TOTUL PENTRU GLORIA LUI
OSWALD CHAMBERS
23
MARTIE
Am eu o gândire carnală?
Când între voi este invidie fi ceartă, nu sunte[i voi carnali?
1 Corinteni 3:3, București 2001
Omul natural nu ştie nimic despre ce înseamnă a trăi în carne. Carnea pofteşte împotriva Duhului care a venit în noi la regenerare, iar Duhul împotriva cărnii, şi aceasta produce trăirea în carne. „Umblaţi în Duhul. - spune Pavel - şi nu veţi împlini poftele cărnii"; și trăirea în came va dispărea.Eşti certăreţ, te tulbură repede toate fleacurile? ..O. dar cine e creştin nu este aşa!" Pavel ne spune că există astfel de creştini şi el asociază aceste lucruri cu trăirea în came. Există vreun adevăr în Biblie carc-ţi provoacă imediat o stare de iritare? Aceasta este o dovadă că încă mai eşti carnal. Dacă se realizează în tine procesul sfinţirii, nu mai rămâne nici o urmă din acest spirit.Dacă Duhul lui Dumnezeu descoperă în tine ceva rău, El nu-ţi cere să-l îndrepţi, ci îţi cere să accepţi lumina, iar El va îndrepta ce este rău. Un copil al luminii îşi mărturiseşte păcatul imediat şi stă cu totul descoperit înaintea lui Dumnezeu; dar un copil al întunericului spune; ..O, lasă-mă să-ţi explic". Când pătrunde lumina şi apare convingerea că ai făcut ceva rău. fii un copil al luminii şi mărturiseşte, iar Dumnezeu se va ocupa de ceea ce este rău în tine, însă dacă te dezvinovăţeşti, te dovedeşti a fi un copil al întunericului.Care este dovada că trăirea în came a dispărut? Nu te autoamăgi; când trăirea în came a dispărut, acesta este cel mai real lucru posibil. Dumnezeu se va îngriji să ai o serie de ocazii în care să experimentezi tu însuţi minunea harului Său. Testul practic este singura dovadă. „O", vei spune, „dacă aceasta s-ar fi întâmplat înainte, aş fi avut resentimente!" Nu vei înceta să fii cea mai uimită persoană de pe pământ văzând ce a făcut Dumnezeu înlăuntrul tău.
Domnul este aproape! (Filip. 4.5)
23 Martie
A omorât pe un Egiptean groaznic la înfăţişare, care avea o suliţă în mână; s-a pogorât împotriva lui cu un toiag, a smuls suliţa din mâna Egipteanului, şi l-a omorât cu ea. 2 Samuel 23.21
Ultimele cuvinte ale lui David sunt o arătare a faptelor de vitejie, care-l apărau întotdeauna în război în perioada când el era lepădat şi părăsit. Devotamentul şi ataşamentul faţă de împărat arată cum omul după voia lui Dumnezeu rămâne totdeauna lângă Stăpânul său şi luminează ca o făclie aprinsă. Iar la marea judecată se va vedea cum am lucrat noi în vremea când Domnul Isus a fost părăsit, alungat, neprimit de lume. Benaia a acţionat fără teamă faţă de duşmanul poporului. De aceea îngrozitoarea figură a egipteanului nu l-a înfricoşat şi nu a trecut cu vederea răul, văzând în acest om un duşman al poporului. Acestea sunt avertismente serioase şi pentru vremurile noastre, deoarece şi azi egipteanul - lumea - caută adesea să ne înfricoşeze, alteori vrea să ne atragă prin amăgire.Îl recunoaştem şi noi în el pe marele duşman al poporului lui Dumnezeu, sau ne lăsăm orbiţi de frumuseţea lui sau speriaţi de ameninţarea lui în casele noastre sau în Adunare? Benaia a acţionat imediat; l-a omorât. In această situaţie reţinerea de la o acţiune de nimicire imediată, în dorinţa unei rezolvări printr-o influenţă duhovnicească, nu este indicată. „Prietenia cu lumea este vrăjmăşie cu Dumnezeu."\Aşa cum vedem la Benaia, devotamentul şi acţiunea hotărâtă împotriva răului poate să ne ocrotească de suliţa egipteanului (lumii) care are numai intenţii rele.Chiar dacă lumea se arată mai frumoasă, are totdeauna suliţa în mână ca să ne omoare sau să ne facă prizonieri. Numai când stăm de partea Domnului Isus putem recunoaşte lumea în TOATĂ profunzimea grozăviei ei.\„De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării... Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri..." (Col. 3.5-10).
