MARANATA !!!

MARANATA !!!

Wednesday, May 25, 2011

FERESTRE DESCHISE MEDITATII T .AUSTIN SPARKS 25 Mai

Ferestre Deschise [mailto:ferestredeschise@gmail.com]
25 Mai

La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”

T. Austin-Sparks

Ferestre deschise

Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks
Făcând tot timpul, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta cu toată perseverența... Efeseni 6 18
Este impresionant cum în scrisoarea cea mai măreață despre Biserică, în Noul Testament, unde este accentuat caracterul ei militant și înfățișată armura ei, apostolul alocă un spațiu clar rugăciunii (Efe.6). Nimic altceva nu înlătură ”șiretlicurile” puterilor întunericului ca rugăciunea corporativă. Orice lucru din partea lor vine ca să ne înăbușe, să ne acopere, să ne facă confuzi, să ne distragă atenția, să ne absoarbă gândurile, să ne perturbe, să ne zăpăcească, să ne supere, să ne împiedice, să ne epuizeze, să pierdem timpul și multe alte lucruri, toate având acest obiectiv: autoritatea lui Cristos să nu aibă un impact real asupra împărăției lor.
Dacă ne dăm seama de acest lucru, ne ”vom încinge coapsele minții noastre”, ”ne vom împotrivi” și nu vom ceda. Fiind alerți la ce se întâmplă și ce implică aceste forțe, nu vom putea rămâne pasivi; vom fi asemenea unui soldat care a văzut interesele țării lui, iar viețile camarazilor săi atârnă de atitudinea și acțiunea lui. Există o adevărată luptă în rugăciunea corporativă și noi nu vom ajunge nicăieri dacă duhul nostru de luptă – nu cel firesc, ci cel călăuzit de Duhul Sfânt – a fost pierdut sau luat de la noi.
Din: Rugăciunea corporativă

”Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.
Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com
Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html

No comments:

Post a Comment