MEDITATII – CUVINTE DE IMBARBATARE SI TREZIRE – 20 MARTIE-13 FELURI

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

20

Martie

Geneza 47:13-26

 Împlinirea visului lui faraon era strâns le­gată de persoana lui Iosif. Belşugul ur­mat de foamete l-au făcut cunoscut pe Iosif ca pe cel care menţine viaţa, ca pe salvatorul lumii (v. 25).Hristos este centrul profeţiei. Curând El va avea domnia universală. Toate familiile naţiuni­lor se vor prosterna înaintea Lui (Psalmul 22.27). Dar credincioşii nu aşteaptă să vină acest moment pentru ca să Îi aparţină şi să I se închine. Isus împlineşte în ei o lucrare. El începe prin a le satisface nevoile sufletelor (Ps. 107.9). Apoi, ca şi Iosif cu egiptenii, lucrează astfel încât, încetul cu încetul, să su­punem totul lui Dumnezeu. Secretul deplinei eli­berări este să-I acordăm dreptul asupra «zilelor noastre, bunurilor noastre, trupurilor noastre, inimi­lor noastre». Domnul nu Se mulţumeşte din partea noastră numai cu o jertfă sau alta. El ne doreşte cu totul, pe temeiul dreptului pe care l-a dobândit a­supra noastră. El ne-a cumpărat cu un preţ ne­spus de mare pentru Dumnezeu (1 Corinteni 6.19, 20), astfel că noi nu ne mai aparţinem nouă înşine, ci am devenit ai lui Dumnezeu şi ai Domnului Isus Hristos (com­paraţi cu Iacov 1.1). De acum de­pindem în între­gime de El, nu numai pentru toate nevoile noas­tre, ci şi pentru a-I aduce roade spre gloria Lui.

 Domnul este aproape!

(Filip. 4.5)

 20

Martie

Dar Roboam a lăsat sfatul pe care i-l dădeau bătrânii, şi s-a sfătuit cu tinerii care crescuseră cu el şi care erau împrejurul lui. 1 Împăraţi 12.8

Roboam era fiul împăratului Solomon, care prin proverbele lui s-a adresat tuturor fiilor cu cuvinte foarte sănătoase. Desigur că lui Roboam nu-i lipsea mustrarea din partea tatălui său, Solomon. De aceea el la început se deprinse să se sfătuiască cu bătrânii ori de câte ori avea nevoie, pentru că ei au o anumită experienţă a vieţii care le lipseşte tinerilor.Tinerii pot avea un bagaj de cunoştinţe, dar care nu depăşeşte experienţa personală în relaţie cu Domnul Cristos, dobândită în timp.Dar mai târziu nu a mai vrut să asculte de ei şi a ascultat de sfatul tinerilor care au crescut împreună cu el. El nu a vrut să fie „robul poporului” aşa cum l-au sfătuit bătrânii, ci a vrut să stăpânească peste popor cu autoritate şi mare putere. Din nefericire, găsim această pornire rea şi în zilele noastre, nu numai la copiii lumii acesteia dar şi între copiii lui Dumnezeu. Mulţi nu mai apreciază sfatul bătrânilor. Adeseori se vorbeşte cu ironie despre ei, căci mulţi în tinereţea lor nu au putut urma la şcoli care acum sunt atât de necesare.Se uită însă faptul că mulţi dintre bătrânii credincioşi au fost în şcoala superioară a lui Dumnezeu şi au primit o educaţie care nu se primeşte în nici o academie omenească.Chiar şi sfatul părinţilor în zilele noastre este adeseori ignorat. Ar trebui ca fraţii şi surorile tinere să se gândească bine la acest lucru. Dacă tinerii nesocotesc acum sfatul bun al părinţilor şi bătrânilor vor vedea mai târziu că nu au făcut bine şi că ascultarea şi supunerea este spre binele şi suportul tuturor binecuvântărilor.„Tot aşa şi voi tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu SMERENIE. Căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har” (1 Pet. 5.5). „Copii ascultaţi ÎN Domnul de părinţii voştri” (Efes. 6.1).

