POEZII DE CRACIUN

GLASUL SALVĂRII

Oftează un vânt printre crengi de măslini
Şi-n mare se scaldă aprinsă chindia,
O floare triumfă, ieşind dintre spini
Şi-nalţă corola sfios spre Maria.

Duiosul său suflet nu are rival,
Visarea-i se umple cu-al nunţii nectar,
Din inimă-i pleacă un dor ca un val
În zvonuri de flaut şi ţiteră chiar.

Ecoul din sine înalţă febril
Ciupitul de coarde, al harfelor strai,
Ce clipă măreaţă când solul Gavril
Se-nchină Mariei cu farmec în grai!

O binecuvântată cu sfântul temei
De care Maria nu are habar,
Cu-o slavă nescrisă vreunei femei
Căci Domnul i-a dat îndurare şi har.

“Mă tulbur, o, Doamne, că roaba Ta sunt,
O slabă fiinţă de glod efemer,
Trimis-ai la mine pe Duhul Tău Sfânt,
Stăpâne, puternic aici şi în cer!

Sufletul meu Te măreşte, Părinte!
Eu, boţ de ţărână, să-L nasc pe Isus?
Aceasta întrece a omului minte,
E marea Ta taină venită de sus!...”

Pe faţa fecioarei se joacă un vânt,
Lumina din ochi îi devine un jar,
Divina minune cuprinsă-n Cuvânt
E glasul salvării, al Domnului Har.

de Alexandru Lazăr
(volumul “Vremelnic Călător”)

Iată şi-o colindă, de acelaşi autor (A.L.):


LERUI, DOAMNE, LOGOS SFÂNT!

Lerui-ler, altar în piept,
Vino, Doamne, eu Te-aştept
Cu-aşternut de suflet bun
Azi, în ziua de Crăciun.

Lerui, vergura Maria
A născut azi pe Mesia.
Din Duh Sfânt în trup curat
Vine Marele-Împărat.

Lerui, Visul de lumină,
Lerui-ler, Lumină lină,
Lerui, calea ne-a deschis
Şi-om avea acelaşi vis.

Lerui, merilor în floare,
Azi e mare sărbătoare,
Curăţiţi-vă pridvorul
Şi primiţi Mântuitorul!

Lerui, Doamne, sfânt şi bun,
Frântă-i creanga de alun
Şi-un brad e scobit căuş
Ca să-i facem legănuş.

Lerui-ler, Prunc legănat,
Din Cuvânt Te-ai întrupat!
Steaua sufletu-mi îndoaie
Inima să-mi fac copaie.

Lerui, Doamne, lerui-ler,
Duhurile rele pier,
Prin pădurile de fagi,
Vin acum păstori şi magi.

Lerui, Doamne la chindie,
Eşti izvor de apă vie,
Ca să bem din ea mereu,
Lerui, Om şi Dumnezeu!

Lerui, Doamne, Logos Sf ânt,
Domn în cer şi pe pământ,
Halleluiah, Domine!
Inimi noi cutremure!

Ieşiţi, gazdelor, în tindă,
Vine sfânta Lui colindă,
Pruncul doarme-n faşă lin,

OM ŞI DUMNEZEU

Cum, Doamne ai putut să-mpaci
preexistenţa Ta din slavă
şi humei haină să îmbraci
să-i bei paharul cu otravă?

Prin Duhul, în fecioară zămislit,
cu fără de prihană-ai fost scăldat,
ca prunc sărac în lume ai venit
şi ai ajuns, din iesle, Împărat!

Cu flacăra-Învierii-ncoronat,
ca Om în lume-ai fost evreu,
ai fost hulit, la moarte condamnat,
dar eşti din veci, din ceruri, Dumnezeu!

(de acelaşi Alexandru Lazăr)

REFREN DE “LERUI-LER”

Crăciun, sărbătoare sfântă, tu deschizi odăi în mine,
pentru tine-au ars creştinii cei mai buni în vremi haine.
Din vecii venit-a Domnul să dea harul mântuirii
şi mă mângâie iubirea-I revărsată-n boiul firii.

Azi aştept ca-n prag de noapte să răsară blândă Steaua
şi-o suflare nouă, caldă, să topească-n suflet neaua.
Vreau să văd cum se răstoarnă din a magilor desagă
darurile luminării pentru omenirea-ntreagă.

De suntem azi împreună şi sub pavăză divină
e că Domnul luminează cu a Lui Lumină lină.
El, Fiinţa de zidire, El, Cristosul Împărat,
Fiul, Cel fără prihană, în fecioară întrupat.

Mire Sfânt, Îţi ştim porunca şi povaţa Ta aleasă,
binecuvintează, Doamne, pe nuntaşi şi pe Mireasă!
Dă-ne-n viaţă chip de rouă cu miresmele din crini
şi să nu ne laşi, Preasfinte, între noi să fim străini!

Iar colinda Ta din zori, fie-ne la geam cântată
cum cântam şi-n alte dăţi “O, ce veste minunată!”
Noi să ridicăm perdeaua cea de chiciură şi nor
şi să ne-ncărcăm, Isuse, de iubire şi de dor!

Primeşte-ne, Stăpâne, negrul, noroit veşmânt
şi opreşte-ne-alergarea, vânătoarea cea de vânt!
Ca în sunetul talăngii ce se-nalţă până-n cer
s-auzim din nou colinda cu refren de “Lerui-ler”.

(de Alexandru Lazăr, acum deja cunoscut…)
-------------------------------------------------------------

Pentru cine nu prea-i în temă cu cuvântul “Lerui”, întâlnit uneori şi sub forma “Leroi”, sau prescurtat ca “Ler”, sensul este de “Aleluia” (or Halleluiah, sau Hallelujah). Lingviştii presupun că derivă din expresia latină (Ha)llelu(iah, Domine). Noi ştim că chiar dacă n-ar proveni de acolo, are totuşi aceeaşi semnificaţie.
“Ler” se referă uneori la momentul de apogeu din viaţa cuiva…
Tot “ler” subliniază calitatea de-a atrage, de-a avea farmec, de-a plăcea, etc.
Prin colinde, “Ler” (interj.) este des folosit şi pe post de laitmotiv sau refren.

DOMNUL MEU NU E DEPARTE
(de Valentin Popovici)

Nu, Domnul meu nu e departe,
Nu-i undeva ascuns în sfere;
Ci lângă mine stă şi-mparte
Bucata pâinii de durere.

S-a făcut Trup să-mi dea şi mie,
Nevrednicul de sub păcate,
Răscumpărarea din urgie,
Si viaţa dincolo de moarte.

Nu, Domnul meu nu stă cu teamă
Ascuns pe undeva-n unghere;
E Căpetenia de seamă,
Cu tron şi slavă şi putere…

Dar într-o zi Şi-a scos porfirul
Ca să ia zdrenţele sărace;
A lăsat cerul şi zefirul,
Ca-n haina mea să Se îmbrace.

Şi ştiu c-asupra mea veghează,
Când plâng sub crucea de ocară;
Nu doarme şi nu dormitează
Când eu mă chinui sub povară.

El, Dumnezeu, cu-a Sa tărie
Stă lângă mine pe cărare;
Călătorim cu bucurie,
Din cortul meu… spre-a Lui Splendoare.

http://www.beronline.ro/forum/viewtopic.php?f=13&t=93