Ziua 7
Traind biruinte spirituale in viata ta
Traieste in puterea Duhului Sfant
J. I. PACKER
Foarte multi oameni incearca sa se mute de pe Al doilea Scaun pe Primul Scaun prin mijloacele lor proprii. Ei muncesc si lucreaza si se trudesc, dar parca niciodata nu fac vreun progres. Ei incearca sa mobilizeze puterea Duhului in ceea ce spun si fac. Ei pot chiar sa ocupe pozitii de conducere in biserica, crezand ca aceasta va fi cheia Primului Scaun. Dar descopera cu tristete ca sunt inca in Al doilea Scaun. Suna foarte asemanator cu israelitii in pustiu, nu-i asa? Desi tocmai L-au vazut pe Dumnezeul lor nimicind cea mai mare putere de pe pamant prin cele zece plagi si prin despicarea Marii Rosii, ei pur si simplu nu puteau sa creada ca Dumnezeu avea capacitatea sa cucereasca Tara Canaanului prin lucrarea puterii Lui in ei. Umbli tu in puterea Duhului?
Daca nu, J. I. Packer are cateva cuvinte patrunzatoare care vor solicita intelegerea ta cu privire la ce inseamna sa umbli in putere. Citeste in continuare ...
La inceputul fiecarui an revista Timpul priveste inapoi, priveste inainte, si face fiece comentarii pe care le considera ea potrivite. Primul articol pentru 1990 cuprindea o lista de „Cuvinte sacaitoare, cele mai pregatite pentru pensionare neintarziata“, in care, dupa „potentialul laturii superioare, marketing la scara inalta, urmaritor rapid, linie de fund, sinergie, retea, aerodinamizare, interfatare, prioritizarea timpului propice calitatii, aterizare usoara, director de livrari“ veneau „player de putere, mic dejun de putere, cravata de putere, orice de putere“.
Uitandu-ma astazi la rafturile mele cu carti, am vazut acolo exemplare intitulate Vindecarea prin putere, Evanghelizarea prin putere, Puterea de vindecare, Intalniri cu puterea, Cand Duhul vine cu putere, Crestinismul cu putere, toate tiparite din 1985. Rotitele mintii au inceput sa se invarteasca. Cuvant sacaitor, ai? Jargon stufos, plictisitor, nu-i asa? Folosit prea mult printre crestini, asa cum este in lumea comerciala? Gata de pensionare? Primul gand s-ar putea sa ne sugereze sa spunem asa, dar al doilea gand ar trebui sa ne taie elanul.
Pentru ca „puterea“ este un cuvant foarte semnificativ in Noul Testament. Unde as fi daca mi-as impune o hotarare de a ma lipsi pe mine si de a renunta sa-l mai folosesc? Unde ar fi biserica daca noi toti am proceda in felul acesta? Daca am inceta sa mai vorbim despre putere ar trebui in curand sa incetam sa ne mai gandim la ea. Si daca s-ar intampla aceasta ar trebui sa fim intr-adevar sleiti. Hei, atunci, apasati pe frane; incetati sa mai fiti falsi. Pentru crestini, cel putin, cuvantul „putere“ este pretios. Sacaitor? Poate, dar noi avem nevoie de el ca sa ne putem concentra asupra lucrurilor la care se refera. Sper ca acest capitol va arata clar cat de important este sa facem aceasta.
PUTEREA LUI DUMNEZEU
Puterea care ne preocupa acum este puterea lui Dumnezeu – energia exercitata de El in creatie, in providenta si in har. Cuvantul folosit de obicei pentru aceasta in greaca Noului Testament este dunamis, din care provine cuvantul nostru „dinamita“. Aici ne vom ocupa doar cu un segment al acestui subiect extraordinar, si anume puterea lui Dumnezeu de regenerare, de sfintire si de operare prin noi, pacatosii.
