LINISTEA SUFLETEASCA A DOMNUUI ISUS Gheorghe Cornilescu 6 August 1960

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

Linistea sufleteasca a Domnului Isus

                              – Ioan 10.31-39 –

    Nu apucase Domnul Isus sa-Si termine vorbirea, cele din urma cuvinte: “Eu si Tatal una suntem” si iudeii au fost asa de furiosi la auzul acestor cuvinte, ca au luat pietre ca sa-L ucida. Fireste ca imprejurarea aceasta ar fi fost de natura sa tulbure pe Cel ce era in fata unei astfel de amenintari. Si totusi, Domnul Isus ramane in pace. Asupra acestui lucru vreau sa atrag atentia in aceasta seara.

    In toate imprejurarile grele prin care trecea Domnul Isus, El ramanea linistit. De ce oare? De unde avea Domnul Hristos taria aceasta sa ramana linistit? Era doar amenintat sa fie ucis cu pietre! Caci El raspunde nu atat cuvintelor pe care le indreptau la inceput iudeii catre El, ci pornirii vrajmasilor Lui de a-L ucide.

    De unde aceasta putere? Din faptul ca Domnul Isus stia bine ca are o insarcinare din partea Tatalui. Insarcinarea aceasta era sa-L duca la moarte, fireste, dar nu cand vrea omul, ci numai cand vrea Dumnezeu. De aceea El ramane linistit. Nimeni nu moare, spunea cineva, de boala. Oamenii asa cred: s-a imbolnavit de inima sau de altceva si a murit. Nu, iubitilor, fiecare moare atunci cand vrea Dumnezeu, nici mai inainte, nici mai tarziu. De aceea, Domnul Hristos, in fata acestor amenintari din partea vrajmasilor, sta linistit.

    Ce bine ar fi daca si noi, credinciosii, am calca pe urmele Domnului Hristos, care este nu numai Mantuitorul nostru, dar este in acelasi timp si pilda vietii noastre. Ce fericiti am fi noi sa calcam pe urmele Domnului Hristos si in privinta aceasta, adica sa ne stim hotarat in mana lui Dumnezeu, avand fiecare o insarcinare din partea Lui, de a fi in lume martorii Lui. Aceasta este insarcinarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Daca am fi asa, fireste ca atunci s-ar stinge si dorintele noastre patimase, s-ar stinge si temerile noastre patimase: Ah, daca as avea cutare lucru! Il doresti cu inflacarare si nu il ai. Atunci ce se intampla? Ai facut sa-ti atarne soarta de implinirea acestei dorinte si, cand nu ti s-a implinit dorinta, atunci pleci aripile si cazi in indoiala. Sa fim mai practici. Cutare fata doreste cu infocare pe cutare baiat si nu se intampla sa-l aiba. Si atunci, aripile la pamant, s-a dus credinta fetei. De ce? Pentru ca a fost stapanita de dorinta patimase, nu si-a incredintat soarta si pentru aceasta imprejurare in mana Domnului, care stie ce face, stie cand face si stie cum face.

    Am spus ca se sting si temerile patimase. Ah, daca nu s-ar intampla cutare lucru! Hai sa zicem, practic: daca nu m-ar da afara din serviciu! Si totusi lucrul se intampla. Atunci, care este urmarea acestei temeri patimase? Te da afara, lasi aripile in jos. A murit Dumnezeu? Nu, iubitilor, noi am fost stapaniti de dorinte patimase, de temeri patimase, pentru ca nu ne-am incredintat soarta in mana Domului si n-am fost constienti, n-am fost hotarati, n-am stiut practic insarcinarea pe care o avem de la El.

    Fireste ca suntem lasati aici in lume nu pentru ca sa ne casatorim, nu ca sa avem slujbe. Alta este insarcinarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Acestea sunt lucruri care se adauga pe deasupra, pe langa insarcinarea data de El. Dar daca noi schimbam insarcinarea data de Dumnezeu cu aceste lucruri, sa nu ne miram daca suntem purtati de aceste dorinte cand intr-o parte, cand in alta. Ne amagim ca dam dovada ca suntem copii ai lui Dumnezeu, cand colo dam dovada de ceea ce suntem noi, nu de ceea ce este Dumnezeu. De aceea nu avem liniste in fata imprejurarilor oricat de gele ar fi si ar veni peste noi. Domnul Isus ne este pilda in aceasta privinta.

