TAINA LUI SOLOMON-UN COMENTARIU LA CÂNTAREA LUI SOLOMON- CARTE-Cântarea cântărilor

TAINA LUI

SOLOMON

UN COMENTARIU LA CÂNTAREA LUI SOLOMON-

CARTE-Cântarea cântărilor

C. R. OLIVER

TRADUCEREA

DANIELA DOMAINSCHI

CUPRINS

Capitolul 1 O PRODUCŢIE DRAMATICĂ

Capitolul 2 ARTA DRAMATICĂ ÎN CÂNTAREA LUI SOLOMON

Capitolul 3 O SĂRUTARE SFÂNTĂ

Capitolul 4 CUM A ÎNCEPUT TOTUL

Capitolul 5 CASA DE OSPĂŢ

Capitolul 6 PREZENŢĂ SCUMPĂ

Capitolul 7 MERGÂND ÎN GRĂDINĂ

Capitolul 8 MAHRAMA RUPTĂ ŞI INIMA STATORNICĂ

Capitolul 9 EL NU ESTE NICIODATĂ DEPARTE

Capitolul 10 FATA DE DOMN

Capitolul 11 INIMA PECETLUITĂ

CAPITOLUL 1

O PRODUCŢIE DRAMATICĂ

„Cântarea cântărilor, făcută de Solomon“
(Cântarea cântărilor 1:1)

INTRODUCERE LA CÂNTAREA CÂNTĂRILOR

Eşti pe punctul de a aborda cea mai intrigantă aventură în cercetarea Bibliei. Pot să spun aceasta pentru că am petrecut peste douăzeci de ani cercetând paginile Cântării şi iubind mesajul ei.

Cântarea lui Solomon este exact ceea ce spune; este cântarea lui Solomon. Este o lucrare profetică şi un tribut personal. El spune o poveste care la suprafaţă pare să fie pur şi simplu o declaraţie de dragoste dintre un băiat păstor şi o fată Sulamita. Pentru că era un om de o inteligenţă şi o înţelepciune extraordinare, el foloseşte povestirea ca un mijloc prin care Îi oferă lui Dumnezeu inima lui. Această Cântare, care îi aparţine lui Solomon, va fi una din milioanele de Cântări, care au fost scrise şi care vor fi scrise. Fiecare credincios va avea versiunea sa pe măsură ce viaţa lui se desfăşoară şi se înfăşoară cu viaţa Domnului Isus.

În cer, Apocalipsa ne spune că acolo va fi o cântare nouă, cântată Mielului. Cântarea aceea poate fi un cor unit de cuvinte şi expresii identice, sau unul compus de fiecare credincios. Indiferent cum va fi cântată, va fi o cântare a Miresei adresată Mirelui. Va fi personală. Va fi plină de o semnificaţie pe care numai cei doi care au fost făcuţi „una“ o vor înţelege. Acea cântare va reflecta experienţele de har şi de dragoste cunoscute numai de ei doi. Domnul Isus şi Mireasa Lui îşi vor cânta unul altuia. Oricât de unic ar suna, această carte găzduieşte tocmai o astfel de cântare. Este o cântare din partea miresei pentru iubitul ei şi din partea iubitului ei pentru ea. Este un dialog.

Înainte de a ne apropia de capitolul următor, trebuie să revedem câteva concepţii de bază. Primul este tipul de text pe care îl urmărim. Eu o numesc o „carte de sine stătătoare“. Această apreciere se bazează pe câteva cazuri similare din Biblie. Cartea Iov este un astfel de caz. Iov este considerată în general una din primele, dacă nu chiar prima carte a Bibliei. Mesajul ei este universal. Deşi este relatarea evenimentelor din viaţa unui om, se poate aplica oricărui om care duce o viaţă neprihănită. Iov este un exemplu clasic de carte „de sine stătătoare“, pentru că nu se aseamănă cu alte texte din Biblie. Ea trebuie tratată altfel decât, să zicem, Deuteronom. În acelaşi fel, Cântarea este unică şi totodată universală. Ea spune povestea iubirii crescânde dintre doi oameni care încep ca străini şi prin procesul cuvenit devin „una“.

