T. Austin-Sparks
Ferestre deschise
Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks
Ce rost au strigătele acestea?... Tu, ridică-ţi toiagul, întinde-ţi mâna...” (Exod 14:15,16)
Aceasta este poate una din lecțiile principale pe care trebuie s-o învățăm. Această greutate nouă, această problemă nouă este o provocare și o chemare la o ascensiune spirituală nouă, iar situația nu va fi rezolvată, nu va fi explicată, nu vom fi ajutați să ne ridicăm de-acolo, până nu am încetat să cerem Domnului o explicație, până nu am renunțat să insistăm înaintea Lui ca El să vină și să dirijeze situația, până când noi nu am luat o atitudine nouă față de Domnul în situația respectivă. ”Ce rost au strigătele acestea?... Tu, ridică-ţi toiagul, întinde-ţi mâna...” (Exod 14:15,16). A acționa astfel înseamnă a relaționa în mod continuu lupta și toate detaliile ei, de sfârșitul lui Dumnezeu. În fiecare situație și în orice vreme, chemarea este absolută. Chemarea cerească nu este niciodată negativă, neutră, pasivă, ci întotdeauna este absolută, decisivă. Poate că nu aveți prilejuri în viața voastră de zi cu zi care să vă arate că chemarea este absolută. Poate mergeți la servici dimineața și vă împliniți slujba zi de zi, prin același ciclu obișnuit: obișnuita slujbă, cum spunem noi, cu foarte puțină varietate. Este același ciclu zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, aceeiași oameni, același ambient, în mare parte, aceleași activități. Doar arareori intervin ocazii ceva mai speciale, mai interesante în mersul lucrurilor de zi cu zi.
Ar fi atât de ușor într-o asemenea situație să spuneți: ”Ei bine, în sfera vieții de zi cu zi nu există prea multă atracție spre chemarea cerească! Slujba mea este banală și simplă. Trebuie să o fac în fiecare zi și nu se întrezărește nimic dincolo de ea”. Amintiți-vă că în orice vreme, în toate împrejurările, chemarea este absolută. Fiecare zi va aduce prilejuri pentru ca voi să învățați ascensiunea spirituală; prilejuri prin care veți cunoaște valoarea legăturii voastre cu Domnul; care vor pune la probă resursele pe care le aveți în Cristos; prin care veți cunoaște creșterea în har și biruința. Cum ați cunoaște toate acestea în sfera vieții atât de neinteresantă, poate lipsită de perspective, dacă credința, răbdarea și îndelunga răbdare nu v-ar fi puse la probă?
Din: Înaintarea până la sfârșit
”Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.
Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com
Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html
No comments:
Post a Comment