Tuesday, December 7, 2010

IZVOARE IN DESERT-366 lecturi devotionale zilnice

IZVOARE IN DESERT
366 lecturi devotionale

zilnice

9 Decembrie

Întristările noastre uşoare de o clipă
lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.

(2 Corinteni 4:17)

Se pune deseori întrebarea: „De ce este viaţa umană impregnată în atât de mult sânge şi udată cu atât de multe lacrimi?“ Răspunsul se găseşte în cuvântul „lucrează“, pentru că „întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi“ ceva foarte preţios. Ele ne învaţă nu numai calea spre victorie ci, mai mult încă, legea victoriei – există o răsplată pentru fiecare întristare, şi întristarea însăşi produce răsplata. Este chiar adevărul exprimat în acest imn vechi şi drag, scris de Sarah Adams în 1840:

Mai aproape, Dumnezeul meu, de Tine, mai aproape de Tine,

Chiar dac-ar fi să mă ridice o cruce.

Uneori bucuria are nevoie de durere ca să-i dea naştere. Fanny Crosby a fost o minunată compozitoare de imnuri americană care a trăit din 1820 până în 1915 şi care a compus mai mult de două mii de imnuri. Şi totuşi ea n-ar fi putut niciodată să scrie frumoasele cuvinte: „Îl voi vedea faţă către faţă“ dacă n-ar fi fost faptul că ea n-a privit niciodată cu uimire câmpurile înverzite, apusurile de soare, şi nici chiar licărirea din ochii mamei ei. Pierderea vederii ei a fost cea care a ajutat-o să dobândească un discernământ şi o înţelegere spirituală remarcabile.

Este mângâietor să ştim că întristarea rămâne numai noaptea şi dimineaţa pleacă. Şi o furtună este foarte scurtă în comparaţie cu o lungă zi de vară. Adu-ţi aminte că „seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia“ (Psalmul 30:5).

din Cântări în noapte

Este o pace care apare curând după necaz,

A nădejdii abandonate, nu a nădejdii împlinite;

O pace care nu se uită la ziua de mâine,

Ci la furtuna pe care cu calm a potolit-o.

O pace care nu trăieşte acum în prisos de bucurie,

Nici în viaţa fericită de dragoste şi siguranţă;

Ci în tăria infailibilă pe care o are inima,

În conflictele câştigate în timp ce învaţă să rabde.

O pace care există în jertfa despărţirii,

Într-o viaţă supusă, din voinţă şi pasiune liberă;

Nu este pacea la care ai meditat în Eden,

Ci pacea care a triumfat în Ghetsimani.

10 Decembrie

Dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea
şi mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţi,
suntem pentru mângâierea voastră,
care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi.
Şi nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că ştim că,
dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângâiere.

(2 Corinteni 1:6-7)

Există oameni în cercul tău de prieteni la care mergi în mod natural când treci prin încercări şi necazuri – oameni care întotdeauna par să spună exact cuvintele potrivite şi care îţi dau tocmai sfatul pe care îl doreai atât de mult? Dacă da, poate nu realizezi ce preţ mare au plătit ca să devină atât de pricepuţi la legarea rănilor tale deschise şi la ştergerea lacrimilor tale. Şi totuşi dacă ar fi să cercetezi trecutul lor, ai afla că au suferit mai mult decât marea majoritate a oamenilor.

Ei au urmărit firul de argint de care atârna lampa vieţii lor deşirându-se încet. Au văzut vasul de aur al bucuriei spart la picioarele lor, şi conţinutul lui risipit. Au experimentat valuri furioase, recolte veştejite, şi întuneric ziua în amiaza mare, dar toate acestea au fost necesare ca să-i transforme în infirmiere, medici şi slujitori ai altora.

Cutiile cu mirodenii din Orient pot fi o povară pentru vapor şi vin încet, dar odată ce sosesc aerul se umple de mirosul lor plăcut. În acelaşi fel, suferinţa este chinuitoare şi greu de suportat, dar imediat dedesubtul ei se ascunde disciplina, cunoaşterea şi posibilităţi nelimitate. Fiecare din acestea nu doar ne întăresc şi ne maturizează, dar totodată ne echipează ca să-i ajutăm pe alţii. Aşa că nu te îngrijora şi nu strânge din dinţi, aşteptând pur şi simplu cu o hotărâre încăpăţânată să treacă suferinţa. Mai degrabă, fii hotărât să obţii tot ce poţi din ea, atât pentru tine cât şi pentru binele celor din jurul tău, după voia lui Dumnezeu. selectat

Odată am auzit o cântare dulce,

Care umplea aerul dimineţii,

Răsunând în desăvârşirea ei binecuvântată,

Ca o rugăciune tandră şi stăruitoare;

Şi am căutat să găsesc cântăreţul,

De unde lua naştere minunata cântare;

Şi am găsit o pasăre, grav rănită,

Străpunsă de un spin crud.

Am văzut un suflet întristat,

În timp ce-şi strângea aripile cu durere,

Dăruind speranţă, şi bucurie şi fericire

Care să binecuvânteze o lume înlăcrimată

Şi am ştiut că o viaţă plină de bunătate,

S-a născut din durere şi necaz,

Şi că un suflet lovit cânta,

Cu inima străpunsă de un spin.

Ţi s-a spus de Cineva care te-a iubit,

De un Mântuitor răstignit,

Ţi s-a spus de cuiele care L-au pironit,

Şi de o suliţă care I-a străpuns coasta;

Ţi s-a spus de o biciuire crudă,

De un Mântuitor care a suferit batjocura,

Şi a murit pentru mântuirea ta,

Cu fruntea străpunsă de spini.

Tu „nu eşti mai presus de Învăţătorul tău“.

Vrei să cânţi un refren plăcut?

Şi harul Său va fi suficient,

Când inima ta va fi străpunsă de durere.

Vrei să trăieşti ca să-i binecuvântezi pe cei iubiţi de El,

Cu toate că viaţa ta este lovită şi sfâşiată,

Ca pasărea care cânta atât de dulce,

Cu inima străpunsă de un spin?

selectat