MARANATA !!!

MARANATA !!!

Saturday, December 31, 2011

IUBIRE DESĂVÂRŞITĂ-C.H.SPURGEON


IUBIRE DESĂVÂRŞITĂ

"... şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.

Ioan 13.1

Aici este un fapt care ajunge să fie pentru noi o făgăduinţă; cum a fost atunci Mântuitorul nostru, aşa este şi acum; şi ceea ce a făcut pentru prea iubiţii cu care El a trăit pe pământ, va face mai departe şi cu noi, şi cât va fi lumea. „Fiindcă a iubit pe ai Săi", nu este ceva minunat? Că El a putut să îi iubească pe oameni aşa cum sunt, este o minune! Ce-a găsit El în bieţii Săi ucenici ca să-i iubească? Şi ce găseşte El în mine?

Dar când Isus a început să iubească, este în firea Sa să continue să iubească. Această iubire face din sfinţi „oamenii Săi"; ce nume minunat! El i-a câştigat cu sângele Său şi ei sunt comoara Sa. Cum ei sunt „ai Săi", El nu-i va pierde. Ei sunt prea iubiţii Săi şi El nu va înceta să-i iubească mai departe. Suflete al meu, spune-ţi şi ţie că El nu va înceta niciodată să te iubească!

El i-a iubit până la capăt"; iubirea cea mai mare care a umplut inima Mântuitorului, până la moartea Sa, a fost iubirea pentru ai Săi. El i-a iubit atât cât este cu putinţă, i-a iubit până acolo că S-a dat pe Sine însuşi la moarte pentru ei; El nu putea să facă mai mult. Aceasta este iubirea desăvârşită în care nu este nici nebunie, nici dare înapoi, nici necredincioşie, nici indiferenţă şi pe care a răspândit-o din belşug pentru toţi ai Săi.

Aşa este iubirea lui Isus pentru toţi aceia care fac parte din poporul Său. Să cântăm cu recunoştinţă o cântare Prea Iubitului nostru. C.H.Spurgeon.



No comments:

Post a Comment