MAI ESTE O SPERANTA PENTRU TINE-Ramona Vass

Ramona Vass - mai este o speranta, pentru tine.

http://youtu.be/YOuo1d_IEaY

METAMORPHOSIS -HEISCOMINGSOON42

METAMORPHOSIS

HEISCOMINGSOON42

http://youtu.be/KzReADXjjY8
Apocalipsa lui Ioan 22

1. Si mi-a aratat un rau cu apa vietii, limpede ca cristalul, care iesea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului.

2. In mijlocul pietei cetatii si pe cele doua maluri ale raului era pomul vietii, rodind douasprezece feluri de rod si dand rod in fiecare luna; si frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor.

3. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului vor fi in ea. Robii Lui Ii vor sluji.

4. Ei vor vedea fata Lui, si Numele Lui va fi pe fruntile lor.

5. Acolo nu va mai fi noapte. Si nu vor mai avea trebuinta nici de lampa, nici de lumina soarelui, pentru ca Domnul Dumnezeu ii va lumina. Si vor imparati in vecii vecilor.

6. Si ingerul mi-a zis: "Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare si adevarate." Si Domnul Dumnezeul duhurilor prorocilor a trimis pe ingerul Sau sa arate robilor Sai lucrurile care au sa se intample in curand. -

7. "Si iata, Eu vin curand! - Ferice de cel ce pazeste cuvintele prorociei din cartea aceasta!"

8. Eu, Ioan, am auzit si am vazut lucrurile acestea. Si, dupa ce le-am auzit si le-am vazut, m-am aruncat la picioarele ingerului care mi le arata, ca sa ma inchin lui.

9. Dar el mi-a zis: "Fereste-te sa faci una ca aceasta! Eu sunt un impreuna-slujitor cu tine si cu fratii tai, prorocii, si cu cei ce pazesc cuvintele din cartea aceasta. Inchina-te lui Dumnezeu."

10. Apoi mi-a zis: "Sa nu pecetluiesti cuvintele prorociei din cartea aceasta. Caci vremea este aproape.

11. Cine este nedrept sa fie nedrept si mai departe; cine este intinat sa se intineze si mai departe; cine este fara prihana sa traiasca si mai departe fara prihana. Si cine este sfant sa se sfinteasca si mai departe!

12. "Iata, Eu vin curand; si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui.

13. Eu sunt Alfa si Omega, Cel Dintai si Cel de pe Urma, Inceputul si Sfarsitul."

14. Ferice de cei ce isi spala hainele, ca sa aiba drept la pomul vietii si sa intre pe porti in cetate!

15. Afara sunt cainii, vrajitorii, curvarii, ucigasii, inchinatorii la idoli si oricine iubeste minciuna si traieste in minciuna!

16. "Eu, Isus, am trimis pe ingerul Meu sa va adevereasca aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Radacina si Samanta lui David, Luceafarul stralucitor de dimineata."

17. Si Duhul si Mireasa zic: "Vino!", si cine aude sa zica: "Vino!", si celui ce ii este sete sa vina; cine vrea sa ia apa vietii fara plata!

18. Marturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta ca, daca va adauga cineva ceva la ele, Dumnezeu ii va adauga urgiile scrise in cartea aceasta.

19. Si, daca scoate cineva ceva din cuvintele cartii acestei prorocii, ii va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vietii si din cetatea sfanta, scrise in cartea aceasta."

20. Cel ce adevereste aceste lucruri zice: "Da, Eu vin curand." Amin! Vino, Doamne Isuse!

21. Harul Domnului Isus Hristos sa fie cu voi cu toti! Amin.

http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/apocalipsa/22/

Revelation 22 (New King James Version)

The River of Life

¹ And he showed me a pure^[a] river of water of life, clear as crystal, proceeding from the throne of God and of the Lamb. ² In the middle of its street, and on either side of the river, was the tree of life, which bore twelve fruits, each tree yielding its fruit every month. The leaves of the tree were for the healing of the nations. ³ And there shall be no more curse, but the throne of God and of the Lamb shall be in it, and His servants shall serve Him. ⁴ They shall see His face, and His name shall be on their foreheads. ⁵ There shall be no night there: They need no lamp nor light of the sun, for the Lord God gives them light. And they shall reign forever and ever.

The Time Is Near

⁶ Then he said to me, “These words are faithful and true.” And the Lord God of the holy^[b] prophets sent His angel to show His servants the things which must shortly take place.
⁷ “Behold, I am coming quickly! Blessed is he who keeps the words of the prophecy of this book.”
⁸ Now I, John, saw and heard^[c] these things. And when I heard and saw, I fell down to worship before the feet of the angel who showed me these things.
⁹ Then he said to me, “See that you do not do that. For^[d] I am your fellow servant, and of your brethren the prophets, and of those who keep the words of this book. Worship God.” ¹⁰ And he said to me, “Do not seal the words of the prophecy of this book, for the time is at hand. ¹¹ He who is unjust, let him be unjust still; he who is filthy, let him be filthy still; he who is righteous, let him be righteous^[e] still; he who is holy, let him be holy still.”

