skip to main |
skip to sidebar
TAINA LUI SOLOMON C. R. OLIVER
TRADUCEREA DANIELA DOMAINSCHI
O SĂRUTARE SFÂNTĂ
„Să mă sărute cu sărutările gurii Lui!“
(Cântarea cântărilor 1:2)
ASCULTAŢI CUM VORBEŞTE DOAMNA
După ce stabileşte identitatea Cântării în versetul unu, Solomon o aruncă în scenă pe Sulamita într-o manieră electrizantă. Ea face către audienţă o afirmaţie îndrăzneaţă şi totodată neobişnuită pentru vremurile antice. Această femeie nu stă pe aceeaşi poziţie ca celelalte din vremea ei. De fapt, femeia din Cântare este mai egalitară decât contemporanele ei. Ea îşi asumă o poziţie de putere şi se bazează pe faptul că ea a fost destinatara sărutărilor Lui mai dinainte!
Aceste cuvinte şi pasiunea asociată cu ele îl introduc îndată pe spectator în acţiune. Declaraţia Sulamitei este plină de înţelesuri. Ea apare pe scena vieţii, nu într-un templu. Nu suntem în biserică. Nimic din banalităţile, rugăciunile şi răspunsurile la participare nu sunt sugerate în aceste pasaje. Din acest motiv a pus-o Solomon pe Sulamita în scenă. Această lucrare este despre doi îndrăgostiţi care se cunosc în mod intim şi personal. Ea doreşte ca Împăratul-Păstor s-o sărute! Ea doreşte un sărut cu gura. Ea crede că El este singura persoană care sărută din lume. Ea poate chiar să ateste că odată ce ai fost sărutată de El, nici un alt sărut nu-ţi va mai plăcea. Sărutul lumii n-are nici o valoare în comparaţie cu al Lui.
Această doamnă doreşte să fie intimă. Ea doreşte să fie a Iubitului ei. Ea Îl doreşte aproape de ea. Ea stârneşte dragostea din comoara emoţională a inimii ei. „Să Mă sărute (El)“, deschide uşa spre predarea completă. Ea reprezintă esenţa Miresei Domnului Isus care este predată complet în dragostea ei pentru El. S-au dus manierele potrivite unei biserici; sunt binevenite braţele unui iubit.
Să examinăm această declaraţie. Ce este mai intim decât un sărut? Un sărut înlocuieşte conversaţia. Ajunge la un nivel de comunicare mai înalt. Un sărut este o modalitate de a „intra în“ fiinţa altuia. Îndreptată exact spre trupul format din credincioşii „zilelor din urmă“, aceasta este o declaraţie care inaugurează următorul pas al relaţiei noastre cu Domnul Isus. Nu vor mai fi concepţii tradiţionale care promovează distanţa în locul apropierii. S-a dus formalismul unui cler profesional şi a laicilor smeriţi! Mulţumesc lui Dumnezeu pentru sărut!
Împăratul-Păstor să fie iniţiatorul. „Să Mă sărute (El)!“ Aceasta este dragoste intimă. Dragostea intimă este tot ce oferea grădina Edenului: plimbări intime, conversaţii intime cu un Dumnezeu căruia Îi place să audă cele mai triviale lucruri pe care le îndrugă creaţia Sa. Păcatul a distrus acea scenă, dar nu şi pe aceasta. De păcat a avut grijă Domnul Isus, şi sărutul Lui iniţiază o restaurare despre care nu s-a vorbit până acum. Distanţa nu va mai fi tolerată; este timpul pentru „apropiere personală“.
Distanţa a caracterizat Vechiul Legământ votat de o congregaţie a lui Israel. „Moise să meargă pe munte“, a fost decizia lor. În locul unei vederi intime a Celui Sfânt, li s-au adus porunci şi un cort. Votarea lor a dovedit ceea ce toate votările de acest gen au dovedit, că democraţia votează deseori greşit. Teocraţia este mai bună. Teocraţia pecetluită cu un sărut este mult mai bună! Ea aduce înapoi ceea ce intenţiona Dumnezeu pentru Fiul Său, ca El să nu fie niciodată înşelat în intimitate. Un sărut oferă siguranţa că cei răspunzători sunt aproape, atât de aproape că-şi simt respiraţia. Atât de aproape că cele mai mici ezitări sunt privite cu atenţie. Sunt mai aproape decât un templu, mai aproape decât o biserică, mai aproape decât orice teologie. Da, cu un sărut spontaneitatea este la ordinea zilei. Viaţa romantică pătrunde peste tot. Fiind îndrăgostiţi de Domnul Isus, suntem chemaţi la aceeaşi poziţie ca şi Sulamita, „Să Mă sărute (El)“. Mireasa Domnului Isus nu poate cere mai puţin.
