PATIMILE
lui
ISUS CRISTOS
50 de motive de ce a murit Domnul nostru
20 Cristos a suferit şi a murit …
Ca să ne elibereze din acest veac rău
„ care S-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre , ca să ne elibereze din acest veac rău , potrivit cu voia Dumnezeului nostru şi Tatăl,”(Galateni 1:4)
Până în momentul morţii noastre sau când va veni Cristos să îşi stabilească împărăţia trăim în „acest veac rău ” De aceea atunci când Biblia spune că Cristos S-a dat pe Sine însuşi”ca să ne elibereze din acest veac rău” aceasta nu înseamnă că ne va lua din această lume , dar că ne va scăpa de puterea celui rău din ea . Isus s-a rugat pentru noi cam aşa : „Nu Te rog să-i iei din lume ci să-i păzeşti de cel rău.”(Ioan 17: 15)
Motivul pentru care Isus se roagă ca noi să fim scăpaţi de cel rău este pentru că „acest veac rău ” este veacul în care îi este dată libertatea lui Satan să decepţioneze ( să înşele)şi să distrugă.Biblia spune : „Ştim că suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în cel rău ”(1Ioan 5:19) Cel rău este numit „dumnezeul lumii acesteia ” iar scopul lui principal este să orbeasă oamenii de la adevăr .” a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia , ca lumina Evangheliei gloriei lui Cristos , care este chipul lui Dumnezeu , să nu strălucească peste ei ”(2Cor 4:4 )
Până când nu ne trezim să vedem întunecimea condiţiei noastre spirituale , trăim în sincronism cu „acest veac rău ” şi conducătorul ei :” în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia , după domnul puterii văzduhului , a duhului care lucrează acu în fii neascultării ;” (Efeseni 2:2 )
Fără să ştim eram lacheii diavolului, iar ceea ce simţeam a fi libertate era de fapt robie . Biblia vorbeşte direct mofturilor , distracţiilor şi dependenţelor secolului XXI atunci când spune :”promiţându-le libertatea , în timp ce ei înşişi sunt robi ai stricăciunii ; căci omul este robul lucrului care l-a biruit”(2 Petru2:19) Strigătul eliberator care răsună din Biblie este : „ Şi să nu vă conformaţi cu lumea aceasta , ci să vă transformaţi prin înnoirea minţii voastre , ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu cea bună plăcută şi desăvârşită ”( Romani 12:2 ) Cu alte cuvinte : fii liber ! Nu te lăsa păcălit de idolii veacului căci azi sunt aici ,dar mâine nu vor mai fi . Un capriciu care te înrobeşte este urmat de un altul , iar tatuajele „eliberatoare ” de azi peste treizeci de ani nu vor mai fi însemne ale libertăţii ci marcaje de neşters ale conformării.
Înţelepciunea acestui veac este o absurditate din perspectivă eternă „ Nimeni să nu se înşele :dacă cineva dintre voi se crede înţelept în veacul acesta , să se facă nebun , ca să ajungă înţelept.Căci înţelepciunea acestei lumi este o nebunie înaintea Lui Dumnezeu .Căci este scris :El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor ”(1Cor 3: 18 –19 ) „ Fiindcă predicarea crucii este o nebunie pentru cei care pier”…(1 Cor 1:18) Atunci ce este înţelepciunea Lui Dumnezeu în acest veac ? Este măreaţa moarte eliberatoare a Lui Isus Cristos . Cei care au început să Îl urmeze la început au spus:”dar noi predicăm pe Cristos cel crucificat ,…..Cristos este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu ”( 1Cor 1:23-24)
Atunci când Cristos a mers la cruce , a eliberat milioane de captivi , a demascat frauda diavolului şi i-a strivit puterea . Aceasta a vrut să lase de înţeles în ajunul crucificării când a spus : „Acum are loc judecata acestei lumi , acum stăpânitorul acestei lumi va fi aruncat afară .”(Ioan 12:31)
Nu urma un duşman care este înfrânt , urmează-L pe Cristos.Este costisitor ,şi vei fi un exilat în lumea aceasta ,dar vei fi LIBER.