Insa, a ne ocupa cu aceasta presupune sa facem fata unei probleme, repetata problema a cuvantului sacaitor cu privire la pasionata si dedicata vedere scurta. Putem analiza problema astfel: un cuvant apasa butoanele de interes, provocare si dorinta de a fi la curent si de a nu fi lasat in urma. Asa ca oamenii invata cuvantul si-l raspandesc ca pe un fel de emblema verbala, ca sa arate ca ei sunt la zi cu toate si stiu despre cel mai recent lucru important. Dar o astfel de folosire reflecta faptul ca se gandesc prea putin sau chiar deloc la acest cel mai recent lucru in sine. Deci cu cat este mai mult folosit cuvantul in acest fel, cu atat devine mai neclar sensul lui si mai scurta vederea zelosilor lui utilizatori.
In prezent, din ce in ce mai multi oameni se intreaba cu ingrijorare si unii pe altii daca au puterea lui Dumnezeu in vietile lor, cu din ce in ce mai putina siguranta in mintea lor cu privire la ce ar putea sa insemne aceasta. Singurul lucru de care sunt siguri este ca vor sa se identifice cu oamenii care pretind ca sunt familiarizati cu aceasta putere, intrucat nu vor sa ramana in afara oricarui lucru bun care se intampla. Ca si in alte cazuri, problema cuvantului sacaitor se deschide astfel spre o nevroza a turmei de oi, spre o inclinatie de a urma orbeste purtarea cuiva atat timp cat acela face parte dintr-o multime de oameni de incredere. Acolo unde cuvintele sacaitoare zumzaie, ai un ciuf pufos de notiuni! Daca este sa vorbim pe inteles despre puterea lui Dumnezeu, va trebui sa ne croim drum prin asa ceva.
Ca un prim pas spre adevarata claritate asupra temei noastre, trebuie sa intelegem chiar de la inceput ca Dumnezeu nu ne da puterea Sa ca o posesiune a noastra, ca o resursa de care sa ne folosim dupa bunul nostru plac. N-ar trebui sa fie necesar sa spun aceasta, dar dupa cat de mult se vorbeste astazi despre folosirea puterii lui Dumnezeu ne putem da seama ca aceasta conceptie gresita este foarte raspandita. Dumnezeu ne foloseste, punand in miscare puterile pe care ni le-a dat, ca pe niste canale prin care curge puterea Sa. Dar noi nu suntem unitati de stocare ca bateriile, sau recipienti ca galetile, in care potentialul de putere in actiune poate fi pastrat pana va fi nevoie de el. Si noi nu-L folosim pe Dumnezeu, sau puterea lui Dumnezeu, asa cum folosim electricitatea, pornind-o sau oprind-o dupa cum ne place.
Dorinta de a avea puterea divina pentru a o folosi dupa bunul sau plac a fost pacatul lui Simon vrajitorul (Fapte 8:18-24). Pacatul lui este consemnat ca un avertisment, nu ca un exemplu de urmat. Dorinta corecta din toate timpurile este sa fii „un instrument pentru scopuri nobile, sfintit, folositor Stapanului si pregatit sa faca orice lucrare buna“ (2 Timo-tei 2:21, trad. engleza). Versiunea King James suna astfel: „un vas de cinste, sfintit si potrivit pentru folosul stapanului“, care este mai puternic si mai clar.
Daca crestinii ne vorbesc despre folosirea puterii lui Dumnezeu, trebuie sa se aprinda beculetele rosii inaintea mintii noastre. Daca totusi vorbirea este despre cum sa fim utilizabili si folositori lui Dumnezeu, atunci ar trebui sa dam din cap aprobator. Hai sa fim atenti la aceasta ca sa nu gresim aici.
CUM SE MANIFESTA PUTEREA LUI DUMNEZEU
Puterea lui Dumnezeu, asa cum se vede in Noul Testament, ne conduce sa privim la lucrari de diferite feluri. Nu vorbesc aici numai sau chiar in special de slujire hirotonisita sau retribuita.
Lucrare inseamna orice forma de slujire, si sunt multe asemenea forme.