MANA DE DIMINEAŢĂ
MARTIE 23
LUCA: 10:39
"Maria......s-a aşezat jos la picioarele Domnului şi asculta Cuvintele Lui".
Iată locul, singurul loc unde putem sorbi cuvintele Domnului Isus, singurul loc unde sufletul nostru se odihneşte cu adevărat şi unde întîi învăţăm, ca apoi să-I putem sluji. Domnul a atras-o pe Măria cu irezistibila putere de a atrage la Sine pe toţi oamenii, şi ea a răspuns la această atracţie ca acul la un magnet. El, la picioarele căruia s-a aşezat Maria, nu era altul decît Acela înaintea căruia îngerii şi-au acoperit feţele. Dar ea L-a cunoscut pe Domnul Isus în har, ca pe Acela care a venit în lume nu ca să I se slujească, ci ca El să slujeascăşi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi. Maria a descoperit că inima Lui a găsit o deosebităşi nespusă bucurie de a umple golurile din inima omenească cu cunoştinţa Tatălui Său şi a Lui însuşi. Ea a realizat că Lui îi plăcea mai mult ca ea să asculte la cuvîntul Lui decît să-I aducă orice slujire ar fi putut. şi ea a ştiut că ar putea să-I slujească mai bine şi mai cu folos, stînd jos să înveţe la picioarele Lui. Domnul Isus preţuieşte slujirea noastrăşi negreşit o va răsplăti, dar îi place mai mult compania noastră, căci noi am putea să-L neglijăm în timp ce-I slujim. El are mai mult să ne spună nouăşi să lucreze în noi, decît să spunăşi să facă o lucrare prin noi. Domnul să fie pentru noi mai mult decît tot ce am putea noi face pentru El şi aceasta o arătăm cînd ne aşezăm la picioarele Lui şi-I ascultăm cuvintele. în felul acesta şi numai atunci, El ne poate sfinţi şi curaţi, ne poate hrăni şi mîngîia cu dragostea Lui şi ne poate modela după buna plăcere a voiei Sale. "Maria şi-a ales partea cea bună care nu i se va lua." (vs. 42) Domnul n-a spus "partea mai bună" cum se spune adeseori, ca şi cum ar fi fost o parte bunăşi una mai bună, ci a spus "partea cea bună", care trebuie.Amîndouă surorile din Betania iubeau pe Domnul Isus şi El le iubea pe amîndouă deopotrivă. Fără îndoială că El privea cu drag slujirea grijulie a Martei, dar a vrut să le arate că El este mai presus de orice slujire şi că a-L adora pe El, face mai mult decît ori ce jertfă sau slujbă pentru El.O, de-am învăţa şi noi odată că Domnul nostru vrea într-adevăr să ne folosească ca martori credincioşi ai Lui dar numai după ce am învăţat la picioarele Sale. Acolo ne poate El înţelege şi simţi cu noi. Cînd după moartea lui Lazăr, Marta a venit la Domnul Isus, a stat înaintea Lui spunînd cuvinte de credinţă. Dar cînd a venit Măria, s-a aruncat la picioarele Lui şi a plîns. Atunci, Domnul Isus a plîns şi El. La picoarele Lui El simte cu noi.
Pâinea cea de toate zilele
Învăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le
păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor
Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.
Psalmul 119:129, 130
23 Martie
Text: 2 Timotei 2:14-26
Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea... 2 Timotei 2:22
FUGI!