    Era intr-o situatie grea, extrem de grea, sa fie omorat cu pietre. Ramane linistit. Si linistea aceasta a Domnului Hristos dezarmeaza pe vrajmasi, pentru moment fara indoiala. Si atunci Domnul Hristos poate sa stea de vorba cu ei cu privire la invinuirile pe care I le aduceau ei. S-ar fi parut ca in imprejurarea acesta n-ar mai fi fost cu putinta sa stea de vorba. Dar iata ca Domnul Hristos, avand tocmai ceea ce ni se pare noua ciudat, linistea aceasta sufleteasca, a stst linistit si a dezarmat complet pe vrajmasi.

    Atunci El le pune intrebarea: “V-am aratat multe lucruri bune, care vin de la Tatal Meu; pentru care din aceste lucruri arunati cu pietre in Mine?” Iudeii I-au raspuns: “Nu pentru o lucrare buna aruncam noi cu piere in Tine, ci pentru o hula si pentru ca Tu, care esti un om, Te faci Dumnezeu.” Cu aceste cuvinte I se aduce o insulta Domnului Isus. Iata, greutati, amenintari la inceput, insulta de data aceasta. “Tu, care esti un om, Te faci pe Tine Insuti Dumnezeu.” Aceasta este o hula.

    Dar Domnul Hristos, tocmai pentru ca are aceasta liniste sufleteasca, ii indreapta pe oameni spre Cuvantul lui Dumnezeu: “Nu este scris in legea voastra: “Am zis, sunteti dumnezei”? La ce se refera oare Domnul Hristos aici? La ceea ce spune Psalmul 82: “Dumnezeu sta in adunarea sfintilor si judeca intre dumnezei.” Si mai jos, in acelasi psalm,in versetul 6 spune: “Sunteti dumnezei, toti sunteti fii ai Celui Preainalt.” Despre ce dumnezei este vorba? Daca ne ducem in Vechiul Testament, la Exod 21.6-7, se spune ca daca un om, in al saptelea an, nu vrea sa-si paraseasca stapanul, asa cum avea dreptul, ci vrea sa ramana mai departe in robie, sa fie dusi in fata dumnezeilor. Cine sunt dumnezeii acestia? Sunt judecatorii, capeteniile care carmuiesc in Numele lui Dumnezeu, care au deci o insarcinare din partea lui Dumnezeu.

    Si atunci spune Domnul Hristos mai departe: “Daca legea a numit dumnezei pe acei carora le-a vorbit Cuvantul lui Dumnezeu – si Scriptura nu poate fi desfiintata – cum ziceti ca hulesc Eu, pe care Tatal M-a sfintit si M-a trimis in lume? Si aceasta pentru ca am zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu!” Iata, aceia aveau o insarcinare de la Dumnezeu si purtau numele de dumnezei, intr-o lucrare data de Dumnezeu. Dar Eu, n-am fost Eu sfintit pentru aceasta? Nu am spus Eu lui Dumnezeu Tatal:“Iata-Ma, vin sa fac voia Ta, Dumnezeule?” Nu spune Domnul Hristos: “Mancarea Mea este sa fac voia Tatalui Meu, a Celui ce M-a trimis”? Era pus deoparte cu o insarcinare deosebita din partea Tatalui, lucra in Numele lui Dumnezeu. Atunci, daca Eu am insarcinarea aceasta din partea lui Dumnezeu, am voie sa iau chip de om, sa mor pentru pacatele voastre. Aceasta este insarcinarea pe care Mi-a dat-o Dumnezeu: M-a sfintit pentru aceasta, M-a pus deoparte pentru lucrul acesta. Cum spuneti voi ca hulesc, daca Eu am insarcinarea aceasta de la Dumnezeu?

