DESPRE ADUNARI-DE LA VESTEA BUNA-Sunt adunările “singure”(izolate) după voia lui Dumnezeu?

DESPRE ADUNARI-DE LA VESTEA BUNA-Sunt adunările “singure”(izolate) după voia lui Dumnezeu?

Sunt adunările “singure”(izolate) după voia lui Dumnezeu?

Citatele de mai jos sunt dintr-o analiză a lui Philip Nunn făcută în 2003 cu referire la relațiile dintre adunări, divizări și uniri, recunoașteri și excluderi. Analiza în engleză este aici: http://philipnunn.com/2006/10/the-re-dividing-of-the-reunited-brethren/ atât traducerea cât și citarea s-au făcut cu permisiune.

Experiența lui P.Nunn își găsește greu o paralelă în mediul evanghelic românesc, e ca un tratament al unei răceli de care pacientul de cancer nu suferă. Adică, să mă explic: seriozitatea analizei pe care P.Nunn o face scăderilor mediului său nu face ca felul ușuratic în care leagă unii de la noi răni mult mai grele, acestea să pară mai ușoare(rănile). Bănui că m-am făcut înțeles!

Ca și alte adevăruri ”pe hârtie” în mediul este-european există două învățături extrem de neglijate:
1)independența adunărilor locale și
2) preoția tuturor credincioșilor.

Independența adunărilor locale a devenit nimic pentru majoritatea, atunci când s-au înființat uniunile (mitropolii pocăite).
Preoția tuturor credincioșilor a devenit nimic atunci când ”bătrânii” nu au fost recunoscuți cei maturi spiritual din adunare (conform Scripturii) ci tinerei cu diplome și autoritate de la uniune.

Dragul meu, dacă suferi de cele două boli de mai sus, ele sunt ca și cancerul, ca și cangrena, nu are rost să citești citatele de mai jos. Citatele sunt un tratament al unei răceli pe care, culmea, bolnavii se pare că o abordează cu mai multă seriozitate ca și dumneata cancerul.

Citat 1:
Sunt adunările “singure”(izolate) după voia lui Dumnezeu?
”Trebuie adunarile sa fie interdependente? Termenul “dependenta” contine conceptele de “sprijinindu-se pe” si ” fiind responsabil pentru”. Noi spunem ca un om orb depinde de câinele sau, sau ca un om batran depinde de bastonul sau pentru mersul pe jos. În acest sens, o adunare depinde de Domnul, si nu de alte adunari. Fara câine, orbul este pierdut. Fara baston, batranul va cadea. O adunare spirituala, în crestere si matura, nu trebuie sa depinda (sa se sprijine) pe orice alte adunare. Relatiile dintre adunarile nu sunt bazate pe necesitatea cauzata de liăsa de ajutorare, ci pe beneficiul practic, pe adevarata partasie. Termenul “dependenta” este foarte bine rezervat pentru a descrie relatia noastra personala si colectiva cu Hristos Insusi.

Gasim putine invataturi sau instructiuni în Noul Testament despre relatia dintre o adunare si o alta. Învataturile despre un singur Organism, dupa cum am vazut deja, se refera direct la relatia dintre credinciosi (sfinti), si nu între adunari (vezi pct. 3). Dar, pentru învatatura noastra, putem gasi modele nou testamentale ce apar in formarea noilor adunari. Ei au început sa interactioneze unul cu altul, dar nu exista nici o urma de confederatie sau organizatie de adunari în Noul Testament. Aici putem spune ca o lista de adunari OK poate deveni o reala trambulina pentru plecare. Pe de alta parte, o adunare nu poate pretinde sprijinul Scripturii pentru fi o adunare “singura”, care se comporta ca si cum ar fi singura reprezentare a Adunarii lui Hristos, neavand, astfel, relatii, sau legaturi, cu alte adunari. Adunarile din Noul Testament au exprimat prietenie si partasie una cu alta.”

Citat 2:
”De ce durerea este atât de acută?

Apostolul a fost un promotor entuziast si iubitor al adunarii, dar el nu a spus: “Caci pentru mine a trai este adunarea“. Pasiunea vietii sale a fost Cristos însusi (Filipeni 1:21). Noi, Fratii, am fost foarte angajati pentru adunarile noastre. Am investit o mare parte din timpul nostru si a resurselor noastre în adunare. Am sacrificat bucurosi o mare cauză pentru a promova cauza adunarii. Ma tem ca multi dintre noi am devenit dependenti de adunarile noastre. Avem nevoie de ele pentru sentimentul nostru de securitate. Avem nevoie de adunarea noastră pentru sentimentul nostru de identitate. Avem nevoie de adunarea noastra pentru viata noastra socială. Avem nevoie de adunarea noastra pentru sentimentul increderii in sine. Fără să ne dam seama, ne-am transformat adunarile noastre într-un bazin care nu poate tine apă. Dar ne e sete! Avem nevoie de bazin. Gândul ca unii ar putea încerca sa ne scoate din bazine, sau ca bazinele s-ar putea sparge, ne provoaca dureri insuportabile. De ce aceasta durere disproportionată? Poate este pentru că noi “L-am parasit” pe Hristos, “izvorul apelor vii” (Ieremia 2:13). Ar putea ca frustrarea noastra excesivă sa reflecte lipsa noastră de apropiere fata de Domnul Insusi? Din experienta noastra, am învatat sa găsim satisfactie şi suficienţă (Coloseni 2:10) numai în Hristos?”