MANA DE DIMINEAŢĂ

MARTIE   20

MATEI 5:37

“Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.”

Domnul vorbeşte aici de solemnitatea cuvîntului dat care înVechiul Testament era întărit printr-un jurămînt. Dar sub Noul Legămînt, nu numai că orice fel de jurămînt este oprit, dar cuvîntul nostru trebuie să fie “Da, da, nu, nu”; tot ce este adăugat vine de la cel rău. Astfel Domnul nostru subliniază natura sacră a celui credincios. Cînd am zis da, trebuie să lucrăm în consecinţă; Dumnezeu şi oamenii trebuie să poată conta pe fidelitatea şi integritatea cuvîntului dat. Dar, vai de cîte ori noi, nu numai că nu ne-am ţinut cuvîntul, dar am venit şi cu tot felul de explicaţii care de cele mai multe ori erau pur şi simplu minciuni, sau un adevăr spus pe jumătate. “Tot ce se adaugă vine de la Cel rău.” Tendinţa noastră spre exagerare este deasemenea în mod aspru mustratăşi văzută sub aspectul ei grav, pentru căşi ea este inspirată de cel rău.Cît de recunoscători trebuie să fim că relaţia noastră cu Dumnezeu, Tatăl nostru, nu depinde de cuvîntul nostru, de “juruinţa” pe care am făcut-o cînd ne-am întors la El, ci de Cuvîntul Lui, de fidelitatea şi harul Său care ne-a ales şi ne-a mîntuit nu pentru eventuala noastră promisiune că Ii vom fi credincioşi, “nu pentru faptele noastre”, ci după hotărîrea Lui, după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii.” (2Tim.l:9).Dacă îndemnul acesta al Domnului Isus ar fi pus în practică, urmarea ar fi o adîncă transformare în Bisericăşi printre cei credincioşi; mărturisiri, adică recunoaşterea duplicităţilor, reparări, sobrietate în relaţiile frăţeşti în loc de acte de rea credinţă, de incorectitudine, de prefăcătorie şi de nerespectarea cuvîntului. Dacă umblăm în lumină cu Dumnezeu, nu mai este întuneric în noi; nici o confuzie, nici un echivoc, pentru că sîntem în prezenţa Lui. Să ne reculegem puţin şi să reflectăm la lucrurile pe care le-am spus şi le-am promis, atît faţă de Dumnezeu, cît şi faţă de oameni. A fost “Da” al nostru cu adevărat un “Da”? şi faţă de rău, a fost “Nu” al nostru un adevărat “Nu”? Să învăţăm de la Domnul nostru să evităm orice cuvînt de prisos, orice exagerare şi orice micşorare sau camuflare a adevărului şi să realizăm că sîntem permanent în prezenţa Aceluia care este de trei ori sfînt. Dar textul nostru nu se aplică numai cu privire la respectarea cuvîntului dat şi care caracterizează pe un credincios integru, ci se aplicăşi la vorbirea noastră în general. Cîte cuvinte uşuratice şi cîte vorbe nechibzuite, cîte epitete şi defăimări, cîte exagerări care sînt de fapt minciuni ar fi evitate dacă am realiza cu teamă că ele vin de la Cel Rău! “Da” al vostru să fie “Da” şi “Nu” al vostru să fie “Nu” ca să nu cădeţi sub judecată” (Iacov5:12.

Pâinea cea de toate zilele

 Înnvăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le

păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor

Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Psalmul 119:129, 130

20

Martie

Text: Efeseni 5:15-21        

... să aduceţi trupurile voastre…ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu cea bună…şi desăvîrşită… Romani 12:1,2

„SÎNT CU TOTUL AL TĂU!”