Focul pasiunii arde într-un sărut. (Dacă te îndoieşti de acest fapt, dă un sărut fără pasiune iubitului tău şi vezi care este răspunsul). Mireasa pe care Domnul Isus plănuieşte să o aducă înaintea Tatălui nu va fi o Mireasă fără pasiune. Focul care arde în El va arde şi în Ea. Ea a primit botezul cu Duhul Sfânt şi cu foc. Ei se întâlnesc pe aceeaşi bază. Sulamita poate fi criticată în versetele următoare, dar ea nu suferă nici un fel de critică pentru dorinţa ei după El. Ceea ce secole de profeţi şi miriade de istorii de vieţi n-au putut face, a făcut un singur sărut. Domnul Isus a suferit crucea şi S-a dat pe Sine Însuşi ca să aibă acest moment cu mireasa Lui; nimic nu se poate compara cu sărutul Lui. Când ai fost îmbrăţişat de Fiul lui Dumnezeu, ai fost într-adevăr îmbrăţişat!
Această carte este unică, pentru că nici un ordin rabinic n-ar fi putut s-o scrie. Numai Duhul Sfânt ar fi îndrăznit să-i scrie paginile. Solomon a dat-o ca un om cu multă înţelegere în ce priveşte pasiunea şi dragostea, ca un dar din partea Celui Sfânt. Un sărut este deseori uşa de intrare spre relaţii mai intime. Doi oameni deschid uşile spre voinţa şi intenţia celuilalt printr-un sărut. Sărutările ţes o ţesătură de angajare reciprocă şi îi unesc pe participanţi într-o coeziune spirituală. (Atât de spiritual este acest act că li se spune credincioşilor să se salute unul pe altul cu o sărutare Sfântă). În cazul Sulamitei, ea se face ecoul inimii oricărei mirese: „Sunt deschisă pentru avansurile Lui“.
Când trupul format din credincioşi devine Mireasa, ei sunt deschişi pentru avansurile Domnului Isus. Agenda lor de lucru s-a pierdut, s-a dus construirea împărăţiei, pentru că un sărut este de ajuns. Controlul Lui este mai de dorit decât lumea care ne înconjoară. Inima Sulamitei doreşte să se topească sub sărutul buzelor Împăratului. Predarea nu este pierdere; este câştig când Cel căruia I te predai este Fiul lui Dumnezeu. Să fii ţinută strâns în braţele Lui, în timp ce te uiţi în ochii Lui şi auzi cuvintele Lui dulci, este momentul suprem. Pentru aceasta am fost născuţi. Trebuie să-L simţim pe Domnul Isus, nu să filozofăm despre El!
Un sărut între un bărbat şi o femeie introduce un nou nivel pentru relaţia lor. Este angajare. Este părtăşie. Este prima fază a unirii. El duce pe tărâmul sentimentelor. Deşi fără cuvinte, invitaţia lui este clară. El spune cu un nou înţeles: „Mă simt bine când eşti atât de aproape de Mine, vorbind cu Mine, iubindu-Mă, chemându-Mă cu cuvinte pline de dragoste. Când mă săruţi, toată atenţia mea se îndreaptă spre TINE!“
Când îndrăgostiţii se sărută pe gură, un nou element este introdus. Acesta nu este o strângere de mână, un pupic prietenos pe obraz; acesta este un sărut pe gură. Sărutul pe gură declară o schimbare relaţională. Acesta este exact motivul pentru care este introdus chiar la începutul Cântării. Domnul Isus este pe punctul de a avea o Mireasă: o Persoană pe care El o cunoaşte şi care Îl cunoaşte. Ea, care este a doua Evă, doreşte să fie sărutată de al doilea Adam. Nu, n-a fost niciodată intenţia Cerului ca El să fie singur. Umblarea Lui pe pământ fără o Mireasă a fost abstinenţa pentru ACEASTĂ MIREASĂ!
