «văzut» niciodată atât de bine ca atunci când era orb. El Îl cheamă pe Dumnezeul care fusese păstorul său până în ziua aceea (v. 15). Cunoştea din experienţă munca şi greu­tăţile unui păstor (31.38-40). Acum se pune în locul oii şi-şi aminteşte de grija răbdătoare a Păsto­rului al Cărui subiect fusese.Ca şi Iacov, David îşi face ucenicia păscând „oile tatălui său“ (1 Sa­muel 17.34). Mai târziu el va fi numit „păstorul poporului Israel“ (2 Samuel 7.7, 8). Cu toate acestea, în Psalmul 23 va scrie: „Domnul este Păstorul meu“. Fiecare dintre noi cunoaşte numele scump cu care Se prezintă Dom­nul Isus: „Eu sunt Păstorul cel bun“ (Ioan 10.11, 14). Este numele pe care Şi l-a justi­ficat dându-Şi via­ţa pentru oile Sale dragi, purtându-le de grijă şi conducându-le întreaga lor viaţă, fără ca ele să ştie, aşa cum l-a condus Dumnezeu pe Iacov. Dar putem oare spune fieca­re, ca Iacov şi ca David, „El este Păstorul meu“?

 Domnul este aproape!  (Filip. 4.5)

22

Martie

 El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă. Psalmul 23.2

Recunoaşterea Domnului Isus ca Păstorul cel Bun al turmei Lui, îi dă credinciosului liniştea sufletească, încrederea în El, sorbirea dragostei şi a harului Său. Recunoaşterea Lui este însăşi viaţa veşnică iar cunoaşterea lucrării Lui desăvârşite de la cruce este pentru credincios pacea desăvârşită.\EL MĂ PAŞTE. În aceste cuvinte este pricina de linişte profundă, de odihnă plăcută sub ocrotirea Lui. Iată ce a pregătit Bunul Păstor pentru oiţele Lui pe care vrea să le ducă la păşune. Dar vor ele să fie conduse de El? Uneori oiţele umblă pe izlazuri cu păşune rea, nesănătoasă şi se îndreaptă spre ape repezi şi tulburi. De unde vine starea aceasta?Cauzele din exterior pot fi diferite, dar cauzele din interior sunt mai dăunătoare (cum ar fi preocuparea pentru „eul”, privirea la împrejurări, şi altele).Domnul nostru, Păstorul cel Bun vrea ca toate oiţele Lui, bizuindu-se pe El, să fie eliberate de povara îngrijorărilor şi neliniştii de pe pământ. El în dragostea Lui cea mare se îngrijeşte de fiecare credincios şi se gândeşte la fiecare din ei în parte, chiar şi la cea mai slabă oiţă. Să ne uităm deci ţintă la Cel ce este credincios Cuvântului Său, să ne bizuim pe Cel care a spus: „Te voi sfătui şi judeca cu ochii îndreptaţi asupra ta.” În altă parte Cuvântul Domnului spune: „Nicidecum nu te voi părăsi.” De aceea putem spune că turmei Lui nu-i lipseşte nimic. Când turma mică trece prin pustiul lumii acesteia Domnul Isus îi spune: „Nu te teme turmă mică.” Şi chiar dacă de multe ori calea este anevoioasă şi adesea datorită răutăţilor oiţele sunt ostenite, toţi care se bizuiesc pe făgăduinţele scrise în Cuvântul lui Dumnezeu, ştiu că sunt ocrotiţi de mâinile puternice ale Lui, iar toiagul şi nuiaua Lui le mângâie.\Cu Dumnezeu greutatea unui munte nu înseamnă nimic; iar fără El, chiar şi un fulg ne zdrobeşte.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

 22

MARTIE

 