Aşa cum există cărţi de sine stătătoare, există anumite capitole în Scriptură care sunt complete în ele însele; astfel, şi ele sunt „de sine stătătoare“. Un astfel de capitol este Apocalipsa 12. Aici, scriitorul opreşte scurgerea timpului şi relatează o povestire care începe cu naşterea lui Hristos şi se sfârşeşte cu eternitatea. Cântarea lui Solomon face acelaşi lucru. Începe cu o întâlnire personală cu Domnul şi se sfârşeşte cu nunta Mielului, totul în opt capitole.

Referirea mea la Apocalipsa nu este lipsită de sens. Cântarea lui Solomon şi cartea Apocalipsa sunt cărţi făcute să fie citite şi înţelese împreună. Aceasta cuprinde a doua teză importantă a mea cu privire la studiul acestui text. Aceste două cărţi sunt pereche în ceea ce priveşte modul cum tratează ele despre Mireasa lui Hristos, despre nunta Mielului şi despre marele ospăţ de nuntă. Ele sunt legate între ele şi se completează reciproc. Sper că vei fi de acord odată ce vei termina această carte. Acum, hai să ne uităm la pasajele finale ale celor două cărţi, Cântarea şi Apocalipsa.

Ultima frază din Apocalipsa este şi ultima frază a Cântării. Nu este extraordinar că în Apocalipsa „Duhul şi Mireasa“ sunt cei care îndeamnă pe cititor să bea fără plată din apa vieţii? În timp ce Apocalipsa descoperă Mireasa desăvârşită în glorie şi onoare, Cântarea lui Solomon arată evoluţia Miresei. Cântarea lui Solomon este „A“-ul pentru „B“-ul Apocalipsei. Cântarea începe cu o fată Sulamita neînvăţată. Ea evoluează prin multe experienţe spre lauda minunată a iubitului ei. Am să-ţi arăt în Cântare locurile în care Duhul Sfânt Se mişcă peste viaţa Sulamitei şi o transformă până când capătă aceeaşi natură cu a Domnului Isus. Să nu fii şocat de harul egalităţii, că Miresei i se cere o neprihănire de acelaşi fel. Dacă lucrul acesta te şochează, gândeşte-te ce s-a întâmplat cu teologia mea când Duhul m-a făcut să înţeleg acest plan al veşniciilor! Descoperirea acestui adevăr a deschis uşi spre alte taine ale Bibliei care au condus la această aventură de douăzeci de ani. Cântarea este după părerea mea răspunsul la multe din tainele Noului Testament. Pavel zice în Filipeni 3:10,12:

„Să-L cunosc pe El“ (în mod progresiv, mai profund şi mai intim, simţind, recunoscând şi înţelegând mai puternic şi mai clar minunăţiile Fiinţei Sale). Şi să ajung să cunosc în acelaşi fel „puterea învierii Lui“ (care se exercită asupra credincioşilor); … „dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus“.

Vrea Pavel să spună că după ce a predicat aproape în întreaga lume cunoscută, după ce a scris cea mai mare parte din Noul Testament şi după ce a trăit experienţa de pe drumul Damascului, el nu-L cunoştea pe Domnul Isus atât cât ar fi vrut? Nu avea el onoarea de a-L cunoaşte pe Domnul Isus mai intim şi mai profund decât orice om de pe pământ care a trăit după înălţarea Domnului Isus? Aici intervine Cântarea. Pavel vorbeşte despre cunoaşterea Domnului Isus la acelaşi nivel la care Cântarea vorbeşte despre cunoaşterea Lui. El cheamă în viaţa lui o intimitate care se aseamănă cu intimitatea îndrăgostiţilor. Cum nimic nu este mai intim în relaţiile lumii acesteia ca relaţia dintre îndrăgostiţi, Pavel tânjeşte să aibă tocmai o astfel de relaţie. Îndrăgostiţii care vorbesc pe pernă, când se culcă şi când se scoală, când mănâncă la aceeaşi masă, reprezintă relaţia de dragoste pe care o doreşte el. Îndrăgostiţii tind să-şi întărească relaţia vorbind în fiecare zi. Când trec biruitori prin încercările vieţii, intimitatea lor capătă un caracter cunoscut numai de ei. Îndrăgostiţii din Cântare sunt îndrăgostiţi adevăraţi, aşa cum dorea Pavel să fie cu Domnul Isus. Cântarea este povestea a doi îndrăgostiţi: Domnul Isus şi tu. Despre aceasta vorbeşte Cântarea lui Solomon. Prin paginile ei, credinciosul va pătrunde în tainele sacre a doi îndrăgostiţi angajaţi pentru o viaţă împreună. Voi (toţi care sunteţi adevărata Mireasă) şi Domnul Isus sunteţi acei îndrăgostiţi!