Observaţi că textul spune: „Să Mă sărute cu SĂRUTĂRILE gurii Lui“ (cap. 1:2). Aceasta înseamnă mai mult decât un sărut. Sulamita Îi cere Împăratului s-o sărute cu toate sărutările pe care le vrea El, pentru că ea le vrea pe toate. Cu alte cuvinte, El are permisiunea (actul voinţei ei) s-o sărute şi să nu se oprească. El este binevenit. Dragostea este precursorul cererii. Ea doreşte sărutările Lui. Ea este receptivă la ele. Ea este un participant dispus şi activ la ele. Cum sărutul este o expresie a dragostei, tot aşa este şi o expresie a încuviinţării, a învestirii şi a dorinţei. Sulamita este obişnuită să fie lângă El; ea nu simte nici o supărare când cere un sărut. Ea este preocupată în mod profund şi activ cu El. Pasivitatea nu poate fi niciodată o acuzaţie aruncată asupra Sulamitei. Pasivitatea este pentru Biserică. Pasiunea activă este semnul distinctiv al Miresei.
Ai observat că odată ce a fost ruptă bariera cu un sărut, nu se mai aşteaptă nimic altceva? Un sărut stabileşte un nou set de reguli care guvernează comportarea. Distanţa socială nu mai este respectată. Când Unsul o sărută pe Mireasa Lui unsă, ceva nou apare pe scenă. Într-adevăr, acesta este pasul următor, un pas dincolo de tot ce-şi poate imagina trupul format din credincioşi. Un potop este pe cale să aibă loc. Un potop de sărutări, de îmbrăţişări, şi de frenetică bucurie a invadat ziua. (Cred cu toată convingerea că odată ce adevărata Mireasă va intra în această relaţie, în mod voluntar şi prin viu grai, aşa cum face Sulamita, nu va fi mult timp singură). Mijlocirea ei va primi răspuns de la o Persoană şi sărutul Lui.
Un sărut simbolizează atât de multe lucruri care nu sunt exprimate în cuvinte, încât este dificil de definit. În funcţie de indivizi, de moment şi de vremuri, un sărut înseamnă multe lucruri diferite. Importanţa lui pentru Cântare nu poate fi egalată uşor. La momentul acesta, în timpul acesta, cu aceşti participanţi, sărutul înseamnă restaurare. Pentru a înţelege Cântarea lui Solomon, trebuie înţeles sensul sărutului, pentru ca această dorinţă să nu fie ultima.
Restaurarea este unul din elementele cheie în zilele din urmă. Nimic nu atrage după sine restaurarea ca un sărut. A fost sărutul despre care a vorbit Domnul Isus în parabola Lui despre fiul risipitor. Sărutul tatălui a restaurat complet, printr-o singură acţiune, tot ce fusese distrus de lume. Sărutul lui a restaurat favoarea înaintea tatălui. Sărutul lui a dat frâu liber conversaţiei care părea imposibilă. Cuvântările pregătite dinainte au căzut la pământ ca inutile în urma unui sărut. Cuvintele fiului risipitor s-au pierdut în cuvintele tatălui care cere Inelul şi Haina. Autoritatea şi puterea au fost transferate fiului risipitor într-o clipă. A fost aşezat imediat în poziţia care i se cuvenea în familia extinsă. Dacă în capitolul 1 versetul 2 nu se vorbeşte despre nimic altceva, se vorbeşte despre aceasta! Iubitul Sulamitei a considerat-o nici mai mult nici mai puţin decât pe deplin restaurată. Versetele care apar mai târziu în acest capitol, în care Sulamita exprimă o părere negativă despre ea însăşi, nu reprezintă un factor. Ca Mireasă a Lui, ea nu mai doreşte să vorbească în termeni negativi; vorbirea ei este sigură şi plină de putere.