Inima care arde

„Nu ne ardea inima în noi? “

 Luca 24:32

Trebuie să învăţăm acest secret al inimii care arde. Dintr-o dată lsus apare înaintea noastră, focul din inimă se aprinde şi avem viziuni minu­nate; dar apoi trebuie să învăţăm să păstrăm secretul inimii înflăcărate care este gata să treacă prin orice. Ziua monotonă, seacă, mohorâtă, obişnuită, cu îndatoririle și oamenii ei obişnuiţi, este cea care stinge inima înflăcărată, dacă nu am învăţat secretul rămânerii în lsus.Multe dintre suferinţele prin care trecem noi, creştinii, vin nu ca urmare a păcatului, ci deoarece nu cunoaştem legile propriei noastre naturi. De exemplu, singurul test pentru a afla dacă trebuie să-i permitem unei emoţii să ne cuprindă este să vedem care va fi rezultatul acelei emoţii. Vezi care sunt concluziile logice şi, dacă rezultatul este ceva condamnabil in ochii lui Dumnezeu, nu-i permite să te cuprindă. Dar dacă este o emoţie aprinsă de Duhul lui Dumnezeu şi tu nu laşi ca acea emoţie să-ţi cuprindă viaţa, ea va provoca o reacţie la un nivel inferioc Aşa se întâmplă cu oamenii sentimentali. Cu cât este emoţia mai înaltă, cu atât va fi şi degradarea mai mare dacă emoţia nu este trăită la nivelul corespunzător. Dacă Duhul lui Dumnezeu a mişcat inima ta, fă cât poţi de multe lucruri inevitabile, indiferent care ar fi consecinţele. Nu putem rămâne pe Muntele Transfigurării, dar trebuie să ne supunem luminii pe care am primit-o acolo, trebuie s-o transpunem în practică. Când Dumnezeu îţi dă o viziune, mergi înainte în acea direcţie, indiferent cât te-ar costa.

„Noi nu putem aprinde când vrem

Focul din inima noastră,

Duhul vorbeşte sau stă în tăcere.

Sufletul nostru rămâne în taină;

Dar planurile făcute în ore de cugetare

Pot fi împlinite în ceasuri întunecate.”

 MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger 

22  martie

 „Tată, dacă voieşti depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi, facă-se  nu voia Mea   , ci a Ta!

Luca 22:41

Mai demult citind acest verset m-am gândit că Isus a dorit să scape de moartea pe cruce. Dar nu este aşa, El a vrut să meargă pe această cale. De aceea a spus: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” Mântuirea noastră putea fi făcută de El numai pe cruce, astfel a devenit blestemat în locul nostru. Această mântuire diavolul a încercat să o împiedice, ştiind că biruinţa Lui Isus înseamnă pentru el înfrângerea. De aceea s-a folosit de toate mijloacele pentru a-L împiedica să meargă la cruce. A fost o luptă în care Mântuitorul a avut sudoarea ca şi picăturile de sânge. Probabil era plin de sânge. Uneori m-am gândit că aş putea să merg şi eu la o moarte pe cruce, dar să am sudoare de sânge nu aş putea, aş muri înainte de aceasta. Dar Fiul Lui Dumnezeu a stat în curăţie, credinţă şi dependenţă de Dumnezeu, şi a biruit. A venit un înger şi L-a întărit, iar El s-a rugat şi mai înfocat, astfel încât avea sudoarea ca nişte picături de sânge. După aceasta s-a sculat ca şi învingător şi mergând la ucenicii Lui i-a găsit dormind. Puterea iadului s-a extins şi peste ucenicii Lui, făcându-i trişti şi somnoroşi. Până şi astăzi putem vedea, când lupta este grea, că ne apăasă o oboseală şi o somnolenţă. Avem nevoie în asemenea situaţii de atenţionare:”Fiţi treji, dar şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită.” Numai astfel putem fi biruitori. Acum drumul este deja netezit, căci prin faptul că „El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.”

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

 

22 Martie

«A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară îna­intea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.»

Coloseni 2,15

Nu greşim când constatăm că în ultima vreme atacurile şi ispitele la adresa noastră, atât fizice, cât şi psihice, s-au în­mulţit. Nici nu ar putea fi altfel, căci apropierea revenirii lui Isus stârneşte furtuni în lumea nevăzută, lume care se îndreaptă spre pământ. Această furtună, prin puterea «du­hurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti» (Efes. 6,12) va fi tot mai puternică în timpul necazului cel mare, dar se va retrage şi se va evapora ca un vis. Mişcările lumii invizibile sunt însă cel mai puternic simţite de sfinţii lui Cristos. Astăzi este mai important ca niciodată să ţinem privirea îndreptată spre Domnul Isus. Ca membri în Biserica Sa ne aflăm cu doar câteva clipe înaintea răpirii şi a veşniciei glorioase. Satan se împotriveşte cu disperare şi luptă din răsputeri împotriva acestui adevăr; de aceea copiii credin­cioşi ai lui Dumnezeu sunt supuşi din ce în ce mai mult is­pitelor şi atacurilor celui rău. Consolează-te însă cu ideea că, o dată cu venirea lui Isus vei intra în veşnicie. Aşteaptă, căci aşa vorbeşte Domnul: «… dar cine va răbda până la sfârşit va fit mântuit» (Matei 10,22)!

