LUCRAREA DUHULUI SFANT FATA DE LUME- Gheorghe Cornilescu 4 aprilie 1965

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

Lucrarea Duhului Sfant fata de lume

                                (Ioan 16.8-11)

Cea dintai slujba a Duhului Sfant  fata de oameni, fata de lume, este cum ne arata aici Cuvantul lui Dumnezeu, in versetul 8: “Cand va veni El, va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul, fiindca n-au crezut in Mine”

    Trei ani de zile vorbise Domnul Hristos in mijlocul poporului, asa de minunat incat a fost silit poporul sa spuna: “Niciodata n-a vorbit un om ca omul acesta”. Iar felul in care punea stapanire pe ei vorbirea Lui era uimitor, incat poporul spunea: “Vorbeste ca unul care are putere”. In adevar, poporul nu se mai satura ascultand pe Domnul Hristos vorbind chiar zile intregi, asa cum s-a intamplat in pustie, unde oamenii au uitat si de mancare si de tot si L-au ascultat timp de doua zile. Se vede treaba ca vorbirea era pe intelesul lor si vorbirea mergea drept la inima lor, incat oamenii acestia nici nu si-au dat seama cand a trecut timpul si au flamanzit.

    Dar mai minunate ca vorbele au fost poate faptele Domnului Hristos. Va inchipuiti ce impresie trebuie sa fi produs asupra poporului, faptul cand acoperisul casei unde Se gasea Domnul Hristos este dat la o parte si in fata Lui este pus un slabanog pe un pat. La glaul Domnului Hristos, slabanogul acesta este mantuit nu numai de pacatele lui, dar este facut si sanatos. Ce miscare trebuie sa fi fost in popor, cand trebuiau sa se dea la o parte, sa faca loc omului acestuia, care, la porunca, la cuvantul Domnului Hristos, isi luase patul si mergea acasa ca un om sanatos? Ce impresionat trebuie sa fi fost poporul in clipa cand, in Ierihon, orbul isi capata vederea la cuvantul Domnului Hristos: “Capata-ti vederea!” Om orb, care n-a vazut niciodata lumina zilei, pleaca de langa Domnul Hristos vazand toate lucrurile, vazand toti oamanii din jur.

    Ce impresie, de alta parte, trebuie sa fi facut asupra poporului, indracitul acela din tinutul Gadarenilor, cand Domnul Hristos porunceste duhului necurat din el: “Iesi afara!” si omul nu mai este chinuit si se duce sanatos acasa.

    Domnl Hristos nu Si-a ispravit lucrarea cu acestea. Se atinge, fara teama ca Se molipseste, de un lepros si boala care nici azi nu are vindecare, numai la o simpla atingere a Domnului Hristos, dispare. Ce impresie trebuie sa fi produs asupra poporului care vedea cu ochii lui aceste lucruri! Dar cand Domnul Hristos ii spune lui Lazar:“Lazare, iesi afara!” si omul iese din mormant, ca si cand moartea nu si-ar fi facut nicio lucrare asupra lui, este viu printre oamani; oamenii il vad, il pipaie. Ce impresie adanca trebuie sa fi facut asupra poporului!

    Cu toate acestea, poporul ajunge sa poata vorbi, ca si mai-marii lui, ca toate acestea le face cu Beelzebul, domnul dracilor. N-au crezut in El. Au fost uimiti, fara indoiala, de vorbirea puternica a Domnului Hristos; au fost izbiti de faptele care intr-adevar nu puteau sa fie facute decat cu puterea lui Dumnezeu – dar n-au crezut. Rostul slujbei Duhului Sfant pe care avea sa-L trimita Domnul Hristos era sa incredinteze pe oameni de pacatul lor de a nu fi crezut in Domnul Hristos.