Sulamita cere un sărut! Ea doreşte încuviinţarea simbolizată de el. Fiinţa ei lăuntrică caută căldura şi intimitatea pe care numai un sărut le poate aduce. Însă Cel care sărută trebuie să fie Împăratul-Păstor! El este autorul iertării şi al iubirii sensibile. El a stabilit ca Dragostea să guverneze peste Lege. Cele care L-au înţeles în privinţa aceasta au spart vase de untdelemn şi I-au spălat picioarele, ştergându-le cu părul lor. Cei care nu au înţeles aceasta stăruiau pe lângă El cu afirmaţii doctrinare şi dileme ale religiei. La fel este şi astăzi! Cei care Îl înţeleg pe Domnul Isus „se reazemă pe pieptul Lui“. Cei care nu-L înţeleg aleg, ca Iuda, mai degrabă să-L sărute decât să fie sărutaţi de El.
Tandreţea este în sărut. Frica se topeşte în sărut. Un sărut topeşte distanţa şi distruge timiditatea. „Cunoaşterea“ este ordinea stabilită, mai degrabă decât doar o „cunoştinţă despre“. Adu-ţi aminte că Solomon a croit un drum în istorie prin faptul că i-a mutat pe israeliţi de la „Cortul întâlnirii“ la Templu. Destinul unei asemenea mişcări a preîntâmpinat un timp când oamenii aveau să cunoască mult mai mult despre Lege decât despre Dragoste. A sosit timpul când ei ţineau mai mult la tradiţiile lor decât la Comoara lor. Când Domnul Isus S-a născut pe acest pământ, El a venit ca o judecată pentru tot ce devenise religia stabilită. El n-a restaurat-o la forma iniţială pe care a avut-o în ziua când Dumnezeu a locuit în cort cu oamenii prin nor şi foc, ci El a stabilit o nouă ordine bazată pe Legea Dragostei. Aceasta a permis oamenilor să intre în ceruri şi să umble cu focul.
Ce se mai poate găsi în acest sărut? El arată că aceasta este o relaţie a „sărutului“: foarte apropiată, foarte tandră, extrem de personală şi care garantează purtarea de grijă. Totuşi, aceasta nu este esenţa relaţiei; este platforma pentru această relaţie. Zidită pe purtarea de grijă, fiind expresia vie a capitolului 1 Corinteni 13, ea provoacă toate celelalte relaţii de viaţă. Odată înţeles, acest standard devine noua temelie pentru umblarea cu Domnul Isus. Distanţa nu va mai domni. El nu va mai fi doar întronat în putere la dreapta lui Dumnezeu Tatăl. Ci El va fi întronat şi în inimile noastre. „Să MĂ sărute (El)“, este strigătul fiinţei noastre. Ştiind că dorim această intimitate chiar dacă ar fi oferită doar unui singur credincios de pe pământ, noi strigăm: „Să fim noi ACELA!“ Dacă lucrul acesta pare egoist, atunci aşa să fie!
Sărutările se vor stinge cu siguranţă spre apartenenţă, şi aici este calvarul. Domnul Isus este al nostru, şi noi suntem ai Lui. Această „apartenenţă reciprocă“ L-a condus pe El la cruce, acolo unde dragostea a fost scrisă în mâini însângerate. Jertfa de la calvar este o jertfă pentru o iubită. Pentru că a văzut prin credinţă o Mireasă răscumpărată, curată, şi fără pată, aşteptând sărutul Lui, El a murit. O, sărutul format de acest fel de dragoste are ingrediente de neînchipuit pentru intelectul muritor. Ce se spune în aceste pasaje nu poate fi stabilit prin eforturile minţii. Toate studiile biblice a un milion de instituţii nu pot dezvolta în inimă ceea ce se poate împlini printr-un sărut! Universităţile nu pot înţelege studiul acestei iubiri a inimii. Purtând în trupul Său cicatricele suferinţelor Sale, Domnul Isus deţine triumfător ceea ce reprezintă Preţul. Dumnezeul meu, când citim pasajul: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos BISERICA“ (Efeseni 5:25), ce diferit sună! Biserica nu mai este privită ca o catedrală sau ca o convenţie; este privită din perspectiva Miresei.
