Biblia - Teme majore ale Bibliei - Credinţa mântuitoare
Apostolul Iacov întreabă în epistola sa: „Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?" (Iac. 2:14). Dacă există şi o credinţă care nu mântuieşte, care este aceea care ne mântuieşte cu siguranţă?
Când vorbeşte despre credinţă, Biblia foloseşte trei termeni: „pistis", un substantiv, „pisteuo", un verb şi „pistos", un adjectiv, in limba greaca.
Credinţă (pistis)
Cea mai clară definiţie a credinţei o găsim în Evrei 11:1: „Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd". Autorul scrie apoi 29 de versete ca să ilustreze cum a lucrat această credinţă în acei oameni care L-au crezut pe Dumnezeu pe Cuvânt şi L-au urmat prin credinţă. Nu toţi cei amintiţi în această enumerare au fost extraordinari de credincioşi. Sara, Iacov, Ghedeon şi Samson au avut şi ei căderile lor. Chiar şi Avraam, tatăl tuturor credincioşilor a mai şi ezitat. Dar au avut „credinţă". Chiar şi când nu este decât „cît un bob de muştar", credinţa adevărată face minuni şi este răsplătită de atotputernicia divină.
Ce este credinţa? Este certitudinea că ceva sau cineva este demn de încredere. Toată existenţa noastră se bazează pe credinţă. În problema mântuirii, credinţa creştină se sprijină pe existenţa şi lucrarea lui Cristos: „Cristos a murit pentru păcatele noastre, a fost îngropat şi a înviat şi s-a arătat lui Chifa şi celor doisprezece" (1 Cor. 15:3-4).
A crede (pisteuo)
În limbajul Bibliei, „a crede" sau „a nu crede" înseamnă a decide să accepţi sau să respingi oferta mântuitoare a lui Dumnezeu prin Cristos. Fiecare om va sta înaintea lui Dumnezeu ca să dea socoteală de această alegere (Fapt. 17:30-31).
Credinţa nu poate exista prin ea însăşi; trebuie să crezi în ceva sau în cineva. Dumnezeu a acordat oamenilor încă de la început libertatea de a crede în El sau în altceva sau altcineva. Alegerea primilor noştri părinţi, Adam şi Eva, n-a fost bună şi ne-a cufundat pe toţi în haosul şi suferinţa pe care le experimentăm astăzi.
Credincios (pistos)
În ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu şi a lucrurilor spirituale, toată lumea crede. Unii „cred că da", alţii „cred că nu". Există o credinţă pozitivă şi o credinţă negativă. Aceste două forme ilustrează hotărârea interioară pe care am făcut-o fiecare dintre noi în problema lui Cristos. Terminologia Bibliei restrânge însă această folosire a termenului, categorisindu-i ca şi credincioşi doar pe aceia care au o credinţă pozitivă şi îşi reaşează priorităţile vieţii în funcţie de existenţa lui Dumnezeu.
Chiar şi cei care cunosc ceva din realitatea existenţei lui Dumnezeu se află într-un mare pericol. S-ar putea ca ei să se oprească doar la o constatare pasivă, care să nu le folosească la nimic. Poţi muri cu medicamentul în mână. Ca să te vindeci, trebuie să iei medicamentul şi să-l înghiţi. În termeni biblici, a crede în Cristos înseamnă: „a-L primi" (Ioan 1:12), „a-L cere" (Ioan 4:10), „a-L mărturisi" (Rom. 10:9) şi „a-L chema" să te izbăvească (Rom. 10:13).
Atunci când este veritabilă, credinţa creştină duce la schimbarea radicală a vieţii, la primirea Duhului Sfânt şi la slujire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.
Postat peApostolul Iacov întreabă în epistola sa: „Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?" (Iac. 2:14). Dacă există şi o credinţă care nu mântuieşte, care este aceea care ne mântuieşte cu siguranţă?
Când vorbeşte despre credinţă, Biblia foloseşte trei termeni: „pistis", un substantiv, „pisteuo", un verb şi „pistos", un adjectiv, in limba greaca.
Credinţă (pistis)
Cea mai clară definiţie a credinţei o găsim în Evrei 11:1: „Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd". Autorul scrie apoi 29 de versete ca să ilustreze cum a lucrat această credinţă în acei oameni care L-au crezut pe Dumnezeu pe Cuvânt şi L-au urmat prin credinţă. Nu toţi cei amintiţi în această enumerare au fost extraordinari de credincioşi. Sara, Iacov, Ghedeon şi Samson au avut şi ei căderile lor. Chiar şi Avraam, tatăl tuturor credincioşilor a mai şi ezitat. Dar au avut „credinţă". Chiar şi când nu este decât „cît un bob de muştar", credinţa adevărată face minuni şi este răsplătită de atotputernicia divină.
Ce este credinţa? Este certitudinea că ceva sau cineva este demn de încredere. Toată existenţa noastră se bazează pe credinţă. În problema mântuirii, credinţa creştină se sprijină pe existenţa şi lucrarea lui Cristos: „Cristos a murit pentru păcatele noastre, a fost îngropat şi a înviat şi s-a arătat lui Chifa şi celor doisprezece" (1 Cor. 15:3-4).
A crede (pisteuo)
În limbajul Bibliei, „a crede" sau „a nu crede" înseamnă a decide să accepţi sau să respingi oferta mântuitoare a lui Dumnezeu prin Cristos. Fiecare om va sta înaintea lui Dumnezeu ca să dea socoteală de această alegere (Fapt. 17:30-31).
Credinţa nu poate exista prin ea însăşi; trebuie să crezi în ceva sau în cineva. Dumnezeu a acordat oamenilor încă de la început libertatea de a crede în El sau în altceva sau altcineva. Alegerea primilor noştri părinţi, Adam şi Eva, n-a fost bună şi ne-a cufundat pe toţi în haosul şi suferinţa pe care le experimentăm astăzi.
Credincios (pistos)
În ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu şi a lucrurilor spirituale, toată lumea crede. Unii „cred că da", alţii „cred că nu". Există o credinţă pozitivă şi o credinţă negativă. Aceste două forme ilustrează hotărârea interioară pe care am făcut-o fiecare dintre noi în problema lui Cristos. Terminologia Bibliei restrânge însă această folosire a termenului, categorisindu-i ca şi credincioşi doar pe aceia care au o credinţă pozitivă şi îşi reaşează priorităţile vieţii în funcţie de existenţa lui Dumnezeu.
Chiar şi cei care cunosc ceva din realitatea existenţei lui Dumnezeu se află într-un mare pericol. S-ar putea ca ei să se oprească doar la o constatare pasivă, care să nu le folosească la nimic. Poţi muri cu medicamentul în mână. Ca să te vindeci, trebuie să iei medicamentul şi să-l înghiţi. În termeni biblici, a crede în Cristos înseamnă: „a-L primi" (Ioan 1:12), „a-L cere" (Ioan 4:10), „a-L mărturisi" (Rom. 10:9) şi „a-L chema" să te izbăvească (Rom. 10:13).
Atunci când este veritabilă, credinţa creştină duce la schimbarea radicală a vieţii, la primirea Duhului Sfânt şi la slujire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.
http://groups.google.com/group/credinciosicuvantuluisfant/web/biblia---teme-majore-ale-bibliei---credina-mntuitoare?hl=ro&pli=1
Posts
No comments:
Post a Comment