    Intr-adevar, iata la Faptele Apostolilor 2 cum le vorbeste Petru, poate acelorasi oameni: “Barbati israeliti, ascultati cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu inaintea voastra prin minunile, semnele si lucrarile pline de putere pe care le-a facut Dumnezeu prin El in mijlocul vostru, dupa cum bine stiti; pe Omul acesta, dat in mainile voastre, dupa sfatul hotarat si dupa stiinta mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ati rastignit si L-ati omorat prin mana celor faradelege. Dar Dumnezeu L-a inviat, dezlegandu-I legaturile mortii, pentru ca nu era cu putinta sa fie tinut de ea”. Simpla de tot este aceasta marturie despre moartea si invierea Domnului Hristos; nicio putere de convingere. Sunt sigur ca el vorbea mai slab decat Domnul Hristos, semne nu facea inca pentru ca sa se vada puterea lui Dumnezeu. Dar aceste cuvinte simple despre moartea si invierea Domnului Hristos fac o lucrare asa de puternica in sufletele ascultatorilor, incat acestia spun: “Ce sa facem?”“Pocaiti-va”, adica schimbati-va felul de gandire cu privire la moartea si invierea Domnului Hristos. Cine a facut aceasta lucrare? Duhul lui Dumnezeu.

    Iata cum se arata lucrarea Duhului lui Dumnezeu fata de lume, atunci cand se vesteste jertfa curata a Domnului Hristos. Noi ne-am obisnuit asa de mult cu moartea si invierea Domnului Hristos incat atunci cand vorbim oamenilor, ni se par lucruri prea cunoscute. Dar ne inselam amarnic. “Poporul piere din lipsa de cunostinta”.Cand i se aduce la cunostinta vestea despre moartea si invierea Domnului Hristos, o socoteste si astazi ca o invatatura noua. Credinta in Dumnezeu, da; credinta in Domnul Hristos, mort si inviat pentru noi, este socotita o invatatura noua.

    De aceea sa marturisim jertfa Domnului Hristos simplu, cu incredintarea ca nu noi vom incredinta pe oameni de starea lor de pacat, ci Duhul lui Dumnezeu va insoti marturia noastra si El va face schimbarea pe care o asteptam.

    Dar sa nu uitam sa vestim pe Domnul Hristos, sa lasam la o parte morala: sa faci asa, sa faci altminteri. Sa lasam la o parte legea: tu trebuie sa faci -, caci acestea nu aduc viata. Duhul lui Dumnezeu nu insoteste astfel de marturii, oricat de apropiate de adevar ni s-ar parea noua.

    Credeti oare ca in biserici se spun lucruri rele? Imi spunea unul odata: Ce, noi invatam pe oameni sa fure, sa injure, sa faca lucruri rele? Nu, nu spunem lucrul acesta. Invata de bine, dar nu spun singurul lucru care trebuieste. Omul recunoaste ca intr-adevar este bine sa nu minti, sa nu injuri, este bine sa nu se imbete. Dar spun adevarul, cand spun: Nu pot! Si atunci, daca noi nu ii aratam pe Cel ce a luat asupra Lui neputinta noastra si poate sa dea o viata noua, vina noastra este mare. Nu prin ceea ce spun oamenii acestia, ci prin ceea ce nu spun sunt vinovati. Si nu spun pentru ca nu au.

    Dar noi sa nu cadem in aceeasi greseala si sa nu tabaram asupra oamenilor cu legea, cu morala, sa se lase de cutare, sa faca cutare. Aceasta nu este Evanghelie, si oamenii vor spune pe drept cuvant: Nu putem! Aratati pe Domnul Hristos care a murit pe cruce, care a inviat pentru neprihanirea noastra si fiti incredintati ca Duhul lui Dumnezeu va insoti marturia noastra si va incredinta El pe oameni de pacat, pentru ca nu cred in Domnul Hristos.

    Duhul lui Dumnezeu va incredinta pe oameni nu numai despre pacat,El va incredinta pe oameni si in ce priveste neprihanirea, in ce priveste starea omului dupa voia lui Dumnezeu.