„Să mă sărute“, se aude mai sus de sunetul orgilor, al corurilor şi al predicilor. Chemarea lui este chemarea celor care sunt gata să-L îmbrăţişeze pe Domnul Isus conform condiţiilor Lui, nu ale lor. Agenda Lui este scrisă în noi. Asta este cu totul altceva decât să căutăm o agendă a noastră. Chemarea noastră va primi răspuns; a Sulamitei a primit. Este „chemarea fecioarelor“ a celor care au candelele în bună stare. Este chemarea acelora care au untdelemn din belşug, care tânjesc noapte şi zi după atingerea Lui, după sărutul Lui şi după glasul Lui. Aşa cum Templul a fost înlocuit de limbile de foc împărţite, tot aşa legalismul prezent va fi înăbuşit cu un sărut!
A fost dorinţa Domnului nostru să instituie o formă mai profundă de comuniune decât un pahar: această formă este sărutul Lui. El le-a spus ucenicilor Lui că nu va mai participa la o astfel de cină până când va face aceasta împreună cu ei în cer. O comuniune va chema o alta. Va avea loc o căsătorie, şi cina comuniunii va fi pecetluită cu un sărut. Ce cuvinte criptice au fost acelea! Nedorind ca părtăşia să fie instituţionalizată prin doctrină, El hotărăşte timpul şi locul pentru adevărata ei realizare. Noul legământ este un lucru al Miresei. Romani 5 spune aceasta. Când prima mireasă a căzut în groapa păcatului şi a apucat mâna primului Adam, păcatul a intrat în lume. Iată, al doilea Adam apucă mâna celei de-a doua Eve, şi dreptatea trece dincolo de păcat pentru a anula orice datorie.
Observaţi cum sărutul Împăratului-Păstor topeşte distanţa şi timiditatea, astfel încât Mireasa Lui să fie atrasă în noua ordine. Nedorind ca ea să rămână neinstruită, ignorantă şi neîmplinită, El începe cu un sărut. El este cel care sărută. El este iniţiatorul. Sărutul Lui nu este calea spre seducţie; sărutul Lui este tandreţe care duce la o trezire fără nici o părere de rău. Lecţiile Lui sfârşesc în bucurie. Învăţătura Lui cere şi mai multă învăţătură. Sărutul Lui cere mai mult. „Să Mă sărute cu sărutările GURII LUI“, pentru că Cel care a chemat lumile la existenţă prin Cuvântul Lui cu siguranţă scoate un alt suspin în sărutul Lui! Lecţiile Lui de dragoste încep cu acceptarea. Ele o determină pe ea să răspundă şi, cu fiecare răspuns, o poartă spre noi nivele de înţelegere. Fiecare nivel cere permisiunea ei, pentru că voinţa ei nu este niciodată violată. Ea este înconjurată de dragostea Lui şi prin interacţiunea lor va fi atrasă spre natura Lui. Romani 5:17 spune aceasta clar:
„Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos“.
„… TOATE DEZMIERDĂRILE TALE SUNT MAI BUNE DECÂT VINUL“.
(Cântarea cântărilor 1:2b)
Odată ce Domnul Isus a plătit preţul de răscumpărare al lui Osea (Teza lui Osea este că el a adus-o înapoi pe mireasa lui şi a reabilitat-o la sânul lui în acelaşi fel în care Domnul Isus a plătit preţul la Calvar pentru a-l răscumpăra pe om şi a-l aduce înapoi la Dumnezeu), Mireasa Lui putea să declare cu toată sinceritatea următoarea parte a acestui verset de început: „Căci toate dezmierdările tale sunt mai bune decât vinul“. Vinul în cazul acesta este sinonim cu a-şi trăi viaţa în „lume“. Dragostea lumii este ilicită şi plină de intenţii egoiste. A fost nevoie de un Salvator pentru a ilustra diferenţa pe care Dumnezeu vroia ca noi s-o experimentăm în dragoste. Odată ce am fost bine informaţi despre această diferenţă, strigătul inimii noastre va fi: „Destul, sunt sătul de dragostea ilicită a unei lumi fără El!