Astfel, a fi un partener de viata credincios si un parinte constiincios este forma de slujire acasa;
indeplinirea unei functii, a unui rol, si purtarea unei raspunderi definite este forma de slujire (atat hirotonisita cat si laica) in biserica organizata;
sustinerea prieteniilor pastorale care implica sfat, mijlocire si suport material este o alta forma de slujire in Hristos;
si grija iubitoare fata de oameni la orice nivel al nevoilor – fizic sau mintal, material sau spiritual – este adevarata forma de slujire in lume.
Sfintenia nu este nici statica nici pasiva. Este o stare a dragostei crescande fata de Dumnezeu si fata de aproapele, si dragostea inseamna tocmai sa faci ceea ce onoreaza si face bine persoanei iubite, din dorinta de a inalta acea persoana iubita. Oamenii sfinti, deci, se arata astfel prin faptul ca-L lauda pe Dumnezeu si ii ajuta pe altii. Ei stiu ca trebuie, si de fapt, ei vor. Dumnezeu Insusi i-a facut sa vrea, oricat de absorbiti ar fi fost inainte de ei insisi.
In masura in care asemanarea lor cu Hristos se adauga la impactul lor, la credibilitatea lor si la eficacitatea lor pentru Dumnezeu cand slujesc aproapelui lor, Dumnezeu foloseste experientele lor dintr-o astfel de slujire (succesul, esecul, incantarea, frustrarea, sa invete rabdarea si staruinta, sa mearga a doua mila de drum, sa ramana smeriti cand sunt apreciati, sa ramana blanzi cand sunt atacati, sa stea neclintiti sub presiune, si asa mai departe) ca sa continue transformarea „din slava in slava“ in vietile lor (2 Corinteni 3:18). El continua sa-i faca mai asemenea cu Domnul Isus decat erau inainte.
Este demn de notat ca cei mai multi vorbitori si cele mai multe carti despre sfintenie vorbesc putin despre slujire, in timp ce majoritatea vorbitorilor si cartilor despre slujire vorbesc putin despre sfintenie. Asa a fost mai mult de un secol. Dar a trata sfintenia si slujirea ca teme separate este o greseala. Dumnezeu le-a legat una de alta, si ce uneste Dumnezeu omul nu trebuie sa desparta.
Un rezultat curent al sfintirii continue este ca preocuparea cu altii, cu recunoasterea lipsurilor lor, si cu intelepciunea care vede cum sa-i ajute, creste. Slujirea infloreste in mod natural in vietile sfinte. In slujirea eficienta, puterea lui Dumnezeu este canalizata prin slujitorii lui Dumnezeu in sferele nevoii umane. Un om sfant cu daruri limitate este intotdeauna potrivit sa canalizeze mai mult din aceasta putere decat un om care a primit mai multe daruri dar este mai putin evlavios. Deci Dumnezeu doreste ca noi toti sa cautam sfintenia si utilitatea impreuna, si cea dintai, intr-o oarecare masura, cel putin de dragul celei de-a doua.
PUTEREA LUI DUMNEZEU SE ARATA CEL MAI DEPLIN
IN SLABICIUNEA UMANA
Sunt multe feluri de slabiciuni. Este slabiciunea trupeasca a invalizilor sau a ologilor; este slabiciunea caracterului unui om cu defecte si vicii chinuitoare; este slabiciunea produsa de epuizare, de depresie, de stres, de tensiune si de suprasolicitare nervoasa. Dumnezeu sfinteste toate aceste forme de slabiciune dand celor slabi posibilitatea de a fi mai puternici (mai rabdatori, mai milosi, mai iubitori, mai linistiti, mai bucurosi si mai plini de resurse) decat parea posibil in acele conditii. Aceasta este o demonstratie a puterii Lui pe care Ii face placere s-o daruiasca.
