În Biblie, mântuirea are aspecte diferite. Se vorbeşte despre mântuire la timpul trecut, se vorbeşte despre mântuire la timpul prezent şi se vorbeşte despre ea şi la timpul viitor. Varietatea aceasta de texte ne împinge la o întrebare firească: "Suntem mântuiţi, sau nu suntem?" Sau altfel spus: "Putem fi siguri de mântuire?"
Mântuirea pe care o descrie Biblia nu este un eveniment, ci un proces continuu desfăşurat în trei etape sau stadii diferite şi distincte. Aceasta mântuire începe în momentul convertirii prin credinţă şi pocăinţă, continuă apoi toată viata şi-şi trăieşte împlinirea finală în clipa în care cel credincios este strămutat deplin din lumea păcatului în Împărăţia neprihănirii.
Mântuire de la ce? Dacă mântuire înseamnă "salvare", atunci de la ce a trebuit să fim salvaţi? Răspunsul pe care ni-l dă Biblia este următorul: Omul trebuie să fie mântuit de păcat şi de urmările păcatului. Aşezat între Dumnezeu şi Diavol, omul a căzut în păcat şi a fost atras în sfera de influenţă a Diavolului, aflându-se acum în pericolul de a împărtăşi soarta tragică a acestuia (Mat. 25:31-46).
Mântuire? În ce fel? Problema omului este căderea lui în păcat. Dacă el rămâne în această stare va ajunge în iad. Pentru a nu ajunge acolo, omul trebuie desprins de păcat. Despărţirea lui de păcat înseamnă "mântuire" (în greacă: "sozo" - Mat. 1:21; Fapte 16:31; Ioan 3:17).
Prin căderea în păcat omul are acum trei probleme:
1 Trebuie să ispăşească pedeapsa pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru păcat
("plata păcatului este moartea" – Rom. 6:23),
2 Trebuie să trăiască sub influenţa devastatoare a puterii păcatului ("Văd în mădularele mele o alta lege, care ... mă ţine rob legii păcatului... O, nenorocitul de mine!" – Rom. 7:23,24) şi
3 Trebuie să rămână în prezenţa chinuitoare a păcatului oricât de neplăcută îi este aceasta stare ("Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi; căci neprihănitul acesta îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite" - 2 Pet. 2:7,8).
| Mântuirea de păcat | ||
| TRECUT | PREZENT | VIITOR |
| "am fost mântuiţi" | "suntem mântuiţi" | "vom fi mântuiţi" |
| Iertare | Sfinţire | Proslăvire |
| Pedeapsă | Putere | Prezenţă |
| Fiul | Duhul | Tatăl |
| Rom. 8:28; Isa. 53:5; Col. 3:13; Evr. 10:13-15 | 2 Cor. 7:10; Rom. 7:24; 8:1-2; 1 Cor. 15:2; Fil. 2:12 | 2 Tim. 4:12; Rom. 8:24; 13:11; Evr. 9:28; 1 Pet. 1:5 |
Să analizăm acest tabel:
Prima etapă a Mântuirii - "Iertarea"
Pe prima coloană a tabelului este descrisă această fază de început a mântuirii. De sus în jos, putem spune că ea se găseşte pomenită la timpul trecut în textele care spun că "am fost mântuiţi", sau că suntem mântuiţi prin lucrarea făcută în trecut de Domnul Isus. Cel mai frumos text despre iertare se găseşte în Isaia 53:5: "Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi". Dumnezeu L-a pedepsit pe Fiul Său în locul nostru. Pedeapsa pentru păcatul nostru a căzut asupra Lui. Astăzi putem fi scoşi de sub pedeapsă, dacă ne încredem în lucrarea făcută de Cristos. Cine crede în El, "nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă" (Ioan 5:24). Greşeala primului Adam, a fost plătită de Cel de-al doilea Adam, Isus Cristos: "Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa. Căci, după cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi" (Rom. 5:18,19). Lucrarea de iertare a fost desăvârşită de Dumnezeu Fiul, Isus Cristos (Evr. 10:13-15; Col. 3:13).
A doua etapă a Mântuirii - "Sfinţirea"
Iertarea ne-a scăpat de păcatele din trecut, dar Dumnezeu trebuie să rezolve şi problema prezentului nostru. Lăsaţi singuri, noi ne-am întoarce la trăirea în păcat, căci diavolul are un aliat teribil în trupul nostru (Rom. 7:18). Ieşirea de sub puterea păcatului şi punerea deoparte în slujirea pentru Dumnezeu, se numeşte în Scriptură "sfinţire". Dacă iertarea se obţine instantaneu, prin credinţă, la sfinţire se ajunge numai în timp, de-a lungul unui proces de experienţe personale cu Dumnezeu şi cu puterea mântuitoare a Duhului Sfânt. Cineva spunea foarte adevărat că pentru a ierta un om, lui Dumnezeu Îi este suficientă o singură clipă, dar pentru a face din el un sfânt Îi este necesară o viaţă întreagă. Sfinţirea este lucrarea pe care o face în viaţa noastră Dumnezeu Duhul Sfânt (2 Tes. 2:13; 1 Pet. 1:2). Lucrarea Lui este în directă legătură cu predarea noastră. Dumnezeu nu ne sfinţeşte cu forţa. Mulţi credincioşi nu trăiesc o viaţă de sfinţenie. Ei cad deseori sub puterea păcatului şi devin "lumeşti". Mântuirea aceasta de sub puterea păcatului se poate pierde. Creştinii pot ajunge iarăşi robi ai păcatului, nefăcând cinste numelui de copii ai lui Dumnezeu. În cărţile Noului Testament se găsesc numeroase avertismente împotriva unor astfel de stări (Fil. 2:12; Iac. 1:21; 1 Pet. 2:2; 2 Cor. 7:1; 1 Tim. 4:16; 1 Pet. 1:17).