“ Dragostea Domnului Isus nu are caracterul ilicit al poftei acestei lumi. Mireasa ştie care este diferenţa şi spune aceasta în acest verset. Biserica, fără discuţie, se consideră a fi Mireasa. Aceasta se învaţă la orele de teologie şi în general s-a acceptat de către lumea denominaţionalismului. Totuşi, delimitarea dintre Mireasă şi Biserică începe din acest punct. Mireasa ştie care este diferenţa dintre dragostea Lui şi „dragostea lumii“. Ezechiel a adresat exact această dilemă în zilele lui. Ezechiel 44 ne arată diferenţa în termeni clari. Ezechiel L-a întrebat pe Dumnezeu de ce a îngăduit ca preoţii şi leviţii să rămână în slujbă când El (Dumnezeu) ştia de greşelile şi păcatele lor. Dumnezeu a spus că preoţii şi leviţii care s-au rătăcit pot să continue să slujească poporului, dar nu se pot apropia de El şi nu pot să-I slujească Lui. Declaraţiile făcute în ziua de Sabat de către o preoţie întinată n-au ajuns în ceruri, şi nici cele făcute pentru Biserică nu vor ajunge. Prietenia cu lumea este vrăjmăşie cu El. El nu va săruta o cârpă veche şi mototolită dintr-un lucru. Mireasa nu poate sorbi vinul (viaţa) lumii, sperând că stropii nu-i vor păta haina. Ea nu poate să şadă în barul lui Satan, în Cafeneaua Iadului, şi să facă cu ochiul chelnerului doar ca să ajungă repede acasă la sărutul Domnului Isus. Trebuie să vină un moment definit în viaţa ei când limbajul beţivilor acestui pământ, caracterizat de insinuările obscene ale seducătorilor lui, va fi ignorat. Ea va trebui să hotărască în a cui casă va locui, ale cui sărutări o vor satisface, a cui dragoste este cea mai mare. Dragostea Lui înlătură dragostea lumească bazată pe fantezie, indusă prin mass-media. Dragostea Lui este sfântă. Dragostea sfântă diferă faţă de dragostea pământească în mărime şi gen. Este o dragoste generată dintr-un fond diferit. Temelia ei este în cer; sursa ei este Fiul lui Dumnezeu. Dragostea trebuie să-şi indice sursa, care este parte integrantă din natura ei. Sulamita arată că sursa ei este în El. „Dragostea Lui este mai dulce decât vinul“, arată sursa acestei dragoste şi declară că diferenţa este în El. Ce face dragostea Lui atât de deosebită?
Grecii au folosit nouă cuvinte diferite care se traduc în ultimă instanţă cu „dragoste“. Ei au dezvăluit sursa şi tipul dragostei despre care se vorbeşte folosind cuvinte diferite. Domnul Isus a folosit această tehnică ca o bază pentru chestionarea lui Simon Petru la sfârşitul misiunii Sale. Întrebarea Domnului Isus: „Mă iubeşti tu…?“ cerea un răspuns de acelaşi gen de la Simon, dar el nu l-a dat. Dacă un îndrăgostit îi şopteşte iubitei lui: „Te iubesc cu toată inima mea“, se aşteaptă de la ea un răspuns tot atât de sincer şi de profund ca şi declaraţia. Dacă ea replică cu dezinvoltură: „Mda, şi eu te iubesc“, el n-are nevoie de un dicţionar de cuvinte ca să înţeleagă.
Exprimarea dragostei caută un răspuns de aceeaşi natură, deşi poate fi suficient de înţelegătoare ca să nu se lase limitată de răspunsul pe care îl primeşte, oricare ar fi acesta. Sulamita cere sărutările Păstorului şi declară că dragostea Lui este mai dulce decât vinul. Declaraţia ei va primi un răspuns de aceeaşi natură şi cu aceeaşi ardoare. Aşa este Domnul Isus! Nevoia ei umană şi spirituală este El. Domnul Isus este cu adevărat singurul care poate împlini această nevoie. Adu-ţi aminte că această lucrare are la bază planul uman, şi ea satisface nevoile umanităţii în limite umane. Domnul Isus Îşi iubeşte Mireasa când ea este pe pământ. Mireasa are nevoie de o relaţie de dragoste cu Domnul Isus în timp ce este aici.