    Ce ganduri ciudate aveau oamenii din vremea Domnului Hristos despre neprihanire! Mai-marii preotilor, fariseii si carturarii invatau ca neprihanit este omul care nu se aseaza la masa cu mainile nespalate, nu bea vin fara sa-l strecoare; neprihanit este omul care tine sabatul, neprihanit este omul care da zeciuiala, neprihanit este omul care isi indeplineste asa-zisele indatoriri religioase. O, cat de departe este aceasta neprihanire pe dinafara, de neprihanirea pe care a adus-o Domnul Hristos!

    Ne-am obisnuit sa privim de sus pe fariseul din Evanghelie. Dar si azi oamenii inteleg neprihanirea ca si fariseii de odinioara cand spun: Nu sunt ca altii, n-am spart casa nimanui, am o inima buna. Iata neprihanirea pe care si-o dau oamenii inaintea lui Dumnezeu. Dar, daca este explicabila aceasta continuare a traditiei fariseilor de odinioara in poporul care nu cunoaste jertfa Domnului Isus, ce trist este sa vezi acest lucru la cei ce au trecut de partea Domnului Hristos! Pare ca s-a alcatuit un fel de lege a neprihanirii intre cei credinciosi, lege care ar suna cam asa: Sa nu bei, sa nu fumezi, sa nu dansezi, sa nu mergi la cinematograf – si cu asta s-a incheiat neprihanirea!

    Nu, aceasta nu este neprihanirea pe care a adus-o Domnul Hristos; aceasta este neprihanirea pe care ne-o facem noi. Caci si intre necredinciosi se gasesc oameni care nu beau, nu fumeaza, n-au fost niciodata la cinematograf si totusi nu putem sa spunem ca sunt credinciosi. Toate acestea arata cat de usor se strecoara chiar in gandirea celor credinciosi, felul de a gandi al fariseilor de odinioara, felul de a gandi al lumii in ce priveste neprihanirea.

    Neprihanirea nu se capata in veci de veci prin ceea ce facem noi nici macar in slujba lui Dumnezeu, ci numai prin ceea ce a facut odata pentru totdeauna Domnul Isus Hristos prin jertfa de pe cruce. “In El avem rascumpararea, prin sangele Lui iertarea pacatelor” – nu prin ceea ce facem noi, nu prin ceea ce gandim noi. Chiar viata pe care o traim noi, ca oameni credinciosi, este lucrarea lui Dumnezeu. Nu avem niciun merit cand intram in aceasta lucrare si luam din izvorul bogat al vietii Domnului Hristos. Nici macar atunci nu avem ceva de la noi, totul este har, totul este darnicie, daruire, totul vine din partea lui Dumnezeu.

    Dar despre aceasta numai Duhul lui Dumnezeu poate sa incredinteze pe oamenii necredincisi, cu atat mai mult pe noi, care am crezut in Domnul Hristos. Numai Duhul lui Dumnezeu poate sa ne incredinteze ca neprihanirea, starea omului dupa voia lui Dumnezeu, nu se capata altfel decat prin jertfa de pe cruce a Domnului Hristos. Multa vreme, cat am fost necredinciosi, si noi am trecut pe langa jertfa Daomnului Hristos fara sa intelegem neprihanirea lui Dumnezeu. Numai cand Duhul lui Dumnezeu a patruns in inima noastra si a facut vii cuvintele lui Dumnezeu, atunci am inteles cat de patata este neprihanirea noastra inaintea lui Dumnezeu si cat de drept este ca sa ne imbracam cu haina neprihanirii pe care ne-a pregatit-o Domnul Isus in crucea de pe Golgota.

    Sa nu uitam ca noi suntem lucrarea lui Dumnezeu, nu numai in ce priveste iertarea pacatelor noastre, ci si in ce priveste viata pe care suntem chemati s-o traim ca oameni credinciosi. Sa ne lasam calauziti de Duhul lui Dumnezeu in toate, ca nimic strain, nimic din ceea ce facem noi sa nu patrunda in neprihanirea pe care ne-a castigat-o Domnul Hristos.