Pavel enunta principiul astfel: „Comoara aceasta [cunostinta lui Dumnezeu in Hristos] o purtam in niste vase de lut, pentru ca aceasta putere nemaipomenita sa fie de la Dumnezeu si nu de la noi. Suntem incoltiti in toate chipurile, dar nu la stramtoare; in grea cumpana, dar nu deznadajduiti; prigoniti, dar nu parasiti; trantiti jos, dar nu omorati. Purtam intotdeauna cu noi, in trupul nostru, omorarea Domnului Isus, pentru ca si viata lui Isus sa se arate in trupul nostru. Astfel ca, in noi lucreaza moartea“ (2 Corinteni 4:7-12). Intr-o lume centrata pe sine, orientata spre placere, indulgenta cu sine, ca lumea noastra de astazi, acest principiu suna foarte brutal si demoralizant. Dar acesta este, de fapt, adevaratul sens al dictonului consfintit de timp, si mult laudat: „Limita omului este oportunitatea lui Dumnezeu“. Oportunitate pentru ce? Ca sa arate puterea Sa, puterea harului Sau, manifestata acum spre lauda gloriei Sale.
A fi slab, si a te simti slab, n-are nici un haz, nici nu poate fi o conditie pe care lumea s-o vada ca maxima eficienta. Cineva s-ar fi putut astepta ca Dumnezeu sa-Si foloseasca puterea ca sa elimine aceasta slabiciune din viata slujitorilor Sai. De fapt, ceea ce face El mereu si mereu este sa faca din slujitorii Sai slabi minuni umblatoare – uneori, bineinteles, in sens fizic, minuni imobilizate – de intelepciune, de dragoste si ajutorare pentru altii in ciuda incapacitatii lor. In felul acesta Ii place Lui sa-Si arate puterea. Acesta este un adevar vital de important de inteles.
Pavel insusi a invatat aceasta lectie foarte profund prin interactiunea lui cu corintenii. Pavel nu era un om al jumatatilor de masura sau al eclipsarii de sine, sau al relatiilor distante. El era in mod natural „o minge de foc“, cum am spune noi, imperios, combativ, stralucit si pasionat. Constient de autoritatea sa apostolica si foarte sigur ca invatatura sa era definitiva si datatoare de sanatate, el s-a consumat fara rezerve in formarea convertitilor lui. El a simtit si a exprimat o adanca afectiune pentru ei, pentru ca erau ai lui Hristos, si bineinteles ca n-a cautat doar ascultare ci si afectiune in schimb.
In cazul corintenilor, insa, ascultarea era oscilanta si in sila, iar afectiunea era efectiv inexistenta. Asa cum ilustreaza epistolele lui Pavel catre ei, aceasta se datora intr-o oarecare masura faptului ca Pavel nu s-a ridicat la nivelul asteptarii lor infumurate ca orice invatator vrednic de starea lui si-ar manifesta greutatea intelectuala ca sa-i impresioneze. A fost in parte si din cauza altor invatatori, care si-au manifestat greutatea lor, si-au asigurat loialitatea lor, si a fost in parte si din cauza ca ei au imbratisat o viziune triumfalista asupra vietii spirituale care pretuia vorbirea limbii si neinfranarea mai mult decat dragostea, smerenia si neprihanirea. Ei ii vedeau pe crestini ca pe niste oameni eliberati de Hristos ca sa faca pur si simplu cam orice, fara sa tina seama de consecinte. Ei il desconsiderau pe Pavel ca fiind „slab“ – nu era impresionant in infatisare si in vorbire (2 Corinteni 10:10), si era probabil gresit in unele aspecte ale invataturii lui doctrinare si morale. Ei erau foarte critici cu privire la stilul sau personal si la comportarea sa.
