MARANATA !!!

MARANATA !!!

Thursday, July 14, 2011

FERESTRE DESCHISE MEDITATII T.AUSTIN SPARKS: 11-14 Iulie

Ferestre Deschise [mailto:ferestredeschise@gmail.com]

La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”

T. Austin-Sparks

Ferestre deschise

Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks

11 Iulie

Cine are urechi să asculte ce zice... Duhul. Apocalipsa 3:22

Care va fi răspunsul nostru? Duhul spune: ”Celui ce va birui”. Cum răspundem noi? Avem noi urechi să ascultăm ce spune Duhul? Sau această întrebare rămâne în creierul nostru ca și o învățătură, doctrină și ideie deosebită? O, Dumnezeu să ne păzească de așa ceva! Credeți-mă, cuvintele acestea nu sunt o predică, ele au luat ființă prin sânge și atacuri din partea vrăjmașului într-un mod aproape de negrăit. S-a dat luptă până în ultima clipă. Vrăjmașul a încercat să oprească, să împiedice aceste cuvinte și să ne facă să nu le auzim deloc. Zi și noapte a existat o luptă îngrozitoare.

Cu siguranță, dacă acest lucru este adevărat, nu veți privi aceste cuvinte ca pe un discurs! Cu siguranță, Duhul are ceva de spus! Ce spune El? Dumnezeu vrea un grup, alcătuit din cei chemați să fie biruitori, din cei care prin puterea Duhului Sfânt iau asupra lor povara intereselor Domnului din întregul Univers și care caută împlinirea drepturilor Lui, înfrângerea vrăjmașului, salvarea vieții spirituale a multor copii ai Săi și menținerea mărturiei pe pământ. Ne vom consacra și noi? Duhul Sfânt să ne ajute!

Din: Nevoia urgentă de restaurare a Bisericii de către Duhul Sfânt

12 Iulie

Eu sunt Învierea şi Viaţa. Ioan 11:25

Când Dumnezeu L-a părăsit pe Fiul Său, aceea a fost ultima abandonare a omului; dar pentru cei ce sunt în Cristos, nu mai există abandon, nici gustarea morții. Moartea spirituală este conștientizarea deplină a ceea ce înseamnă să fii complet abandonat de Dumnezeu. El a gustat aceasta pentru fiecare om; dar pentru cei ce sunt în Cristos nu mai există așa ceva; moartea a fost înghițită de El. Așadar, noi pășim pe acest teren al promisiunii extraordinare. Domnul să ne dea putere de a rămâne pe acest teren în ceasul cel mai întunecat și fatal. Dacă suntem copii ai lui Cristos prin înviere, noi stăm ca semne și minuni în Israel. Să credem acest lucru pentru noi înșine și pentru cei pentru care avem responsabilitate. Situația poate părea foarte cruntă, dar este un prilej ca să se vadă semnele și minunile învierii.

Din: Învierea, semnul înfierii – 2

13 Iulie

Duhul Sfânt vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. Ioan 14:26

Adevărata unitate în Duhul vine în urma rămânerii și stăpânirii Duhului Sfânt în noi. Capul și trupul ne pot sluji drept exemplu. Orice mădular sau membru sau funcție a trupului este controlată de sistemul nervos, iar sistemul nervos lucreză atât dinspre, cât și înspre cap, acolo se află sediul central. La fel este și în Trupul lui Cristos: Duhul Sfânt este marele sistem nervos și doar dacă există un răspuns imediat la sesizarea dorinței Capului, dacă viața este continuă și în concordanță cu gândul Său, numai atunci poate exista unitatea despre care vorbește Noul Testament.

Din: Ce este adevărata unitate în Duhul?

14 Iulie

Ca vulturul care îşi scutură cuibul, zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia și-i poartă pe penele lui: aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său. Deuteronom 32:11,12

Gândul Domnului pentru poporul Său este ca ei să aibă aripi, aripi cu ajutorul cărora să facă față mediului în care trăiesc și să învingă greutățile. El este cu totul împotriva rămânerii lor pe nedrept într-un cuib moale, hrănirii lor și dependenței lor de alții, fără ca ei să se deprindă în a exersa.

Deși este adevărat că ”în mine, adică în carnea mea, nu locuiește nimic bun” și că ”despărțiți de Mine nu puteți face nimic” și tot ce înseamnă aceste cuvinte - până la incapacitatea absolută a naturii omului de a face sau de a împlini orice pentru a-L satisface pe Dumnezeu - la fel de adevărat este că prin nașterea din nou, moștenim un set nou de facultăți spirituale, capacități și posibilități. În tot ce împarte Duhul lui Dumnezeu la început există ceva înnăscut, deși la început ascuns în mare parte, dar acolo există puteri și posibilități. Aceste posibilități înnăscute trebuie dezvoltate și aici începe disciplina care ne implică în toate luptele, conflictele și încurcăturile sufletului care au marcat latura vieții aceluia care a ajuns să fie de un real folos în slujba lui Dumnezeu.

Din: Aripi

Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.

Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html

No comments:

Post a Comment