Fiecare om este confruntat cu ispitele, dar nu fiecare le mînuieşte în acelaşi fel. Unii nici măcar nu încearcă să se opună. Alţii flirtează cu păcatul, crezînd că se pot opri înainte de-a se cufunda prea adînc. Dar Biblia ne spune „să nu purtăm grijă de firea pâmîntească" (Romani 13:14), iar în textul de azi ni se spune: „Fugi de poftele tinereţii". Următorul exemplu ilustrează două moduri de-a trata cu ispitele. Unul duce la înfrîngere, altul la victorie. Un copil, pe nume Bobby, a întrebat-o pe mama sa dacă poate să meargă să joace mingea cu prietenii săi. Mama a consimţit, dar fiindcă ştia că băieţii vor trece pe lîngă locul lor favorit de scaldă, i-a spus ca el să nu meargă la scăldat. Totuşi cînd Bobby a plecat de acasă, a luat costumul de baie cu el - pentru orice eventualitate! Cred că ştiţi ce-a făcut cînd şi-a văzut prietenii bucurîndu-se în apele răcoroase ale lacului. Bobby făcuse o invitaţie ispitei atunci cînd şi-a luat costumul de baie cu el. Ce atitudine diferită a avut tînărul care a spus: „Cînd trec prin grădina cu pepeni, nu pot să mâ abţin să nu salivez, dar pot fugi!" Acţiunea sa exemplifică cele scrise de Pavel lui Timotei în citatul de azi. Potrivit cu 1 Corinteni 10:13, Dumnezeu este credincios si nu va permite ispitei să fie peste puterile noastre şi odată cu ispita va asigura şi o cale de ieşire din ea, ca s-o putem răbda. Cînd ispita vine, Dumnezeu îşi va face partea Sa - El ne va asigura „mijlocul să ieşim din ea." Dar nouă ne revine sarcina să fugim! - R.W.D.
Fii înţelept şi fugi de ispită;
Nebunii se-ntrec cu ea-n tărie,
Iar cei ce se prind cu rău-n joacă
Curînd vor şti că nu-i jucărie. - D.J.D.
Fiecare ispită este o ocazie să fugim la Dumnezeu.
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
23 Martie Geneza 49:1-18
Avem înainte încă un capitol de natură profetică. În aceste ultime cuvinte ale lui Iacov găsim întreaga istorie a poporului Israel, ca şi cum ne-ar fi prezentată anticipat în rezumat. Sub judecători şi regi, poporul a devenit stricat ca Ruben (35.22); L-a uitat pe Domnul pentru idoli. Apoi, ca şi Simeon şi Levi în cap. 34, şi-a arătat violenţa în respingerea profeţilor şi chiar a lui Mesia, ceea ce a dus la împrăştierea lor printre naţiuni. Hristos este reprezentat prin Iuda, seminţie de care este legat prin naştere. Domnia şi sceptrul împărăţiei sunt numai ale Lui. După aceasta vedem Israelul împrăştiat sub judecata lui Dumnezeu, angajat în activităţi comerciale şi în acelaşi timp sub robia naţiunilor. Perioada actuală este personificată prin Zabulon şi Isahar. Cât despre Dan, el îl reprezintă pe Antihristul, un iudeu care în viitorul apropiat va fi primit de Israel ca Mesia. „Un şarpe pe cărare“ este un grozav simbol al puterii satanice care va lucra atunci nestânjenită. Înainte de această perspectivă îngrozitoare, rămăşiţa credincioasă va putea conta numai pe eliberarea de sus: „Aştept mântuirea Ta, Doamne!“ (v. 18). Această aşteptare este ideea călăuzitoare din Psalmii 130 şi 131. Cât despre noi, Îl aşteptăm noi pe Domnul?