Jesus Testifies to the Churches

¹² “And behold, I am coming quickly, and My reward is with Me, to give to every one according to his work. ¹³ I am the Alpha and the Omega, the Beginning and the End, the First and the Last.”^[f]
14 Blessed are those who do His commandments,^[g] that they may have the right to the tree of life, and may enter through the gates into the city. ¹⁵ But^[h] outside are dogs and sorcerers and sexually immoral and murderers and idolaters, and whoever loves and practices a lie.
¹⁶ “I, Jesus, have sent My angel to testify to you these things in the churches. I am the Root and the Offspring of David, the Bright and Morning Star.”
¹⁷ And the Spirit and the bride say, “Come!” And let him who hears say, “Come!” And let him who thirsts come. Whoever desires, let him take the water of life freely.

A Warning

¹⁸ For^[i] I testify to everyone who hears the words of the prophecy of this book: If anyone adds to these things, God will add^[j] to him the plagues that are written in this book; ¹⁹ and if anyone takes away from the words of the book of this prophecy, God shall take away^[k] his part from the Book^[l] of Life, from the holy city, and from the things which are written in this book.

I Am Coming Quickly

²⁰ He who testifies to these things says, “Surely I am coming quickly.”
Amen. Even so, come, Lord Jesus!
²¹ The grace of our Lord Jesus Christ be with you all.^[m] Amen.
http://www.biblegateway.com/passage/?search=Revelation22&version=NKJV

Footnotes:

1. Revelation 22:1 NU-Text and M-Text omit pure.
2. Revelation 22:6 NU-Text and M-Text read spirits of the prophets.
3. Revelation 22:8 NU-Text and M-Text read am the one who heard and saw.
4. Revelation 22:9 NU-Text and M-Text omit For.
5. Revelation 22:11 NU-Text and M-Text read do right.
6. Revelation 22:13 NU-Text and M-Text read the First and the Last, the Beginning and the End.
7. Revelation 22:14 NU-Text reads wash their robes.
8. Revelation 22:15 NU-Text and M-Text omit But.
9. Revelation 22:18 NU-Text and M-Text omit For.
10. Revelation 22:18 M-Text reads may God add.
11. Revelation 22:19 M-Text reads may God take away.
12. Revelation 22:19 NU-Text and M-Text read tree of life.
13. Revelation 22:21 NU-Text reads with all; M-Text reads with all the saints.

UNITATEA DUHULUI SAU CENTRALIZARII de la Vestea Buna

Unitatea Duhului sau centralizări? …o analiză

26 septembrie 2011

”…cautati sa pastrati unirea Duhului, prin legatura pacii…” Efeseni 4:3

Unitatea duhului
Unitatea Duhului este o lucrare a Duhului, un concept ceresc, o stare a celor cerești. Lucrarea Duhului este de a ne descoperi pe Cristos, de a-L descoperi pe Cristos în noi. Duhul ia din ce este a lui Cristos și ne dă.
Toți cei focalizați pe această lucrare trăiesc în unitatea Duhului, ceea ce îi unește este Duhul, lucrarea Lui, țelul Lui, năzuința Duhului.
În tot ceea ce lucrează Duhul nu este nimic cu origine de jos, din pământ, din sudoare, din blestem, din lucrările cărnii. Toată lucrarea Duhului este cerească, se bazează pe resursele cerului, pe Cuvânt, pe credință, pe har, pe lucruri nevăzute și intangibile, pe lucruri care nu se pot nimici, pur și simplu pentru că cei ce le văd le iubesc, iar cei ce le urăsc, nu le văd.
Lucrarea Duhului este una a minții, a gândurilor, a lăuntrului celor chemați, acolo se desfășoară cea mai nemaipomenită energie din univers , prin lepădarea de sine a celor chemați și prin înoirea minții lor. Asistentul, educatorul, călăuza acestor transformări este Duhul.
”Am fost botezați într-un singur Duh pentru a alcătui un singur trup”. Unicitatea acestei lucrări conduce la unitatea(unirea) Duhului. Nu sunt două trupuri pentru că Domnul Isus nu are dublură. ”Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre.” Coloseni 3:14
Faptul că este un singur trup este un bun argument să înțelegm că este și un singur Duh. Acest singur Duh conduce spre acest singur Trup.
Dacă ceea ce mulți numesc duh nu conduce la unitatea în același trup, acela sau aceea nu este Duhul lui Dumnezeu. Unitatea în același trup nu este o unitate organizațională ci una duhovnicesacă, a morții împreună cu Cristos în primul rând ”față de învățăturile începătoare(dezbinătoare) ale lumii.” Noi am fost făcuți una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, Aceasta este singura unitate adevărată. Dacă o învățătură nu aduce acest mesaj al crucii, nu este din acel unic duh.
Evaluarea acestor stări, clasificarea, aprobarea sau respingerea nu o pot face oamenii, o face Domnul. O mai pot face cei ce au Duhul Lui. Ei pot judeca toate lucrurile, însă cei ce nu au Duhul pot fi înșelați foarte ușor. Pentru ei nici nu există unelte calibrate de evaluare, la ce le-ar folosi? Prima dată oricine trebuie să se judece pe el.

Centralizări omenești, lumești
În lume există principiul organizării în structuri centralizate, al subordonării ierarhice, al piramidizării relațiilor, Domnul Isus le-a descris scurt: ”Împărații neamurilor domnesc peste ele și celor ce le stăpânesc li se dă numele de binefăcători…” Nu este un principiu rău, ei sunt numiți slujitorii lui Dumnezeu. Acest principiu însă nu este însă valabil în Trup. Și pentru că Duhul a fost dat ca să alcătuim un singur Trup, Duhul nu va inspira astfel de organizări, iarahice, piramidale sau centralizate. Năzuința Duhului este spre o unitate ca într-un trup. În trup există o subordonare deplină și armonioasă față de Cap. Capul nu spune mâinii ca să spună picioareler, nici nasului ca să spună urechilor, Capul conduce tot trupul. Tot așa este și Cristos. ”Voi toți sunteți frați” este norma vieții trupului. La ceastă stare conduce Duhul, la dragoste, la frăție, la părtășie.