Pasajul lui Pavel vorbeşte şi de un drept mutual. Ultima frază cere o atenţie vie la cel mai mare dintre toate evenimentele spirituale: faptul că noi alergăm ca să-L apucăm pe El în acelaşi fel în care El ne-a apucat pe noi. Înainte să termini cântarea, îţi va fi clar că Mireasa are drept asupra Lui, aşa cum are El asupra ei. Îngăduiţi-mi să vă arăt de ce ştiu că lucrul acesta este adevărat. Există un pasaj în scrierea lui Pavel care poate fi înţeles numai în termenii Cântării. Este Efeseni 1:9-10:

„Căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuşi, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ“.

Fii atent mai ales la cuvântul „taina“ şi la cuvântul „a-Şi uni într-unul“. Cred din toată inima că Solomon, cu înţelepciunea deosebită pe care a primit-o de la Dumnezeu, a avut privilegiul să înţeleagă una din cele mai mari taine spirituale din Biblie. El a văzut cu ochii spirituali cum pot credincioşii să-L întâlnească pe Domnul Isus, să se îndrăgostească de El şi în final să devină Mireasa Lui. Din acest motiv, Cântarea este una din cele mai îndrăgite cărţi ale Bibliei.

Îndrăgită este un termen bun la momentul acesta. Pentru mulţi care au atins paginile ei, Cântarea a fost mai mult un text doveditor pentru consiliere maritală sau o referinţă rapidă, folosind unele din frumoasele ei pasaje pentru a dovedi o idee din alt loc din Scriptură. Încearcă să-ţi aminteşti de vreun predicator care a luat Cântarea ca prim text şi a predicat-o în întregime. Este foarte probabil că, dacă textul a fost folosit într-o biserică, a fost un text pentru o conferinţă sau pentru o adunare, şi nu un text pentru predicatori. Din această cauză, am cerut de la mai mulţi clerici interpretarea acestei cărţi. Răspunsurile lor au fost foarte rezervate în comparaţie cu ce ştiam eu despre învăţătura ei sublimă. Mulţi se întrebau de ce a fost păstrată în Biblie. Unii au spus că nu au putut folosi textul din cauza subiectului pe care îl tratează. Un rabin mi-a dezvăluit că el a predat această carte, dar nu i-a pătruns înţelesul. Unii clerici protestanţi au mărturisit că nu folosiseră nici un rând din paginile ei. Ne spune ceva aceasta? Nu este acesta un cuvânt păstrat de la Dumnezeu?

Pentru că el a scris: „începutul înţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor este priceperea“ (Proverbe 9:10), n-am putea trage concluzia că Solomon a fost în stare să scrie o asemenea capodoperă? Această capodoperă este aşezată acum, de Duhul Sfânt, la locul ei în studiul biblic pentru zilele din urmă. Neglijată timp de secole, aruncată de clerici într-o poziţie minoritară, chiar condamnată de mulţi, a sosit „la timp“ şi cu glorie. Chiar veşmântul cu care a fost acoperită îi sporeşte frumuseţea. Alegând forma dramatică, Solomon utilizează dublul înţeles ca metodă de ascundere a revelaţiei sale. El n-a vrut ca cititorul să prindă adevăratul ei înţeles fără o pricepere luminată de Duhul Sfânt. „Cine are urechi (de auzit), să asculte ce zice bisericilor Duhul“ (Apocalipsa 2:7) este relevant în Cântare.

