MARANATA !!!

MARANATA !!!

Monday, February 12, 2018

IZVOARE IN DEŞERT-Tatăl vostru cel ceresc ştie. (Matei 6:32 )

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce


IZVOARE IN DEŞERT

12 Februarie
Tatăl vostru cel ceresc ştie. (Matei 6:32 )
Un vizitator la o şcoală pentru surzi scria nişte întrebări pe tablă pentru copii. Curând el a scris această propoziţie: „De ce Dumnezeu m-a făcut pe mine apt să aud şi să vorbesc, iar pe voi v-a făcut surzi?“Şocanta propoziţie i-a lovit pe copii ca o palmă crudă peste faţă. Ei au rămas paralizaţi, cântărind groaznicul cuvânt „De ce?“ Şi apoi s-a ridicat o fetiţă.
Cu buze tremurânde şi cu ochii înotând în lacrimi, ea s-a îndreptat spre tablă. Luând creta, a scris cu o mână fermă aceste cuvinte preţioase: „Da, Tată, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!“ (Matei 11:26). Ce replică! Ajunge sus şi atrage atenţia asupra unui adevăr etern pe care se poate odihni în siguranţă cel mai matur credincios, dar şi cel mai tânăr copil al lui Dumnezeu – adevărul că Dumnezeu este Tatăl tău.Poţi să afirmi acest adevăr cu deplină convingere şi credinţă? Odată ce o faci, porumbelul credinţei tale nu va mai rătăci în văzduh într-un zbor fără odihnă, ci se va aşeza pentru totdeauna în locul lui etern de odihnă a păcii: Tatăl tău!Eu continui să cred că va veni o zi a înţelegerii pentru fiecare dintre noi, oricât de departe ar fi. Vom înţelege pe măsură ce vedem că tragediile, care întunecă şi înăbuşă astăzi prezenţa cerului în viaţa noastră, îşi ocupă locul potrivit în planul măreţ al lui Dumnezeu – un plan atât de copleşitor, de magnific şi de fericit, că vom râde cu uimire şi încântare. Arthur Christopher Bacon
Nu soarta mi-a adus această boală;
Ci mâna lui Dumnezeu, deci aşa să fie,
Pentru că El vede ceea ce eu nu pot vedea.
Există un scop pentru fiecare durere,
Şi într-o zi El îl va revela,
Că pierderea pământească este câştig ceresc.
Ca o piesă de tapiserie
Văzută din spate pare să fie:
Numai fire încurcate fără speranţă;
Dar din faţă un tablou minunat
Răsplăteşte lucrătorul pentru grija lui,
Demonstrând iscusinţa şi răbdarea lui deosebită.
Tu eşti Lucrătorul, Eu rama.
Doamne, pentru gloria Numelui Tău,
Desăvârşeşte imaginea Ta în acelaşi fel.
 

No comments:

Post a Comment