CHIP DE MIEL-(2 Corinteni 3.12-18)-TEODOR POPESCU

CHIP DE MIEL

      (2 Corinteni 3.12-18) 

                    (T. Popescu)

     Caracterele mari se disting printr-o cunostinta clara a scopului urmarit. Astfel de oameni stiu ce vor. Asa facea si apostolul Pavel: el urma pe Domnul Isus, la care privea mereu. Si el a scris aceste cuvinte: “Noi toti prvim cu fata descoperita, ca intr-o oglinda, slava Domnului, si suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului.”

     Ce chip avea Domnul Hristos? Chip de Fiu al Omului ori de Domn inaltat in slava, chip de rob ori de imparat? Iar noi ce chip privim la El? Chipul de “miel.” Putea sa aiba si chip de leu – dar va avea in viitor chip si de leu. Deocamdata Il privim sub chipul Lui de miel. Asa Il priveste Ioan evanghelistul in Apocalipsa: Cel care a fost injunghiat.

     Sub chipul de miel se intelege blandetea Lui, gingasia Lui, slabiciunea Lui aparenta, bunatatea Lui. Nu era ceva impunator, ci chipul Lui arata ceva cu totul modest si smerit. “Invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima, si veti gasi odihna pentru sufletele voastre.”

     Chipul de miel Il arata pe El ca pe Cel nevinovat. Nimic fals, nimic cu prefacatorie in fiinta Domnului Isus, ci simplu si curat. “Mielul fara cusur si far prihana” a fost numit El in Cuvantul lui Dumnezeu.

     Mielul a fost izbavirea evreilor din Egipt. Mielul era pus mereu pe altar, si seara si dimineata. Si ca Miel, Domnul Isus ne-a scapat de vina pacatelor noastre, de moarte si de osanda.

     Firea mielului, felul de a fi al mielului nu este felul de a fi al oamenilor. Aceasta in scoala Domnului Isus o invatam, si inca intr-un chip nedesavarsit. Dar putinul pe care il infatisam din blandetea si smerenia Lui, in scoala Domnului Isus invatam. Oamenii vor sa fie cineva, vor sa porunceasca, vor sa stapaneasca; mielul, nu.

     Frumusetea mielului o invata din ce in ce mai bine apostolul Pavel. N-o avea de la natura. De la natura era feroce, era prigonitor, era batjocoritor, era ucigas, cu toate ca a dus o viata morala serioasa. Dar tocmai pretentia pe care a avut-o l-a dus la foarte mari pacate. De cand a primit insa pe Domnul Isus, de atunci a privit intruna la El, si L-a privit sub chipul de miel. A trebuit sa paraseasca insusirile de violenta, de prigonitor, ca sa ia insusirile de bland si smerit.

     Mielul infatiseaza in acelasi timp si curatia. Si in scoala Mielului ne curatim mintea de atatea ganduri rele, ne curatim vointa de atatea porniri rele, ne curatim inchipuirea de atatea inchipuiri rele. Cugetam curat, judecam curat, simtitm curat. El ne elibereaza de neadevar, de aparente, de prefacatorii, de viclesug si ne face sa fim simpli, linistiti si curati. In felul acesta mereu ne innoim, mereu suntem verzi, mereu ne imbogatim, invatand noi de la Mielul pe care-L avem in fata ochilor nostri.

     Mielul infatiseaza si lipsa de putere. Prin aceasta lipsa de putere, el devine foarte simpatic copilasilor, ei insisi lipsiti de putere. Leul e puternic, dar e brutal; leul distruge. Mielul nu, caci nu are putere.

     Mielul este gata sa se jertfeasca. Lucrul acesta l-a dovedit Domnul Isus la Golgota: totul pentru altii, nimic pentru Sine. Apostolul Pavel spune in Romani 8.33-37: “Cine va ridica para impotriva alesilor lui Dumnezeu?…Cine-i va osandi? Hristos a murit. Ba mai mult, El a si inviat, sta la dreapta lui Dumnezeu si mijloceste pentru noi. Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos?… Totusi in toate acestea noi suntem mai mult decat biruitori, prin Acela care ne-a iubit.”

     Oameni cu renume in istorie au intemeiat imparatii mari. Fiind in insula pe care a fost exilat, Napoleon facea urmatoarea cugetare. Insirand cativa dintre cei mari, spunea: “Noi am intemeiat mari imparatii, dar toate imparatiile noastre, bazate pe violenta, pe putere, au disparut, mai curand sau mai tarziu. Isus Hristos Si-a intemeiat o imparatie care dureaza, dar nu este intemeiata pe violenta, pe putere, pe asprime, ci este intemeiata pe iubire.” Cugetarea aceasta este dreapta.