Centralizări bazate pe lege, pe principii
”…legea nu se întemeiează pe credință ci pe ”cel ce va face aceste lucruri va trăi prin ele…”” O sumă organizată de ”aceste lucruri” prezentată cu un mare și trâmbițat TREBUIE în față, este pentru unii un logic motiv de centralizare a bisericilor în jurul acelui principiu.
Exemple de principii centralizatoare:
-trebuie să ții sabatul
-trebuie să vorbești în limbi
-trebuie să folosești numele de Iehova
În general aceste principii conduc la definirea de doctrine distince și apoi la biserici cu aceste semne distinctive. Centralizarea în jurul principiilor rămâne pentru majoritatea membrilor o chestiune logică și de un ”bun-simț” acceptat care nu deranjează aproape pe nimeni.

Centralizări bazate pe istorie comună

Limitările geografice mai ales pe perioade lungi de timp formează o istorie care pentru mulți este o amprentă definitorie. Am în minte de ex. baptiștii neînregistrați din fosta URSS. Îi cunosc bine. Formați ca reacție a slugărniciei clerului baptist oficial, la peste 20 de ani de la căderea comunismului își învață copiii istoria lor de suferințe, poartă ca pe icoane pozele fraților uciși în anii comunismului, nu se pot unii cu alții pentru că altora le lipsește elementul care îi coagulează pe ei: istoria de prigoane. A fost interesant modul cum m-au primit pe mine, un străin, în mijolocul lor, în anii 1997-1998. Erau contrariați! Sunt înregistrat, neînregistrat? Faptul că fiind născut baptist, nu mai făceam parte din nici un cult mi-a creat un avantaj și m-au acceptat.

Centralizări bazate pe oameni proeminenți

Liderii purtători de carismă lasă urme. Am în minte pe Darby, pe Tudor Popescu, pe Trifa, pe Dorz, pe Witness Lee. Mulți din aceștia sunt considerați de urmași motive de centralizare: ”Fratele” a zis. Sunt mulți frați, dar unul este FRATELE. Dacă FRATELE a fost destul de neînțelept să lasă directive personale se mai pune repede de-o sectă.

Centralizări geografice

Unii zic că aceste centralizări sunt acceptate. Vezi bisericile din Biblie, din Colose, din Corint, toate au ca centru orașul. Deci: Biserica Locală. Local Church au această teorie. Ierarhizarea timpurie a bisericilor s-a făcut după acest principiu, episcopul de Roma, de Atena, etc. De negăsit în scriptură însă: nici pastorul din Corint, nici dirijorul de cor din Efes, nici pastorul de tineret din Roma.

Centralizări bazate pe națiune, stat

Au fost și au rămas cele mai primitive despărțiri. Bisericile naționale. Nu comentez.

Centralizări bazate pe vocații, meserii, hobbyuri, pregătire socială

Asociația oamenilor de afaceri creștini, a medicilor creștini, a milițienilor(sau foști) creștini, a bicicliștilor creștini, etc

Centralizări(ierarhizări) bazate pe vârste

Aici se vede cel mai bine caracterul separatist al centralizărilor. Uniunea Tineretului …-ist, sau…-al. De fapt este un nume fals a ceea ce am putea numi Secția(Despărțământul) de tineret. Numai Tatăl Minciunii în viclenia lui a putut sugera numele de Uniune pentru a numi de fapt o Despărțire.

