T. Austin-Sparks
Ferestre deschise
Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks
În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă. Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim; pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care învie morţii. El ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte, şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă. 2 Corinteni 1:8-10
Dumnezeu îngăduie lucruri adânci, grele și dureroase – lucruri care ne duc cu adevărat în punctul renunțării, unde rostim verdictul morții în ceea ce ne privește. El permite aceste lucruri dintr-un singur motiv și anume: oricât de mult am fi cunoscut și recunoscut adevărul în experiențele noastre anterioare, El vrea să ne ducă un pas înainte, să cunoaștem puterea și eficiența acestui adevăr, să cunoaștem că Dumnezeu învie morții. Dacă El face acest lucru, atunci există nădejde pentru oricine și pentru orice. Domnul să ne dea tot mai mult din această credință disciplinată, care ne învață și care ne dă atâta lumină. Nu putem înțelege acest adevăr doar auzind vorbindu-se despre el, auzindu-l de o mie de ori, ci doar prin experiență. Unii dintre voi știți despre ce anume vorbim. Voi cunoașteți disperarea, cunoașteți situațiile disperate, știți ce înseamnă să ajungeți în locul unde sunteți terminați și să vă puneți mâinile în cap de disperare. Dacă nu știți, atunci aveți încă șansa să cunoașteți. Domnul caută să ne ducă, pe câți mai mulți, în locul unde, în și prin Biserica Lui, moartea este înghițită de biruință, moartea nu mai este. Practic, acesta este ultimul cuvânt al Bibliei. Printre primele cuvinte ale Bibliei se vorbește despre intrarea morții; iar pomul vieții a fost izolat. La sfârșitul Bibliei citim: ”Și moartea nu va mai fi”. Acest adevăr trebuie lucrat în instrumentele Lui și știm că procesul este foarte practic. Domnul să ne ajute să învățăm această lecție și să înțelegem ce câștig există în urma avantajului de a sta pe terenul biruinței învierii lui Cristos.
Din: Necazuri care ne-au lovit
”Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.
Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com
Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html
No comments:
Post a Comment