DOMNUL ESTE APROAPE/GBV
Duminică – 23 Martie
Şi nu vă speriaţi de teama lui, nici nu vă înfricoşaţi. Pe Domnul oştirilor, pe El să‑L sfinţiţi şi El să fie temerea voastră şi El să fie înfricoşarea voastră. Şi El va fi lăcaş sfânt şi piatră de poticnire şi stâncă de cădere. Isaia 8.12‑14
Isus este Iahve (6)
Fără ezitare, scriitorii Noului Testament leagă textele vechi‑testamentale care vorbesc despre Iahve în mod direct de Domnul Isus Hristos. Uneori fac aceasta în mod izbitor. Şi la fel face şi apostolul Petru, după cum vom vedea meditând la versetele de astăzi.Petru a scris prima sa epistolă pentru a‑i încuraja pe sfinţii care sufereau cumplit din cauza persecuţiilor. Creştinii treceau prin cuptorul aprins al suferinţei din cauza lui Nero, aşa cum ne relatează şi istoria. Şi nu era doar vorba de martiriu, ci de o moarte brutală – de nedescris. Apostolul o numeşte „focul“ (1 Petru 4.12), iar pentru a‑i încuraja, citează versetul din Isaia care spune că nu trebuie să se sperie „de teama lui“ (1 Petru 3.14). Ci, mai degrabă, ei ar trebui să‑L „sfinţească pe Hristos ca Domn în inimile lor“ (1 Petru 3.15). Cât de minunat şi de remarcabil este felul în care Petru îl citează pe Isaia! Profetul le spunea celor din vremea lui să Îl sfinţească pe „Domnul oştirilor“, iar apostolul le spune să Îl sfinţească pe Hristos în loc de Iahve!Dar nu numai atât. Isaia continuă spunând că „[Domnul] va fi … piatră de poticnire şi stâncă de cădere“. Din nou Petru aplică aceasta la Hristos – El era „piatra“ pe care au respins‑o „ziditorii“, mai‑marii lui Israel. Ei L‑au respins, considerându‑L fără valoare, pentru că El era o „piatră de poticnire“ şi o „stâncă de cădere“ (1 Petru 2.7,8). La fel stau lucrurile şi cu mulţi dintre cei care Îl resping pe Hristos – ei se poticnesc de evanghelie şi cad din cauza Lui. Dar, pentru credincioşii din vremea lui Petru, ca şi pentru cei de astăzi, această Piatră respinsă este preţioasă, şi nu este nimeni altul decât Domnul oştirilor! B. Reynolds
Cuvântul
lui
Dumnezeu pentru astăzi
MARTIE
2014
23 MARTIE CÂND MOARE UN CREDINCIOS (3)
„Vă spunem, prin Cuvântul Domnului” (1 Tesaloniceni 4:15)
Ceea ce a scris Pavel despre moarte a auzit direct de la Domnul: „ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi”. Domnul rezervă acest înalt privilegiu exclusiv celor ce mor în El; ei vor fi primii care vor experimenta învierea. încearcă s-ţi imaginezi acel moment. Ridicându-se din locul lor de veci aşa cum te ridici din pat după somnul din timpul nopţii, acum îmbrăcaţi în trupuri ca ale lui Hristos, ei se trezesc la vederea Domnului lor revenit din glorie împreună cu îngerii Săi. Se întâlnesc cu El – primii credincioşi care sunt martori ai revenirii Lui, prima aripă a avangardei Sale ridicate la cer ca să îl escorteze înapoi pe pământ. Acesta nu este un vis sau o simplă fantezie; Pavel a primit lucrul acesta „direct de la Domnul”. Sursa noastră este sigură! El scrie: 1) „Noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh” (v. 17). Credincioşii aflaţi în viaţă vor fi răpiţi pentru a se reîntâlni cu fraţii, surorile, părinţii, bunicii, copiii, nepoţii, soţii sau soţiile lor, prietenii, familia lui Dumnezeu nemaiîntâlnită până atunci, într-o reuniune spectaculoasă cu Hristos în văzduh. Vom fi împreună, o familie inseparabilă, eternă, internaţională, multiculturală şi bazată pe dragoste! 2) „Astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (v. 17).Nu vor mai fi presupuneri şi teorii despre cum este El de fapt. „Pentru că II vom vedea aşa cum este” (1 loan 3:2). îl vom vedea, îl vom atinge şi vom vorbi cu Isus aşa cum vorbim unii cu alţii. Şi El ne va răspunde în timp real! 3) „Mânqâiati-vă, deci, unii pe alţii cu aceste cuvinte” (v. 18).