    Este adevarat ca Domnul Hristos intra aici in lume ca Fiu al Omului, este adevarat ca Domnul Hristos a crescut aici ca Fiu al Omului, dar tot atat de adevarat este ca Domnul Hristos a venit in lume si ca Fiu al lui Dumnezeu. Daca ar fi venit numai ca Fiu al lui Dumnezeu, ni s-ar fi inamplat tuturor ceea ce i s-a intamplat lui Ioan: am fi cazut cu fata la pamant in fata stralucirii Lui. Dar multumim Dumnezeului nostru ca L-a trimis in starea aceasta, cu chip ca al nostru, ca sa Se poata apropia de noi si noi sa ne apropiem de El. El a trecut ca Fiu al Omului prin toate imprejurarile, ca noi, insa niciodata n-a pacatuit. Iar ca Fiu al lui Dumnezeu, fireste, El a putut sa aduca la indeplinire mantuirea noastra. Ca Fiu al Omului, ne-a dat o pilda cum trebuie sa vietuim aici in lume.

    Iata, prin urmare, temeiul pentru care spune Domnul Hristos: Invinuirea voastra nu este indreptatita, nu aveti dreptate. Si are prilejul Domnul Isus, cand sta linistit in fata amenintarilor lor si cand, de alta parte, are posibilitatea sa lamureasca pentru ce n-au ei dreptate cand Il fac ca huleste pe Dumnezeu, are acum prilejul sa arunce o privire asupra vietii Lui, ca martor in fata lor:“Daca nu fac lucrarile Tatalui Meu, sa nu Ma credeti. Dar daca le fac, chiar daca nu Ma credeti pe Mine, credeti macar lucrarile acestea, ca sa ajungeti sa cunoasteti si sa stiti ca Tatal este in Mine si Eu sunt in Tatal.” Asadar, Domnul Hristos pune inaintea lor cuvintele Lui, de o parte, iar de alta parte lucrarile Lui.

    Iubitilor, Domnul Hristos a vorbit, dupa marturia slujitorilor carturarilor si fariseilor care ii trimisese sa vada ce este cu El, cum n-a vorbit niciunul dintre ei. Asa mare impresie a facut asupra lor cuvantul Domnului Hristos! Iar vrajmasii Lui sunt siliti sa spuna: “Vorbeste ca unul care are putere, nu ca unul dintre noi.” Fireste, altfel nici nu se poate lamuri inraurirea pe care a avut-o cuvantul simplu al Domnului Isus Hristos. De unde aceasta putere? De unde aceasta tarie asupra cuvantului care cade ca piatra si sfarama inima noastra, patrunde si isi face lucrarea in inimi? Si aceasta, pentru ca Domnul Isus nu vorbea de la El. “Le-am dat cuvantul pe care Tu Mi l-ai dat.” Domnul Isus era constient de lucrul acesta. Si cand zice ca omul va da socoteala de orice cuvant nefolositor, cu aceasta arata ca orice cuvant pe care l-a spus poarta pecetea aceasta. El era, ca sa zicem asa, gura lui Dumnezeu. “Dumnezeu era in Hristos” si, cand vorbea Domnul Hristos, era glasul lui Dumnezeu care se auzea.

    Faptele Lui nu erau savarsite la intamplare. Multi Il tagaduiesc pe Domnul Hristos, dar Scriptura ne spune ca faptele Lui facusera sa se raspandeasca zvonul despre El pana departe. Si multimea venea la El. Dovada este marea putere a lucrarii Domnului Hristos. De unde aceasta putere? Tot de la Dumnezeu. El Insusi spune in evanghelia dupa Ioan: “Eu nu fac decat ceea ce vad pe Tatal facand.” Nimic nu facea Domnul Isus de la El. Era de data aceasta, cum se zice, bratul lui Dumnezeu: Dumnezeu lucra prin bratul Domului Hristos.

