MARANATA !!!

MARANATA !!!

Sunday, March 16, 2014

MEDITATII – CUVINTE DE IMBARBATARE SI TREZIRE – 17 Martie13 FELURI

189723_335026293287283_75448295_n

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS


16 MARTIE
Judecata supremă
Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos.
2 Connteni 5:10

Pavel spune că noi toţi, predicatori şi ascultători deopotrivă, ..trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos”. Dacă înveţi să trăieşti în lumina pură şi strălucitoare a lui Cristos aici şi acum, judecata te va face în final să te bucuri de lucrarea lui Dumnezeu în tine. Trăieşte având mereu în faţa ochilor scaunul de judecată al lui Cristos şi umblă acum în lumina sfinţeniei pc care ţi-a dat-o. Un gând rău in legătură cu un alt suflet va da prilej diavolului, indiferent cât eşti de sfânt. O singură judecată carnală, şi rezultatul va fi iadul în tine. Adu-o imediat la lumină şi mărturi¬seşte: „Dumnezeul meu, sunt vinovat în această privinţă”. Dacă nu faci aceasta, inima ta se va împietri tot mai mult. Pedeapsa păcatului este adâncirea in păcat. Nu numai Dumnezeu a pedepsit pentru păcat: păcatul însuşi se consolidează in cel păcătos şi răsplăteşte cu vârf şi îndesat. Nici o luptă sau rugăciune nu te va ajuta să te poţi opri din a mai face anumite lucruri, iar pedeapsa păcatului constă în aceea că. treptat, ajungi să te obişnuieşti cu el şi nu mai ştii că este păcat. Nici o putere în afară de Duhul Sfânt nu poate schimba consecinţele inerente ale păcatului.
..Dar dacă umblaţi în lumină după cum El este In lumină.” A umbla in lumină înseamnă pentru mulţi dintre noi a umbla după standardele pe care le-am stabilit pentru alte persoane. Fariseismul cel mai cumplit de astăzi nu este ipocrizia, ci irealitatea inconştientă.

                                                             Sămânţa Bună

Duminică, 16 Martie 2014
El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.
Ioan 1.10
Lumina divină, care era în Persoana lui Isus, a strălucit peste toţi oamenii ca soarele când luminează tot universul. Însă nu toţi au profitat de ea, chiar dacă toţi au văzut-o şi toţi ar fi putut să fie luminaţi.Începând de la creaţie, lumea a căzut într-o asemenea stare morală, încât nu a putut să-L recunoască pe Creatorul ei când El a venit la ea. De asemenea, de la căderea omului, Dumnezeu Şi-a format un popor căruia i-a vestit venirea Fiului Său. Acest popor era ca şi familia Sa. Oare a fost primit în mijlocul acestui popor? O, nu! Dacă lumea nu L-a cunoscut, iudeii, numiţi „ai Săi“, L-au respins.În Orient, când cineva bate la uşa unei case, cei care sunt înăuntru, înainte de a deschide, se uită printr-o deschizătură făcută în acest scop să vadă cine este persoana care bate; după ce văd persoana, ei deschid sau nu, după cum le convine. Aşa a fost şi în cazul lui Isus; poporul Său L-a văzut, dar nu a vrut să-L primească. Ei au zis: „Iată moştenitorul; veniţi să-L omorâm“. Dumnezeu a găsit însă o cale: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu“. Ce har minunat!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

De CHARLES H. SPURGEON


16 martie
O PILDĂ PENTRU ALŢII
Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine, faceţi; şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.
Filipeni 4.9
Cât e de frumos pentru un om, să poată, ca Pavel, să fie urmat întocmai cu folos de alţii. Să ne ajute Domnul, prin harul Lui, să-1 luăm ca pildă în fiecare zi.Daca, cu ajutorul de sus, noi punem în practică învăţătura lui Pavel, ne putem bucura de făgăduinţa de la urmă. Şi ce făgăduinţă! Dumnezeu, căruia Ii place pacea, şi o răspândeşte, va fi cu noi. „Pacea să fie cu voi!” iată deja o făgăduinţă mare şi dulce; dar, când însuşi Dumnezeul păcii este cu noi, e cu mult mai mult; este întocmai ca izvorul cu fluviul său, soarele cu razele sale. Dacă Dumnezeul păcii este cu noi, ne vom bucura de această pace care întrece orice pricepere, şi aceasta chiar în împrejurările care ameninţă s-o nimicească. Dacă oamenii se ceartă, noi trebuie să fim aducători de pace, dacă Împăciuitorul este cu noi.În cărarea adevărului se găseşte adevărata pace; şi, dacă o părăsim, ne vom rătăci, cu siguranţă. A fi mai întâi curat, apoi paşnic, este rânduiala înţelepciunii şi a experienţei. Să urmăm deci linia trasă de Pavel şi Dumnezeul păcii va fi cu noi, cum era cu apostolul.