     Tocmai lipsa de putere, unita insa cu iubirea, face ca lucrul sa fie statornic si neclintit. Prin cine castiga misionarii teren pe unde merg pentru vestirea evangheliei in tarile pagane? Se duc ei cu arme, sa dea la pamant pe cine nu vrea sa asculte de ei? Nu, ei sunt gata mai degraba sa fie doborati ei insisi, dar ei nu intrebuinteaza violenta. In felul acesta ei par foarte slabi, dar se arata cei puternici, pentru ca ei castiga suflete tocmai prin slabiciunea lor, prin blandetea si serviabilitatea lor.

     Calea crucii este pentru cel credincios calea renuntarilor. Renunuti la cinstea ta, renunti la bunul tau nume si te expui vorbirii de rau si nascocirilor mincinoase de tot soiul impotriva ta. Ce sa faci? Asta este calea mielului si noi pe aceasta cale suntem chemati sa-L urmam. Frumusetea mielului este adevarata frumusete si puterea mielului in slabiciune se arata. Pe acestea trebuie sa le avem noi in caracterul nostru.

     “Blandetea voastra sa fie cunoscuta de toti oamenii.” Gata sa renunti la dreptul tau si sa suferi mai degraba nedreptatea decat sa ridici in sus dreptul tau.

     Chipul mielului se lucreaza in sufletele noastre, daca noi privim tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre. Cand privim la El, invatam de la El sa fim blanzi si smeriti. Si cand nu suntem asa, cugetul ne mustra.

     Puterea celui credincios este puterea mielului. Si daca se arata cateodata ca putere a leului, nu este potrivita cu chipul de miel al Domnului Isus. In sufletul nostru trebuie sa rasara tot mai mult dorinta de a fi asemenea mielului. Si atunci asprimea in vorbire, ridicarea tonului, sunt osandite de cugetul nostru, ca nu ne aratam asa cum vrem sa ne aratam, cum este chipul mielului.

     In legatura cu aceasta, apostolul Domnului spune ca el nu face ca Moise, care purta o mahrama pe fata, pana cand stralucirea fetei lui disparea. Asta inseamna ca Moise vorbea intr-un chip simbolic, vorbea prin asemanari, prin randuieli, prin ceremonii. Aveau ele un miez, dar miezul acesta era ascuns. Moise vorbea acoperit si de asta si valul de pe fata insemna ca vorbirea lui Moise era acoperita. Drept este ca noi, in Noul Testament, patrundem cate ceva din intelesul invataturilor si ceremoniilor lui Moise, dar asta numai prin Duhul lui Dumnezeu si Cuvantul Lui. Altfel, ele ar ramane tot acoperite si pentru noi.

     Mahrama de pe fata lui Moise insemna si sfarsitul a ceea ce era trecator. In adevar, legea ne-a fost data ca un indrumator, ca un pedagog care sa ne duca la Domnul Hristos. Este un lucru cunoscut ca pe vremea lui Pavel copiii erau dusi de sclavi la scoala. Sclavul il lua de mana, il ferea de orice pericol pe drum si, cand intra in scoala, sclavul se retragea; pana acolo a fost rostul pedagogului. Asa este legea: ca un pedagog care sa ne duca la Domnul Hristos, incredintati ca ne-am facut vinovati de calcarea legii. Dar indata ce ne-a aratat nevoia unui Mantuitor, legea se retrage, pentru ca suntem in mana Invatatorului, singurul care ne poate mantui. Astfel, valul de pe fata lui Moise infatisa si ceea ce este trecator, un pedagog care te conduce la primirea invatatorului. Ea si-a implinit chemarea ei, ca te-a incredintat de pacat, dar mai departe ea nu poate face nimic, nu poate sa te mantuiasca, nu poate decat sa te faca sa simti nevoia unui Mantuitor. Astfel legea a luat sfarsit prin venirea Domnului Hristos. Hristos este sfarsitul legii.

     Noi insa privim fara val. Adica adevarurile mantuirii cuprinse in Domnul Hristos sunt aratate clar. Dupa evanghelie nu mai vine nimic, caci ea este descoperirea clara a mantuirii lui Dumnezeu si de aceea nu mai urmeaza nimic dupa ea. A venit Domnul Isus la noi si tot Cuvantul lui Dumnezeu este incheiat, nimeni nu mai poate adauga sau scadea ceva din ceea ce ne este descoperit de Dumnezeu in Cuvant.

     Noi privim nu cu un val pe fata, privim spre Domnul Isus si suntem schimbati din slava in slava prin Duhul Domnului. Aceasta inseamna insa o crestere in chipul mielului, in blandetea si smerenia Lui.

                                             Teodor Popescu

                                          27 noiembrie 1955