Un arhitect a spus că cei mai mulţi clienţi care i-au cerut să le facă proiectul unei case, aveau deja planul în minţile lor. Ceea ce doreau era doar să li se aprobe ideile şi satisfacţia de a-1 vedea desenînd ceea ce credeau ei că le va satisface nevoile. Unii creştini fac exact acelaşi lucru atunci cînd Îi cer Arhitectului divin să le planifice vieţile. Se roagă pentru înţelepciune şi călăuzire, în timp ce în inima lor au hotărît deja cum să atingă anumite scopuri. Ei au pierdut sensul lui Romani 12:1, 2. Deşi se încred cu bucurie în Cristos pentru mîntuirea lor, se abţin să nu facă o predare totală care este necesară ca „să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvîrşită”. O fată a participat la o întrunire unde a fost îndemnată să se predea întru totul lui Cristos. Dorea să facă voia lui Dumnzeu dar se temea că El o va conduce spre ceva ce nu-i va plăcea. După serviciu, vorbitorul, Stephen Olford, a vorbit cu ea şi i-a spus: „Citeşte Romani 12:2 cu atenţie, şi vei vedea că „voia cea bună şi desăvîrşită a lui Dumnezeu” este partea ta. Cu toate că nu este un drum uşor, acesta va fi plăcut pentru El şi-ţi va aduce adevărata bucurie pe care o cauţi”. Citînd imnul scris de George Matheson: „Doamne, fă-mă un rob”, Olford a ajuns la cuvintele: „Voinţa mea nu-i a mea pînă ce n-o faci voia Ta.” Deodată totul a căpătat sens pentru ea şi a început să plîngă, rugîndu-se: „Iţi mulţumesc, Dumnezeule. Sînt a Ta, cu totul. Te-ai predat tu totul Domnului?  - H.G.B.

Lui Isus eu mă predau,
Viaţa mea-i în mîna Sa.
O, ce pace, fericire,
Are-un plan cu viaţa mea! – Thiesen

Numai mergînd pe calea Domnului putem cunoaşte voia Domnului,

Meditatii Charles H. Spurgeon

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

20

Martie

DIMINEAŢA

Aud glasul prea iubitului meu. Cântarea Cântărilor 2:8

În cele mai frumoase momente, biserica din vechime obişnuia să-L numească pe Unsul Domnului „prea iubitul”. “Când vine vremea cântării şi păsările îşi înalţă glasul în crânguri, cântul ei de iubire este mai frumos decât toate celelalte, în timp ce “Cântă „Prea iubitul meu este al meu, și eu sunt al lui; el își paște turma între crini” (Cânt.2:16). Chiar în Cântarea Cântărilor, ea îl numeşte „prea iubitul meu” .Chiar şi în timpul iernii geroase, când vânturile iadului urlă în jurul gtădinii Domnului, profeţii ei găsesc loc să lase povara Domnului şi să spună, aşa cum a spus Isaia „voi cânta Prea Iubitului meu, cântarea Prea Iubitului meu despre via Lui” (Isaia 5:1). Deşi sfinţii nu I-au văzut niciodată faţa, deşi nu luase încă trup omenesc şi nu locuise între noi, nici nu-Şi arătase slava, El a fost dintotdeauna „mângâierea lui Israel” (Luca 2:25), speranţa şi bucuria celor aleşi, „Prea iubitul” tuturor celor care se închinau Celui Prea înalt Şi noi, care ne aflăm în timpul verii bisericii, suntem înclinaţi să vorbim despre Christos ca despre prea iubitul sufletelor noastre, şi să simțim că El este foarte preţios „deosebindu-se din zece mii” (Cânt 5:10), şi „plin de farmec” (vers. 16). Atât este de adâncă dragostea bisericii faţă de Isus, prea iubitul ei, încât apostolul a îndrăznit să ptovoace întregul univers să despartă biserica de dragostea lui Hsristos. El a declarat că nici prigonirea, nici foametea, nici nenorocirile, nici primejdiile şi nici sabia nu o vor putea face; în Cele din urmă s-a lăudat voios „totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:37). O, cât de mult am vrea să cunoaştem totul despre tine, Prea Iubitule!