Din pricina acestei premize, cititorul trebuie să cunoască metoda pe care Solomon a folosit-o pentru zugrăvirea gândurilor sale. Când mă refer la dublul înţeles, vreau să spun că există o poveste de suprafaţă cu un subînţeles. Cu alte cuvinte, el a folosit o alegorie despre doi îndrăgostiţi, în timp ce în spatele fiecărei acţiuni a lor a pus un mesaj mai profund. Putem presupune că Solomon[1] a scris o carte de tipul „Cum să“. Spunându-ne cum a devenit Sulamita[2] mireasa păstorului, el ne spune de asemenea cum devine un credincios Mireasa Domnului Isus. Fiecare mesaj vorbeşte direct despre cum poţi să devii Mireasa lui Hristos. Forma dramatică a fost folosită pentru a ascunde mesajul ei mai profund, acţionând însă ca un mijloc de înţelegere pentru cei care formează subiectul ei plănuit: „Mireasa“. Deoarece Mireasa apare completă la sfârşitul veacurilor, Cântarea este o carte de încheiere. Este o piesă de teatru produsă de Dumnezeu, ca să fie văzută de cei credincioşi şi ei să fie învăţaţi prin ea.

Imaginează-ţi că vizionezi o operă dramatică în care, înainte să se termine, recunoşti că unul din personajele principale eşti chiar tu. Ce minune mare este această realitate! Piesa este despre tine. Ceea ce tocmai ai văzut în piesa aceea este o descriere a evenimentelor care ţi s-au întâmplat, ţi se întâmplă şi ţi se vor întâmpla. Într-un fel, îţi dai seama că tocmai ai văzut cel mai fericit sfârşit care se poate imagina pentru viaţa ta şi încă nu ai ajuns la sfârşitul vieţii tale în timp. În felul acesta învăţăm din Cântare! Cântarea ne arată cum devine un credincios Mireasa Domnului Isus. Când am aflat acest adevăr, am fost copleşit de bucurie, de laudă şi de cea mai profundă dragoste pentru Domnul Isus pe care am experimentat-o vreodată. Solomon a compus o capodoperă despre Mireasa Domnului Isus, şi ea a fost păstrată de-a lungul veacurilor până la sfârşitul timpului, când a înflorit în sezonul ei cuvenit. El a plantat o floare căreia i-au trebuit aproape trei mii de ani să înflorească, dar a înflorit „la timp“. Parfumul ei acum umple aerul!

Aşa cum am spus mai înainte, Solomon foloseşte forma dramatică în scrierea cărţii lui. Cântarea este o formă artistică unică specifică ei. Nu seamănă deloc nici cu Eclesiastul, nici cu Proverbele. Solomon foloseşte un format care nu a mai fost folosit în nici un alt text biblic. În celelalte lucrări ale sale, Solomon foloseşte didacticismul; el filozofează şi învaţă. Această carte utilizează combinaţii de cuvinte, sunete, lumină, pasiuni umane şi situaţii umane pentru ai atrage pe cititori pe tărâmul ei. Actori pe scenă sunt numai doi: Solomon şi Sulamita. Un cor cunoscut ca fiicele Ierusalimului este în preajma acţiunii de pe scenă. Responsabilitatea lor este să facă comentarii, să captiveze atenţia publicului şi să dea răspunsurile potrivite la întrebările retorice.

