JERTFIREA LUI ISAAC – Gheorghe Cornilescu

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

Jertfirea lui Isaac

    Grea insarcinare a primit Avraam cand i s-a spus: “Ia pe fiul tau Isaac, pe singurul tau fiu pe care-l iubesti si adu-Mi-l jertfa pe muntele pe care ti-l voi arata”. Era grea aceasta insarcinare, cand se gandea ca l-a dobandit asa de greu pe Isaac, cand nu mai astepta nimic de la el insusi, nici de la sotia lui, la adanci batranete. Isaac era bucuria lor, era sprijinul lor. Pe deasupra, el era mostenitorul lui si nadejdea fagaduintei pe care i-o facuse Dumnezeu. Cine stie daca in tacerea lui, mergand spre Moria, nu se va fi gandit la toate acestea? Si cine stie daca nu va fi ajuns, in urma acestei gandiri, la hotararea aceasta trainica de a-l aduce jertfa, tocmai pentru ca stia ca Dumnezeu, care i l-a dat impotriva oricarei nadejdi, i-l va da si de data aceasta? Oricum, insarcinarea era grea. Daca ar fi murit Isaac sau daca i s-ar fi intamplat ceva, fireste ca si atunci ar fi fost greu pentru Avraam, dar totusi nu ar fi fost adus jertfa de mana lui ,asa cum i se cerea.

    Daca asa stau lucrurile, ne intrebam: De ce oare cere Dumnezeu aceasta jertfa mare din mana chiar a tatalui lui Isaac? Pentru ca Dumnezeu izbutise in cele din urma – este drept, prin grele incercari, dar izbutise – sa aiba primul loc in inima lui Avraam; de cand a venit Isaac insa, se pare ca inima lui Avraam aluneca din zi in zi tot mai mult spre baiatul lui, iar Dumnezeu era pe al doilea plan. Cand ii spune: “Ia pe fiul tau, pe unicul tau fiu pe care-l iubesti”, aici, in aceste cuvinte avem cheia pentru intelegerea intrebarii: De ce? De ce i-a cerut Dumnezeu o astfel de lucrare lui Avraam? Pentru ca, vazand primejdia spre care aluneca Avraam, vroia sa-l scoata din aceasta primejdie. Si Dumnezeu vrea sa aiba intreaga inima a lui Avraam, incat, cand ii cere sa-l aduca jetfa, pare ca-i spune: Avraame, ori Eu, ori Isaac!

    Dar, cum am spus, in tacerea lui spre Moria, Avraam a inteles: fara Isaac pot trai. Am dus-o eu o suta de ani fara el si am trait; fara Dumnezeu, in niciun caz, ma ingrozesc numai cand gandesc la acest lucru. De aceea l-a adus ca jertfa din mana lui. Nu l-a adus in fapt, este adevarat, dar prin credinta, asa cum spune Cuvantul lui Dumnezeu, el s-a desfacut complet de Isaac.

    Nu cumva, iubitilor, insarcinarea pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Avraam asa de grea este si pentru noi? Nu cumva si noi avem Isaacul nostru, care se pare ca a luat loc mai mult decat Dumnezeu, fara sa ne dam seama, in viata noastra?

    Unii si-au  dat cu parerea ca Isaacul acesta al fiecaruia dintre noi ar fi un pacat iubit, de care ne-ar fi greu sa ne despartim. Dar nu cred ca este drept ce spun ei. De ce? Pentru simplul motiv ca Isaac era daruit de Dumnezeu, era fiul fagaduintei si nu putea in niciun caz sa fie ceva pacatos.

    De aceea, daca este vorba sa vedem cumva, sa decoperim pe Isaacul care a pus stapanire mai mult decat Dumnezeu in inima noastra, atunci trebuie sa-l cautam in fiintele noastre, in lucrurile noastre, in darurile pe care Dumnezeu ni le-a daruit – nu este vorba de vreun pacat. Acestea pot sa ia locul lui Dumnezeu, acestea pot deveni un Isaac al nostru, pe care Dumnezeu ni-l cere, hotarat.

    Sau El, sau Isaacul nostru. Dumnezeu ne vrea in intregime inima. A umblat atata vreme dupa noi si a lucrat atat de puternic in inima noastra, cu un pret mare ne-a rascumparat, nu mai suntem ai nostri, de aceea inima intraga ne-o vrea Dumnezeu. Cu o inima impartita nu putem merge pe calea lui Dumnezeu decat schiopatand si nu aducand slava lui Dumnezeu si nici macar folos pentru noi. De aceea se ivesc crize in viata noastra de credinciosi, asa cum se ivesc in viata bolnavilor crize. O trec, sunt scapati; n-o trec, este pericol.