Tu eşti bogăţia sufletului meu
Jos pe pământ sau în cerul slăvit
Alături de Tine mă bucur mereu.
Şi chiar de cer câte ceva necontenit
In rugăciune zi de zi,
Nu este altceva ce mi-aş putea dori.

SEARA

Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele, cum a iubit şi Christos biserica. Efeseni 5:25

Ce exemplu minunat le-a lăsat Christos ucenicilor! Puţini învăţători s-ar aventura să spună: „dacă vreţi să-mi urmaţi învăţăturile, trăiţi ca şi mine”. Dar deoarece viaţa lui Isus a fost transcrierea virtuţii perfecte, El poate arăta spre El însuşi ca spre un model de sfinţenie, aşa cum ne învaţă. Creştinul nu trebuie să uite nimic din modelul lui Christos. În nici o împrejurare, nu trebuie să fim mulţumiţi până nu reflectăm tot harul care a fost în EL. Soţul creştin trebuie să se uite la portretul lui Isus Christos şi să se poarte cu soţia sa aşa cum s-a purtat El cu biserica. Dragostea unui soţ este specială. Domnul Isus îşi iubeşte biserica cu o dragoste rezervată numai ei: „pentru ei mă rog nu mă rog pentru lume” (Ioan 17:9). Biserica este favorita cerului şi comoara lui Christos, coroana de pe fruntea Sa, brăţara de pe braţul Său, pieptarul inimii Sale, centrul şi miezul dragostei Sale. Un soţ trebuie să-şi iubească soţia cu o dragoste constantă, fiindcă aşa îşi iubeşte Christos biserica. El nu este schimbător. Poate să-şi schimbe modul de a o demonstra, dar afecţiunea rămâne aceeaşi. Un soţ trebuie să-şi iubească soţia cu o dragoste de durată, fiindcă nimic „nu va fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Christos, Domnul nostru” (Romani 8:39). Un soţ adevărat îşi iubeşte soţia cu o dragoste din ce în ce mai puternică şi mai fierbinte. Nu este o promisiune deşartă. Iubite cititor, ce ar mai fi putut face Isus ca să-ţi demonstreze dragostea Lui? Isus îşi iubeşte soţia cu o dragoste divină. El îi arată afecţiune şi o priveşte cu multă mulţumire. Credinciosule, eşti uimit de dragostea lui Isus? O admiri, dar o imiţi? Este dragostea ta din relaţiile domestice aşa „cum a iubit şi Christos biserica”?

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

20 MARTIE

Prietenia cu Dumnezeu

„Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac? “

 Geneza 18:17

 Plăcerile prieteniei cu El. Acest capitol arată plăcerea adevăratei prietenii cu Dumnezeu în comparaţie cu simţirea ocazională a prezenţei Lui in rugăciune. A fi intr-o legătură atât de strânsă cu Dumnezeu, incât să n-ai niciodată nevoie să-I ceri să-ţi arate voia Sa înseamnă a te apropia de stadiul final al educării tale în viaţa de credinţă. Când eşti într-o legătură bună cu Dumnezeu, trăieşti o viată de libertate şi bucurie; tu eşti voia lui Dumnezeu şi toate deciziile tale obişnuite sunt voia Lui pentru tine, până când El nu-ţi vorbeşte altfel. Iei decizii în lumina prieteniei desăvârşite şi plăcute cu Dumnezeu, ştiind că dacă deciziile tale suni greşite. El tc va avertiza întotdeauna: opreşte-tc imediat atunci când El Se opune unei hotărâri pe care ai luat-o.Dificultăţile prieteniei cu El. De ce a încetat Avraam să-L mai roage pe Dumnezeu? Deoarece nu ajunsese încă la o cunoaştere suficient de mare a lui Dumnezeu pentru a continua să ceară cu îndrăzneală până când El i-ar fi dat ceea ce dorea; mai era încă ceva de dorit în relaţia lui cu Dumnezeu. Atunci când ne oprim din rugăciune spunând: ..Nu ştiu, poate nu este aceasta voia lui Dumnezeu”, înseamnă că încă mai avem de parcurs o etapă. Nu suntem într-o relaţie atât de strânsă cu Dumnezeu aşa cum a fost Isus, şi aşa cum vrea El să fim: „Ca ei să fie una, cum Noi suntem una”. Gândeşte-te la ultimul lucru despre care te-ai rugat – l-ai fost devotai lui Dumnezeu sau propriei tale dorinţe? Ai dorit să primeşti pentru tine vreun dar al Duhului Sfânt sau să ajungi la Dumnezeu? „Căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să-1 cereţi voi.” Esenţa cererii este ca să-L cunoaştem mai bine pe Dumnezeu. ..Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.” Continuă să te rogi pentru a ajunge să-L înţelegi perfect pe Dumnezeu însuşi.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