Concluzii
Toate centralizările sunt bazate pe principii umane, lumești. Cad pradă acestei înșelătorii cei ce nu cunosc bine unitatea Duhului. Stă ca presiune dorința de apartenență, o dorință firească a firii omului: ”câți sunteți acolo la voi la ”adunare”?”
Când a mai plecat o familie din adunare, fiul meu m-a întrebat: ”tată, noi ce facem când se desființează adunarea noastră?”
Centralizările nu sunt unitatea Duhului, nu sunt lucrate de Duhul. Ceea ce pare o unitate este un puternic factor de diviziune. Din acest motiv o creștere spre cunoașterea deplină a lui Cristos este imposibilă în colectivitățile care se măgulesc cu lăudăroasele lor centralizări, ierarhizări sau organizări.
Cunoașterea lui Cristos ca Trup (ca Unul) sapă tocmai la fundația a ceea ce ei zic că este Cristos: centralizarea lor. Decât să renunțe la ceea ce numesc Cristos, mai bine nu vor să li se descopere Cristosul cel viu, cel adevărat, țin cu dinții de centralizarea cea moartă.
Un Cult, o sectă se măgulesc cu principii, oameni sau organizări de admirat. Aceste construcții sociale extrem de funcționale în ochii lumii fac imposibilă Viața lui Cristos. Pocăința nu este posibilă, se aplaudă talentul uman, nu lepădarea lui. Curățarea minții nu se poate face, se pune accent pe decizie, nu pe lepădare de sine. Învățarea lui Cristos nu se poate face, se accentuează cum să fie omul vechi nu darea lui la moarte. Rugăciunea este o listă de cereri pentru lucruri pământești, nu cerești. Harul rămâne necunoscut complet, (Scaunul Harului) sfânta sfintelor este inaccesibilă datorită nepriceperii tainei lui Cristos, Trupul Său(perdeaua dinăuntru) cel disprețuit. Nici Gloria acestui Har, țelul, scopul pentru care am fost creați nu este văzută.
Factorii de centralizare: principiile, liderii strălucitori, geografia, națiunea, istoria, starea socială, meseria sau vârsta se află toate sub sentința morții. Împreună cu Cristos noi murim față de toate aceste lucruri și nu mai reprezintă nici o vrajă pentru noi. Singura direcție, singurul centru spre care năzuim rămâne năzuința Duhului: a descoperi pe Fiul în noi, a lua a din ce este a Fiului și a ne da, a alcătui un singur trup printr-o moarte asemănătoare cu a Lui. Moartea este mai întâi față de ”învățăturile începătoare” ale lumii (principiile lumii).
Așa cum specialiștii în bancnote studiează și cunosc elementele de identificare specifice ale bancnotelor, tot așa am căutat ca în această scurtă analiză să identific diferența între centralizările oamenilor și unitatea Duhului.
Independența reală a fiecărei adunări locale față de oameni și dependența strictă a fiecărei adunări față de Domnul ne ferește de ispita primitivă a unei centralizări care știrbește grav Slava Domnului.
Domnul să ne dea înțelegerea și Harul trăirii pentru El în simplitatea și libertatea Gloriei copiilor lui Dumnezeu.

http://vesteabuna.wordpress.com/2011/09/26/unitatea-duhului-sau-centralizari-o-analiza/#respond

CARTE- DISCUTII INTIME DESPRE PUTERE(7)S.D.GORDON

DISCUTII INTIME DESPRE PUTERE(7)

S.D.GORDON

CARTEA INTREAGA O GASITI AICI

Un dublu centru

În înţelegerea acestei accentuări insistente pe care a făcut‑o Învăţătorul asupra puterii promise, m‑a ajutat mult faptul că mi‑am dat seama întotdeauna clar că sistemul creştin al adevărului se mişcă în jurul unui centru dublu. El e ilustrat mai bine nu printr‑un singur cerc cu un centru, ci printr‑o elipsă cu centrele gemene. Există două adevăruri centrale; nu unul, ci două. Primul centru e gravat adânc în învăţătura şi în înţelegerea creştină obişnuită. Dacă aş întreba pe un grup de copii din şcoala duminicală din oraş care e cel mai important lucru pe care îl credem noi creştinii în mijlocul marei varietăţi de forme, răspunsul va fi în esenţă, fără îndoială, acesta: „Sângele lui Isus Cristos ne curăţeşte de orice păcat.” Şi ei ar avea dreptate. Însă e un al doilea adevăr – vorbesc cu toată reverenţa şi judecata – de o egală importanţă cu acesta şi anume: „Duhul Sfânt ne dă putere împotriva tuturor păcatelor şi pentru viaţă şi slujire.” Aceste două adevăruri sunt coordonate. Ele merg în linie paralelă, ele îşi aparţin unul altuia. Însă jumătatea aceasta a doua are nevoie de accentuare, deoarece n‑a fost pusă întotdeauna la locul ei adevărat, lângă prima.

Isus a murit pe cruce ca să facă eliberarea posibilă. Duhul Sfânt locuieşte în mine ca să facă eliberarea de păcat reală. Duhul Sfânt lucrează în mine ceea ce Isus a făcut pentru mine. Domnul Isus a scos un cec pentru mine. Duhul Sfânt transformă cecul şi‑mi pune banii în mână. Isus lucrează în mine prin Duhul Său, chiar acum, ceea ce a lucrat El pentru mine cu veacuri în urmă pe cruce, prin persoana Lui. Aceste două adevăruri, ori două părţi ale aceluiaşi adevăr, merg împreună în planul lui Dumnezeu, dar cu rare excepţii, n‑au mers împreună în experienţa omenească. Aşa se şi explică de ce aşa de multe vieţi ale creştinilor sunt în faliment şi ruşine. Biserica Lui Cristos a privit aşa de intens la Dealul Crucii cu mesajul lui înroşit de sânge, despre păcat şi iertare, încât a pierdut mult din vedere Muntele Înălţării cu mandatul lui de putere. Noi am fost fermecaţi de scena aceea minunată de pe Calvar şi – ce mirare – am lăsat să pierdem marea însemnătate a Rusaliilor. Ultimul strigăt victorios de: „S‑a sfârşit!” a acoperit în urechea noastră perechea lui – tot atât de victoriosul strigăt de pe Muntele Măslinilor: „Toată puterea Mi‑a fost dată!”

Gama viziunilor creştine trebuie să aibă loc întotdeauna pe două vârfuri de deal – al Calvarului şi al Măslinilor. Al Calvarului – păcatul biruit prin sângele lui Isus – un fapt istoric. Al Măslinilor – păcatul biruit prin puterea lui Isus – un fapt al experienţei cotidiene. Când subiectul e tratat teoretic, suntem în stare să spunem: „Da, e corect, înţeleg.” Dar înţelegem noi în experienţa noastră lucrul acesta? Atât cât e de sigur că trebuie să cred în Isus ca Mântuitorul meu, tot atât e de sigur că trebuie să‑mi predau viaţa mea continuu controlului Duhului lui Isus, dacă vreau să obţin puterea practică, reală a mântuirii Lui. Tot atât de sigur cât sunt oamenii îndemnaţi să‑L accepte pe Isus – acesta ca marele pas în viaţă – trebuie ei instruiţi să se predea pe ei înşişi controlului Duhului Sfânt, pentru ca planul lui Isus pentru viaţa lor să fie îndeplinit în întregime.