    Citeam mai deunazi intr-o carte un vis al unui vestitor al Evangheliei. Se parea, in visul lui, ca este inaintea judecatii lui Dumnezeu, judecata pentru cei credinciosi, fireste. Si, in lumina lui Dumnezeu trecea pe dinaintea lui toata viata lui. Intai au trecut predicile lui. De unde el socotea ca prin predicile lui, el a facut o lucrare foarte insemnata, in lumina judecatii lui Dumnezeu au aparut toate petele acelea pe care el nu le-a vazut. In predicile lui frumoase, s-a inaltat putin, fara sa-si dea seama, in fata oamenilor. N-au fost gasite la inaltime predicile lui in fata luminii judecatii lui Dumnezeu. Au venit apoi rugaciunile lui si a descoperit, la lumina lui Dumnezeu, ca multe din ele pareau mai mult decat erau. Si cand o voce i-a spus ca nimic nu i s-a gasit neprihanit din faptele lui inaintea lui Dumnezeu, el s-a ingrozit si s-a trezit.

    S-ar putea ca si viata noastra, in fata ochilor nostri sa para frumoasa. Nu uitati insa ca noi nu avem sa dam socoteala inaintea lui Dumnezeu de viata noastra privita prin felul nostru de a vedea, ci avem de dat socoteala inaintea lui Dumnezeu care are ochii ca para focului si care patrunde pana unde noi, oamenii, nu puem parunde.

    Ma gandesc iarasi la ce spunea un alt vestitor al Evangheliei. Gaseste intr-un sant pe un om beat, se apropie de el si vrea sa-l scoale. Acela, in betia lui, ii spune – Domnule, eu te cunosc pe d-ta. – De unde ma cunosti? – Pai nu m-ai intors d-ta la Dumnezeu? – Se vede ca te-am intors eu la Dumnezeu, nu te-a intors Duhul lui Dumnezeu la Dumnezeu.

    Se poate ca vorbele noastre sa aiba oarecare trecere in fata oamenilor, dar daca nu sunt insotite de incredintarea aceasta ca Duhul lui Dumnezeu lucreaza, atunci o sa avem treziri, o sa avem intoarceri la Dumnezeu, dar nu ale Duhului lui Dumnezeu, ci ale noastre.

    Sa fim foarte atenti in ceea ce priveste neprihanrea pe care o da Dumnezeu.

    Si acum sa vedem cum Duhul Sfant incredinteaza pe oameni cu privire la judecata. Este vorba, fireste, de judecata vrajmasului care a incurcat treburile de la inceput si a adus starea de pacat a omenirii, tinand pe oameni inclestati in lantul pacatului si nu-i lasa sa fie slobozi in Domnul Hristos. Vrajmasul a incurcat pe oameni nu numai ca sa nu-si mai vada pacatele, dar i-a incurcat sa nu vada nici neprihanirea pe care a castigat-o Domnul Hristos pe cruce pentru noi.

    Cand este vorba sa cercetam pe acest vrajmas si sa ajungem la cunostinta la care a ajuns apostolul Pavel si toti credinciosii, ca nu suntem in necunostinta de planurile lui, atunci trebuie sa tinem socoteala de doua lucruri: intai sa nu subestimam puterea vrajmasului si in al doilea rand sa nu suprapretuim puerea acestui vrajmas.

    In adevar, vrajmasul are o putere cum nici nu va puteti inchipui. Vorbim cu dispret deseori de el, dar gresim. Cineva din partea luil lui Dumnezeu nu a vorbit cu el cu dispret, ci a zis: Domnul sa te mustre! Stia ca are destula putere. Sa rasfoim putin Biblia in primul rand si in al doilea rand sa privim putin in vietile noastre, ca sa vedem ce mare putere are acest vrajmas si cat de viclean este.

    Ce frumos traiau in legatura cu Dumnezeu cei dintai oameni in gradina Edenului! Deodata insa aceasta legatura este rupta, Edenul inchis, oamenii dati afara. Cine a facut acest lucru, cine i-a indemnat sa faca un pacat, nu greu dupa parerea noastra, un pacat usor, neascultarea? Vrajmasul a facut lucrul acesta.