De CHARLES H. SPURGEON

 20 martie

EL TE VA ÎMBRĂCA

Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor?

Matei 6.30

Îmbrăcămintea costa mult, şi credincioşii mai săraci sunt uneori îngrijoraţi cu ce şi-ar putea face rost de un costum nou. Pingelele s-au subţiat; cu ce să ia încălţăminte nouă? O, cu câtă grijă Tatăl nostru a luat parte la această îngrijorare. El îmbracă iarba de pe câmp cu o strălucire care întrece pe aceea a lui Solomon; nu-i va îmbrăca El oare pe proprii Săi copii? Desigur ca da. Se vor vedea multe petece şi ţesături pe hainele noastre, dar le vom putea îmbrăca.Un sărman slujitor, îşi avea hainele atâta de uzate, că nu mai puteau fi cârpite; dar el era în slujba Domnului şi aştepta ca Stăpânul său să-i facă rost de altele. Autorul acestor pagini a fost din întâmplare rugat să ia cuvântul în adunare, în locul acestuia, şi Domnul îi trimise gândul să facă o strângere de ajutoare pentru el. Şi astfel îşi primi costumul. Câte cazuri am văzut când slujitorii lui Dumnezeu au recunoscut ca Stăpânul lor ştie sa Se îngrijească de îmbrăcămintea lor. Acela care a hotărât ca omul – ca urmare a păcatului – să poarte îmbrăcăminte, li le-a şi pregătit în îndurarea Lui; şi hainele cu care El i-a îmbrăcat pe primii noştri părinţi erau, desigur, cu mult superioare acelora lucrate de ei înşişi.

Cuvântul

lui

Dumnezeu pentru astăzi

MARTIE

2014

20 MARTIE MULŢUMIREA ESTE CONTAGIOASĂ

„Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile” (1 Tesaloniceni 5:18)

Autoarea Barbara Johnson era frântă de oboseală; era în întârziere, iar în autobuzul spre serviciu a trebuit să stea în picioare. Atitudinea ei se înrăutăţea cu repeziciune, când un glas vesel de la bordul autobuzului a anunţat: „E o zi frumoasă, nu-i aşa?” Nu-I putea vedea pe om, dar i-a ascultat comentariile în timp ce descria minunatul peisaj, biserica aceasta, parcul acela, un cimitir, o staţie de pompieri. Atitudinea lui mulţumitoare a înveselit starea de spirit a tuturor celor din jur. Apoi, când Johnson a coborât din autobuz, l-a zărit pe vorbitor cu coada ochiului: un om obişnuit ce purta ochelari fumurii şi ţinea în mână un baston! Pavel a spus: „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu”. Noi nu-l mulţumim lui Dumnezeu pentru încercări, noi îi mulţumim în încercări. Mulţumirea este aidoma unui bumerang. îl binecuvântează pe cel care o primeşte, face o întoarcere de 180 de grade şi binecuvântează cealaltă persoană care dă mulţumire. Un învăţător biblic spune: „Oricare ar fi criza din viaţa ta, înainte să apară, Dumnezeu s-a asigurat că vei fi în stare să o suporţi… şi alţii au trecut exact prin ce treci tu şi au trecut cu bine … cu fiecare ispită, Dumnezeu a promis că „împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” (1 Corinteni 10:13). încercările şi „mijloacele de ieşire” sunt inseparabile. Dar diavolul nu doreşte ca tu să ştii asta, deci de fiecare dată când treci printr-o încercare, el îţi spune că nu există cale de scăpare. Am aflat cu mult timp în urmă faptul că atunci când diavolul continuă să facă presiune asupra mea este un indicator că „mijlocul de ieşire” urmează să fie descoperit. Noi trebuie să facem ceea ce spune Dumnezeu. „Nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră” (Neemia 8:10). Când ai bucuria Lui, lucrul acesta îţi dă putere în călătoria ce-o ai de făcut”.