Vă amintiţi că în timpurile stăvechi, bărbaţii lui Israel trebuiau să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu în locul hotărât de trei ori pe an: la Paşti, la Rusalii şi apoi la Praznicul Roadelor, sau Sărbătoarea Corturilor. Tot astfel se cere astăzi oricărui om care vrea să‑şi facă viaţa în acord cu planul lui Dumnezeu, să se prezinte înainte de toate la sărbătoarea Paştelor unde Cristos, Paştele nostru, a fost sacrificat pentru noi. Şi apoi este tot atât de necesar să venim la marea sărbătoare a Rusaliilor, unde un Miel Pascal glorificat suflă asupra noastră Duhul Său de putere în viaţa noastră. Şi după aceea fiţi siguri că vom fi mereu prezenţi la Sărbătoarea Roadelor în toate zilele de sărbătoare, încheind cu marele festival al recoltei de la sfârşit.

Am spus că sunt două adevăruri centrale. Aş vrea să observaţi că Evangheliile arată de asemenea că Isus a venit să facă două lucruri – două lucruri în opera de mântuire. Să observaţi că primul lucru e dependent în puterea lui practică de al doilea, şi că al doilea e completarea sau aducerea la împlinire a puterii primului. Că primul – o spunem cu mare reverenţă – e lipsit de valoare fără al doilea.

Care a fost misiunea lui Isus? N‑aţi vrea să v‑o explice înainte-mergătorul Său? Ascultaţi deci vorbele acestuia. Când a fost întrebat în mod specific de către delegaţia oficială trimisă de la conducătorii naţiunii de la Ierusalim, el arată spre Isus, şi declară că El a venit cu un scop dublu. Ascultaţi: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii,” şi apoi adaugă – un lucru accentuat nouă prin faptul că e scris de toţi cei patru evanghelişti – „El este acela care vă va boteza cu Duhul Sfânt.” Aceasta a fost spusă evreilor – fără îndoială – într‑un sens naţional. Ea însă ni se aplică, tot atât de bine şi sigur, fiecăruia dintre noi personal.

Observaţi de asemenea învăţătura lui Isus Însuşi în privinţa părţii acesteia, care este a doua misiune a Lui. Chiar de la început El vorbeşte hotărât despre necesitatea naşterii din Duhul. Şi noi ne dăm seama cu toţii de faptul acesta care are atâta importanţă. Observaţi însă că de atâtea ori în scurta povestire a Evangheliei, Isus aminteşte ucenicilor Săi despre copleşitoarea importanţă a controlului Duhului Sfânt în viaţă. Şi observaţi că El dedică o mare parte ultimei Lui lungi discuţii intime, pe care ne‑o redă Ioan, acestui subiect special, arătându‑le noile experienţe ce vor veni odată cu coborârea Duhului şi arătându‑le că Îşi va îndeplini faţă de ei promisiunea puterii, drept cea mai mare dovadă a dragostei Lui.

Toate acestea vor fi mult întărite dacă veţi observa că Isus Însuşi, chiar Fiul lui Dumnezeu, a fost în minunata Lui viaţă umană complet dependent de Duhul Sfânt, chiar la început, înainte de a se avânta în vreo acţiune sau în vreun cuvânt al misiunii pentru care a venit. El aşteaptă la apele Iordanului până când soseşte ungerea cu puterea promisă. Ce tablou prezintă aşteptarea aceea în rugăciunea lui Isus, pentru oamenii fără putere de astăzi! Din momentul acela, fiecare fragment şi fiecare parte din viaţa Lui a fost sub controlul Duhului Sfânt. Împins în pustie pentru ispitirea aceea cruntă a Satanei, venind apoi din nou în Galilea în puterea Duhului, El Însuşi mărturiseşte nu numai odată că prin ungerea aceasta predică, învaţă, vindecă şi scoate El demonii. Scriitorul Epistolei către Evrei ne asigură că prin puterea Duhului veşnic a fost El în stare să treacă prin experienţele îngrozitoare din Ghetsimani şi de la Calvar. Şi Luca adaugă că prin acelaşi Duh dătător de putere, a poruncit El apostolilor să înceapă lucrarea aceea uriaşă de evanghelizare a lumii întregi. Şi apoi când se referă ultima dată la viaţa Lui, El spune: „Cum m‑a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimet şi Eu.”

Daţi‑mi voie să vă întreb: Dacă El, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, a avut nevoie de ungerea acesta, oare noi n‑avem nevoie? Dacă El a aşteptat experienţa aceea înainte de a se avânta în orice lucrare, să nu aştept eu şi tu? Trebuie însă să întoarcem filele Scripturii la Cartea Faptelor pentru a prinde în întregime adevărul acesta. Fiindcă că ea, cu epistolele incluse în interiorul ei, este cu predilecţie Cartea Duhului Sfânt, tot aşa cum după Vechiul Testament este Cartea lui Iehova, iar Evangheliile şi Apocalipsa, Cartea lui Isus. Punctul culminant al Evangheliilor este în Fapte. Ceea ce este promis în Evanghelii, este experimentat în Fapte.