Ca să ne împace cu Dumnezeu
Împăcarea ce trebuie să se întâmple între omul păcătos şi Dumnezeu are două sensuri: atitudinea noastră faţă de Dumnezeu trebuie să se schimbe de la o nesupunere făţişă în credinţă iar atitudinea lui Dumnezeu faţă de noi trebuie să fie schimbată de la mânie în milă . Dar cele două nu sunt identice şi anume eu am nevoie de ajutorul lui Dumnezeu ca să mă schimb pe când Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul meu . Schimbarea mea trebuie să vină din afara mea dar Dumnezeu se schimbă conform cu ceea ce Este El . Din ceea ce rezultă că Dumnezeu nu se schimbă de loc şi că este planul lui Dumnezeu ca să nu mai fie împotriva mea şi să înceapă a fi pentru mine .
Cuvintele cele mai importante sunt „atunci când eram duşmani”, acasta fiind atunci când „am fost reconciliaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său ”(Romani 5:10 ) „În timp ce eram duşmani ” însemnând că ,altfel spus prima schimbare a fost a lui Dumnezeu , nu a noastră . Noi tot mai eram inamici Lui ,şi nu spunem prin asta că în mod conştient eram „în război ” , iar cei mai mulţi oameni nu simt o ostilitate conştientă împotriva Lui Dumnezeu . Această ostilitate este manifestată în mod cu mult mai subtil cu o insubordonare tacită sau indiferenţă . Biblia descrie această stare cam aşa: „Fiindcă mintea carnală este duşmănie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu , şi nici nu poate fi supusă. ”(Romani 8:7)
Pe când eram încă aşa , Dumnezeu L-a pus pe Cristos înainte ca să poarte păcatele noastre ce aprindeau mânia Lui Dumnezeu , în acest fel făcând posibil faptul ca El să ne trateze cu milă. Primul act al Lui Dumnezeu în împăcarea noastră cu El a fost îndepărtarea obstacolului ce făcea reconcilierea imposibilă, şi anume vina păcatelor noastre de a Îl deprecia pe Dumnezeu : „că adică Dumnezeu era în Cristos , împăcând lumea cu Sine , neţinându-le în socoteală păcatele ”…(2Cor 5:19 )
Atunci când ambasadorii Lui Cristos duc acest mesaj lumii ei spun: „vă rugăm fierbinte , în Numele Lui Cristos:împăcaţi-vă cu Dumnezeu! ”(2Cor 5:20) Vor ei să spună numai „schimbaţi-vă atitudinea faţă de Dumnezeu ” ? Nu , de asemenea mesajul lor este:” primeşte lucrarea de împăcare făcută mai dinainte de Dumnezeu în Cristos!”
Luaţi în seamă această împăcare făcând analogie la aceasta între oameni .Isus a zis: „Deci dacă –ţi aduci darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta,lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi şi împacă-te cu fratele tău ;apoi vino şi adu-ţi darul” (Matei 5: 23,24) Atunci când spune „împacă-te cu fratele tău , luaţi aminte că este fratele care trebuie să îşi îndepărteze judecata .Fratele este cel care „are ceva împotriva ta ”aşa cum Dumnezeu are ceva împotriva noastră , iar „împacă-te cu fratele tău ” înseamnă fă ceea ce trebuie să faci pentru ca judecata fratelui tău să fie îndepărtată .
Dar atunci când auzim Evanghelia lui Cristos , aflăm că Dumnezeu deja a făcut aceasta :a făcut paşii pe care noi nu îi puteam face şi care trebuiau făcuţi pentru ca să îndepărteze judecata Sa , trimiţându-L pe Cristos să sufere în locul nostru . Iar împăcarea decisivă s-a petrecut „pe când eram duşmani ”
Reconcileierea din partea noastră presupune simplu să primim ceea ce Dumnezeu deja a făcut , în acest fel primind un dar infinit de valoros.
