IZVOARE IN DESERT
366 lecturi devotionale
zilnice
31 Decembrie
Până aici Domnul ne-a ajutat.
(1 Samuel 7:12)
Cuvintele „până aici“ sunt ca o mână care arată în direcţia trecutului.„Trecuse destulă vreme … Trecuseră douăzeci de ani“ (v.2), dar chiar dacă ar fi trecut şaptezeci de ani, „până aici Domnul ne-a ajutat“! Fie în sărăcie, bogăţie, boală sau sănătate, fie acasă sau în ţări străine, fie pe uscat, pe mare sau în aer, şi fie în onoare, dezonoare, greutăţi, bucurie, încercări, biruinţe, rugăciuni sau ispite – „până aici Domnul ne-a ajutat“!
Ne place întotdeauna să privim la un drum lung străjuit de copaci frumoşi. Copacii sunt o privelişte plăcută şi par să formeze un templu din plante, cu stâlpi puternici din lemn şi arcade de frunze. În acelaşi fel în care priveşti la un drum frumos ca acesta, de ce nu priveşti înapoi la drumul anilor vieţii tale? Uită-te la ramurile mari şi verzi ale îndurării lui Dumnezeu de deasupra capului şi la stâlpii puternici ai bunătăţii şi ai credincioşiei Lui care ţi-au adus multă bucurie. Vezi păsări cântând pe ramuri? Dacă te uiţi mai de aproape, cu siguranţă vei vedea multe, pentru că ele cântă despre îndurarea lui Dumnezeu primită „până aici“.
Aceste cuvinte arată şi spre înainte. Cel care ajunge într-un anumit punct şi scrie cuvintele „până aici“ realizează că n-a ajuns încă la capătul drumului şi că mai are de parcurs o distanţă. Mai sunt încă încercări, bucurii, ispite, bătălii, înfrângeri, biruinţe, rugăciuni, răspunsuri, trudă şi putere care urmează să vină. Acestea sunt apoi urmate de boală, bătrâneţe şi moarte.
Domnul care „până aici“ te-a ajutat
Te va ajuta tot restul călătoriei tale.
Păstorii din Alpi au un obicei frumos la sfârşitul zilei; ei îşi cântă unul altuia un rămas bun de seară. Aerul este atât de curat încât cântările se pot auzi la distanţe foarte mari. Când soarele începe să apună, ei îşi adună turmele şi încep să le conducă pe cărări de munte în timp ce ei cântă: „«Până aici Domnul ne-a ajutat». Să lăudăm Numele Său!“
În final, după obiceiul lor frumos, ei îşi cântă unul altuia un rămas bun amabil şi prietenos: „Noapte bună! Noapte bună!“ Cuvintele încep apoi să răsune în ecou de pe o coastă a muntelui pe alta, repercutându-se plăcut şi uşor până când sunetele se pierd în depărtare.
Hai să ne chemăm şi noi unul pe altul prin întuneric până când noaptea devine însufleţită de sunetul multor glasuri, încurajându-i pe călătorii obosiţi ai lui Dumnezeu. Şi fie ca ecourile să se transforme într-o furtună de aleluia care va izbucni în valuri tunătoare în jurul tronului Său de safir. Atunci, la ivirea zorilor, ne vom trezi pe ţărmul „mării de sticlă“ (Apocalipsa 4:6), strigând împreună cu oştile răscumpărate ale cerului: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!“ (Apoc. 5:13).
Isus m-a condus tot drumul.
L.B. COWMAN
EDITATE DE JAMES REIMANN
T R A D U C E R E A
ANA SI DANIELA DOMAINSCH I
Posts
No comments:
Post a Comment