MARANATA !!!

MARANATA !!!

Friday, July 15, 2011

FERESTRE DESCHISE MEDITATII T.AUSTIN SPARKS - 15 -17 Iulie

Ferestre Deschise [mailto:ferestredeschise@gmail.com]
15,16,17 Iulie

La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”

T. Austin-Sparks

Ferestre deschise

Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks

15 Iulie

Lucrurile care ni s-au întâmplat... au dus la înaintare...” Filipeni 1:12

Dezvoltarea acestor facultăți și puteri are loc pe terenul care implică dezastru și moarte, dacă nu ar fi Domnul. Acel abis, acel spațiu gol în care puii de vultur sunt scuturați și forțați de mama lor să zboare ar fi fără-ndoială, locul nimicirii și al morții lor, dacă nu ar fi mama acolo. Nu există nicio îndoială în această privință, aici este înlăturată orice nesăbuință (uneori numită în mod greșit credință) din partea noastră; adesea, căile Divinității sunt cele care implică distrugerea noastră absolută dacă situația ar rămâne în mâinile noastre. Pavel a putut spune că ”de multe ori am fost aproape de moarte” și el purta ”sentința morții”. Dar ca și puii de vultur, prin multele intervenții de ultimul minut din partea grijei iubitoare, ei au învățat că această cale ciudată a dragostei era menită să îi învețe, ei au schimbat ceea ce părea a fi nimicirea lor în slujitorul lor. Aripile i-au ajutat și s-au folosit de aer, de vânt, de furtună și toate acestea i-au ajutat să-și împlinească scopul.

Așa ne învață Domnul și pe noi, ducându-ne în acea stare spirituală încât chiar cuvintele celor răi și ale lui Satan sunt folosite pentru a sluji scopurilor spirituale. Pavel spune: ”toate lucrurile sunt ale voastre” și în acest catalog el include și ”moartea”. ”Moartea este a voastră”; care, pe lângă celelalte lucruri menționate, el vrea să spună că aceasta este slujitorul vostru și nu tiranul vostru. Nimic nu poate fi mai mult vrăjmașul vostru ca moartea, dar și ea poate sluji celor mai mărețe interese. Depinde cum o privim și cum o tratăm.

16 Iulie

Să învie, dar, morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! – Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, şi pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi. Isaia 26:19

În perioada de educare, printre multe alte lecții, o învățăm și pe aceasta: dragostea și providența divină intervin atunci când lucrurile au depășit o anumită limită. Realitatea este că de multe ori ne-am gândit că nu mai avem nicio scăpare; că acum, în cele din urmă, fie vom ceda, fie ne vom prăbuși. Nu am văzut nimic dincolo de situație și am ajuns disperați. Dar, în aceeași măsură, realitatea este că încă nu ne-am prăbușit, ci mergem mai departe. Învierea a avut loc de multe ori. Nu știm cum se întâmplă acest lucru, dar iată-ne aici, chiar și după mulți ani de experimentare a dezastrului iminent. Ei bine, El și-a întins aripile sub noi și ne-a cărat mereu și mereu și ”Cel care ne-a scăpat... ne va scăpa și va continua să ne scape.”

17 Iulie

La ce se rezumă totul? Da, totul are de-a face cu dezvoltarea capacității și ascensiunii noastre, de a ne face responsabili din punct de vedere spiritual, competenți și siguri, dar în acest proces Domnul caută să ne facă neclintiți în credința înțelepciunii Lui divine. Experiențele îngrozitoare au rolul ca noi să ajungem să mărturisim că Domnul știa ce face și a făcut singurul lucru prin care, în ciuda îndoielilor și necredinței noastre, Și-a putut atinge scopul final. Astfel ajungem să cunoaștem că înțelepciunea se află învăluită de mister.

Educarea este progresivă. Vulturul mamă are înțelepciunea de a cunoaște când puii ei au nevoie de un răgaz. Domnul nu este mai puțin înțelept! El desfășoară educarea noastră pe parcursul unui curs prelungit și treptat. Începătorii nu ar putea face față situațiilor la care cei mai înaintați sunt chemați să accepte în viața lor; și pentru Domnul ar fi o valoare pierdută de a ne duce înapoi la situațiile ușoare din stadiile de la început.

Din: Aripi

Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.

Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html

1 comment:

  1. Fratele Pustan are o predica unde foloseste aceasta imagine in care mama-vultur isi impinge puii, care s-au ingrasat prea tare, sa cada in haul in care ii invata sa zboare si compara adunarile de azi care stam pe banci si ne ingrasam de la atatea predici bune, "numai bucate alese". Iar Dumnezeu ne mai da cate un "bobarnac" sa cadem in hau ca sa invatam sa mergem sa spunem si altora despre ceea ce ni s-a intamplat nou, despre vestea cea mare a mantuirii. Frumos, felicitari.

    ReplyDelete