Ca să ne aducă la Dumnezeu
„Căci Cristos , de asemenea ,a suferit o dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepţi , ca să ne aducă la Dumnezeu;”(1Petru 3:18 )
„Dar acum , în Cristos Isus , voi , care odinioară eraţi depărtaţi , aţi fost apropiaţi prin sângele Lui Cristos.”
(Efeseni 2:13 )
Atunci când nu mai e nimic de făcut , Dumnezeu este Evanghelie.Evanghelie înseamnă “Veste Bună “iar creştinătatea nu este teologie de primă clasă ci este Veste . Este asemănătă cu o veste pe care o aud prizonierii de război printr-un radio ascuns cum că aliaţii lor au ajuns şi că salvarea e doar o chestiune de timp .Iar paznicii lor se miră de unde atâta bucurie.
Dar care este binele suprem în Vestea Bună? Toate indiciile ne conduc într-o direcţie finală :Dumnezeu însuşi .Toate cuvintele Evangheliei ne conduc la El , iar dacă nu , atunci nu este evanghelie. Spre exemplu mântuirea nu este veste bună dacă doar te salvează de la iad şi nu te conduce la Dumnezeu , sau iertarea nu este veste bună dacă doar îţi dă eliberare de sub vina ta şi nu îţi deschide calea către Dumnezeu. Un alt exemplu, justificarea , nu este o veste bună dacă ne face acceptabili înaintea Lui Dumnezeu şi nu ne aduce la o părtăşie cu El .
Răscumpărarea nu este veste bună dacă doar ne eliberează de robia păcatului şi nu ne aduce la Dumnezeu. Adoptarea nu este veste bună dacă ne pune doar în familia Lui Dumnezeu şi nu în braţul Său .
Aceest lucru este crucial şi anume că mulţi oameni se pare că îmbrăţişează vestea bună fără însă a-L îmbrăţişa pe Dumnezeu .Iar noi nu avem o dovadă sigură cum că am avea o inimă nouă doar pentru că vrem să scăpăm de iad.Ei bine ,aceasta este o dorinţă perfect naturală , nu una supra omenească .Nu îţi trebuieo inimă nouă să vrei eliberarea psihică pe care o dă iertarea,sau îndepărtarea mâniei Lui Dumnezeu , sau moştenirea împărăţiei Lui Dumnezeu.Toate aceste lucruri sunt de dorit fără să fii născut din nou.Cu alte cuvinte nu trebuie să fii născut din nou ca să vrei toate aceste lucruri.Chiar şi diavolii le doresc.
Şi nu este un lucru greşit în a le dori , ba chiar este o nesăbuinţă ca să nu le vrei.Dar dovada că am fost schimbaţi este că vrem aceste lucruri pentru că ne aduc la bucuria Lui Dumnezeu.Acesta este cel mai măreţ lucru pentru care Cristos a murit: „Căci Cristos , de asemenea ,a suferit o dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepţi , ca să ne aducă la Dumnezeu;”(1Petru 3:18 )
De ce este aceasta esenţa Veştii Bune ? Pentru că am fost făcuţi să experimentăm fericirea ce durează şi este deplină văzând şi savurând gloria Lui Dumnezeu .Dacă bucuria noastră rezultă din ceva mai puţin , suntem idolatri şi Dumnezeu nu este cinstit de către noi.El ne-a creat în aşa fel încât gloria Sa este afişată atunci când ne bucurăm de ea.Evanghelia Lui Cristos este vestea bună prin care cu preţul vieţii Fiului Său , Dumnezeu a făcut tot ceea ce este necesar ca să ne cucerească/captiveze cu ceea ce ne va face eterni şi tot mai fericiţi , şi anume cu El Însuşi .
Cu mult înainte ca Cristos să vină Dumnezeu S-a descoperit ca fiind Sursa plăcerii depline şi care durează .”Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse , şi desfătări veşnice la dreapta Ta.”(Psalmul 16:11) Mai apoi L-a trimis pe Cristos să sufere „ca să ne aducă la Dumnezeu” Aceasta înseamnă că L-a trimis pe Cristos ca să ne aducă la cea mai lungă şi mai adâncă bucurie pe care o poate avea un om. Ascultă apoi invitaţia : întoarce-te de la „plăcerile de o clipă ale păcatului ”(Evrei 11:25) şi vino la „desfătări veşnice la dreapta Ta.”(Psalmul 16:11). Vino la Cristos.