Isus e dominant în Evanghelii; Duhul lui Isus în Fapte. El e singura persoană prezentă continuu de la început până la sfârşit. Primiele 12 capitole vorbesc despre Petru, celelalte 16 vorbesc despre Pavel, dar în mod deosebit deasupra amândurora, toate vorbesc despre Duhul Sfânt. El e factorul dominant peste tot. În primele 4 capitole ale cărţii, focul arde prin prezenţa Lui la centru – în Ierusalim. De aici Samaria, şi prin Corneliu ca uşă înspre întreaga lume evreiască; la Antiohia e noul centru, şi de aici prin cele mai îndepărtate părţi ale imperiului roman până în inima acestuia, prezenţa Duhului este recunoscută şi ascultată. El neîncetat conduce, împuterniceşte, inspiră, opreşte, controlează până la sfârşitul brusc al cărţii. El e personalitatea stăpânitoare şi pretutindeni prezenţa Lui e prezenţă transformatoare. Nimic mai izbitor ca schimbarea produsă în Petru, în atitudinea miilor din Ierusalim, în Saul prigonitorul, în spiritul ucenicilor, în lepădarea de sine fără precedent şi fără seamăn arătată în această carte. E ceva revoluţionar. Ah! Aşa se intenţiona să fie. Cartea aceasta e o ilustraţie a ceea ce a vrut Isus să spună prin învăţătura Lui cu privire la succesorul Său. Ea devine de asemenea o ilustraţie vie a ceea ce trebuie să fie viaţa creştină personală.

Prezenţa Duhului Sfânt şi necesitatea controlului Lui e adânc gra­vată în conştiinţa conducătorilor din această carte. Părăsind scenele mişcătoare ale capitolului 8, coborâm la smerenie. O mulţime de oameni au fost aduşi la credinţă prin predicile unuia care a fost ales să se îngrijească de afacerile Bisericii. Petru şi Ioan sunt trimişi acolo să ajute noua mişcare. Observaţi că prima lor grijă e ca să petreacă un timp în rugăciune pentru ca această mare campanie să poată primi girul Duhului Sfânt.

Capitolul următor transportă scena la Damasc. Un om necunoscut altundeva, decât în întâmplarea aceasta, e trimis ca sol al lui Dumnezeu la Saul. În timp ce îşi pune mâinile peste omul acesta şi rosteşte cuvintele dătătoare de lumină, el adaugă instinctiv: „...să fii plin de Duhul Sfânt.” Acestă frază nu face parte din ceea ce i‑a fost spus să facă. Însă omul acesta, omul lui Dumnezeu, crede sincer că acesta este un element esenţial în pregătirea lui Saul, pentru marea lui lucrare.

În capitolul 10 acţiunea Duhului Sfânt în viaţa lui Corneliu schimbă complet ideile de neclintit înrădăcinate în mintea acestor evrei atât de naţionalişti, dar ea este totuşi acceptată în cele din urmă.

Cu ce simplitate delicată povesteşte capitolul 13 despre iniţierea acelor mari călătorii misionare ale lui Pavel, din noul centru de evanghelizare al lumii, şi cât de asemănător e limbajul lui Iacov în formula judecăţii primului consiliu al bisericii: „...s‑a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă.”

Convingerea lui Pavel este foarte uşor de recunoscut din nume­roasele referinţe, din scrisorile sale aşa de pătrunzătoare şi revelatoare. O întâmplare însă din cartea aceasta a Faptelor, va servi ca o minunată ilustraţie a învăţăturii şi obiceiului lui. Ea se află în capitlolul 19. În călătoriile lui a ajuns la Efes, unde găseşte un mic grup de ucenici plini de râvnă. Ei sunt străini. El vrea să‑i ajute, însă trebuie să afle mai întâi dacă ei au nevoie. Şi dintr‑o dată le pune o întrebare, poate o mare descoperire. Şi această descoperire arată propria lui concepţie despre ceea care trebuie să fie experienţa de bază a fiecărui urmaş al Domnului Isus. El întreabă: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?”

Dar ei au fost slab instruiţi, ca mulţi alţii de atunci încoace, şi nu înţelegeau ce vrea el să le spună. Ei au primit botezul lui Ioan – dar nu botezul lui Isus – un botez al puterii. Şi Pavel începe imediat să‑i instruiască şi să se roage cu ei, până când darul promis le e împărţit cu dărnicie. E ultima dată când citim despre aceşti 12 bărbaţi. Se poate ca alături de ei să fi fost şi câteva femei. Unii dintre aceştia au ajuns probabil conducători în marea biserică din Efes. Dar despre aceasta nu ni se spune nimic. Accentul rămâne pe faptul că Pavel considera că cei ce sunt urmaşi ai lui Isus trebuie să fi trăit experienţa aceasta dătătoare de putere a umplerii cu Duhul Sfânt. În mod deschis în cartea aceasta a Faptelor, chivotul pe care se rezemă şi se mişcă toate lucrurile este prezenţa neîmpiedicată a Duhului Sfânt în toate.

Tradusa si scrisă în luna Decembrie, anul 1967 de Lidia Carcoana Tudor.