Oricine in locul lui Pavel ar fi gasit lucrul acesta foarte dureros, si este clar din epistolele lui catre corinteni, cu expresiile lor de dragoste chinuita si cu alternantele lor de durere, manie, dezamagire, frustrare si sarcasm, ca Pavel insusi a gasit lucrul acesta ca fiind extrem de dureros. Raspunsul lui, insa, a fost magnific. El a imbratisat slabiciunea – nu slabiciunea in slujire pretinsa de corinteni, ci slabiciunea unui trup bolnav, a rolului de slujitor, si a unei inimi indurerate – ca si chemare a lui aici pe pamant. „Daca e vorba sa ma laud“, a scris el, „ma voi lauda numai cu lucrurile privitoare la slabiciunea mea“ (2 Corinteni 11:30). „Nu ma voi lauda decat cu slabiciunile mele“ (2 Corinteni 12:5). Si el a adaptat actiunea la cuvant:
Si ca sa nu ma umflu de mandrie, ... mi-a fost pus un tepus in carne, un sol al Satanei, ca sa ma palmuiasca, si sa ma impiedice sa ma ingamf. De trei ori am rugat pe Domnul sa mi-l ia. Si El mi-a zis: „Harul Meu iti este de ajuns; caci puterea Mea in slabiciune este facuta desavarsita“. Deci ma voi lauda mult mai bucuros cu slabiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos sa ramana in mine. De aceea simt placere in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in prigoniri, in stramtorari, pentru Hristos; caci cand sunt slab, atunci sunt tare. (2 Corinteni 12:7-10)
Ce era tepusul? Nu stim. Dar trebuie sa fi fost o invaliditate personala, o disfunctie in infatisarea lui fizica, altfel n-ar fi spus ca era in „carnea“ lui (intelegand prin aceasta natura lui omeneasca creata. Si trebuie sa fi fost dureros, altfel nu l-ar fi numit „tepus“.
De ce i s-a dat lui Pavel (de catre Dumnezeu, in providenta Sa)? Pentru disciplina, asa cum a recunoscut apostolul, ca sa-l mentina smerit – o operatie foarte importanta, fie zis, cand un om are un eu atat de enorm cum avea Pavel.
In ce sens era tepusul lui Pavel un sol al Satanei? Scapara ganduri de resentiment la adresa lui Dumnezeu, mila fata de sine si disperare cu privire la viitorul misiunii lui – genul de ganduri pe care Satan stie foarte bine sa le starneasca inauntrul nostru al tuturor. Orice iti insufla o asemenea gandire devine prin aceasta un sol al lui Satan pentru sufletele noastre.
De ce s-a rugat Pavel in mod concret Domnului Isus cu privire la tepusul lui? Pentru ca Domnul Isus era vindecatorul, care facuse multe vindecari miraculoase in zilele Sale pamantesti si unele prin Pavel in anii de slujire misionara ai lui Pavel (vezi Fapte 14:3, 8-10; 19:11). Acum Pavel avea nevoie de puterea de vindecare a lui Hristos pentru sine insusi, asa ca in trei sesiuni solemne de rugaciune el a cautat-o.
De ce nu i s-a dat vindecarea? Nu din lipsa rugaciunii cu o inima curata din partea lui Pavel, nici din lipsa puterii suverane din partea lui Hristos, ci pentru ca Mantuitorul avea in vedere ceva mai bun pentru slujitorul Sau. (Dumnezeu Isi rezerva intotdeauna dreptul sa raspunda cererilor noastre intr-un mod mai bun decat le formulam noi.) Raspunsul Domnului Isus la rugaciunea lui Pavel putea fi extins in felul acesta: „Pavel, am sa-ti spun ce am de gand sa fac. Am de gand sa-Mi arat puterea in slabiciunea ta permanenta, in asa fel incat lucrurile de care te temi tu – terminarea sau slabirea lucrarii tale, pierderea credibilitatii si a utilitatii tale – sa nu aiba loc. Lucrarea ta va continua in putere si tarie ca inainte, desi intr-o slabiciune mai mare decat inainte. Vei purta acest tepus in carne cu tine cat timp vei trai. Dar in aceasta stare de slabiciune, puterea Mea va fi facuta desavarsita. Va fi mai evident ca niciodata ca Eu sunt Cel care te sustin“. Implicatia era ca aceasta stare de lucuri ar fi fost mai mult spre binecuvantarea personala a lui Pavel, mai mult spre imbogatirea lucrarii lui, si mai mult spre gloria lui Hristos care i-a dat posibilitatea, decat ar fi fost o vindecare imediata.
Ce trebuie sa intelegem din reactia lui Pavel? Este clar ca el a inteles si a acceptat ce i-a comunicat Hristos cand s-a rugat. Este clar ca el a vazut aceasta ca definirea vocatiei lui. Este normal sa presupunem ca un motiv pentru care el a relatat aceasta atat de amanuntit a fost ca el stia ca a fost facut model pentru altii spre imitare. Experienta lui este cu siguranta un model caruia mereu vedem ca avem nevoie sa ne conformam.