Pîinea cea de toate zilele

Învăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le
păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor
Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.
Psalmul 119:129, 130

16
Martie
Text: Matei 6:1-13
Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor… Matei 6:1
Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor… Matei 5:16
CARE-TI SÎNT MOTIVELE?
Unul dintre prietenii mei are Biblia la el oriunde se duce. Unii se întreabă dacă nu crede despre sine că este un supra-om spiritual. Dar prietenul meu crede exact opusul. Spune că el poartă Biblia nu din cauza unei puteri spirituale, ci tocmai pentru că ştie cît de slab este. În timpul vieţii sale creştine a avut cîteva experienţe de „fiu risipitor”, cînd a alunecat în păcat, şi acum s-a hotârît, prin harul lui Dumnezeu, să umble drept cu Domnul. El îşi imaginează că atîta timp cît poartă Biblia în mîna sa, îşi va reaminti de atenţionările şi de promisiunile ei, astfel că se va gîndi de două ori înainte de-a cădea din nou în vechile lui păcate.
Motivul său îmi aduce aminte de cuvintele Iui Isus din Matei 6. Deşi acolo El vorbeşte despre facerea de bine, El enunţă principiul potrivit căruia este greşit să faci paradă de credinţa ta în public (v. 2). Pe de altă parte, El ne învaţă şi în Matei 5:14-16, că este important ca alţii să vadă mărturia credinţei noastre. Cheia înţelegerii acestei contradicţii aparente, este motivaţia. Dacă dorinţa noastră este să facem binele – să dăm lumină – atunci acţionăm în spiritul lui Cristos. Dar dacă dorinţa noastră este să „părem” neprihăniţi – să atragem atenţia – atunci avem un motiv greşit. Sînt atît de mulţumitor lui Dumnezeu pentru viaţa prietenului meu. Prin faptul că poartă Biblia la el oriunde se duce, poate fi interpretat greşit, dar motivul acestei acţiuni, este bun. El îmi aduce aminte de propriile mele slăbiciuni şi de nevoia mea după Cuvîntul lui Dumnezeu (Matei 6:13).
Fie ca acţiunile noastre să reflecte nu dorinţele de a-i impresiona pe alţii ci dorinţa să-i fim plăcuţi lui Dumnezeu. – M.R.D. II.

Trăim în văzul tuturor, mereu,
Şi tot ce facem este pe cîntar;
Motivul însă-l vede Dumnezeu,
De e curat sau e murdar.     – D.J.D.
Este posibil să facem lucruri corecte din motive greşite.