23 Cristos a suferit şi a murit …
Ca să putem aparţine Lui
„De aceea ,fraţii mei , prin trupul lui Cristos şi voi aţi murit faţă de Lege ,ca să puteţi fi ai altuia , adică ai Aceluia care a fost înviat din morţi ,…..”(Romani 7:4)”
“Sau nu ştiţi …că voi nu sunteţi ai voştri ? Căci voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ .” (1Cor 6:19-20)
“Biserica lui Dumnezeu , pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Lui “(Fapte 20:28)
Întrebarea cea mai importantă este nu cine eşti dar al cui eşti tu , şi bineînţeles că mulţi oameni gândesc despre ei că nu sunt sclavii nimănui visând la o independenţă totală . Ca şi o meduză care este purtată de valurile mării şi se simte liberă pentru că nu este fixată de vreo lipitoare sau crustaceu.
Dar Isus a spus nişte cuvinte pentru oamenii care se gândeau în felul acesta.”veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi ” Dar ei au răspuns „Noi …. n-am fost niciodată sclavii nimănui ;cum zici Tu :Veţi fi liberi ?” Iar Isus a răspuns :”Adevărat ,adevărat vă spun că oricine trăieşte în păcat este sclav al păcatului ”(Ioan 8 :32-34) Biblia nu este reală pentru oamenii căzuţi care sunt în cele din urmă auto motivaţi , iar în lumea căzută nu este autonomie . Suntem guvernaţi de păcat sau suntem guvernaţi de Dumnezeu .”sunteţi robii aceluia de care ascultaţi;…..Căci atunci când eraţi robi ai păcatului , eraţi liberi faţă de dreptate….. Dar acum fiind eliberaţi de păcat, şi devenind robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea ,iar ca sfârşit viaţa veşnică” (Romani 8:16,20,22)
Majoritatea timpului nostru suntem liberi să facem ceea ce vrem , dar nu avem libertatea să facem ceea ce ar trebui să facem.Pentru aceasta avem nevoie de o putere nouă bazată pe o achiziţie divină – puterea este a lui Dumnezeu .De aceea Biblia spune „Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu , pentru că voi , deşi aţi fost robi păcatului , aţi ascultata din inimă de modelul învăţăturii , căreia v-aţi încredinţat.”(Romani 8:17) Dumnezeu este Acela care îngăduie şi „le va da pocăinţa , ca să cunoască adevărul şi să-şi vină iarăşi în fire şi să se desprindă din cursa Diavolului , în care au fost prinşi , ca să-i facă voia”(2Tim 2;25-26)
Iar achiziţia care descoperă această putere este moartea lui Cristos „Sau nu ştiţi că … voi nu sunteţi ai voştri? Căci voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ”…(1Corinteni 6:19 –20) .Şi ce preţ a plătit Cristos pentru acei ce se încred în El ? “Biserica lui Dumnezeu , pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Lui “(Fapte 20:28)
Acum suntem cu adevărat liberi , şi nu să fim autonomi , ci să vrem ceea ce este bine. Un mod de viaţă cu totul nou ni se deschide înainte atunci când moartea lui Cristos devine moartea eului nostru cel vechi .Relaţia cu Cristos Cel Viu înlocuieşte regulile, iar libertatea de a aduce roade înlocuieşte sclavia Legii : „De aceea ,fraţii mei , prin trupul lui Cristos şi voi aţi murit faţă de Lege ,ca să puteţi fi ai altuia , adică ai Aceluia care a fost înviat din morţi ca să aducem roade pentru Dumnezeu”(Romani 7:4)”
Cristos a suferit şi a murit ca să putem fi eliberaţi de sub Lege şi păcat şi să aparţinem Lui .Aici supunerea încetează a mai fi o povară şi devine libertatea de a aduce roade . Amintiţi-vă faptul că nu mai aparţineţi vouă înşivă , iar atunci ai cui veţi fi? Dacă sunteţi ai lui Cristos , atunci (dovediţi?) să aparţineţi Lui .