    Un barbat statea la capataiul sotiei sale care era pe moarte si, fiindca era credinios – cel putin asa sustinea el – ingenunche la capataiul sotiei sale si spune: Doamne, Tu trebuie sa-mi scapi sotia, nu se poate altfel! Dar Dumnezeu n-a vrut. Si atunci omul acesta, care se pregatise in tineretea lui si acum urma sa vesteasca Evanghelia in toata lumea, omul acesta n-a trecut biruitor peste aceasta piedica. S-a luat la cearta cu Dumnezeu si a patit-o.

    O tanara vine la un credincios care vestea Evanghelia si ii spune: Am venit sa va cer un sfat. Eu sunt profesoara, sunt credincioasa Domnului Isus de mai multa vreme. De la o vreme s-a ivit in calea mea un doctor in orasul in care traiesc eu. Si doctorul acesta este un doctor vestit, un doctor care se bucura de multa trecere in oras, din pricina priceperii si dibaciei lui in meseria lui. Si el m-a cerut in casatorie. Cred ca as avea o partida buna langa omul acesta… Credinciosul ii spune: Din felul cum te intrerupi in vorbire se pare ca mai ai ceva pe inima. – Da, nu este credincios. Crede el in Dumnezeu, dar nu cunoaste pe Domnul Hristos ca Cel ce a murit pentru pacatele lui, ca Cel caruia sa-I slujeasca… Atunci, spune credinciosul, d-ta trebuie sa-ti alegi: ori el, ori Dumnezeu. Fiindca in privinta aceasta avem o indrumare precisa in Cuvantul lui Dumnezeu:“Nu va injugati la un jug nepotrivit cu cel necredincios.” Atunci tanara spune: Alegerea mea s-a facut. Si intreaba credinciosul: Pot sa stiu si eu care este? – De Domnul si Mantuitorul meu nu ma despart in niciun caz. A biruit credinta. Domnul sa te inecuvanteze, ii spune credinciosul. Si intr-adevar a binecuvantat-o, pentru ca a fagaduit toate binecuvantarile Lui celui ce asculta de El.

    Va dati seama, iubitilor, cum noi suntem uneori ucigasii copiilor nostri, mai ales mamele, care sunt asa de plapande? Cum? Prin faptul ca in iubirea noastra fata de copil putem sa trcem dincolo de marginile ingaduite si socotim ca in copiii nostri s-a salasluit toata intelepciunea si toata frumusetea pamantului. Facem din ei ingerasi, idolasi si, cand nu spunem tot ceea ce gandim, asa este. Dumnezeu, care vrea sa ne trezeasca din aceasta primejdioasa inchinare la idoli, ne instiinteaza in chip special in Cuvantul Sau: “Copilasilor, feriti-va de idoli!”

    Si multe lucruri pot sa ajunga Isaacul nostru pe care il iubim. Sotul trebuie sa-si iubeasca sotia, sotia sa-si iubeasca barbatul; asa este porunca lui Dumnezeu, asa spune Cuvantul lui Dumezeu. Dar cand trecem dincolo de ceea ce este ingaduit, atunci nu mai suntem pe un teren bun. Atunci Isaacul nostru este din ce in ce mai mare si Dumnezeu Se micsoreaza pana acolo incat sa dispara din calea noastra. Domnul Isus Hristos ne spune lamurit, pentru cine vrea sa asculte: “Daca iubeste cineva pe tata, pe mama, pe fiu sau pe fiica mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine”. Dar Domnul nu cere sa-i iubim? Este porunca: “Iubiti-va unii pe altii asa cum v-am iubit Eu”, nici mai mult, nici mai putin. Dar cine ii iubeste mai mult de cat este ingaduit? Si cine poate sa spuna daca am gresit? Duhul lui Dumnezeu, El ne poate spune: Aici ai trecut masura, aici opreste-te!

    Iata daruri ale lui Dumnezeu care pot sa ajunga Isaacul nostru pe care Dumnezeu ni-l cere sa-l jertfim. Cineva are un talent de la Dumnezeu. Nu este pacat. Cineva are un dar deosebit de a talcui locurile grele din Scriptura. Cine poate sa spuna ca asta este un pacat? Este un dar al lui Dumnezeu. Ni se spune ca Dumnezeu a dat pentru Biserica evanghelisti si invatatori, intre altele. Dar daca talentul nostru sau darul pe care ni l-a daruit Dumnezeu se strecoara in inima noastra si privim de sus pe ceilalti care nici macar nu stiu sa silabiseasca in Cuvantul lui Dumnezeu, atunci este primejdie. Atunci darul acesta care ne-a fost daruit de Dumnezeu devine primejdios pentru noi, este Isaacul nostru pe care il iubim si pe care Dumnezeu ne cere sa-l jertfim.