MANA DE DIMINEATA

MARTIE   16
MARCU 16:7, 8
“Duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge înaintea voastră… Ele au ieşit… şi n-au spus nimic la nimeni.”
Un strălucit mesaj a fost încredinţat acestor femei şi ele n-au spus nimic la nimeni! Am îndrăzni noi să le judecăm? Noi sîntem posesorii aceleiaşi comori, aceluiaşi mesaj. Domnul a săvîrşit lucrarea Sa de mîntuire gratuită şi desăvîrşită şi noi o păstrăm pentru noi! Domnul Isus a înviat şi El socoteşte neprihănit pe oricine crede în El; noi ştim aceasta dar nu spunem nimic! Domnul ne-a spus să ne ducem “în toată lumea şi să propovăduim Evanghelia la orice făptură.” Ba mai mult, El ne-a spus să găsim şi pe “Petru” ca să-l mîngîiem cu acest mesaj al dragostei Lui, dar noi n-am ascultat. Cine era Petru? Un ucenic care se lepădase de Domnul Isus. Ce iubire neasemuită ca Mîntuitorul să-l menţioneze în mod special. Sînt în jurul nostru oameni care s-au lepădat de Dumnezeu, poate chiar credincioşi care au căzut? Ne-am dus noi să-i căutăm şî să le spunem că Domnul Isus îi iubeşte chiar aşa cum sînt? Sau mai degrabă i-am dispreţuit, i-am socotit nevrednici de prietenia noastră pentru că noi eram cu “inima curată”, nu ca ei? Este adevărat că de multe ori tăcerea este de aur. Dar sînt tăceri vinovate de care sîntem răspunzători :
-  Tăcerea înaintea sufletelor robite de păcat – şi noi pretindem că cunoaştem Evanghelia care eliberează!
- Tăcerea în faţa sufletelor în suferinţă – şi noi cunoaştem pe Acela care poate vindeca şi alina suferinţele, dar luăm poziţia “preotului şi a levitului” din pilda samariteanului milostiv. (Luca. 10:25-37).            *
-  Tăcerea în faţa sufletelor decepţionate şi dezorientate – deşi noi le-am putea vorbi despre Acela care n-a decepţionat nicioadată pe nimeni.
-  Tăcere faţă de sufletele care ne înconjoară şi cu care poate mergem împreună, la serviciu, la şcoală, la cumpărături, etc. şi care aşteaptă să audă ceva de la noi pentru că ne ştiu că sîntem credincioşi – şi totuşi noi tăcem  mereu.  Tăcem  atunci  cînd  ar  trebui  să vorbim  “cuvintele  lui Dumnezeu” şi vorbim atunci cînd ar trebui să tăcem. O, măcar de am învăţa să tăcem dacă nu sîntem în stare să vorbim cum ne învaţă Scriptura. Tăcerea cînd ar trebui să vorbim, face lucrarea vrăjmaşului şi vorbirea cînd ar trebui să tăcem face lucrarea Nimicitorului.
Cum putem să tăcem cînd viaţa sau moartea sufletelor este în joc? Împiedicăm noi mesajul slăvit al învierii.prin tăcerea noastră vinovată? Să facem cunoscut în jurul nostru că Domnul Isus a înviat, că S-a înălţat la cer şi că va veni din nou să răsplătească pe fiecare “după binele sau răul pe care l-au făcut” cînd erau aici pe pămînt.

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Duminică  16  Martie
Tu eşti mai frumos decât fiii oamenilor; harul este turnat pe buzele Tale: de aceea Dumnezeu Te a binecuvântat pentru totdeauna. Încinge Ţi sabia la coapsă, viteazule, măreţia Ta şi splendoarea Ta.                              Psalmul 45.2,3
Gloria Persoanei lui Hristos
Hristos este glorios şi, în acelaşi timp, plin de har. În gloria Sa, El este mai presus de orice nume care se poate numi; El va triumfa asupra tuturor celor care Îl urăsc. În acelaşi timp însă este plin de dragoste faţă de toţi cei care Îl ascultă şi Îl iubesc. Aceasta de asemenea trebuie spus despre El, pentru ca noi să ştim că harul Său nu înseamnă slăbiciune. În măreţia Sa, El va înainta victorios datorită adevărului, blândeţii şi dreptăţii – cele trei atribute minunate care vor fi arătate atunci când va veni să judece, dar care nu au lipsit nici când El S a coborât pentru a ne mântui.El este la fel de măreţ cât este şi de plin de har, pentru că El este Dumnezeu, cu un tron veşnic. Drepturile Lui sunt supreme. Stau deasupra oricărui alt lucru. Drepturile tatălui, ale mamei, ale fratelui, ale surorii, ale soţului, ale soţiei, ale copiilor şi ale sinelui trebuie să se dea înapoi în faţa drepturilor Sale. Nimeni altul decât Dumnezeu nu are dreptul să treacă peste aceste relaţii pe care El le a rânduit. El, care doreşte să câştige inimile noastre neîmpărţite, este Dumnezeu, al Cărui tron este din veşnicie, iar noi trebuie să ne supunem poruncilor Sale.Însă apelul final este cu atât mai mişcător: „Toate veşmintele Tale sunt smirnă, aloe şi casie; din palate de fildeş Te au înveselit instrumente cu coarde“. Aceste miresme parfumate care Îl îmbracă pe Mântuitorul nostru ca o haină ne răscolesc memoria; ne poartă înapoi către o vreme când, în loc de glorie şi de onoare, viaţa Sa a fost una de dureri. Aurul vorbeşte despre gloria Sa divină; tămâia, despre umanitatea Sa sfântă, înmiresmată; iar smirna, despre suferinţa Sa până la moarte.Privim acum înapoi către acestea, şi parfumul smirnei ne întâmpină şi ne atrage. J. T. Mawson