   Pâinea cea de toate zilele

 Înnvăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le

păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor

Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Psalmul 119:129, 130

22

Martie

Text: Luca 6:27-33

… binecuvintaţi pe cei ce vă blastămă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.  Luca 6:28

O RUGĂCIUNE PLINĂ DE PUTERE

In anul 1973, pastorul Kefa Sempangi predica în biserica sa din Uganda. Afară, ascunşi în umbră, stăteau cinci agenţi ai poliţiei secrete a lui Idi Amin, cu puştile mitraliere rezemate de şolduri. In biserică erau văduvele multora dintre cei ucişi în mod bestial de către poliţie. După ce Kefa şi-a terminat predica, cei cinci l-au urmat la biroul său. „Am venit să te ucidem” a spus conducătorul lor. „Ai ceva de spus?” Pastorul îşi aminteşte că genunchii îi tremurau, şi cu vocea sugrumată de frică a spus: „Aş vrea să mă rog pentru voi, ca Dumnezeu să nu vă judece pentru ceea ce veţi face” Liderul criminalilor 1-a întrerupt: „Ce-i cu oamenii aceştia – de ce arată aşa de fericiţi? Chiar văduvele păreau să aibă pace.” Pastorul i-a explicat că viaţa pe care o dă Isus nu poate fi luată de nimeni, nici măcar de moarte. Oamenii ascultau, muşchii feţei li se relaxaseră. Şeful a spus că niciodată n-a cunoscut dragostea şi 1-a rugat pe pastor să se roage pentru el. Apoi s-au întors şi au plecat. Peste cîteva luni, liderul acela a ajuns să-L cunoască pe Cristos. Rugăciunea pentru cei care ne persecută nu aduce întotdeauna eliberarea sau sfîrşitul suferinţelor. Ştefan a murit cu cuvintele iertării pe buze (Faptele 7:60). Dar rugăciunea sa a gravat o amintire de neşters adînc în inimi lui Saul, care mai tîrziu a devenit apostolul Pavel. Poate nu vom muri de mîna unui duşman. Dar, uneori membrii familiei sau colegii de lucru ne pot dispreţui şi cuvintele lor taie adînc. Cere-I lui Dumnezeu să-şi arate dragostea faţă de ei prin tine. Aceasta este o rugăciune plină de putere. -D.J.D.

Nu-ţi urî duşmanii nici în gînd măcar,
Nu-ntrista iubirea cu nimic amar.
Numai rugăciunea arma ta s-o faci
Şi blîndeţea, punte cînd răspunzi sau taci.   Traian Dorz.

Acolo unde se concentrează rugăciunea, coboară puterea lui Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Sâmbătă 22 Martie

După ce a spus acestea, Isus S‑a tulburat în duh şi a mărturisit şi a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va vinde“. Ucenicii se uitau unii la alţii, neînţelegând despre cine le vorbea. Şi la masă era culcat la sânul lui Isus unul dintre ucenicii Săi, pe care‑l iubea Isus. Simon Petru deci i‑a făcut semn să întrebe cine este acela despre care vorbeşte. Iar el, plecându‑se pe pieptul lui Isus, I‑a spus: „Doamne, cine este?“. Isus a răspuns: „Acela este, căruia Eu, după ce voi înmuia bucăţica, i‑o voi da“. Şi, înmuind bucăţica, i‑a dat‑o lui Iuda, al lui Simon Iscarioteanul.            Ioan 13.21‑26

Cei unsprezece, uimiţi, după cum se pare, de această mărturisire teribilă, nu reuşesc să înţeleagă sensul cuvintelor Domnului. Iuda însă înţelege foarte bine. Prezenţa Domnului a devenit intolerabilă pentru acest om posedat de diavolul. După ce primeşte bucăţica, el se ridică. Dat fiind faptul că Iuda avea punga, ceilalţi ucenici credeau că el a plecat să se ocupe de cele necesare pentru sărbătoare sau ca să dea ceva săracilor. Fără vreun cuvânt, Iuda iese în noapte, pentru ca doar câteva momente mai târziu să iasă într‑o noapte şi mai adâncă – întunericul cel mare şi înspăimântător – fără cale de întoarcere.S‑a remarcat că în toată această scenă solemnă nu există niciun fel de denunţare a lui Iuda, nu i se fac reproşuri, nu este alungat, nu i se cere să plece. Este descoperită doar prezenţa unui înşelător; este spus mai dinainte păcatul pe care urma să îl comită şi este indicat şi omul care îl va comite. Apoi, în mijlocul unei tăceri mai teribile decât cuvintele, el părăseşte lumina care era prea pătrunzătoare, Prezenţa sfântă pe care nu o mai putea îndura, şi iese în noaptea care nu se va sfârşi niciodată.Să ne amintim însă că, dacă nu ar fi fost harul lui Dumnezeu şi sângele preţios al lui Hristos, fiecare dintre noi l‑am fi urmat pe Iuda în noapte.H. Smith