    In Apocalipsa 2, in epistola adresata catre biserica din Efes, se vede ca aceasta biserica avea fapte bune. Si de vreme ce erau credinciosi, erau faptele bune daruite de Dumnezeu in care sa umblam. Deci nu erau pacat. Domnul recunoaste: “Stiu faptele tale, osteneala ta, rabdarea ta… “ Daca le recunoaste Domnul Isus, putem noi spune ca sunt lucruri rele? Dar, s-ar putea ca aceste lucruri sa ia locul Domnului Hristos. Caci iata ce spune Domnul Isus: “Dar ce am impotriva ta este ca ti-ai parasit dragostea dintai”. Toate acestea pe care Dumnezeu Isi pune pecetea Lui: osteneala, truda, rabdarea, suferinta pentru El, toate sunt un dar de la Dumnezeu. Totusi, daca acestea ajung sa fie spre preamarirea noastra si ajung sa inlature pe Domnul Hristos din viata noastra, au ajuns Isaacul nostru iubit, pe care trebuie sa-l jertfim. Altfel, ne ia sfesnicul din locul lui.

    Lucrul pentru Dumnezu poate sa ajunga Isaacul nostru. Ce mult se ostenea Marta pentru Domnul Hristos, dar aceasta osteneala, in loc s-o duca la preamarirea Aceluia Caruia vroia sa-I slujeasca, duce nu numai la revolta impotriva surorii ei, dar si la dojana pe care I-o face Domnului Isus: “Nu-Ti pasa ca sora mea nu vine sa-mi ajute?” Aici poate sa duca lucrul pentru Dumnezeu – sa-L pierdem din vedere pe Domnul Hristos si atunci astfel de daruri ale lui Dumezeu ajung Isaacul nostru pe care trebuie sa-l aducem jertfa.

    Cate alte lucruri, daruri bune din partea lui Dumnezeu, nu pot sa ajunga Isaacul nostru! Bagati de seama, nu este vorba de un pacat, ci este vorba de un dar al lui Dumnezeu pe care, printr-o intrebuintare nedibace si neatenta, putem sa-l facem Isaacul nostru pe care trebuie sa-l jertfim.

    Dar Avraam prin credinta l-a jertfit pe Isaac. A ajuns pe o inaltime asa de mare in durerea lui si in necazul lui din pricina relei intrebuintari a darului primit de la Dumnezeu, incat spune cu toata incredintarea: Dumnezeu poate. El, care mi l-a dat impotriva oricarei nadejdi la nasterea lui, El poate sa mi-l dea si acum. Fara Dumnezeu nu pot trai, dar fara Isaac pot trai. Si il aduce ca jertfa.

    O, iubitilor, nimic din ceea ce nu poarta pecetea jertfei nu poate fi sfintit de Dumnezeu, nu poate fi in slujba lui Dumnezeu. Eul nostru care ne este asa de drag, daca nu-l jertfim asa cum ne invata Cuvantul lui Dumnezeu, nu avem biruinta.

    Pierdem noi oare ceva cand ni se cere sa jertfim pe Isaacul nostru? A pierdut ceva Avraam cand a adus jertfa pe Isaac? Pacea, bucuria, linistea deplina, abia atunci au venit in viata lui, cand a vazut ca Dumnezeu poate sa i-l dea ca inviat din morti, daca il jertfeste. Si noi, daca ne jertfim viata noastra, eul nostru, ce reiese de aici? Ce flori frumoase, care nu cresc pe pamantul acesta! Poarta aceleasi nume ca acelea pe care le stim noi pe pamant din firea noastra, dar ca de la cer la pamant sunt deosebite: dragostea, bucuria, pacea, infranarea si toate celelalte. Ce parfum, ce mireasma de viata!

    “Ia pe fiul tau Isaac, pe singurul tau fiu pe care il iubesti, du-l intr-o tara pe muntele pe care ti-l voi arata si acolo jertfeste-l”. Stiti ca Golgota face parte din Moria? Acolo unde a fost jertfit Isaacul ceresc, Domnul Isus, pentru pacatele noastre, acolo unde a fost rastignit El, acolo ni se cere sa-l jetfim si pe Isaacul nostru. Golgota face parte din Moria. Sa aducem jertfa Domnului si darurile pe care El ni le-a incredintat, sa poarte pecetea aceasta a mortii. Atunci El le sfinteste, atunci El le foloseste nu numai pentru altii, nu numai pentru slava Lui, dar si pentru cel mai mare bine al nostru.

    Gheorghe Cornilescu

Multumim  si apreciem  bunavointa fr. Horia Azimioara prin care am primit meditatiile fr. Gheorghe Cornilescu