Cuvântul

lui

Dumnezeu pentru astăzi

16 MARTIE     IMAGINAŢIA SI LIBERTATEA DE A ALEGE
„A mea este lumea şi tot ce cuprinde ea” (Psalmul 50:12)
Biblia spune: „Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Geneza 2:7). Până atunci, noi eram doar nişte bucăţi de pământ. în acel moment, Dumnezeu a suflat în noi două lucruri importante: 1) Imaginaţie. Ea ne deosebeşte de toate celelalte creaturi vii. Ea este cea care ne face capabili să călătorim până la lună, să inventăm Internetul, să avem vise şi să ne închinăm Creatorului. Dar când Dumnezeu îţi dă un concept, trebuie să munceşti pentru a-l transpune în realitate. Dumnezeu a spus: „A mea este lumea şi tot ce cuprinde ea”. Asta înseamnă că atunci când eşti gata să construieşti ceva şi ai numai câteva cărămizi, te poţi ruga pentru mai multe cărămizi şi Dumnezeu ţi le va da. Asta înseamnă şi că în loc să te plângi pentru lucrurile pe care nu le ai, să priveşti la cele pe care le ai şi la ceea ce poţi face din ele cu ajutorul lui Dumnezeu. 2) Libertate de alegere. Dumnezeu te-a împuternicit cu abilitatea de a face alegerile corecte şi de a acţiona conform acestora. însă chiar dacă Dumnezeu ţi-a dat această abilitate, nu încerca să o exersezi singur. Domnul Isus a spus: „Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh” (loan 3:6). Trebuie să depinzi mereu de Duhul Sfânt. El este numit „Mângâietorul” dintr-un motiv anume (loan 14:26). Domnul Isus le-a promis ucenicilor Săi: „voi veţi primi o putere (abilitate, eficienţă şi tărie) când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi” (Faptele Apostolilor 1:8). Imaginaţia şi libertatea de a alege – foloseşte-le spre slava lui Dumnezeu.

IZVOARE IN DESERT

16 Martie
Pentru binele nostru. (Evrei 12:10)
Într-una din cărţile lui Ralph Conner el ne spune povestea lui Gwen. Gwen era o fată nedisciplinată şi cu voinţă puternică, obişnuită să facă mereu numai ce vroia ea. Într-o zi a avut un accident îngrozitor care a lăsat-o oloagă pe viaţă, făcând-o să devină şi mai rebelă. Odată, pe când se tot plângea de starea ei, a fost vizitată de un „pilot al cerului“ local, sau misionar alpinist. El i-a spus următoarea parabolă despre canion:
„La început nu era nici un canion, ci doar o vastă prerie deschisă. Într-o zi, Stăpânul preriei, plimbându-Se pe marile Sale păşuni, a întrebat preria: «Unde sunt florile tale?» Preria a răspuns: «Stăpâne, eu nu am seminţe de flori».
Atunci Stăpânul a vorbit păsărilor, şi ele au adus seminţe de diverse flori şi le-au împrăştiat peste tot. Curând preria a înflorit cu şofrani, trandafiri, flori galbene de piciorul-cocoşului, floarea-soarelui sălbatică şi crini roşii tot timpul verii. Când Stăpânul a văzut florile, a fost încântat. Totuşi, nu le-a văzut pe favoritele Lui şi a întrebat preria: «Unde sunt clematitele, căldăruşele, violetele, florile sălbatice, ferigile şi arbuştii înfloritori?»
Deci încă odată El a vorbit păsărilor, şi din nou ele au adus toate seminţele şi le-au împrăştiat peste tot. Dar când a venit Stăpânul, tot n-a putut găsi florile pe care le iubea cel mai mult, şi a întrebat: «Unde sunt florile Mele cele mai parfumate?» Preria a plâns cu amar: «O, Stăpâne, nu pot păstra florile. Vânturile bat aprig peste mine şi soarele bate peste pieptul meu şi mă arde şi ele se usucă şi sunt luate de vânt».
Atunci Stăpânul a vorbit fulgerului, şi cu o lovitură puternică, fulgerul a despicat preria chiar prin inima ei. Preria s-a clătinat şi a gemut în agonie şi timp de multe zile a plâns cu amar pentru rana ei întunecoasă, zimţată şi căscată. Dar râul şi-a revărsat apele prin crăpătura adâncă, aducând cu el pământ negru şi bogat.
Încă o dată păsările au adus seminţe şi le-au împrăştiat în canion. După mult timp stâncile abrupte au fost împodobite cu muşchi moale şi viţă agăţătoare, şi toate malurile stâncoase, care au fost separate, erau înveşmântate în clematite şi căldăruşe. Ulmi uriaşi şi-au înălţat ramurile mari sus în lumina soarelui, în timp ce la picioarele lor cedrii mici şi brazii canadieni creşteau împreună. Peste tot au crescut şi au înflorit violete, anemone şi ferigi tremurătoare, până când canionul a devenit locul favorit de odihnă, pace şi bucurie al Stăpânului“.
Apoi „pilotul cerului“ i-a spus: „«Roada [sau «florile»] Duhului … este [sunt] dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, …blândeţea» (Gal. 5:22-23), şi unele dintre acestea cresc numai în canion“. Gwen a întrebat încet: „Care sunt florile canionului?“ Misionarul a răspuns: „Îndelunga răbdare, bunătatea şi blândeţea. Dar deşi dragostea, bucuria şi pacea pot înflori şi în spaţii deschise, floarea nu este niciodată aşa de frumoasă, nici parfumul aşa de plăcut ca atunci când ele înfloresc în canion“.
Gwen a stat nemişcată destul de mult timp, şi apoi, plină de alean, a spus cu buze tremurânde: „Nu este nici o floare în canionul meu – numai stânci zimţate“. Misionarul a răspuns cu bunătate: „Într-o zi vor înflori, dragă Gwen. Stăpânul le va găsi, şi le vom vedea şi noi“.
Iubiţilor, când veţi ajunge la canionul vostru, aduceţi-vă aminte!