Meditatii Charles H. Spurgeon
CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara
23 Martie
DIMINEAŢASudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ. Luca 22:44
Tensiunea psihică care izvora din lupta Domnului cu ispita a ajuns într-un asemenea stadiu de excitare nefirească, încât porii Săi eliberau picături mari de sânge care cădeau pe pământ. Aceasta dovedeşte cât de grozavă a fost greutatea păcatului, dacă a fost în stare să-L zdrobească pe Mântuitorul, şi să transpire stropi de sânge! Aceasta dovedeşte puterea iubirii Lui. Bătrânul Isaac Ambrose face o observaţie foarte bună când spune că cauciucul care se scurge din copacul care nu a fost tăiat este întotdeauna cel mai bun. Acest arbore preţios de camfor a dăruit cele mai bune miresme când a fost biciuit, şi pironit pe Cruce; dar din el curg miresme şi mai bune dacă nu este biciuit, nici pironit, nici rănit. Acest lucru dovedeşte că Isus a suferit de bună voie, fiindcă a sângerat singur, fără să fie rănit. Nu a fost nevoie de cuţit sau suliţă; sângele a curs de la sine. Nu a fost nevoie de conducători care să strige: „Ţâşneşte, fântână” (Numeri 21:17) izvorul a curs singur, în torente. Dacă un om suferă o mare durere, sângele curge în inimă, în aparenţă. Faţa i se albește, îl cuprinde o slăbiciune, şi sângele care hrăneşte omul dinlăuntru este supus încercării. Dar priviţi-L pe Mântuitorul nostru în agonie. A uitat atât de mult de Sine, încât, în loc să conducă sângele spre inima Lui, 1-a lăsat să cadă pe pământ, agonia lui Christos, care a fost turnat pe pământ, zugrăveşte plinătatea jertfei pe care a adus-o pentru oameni. Nu ne putem da seama de intensitatea luptei prin care a trecut, şi nu auzim vocea ei noi? „Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului” (Evrei 12:4). Priviţi-L pe marele Apostol şi Preot al credinţei noastre, şi fiţi gata să transpiraţi mai degrabă cu stropi de sânge, decât să cedaţi în faţa ispititorului.
SEARA
Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga. Luca 19:40
Ar putea pietrele să strige? Cu siguranţă că pot, dacă Cel care a deschis gura mormântului le-ar porunci să-şi înalţe glasul. Dacă ar fi în stare să vorbească, ar avea multe de mărturisit despre Cel care le-a creat prin cuvântul puterii Lui. Ar putea slăvi înţelepciunea şi puterea Făcătorului lor, care le-a chemat la viaţă. Noi nu vom vorbi despre Cel care ne-a făcut făpturi noi, şi a trasnformat pietrele în copii ai lui Avraam? Stâncile bătrâne ar putea povesti despre haos şi ordine, şi despre stadiile succesive ale dramei creaţiunii. Noi nu putem vorbi despre minunile lui Dumnezeu, şi despre lucrările Sale din timpurile străvechi, şi despre tot ce a făcut El pentru biserica Sa în vechime? Dacă pietrele ar vorbi, ar povesti despre cel care le-a cioplit din carieră, şi le-a făcut potrivite pentru templu. Noi nu putem spune despre gloriosul nostru Cioplitor, care ne-a sfărâmat inimile cu ciocanul Cuvântului Său, ca să poată face din noi templul Lui? Dacă pietrele ar striga, ar preamări pe constructorul lor, care le-a şlefuit şi a făcut un palat din ele. Noi nu vom vorbi despre Constructorul şi Arhitectul nostru, care ne-a aşezat în templul viului Dumnezeu? Dacă pietrele ar putea striga, ar avea de spus o poveste lungă, foarte lungă, despre drumul de aducere aminte. O piatră mare a fost adesea înălţată ca aducere aminte în faţa Domnului. Şi noi putem mărturisi lucrurile minunate pe care le-a făcut Dumnezeu pentru noi. Avem şi noi Ebenezerul nostru, stâncile noastre de ajutor şi stâlpii noştri de aducere aminte. Pietrele sparte ale legii striga împotriva noastră, dar Christos însuşi, care a rostogolit piatra de la uşa mormântului, vorbeşte pentru noi. Pietrele pot să strige, dar noi nu le vom lăsa. Vom acoperi strigătul lor cu al nostru. In toate zilele noastre, vom izbucni în cântări sfinte şi vom binecuvânta maiestatea Celui Prea înalt, slăvindu-L pe Cel care este numit „păstorul, stânca lui Israel” (Genesa 49:24).