VA URMA

CARTE- DISCUTII INTIME DESPRE PUTERE(6)S.D.GORDON

DISCUTII INTIME DESPRE PUTERE(6)

S.D.GORDON

CARTEA INTREAGA O GASITI AICI

Mesajul de pe munte

Nevoile noastre argumentează necesitatea puterii şi argumentul este întărit de accentul deosebit al cuvintelor Mântuitorului. Vă amintiţi de seara aceea minunată de pe Muntele Măslinilor. În liniştea infinitului, al asfinţitului unei seri de Sabat, un grup de 12 bărbaţi stau adunaţi pe vârful muntelui. Ultimele raze ale soarelui care apune colorează cerul şi aruncă o aureolă de lumină strălucitoare şi glorioasă peste vârf şi printre pomi, îmbrăţişând grupul celor 12. Imediat distingi Conducătorul fără mare osteneală, iar în jurul Lui grupul celor 11 bărbaţi care au trăit cu El toate lunile acestea, privind acum ţintă la faţa Lui minunată, ascultându‑I vorbele. El pleacă. Ei ştiu lucrul acesta. Va veni înapoi în curând – înţeleg ei. Dar în timpul absenţei Lui, lucrarea pe care a început‑o El va fi încredinţată îm mâinile lor, şi astfel ei sunt numai ochi şi urechi, ascultând cu atenţie cuvântul de rămas bun, ultimul Său mesaj. Cuvântul acesta va însemna aşa de mult pentru ei în zilele următoare.

Două lucruri spune Învăţătorul. Primul dintre ele este „Duceţi‑vă” – aşa de familiar oricărei inimi credincioase. Al doilea, e un foarte hotărât şi clar: „dar aşteptaţi.” Ce să mai aştepte? Ce să mai aşteptăm acum când marea lucrare e realizată? Ascultaţi din nou, în timp ce cuvintele Lui despică aerul cu o izbitoare claritate: „dar aşteptaţi până când veţi fi înzestraţi cu putere.”

Mi‑l pot imagina uşor pe Petru zicând repede: „Ce să mai aşteptăm când lumea întreagă moare? Nu cunoaştem destul acum?” Şi răspunsul Învăţătorului ar fi fost spus cu vocea aceea clară şi domoală: „Da, aşteptaţi; aveţi destulă cunoştinţă, dar nu‑i deajuns, trebuie să aveţi putere.”

Este cunoştinţă destulă în bisericile creştine din toată lumea – da, cunoştinţă destulă între pereţii clădirilor adunărilor noastre – să convertească lumea toată, dacă cunoştinţa ar converti lumea. În multe vieţi prin educaţia de acasă, de la şcoală şi de la liceu, a venit cunoştinţa în timp ce puterea lipseşte – e o străină. Cunoştinţa – idolul frate geamăn cu aurul pentru inima americană – e esenţială, dar s‑o spunem deschis, nu este esenţială. Cunoştinţa este lemnul aşezat în sobă. Plita e făcută din oţel sculptat, iar cenuşarul este lustruit frumos încât aproape ţi se pare că trimete căldură, dar termometrul coboară spre zero şi oamenii tremură. Scânteia focului nu e esenţialul. Trebuie să se coboare focul de sus ca să ne aprindă cunoştinţa noastră şi pe noi înşine înainte de a veni rezultatele aşteptate.

Nu există limbă destul de puternică pentru a spune cât de absolut necesar e ca fiecare urmaş al lui Isus Cristos, de la cel mai proeminent în conducere până la cel mai umil ucenic, să primească puterea promisă.

Priviţi la oamenii cărora le vrobeşte Isus. Acolo e Petru, omul de stâncă, şi Ioan şi Iacov, fiii tunetului. Ei au fost cu Isus pe muntele schimbării la faţă şi când El a înviat morţii. Ei au fost cu El în timpul agoniei zguduitoare din Ghetsimani. Eu au fost admişi în viaţa intimă a Învăţătorului, mai aproape decât oricare altul. Acolo e practicul Andrei, care e vestit în a aduce pe alţii la Isus, acolo e Natanael, omul în care nu este viclenie. Acestor oameni le‑a poruncit Isus cu tărie să aştepte. Dacă ei au avut nevoie de o astfel de poruncă, nu avem şi noi?

„Da,” – va zice cineva – „înţeleg că puterea aceasta de care vorbeşti e ceva de care au nevoie conducătorii şi predicatorii, dar nu cred că vrei să zici că şi oamenii simpli care stau în bănci au nevoie de ea, şi că şi ei trebuie să aştepte aceeaşi putere ca şi cei dintâi, nu?” Vrei să‑ţi aminteşti de grupul acela iniţial de la Rusalii? Au fost 120 şi deşi era acolo un Petru pregătit să ţină predica aceea zguduitoare şi un Ioan care să scrie cinci cărţi ale Noului Testament şi probabil un Iacov care să prezideze lucrările bisericii din Ierusalim şi probabil un Ştefan şi Filip, totuşi aceştia sunt numai câţiva; un număr mult mai mare, atât bărbaţi cât şi femei rămân nenumiţi şi necunoscuţi. Sunt oameni obişnuiţi, banali, umplutura societăţii. Ei n‑au avut de jucat niciun rol proeminent. Însă ei au acceptat promisiunea Învăţătorului despre putere şi porunca Lui să aştepte, ca făcută lor înşişi. Şi ca o consecinţă, ei de asemenea au fost umpluţi cu Duhul Sfânt în dimineaţa aceea minunată. Cred foarte posibil să fi fost acolo şi ospătarul acela bun a cărui musafir a fost Isus în ultima seară, şi toate Mariile, incluzând şi pe Maria din Betania care stătea doar la picioarele Lui, şi Maria Magdalena şi gospodina Marta şi poate că şi micul băiat ale cărui pâini şi peştişori au fost întrebuinţaţi cam cu un an înainte. Aceasta a fost compoziţia grupului care, în rugăciune şi cu un singur gând, nu numai au aşteptat, dar au şi primit acea neuitată umplere a Duhului Sfânt.