DOMNUL ESTE APROAPE

16
Martie
 Ci tu când te rogi, întră în odăiţa, ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. Matei 6.6
Rugăciunea este atmosfera în care trăieşte credinciosul. Pentru viaţa nouă este tot atât de necesară ca şi aerul pentru trup. Aici Domnul Isus vorbeşte de rugăciunea personală, rugăciunea în odăiţă. Este lucrarea practicată şi dă slavă Domnului. Nu există viaţă pentru Dumnezeu fără rugăciune. În odăiţă, singur cu Dumnezeu, transformăm în viaţă revelaţia Tatălui, acolo primim cuvântul potrivit pentru sufletul nostru. Prin rugăciune vom primi mai dinainte piatra albă pe care stă scris numele cel nou pe care nimeni nu-l ştie decât acela care-l primeşte. Cu câtă putere putem întâmpina zarva zilei, dacă în zorii ei am stat în ascuns în prezenţa Lui şi am mâncat din mana ascunsă! Aceasta este în adevăr hrana zilnică a sufletului nostru.Cele mai mari greşeli din viaţa noastră pot să fie cauzate de neglijarea rugăciunii în ascuns. Delăsarea în această privinţă favorizează intrarea răului de afară, care prin omul nostru cel vechi nerăstignit, ar face dezastru în viaţa noastră, dacă harul nemărginit nu ar interveni între noi şi dezastrul provocat. Nici râvna şi nici faptele cele mai mari nu pot să recupereze ceea ce am pierdut nerugându-ne în odăiţă.Râvna fără rugăciune este o respingere a harului Lui arătat prin lucrarea Duhului, astfel că toate faptele noastre, oricât de mari şi grele ar fi, fără rugăciune sunt o lucrare a firii noastre.Aşa dar, rugăciunea în odăiţă este o prefaţă remarcabilă a unei vieţi sfinte şi de o necesitate primordială pentru orice suflet care trăieşte în legătură cu Domnul Isus.

Stăruiţi în rugăciune.”
„Rugaţi-vă neîncetat.”

