MARANATA !!!

MARANATA !!!

Monday, March 28, 2011

FERESTRE DESCHISE -MEDITATII -T,AUSTIN SPARKS 28 Martie

DE LA :FERESTRE DESCHISE
28 Martie
La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”

T. Austin-Sparks

Ferestre deschise

Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks

Chiar dacă mă va omorî, tot mă voi încrede în El. (Iov 13:15)

Primul motiv pentru care Daniel era în stare să înainteze atât de liniștit, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, se găsește în dimensiunea măreață a viziunii lui. Dacă noi avem o viziune care ne privește pe noi în primul rând, împrejurările noastre sau slujirea noastră, vom fi încurcați sau ofensați atunci când lucrurile încep să ne meargă prost. Avem nevoie, într-adevăr avem nevoie de o viziune a planului universal și veșnic al lui Dumnezeu în Fiul Său, căci doar acest lucru ne va salva de la copleșirea care ne inundă ființa în ceasul luptei spirituale. Daniel a privit în trecut, cu mult înainte de vremea în care trăia. Ferestrele deschise erau îndreptate spre planul originar al lui Dumnezeu față de copiii Lui, care își avea obârșia cu mult înainte de generația lui. Ierusalimul de care el își amintea era o nimica toată în comparație cu adevărata slavă a Sionului. Majoritatea dintre noi suntem capabili să nutrim regrete față de lucrurile pe care le-am cunoscut odinioară și să suspinăm după zilele de demult. Dar este în zadar și întru totul inadecvat să limităm viziunea noastră în felul acesta. Am fost chemați la ceva cu mult mai înalt decât atât. Noi avem o parte în planul divin care a fost conceput în veșnicie și împlinit în Cristos, la Cruce. Dacă ne îndreptăm inimile doar spre ceea ce am cunoscut sau experimentat noi, doar la sfera limitată a trecutului nostru, vom ajunge confuzi când totul începe să ne meargă prost. Viziunea noastră firească este limitată la tot ce este imediat, la experiențele prezente sau la sfera vieților noastre. Trebuie să fim eliberați de noi înșine și aceasta se va ântâmpla când intrăm pe tărâmul vast al viziunii spirituale al planului divin în Cristos. Asemenea lui Daniel, dacă privim suficient de mult în trecutul îndepărtat, vom rămâne neclintiți amintindu-ne de planul originar al lui Dumnezeu.

Dar Daniel a privit și înainte. Ni se spune că el nu numai că se ruga, ci de asemenea ”Îl lăuda pe Dumnezeu”. Desigur, existau atâtea motive de mulțumire în istoria lui Israel, dar pentru omul credinței, omul viziunii, motivul adevărat pentru laudă se întinde în viitor. El primise siguranța că urma să existe un viitor pentru Ierusalim, un viitor cu mult mai slăvit decât trecutul. El știa că Dumnezeu avea să-Și împlinească scopul. De aceea, pentru el conta prea puțin dacă toată furia iadului urla în jurul lui; prea puțin conta dacă el, Daniel, era măturat de pe fața pământului. Nimic nu putea împiedica împlinirea planurilor lui Dumnezeu. Orice s-ar fi întâmplat, Domnul avea să-Și împlinească în mod triumfător planul Său. Cu această convingere și cu ferestrele deschise în acea direcție, Daniel a putut să-și ignore vrăjmașii și să trateze toate rangurile de oameni cu o cutezanță înnobilată. ”Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca...se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte”. Micile calamități ale prezentului sunt prea nevrednice în lumina slăvilor care urmează să vină. Noi trebuie să fim oameni ai veșniciei; noi suntem chemați să vedem toate problemele și greutățile prezente, în cadrul lor mai larg. Poate este adevărat că noi, ca și Daniel, părem a fi implicați într-un dezastru, că pentru noi documentul a fost semnat, ceea ce face ca viitorul să ne fie destul de sumbru. Viziunea noastră nu este personală, nici slujirea nu este personală, așa că nu trebuie niciodată să permitem a fi copleșiți de ce este doar personal. În Cristos, suntem foarte aproape de planul veșnic al lui Dumnezeu, care are în vedere măreția Fiului Său. Aceasta este dimensiunea care ne va ridica din propria noastră micime.

Din: Neclintit și neînfricat

Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.

Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html

No comments:

Post a Comment