24 Cristos a suferit şi a murit …
Ca să ne dea intrare liberă în Locul Preasfânt
Atunci când poporul lui Israel a ieşit din Egipt şi au ajuns la Muntele Sinai Dumnezeu a dat instrucţiuni precise lui Moise despre felul cum să construiască acest cort mobil de închinare cu toate componentele şi mobilierul lui .Iar ceea ce era misterios este această poruncă „şi vezi să le faci după modelul lor , care ţi s-a arătat pe munte. ”(Exod 25:40)
Atunci când Cristos a venit în lume , cu 1400 de ani mai târziu era cu mult mai descoperit faptul că acest „tipar ” al vechiului cort al întâlnirii era o „copie” sau o „umbră ” a realităţii din ceruri-cortul întâlnirii era o imagine pământească a unei realităţi pământeşti . Aşa că citim în Noul Testament următoarele :preoţii ”care slujesc chipului şi umbrei lucrurilor cereşti , după poruncile Dumnezeieşti primite de Moise , când avea să înalţe cortul .Căci ia seama ,a zis El, să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte.” (Evrei 8 :5)
Rezultă că toate practicile de închinare ale lui Israel din Vechiul testament ne îndreaptă privirile spre ceva mai real . Aşa cum erau camere sfinte în cortul întâlnirii , unde preoţii în mod repetat luau sângele animalului jertfit şi se întâlneau cu Dumnezeu , tot aşa sunt „locuri sfinte ”, infinit de superior şi în ceruri , unde Cristos a intrat cu propriul Său sânge, nu în mod repetat , ci odată pentru totdeauna .
„Dar Cristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare , cu acel cort mai mare şi desăvârşit,
care nu este făcut de mâini , adică nu este din creaţia aceasta ,şi a intrat o dată pentru totdeauna ,
în Locul Preasfânt , nu cu sânge de ţapi sau de viţei , ci cu însuşi sângele Său , după ce a câştigat
o răscumpărare veşnică ”(Evrei 9:11,12)
Implicaţiile acestui lucru pentru noi sunt faptul că acum calea este deschisă pentru noi să mergem cu Cristos în toate locurile sfinte ale prezenţei lui Dumnezeu.Înainte numai preoţii evrei aveau acces în acea „copie” şi „umbră ” a acestor locuri .Doar Marele Preot putea merge odată pe an în Sfânta Sfintelor unde gloria Lui Dumnezeu apărea (Evrei 9:7). Exista o perdea de interzicere a accesului care proteja acel loc de glorie iar Biblia ne spune că atunci când Cristos a suflat ultima suflare pe cruce ..”şi iată ,perdeaua dinăuntrul templului a fost ruptă în două,de sus până jos ;şi pământul s-a cutremurat , şi stâncile au fost despicate ”(Matei 27:51)
Ce însemna aceasta ? Interpretarea ni se dă în aceste cuvinte : …”prin sângele lui Isus avem o intrare liberă în Locul Preasfânt,pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El , prin perdeaua dinăuntru , adică trupul Său ” (Evrei 10:19-20)
Fără Cristos sfinţenia Lui Dumnezeu trebuia să fie protejată de noi .El ar fi fost dezonorat , iar noi am fi fost mistuiţi datorită păcatului nostru . Dar acum datorită lui Cristos putem să ne apropiem şi să ne bucurăm inimile noastre de plinătatea frumuseţii arzător de luminoase a sfinţeniei Lui Dumnezeu , iar El nu va fi dezonorat şi noi nu vom fi mistuiţi .Datorită lui Cristos care ne protejează , Dumnezeu va fi onorat , iar noi vom sta în veşnică reverenţă .De aceea nu te terme să vii , dar vino prin Cristos .
VA URMA
Publicata pe o pagina de internet in 2003 tradusa din http://www.desiringgod.org/
No comments:
Post a Comment