MARANATA !!!

MARANATA !!!

Wednesday, May 11, 2011

FERESTRE DESCHISE MEDITATII -T.AUSTIN.SPARKS- 10 Mai

10 Mai
La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”

T. Austin-Sparks

Ferestre deschise

Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks

Aceasta este slăbiciunea mea; dar îmi voi aduce aminte de anii dreptei Celui Preaînalt. (Psalmul 77:10)

Cum îl vom înfrânge pe Diavol, cum îi vom zădărnici planurile? Netrăind la nivelul lucrurilor! Nu este ușor; dar a nu trăi la nivelul lucrurilor, a nu fi trași pe terenul creației vechi încât să o manifestăm, ci a sta pe terenul pe care adversarul întâlnește desăvârșirea lui Cristos, aceasta este calea sigură a înfrângerii lui, chiar dacă trebuie să îndurăm situațiile grele, să suferim durerea și chinul pentru un timp considerabil. Dar poziția noastră este că Cristos este mult mai mare decât situațiile noastre, Cristos în noi este mai puternic decât acele suferințe lăuntrice și prin credință, ne agățăm de Cristosul din noi care poate face față situației prin care trecem și ne abandonăm în brațele Lui. David vine în ajutorul nostru atât de mult în acest sens. Vă amintiți că într-o anumită împrejurare el spunea tot felul de lucruri deprimante, deznădăjduite deoarece situația lui părea atât de imposibilă; iar apoi el și-a amintit un lucru, spunând: Aceasta este slăbiciunea mea; dar îmi voi aduce aminte de anii dreptei Celui Preaînalt.” (Ps.77:10). Astăzi port lentile albastre! Acesta este felul în care privesc lucrurile! Acesta este modul în care mă afectează aceste lucruri! Acesta sunt eu, nu Domnul! Să atribuim lucrurilor sursa lor corectă și să dăm Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.

Sunt sigur că aceasta este cheia tuturor lucrurilor; cheia oricărui lucru este Cristos în voi, Cristos în mine, Cristos în Trup și a-L trăi pe Cristos înseamnă a trăi prin credință. Aceasta este cheia înțelepciunii superioare, înfrângerii și zădărnicirii vrăjmașului. El va fi înfrânt dacă noi Îl trăim pe Cristos și refuzăm să trăim noi înșine. Domnul să ne lumineze!

Din: Omul ceresc

Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.

Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html


No comments:

Post a Comment