Sulamita şi păstorul acţionează unul asupra altuia în scene succesive care conduc la deznodământul dramatic din capitolul opt. Vedem cum se îndrăgostesc unul de altul şi cum încep să evolueze până la momentul în care se unesc sub toate aspectele vieţii lor. Folosirea de către Solomon a poeziei în mişcare şi în vorbire este precisă şi plină de semnificaţie. Sincronizarea dramatică este corectă. Audienţa este invitată în cele mai intime detalii şi dialoguri. Când s-a terminat, meditarea tăcută îl poartă pe cititor în cortul „cunoaşterii“. Este ca şi cum înainte de piesă înţelegerea cuiva era fragmentată, iar după aceea este în mod sublim completată. Odată vedeai „ca într-o oglindă, în chip întunecos“ (1 Corinteni 13:12), dar acum eşti faţă-n faţă cu Domnul Isus. Acum poţi să începi să scrii „Cântarea“ ta personală. (Simţi o libertate de a scrie propria ta cântare, cu candoare şi fără reţinere, odată ce ai înţeles Cântarea). Dintr-odată nu ţi se mai pare nepotrivit să vorbeşti cu El despre cele mai intime lupte ale vieţii. Teologia noastră nu ne mai împiedică acum. Concepţiile depăşite despre ce este potrivit şi ce nu este sunt înghiţite când prisoseşte în noi dragostea pentru El. Acceptarea de către El a mortalităţii noastre nu mai este în discuţie. El ne ţine în braţe; auzim cuvintele Lui spuse în şoaptă la urechea noastră; ne uităm în ochii Lui; ştim că am ajuns în locul unde doreşte Dumnezeu să fim. Nu vom avea nevoie de cuvinte ca să exprimăm ce simţim. (Cred că tăcerea despre care se vorbeşte în Apocalipsa va fi când Mireasa se va uita la El şi El la Mireasă. Ea ştie tot atât de bine că El a ales-o, aşa cum ea L-a ales pe El! În sfârşit sunt împreună pentru totdeauna!)

În sfârşit, Mireasa împărăţeşte cu El! Ca mireasa care stă lângă un rege, ea stă în gloria lui. Nu contează clasa socială din care a făcut ea parte, pentru că originea ei nu este relevantă. Trecutul ei nu intră în discuţie la curtea Împăratului. Autoritatea ei derivă din El. Statutul ei este prin alianţă. Ea are puterea ei proprie în Împărăţie, ca Estera din Biblie. Dragostea a biruit, a depăşit, a cuprins şi a triumfat peste orice detaliu de viaţă. Acum ea este co-egală cu El, pentru că El o declară astfel. Ce a învăţat, cunoştinţele pe care le are au venit de la El. Ea împărăţeşte pentru că multele zile de contemplare, re-aranjare, re-ajustare şi revizuire a atitudinii şi a concepţiilor ei au luat sfârşit.

Căsătoria Mielului cu o Mireasă fără pată este încununarea agoniei şi extazului luptei ei alături de El. Fiecare pas înainte al ei este o călătorie în noua cunoştinţă a locului ei în El. Cântarea lui Solomon este o descriere a acestei călătorii. În sfârşit ea stă lângă El, apogeul unei vieţi zidite pe promisiunile Sale. Un testament viu, care nu va fi lepădat, nici uitat, nici declarat inacceptabil, aşa este această a doua Evă! Altoită într-o familie eternă şi autorizată de Tatăl ceresc, ea stă cu un aer radios. Viitorul ei este asigurat. Bogăţii nemăsurate aparţin celor doi. Prin căsătorie ea este moştenitoare împreună cu El. Ea nu este un obiect; ea nu este o posesiune. Ea este produsul unui angajament mutual. El nu este împlinit fără ea, aşa cum Adam nu era împlinit fără Eva. Ce iubeşte El, iubeşte şi ea. Ce dispreţuieşte El, dispreţuieşte şi ea. Ce se spune împotriva ei, ce se face împotriva ei se spune şi se face împotriva Lui. Ei sunt una!

Când vei începe să studiezi Cântarea lui Solomon, urmăreşte cum se schimbă identitatea Sulamitei. Ea se schimbă de la auto-subestimare, când se descrie în capitolul unu, la o persoană cu încredere în sine în capitolul opt. Ca Mireasa cerească din Apocalipsa, ea se schimbă de la o persoană interesată de lumea ei la o femeie împuternicită să conducă universul lor unit. Abandonând lumea ei pentru a Lui, ea devine Perechea Lui pentru eternitate.

[1] Solomon înseamnă „jertfă de pace“, ca tip şi umbră a Domnului Isus care avea să vină mai târziu ca „Mielul lui Dumnezeu“.

[2] Sulamita înseamnă „cea desăvârşită“, ca tip şi umbră a multor mădulare viitoare ale miresei „fără pată şi fără zbârcitură“ pregătită pentru Miel.

CONTINUARE AICI:

TAINA LUI SOLOMON