Faptul că omenirea, în general, doreşte cu ardoare o relaţie de dragoste este dovada suficientă că Dumnezeu a creat minunea ei în inima omului. Ce auzim în declaraţia Sulamitei este ceva ce orice fiinţă umană poate exprima. Cântarea nu are la bază o stare eterică, nepământeană. Puterea Cântării se manifestă în timpul de acum. Cadrul ei este pământul, nu cerul. Învăţăturile ei sunt pentru pregătirea noastră ca să urcăm mai sus în ACEASTĂ viaţă. Cântarea ţinteşte inima celui care o analizează. Dacă cititorul este adevărata Mireasă, el sau ea vor fi puternic atraşi şi cuceriţi de puterea ei. Dacă cititorul nu are urechi cu care să audă sau ochi cu care să vadă, cartea nu va însemna nimic pentru el.
Nu poţi să rămâi spectator şi să împlineşti scopul Cântării. Când păşim pe scenă şi strigăm: „Sărută-mă!“ şi exclamăm: „Dragostea Ta este mai dulce decât vinul“, în momentul acela biruinţa va creşte înăuntru nostru. Tabloul lui Solomon nu este o piesă de muzeu încuiată în dulapul antichităţii. Este o lucrare prezentă. Mulţi credincioşi au ieşit din cămăruţa rugăciunii şi a dulcii părtăşii cu Domnul Isus, strigând: „Dragostea Ta este mai dulce decât vinul“.
Cei care au ieşit clătinându-se din camera de sus ştiau deja mai mult decât lumea care îi privea. Fiind plini până la refuz cu vinul (viaţa nouă) revărsării Lui, umpluţi cu acelaşi Duh care L-a umplut pe El, au ieşit pe străzi. Ei cunoşteau vinul dragostei Lui. Ca şi cei dintâi ucenici, şi sfinţii moderni trebuie să ajungă la o concluzie proprie: „Toate dezmierdările Tale sunt mai bune decât vinul (decât viaţa lumii)“. Nimeni nu poate să ia acest angajament pentru altul. Fiecare gură trebuie să mărturisească aceasta. Când o spunem cu gura noastră, ca o mărturie pentru noi înşine şi pentru lume, ceva se schimbă în noi. Ne definim clar mărturia şi ne întărim convingerea că a avea dragostea Lui este o mai mare bogăţie decât tot ce poate să ne ofere „vinul lumii“.
Beţii de plăceri, scenarii lumeşti de satisfacţie carnală, acestea caracterizează vinul lumii. Vinul lumii promite, dar nu poate împlini ceea ce promite. Oferă, dar nu poate duce la îndeplinire. Bea din poţiunea ei umanistă, senzuală şi vei găsi scursurile narcotice ale morţii. „Drumuri fără sens care duc la pierderi fără rost“, aceasta vede mintea luminată a Miresei. Dragostea Domnului Isus este mai dulce la gust, pentru cerul gurii, pentru minte decât tot farmecul pământului concentrat în vinul lui. Bucuria de nespus nu poate fi găsită înăuntrul porţilor lumii sau bând vinul ei.
Pentru adevărata Mireasă, nu poate exista nici o relaţie cu lumea, nici cu manifestările ei sociale şi religioase. Cele mai multe dintre căile de exprimare ale lumii, muzica ei, filozofiile ei, mass-media ei ordinară, trece pe lângă urechile ei. Ea a fost cu Unul al cărui glas este toată muzica pe care şi-a dorit-o vreodată. Învăţăturile Lui întrec cele mai bune filozofii. Căile Lui sar peste condiţia prezentă către un loc numit Credinţă. Aici locuieşte El. Aici locuieşte Ea. Amândoi văd pământul dintr-un punct de vedere părtinitor, un punct de vedere care deseori nu este împărtăşit nici de grupurile religioase, nici de denominaţiile puternice. Ea este Mireasa răscumpărată, şi ea recunoaşte că nu există nici un fel de înţelegere pasivă cu lumea.