SA APELAM LA DUMNEZEU
Schema este ca Domnul mai intai ne face constienti de slabiciunea noastra, astfel incat inima noastra striga: „Nu pot sa fac asta“. Mergem la Domnul ca sa-L rugam sa ia povara care simtim ca ne zdrobeste. Dar Hristos raspunde: „Prin puterea Mea tu poti face asta, si ca raspuns la rugaciunea ta, Eu te voi intari ca s-o faci“. Astfel, in cele din urma, marturia noastra, ca si a lui Pavel, va fi: „Pot totul in Hristos, care ma intareste“ (Filipeni 4:13). „Domnul a stat langa mine si m-a intarit“ (2 Timotei 4:17). Si ne trezim spunand impreuna cu Pavel: „Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, Parintele indurarilor si Dumnezeul oricarei mangaieri, care ne mangaie in toate necazurile noastre, pentru ca, prin mangaierea cu care noi insine suntem mangaiati de Dumnezeu, sa putem mangaia pe cei ce se afla in vreun necaz! Caci dupa cum avem parte din belsug de suferintele lui Hristos, tot asa, prin Hristos, avem parte din belsug si de mangaiere“ (2 Corinteni 1:3-5).
Prin „mangaiere“, Pavel intelege incurajarea care te intareste, nu relaxarea care te moleseste. Acesta este sensul in care noi ne alaturam lui in marturisirea mangaierii lui Dumnezeu. Ne trezim traind (daca pot sa spun asa) ca de botez, cu invierea din moarte ca forma repetata a experientei noastre. Si realizam cu o claritate mereu crescanda ca aceasta este cea mai deplina si cea mai profunda expresie a vietii crestine intarite.
Se pare, deci, ca a primi putere de la Dumnezeu astfel incat cineva sa devina mai tare in Hristos nu are in mod necesar nimic de a face cu a actiona spectaculos, sau, conform standardelor umane, cu succes (fie ca Dumnezeu decide sa se actioneze asa sau nu). Are insa de a face in totul cu faptul ca cineva stie si simte ca este slab. In acest sens, noi devenim mai tari numai cand devenim mai slabi. Lumea intelege prin tarie (de caracter, de inima si de vointa) o inzestrare naturala, capacitatea de a alerga inainte, fara a te lasa distras si descurajat, spre tinta. Taria sau puterea data de Dumnezeu presupune insa ca Hristos Insusi sa-ti dea posibilitatea prin Duhul sa continui sa persisti in:
· sfintenia personala inaintea lui Dumnezeu;
· partasia personala cu Dumnezeu;
· slujirea personala a lui Dumnezeu; si
· actiunea personala pentru Dumnezeu.
Trebuie continuat oricat de slab s-ar simti cineva. Trebuie continuat chiar in situatii in care ceea ce se cere pare sa te depaseasca, si trebuie facut asa cu incredintarea ca asa intelege Dumnezeu ca trebuie sa fie. Pentru ca numai in punctul in care insuficienta puterii naturale este privita in fata, este simtita si este recunoscuta, atunci incepe sa curga puterea divina.
Deci calea puterii este dependenta smerita de Dumnezeu, pentru ca El sa-Si canalizeze puterea spre adancimile fiintei noastre astfel incat sa ne faca si sa ne mentina credinciosi chemarii noastre in sfintenie si in slujire. Cu aceasta noi depindem de El pentru a canaliza puterea Lui prin noi in vietile altora ca sa-i ajutam sa mearga inainte in momentele lor de nevoie. Capcana puterii este increderea in sine si caderea, ca sa vedem ca fara Hristos nu putem face nimic semnificativ din punct de vedere spiritual, oricat de mult am face din punct de vedere cantitativ, printr-o activitate energica. Principiul puterii – am putea sa-l numim scenariul puterii lui Dumnezeu – este ca puterea divina se desavarseste in slabiciunea umana constienta. Pervertirile puterii presupun ca puterea lui Dumnezeu este un lucru pe care-l putem poseda si controla, sau ca putem privi la El ca sa ne dea putere pentru slujire cand noi nu privim la El ca sa ne dea putere pentru neprihanire; dar aceste idei, asa cum am vazut, sunt complet gresite.