IZVOARE IN DEŞERT
23 Martie
Le închinaseră din prada luată la război,
pentru întreţinerea Casei Domnului. (1 Cronici 26:26-27)
O forţă fizică foarte mare se găseşte în adâncimile pământului, în locuri cum ar fi minele de cărbuni. Cărbunele s-a format datorită căldurilor mari care au ars pădurile antice. În acelaşi fel, forţa spirituală se găseşte în adâncul fiinţei noastre şi este produsă de durerea mare pe care n-o putem înţelege.Într-o zi vom vedea că „prada luată la război“ din încercările noastre pur şi simplu ne-a pregătit să ajungem ca Inimă-mare din Călătoria creştinului, astfel încât să putem şi noi să-i ajutăm pe cei ce călătoresc împreună cu noi să treacă biruitori prin încercări în drumul lor spre cetatea Marelui Împărat. Dar să nu uităm niciodată că sursa din care am învăţat să-i ajutăm pe alţii trebuie să fie trăirea biruinţei în suferinţă. Dacă ne văităm şi ne plângem de durerea noastră nu vom fi de folos nimănui.Pavel nu şi-a cucerit niciodată ascultătorii cu perspectiva întunecată a cimitirului, ci cu corul glorios al laudei. Cu cât era mai grea încercarea lui, cu atât se încredea şi se bucura mai mult, strigând de bucurie chiar şi de pe altarul de jertfă. El spunea: „Chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur şi mă bucur cu voi toţi“ (Filip. 2:17). Doamne, ajută-mă astăzi să sorb putere din orice va veni peste mine!
dinZile cereşti pe pământ
El m-a pus într-o colivie mică,
Departe de frumuseţile grădinii;
Dar trebuie să cânt cele mai dulci melodii
Pentru că El m-a pus acolo.
Nu voi bate din aripi ca să ies din colivie
Dacă aceasta este voia Creatorului meu,
Ci voi înălţa glasul meu spre poarta cerului
Şi voi cânta şi mai tare!
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
De CHARLES H. SPURGEON
23 martie
O CĂLĂUZĂ SIGURĂ
Voi călăuzi pe orbi pe un drum pe care nu-l cunoşteau.
Isaia 42.16
Cum, Dumnezeul slavei este Acela care să servească de călăuză orbului?! Da, până la această însărcinare se coboară bunătatea Sa! Un orb nu poate găsi un drum pe care nu-l cunoaşte. Chiar când îl cunoaşte, este încă greu pentru el să-1 urmeze; dar trebuie neapărat să alunge gândul de a apuca pe un drum necunoscut, fără o călăuză. Din fire, noi suntem orbi cu privire la drumul mântuirii, dar Dumnezeu ne călăuzeşte la el. El însuşi ne duce spre el, apoi ne deschide ochii. Cât priveşte viitorul, toţi suntem orbi şi nu putem vedea ce va fi peste o ora. Dar Domnul Isus ne va călăuzi până la capătul călătoriei. Slăvit să fie Numele Său!Noi nu putem şti pe unde va veni scăparea, dar El o ştie şi ne va călăuzi până vom scăpa de toate primejdiile. Ferice de acela care-şi pune mâna în aceea a Călăuzei divine şi îşi dedică calea şi pe sine însuşi în întregime Lui. Atunci El îi va lua în grijă toate căile; şi când îl va aduce acasă în slavă şi îi va deschide ochii să vadă calea pe care El l-a condus, ce cântec de laudă va cânta el, împreună cu atâţia alţii, măreţului Binefăcător! Doamne, călăuzeşte-l pe bietul tău copil orb în aceasta zi, pentru că eu nu-mi cunosc calea!
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
Meditaţii zilnice – Fritz Berger
23 martie
„Pe când grăia El încă, iată că a venit o gloată. Şi cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s-a apropiat de Isus ca să-L sărute.”