Cuvântul

lui

Dumnezeu pentru astăzi

MARTIE

2014

22 MARTIE CÂND MOARE UN CREDINCIOS (2)

„Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El” (1 Tesaloniceni 4:14)

Confruntarea cu moartea ne împarte în două categorii: cei ce au speranţă şi cei deznădăjduiţi. Cei deznădăjduiţi cred că nu au la ce să privească. Pierderile lor par a fi permanente – sfârşitul vieţii şi a tot ce este bun. Dar cei ce au speranţă au la ce să privească înainte. Pierderile lor sunt temporare – începutul unei vieţi veşnice plină de cele mai extraordinare daruri ale lui Dumnezeu. Dumnezeu nu doreşte „să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde” (v. 13). Speranţa noastră vine din cunoaşterea acestor adevăruri: 1) „Credem că Isus a murit si a înviat” (v. 14). Orice speranţă începe de aici: crezând în moartea Domnului Isus pentru păcatele noastre şi în învierea Lui din morţi asta ne reprezintă înaintea lui Dumnezeu. 2) Crezând acest lucru, credem si că Domnul Isus revine. Credinţa în revenirea fizică a lui Hristos pe pământ ne dă încredere că „Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El”. Dumnezeu ne va învia din locurile noastre de odihnă şi ne va readuce la un loc cu Hristos (Romani 8:11). în acel moment „El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale” (Filipeni 3:21). Niciodată nu vei mai fi vulnerabil faţă de cancer, diabet, boli de inimă, artrită, infarcturi, paralizie, handicapuri, oboseală, slăbiciune, durere, teamă, depresie, ispită, dependenţe, eşec, remuşcare, gânduri sinucigaşe, boală de stres post-traumatic sau orice alt fel de boli. Vei fi transformat după chipul lui Hristos. Nu-i aşa că este un lucru minunat?

                                                             IZVOARE IN DEŞERT

 22 Martie

Peste patruzeci de ani, (lui Moise) i s-a arătat un înger
în pustia muntelui Sinai, în para focului unui rug …
Domnul i-a zis: „… Am văzut suferinţa poporului Meu,
care este în Egipt, le-am auzit gemetele, şi am coborât

să-i izbăvesc. Acum, du-te, te voi trimite în Egipt“.

(Faptele apostolilor 7:30, 33-34)

 Patruzeci de ani au fost o perioadă lungă de timp ca să aştepţi să te pregăteşti pentru o mare misiune. Totuşi, când Dumnezeu întârzie, El nu este inactiv. Acesta este momentul când El Îşi pregăteşte instrumentele Sale şi ne maturizează puterea. Apoi, la momentul potrivit, ne vom ridica şi vom fi gata pentru lucrarea noastră. Chiar şi Isus din Nazaret a avut treizeci de ani de viaţă privată, crescând în înţelepciune înainte să-Şi înceapă lucrarea Lui publică. John Henry Jowett Dumnezeu nu Se grăbeşte niciodată. El cheltuieşte ani ca să-i pregătească pe aceia pe care are de gând să-i folosească mult, şi nu consideră niciodată zilele de pregătire ca fiind prea lungi sau prea plictisitoare.Cel mai dificil ingredient al suferinţei este deseori timpul. O durere scurtă, ascuţită este uşor de suportat, dar când un necaz îşi continuă drumul lung, obositor şi monoton an după an, întorcându-se zi după zi cu aceeaşi rutină întunecată de agonie fără speranţă, inima îşi pierde puterea. Fără harul lui Dumnezeu, inima se afundă cu siguranţă într-o neagră disperare.Iosif a trecut printr-o încercare grea, şi Dumnezeu deseori trebuie să ardă lecţiile pe care el le-a învăţat în adâncul fiinţei noastre, folosind focul durerii prelungite. „El va şedea, va topi şi va curăţa argintul“ (Mal. 3:3), dar El cunoaşte cantitatea specifică de timp care va fi necesară. Ca un adevărat aurar, Dumnezeu opreşte focul în momentul în care Îşi vede imaginea în metalul strălucitor.Astăzi poate că suntem incapabili să vedem rezultatul final al frumosului plan pe care Dumnezeu l-a ascuns „cu umbra mâinii Lui“ (Isaia 49:2). El poate fi ascuns un timp foarte îndelungat, dar credinţa noastră se poate odihni în certitudinea că Dumnezeu stă totuşi pe tronul Său. Datorită acestei certitudini, putem aştepta liniştiţi momentul în care, cu o încântare cerească, vom spune: „Toate lucrurile [au lucrat] împreună spre bine“ (Rom. 8:28).Aşa cum a făcut şi Iosif, trebuie să avem grijă să ne concentrăm mai mult asupra învăţării tuturor lecţiilor din şcoala suferinţei decât să ne aţintim ochii îngrijoraţi şi plini de nerăbdare spre momentul izbăvirii noastre. Există un motiv în spatele fiecărei lecţii, şi când suntem gata, izbăvirea noastră vine negreşit. Atunci vom şti că niciodată n-am fi putut face o slujbă mai înaltă  la  locul  nostru  dacă  n-am fi învăţat acele lucruri pe care le-am învăţat în timpul grelei noastre încercări. Dumnezeu ne formează pentru o slujbă viitoare şi pentru binecuvântări mai mari. Şi dacă ne-am însuşit calităţile care ne fac vrednici de un tron, nimic nu ne mai poate opri să ajungem la el odată ce timpul Lui s-a împlinit.Nu fura ziua de mâine din mâna lui Dumnezeu. Dă-I timp să-ţi vorbească şi să-ţi descopere voia Sa. El nu întârzie niciodată – învaţă să aştepţi.  selectat 