Daca as putea sa-mi amintesc in fiecare zi din viata mea ca pentru a deveni mai puternic trebuie sa devin mai slab, daca as accepta ca frustrarile, obstacolele si accidentele din fiecare zi sunt caile lui Dumnezeu de a ma face sa-mi recunosc slabiciunea, astfel incat cresterea in putere sa poata deveni posibila pentru mine, daca nu m-as trada pe mine insumi, increzandu-ma in mine – in cunostintele mele, in indemanarea mea, in pozitia mea, in iscusinta mea de a manui cuvintele, si asa mai departe – asa mult din timp, ce mult s-ar schimba lucrurile pentru mine!
Ma intreb cat de multi altii, in afara de mine, au nevoie sa se concentreze asupra invatarii acestor lectii? Te indemn sa faci o pauza si sa te intrebi cat de tare sunt ele ancorate in inima ta. Ele trebuie intr-adevar sa fie ancorate acolo foarte tare, si ma tem ca in multe inimi crestine de astazi ele nu sunt. Fie ca Dumnezeu in marea Sa indurare sa ne slabeasca pe toti!
Din Rediscovering Holiness © 1992 de J. I. Packer. Tiparita de Servant Publications, Box 8617, Ann Arbor, Michigan 48107. Folosita cu permisiune. Disponibila la libraria ta crestina locala.
Foarte putini crestini de astazi ar considera cuvantul supunere ca fiind o cheie pentru trairea in putere. Dar, asa cum tocmai ai citit, este imposibil sa manifesti puterea lui Dumnezeu in viata ta fara o dependenta smerita si o supunere absoluta fata de Dumnezeu si de Cuvantul Sau. Daca am putea sa ne aducem aminte de aceasta zi de zi, am experimenta o biruinta cu adevarat puternica. De fapt, acesta este unul din cele mai bune obiceiuri ale crestinului din Primul Scaun. Undeva in viata lui el a trait o biruinta care l-a schimbat pentru totdeauna. Nu este timpul sa traiesti si tu aceasta biruinta? In cartea lui, Rediscovering Holiness (Redescoperind sfintenia), J. I. Packer arata cum trairea in sfintenie va aduce cu sine puterea Duhului Sfant asa cum n-ai experimentat-o niciodata. Citeste-o si descopera o noua putere pentru umblarea ta si o noua pasiune pentru Dumnezeu.
INTREBARI DE EVALUARE
1. Gandeste-te putin si estimeaza unde te afli in trairea acestei biruinte. Unde apreciezi ca te gasesti pe urmatoarea scala?
1_____________________________ 5 _______________________________ 10
Nici macar aproape Am inceput calatoria, Am experimentat
de trairea acestei dar mai am mult de o biruinta si acum
biruinte. mers. traiesc viata din
belsug.
2. Care crezi ca ar fi pentru tine cea mai mare piedica in trairea acestei biruinte chiar acum?
3. Care este singurul lucru pe care trebuie sa-l faci ca sa traiesti aceasta biruinta chiar acum? Te provoc sa faci acel lucru.
„Dumnezeu nu distruge niciodata lucrarea mainilor Sale,
El inlatura ceea ce ar putea s-o strice, atata tot.
Maturitatea este stadiul in care toata viata a fost adusa
sub controlul lui Dumnezeu“.
OSWALD CHAMBERS (1874-1917)
„Unul din semnele maturitatii spirituale este
increderea linistita ca Dumnezeu este in control ...
fara nevoia de a intelege de ce face ceea ce face“.
CHARLES R. SWINDOLL
„Cel care crede despre sine ca este foarte avansat in viata spirituala
n-a facut nici macar un inceput bun“.
JEAN PIERRE CAMUS (1584-1652)
„Este drept ca trebuie s-o iei de la capat mereu in fiecare zi।
No comments:
Post a Comment