Cu siguranţă, aşa cum vă gândiţi unii dintre voi, predicatorul trebuie să aibă puterea aceasta pentru conducere. Însă tot atât de mult are el nevoie de ea şi pentru viaţa lui personală – deoarece este un om – să şi‑o facă gingaşă şi delicată şi răbdătoare în sânul familiei, să devină simpatic şi puternic în contactul permanent cu inimile flămânde pe care le întâlneşte.

Mecanicul acela tânăr, trebuie să aibă puterea promisă pentru a putea duce o viaţă plină de râvnă şi de nobleţe în atelierul său. Eleva aceea care are atât de mult de lucru acasă, de asemenea şi studentul acela inteligent, care se duce să cucerească laurii în mari competiţii, tinerii aceia de societate, aceştia toţi mai presus de oricine au nevoie de puterea promisă, pentru că în principal împrejurul şi peste vieţile lor să poată pluti savoarea unui creştinism sănătos, dulce şi plin de râvnă, care să le umple viaţa aşa cum umple mirosul florilor întreaga încăpere.

Îţi aminteşti lista probelor de caracter, prin care descrie Pavel viaţa creştină: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor? (Galateni 5:22). Gândeşte‑te un moment la caracteristicile opuse acestora: răutatea, invidia, ura, josnicia, meschinăria, nervozitatea, supărarea, iuţimea, firea pripită, grandomania, nestatornicia, nehotărârea, neînfrânarea. Te întreb, te recunoşti personal în vreuna din acestea? E încă nevoie în viaţa ta de celelalte caracte­ristici? Atunci adu‑ţi aminte, când Duhul Sfânt are controlul, apar roadele acestea. Căci observă, nu noi producem roadele acestea, ci El în noi. Noi punem la dispoziţie solul. El trebuie să aibe mână liberă în cultivarea lui, dacă dorim să se ajungă la recolta aceasta. Şi observă că nu se zice „roadele Duhului,” ca şi când tu ai putea să ai una sau mai multe, iar eu să am altele; ci se zice „roada,” ceea ce înseamnă că toate sunt un singur fruct care trebuie să crească în fiecare din noi.

Lăsaţi să fie stabilit odată pentru totdeauna faptul că numai dacă aşteptăm şi primim promisiunea Mântuitorului despre putere putem să trăim vieţile pe care le doreşte El, să le trăim în mijlocul oamenilor pentru El. Tatăl acela care trebuie să trăiască acasă în faţa copiilor săi care cresc şi îl observă, care trebuie să poată ţine activ altarul familiar în loc să‑l lase să devină plicticos, să facă din el locul verde, proaspăt din faţa casei, are nevoie să aibă puterea aceasta promisă, deoarece de la el însuşi nu poate face lucrul acesta. Cred că măcar unii taţi ştiu lucrul acesta.

Iată mama aceea care trăieşte într‑o casă socotită umilă, ca mii de alte femei de felul ei, dar căreia i s‑a încredinţat cea mai sacră lucrare încredinţată vredoată mâinilor omeneşti, modelarea vieţilor preţioase. Dacă e undeva vreun loc sfânt în casa aceea, desigur că e acolo în lucrarea aceea: câtă răbdare, neoboseală şi dragoste, tact, înţelepciune şi putere îi trebuie femeii acesteia. Ah, voi mame, dacă trebuie să aştepte cineva să primească puterea promisă de Fiul Mariei – al aceleia care a fost plină de Duhul Sfânt încă înainte de naşterea Lui, pentru lucrarea sfântă care i‑a fost încredinţată – cu siguranţă, voi trebuie să aşteptaţi.

Este printre voi unul ale cărui planuri se par cu totul năruite? Lucrul pe care‑l iubeai şi pe care ţi l‑ai plănuit cu drag e îndepărtat dincolo de atingerea puterilor tale şi tu eşti silit să faci un lucru pentru care n‑ai nicio atracţie. Nimic altceva nu te poate ajuta, decât puterea Învăţătorului promisă ţie, pentru a păşi înainte cu credincioşie şi cu voioşie tocmai acolo unde ai fost plasat, fără să te plângi, fără să murmuri nici chiar în tainiţa sufletului tău, ci din contră să te adaptezi uşor, voios şi cu bucurie în planul Tatălui, cu faţa radiantă şi zâmbitoare. Numai puterea Lui poate câştiga biruinţa aceasta. Şi ea poate fi a ta prin aşteptare şi prin primire.

Vrei să repet deci cu toată tăria posibilă că după cum ai avut nevoie să crezi în Isus Cristos pentru mântuirea sufletului tău, tu ai nevoie să primeşti această putere a Duhului Sfânt care să lucreze mântuirea aceasta în viaţa ta actuală.

Tradusa si scrisă în luna Decembrie, anul 1967 de Lidia Carcoana Tudor.

VA URMA