Mireasa ştie de Satan şi de dorinţa lui de a amăgi, de a înşela şi de a provoca moartea. Aşa cum a fost, aşa este şi astăzi. Fie că este camuflată cu pioşenie, fie că este flagrantă în comportarea ei, deşertăciunea lumească a lui Satan încă îi mai poartă parfumul. Cele mai înşelătoare amăgiri ale lui se găsesc în locurile cele mai pioase. Trădătorii lui abundă. „Mormintele (lui) văruite pline de oasele morţilor“ stârneşte încă mânia Iubitului ei. Dragostea Domnului Isus depăşeşte tot ce poate să ofere lumea aceasta, fie că se găseşte în locuri sfinte, fie în locuri corupte; dragostea Lui este mai bună decât vinul! De pe poziţia ei de glorie, ea nu se poate gândi decât la EL. Ea a fost transformată prin înnoirea inimii ei, a minţii ei şi a sufletului ei. Ea este mistuită de dragostea ei pentru El. Cât de diferită este aceasta de „biserica“ adunată în multe locuri de pe acest pământ; ei sunt mistuiţi de propria lor veşnicie.
O biserică lumească, plină de ne-răscumpăraţi şi de oameni detestabili, nu pricepe nimic din cuvintele Cântării. Pentru ei este o operă literară erotică care creează o stare de spirit plăcută, nepotrivită pentru studiu, ci doar pentru a fi răsfoită. Pentru Mireasă, este esenţa Fiinţei ei expusă în intimitatea pasiunii ei pe care sora ei „care nu are suficient untdelemn“ n-o va experimenta niciodată.
Ce frumoasă este Sulamita (Mireasa)! Stând înveşmântată în glorie chiar de la primele versete ale operei lui Solomon, ea se aseamănă cu femeia din Apocalipsa 12. Femeia cu cele douăsprezece stele a dat naştere Iubitului Sulamitei (Domnul Isus) şi dă naştere restului trupului cu multe mădulare al lui Hristos care va cârmui naţiunile cu un toiag de fier. Această femeie reprezintă Ierusalimul de sus care este „mama noastră a tuturor“.
De ce o arată Solomon pe Mireasă stând triumfătoare chiar de la începutul Cântării lui, pentru ca apoi să se întoarcă într-o vreme când ea nu era aşa? Ea deschide cartea în splendoare, pentru că ea este împlinită în El la momentul acesta. Ea arată înapoi spre elementele care, atât prin interacţiunea lor cât şi prin timp, au lucrat pentru ca ea să ajungă ceea ce este astăzi. Cuvintele ei sunt alese cu grijă pentru a reflecta noua ei poziţie în El, şi prin ele ea descoperă unicitatea ei cu El. În observaţiile ei de la început sunt rezumate ingredientele plantate în inima ei de către Iubitul ei. În acest context, comentariul ei despre dragostea Lui ca fiind mai bună decât vinul este asociat mai degrabă cu sfârşitul cărţii decât cu expresiile ei din Capitolul 1:5. Ea repetă tema expusă aproape de sfârşitul cărţii: „el doreşte de mine“ (cap. 7:10). Ea exprimă în cuvinte dorinţa ei după El. Cine este ca această femeie în toată istoria? Prin puterea ei ea elimină umilinţa.
„Dragostea Ta este mai dulce decât vinul“, îndreaptă atenţia asupra Împăratului, nu asupra Sulamitei. Duhul Sfânt a învăţat-o bine! El a învăţat-o că „dragostea Lui“ este cea mai bună. Numai pe dragostea Lui poţi să te bazezi. Pavel a scris cuvinte similare în Romani 8:38-39.
„Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru“.
În capitolele următoare, natura dragostei despre care s-a vorbit la început va fi analizată şi arătată. Dragostea Împăratului-Păstor o va atrage pe Sulamita; niciodată El n-o va forţa să ia o decizie. Dragostea Lui va onora voinţa ei. Dragostea Lui va face un plan şi îi va cere să I se alăture în acest plan. Dragostea Lui va ajunge mereu la ea. Dragostea Lui va extrage esenţialul din 1 Corinteni 13 la literă. Dragostea Lui este necondiţionată. Dragostea Lui o protejează gândind în perspectivă şi făcând pregătiri pentru ea. Dragostea Lui îi oferă ceea ce este cel mai bun în lumea Lui. Este de mirare că ea nu poate fi satisfăcută decât de sărutările Lui şi declară fără ezitare că dragostea Lui este cea mai bună?
TOATA CARTEA
Share this/Spune si la altii
Posts
No comments:
Post a Comment