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

16 MARTIE
«Căci pentru mine a trăi este Cristos şi a muri este un câştig.»
FILIPENI 1,21
În timp ce meditam la aceste cuvinte, am realizat cu toată fiinţa că Isus Cristos trebuie să aibă prioritate în ab¬solut orice lucru. Ca şi copii ai lui Dumnezeu toţi suntem de acord în mod teoretic cu această afirmaţie şi-L accep¬tăm cu mintea pe Isus ca Domn. Problema se pune însă dacă în absolut tot ce priveşte viaţa noastră particulară se întâmplă la fel. Ce ocupă primul loc în viaţa, în inima mea? Serviciul, familia, afacerile, interesele mele — sau în¬tr-adevăr numai Isus Cristos? Dacă El este într-adevăr pe primul loc, atunci putem fi siguri că lista noastră de prio¬rităţi este corectă. Gândindu-ne la acest text, ne impre¬sionează şi forma la prezent a verbului «a fi» — «a trăi este Cristos». De obicei suntem tentaţi să amânăm trăirea acestui adevăr pentru mai târziu, argumentând că va veni cu si¬guranţă timpul când Domnul Isus va fi totul pentru noi. Dar acest lucru este fals, căci acum, în acest moment, El «este» Cel care a primit toată puterea pe pământ şi în cer, deci şi în viaţa noastră. Dacă acest lucru e adevărat, atunci toate pornirile şi gândurile negative şi întunecate, necre¬dinţa sau chiar putina credinţă nu-şi mai au locul în viaţa noastră. Atunci nu vom mai fi conduşi şi dominaţi de sentimente şi impulsuri, deoarece lăuntrul nostru va fi um¬plut de Isus şi vom putea spune cu adevărat: «pentru mine a trăi este Cristos».

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul I
De la Geneza la Iosua
Jean Koechlin
16 Martie
 Geneza 45:1-15
 Sosise momentul pe care Iosif îl aştepta de mult timp. Câtă răbdare a avut! Dacă s-ar fi făcut cunoscut prea devreme, fraţii săi l-ar fi cinstit de nevoie, ca snopii din visul său, în timp ce inimile lor ar fi rămas reci şi pline de teamă.Acum fraţii află că guvernatorul Egiptului, cel căruia îi aparţine toată această glorie, nu este alt¬cineva decât cel pe care l-au urât şi l-au res¬pins ei. Nu numai că el este în viaţă, ci toate lu¬crurile îi sunt supuse (Evrei 2.8). Iar purtarea lor cri¬mi¬nală a fost tocmai mijlocul prin care    s-au împlinit visele lui Iosif. Cât de încurcaţi vor fi fost în ini¬mile lor văzând măreţul har a cărui dovadă vie era Iosif! El nu s-a răzbunat, nici măcar nu le-a re¬proşat ceva, ci dorea numai fericirea lor. Cât de¬spre ini¬ma lui, nu este ea plină de bucurie, o bucurie ca cea a Păs¬to¬rului care a găsit oaia rătăcită? Acum fra-ţilor li se dă un mesaj fericit, să ducă veşti bune, să meargă la tatăl lor şi să-i spună despre gloria celui care i-a iertat. Aceasta este şi misiunea noas¬tră, dragi răscumpăraţi ai Domnului, să le spu¬nem altora, începând cu cei mai apropiaţi de lângă noi, ce am găsit în Isus şi să istorisim Tatălui Său „toată gloria Lui“ în adunări de închinare.

Meditatii Charles H. Spurgeon

CHARLES H. SPURGEON
Un classic al literaturii devoționale
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

16
Martie
DIMINEAŢA
Căci sunt un străin înaintea Ta. Psalmi 39:12
Doamne, sunt străin cu Tine, dar nu pentru Tine. Harul Tău a îndepărtat toată înstrăinarea mea. Acum, în tovărăşia Ta, călătoresc prin lumea aceasta păcătoasă ca un peregrin într-o ţară străină. Doamne, Tu eşti un străin în propria ta lume. Oamenii Te uită, Doamne, Te dezonorează, ridică legi noi şi obiceiuri străine, şi nu Te cunosc. Când scumpul Tău Fiu a venit la ai Săi, ai Săi nu L-au primit (Ioan 1:11). „El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut” (vers. 10). Nici un Străin nu a fost atât de bănuit cum a fost Fiul Tău iubit de către propriul Său popor. Nu este nici o surpriză, deci, că eu, care trăiesc viaţa lui Isus, sunt un străin aici. Doamne, nu vreau să fiu cetăţean într-o lume în care Isus a fost străin. Mâinile Lui Străpunse au rupt funiile care ţineau sufletul meu legat de pământ, şi acum mă simt străin în propria mea ţară. Printre cei cu care locuiesc, vorbirea mea pare neobişnuită, purtările ciudate și acţiunile stranii. Mă simt atât de stingherit între păcătoşi, încât cred că până şi un barbar s-ar simţi mai bine în lumea civilizată. Dar aceasta este binecuvântarea sorţii mele; sunt străin împreună cu Tine. Tu eşti fratele meu de suferinţă, tovarăşul tncu pelerin. O, ce bucurie să te afli într-o asemenea societate! Inima îmi arde când îmi vorbeşti, şi deşi sunt un străin, sunt de mii de ori mai binecuvântat decât cei care stau pe tronuri sau locuiesc în casele lor confortabile.
Dar eu nu am nici timp, nici loc Patria mea e pretutindeni şi niciunde, Sunt calm şi nu simt grijile deloc In orice greu, de răul lumii El m-ascunde. Mereu în căutarea unei alte lumi Fugim ades de fericirea trecătoare;
Cu El alături, aşteptăm minuni Şi avem bucurii în orice încercare.