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

20 MARTIE

«Aşteptarea celor neprihăniţi nu va fi decât bucurie.»

Proverbe10,28

Când vrem să experimentăm prea multe lucruri noi, ne jucăm cu focul, cu ispita. Dorim să avem mereu ceva de lucru, şi dacă se poate cât mai zgomotos, cu atât mai bine. Din punct de vedere fizic acest lucru duce la epuizare, iar în viaţa spirituală este echivalent cu întristarea Duhului Sfânt, al Cărui Templu este trupul nostru şi produce activi­tăţi haotice care se soldează cu distrugerea păcii lăuntrice. Şi dacă dorim să experimentăm cât mai multe în viaţa noastră spirituală în loc să îl aşteptăm pe Isus, acest lucru va duce în cele din urmă la distrugerea speranţei noastre. Să nu ne risipim în zadar! Daca îl aşteptăm pe Domnul trebuie să avem siguranţa de neclintit că El trăieşte si că Se întoarce sigur! Realitatea prezenţei lui Dumnezeu nu depinde de un loc anume, ci de hotărârea noastră de a-L avea mereu pe Cristos în faţa ochilor. Dacă suntem cen­traţi în Domnul Isus, suntem mult mai atenţi la ceea ce gândim, spunem, facem sau privim. Problemele apar când refuzăm să acceptăm realitatea prezenţei şi acţiunii Sale. Psalmistul mărturiseşte: «Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii» (Psalm 46,3). Această teamă va dispărea când ne vom înrădăcina cu totul în realitatea prezenţei Sale. El a fost şi este întotdeauna omniprezent.

 IZVOARE IN DEŞERT

 20 Martie

Ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli.

(2 Corinteni 6:10)

Un stoic dispreţuieşte vărsarea de lacrimi, dar unui creştin nu i se interzice să plângă. Totuşi sufletul poate deveni tăcut din cauza unei suferinţe excesive, tot aşa cum oaia plină de frică rămâne tăcută sub foarfeca tunzătorului. Sau, când inima este la capătul puterilor sub valurile unei încercări, cel ce suferă poate găsi uşurare în a plânge cu voce tare. Dar există ceva mult mai bun.Se spune că izvoarele de apă dulce şi proaspătă ţâşnesc din mijlocul apelor sărate ale oceanelor, că cele mai frumoase flori alpine înfloresc în cele mai sălbatice şi mai prăpăstioase trecători muntoase, şi că cei mai minunaţi psalmi s-au născut din cele mai profunde agonii ale sufletului.Aşa să fie şi-n continuare! Pentru aceasta, din mijlocul multor încercări, sufletele care-L iubesc pe Dumnezeu vor descoperi motive de nemărginită şi negrăită bucurie. Chiar dacă „un val cheamă un alt val“ (Psalmul 42:7), cadenţa clară a cântării Domnului se va auzi. Şi pe parcursul celei mai dificile ore care poate exista într-o viaţă omenească, va fi posibil să-L binecuvântezi pe Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.Încă nu ai învăţat această lecţie? Nu doar să înduri sau să alegi voia lui Dumnezeu, ci să te bucuri în ea „cu o bucurie negrăită şi strălucită“ (1 Petru 1:8).din Încercat prin foc

 Voi fi liniştită, murmură slab inima mea zdrobită,În timp ce o mare nenorocire vine peste mine;Cuvintele, strigătele mele, chiar geamătul meu slab au fost înăbuşite;Mi-am pus mâna la gură; mi-am şters lacrimile.