Luca 22:47
Cât de dureros putea fi pentru Domnul Isus să primească sărutul din partea vânzătorului, pe care l-a iubit şi l-a purtat! În cei trei ani Isus niciodată nu i-a reproşat nimic. Totuşi Iuda se dedă la un act diabolic şi Îl vinde pe Isus cu un sărut. De aici putem vedea ce i se poate înâmpla oricărui creştin, dacă nu renunţă la toate, căci Iuda nu a renunţat niciodată la lăcomie şi s-a întâmplat precum este scris în Psalmul 1:” Cel păcătos nu poate rămânea în adunarea celor neprihăniţi.” Să fie o atenţionare pentru noi ca să nu ne lepădăm de multe lucruri, ci de toate lucrurile. Avem şi exemplul lui Irod, el a ascultat în multe lucruri de Ioan, dar un singur păcat l-a dus la pieire. Cu totul altfel era Petru, care dorind sa-L apere pe Isus, a retezat urechea slujitorului marelui preot. Dar Isus i-a spus:” Bagă-ţi sabia în teacă. Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl Meu să-l beau?” , şi atingând urechea lui, l-a vindecat. Isus a iubit tot timpul, toate faptel Lui au dovedit dragoste. Isus le-a spus mai marilor poporului şi marelui preot când aceştia au venit să-L prindă:” În toate zilele am fost cu voi, şi învăţam pe oameni în Templu, şi nu M-aţi prins. Ei s-au temut de popor. De aceea L-au prins noaptea noaptea decât ziua. Dar acum venise ceasul marelui preot şi al puterii întunericului, acum L-au prins şi L-au dus la casa marelui preot. Este posibil una ca aceasta? Da, este posibil la oamenii care sunt în robia şi sub puterea Diavolului.
MEDITAŢII ZILNICE de WIM MALGO
MARTIE
23 Martie
«Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere; căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.»
Psalm 127,2
Psalmul nu face referiri puerile la faptul că nu-ţi este de folos sculatul devreme, ci are semnificaţii mult mai profunde. Nu ştiu dacă te-ai gândit vreodată la ceea ce spune Biblia despre somn. Somnul nu este numai pentru regenerarea trupului. în acest text — «căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn» — găsim un înţeles mai profund şi mai important pentru funcţia somnului. Somnul este un dar divin din partea lui Dumnezeu. Somnul ne blochează conştienta cu delicateţe; în acelaşi timp Dumnezeu Se adresează subconştientului nostru, acolo unde numai El în Atotputernicia Sa are acces. De aceea este recomandat ca atunci când te odihneşti să te gândeşti la Psalmul 63,6: «mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu». Altfel spus, lasă sufletul tău să devină una cu Domnul! Dă-I viaţa ta împreună cu rugăciunea ca El să-ţi dea pacea Sa în orele somnului! Atunci mâna plină de dragoste a Mântuitorului va face o lucrare minunată de întărire a sufletului, duhului şi trupului tău.
Sămânţa Bună
Duminică, 23 Martie 2014
Pe când şedea Isus la masă, în Betania, în casa lui Simon, leprosul, a venit o femeie, care avea un vas de alabastru …
Marcu 14.3
În timp ce preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau cum ar putea să pună mâna pe Isus pentru a-L omorî, o scenă cu totul diferită se petrecea în Betania în casa lui Simon, unde Domnul era la masă cu ucenicii Săi. Inima Sa găsea acolo un adăpost liniştit în care El Se bucura de dragostea lui Lazăr şi a surorilor sale. În Betania Se întâlnea şi cu Simon numit „leprosul“, pe care Domnul, fără îndoială, îl curăţise de lepra sa.Cât de scumpă Îi era Învăţătorului acea afecţiune în acele momente, când ura oamenilor împotriva Lui cuprindea toate inimile şi când se punea la cale, în ascuns, să-L omoare chiar în cetatea care ar fi trebuit să-L aclame ca Împărat! Acest scump Mântuitor, ştiind tot ce se petrecea, simţea în mod dureros ura faţă de Sine. De aceea El Se bucura mult de iubirea care i se arăta. Ca Om, în inima Sa avea nevoie de simpatie şi El preţuia dragostea celor care-L înconjurau.
Posts
No comments:
Post a Comment