    Noe, om al neprihanirii, care timp de aproape o suta douazeci de ani vestise neprihanirea lui Dumnezeu, dreptatea lui Dumnezeu, este scapat in chip minunat din mijlocul poporului necredincios, printr-o corabie. Dupa asta, sta in cortul lui in nesimtire si cu mintile pierdute: s-a imbatat. Cine a facut lucrul acesta? Vrajmasul.

    Avraam, parintele celor credinciosi, cum isi pleaca  fruntea, rusinat in fata paganului faraon, din pricina ca l-a dovedit ca a mintit cu privire la sotia lui. Cine a facut lucrul acesta? Vrajmasul, fara indoiala.

    David, om dupa inima lui Dumnezeu, om ai carui psalmi si azi alcatuiesc o imbarbatare zi de zi, se face vinovat de un indoit pacat: defraneaza si, ca sa-si acopere acest pacat, ucide. Cine a facut lucrul acesta? Vrajmasul.

    Sa ne gandim putin si la vietile noastre, ale celor credinciosi, nu din trecut, ci de cand ne-am intors la Dumnezeu. Nu sunt oare cuvinte in viata noastra, pe care le-am rostit si in fata carora stam uimiti: cum a fost cu putinta sa iasa din gura noastra astfel de cuvinte, care nu numai ca intineaza, dar si darama? Cum a fost cu putinta sa ne calce piciorul in cutare loc, sa ne infasoare asa de grozav pacatul, incat sa uitam ca este pacat inaintea lui Dumnezeu? Cine a facut aceasta? Vrajmasul sufletelor noastre, care de la inceput este mincinos, este viclean si cauta sa puna piedici copiilor lui Dumnezeu, ca sa-i faca sa alunece de pe calea lui Dumnezeu. In adevar, mare este puterea acestui vrajmas, mare este viclenia acestui vajmas!

    Dar oricat de puternic, oricat de viclean este acest vrajmas, sa nu-l suprapretuim. El este un vrajmas infrant. Samanta femeii, fagaduita inca de la inceput, a zdrobit capul acestui vrajmas. El este infrant si nu face decat ceea ce ii este ingaduit de Dumnezeu, spre binele nostru.

    Acest lucru ni-l arata asa de bine istoria lui Iov. Vrajmasul Ii spune lui Dumnezeu: Iov Te cinsteste pentru ca l-ai daruit cu bunuri materiale; dar ia atinge-Te de el, sa vezi cum se duce toata credinta lui. Dumnezeu ii ingaduie sa se atinga de bunurile lui, de copiii lui. Dar Iov ramane alipit de Dumnezeu: “Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Lui binecuvantat”.

    Credeti ca se da batut Satana? Incearca iar: Ia sa te atingi de trupul lui, sa vezi cum o sa se ridice impotriva Ta. Ii ingaduie Dumnezeu si acest lucru, numai de viata lui sa nu se atinga. Si intr-adevar, grele suferinte au venit peste Iov. Si totusi, in mijlocul acestor suferinte, cand nu mai era nimic de spus, el se agata de Dumnezeu si spune, inca in Vechiul Testament: “Stiu ca Mantuitorul meu traieste”. Mai mult nu spune, pentru ca se intelege de la sine: daca traieste Mantuitorul meu, fara indoiala ca nu ma va lasa sa pier.

    Asadar sa nu-l suprapretuim pe Satana, oricat de mare putere ar avea, pentru ca este un dusman infrant. Si daca suntem ascunsi in cetatea de scapare care este sangele Domnului Hristos, vom putea spune impreuna cu psalmistul: sunt pazit din toate partile si mana Lui atotputernica este asupra mea. Din experienta noastra vom marturisi, spre slava lui Dumnezeu, ca nimeni nu ne va smulge din mainile Lui.

                                               Gheorghe Cornilescu

                                                     4 aprilie 1965

Multumim  si apreciem  bunavointa fr. Horia Azimioara prin care am primit gandurile fr. Gheorghe Cornilescu