 Voi fi liniştit, deşi nu pot vedea

Dragostea care dezgoleşte sufletul şi aprinde focul durerii;

Care ia şi ultima picătură de dulce mângâiere,

Rupe singura coardă a harpei şi ascunde lira Ta dragă.

 Dar Dumnezeu este dragoste, aşa că mă voi stăpâni, mă voi stăpâni

Să nu ne îndoim, suflete, să stăm liniştiţi;

Să aşteptăm până după aceasta, când El ne va ridica –

Da, după aceasta, când va fi voia Lui.

 Şi am ascultat de promisiunea curajoasă a inimii mele;

Şi m-am agitat, luptându-mă să fiu liniştit;

Şi mi-am ridicat ochii fără lacrimi spre cer,

Repetând mereu: „Da, Doamne, facă-se voia Ta“.

 Dar curând inima mea a vorbit de sub povara noastră,

Mustrându-mi buzele strânse şi faţa atât de tristă:

„Putem face mai mult decât atât, o, suflete“, şopti ea.

„Putem fi mai mult decât liniştiţi, putem fi veseli!“

 Şi acum eu şi inima mea cântăm frumos –

Cântăm fără sunetul melodios al coardelor;

Bând apă din belşug în deşert;

Zdrobiţi, şi totuşi zburând spre culmi pe aripi de vultur.

S. P. W.

 DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Joi 20 Martie

 „Aduceţi toată zeciuiala în casa vistieriei, ca să fie hrană în casa Mea; şi puneţi‑Mă la încercare acum prin aceasta“, zice Domnul oştirilor, „dacă nu vă voi deschide ferestrele cerurilor şi nu voi turna peste voi o binecuvântare până nu va mai fi loc pentru ea. Şi voi mustra pentru voi pe cel care mănâncă, şi el nu va distruge roadele pământului vostru, nici viţa voastră nu‑şi va lepăda rodul înainte de vreme în câmp“, zice Domnul oştirilor. „Şi toate naţiunile vă vor numi fericiţi, pentru că veţi fi o ţară a desfătării“, zice Domnul oştirilor.                    Maleahi 3.10‑12

Profeţi şi profeţiile lor – Maleahi (3)

În capitolul anterior şi mai înainte în acest capitol, Domnul a enumerat multe lucruri pe care poporul Său le făcea şi care Lui Îi displăceau. Printre ei exista ipocrizie, infidelitate în căsătorie, divorţ, respingerea standardelor lui Dumnezeu, vrăjitorie, adulter, jurământ fals, asuprirea argaţilor, a văduvelor şi a străinilor. Mai presus de toate, ei nu se temeau de Domnul – şi ştim din alte pasaje din Cuvânt cât de importantă este temerea de Domnul! Peste toate acestea, Domnul adaugă acuzaţia gravă că L‑au jefuit în zeciuieli şi în darurile ridicate.Cum evaluează Domnul vieţile noastre? Ne temem noi cu adevărat de El? Dacă da, atunci alte lucruri din viaţa noastră ar trebui corectate. Îl jefuim noi în vreun fel, în interesul pentru Scriptură, timp, finanţe, slujire sau orice altceva? Este atitudinea noastră ca cea a poporului lui Dumnezeu din timpul lui Maleahi? Ei spuneau: „În zadar slujeşte cineva lui Dumnezeu; şi ce câştig este să păzim cele de păzit ale Lui?“ (Maleahi 3.13‑15).Domnul încerca să atingă inima poporului Său, dorind să îi binecuvânteze. Cât de mult Se bucură să dea binecuvântare când cei ai Lui Îl onorează! El a avut chiar grijă într‑un mod minunat de cele necesare poporului Său răzvrătit timp de patruzeci de ani în pustie, în călătoria lor din Egipt spre Ţara Promisă! El a trimis în mod miraculos hrană din belşug la poarta Samariei pentru poporul Său care murea de foame! (2 Împăraţi 7). Cât de mult I‑ar plăcea să ne binecuvânteze şi pe noi „nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi“! E. P. Vedder, Jr.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger 