 El nu apare niciodată prea târziu; El ştie ce este cel mai bine;

Nu te frământa degeaba; până vine El odihneşte-te.

 Nu alerga niciodată impulsiv înaintea Domnului. Învaţă să aştepţi timpul Lui, secundarul, minutarul şi acul orar, toate trebuie să indice momentul exact pentru acţiune.

 TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

De CHARLES H. SPURGEON

 

22 martie

HAR PENTRU CEL SMERIT

El dă har celor smeriţi.

Iacov 4.6

Cei smeriţi caută harul şi-l găsesc. Ei se supun dulcii sale influenţe şi harul le este dat tot mai mult. Inimile smerite rămân în văile udate de fluviile harului, din care beau neîncetat. Ei sunt recunoscători lui Dumnezeu şi-I dau mereu slavă; iar El găseşte plăcere să li-l înmulţească.Vino, drag suflet, şi ocupă un loc mai de jos. Fii mic în ochii tăi, pentru ca domnul să te poată înălţa. Poate suspini: „Mă tem ca nu sunt smerit”; dar s-ar putea ca acesta să fie limbajul adevăratei smerenii. Unii se laudă că sunt smeriţi; în aceasta se găseşte cea mai rea stare a mândriei. În noi înşine, noi suntem creaturi sărace, slabe, mizerabile, care nu merităm decât iadul, deci n-avem de ce să ne înălţăm. Să recunoaştem că am păcătuit împotriva smereniei şi Domnul ne va face să gustam binecuvântarea Sa. Harul este acela care ne face smeriţi şi tot el găseşte în smerenia noastră un prilej să ne dea un har mai mare. Să ne smerim deci, pentru a fi înălţaţi. Să fim săraci cu duhul, pentru ca Dumnezeu să ne îmbogăţească. Să fim smeriţi, ca sa nu avem nevoie să fim smeriţi de Dumnezeu, ci El să ne poată înălţa prin harul Său.

Sămânţa Bună

Sâmbătă, 22 Martie 2014

Căci întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.
2 Corinteni 4.17

De curând am citit un comentariu cu titlul: „Cum putem să ne organizăm viaţa fără stres?“. Citind aceasta mi s-a părut iresponsabil să faci cuiva astfel de speranţe nerealiste.Cu toţii cunoaştem stresul. Desigur, am dori să ducem o viaţă liniştită. Dar este imposibil. Cu toţii experimentăm ce înseamnă a lucra sub presiune la serviciu, apoi suntem împovăraţi de boli sau necazuri în familie. Poate strigăm la Dumnezeu, să ne ia aceste poveri. Dar El nu le ia întotdeauna, dar ne ajută să le purtăm.El ne dăruieşte momente de linişte. El ne spune, ca odinioară ucenicilor Săi: „Veniţi singuri la o parte … şi odihniţi-vă puţin“ (Marcu 6.31). Atunci ne putem preocupa cu El citind Cuvântul Său şi rugându-ne. Astfel primim putere pentru viaţa de zi cu zi.Dumnezeu nu ne împovărează niciodată peste puteri. Orice încercare este limitată în timp. În comparaţie cu veşnicia, stresul şi greutăţile actuale trec repede. În cer vom avea parte de o odihnă veşnică. Cine doreşte să se bucure de această odihnă, trebuie să vină deja acum la Domnul Isus care spune: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă“ (Matei 11.28).