SEARA
Păzeşte de asemenea pe robul Tău de mândrie. Psalmi 19:13
Aceasta era rugăciunea lui David, pe care Dumnezeu 1-a numit „om după inima Mea” (Fapte 13:22). Dacă sfântul David avea nevoie să se roage astfel, cu cât mai multă nevoie avem noi, copii în har! Parcă ar fi spus: „ţine-mă, altfel merg cu capul înainte spre păcat”. Firea noastră păcătoasă, ca un cal nărăvaş, este gata s-o ia la fugă oricând. Fie ca harul lui Dumnezeu să-1 ţină în frâu, ca să nu alerge spre pieire. Ce ne-am face fără opreliştile pe care ni le-a pus Domnul în înţelepciunea şi harul Său? Rugăciunea psalmistului se referă la cea mai gravă formă a păcatului — păcatul făcut deliberat şi cu bună ştiinţa. Până şi cel mai sfânt are nevoie să fie „păzit” de păcatele rele. Iată ce avertizare le oferă sfinţilor apostolul Pavel: „De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăția, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli” (Coloseni 3:5). Ce! Au nevoie sfinţii de asemenea avertizări? Da, au. Hainele cele mai albe, nepăzite de harul divin, îşi pătează puritatea cu petele negre ale păcatului. Creştine experimentat, nu te lăuda cu experienţa ta; te vei poticni dacă îţi vei îndepărta privirea de la Cel care „poate să vă păzească de orice cădere” (Iuda 24). Cei cu dragoste fierbinte, credinţă constantă şi speranţe strălucitoare, să nu spună „nu vom păcătui niciodată”. Mai bine ar face să strige „nu ne duce în ispită” (Matei 6:13). Chiar în inima celui mai sfânt om există destule paie care să se aprindă în vâlvătăile iadului, dacă Dumnezeu nu stinge scânteile. Cine ar fi visat că dreptul Lot se va îmbăta şi va păcătui? Hazael a spus „dar ce este robul tău, câinele acesta, ca să facă lucruri atât de mari?” (2 Împăraţi 8:13). Suntem în poziţia de a pune aceeaşi întrebare încrezătoare. Fie ca înţelepciunea divină să ne păzească de nebunia încrederii în noi înşine.
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
Meditaţii zilnice – Fritz Berger 
16  martie
„Preaiubiţilor, acum suntem copii ai Lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.”
1 Ioan 3:2
 Noi avem mântuirea, dar această mântuire va ajunge la desăvârşire atunci când vom fi asemenea Lui. Aici avem deseori suferinţe, ne este frig, ne este cald şi avem tot felul de necazuri. Numai nădejdea ne întăreşte, nădejdea în slava viitoare. Ştim că suferinţa de acum nu se poate pune alături cu slava viitoare. Da, va fi măreţ când Îl vom putea vedea, acăpaţi de suferinţă. Va fi o slavă nespus de mare. Este scris:” Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.” Iar Petru spune: „Lepădaţi dar orice fel de răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire. „1 Petru 2:1. Curăţirea se face prin credinţa în mântuire. Isus ne-a scăpat de sub puterea păcatului, deci nu ne-a luat doar păcatele. De aceea credinţa noastră ne dă biruinţa. Pentru aceasta S-a arătat Fiul Lui Dumnezeu ca să ne ia păcatele, şi în El nu este păcat. „Pe cel ce nu a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea Lui Dumnezeu în El.” Şi astfel am întrerupt legătura cu cei necredincioşi. Este scris: „ Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial?” De aceea: „ Ieşiţi din mijlocul lor şi depărtaţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi Eu vă voi primi.” 2 Corinteni 6:15-17

 65115_10151270532069399_1266151865_n


No comments:

Post a Comment