T. Austin-Sparks
Ferestre deschise
Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks
Atunci împăratul a poruncit să aducă pe Daniel și să-l arunce în groapa cu lei. (Daniel 6:16)
Daniel a trebuit să se roage pentru a primi viziuni. Un om nu poate fi prooroc dacă nu este mai întâi un om al rugăciunii - ”... el este prooroc și se va ruga pentru tine” (Geneza 20:7). Dar acela era doar începutul. Nu trebuie să credem că revelația față de voia lui Dumnezeu este un sfârșit în sine; ci este prima fază a slujirii de rugăciune. După ce Daniel s-a rugat să ajungă să înțeleagă căile Domnului, el s-a rugat de trei ori pe zi, a stăruit în rugăciune pentru împlinirea căilor Lui. Slujirea lui de rugăciune l-a condus în groapa leilor, dar de asemenea, l-a scos din nou afară și de unde a putut să vadă lucrurile din prisma planului slăvit. ”Astfel Daniel a dus-o bine...” (v.28). Astfel – prin rugăciune insistentă, neclintit și neînfricat de comploturi și amenințări – acest Daniel a prosperat. Acest Daniel – nu Daniel cel din biroul prezidențial, ci Daniel din groapa leilor – acest Daniel a dus-o bine, nu doar sub domnia lui Darius, ci de asemenea, sub domnia lui Cir Persanul, care a fost eliberatorul și restauratorul Ierusalimului.
Toate acestea s-au întâmplat în ultimii ani ai vieții lui. Și asta din cauză că vremea eliberării Ierusalimului sosise, iar Satan ataca cu și mai mare sălbăticie omul care se ruga pentru eliberarea lui. Dacă așa stau lucrurile, există un mesaj special pentru noi, care cu siguranță trebuie să avem mărturie la sfârșitul zilelor acestei dispensațiuni. Împărăția pentru care trudim în rugăciune nu este pământească, ci cerească: ea privește ”Ierusalimul de sus” (Galateni 4:26). De aceea, să ne încurajăm unii pe alții ca să nu ne lăsăm atinși de lucrurile care amenință să stingă sau să devieze viața noastră de rugăciune. Să ne amintim că această experiență a fost calea prin care Daniel a fost condus spre avansarea hotărâtă. El a mers înaintea Tronului trecând prin groapa leilor. Mântuitorul nostru s-a înălțat la Tron pe calea Crucii. Noi putem domni cu El doar dacă suferim mai întâi cu El.
Din: Neclintit și neînfricat
”Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.
Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com
Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html
No comments:
Post a Comment