A treia etapă a Mântuirii - "Proslăvirea"
A treia coloană din tabel descrie "fericita noastră nădejde" (Tit 2:13). Problemele noastre în lupta cu păcatul nu se vor sfârşi decât atunci când Dumnezeu "va schimba trupul stării noastre smerite" (Fil. 3:21) şi ne va salva din lumea de păcat. Trupul nostru actual a fost supus deşertăciunii şi aparţine acestei lumi care "zace în cel rău" (1 Ioan 5:19). Va veni însă o clipa când Dumnezeu ne va scoate şi din trupul actual şi din lumea aceasta. El ne va da un alt trup, nemuritor, şi ne va strămuta într-o altă "împărăţie", "în care va locui neprihănirea" (2 Tim. 4:18). Această salvare din prezenţa păcatului este încă în viitor şi poartă numele de "proslăvire". Fiecare credincios născut din Dumnezeu se simte într-un fel "străin" în aceasta lume. Domnul Isus a spus lucrul acesta în rugăciunea din Ioan 17:1-26. Cine citeşte cu atenţie va descoperi curând tensiunea care există între: "ei nu sunt din lume" (17:14,16) şi "ei sunt (încă) în lume" (17:11). Ca şi Lot altădată în Sodoma, noi suspinăm şi ne chinuim sufletele atâta timp cît rămânem în lumea de păcat. Cetăţenia noastră este în ceruri şi de acolo Îl aşteptăm pe Domnul Isus să vină şi să ne izbăvească din "robia stricăciunii" (Rom. 8:17-24a; 1 Cor. 15:53; 2 Cor. 5:4,5).
Va veni o vreme când Dumnezeu va pune capăt domniei păcatului pe pământul acesta. El îl va arunca pe diavol în iazul cu foc şi cu pucioasă şi va produce un pământ schimbat "în care va locui neprihănirea". În nădejdea aceasta trăim noi şi ne pregătim.
Pavel spune că, deşi în viitor, vremea aceasta este aproape: "Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm; este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut" (Rom. 13:11).
Mântuirea aceasta despre care se vorbeşte în text nu este aceea dobândită prin pocăinţă şi credinţă ("Iertarea") şi nici cea lucrată de Duhul Sfânt în viaţa noastră ("Sfinţirea"). Mântuirea despre care se vorbeşte aici este "Proslăvirea", "mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi" (1 Pet. 1:5).
Dumnezeu Îl va mai trimite încă o dată pe Domnul Isus pentru noi. De data aceasta El va veni numai pentru cei credincioşi. Am putea spune că El va veni pentru cei mântuiţi, pentru cei care şi-au trăit mântuirea până la capăt şi va veni ca să-i mântuiască!!! Sau aşa cum spune textul din Evr. 9:28: "Cristos după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, (ci) ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă".
Cei credincioşi trăiesc "aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Cristos" (Tit 2:13), "El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile" (Fil. 3:21).
O completare necesară
Am spus în acest studiu că Mântuirea este un proces în timp şi că, într-un sens, noi "ne ducem până la capăt" mântuirea noastră. Acest fel de vorbire se potriveşte cu felul în care vedem şi înţelegem noi lucrurile.
Pentru Dumnezeu, care locuieşte în afara timpului, mântuirea noastră este un lucru deja realizat. Cei care au crezut, sunt deja "în locurile cereşti, în Cristos" (Efes. 1:3,20; 2:6; 3:10; 6:12). Totul este clar şi stabilit pentru Cel care a ştiut şi ştie toate lucrurile. Lucrările Lui au fost deja isprăvite încă "de la întemeierea lumii" (Evr. 4:3). Numele celor mântuiţi au fost "scrise în cartea Mielului" "înainte de întemeierea lumii" (Apoc. 13:8).
Ori de câte ori ne întrebăm despre mântuirea noastră sau despre mântuirea altora, este bine să ne întoarcem la textul din 2 Timotei 2:19: "Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui; şi oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege!" Părtăşia cu Dumnezeu şi vieţuirea în sfinţenie sunt izvoarele certitudinii noastre. "Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui", de aceea, "pe voi înşivă încercaţi-vă. Pe voi înşivă cercetaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi ca Isus Cristos este în voi? Afara numai dacă sunteţi lepădaţi" (2 Cor. 13:5).
Articol postat pe :
Posts
No comments:
Post a Comment