20  martie

„Tot ce este al  Meu, este al Tău, şi ce este al Tău, este al Meu, şi Eu sunt proslăvit în ei.”

Ioan 17:10

 Acestea sunt cuvintele Mântuitorului către Tatăl Său. Să ne gândim ce înseamnă:  cel răscumpărat de Isus este al Său; Tatăl i L-a dat Lui. Ferice de cel ce vede şi trăieşte aceasta. Eu sunt proprietatea Lui Hristos, El m-a răscumpărat. Mărturia pe care o primeşte omul cu privire la iertarea păcatelor nu este  doar o iluzie, ci o realitate trăită. Totdeauna este un eveniment când un om este născut din nou. Trebuie să experimentăm că avem iertarea păcatelor. Acesta nu este un proces care se dezvoltă. Credem pentru că este scris, şi în urma credinţei avem parte de ea. Cel care nu are această siguranţă, nu poate avea nicio nădejde vie. Pe mine mă bucură:”Tot ce este al Meu, este al Tău.” În pilda fiului risipitor tatăl spune fiului său cel mai mare, acestui mincinos, şi neîmpăcat: „Tot ce este al meu, este al tău, de aceea ar trebui să te bucuri.” Dacă Dumnezeu spune:” Tot ce este al Tău, este al Meu,  şi ce este al Meu  este al Tău.”, atunci eu cred. În Apocalipsa 3 citim despe Biserica din Laodiceea:”Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” Putem să venim la El cu păcatele noastre şi El ne dă în schimb viaţa Lui. Deci, tot ceea ce este al meu, este şi al Lui, şi ceea ce este al Lui, este al meu. El a fost făcut ocară pentru noi, pentru ca noi să fim dreptatea care are preţ înaintea Lui Dumnezeu.

Sămânţa Bună

Joi, 20 Martie 2014

Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
2 Corinteni 5.17

Un bărbat din Anglia era cunoscut în localitatea sa ca un om din a cărui gură se auzeau numai blesteme. Pentru acest fapt a fost numit „Tom care blestemă“. Aşa a trecut an după an. Tom s-a săturat de viaţa aceasta încărcată de blesteme. Într-o zi, paşii săi au fost conduşi spre o clădire în care se vestea evanghelia. Acolo, Tom a auzit cuvinte care i se potriveau lui. El era acel om mort în păcate şi fărădelegi, fără Dumnezeu în lume, fără speranţă, fără cunoaşterea mântuirii care se primeşte prin credinţa în Mântuitorul. Acolo a aflat că cel, care îl primeşte pe Hristos ca Mântuitor şi Domn al vieţii sale, devine o făptură nouă, un om pe ale cărui buze nu se mai află blestemul, ci lauda către Dumnezeu.Starea de vorbă cu vestitorul evangheliei şi citirea Cuvântului lui Dumnezeu l-au lămurit pe Tom ce avea de făcut, ca să scape de starea cea rea. Tom a aflat că Mântuitorul îi primeşte pe păcătoşi. Tom a venit smerit în faţa Mântuitorului recunoscându-şi păcătoşenia şi primind eliberarea prin credinţă. De atunci, Tom a început să se roage pentru apropiaţii săi, ca şi ei să fie salvaţi din starea cea rea. Aşa au început oamenii să-i spună: „Tom care se roagă.