    De aceea Domnul Hristos spune in felul acesta despre vorbele si lucrarea Lui. Cu toate acestea, uitati-va, pare ca iudeii nu stiu ce sa faca sa scape de aceasta putere mare a cuvintelor si lucrarilor Domnului Hristos.

    Si noi suntem pusi in imprejurari grele uneori. Si noi suntem trasi la raspundere pentru credinta noastra. Avem noi aceasta liniste ca a Domnului Isus Hristos? Suntem noi incredintati ca orice vorba pe care o spunem ca oameni credinciosi este de la Dumnezeu, asa cum spunea Domnul Hristos: “Le-am dat cuvantul pe care Mi l-ai dat Tu”? Suntem incredintati ca orice pas pe care il facem este sub indrumarea lui Dumnezeu? Iubitilor, aceasta este temeiul linistei, puterii si inrauririi pe care o are Domnul Hristos. Ca oamenii cauta sa scape din clestele acesta al vorbelor si faptelor care vin de la Dumnezeu, este treaba lor.

    Dar ei s-au ridicat din nou si cautau iar sa-L prinda. Domnul Isus, cu toata linistea de la inceput, si acum trece prin mijlocul lor si ei nu pot sa-I faca nimic. Se duce iar dincolo de Iordan, unde boteza Ioan la inceput si a ramas acolo – pana cand, aici nu spune – pana este chemat din nou in Betania, ca sa arate din nou lucrarile pe care Dumnezeu I le-a dat sa le faca.

    Aici se mai spune un cuvant, la sfarsit: “Multi au crezut in El in locul acela.” Si la versetul 21 spune ca acestia ziceau: “Ioan n-a facut niciun semn; dar tot ce a spus Ioan despre omul Acesta este adevarat.” Prin urmare, vorbele Domnului Hristos, lucrarile pe care le facea pentru cei ce se lasau inrauriti de puterea aceasta neobisnuita a cuvintelor si a faptelor Domnului Hristos, i-a facut pe acestia sa creada. Si aceasta a fost bucuria, rasplata linistei, starii acesteia de liniste a Domnului Hristos. Ceilalti au ramas in necredinta lor. N-au vrut, s-au impotrivit puterii care izvora din lucrarea Domnului Hristos, asa cum ne spune prorocul: “Cine a dat crezare bratului Domnului?” Dar iata, de alta parte, oameni care au dat crezare si care au facut bucurile Domnului Hristos.

    Sa dea Dumnezeu sa retinem linistea Domnului Isus aratata in acest loc. In imprejurarile prin care trecea Domnul Isus aici: moartea, amenintarea aceasta, in aceste imprejurari Domnul Hristos a ramas linistit, pentru ca El Se stia sigur in mana lui Dumnezeu Tatal si stia precis ca nu I Se poate intampla nimic fara voia Tatalui. De aceea S-a dezvinovatit asa de frumos in fata acestora si a dat aceasta marturie inca odata iudeilor in ceea ce priveste puterea vorbelor Lui, puterea faptelor, lucrarilor Lui care veneau de la Tatal. De acum ei erau pusi in fata lui Dumnezeu, aveau de a face cu Dumnezeu.

    Sa invatam si noi acest lucru. Spune intr-un loc: Cum a fost Domnul Hristos in lume, asa suntem si noi. Si s-ar putea sa trecem si noi prin imprejurari ca acestea. Sa invatam de la El nu numai dragostea Lui, nu numai blandetea Lui, sa invatam si linistea aceasta. Sa stam linistiti in mijlocul furtunilor vietii care ne ameninta, pentru ca in liniste este taria noastra, in liniste putem sa marturisim pe Domnul Hristos cu cuvintele lui Dumnezeu, in liniste cei ce sunt randuiti vor capata mantuirea, pentru ca sunt pusi direct in fata lui Dumnezeu.

                                                  Gheorghe Cornilescu

                                                       6 August 1960

Multumim  si apreciem  bunavointa fr. Horia Azimioara care a stenografiat predicain 1960 si acum a trimis-o pe e-mail la fratii care l-au cunoscut si iubit pe fratele Gh Cornilescu.

About these ads