MARANATA !!!

MARANATA !!!

Thursday, January 20, 2011

FERESTRE DESCHISE MEDITATII DET. AUSTIN SPARKS

Subject 20 ianuarie
La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”

T. Austin-Sparks

Ferestre deschise

Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks

"Eu sunt Alfa şi Omega", zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic. (Apocalipsa 1:8).

Astfel putem înțelege de ce în Biblie, Isus este numit ”Cuvântul lui Dumnezeu” (Apoc.19:13). Dumnezeu vorbește în El și prin El; întotdeauna în Fiul Său, doar în Fiul Său și la sfârșit, tot în Fiul Său. Poate spuneți: ”Totul sună foarte interesant, dar la urma urmei, cum vorbește El? Trebuie să Îl auzim cu urechile noastre?” Nu. Dacă vă întoarceți la contextul acestor titluri, veți descoperi viața de înviere. ”Eu sunt... Cel Viu; ... Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor” (Apoc. 1:17,18). Cum vorbește El? Cum Îl cunoaștem? Cum este viața noastră eliberată de dezordine și confuzie? Cum este ea canalizată spre un țel și un sens anume? Prin faptul că El devine viața noastră! El ne face părtași Vieții Lui înviate. El pune acea Viață în noi, iar acea Viață este ordonată, înțeleaptă și pătrunzătoare; nu este o viață confuză, ci un exemplu. In lăuntrul nostru este o Viață–putere. Când Viața Lui e în lăuntrul nostru, ea răspunde întrebărilor, explică lucrurile, dă semnificație vieții. Și în vreme ce pentru urechile noastre naturale, Viața poate fi prea slabă ca să poată fi auzită, ea este într-adevăr un vorbitor foarte, foarte puternic. Ea vorbește mai tare decât cuvintele. Unii copii ai lui Dumnezeu care au parte de suferință poate nu au o vorbire coerentă, dar nu trebuie decât să fiți în prezența lor pentru puțină vreme și Viața din ei vă vorbește. Viața din ei este cu mult mai puternică decât cuvintele lor. Viața din lăuntrul nostru este comunicarea, explicarea, înțelepciunea lui Dumnezeu; puterea acelei Vieți lucrează în noi. Prin acea Viață, Dumnezeu ne vorbește, ne răspunde problemelor noastre.

Adesea, răspunsul pe care ni-l dă Dumnezeu nu constă în cuvinte, ci în ce face El pentru noi – o atingere nouă a vieții. Este ciudat cum, atunci când Viața din noi atinge omul nostru lăuntric, încetăm să ne mai îngrijorăm de probleme – problema este soluționată! Poate că nu am primit răspunsul la întrebările noastre, dar am primit răspunsul: Viața! Acum nu mai contează problema, ea a primit răspunsul prin atingerea nouă a Vieții. Viața este calea lui Dumnezeu prin care ne vorbește. Și Viața este modul în care Dumnezeu vorbește prin noi. Oamenii pot ajunge la o strângere și poate nu au nici o idee despre ce vorbește predicatorul; totuși, pot spune: ”Nu am înțeles un cuvânt, dar... dar... era ceva acolo!” Poate nu sunt în stare să descrie, pentru că nu sunt familiari cu limbajul, cu expresiile și cu terminologia. Dar ei simt că au găsit ceva acolo, ceva ce răspunde unei nevoi. Dacă nu învățăm curând acest lucru, oamenii vor înțelege multe cuvinte și expresii, dar nu vor simți impactul și însemnătatea vieții. Desigur, ambele sunt bune; dar dacă trebuie să alegem, este mai bine ca ei să plece și să poată spune: ”Există ceva acolo care nu mă lasă să plec; nu pot decât să spun: acolo este Dumnezeu!” Și ce vor ei să spună de fapt este: Isus Cristos este acolo, Cel Viu este prezent! Iată modul în care Dumnezeu vorbește prin noi. O, fie ca noi să fim, în acest sens, glasul lui Dumnezeu, vorbirea lui Dumnezeu: expresia lui Cristos, Cel care este Alfa și Omega.

Din: Alfa și Omega

Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.

Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html

No comments:

Post a Comment